Dobrogea Nouă, noiembrie 1971 (Anul 24, nr. 7218-7242)

1971-11-26 / nr. 7239

DOBROGEA NOUA nr. 7239 -Adunarea activului U.T.C. din municipiul Constanța Cuvîntul tovarășului VASILE VÎLCU (Urmare din pag. I) mărturi. Desigur, sunt deosebiri in­tre noi, d­acă ar fi să mă refer nu­mai la experiența de viață și de luptă a comuniștilor care nu și-au precupețit uneori nici viața pentru ca dumneavoastră să trăiți timpu­rile de astăzi. Găsesc insă că ne unește, indiferent de vârsta fiecă­ruia dintre noi, acel entuziasm ge­neros ce caracterizează întregul nostru popor, decis să-și făurească o viață domnii, cinstită, luminoasă" Ne identifică acel entuziasm fără de care nu se poate concepe mer­sul înainte spre progres și civili­zație. Iată de ce ne intilnim astăzi, Iată de ce in Expunerea tovarășului Eteniac Ceaușescu la recenta ple­nară din 3—5 noiembrie a partidu­lui se acordă o mare importanță problemelor educației tinerei gene­rații in spiritul ideologiei marxist­­lenin­iste, a­ devotamentului față de cauza socialismului și comuni­smu­lui, al dragostei față de patrie. Doresc să subliniez încă o dată, în fața dumneavoastră, că partidul nostru a acordat întotdeauna o mare atenție formării și dezvoltării conștiinței politice a tuturor oame­nilor muncii, întreaga experiență istorică a partidului arătând ce for­ță uriașă reprezintă conștiința so­cială atunci când ea este pusă în slujba progresului societății. Expu­­nerea-program­, elaborată de se­cretarul general al partidului, este străbătută ca un fir roșu de ideea folosirii exemplului comunist în munca de educație a tuturor oa­menilor muncii din patria noastră, astfel ca aceștia să acționeze in toate împrejurările ca militanți re­voluționari­ pe frontul construcției Socialiste, devotați cauzei partidu­lui și poporului nostru, pătrunși de spiritul muncitoresc, al intransi­genței față de manifestările îna­poiate, al vigilenței față de influ­ențele străine ideologiei noastre. Pentru a prețui așa cum se cu­vine realizările de astăzi, condițiile de viață și de muncă pe care le a­­veți la dispoziție, dumneavoastră, tinerii, este bine să cunoașteți că în trecut, chiar aici în orașul Con­stanța, se lucra în condiții foarte grele, în așa-zise fabrici, care de fapt erau niște maghernițe insalu­bre, fără lumină și aerisire, înghe­suite, cu utilaje rudimentare care produceau dese și grave accidente în r­ândul muncitorilor și îndeosebi al tineretului. Fostele ateliere din port, fabrica „Geta“, întreprinde­rea „Săgeata“, precum și rudi­mentarele mori și prese de ulei, care de altfel constituiau așa-zi­sa industrie a județului Constanța și care dădeau o producție neînsem­nată, nu reușeau să asigure de lu­cru forței de muncă existente și de aceea șomajul a constituit perma­nent, în vechiul regim, o grea po­vară pentru clasa muncitoare. Ta­bloul trist al trecutului se poate completa cu imaginea țăranului obidit care trudea din greu pe pe­tecul său de pămînt, din care nu »colea mai nimic, sau ca argat la moșier, înglodat în datorii, flămînd și dezbrăcat, trăind în adevărate bordeie, în care pelagra, tubercu­loza și alte boli făceau nenumărate victime. In aceste condiții de mun­că și viață neomenoase, s-au ridi­cat la luptă cei mai buni și devo­tați fii ai clasei muncitoare, ai po­porului nostru, comuniștii și alături de ei uteciștii, care, înfruntând te­roarea vechiului regim, au dat do­vadă de un înalt patriotism, de cu­raj și eroism, sfidând închisorile, tortura și chiar execuțiile, au lup­tat cu abnegație pentru eliberarea poporului, pentru o viață demnă și fericită. Pentru întreg tineretul nostru *fanîn o pildă vie eroismul și cu­rajul cu care tânărul utecist