Dobrogea Nouă, iunie 1973 (Anul 26, nr. 7707-7732)
1973-06-08 / nr. 7713
i DOBROGEA NOUA nr. 7713 Htígo 3.0 NE AM ANGAJAT ȘI NE VOM TINE DE CUVINT La I.A.S. Stupina, un colectiv de oameni entuziaști, avînd ca „decan“ al hărniciei pe directorul întreprinderii, OBLIGĂ PĂMÎNTUL SĂ PRODUCĂ MAI MULT, MAI IEFTIN • Un tînăr orășean ia în primire acum 25 de ani o fermă de stat. Astăzi conduce o întreprindere agricolă de stat cu 10.000 hectare • Pe locurile unde creșteau, hîd, tufele de mărăcini, azi — 4.000 kg grîu la hectar • Zootehnia va ocupa într-un an-doi locul ce i se cuvine • Unde te simți mai util și mai statornic decît între oamenii pe care îi înțelegi și te înțeleg ? Im partea, aceasta a Dobrogei, in plină stepă, cu vezi cu ochii unduie verdele crud al lanurilor, început de vară, însoțitorul nostru, Onic Mardiros, directorul I.A.S. Stupina, cu calmul lui imperturbabil, mijește un zimbet de . Poate, fiind consfințean, m-aș fi făcut navigator, dar îmi plăcea și contabilitatea. — și? — La 1 iunie 1948 am fost chemat la județeană de partid unde mi s-a spus: „Chiar astăzi, Onic, îți dăm mașina noastră, du-te și iam primire ferma A.F.S.M. de la Mihail Kogălniceanu“. Și m-am dus. Interlocutorul nostru evocă cu o undă de duioșie debutul său de agronom. Ferma luată în primire avea circa 800 hectare, patru vaci și șase cai. Un an mai târziu, după plenara din 3—5 martie, prin care partidul nostru jalonează calea transformării socialiste a agriculturii, devine directorul întreprinderii agricole de stat Mihail Kogălniceanu. Ani de muncă încordată, de satisfacții și eșecuri. Greutățile nu m-au descurajat pentru că am simțit întotdeauna lângă mine umărul zdravăn, de neclintit al partidului. ...Toamna anului 1949. Se face la Mihail Kogălniceanu prima comasare a terenurilor întreprinderii agricole de stat. Treabă delicată, ce impune tact, principialiVăzusem în biroul directorului o mulțime de diplome păstrate în rame. In 1957, apoi în 1958, în 1963 și patru ani mai tirziu întreprinderea a ocupat un loc fruntaș pe țară la producția de cereale, la creșterea animalelor. Și astăzi, la scara prezentului, parcurgem zeci de kilometri printre lanurile nesfîrșite de grîu, porumb și floarea-soarelui. Aceleași pământuri, pe care cu 20 ani în urmă se cultiva cel mult dughia ori se înălțau, hide, piscurile de scaieți, își arată din plin acum dărnicia. Ne oprim lingă un lan de grîu, o comisie de specialiști face evaluarea producției. Calculele se reiau de mai multe ori de la început, mulțumire. Rod bogat. Al 25-lea an de cînd acest om cu timplele ușor argintate, orășean get-beget, la chemarea partidului legat destinul de afirmarea șia tot mai puternică a agriculturii noastre socialiste, tate, intr-un cuvânt orizont politic. — Și m-am descurcat — continuă directorul —, am stat de vorbă cu țăranii din satele dimprejur, le-am explicat ce și cum, apoi am organizat un sfat al bătrînilor, care au luat hotărîrea să ne ajute să facem treaba de care ne apucasem cu lumea. Mai greu a fost cu acumularea cunoștințelor de specialitate. M-am plins partidului. Și ce credeți că mi-a spus? „Ce vrei să te îndopăm cu lingurița ? învață, de asta ești comunist !“. Și-am învățat, la început de nevoie, agrotehnică, fitotehnie, biologie, zootehnie, mecanizare, apoi toate acestea venindu-mi familiare le-am deîndrăgit definitiv. — Prima satisfacție ? — In 1951, cînd am obținut 1.600 kg grîu la hectar. Apoi în martie 1953 cînd am fost instalat director aici, la Stupina, o unitate socotită grea pe atunci — avea 13.080 hectare. Cimp, foarte mult cîmp gol, bun doar de pășunat și totuși prima recoltă de grîu a fost la nivelul planului. Dar să revenim la... zilele noastre, dar indică același rezultat. O depășire previzibilă a producției planificate la hectar cu mai mult de 200 kg. Ne reamintim totodată de producția planificată de grîu la hectar din anul cînd Onio Mardiros a devenit directorul unității, o confruntăm cu producția previzibilă de acum. Aceasta din urmă este de 5 ori mai mare. Dezaine a slobozit rodnicia pămînturilor de stepă ? Același soare îl încălzește și astăzi, același vini neostoit li răcorește