Fili­mon Sîrbu, muncitor in atelierele portului Constanța, a știut să în­frunte plutonul de execuție și să moară pentru idealurile luminoase, pentru viața plină de bucurii și fe­ricită pe care dumneavoastră o trăiți in prezent. Desigur, astăzi, cînd pretutindeni in orașul nostru intilnim fabrici și uzine moderne, care produc de 24 de ori mai mult față de anul 1938, cînd intîlnim spi­tale, policlinici, școli și cartiere noi­l­e locuințe, cind ne mindrim cu faima litoralului nostru, este greu să puteți înțelege așa cum a fost­­ reculul. D­e aceea, trebuie să ară­tăm tineretului nostru că toate a­­ceste realizări nu au apărut peste noapte, ele sunt rezultatul politicii înțelepte a partidului, al eforturilor și sacrificiilor uriașe ale clasei noastre muncitoare, ale țărănimii, ale întregului nostru popor și, de­sigur, și ale tineretului nostru, ca­re, in anii grei ai reconstrucției, a dat dovadă de mult entuziasm re­voluționar și a fost in primele rân­­duri, alături de vârstnici, in cele mai mari bătălii pentru construirea socialismului. Tovarăși. Oamenii muncii din județul și municipiul Constanța, sub îndru­marea organizațiilor de partid, au depus eforturi însemnate pentru îndeplinirea sarcinilor d­e produc­ție, astfel că în prezent se poate raporta realizarea principalilor in­dicatori pe 10 luni ale acestui an, ceea ce constituie o dovadă grăi­toare că am înțeles cu toții spiri­tul recentelor documente de partid, că se muncește practic pentru apli­carea în viață a acestora. La toate aceste realizări, tineretul din jude­țul nostru și-a adus o substanțială contribuție. Dacă facem o analiză a forței de muncă din cele 43 în­treprinderi industriale ale Con­stanței, constatăm că marea majo­ritate o reprezintă tineretul. Apre­ciem pozitiv rezultatele obținute de organizațiile U.T.C. în folosirea mai eficientă a formelor și meto­delor specifice de mobilizare a ti­neretului la activitatea productivă, întărirea disciplinei în muncă, per­fecționarea pregătirii profesionale și obținerea unor produse de cali­tate. Planul cincinal pune însă in fața noastră, a tuturor­ importante sarcini. Pe harta județului Con­stanta vor apărea noi obiective in­dustriale , agricultura va cunoaște un ritm ascendent al mecanizării. Dacă e să amintim aici numai des­pre dezvoltarea uriașă pe care o va cunoaște Șantierul naval din Con­stanța, din dorurile căruia vor fi lansate nave cu un deplasament de 150.000 tdw, ne putem form­a o ima­gine cit se poate de sugestivă a­­supra sarcinilor ce stau în fața ti­neretului. Dacă recunoaștem că tineretul nostru are o pondere însemnată în forța de muncă a unităților indus­triale, că s-au obținut multe rezul­tate pozitive, trebuie să fim de a­­cord că lipsurile care se mai ma­nifestă aparțin și tineretului, care nu putem spune că a făcut totul pentru a le lichida. Persistă încă un mare număr de absențe nemotivate, întârzieri de la program, aparținând tinerilor din șantierele de construcții, C.E.I.L., S.N.C., întreprinderea integrată de lină, D.N.M., față de care organi­zațiile U.T.C. nu au o poziție fer­mă, hotărită, nu pri in discuția colectivelor de tineri asemenea stări de lucruri. Slab acționează ui­nele organizații U.T.C. în urmări­rea și prevenirea abaterilor de la disciplina tehnologică, fapt ce de­termină ca tinerii să realizeze un număr ridicat de rebuturi, să de­terioreze calitativ produsele, cazuri întâlnite frecvent la întreprinderea integrată de lună, C.E.I.L., T.C.L.C., LC.H., Fabrica „Munca" Ovidiu. Puțin s-a făcut în direcția integră­rii profesionale a tinerilor, pentru ridicarea calificării și atingerea in scurt timp a ritmului normal de lucru. Aceasta a determinat ca in unitățile S.N.C., întreprinderea in­tegrală de lină, C.E.I.L., T.C.L.C. să existe un procent ridicat de tineri care nu și-au însușit bine meseria și dau lucrări de slabă calitate. E­­xistă tineri care refuză munca fi­zică, așteaptă condiții favorabile unor câștiguri mai ușoare, înțeleg greu rațiunea primordială a mun­cii in societatea noastră. Una din consecințele negative ale acestei situații o constituie parazitismul social, care, sub diferite aspecte, este prezent încă în rândul tineri­lor din municipiul Constanța. In strânsă legătură cu aceasta, se menține încă mare numărul de in­fracțiuni comise de tineri ; o pon­dere însemnată a acestora o consti­tuie furturile din avutul obștesc, violurile, manifestările de înșelăto­rie, excrocher­ile, specula, furturile de la străini și din magazine. Aș dori să atrag atenția foarte serios asupra acestor aspecte deo­sebit de dăunătoare. In aceste ca­zuri s-au aplicat și se vor aplica sancțiunile aspre ale legii, îndrep­tate in mod izolărit împotriva tu­turor acelora care nesocotesc pre­vederile legislației statului nostru și aduc grave prejudicii avutului obștesc și mersului înainte al so­cietății noastre. Așa cum s-a pre­cizat la Plenara din 3—5 noiem­brie 1971, furturile, delapidările, actele antisociale lovesc în intere­sele tuturor oamenilor, sunt acte ostile construcției socialiste, față de care nu trebuie să se manifeste nici o îngăduință. Tineretul nostru trebuie să lup­te cu hotărîre pentru apărarea in­tegrității avutului obștesc, împotri­va tuturor celor care atentează la proprietatea socialistă, împotriva acelor tineri care manifestă necin­ste, abuzuri, orice formă de parazi­tism, să facă totul pentru apărarea ordinii de drept, întemeiată pe principiile eticii și echității socia­liste. Munca politico-ideologică în or­ganizațiile U.T.C. va trebui axată tocmai pe problemele devenirii noastre socialiste și comuniste și a­­ceasta pentru ca fiecare tânăr să fie caracterizat de acel ideal revo­luționar comunist de care vorbea tovarășul Nicolae Ceaușescu la re­centa plenară. Munca politico-ideo­­logică cu tineretul trebuie funda­mentată și pe relațiile de produc­ție noi din societatea noastră, a că­ror esență o constituie dubla cali­tate pe care o au oamenii muncii — aceea de proprietari și producă­tori ai mijloacelor de producție. Lipsurile la care m­-am referit mai înainte ne arată că în unele organizații se constată tendința de orientare unilaterală doar spre a­­cele forme care solicită mai puțin efortul personal al tinerilor, de pre­gătire superficială, formală, a ac­țiunilor menite să contribuie la e­­ducația politică, ideologică a tine­rilor. Eficiența unor acțiuni poli­tice a fost diminuată de lipsa de fermitate și combativitate față de diferite manifestări și influențe ale ideologiei burgheze, față de feno­menele negative și lipsurile exis­tente în diferite sectoare de mun­că, în comportarea și mentalitatea unor tineri. In municipiul Constanța, atît ca poartă maritimă a țării cit și ca stațiune turistică, își dau întâlnire an de an sute de mii de oameni din toate colțurile lumii, mulți din­tre ei purtătorii unor concepții străine ideologiei noastre. In acest sens, organizațiile U.T.C. trebuie să acorde mai multă atenție modu­lui în care se comportă tineretul. In relațiile cu turiștii sau cu ma­rinarii străini, se mai intilnesc ma­nifestări de ploconire față de si­nele false valori ale lumii capita­liste, față de modul de viață bur­ghez. Sunt prezenți in sală secretari de partid, conducători de unități eco­nomice, reprezentanți ai sindicate­lor, ai altor organizații de masă și obștești, care înțeleg, cred, că for­marea socialistă a tinerilor