brazda. — Păi eu, care nu-s chiar atît de tînăr acum, cred că principala vocație a omului este munca, munca continuă, perseverentă, singurul izvor de certă satisfacție. Numai că unii muncesc așa, de ochii lumii, și, dacă obțin și vreun rezultat mai acătării, emit tot felul de pretenții, se împăunează. Și cînd se întimplă ca semenii lui să nu-l aprobe, se supără și pleacă. — La cine vă referiți concret ? — Uite, eu lucrez aici de 20 de ani împreună cu mecanicii Marin Dobre, Manea Vancea, cu ciobanul Gheorghe Dima, cu contabilul Constantin Simion și cu ei cu alți vreo 60 salariați, oameni statornici, cu merite incontestabile în sporirea producției agricole. Cu toții am fost lăudați pentru merite și criticați pentru neajunsuri. Nimănui nu i-a trecut prin cap să se supere și să plece. Dar iată că mai zilele trecute vine la mine un mecanic, un tinerel de curînd angajat, și-mi cere tamnesam o categorie de salarizare în plus. „Ați văzut — zice — am muncit bine, dacă nu-mi dați o categorie de salarizare mai mare plec“. Firește, o asemenea cerere am supus-o discuției colectivului de conducere, care n-a fost de acord să o satisfacă. Repugn caracterul negustoresc al muncii. Toți cu care am venit pe aceste locuri altădată vitregite s-au statornicit, au muncit cu pasiune, s-au bucurat hotărît de nenumărate satisfacții. Il lăsăm pe director să-și rezolve un timp treburi curente, fără amintire, și vizităm citeva sectoare de producție. Ferma de ovine de care și-a legat ultimii 22 de ani de viață ciobanul Gheorghe Dima. A lucrat înainte și la Mihail Kogălniceanu dar după un timp a venit aici, după primul lui director. De ce ? — Păi, iaca așa... Auzisem că aici unde a venit tovarășu’ Onicii greu și, mi-am zis, să nu-1 las singur. M-am interesat și-am aflat că gospodăria are și oi. Acolo iîiă ii Uv, m- am zîs. — Și numai de-atu ai plecat de acolo ?, dau a nu-l înțelege. — Dar nu-i destul?... E om dintr-o bucată, știe ce vrea, ține seama de sfatul oricui. Apoi Gheorghe Dima schimbă, cum se spune, dintr-o dată discuția. — Păi știți unde-am ajuns noi acum ? Avem 18.000 de oi, la fiecare sută de oi am scos acum in primăvară 100 miei, ne-am făcut și o fermă de elită. Peste citeva zile Începem tunsul și pun rămășag pe tot cîștigul de anul ăsta că scoatem de la o oaie cu 400— 500 grame peste 5 kg cu avem planul. Un simplu cioban ne-a demonstrat întocmai ca un economist incă o dată urcușul viguros al acestui colectiv puternic sudat pe treptele afirmării. Sectorul mecanic. O revedere cu Eroul Muncii Socialiste Marin Reluăm dialogul cu Onie Mardiros. — Vă satisfac rezultatele obținute în cei 25 de ani de cînd sînteți directorul unei unități agricole de stat ? — Nu-mi place să simulez modestia, dar personal consideră puteam și trebuie să mai fac incă mult. — Aveți 51 de ani... — Voința omului nu prea are vîrstă. Se înțelege că n-o ignor, dar nu încă două cincinale, in afară de acesta In care ne aflăm, vreau să recuperez din timpul pierdut. — Concret, la ce vă referiți ? — In primul rînd la producția de cereale și plante tehnice. Aș vrea ca aici, la Stupina, în inima Dobrogei, să nu se mai vorbească de producția de griu sub 5.090 kg la hectar. Că se poate ne-o demonstrează faptele. In ultimii trei ani pe sole de citeva zeci de Dobre. Se lucrează în flux continuu. Combinele, peste 80 de bucăți, presele de balotat paie, gata reparate, sunt supuse încă o dată celei mai minuțioase verificări. Peste maximum două săptimini începe recoltarea celor aproape 5.000 ha de orz și grîu. — De cind il cunoașteți pe directorul întreprinderii ? — De mai bine de 20 de ani, eram un băiețandru cînd am venit să lucrez aici. Aveam de gînd să mă retrag mai tirziu spre Tul 4„î— i. 4 „ !