este e­­sențială pentru viitorul societății noastre. Apelez la dânșii, pentru a nu precupeți nici un efort in re­zolvarea acestei cauze de înaltă răspundere comunistă. Vorbind despre munca politico-­­ tipologică, considerăm că este ne­cesar să se acționeze mai mult în sensul educării tineretului in spi­ritul patriotismului Socialist, pen­tru ca această trăsătură să devină o dominantă a întregii colectivități a poporului nostru. Dragostea fier­­­bi­nte față de patria socialistă, fața de popor și partid, față de cauza socialismului, credința neabătută in­­ triumful ei definitiv încălzesc ca o flacără vie inimile a milioane și milioane de oameni. Iată cum ex­prima marele poet Tudor Arghezi acest sentiment : „Exiști in țara îmbelșugată, bogată, vestită in toa­tă lumea. Avuțiile țării sunt avuțiile tale. Lumea știe că ai dreptul să te mind reții de marile și curatele tale frumuseți. Țara ai făcut-o tu, cu brațele, răbdarea și dragostea ta. Tu ești întreg patriotismul, tu ești socialismul care-i adevăratul patriotism“. Aceste cuvinte consti­tuie o chintesență a sentimentului patriotic care trebuie să anime pe fiecare din tinerii noștri. Tovarăși. Asigurarea succesului muncii e­­ducative in rindul tineretului de­pinde intr-o bună măsură de cu­noașterea vieții și activității aces­tuia, a specificului fiecărui loc de muncă și, pe această bază, de sta­bilirea celor mai adecvate forme și metode de activitate. Organizațiile U.T.C. vor trebui să dezvolte și să stimuleze inițiativa tinerilor, să a­­sigure posibilitatea participării lor nemijlocite la conceperea și orga­nizarea acestor acțiuni. Comitetele județean și municipal ale U.T.C. să sprijine și să îndrume mai mult organizațiile U.T.C. din unitățile economice și, mai ales, pe cele din construcții, irigații, de pe alte șan­tiere, dată fiind depărtarea lor și lipsa de experiență a membrilor acestor organizații. Tocmai de a­­ceea este necesară o continuă per­fecționare a stilului de muncă al Comitetului județean U.T.C. pe li­nia îmbunătățirii controlului, a u­­nei prezențe mai active a cadrelor de bază ale U.T.C. în mijlocul ti­nerilor, pentru organizarea și des­fășurarea acțiunilor practice. In perioada imediat următoare, în toate organizațiile U.T.C., vor avea loc adunări generale de ale­geri. Dorim ca acestea să se înscrie pe linia exigenței generale ce ca­racterizează ampla dezbatere ini­țiată de către partid în rândul tu­turor categoriilor de oameni ai muncii. La aceste adunări, să se evidențieze în mod principial, par­tinic, atît aspectele pozitive cit și lipsurile ce persistă în activitatea organizațiilor de tineret. Toate a­­ceste dezbateri vor trebui să fie caracterizate de un puternic spirit muncitoresc, revoluționar, comu­nist, întreaga muncă pe care o vor desfășura de aici înainte organiza­țiile de tineret trebuie să conducă intr-o măsură mai mare la cultiva­rea trăsăturilor proprii clasei mun­citoare : colectivismul, responsabi­litatea și disciplina, promovarea criticii și autocriticii, vigilența re­voluționară, înaltul umanism socia­list. Vedem în aceasta singura mo­dalitate care va duce la sporirea contribuției tineretului din județul nostru pentru înfăptuirea tuturor sarcinilor din programul amplu de dezvoltare materială și spirituală a țării elaborat de Congresul al X-lea al P.C.R. In încheiere, vă rog să-mi per­miteți să vă adresez dumneavoas­tră, tuturor tinerilor din municipiul și județul Constanța, noi succese în muncă, sănătate și fericire. Să trăiți ! (Text prescurtat) Pag. a 3-a "adunări de dări de seamă S'-S-'V [UNK] [UNK] [UNK] . V­­H.:­­ ÎN ORGANIZAȚIILE DE PARTID OPERATIVITATE, COMPETENTA ȘI RĂSPUNDERE in rezolvarea­­ propunerilor și sesizărilor de Adunarea generală a organizației bază de pe nava petrolieră „Ploiești“ a dezbătut pe larg ac­tivitatea politico-educativă și pro­fesională desfășurată la bord, con­tribuția membrilor de partid la îndeplinirea și depășirea sarcini­lor de plan, la o cea mai bună întreținere a navei, a mașinilor și instalațiilor, la educarea echipa­jului. Se știe că această navă a fost imobilizată pentru reparații la Șantierul naval Constanța, cir­ca 9 luni. In toată această peri­oadă precum și in primele voia­je, echipajul ei, mobilizat de organi­zația de partid, având exemplul permanent al comuniștilor, a e­­fectuat o serie de lucrări , decar­­bonizarea a două motoare auxi­liare, spălarea a două căldări, cio­­cănirea, raschetarea și vopsirea covertei etc., a căror valoare se ridică la 30.000 lei — astfel că, deși se află la o virstă respecta­bilă, petrolierul „Ploiești“ are în­fățișarea­­ unei nave tinere, „Adu­cerea navei noastre la situația in­­ care se află astăzi, bine întreți­nută și cu sarcinile de plan în­deplinite și depășite — spunea motoristul Cristu CIUCU — a ce­rut din partea echipajului, in pri­mul rînd­ a comuniștilor, eforturi mari, sacrificii. Au fost săptămîni și zile în care noi nu am știut ce este odihna, au fost porturi în care, deși navă se afla sub ope­rațiuni, n-am coborit nici pentru cîteva minute“. „Activitatea la bordul navei și rezultatele pe ca­re le obținem — a arătat șeful de echipaj Ștefan SEVERIN — nu depind insă numai de noi, ci și de alte servicii și secții ale în­treprinderii. In ultima călătorie, cînd veneam spre țară, am comu­nicat prin radiogramă necesarul de materiale de întreținere, iar imediat după sosire am înaintat listele cu aceste materiale. Nimeni insă n-a venit pe la noi, iar cind am mers la serviciul aprovizionă­rii ni s-a spus să așteptăm, că la rînd sînt navele „Transilvania“ și „Craiova“. Alți vorbitori, printre care și Gheorghe PAVEL, șeful mecanic al navei, sesizau că de mai multă vreme navele noastre petroliere au cerut haine de pro­tecție din doc, d­ar­ nu se știe ci­ne, a comandat haine de protecție din cauciuc, care acum stau ne­folosite in magazie. Sunt, de ase­menea, probleme și in aprovizio­narea navei cu alimente, și ele au fost ridicate tocmai pentru ca fac­torii răspunzători, în primul rînd conducerea D.N.M. „Navrom", să poată lua măsuri corespunzătoare pentru lichidarea lor, pentru îm­bunătățirea activității în acest do­meniu. Comuniștii au apreciat inițiati­va biroului organizației de bază de a organiza, la plecarea in fie­care voiaj, eite o ședință lărgită, cu participarea conducerii navei și a șefilor de secții, pentru sta­bilirea planului de muncă în vo­iajul respectiv, a sarcinilor poli­tico-educative și profesionale pen­tru fiecare membru de partid, pen­tru fiecare om din echipaj. „In ultimul voiaj — spunea Valentin IORDACHE, comandantul navei — a fost dezbătută cu toți comuniș­tii, la propunerea biroului, iniția­tiva organizației dle bază din schimbul II de la secția navală a S.X.C., articolele publicate privind aplicarea acestei inițiative de că­tre organizațiile de bază de la auto­ bobinaj (secția reparații nave și utilaje portuare) și de la nava „Bacău“. Am hotărit atunci să aplicăm, și noi această inițiativă : FIECARE COMUNIST, UN E­­XEMPLU IN MUNCA. ÎN ACTI­VITATEA OBȘTEASCA, IN FA­MILIE ȘI SOCIETATE. Aceasta a și dat rezultate in în­treținerea navei și pregătirea ei din timp pentru încărcare-descărcare, la îmbunătățirea stării disciplinare la bord, la o comportare demnă a navigatorilor în porturi, precum și la creșterea răspunderii in muncă, a exigenței față de lipsuri și aba­teri. Pentru că, trebuie spus, deși nici înainte la bordul acestei na­ve nu au fost cazuri grave de în­­căl­care a disciplinei, de nerespec­­tare a legilor vamale și a ordinelor date de conducerea întreprinderii, s-au manifestat totuși abateri : în­târzieri la serviciu, schimbarea ser­viciului la scara navei și nu la lo­cul de muncă al fiecăruia, dormitul în timpul serviciului etc.