„„ J 4^4 v cu 1 de iunie amt un lux, not ch» am aminait-o la început, din an în an, iar acum am renunțat definitiv. Conducerea întreprinderii, directorul personal m-a ajutat, și nu numai pe mine, ci și pe încă vreo 50 de mecanizatori și alți salariați, dîndu-ne locuințe bune, pe alții să-și construiască. Ne-am stabilit definitiv cu toții aici. Unde te poți simți mai bine decit acolo unde poți înțelege și ești înțeles de oamenii cu care lucrezi ? Dar să nu credeți, vorbind despre directorul nostru, că mie sau altora mai vechi ne trece cu vederea dacă greșim cumva. Decît să spună „măi fraților m-ați făcut de rîs“ mai bine intri un pamint de rușine. Modestia, cumpătarea, principialitatea în relațiile cu oamenii, trăsături definitorii ale comunistului Onic Mardiros, le-au reliefat în discuția purtată numeroși alți muncitori ai întreprinderii. hectare am obținut chiar mai mult de 5.000 kg la hectar. Mă gindesc apoi, și asta pînă in 1975, să ridicăm producția la porumb și la floarea-soarelui, in condiții de neirigat, la 5.000 kg și, respectiv, 2.400 kg la hectar. Dar, a devenit de acum o certitudine pentru mine, cuantumul acestor producții îl vom spori și mai mult pentru că, în 3—4 ani, întreaga suprafață de teren a întreprinderii noastre va fi irigată. — Zootehnia nu-l pasionează pe fostul orășean ? — N-aș fi agronom altfel. Aici nu-i vorba numai de pasiune, ci și de o obligație, pentru că întreaga activitate a întreprinderii trebuie să fie cit mai eficientă. Și asta dă încă multe griji întregului colectiv de conducere. Avem o fermă de ovine, numărul oilor nu va depăși niciodată 20.000 capete. Ceea ce ne propunem însă este ca întregul efectiv să devină elită. In sectorul de taurine, unde sîntem abia la început de drum, vom ajunge in doi-trei ani la 2.000 capete, din care peste 1.300 vaci cu lapte. Chiar din acest an vom obține cel puțin 3.000 litri lapte pe cap de vacă furajată, apoi in maximum doi ani să ajungem la 4.000 litri. După cum vedeți aici mai mult decît oriunde timpul trebuie comprimat. — Ați vorbit despre eficiență, întreprinderea pe care o conduceți este rentabilă ? — De 15 ani. Beneficiul net realizat de atunci depășește 60 milioane lei. Firește eficiența obținută nu este concludentă, dar tocmai de aceea să ne preocupăm sîntem hotărîți acum și mai mult pentru a dezvolta și alte ramuri de producție. — Sunteți entuziast... — De ce nu, și vreau să imprim entuziasm tuturor colaboratorilor mei. Pesimismul n-are nici un temei. Dacă nu știi să faci ceva, învață, dacă întimpini un eșec, perseverează. — Ați învățat agronomia, cum ați reușit ? tea — Simțind întotdeauna greutarăspunderii încredințate de partid. Cum poți să faci o treabă ori să conduci o activitate fără să știi despre ce este vorba ? Legătura nemijlocită cu cîmpul, contactul permanent cu alți specialiști și practicieni, chiar simpli țărani, m-au ajutat să-mi fundamentez intr-un timp scurt cunoștințele necesare, apoi să le aprofundez și mai bine. — V-ați referit de multe ori in discuția purtată la griu. Puteți socoti cumva cam ce suprafață de griu ați cultivat pină acum in 25 de ani și ce producție ați realizat ? — întâmplător, țin pentru mine asemenea evidență. Am cultivat vreo 80.000 hectare, de pe care s-au obținut circa 10.500 vagoane grîu. Proiecte ? Pînă in ceasul cind imi voi lua rămas bun de la oamenii cu care am crescut, cu care am împărțit atît bucuriile cit și insatisfacțiile, mi-am propus să cultiv încă 50.000 hectare cu griu aici, la Stupina, deci, in total, cam tot atitcit se cultivă intr-un an în întreg județul nostru. Dar de pe cele 50.000 de hectare voi obține o producție dublă decit de pe cele 80.000 hectare cultivate pină acum, adică peste 20.000 vagoane. Am in vedere tot ceea ce a dobindit nou în acești ani agricultura noastră socialistă, eforturile de substanță pe care le face statul nostru pentru promovarea soiurilor noi, irigarea, chimizarea, de care ne bucurăm din plin. ☆ Seara târziu, ne despărțim de Onic Mardiros, de oamenii cu care în decursul celor 25 de ani de activitate i-au conferit întreprinderii agricole de stat de aici prestigiul de care se bucură acum. Și-am simțit la plecare, rememorând încă o dată tot ceea ce am văzut și am auzit de la oamenii de aici, trăinicia cultului muncii, modestiei și perenității, al profunzimii umane. Reportaj realizat de Radu APOSTOL Foto : I. BUNGAU „Am ajutat să crească, după puterea mea, primele mlădițe“ „Eu cred că principala vocație a omului este munca“ „Păi, cum să nu-ți fie drag să lucrezi cu un asemenea om?“ „Pină-n ceasul cind mi-oi lua rămas bun...“