“. „Am a­­vut și un caz mai grav, in care comuniștii, între care și eu — spu­nea șeful mecanic Gheorghe Pavel — am dat dovadă de slabă pregă­tire politică, de lipsă de combati­vitate, de indulgență în discutarea unor abateri săvârșite de Niculescu Ionel, membru al organizației noas­tre, abținindu-ne de la vot atunci cînd biroul a propus excluderea lui din partid. Personal mă fac și mai mult vinovat pentru că, deși cunoșteam și alte abateri, la fel de grave, ale lui N.I. nu am informat despre aceasta adunarea generală“. Studiind documentele Plenarei din 3—5 noiembrie a C.C. al P.C.R., expunerea făcută la această plena­ră de secretarul general al parti­dului, comuniștii de pe nava „Plo­iești“ au înțeles mai bine că mem­brii de partid trebuie să se deo­sebească de ceilalți oameni ai mun­cii prin aceea că ei sunt luptătorii de avangardă împotriva vechiului, împotriva rămășițelor mentalități­lor burgheze, să lupte cu ardoare pentru adevăr și dreptate. Printre măsurile adoptate de a­­dunarea generală care completează hotărîrea adunării pentru dare de seamă și alegeri din toamna anu­lui trecut, se prevede ca, în ca­drul învățămîntului de partid, în care sînt studiate problemele făuri­rii societății socialiste multilateral dezvoltate, să se studieze, de că­tre toți comuniștii, Statutul P.C.R., precum și articolele apărute în zi­arul „Scânteia" la rubrica „In aju­torul celor care studiază in învă­­țămîntul de partid“, precum și al­te articole și materiale. ..Pentru ca inițiativa „Fiecare co­munist, un exemplu în muncă, în activitatea obștească, în familie și societate“, pe care am hotărit s-o aplicăm, să dea roade — spunea Nicolae PAN­­GICA, secretarul organizației de bază — ne-am gîndit să organizăm prelucrarea unor materiale și ar­ticole din ziare pe teme sociale, legile nou apărute, să ridicăm ro­lul educativ al adunărilor generale ale organizației de bază, astfel ca fiecare membru de partid să mun­cească, să trăiască și să se com­porte întotdeauna în chip comu­nist“. I. GRIGORAȘ ehr ■ ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA ECONOMIEI (Urmare din pag. 1) Comitetului oamenilor muncii și respectiv a Consiliului oamenilor muncii acele atribuții care sunt de importanță majoră, vizează activi­tatea întregului colectiv de muncă sau a întregii unități cu implicații în insăși dezvoltarea mai îndelun­gată ; astfel amintim atribuțiile pri­vind aprobarea planului anual și cincinal și eventuale modificări ale acestora pe parcursul realizării pla­nului, a lucrărilor de investiții — în anumite limite —, structura or­ganizatorică și regulamentul de or­ganizare și funcționare al unității, analiza modului de utilizare a re­surselor materiale și bănești etc. Unele atribuții majore dar cu ca­racter operativ sun­t date în compe­tența colectivului de conducere, biroului executiv, cum sunt urmări­a­rea îndeplinirii sarcinilor de plan, aprobarea planului de reparații, stabilirea de măsuri pentru aplica­rea corectă a sistemului de remu­nerare a muncii, încadrarea și e­­liberarea din funcție a unor cadre de conducere și altele. Legea instituționalizează aduna­rea generală a oamenilor muncii ca formă superioară prin care ma­sele de oameni ai mun­cii, în du­bla lor calitate de proprietari și producători de bunuri materiale, participă în mod organizat la con­ducerea activității economice și so­ciale. Ea îi conferă o serie de a­­tribuții, printre care subliniem pe cele privind dezbaterea planurilor anuale și cincinale și a măsurilor de realizare a lor, aprobarea con­tractelor colective și de muncă și formelor de remunerare a muncii, analiza activității unității, a orga­nului de conducere colectivă, pre­cum și modul de utilizare a bene­ficiilor și altele. Conferind adună­rii generale dreptul de control a­­supra organelor de conducere co­lectivă, inclusiv dreptul de a con­sidera nesatisfăcătoare activitatea lor, se creează posibilitatea reală de afirmare a rolului conducător al clasei muncitoare, de dezvoltare complexă a personalității oamenilor muncii, reprezintă o adincire con­tinuă a democratismului socialist. INOVATORUL — creator priceput, organizator al proceselor economice Complexitatea mult sporită a sarcinilor actualului cincinal, ne­voia de a rezolva rapid o multi­tudine de aspecte, legate de pro­ducția modernă, de soluționarea u­­nor probleme pe care le ridică zi de zi activitatea productivă a fie­cărei fabrici și uzine, solicită e­­forturi sporite pentru mai buna or­ganizare a producției și a muncii, pentru perfecționarea tehnologii­lor de fabricație și a procedeelor tehnologice, pentru crearea cu po­sibilități proprii a unor instalații și utilaje a căror folosire să con­tribuie la sporirea mai rapidă a productivității muncii. Pe scurt, pentru cheltuirea inventivității în sprijinul sporirii continue a cali­tății și eficienței muncii. In acest context — mișcarea de inovații, raționalizări și, pe un plan superior, invenția, alături de măsurile de organizare științifică a producției și a muncii, capătă deosebită însemnătate. De altfel,­­ o primă analiză a bilanțului ce sin­tetizează rezultatele activității de inovații, desfășurată în unitățile in­dustriale constănțene, relevă că în multe fabrici și uzine a crescut simțitor numărul inovatorilor și e­­ficiența obținută prin „răspunsuri­le“ tehnice date de aceștia activi­tății practice, că forțele proprii, potențialul creator al cadrelor teh­­nico-inginerești este mai bine folo­sit. Au fost create dispozitive, ma­șini și utilaje, piese și produse noi pentru asimilare, diverse instala­ții. Folosirea lor în producție s-a materializat în diminuarea efortu­lui fizic, în sporirea sau economi­sirea de timp sau materiale — cu finalitate în reducerea cheltuielilor de producție și, deci, a prețului de cost. De pildă, economiile postcal­­culate obținute pînă la sfîrșitul lu­nii octombrie din cele aproxima­tiv 300 inovații aplicate se ridică la peste 20 milioane lei. Un număr însemnat de propuneri înregistra­te pînă acum se află în studiu pri­mind a fi soluționate în viitor. In orice caz, calculele preliminare preconizează îndeplinirea și chiar depășirea cifrei de 25 milioane lei economii, formulată ca angajament la începutul anului de către între­prinderile constănțene. Printre unitățile cu cele mai bu­ne realizări în acest sens amintim: D.N.M. „Navrom", S.N.C., U.S.A.S. Năvodari, I.M.U. Medgidia, I. M. „Energia“ și altele. Așa cum am aflat din discuțiile purtate cu șe­fii cabinetelor tehnice din aceste unități, numărul celor care-și pun tot mai mult cunoștințele și crea­tivitatea tehnică în slujba perfec­ționării producției și a muncii a sporit simțitor față de anul tre­cut. La fel și importanța soluțiilor adoptate: „în unitatea noastră, ne spune ing. Ruxandra Delegeanu, șefa ca­binetului tehnic de la D.N.M. „Navrom“, s-au­ înregistrat 80 pro­puneri de inovații. Din acestea, 38 (în funcție de importanța soluții­lor preconizate a fi date unor pro­bleme de care ne lovim cel mai frecvent în producție) au fost a­­plicate, urmând, după studiile ce se vor întreprinde, să fie rezolva­te și celelalte. Amintim, de pildă, cu deosebit de eficiente cîteva din­tre ele : execuția dispozitivelor pentru realizarea cuzineților bucșelor de bielă pentru toate ti­mi­purile de utilaje portuare, ai căror autori sunt maistrul Nicolae Iepu­re, mecanicul Ion Voinea, strunga­rul Gheorghe Neacșu, preîncălzi­­torul de apă pentru separatoare­le de ulei și combustibil de la nave — autori, șeful mecanic Vasile Că­mară și Aurel Fotescu (mecanic I), sistemul de închidere a comparti­mentelor mașini de pe nave, ă in­ginerului Florin Hristache și altei eficiența totală obținută din apli­carea tuturor inovațiilor ridicâ­­­du-se la aproximativ 7 milioane­­ei economii realizate. Cu rezultate remarcabile se pre­zintă­­ și U.S.A.S. Năvodari. Aici, nume ca cele ale ing. Gheorghe Lörintz, Ștefan Dobrică, Nicolae Prodan sau ale maiștrilor Aurel E­­nache, Ștefan Bulumete și Ion Naghi sunt foarte cunoscute prin­tre inovatori. Ba, mai mult, o par­te din ei sunt și autorii unor in­venții foarte valoroase, cu aplica­re în industria chimică, înregistra­te în cursul acestui an. Este vorba de uscătorul portativ pentru îngră­șăminte granulate realizat de ing. Pajul Janavete și maistrul Aurel Enache, de punerea la punct procedeului de fabricare a fluoru­­­u­rii de aluminiu și a criolitului de către inginerii Gh. Lörintz și Ște­fan Dobrică, care răspund unor nevoi reale ale ramurii respective. La S.N.C., o altă unitate ale că­rei rezultate bune se perpetuează de la an la an, discutăm cu tova­rășul Vasile Panait, comitetului de sindicat, președintele „In șan­tierul nostru, ne spune interlocuto­rul, exista o foarte bună colabo­rare între salariați, în soluționarea unor probleme dificile ale produc­ției. De altfel, așa se explică și numărul mare de inovații ce au ca autori colective de muncitori. De pildă, pompa pentru scos apă din locuri greu accesibile a fost realiza­tă de tehnicienii Ion Dîrjău, Șișa și inginerul Cornel Rus. Ion la schela pentru nave de mare tonaj au conlucrat maistrul Ion Spăta­ru­, tehnicienii Ștefan Dumitrescu, Paul Constantin și muncitorul Vic­tor Știrbu, iar pupitrul mobil reactorul de 240 KVA sunt, de ase­­­­menea, rezultatele muncii unui grup de specialiști ai șantierului. Dar, nu putem să vorbim de realizările in domeniul mișcării de inovații, subliniind meritele sute­lor de muncitori, maiștri, ingineri și tehnicieni din întreprinderile unde succesele au devenit tradițio­nale, fără să adăugăm că într-o se­rie de alte unități aceste preocu­pări sunt foarte slabe sau inexis­tente. Este vorba de întreprinderea integrată de lună, unde au existat­­cazuri cînd propunerile au „zăcut" luni de zile în dosare, tergiversân­­du-se rezolvarea lor, de întreprin­derea de prefabricate și materiale de construcții și Trustul de con­strucții industriale, unde lipsește preocuparea cabinetului tehnic pentru mobilizarea și activizarea oamenilor, de I.P.L., I.P.A.Țl și al­tele, unde această acțiune nu este condusă și îndrumată. Insufi­cient folosite sunt și rezervele zecilor de cadre tehnico-ingine­­rești de la întreprinderea mi­nieră și „Chimpex". In toate aceste unități, cadrele cabinetelor tehni­ce, comitetele de partid și­­ sindi­cat, ținând seama de multiplele ce­rințe ce le impune perfecționarea continuă a muncii, a proceselor de producție, trebuie să dea mai mul­tă atenție descoperirii și valorifi­cării posibilităților proprii existen­te, punerii lor în slujba creșterii randamentului producției, ai efi­cienței acesteia. M. RADOVANU 25 milioane lei din inovații si raționa-9 9 9 lizări, dar inteligența n-a spus încă totul

Next