Drapelul Roşu, ianuarie 1989 (Anul 45, nr. 13653-13677)

1989-01-28 / nr. 13675

La solemnitatea sǎrbǎtoririi zilei de naștere și îndelungatei activități revoluționare ale secretarului general al partidului, președintele Republicii mom­na par­tom trimti umjunț ORDAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN TIMIȘ AL P.C.R ȘI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN Anul XLVI, nr. 13.675 | Sîm­bătă, 28 ianuarie 1989 | 8 pagini, 50 bani CUVÎNTAREA TOVARĂȘULUI NICOLAE CEAUȘESCU Dragi tovarăși. Doresc să exprim, în primul rînd, cele mai calde mulțumiri Comitetului Politic Executiv, partidului, Con­siliului de Stat, guvernului pentru Scrisoare, pentru a­­precierile și urările adresate. De asemenea mulțumesc tuturor organizațiilor și to­varășilor care mi-au înmînat, cu acest prilej, în numele organizațiilor respective, mesaje de felicitări. Folosesc acest prilej pentru a adresa­­ cele mai vii mulțumiri clasei muncitoare, țărănimii, intelectualității întregului nostru popor, pentru sentimentele de priete­nie și căldura cu care sînt înconjurat în aceste zile. în toate acestea văd expresia încrederii noastre națiuni în justețea politicii revoluționare întregii — ba­zată pe concepția materialist-dialectică și istorică, pe principiile socialismului științific — a partidului nostru, care, prin întreaga sa activitate, a demonstrat și demon­trează că nu are țel mai înalt decît acela de a înfăptui aspirațiile întregului popor, de libertate, independentă de bunăstare și fericire. Iată de ce, în aceste împrejurări, primele mele gîn­­duri se îndreaptă către poporul nostru, căruia îi urez o viață tot mai demnă, mai îmbelșugată, liberă și inde­pendentă ! (Aplauze puternice). In Scrisoarea care s-a citit aici, s-a făcut — s-ar pu­tea spune — un bilanț larg al realizărilor pe calea în­făptuirii Programului partidului, a dezvoltării socialiste a României. Trebuie să mărturisesc deschis, și în aceste împrejurări, că tot ceea ce s-a realizat în România în a­­nii construcției socialiste — și mai cu seamă după Con­gresul al IX-lea al partidului — reprezintă o continuări a preocupărilor de dezvoltare independentă a patriei noastre. Toate aceste realizări sînt strîns legate de­treaga istorie, de tot ceea ce a făcut poporul nostru, în­diferite etape ale dezvoltării sale, pentru formarea fin­an­ței sale naționale, a națiunii, a statului național unitar, pentru scuturarea dominației străine, sînt legate de lup­ta împotriva asupririi moșierilor și capitaliștilor, pentru a deveni stăpin deplin pe destinele sale, stăpîn deplin in țara sa. Fără aceste lupte îndelungate, nici realizările de astăzi nu ar fi putut fi obținute ! Doresc ea, și în aceste împrejurări, să aduc omagiul nostru tuturor acelora care, în decursul istoriei grele, «buciumate, de luptă îndelungată, au făcut totul pentru libertatea și progresul patriei noastre. Doresc, în primul rînd, să aduc un omagiu poporului nostru — adevăratul­­ făuritor al propriilor sale destine, al istoriei națiunii pastre.i Subliniez aceasta pentru că, întotdeauna, nu trebuie să uităm — și subliniez aceasta încă o dată — că datorăm totul poporului, că vom putea asigura dez­voltarea României, independența și suveranitatea sa, nu­mai Împreună cu poporul, făcînd totul pentru popor, pentru bunăstarea și fericirea sa ! (Aplauze puternice, prelungite). Fără îndoială, etapele istoriei sînt multe, orinduirile sociale au fost multe. Am­ vorbit de toate acestea la plenara din luna noiembrie anul trecut — și nu doresc să mă mai refer acum la ele. Menționez numai că, in diferite etape istorice,­­« formele și orînduirile sociale , corespunzătoare, au fost întotdeauna forțe care și-au pro­pus și au acționat pentru unirea poporului și dezvoltării sale, indiferent de greșelile pe care vederea le-au făcut într-un moment s­ au altul, legate, intr-un anumit sens, de însăși orînduirea socială, de etapa respectivă de dezvoltare istorică. Trebuie să prețuim pe toți cei care au făcut cît de puțin, dar au făcut ceva, pentru e­­xistența națiunii noastre, pentru existența statului na­țional unitar­­ (Aplauze puternice, îndelungate). Desigur, criticăm și vom critica întotdeauna vechile orinduiri sociale, pe care, de altfel, însăși istoria le-a considerat că trebuie să părăsească scena și să facă lo­cul unei noi orînduiri, mai drepte, mai bune. Criticind orînduirile sociale din trecut, nu negăm și nu trebuie să negăm niciodată pe cei care, în acele împrejurări, au a­­vut în vedere dezvoltarea poporului, a națiunii, întări­­­­rea independenței țării noastre (Aplauze puternice, pre­lungite). Anul acesta se împlinesc 96 de ani de la făurirea primului partid muncitoresc în România. Tot in acest an se împlinesc 100 de ani de cînd, pentru prima oară, clasa muncitoare și oamenii progresiști din România au sărbătorit 1 Mai, ca zi a solidarității muncitorilor,, de pretutindeni, de luptă împotriva asupririi, pentru o via­ță liberă, mai demnă și mai bună. In 1921, a fost creat Partidul Comunist Român — continuatorul, de fapt, al primului partid muncitoresc din România, care propus să ridice — și a ridicat — lupta revoluționară și­ a Clasei muncitoare, a forțelor înaintate, la un nivel supe­­­rior, pe baza unei concepții noi. In ce mă privește, in 1930, deci cu 60 de ani In urmă, am făcut prima cunoștință cu mișcarea muncitorească­­ cu sindicatele din România. (Aplauze puternice, prelun­gite). Era o situație grea pe plan mondial și, deci, și in țara noastră. Avea loc marea criză economică, politică și socială a lumii capitaliste. Mulți — mai în vârstă, de­sigur — își amintesc de situația grea, de atunci,­­în Ro­mânia, de șomajul, de reducerea salariilor, de condițiile înrobitoare din domeniul financiar-economic impuse României de capitalul străin, și care au fost acceptate de guvernele de atunci. Așa se și explică marile greve, mișcările revoluționare din anii 1929, 1930, 1931, 1932, culminînd cu marile mișcări și greve din județul Pra­hova și din București — de la Grivița și din alte între­prinderi —, practic din întreaga țară. S-ar putea spune că, în acele împrejurări, aceste greve uriașe au demonstrat forța clasei muncitoare, partidului nostru comunist de a orgniza și conduce lup­­­tele maselor muncitoare. Merită, totodată, subliniat că luptele din februarie 1933 — din Prahova, de la Grivița și alte întreprinderi din București și din alte centre muncitorești — au fost primele mișcări revoluționare de mare amploare, după venirea hitlerismului la putere în Germania, și care au avut și un net conținut antifas­cist, de luptă pentru apărarea libertăților democratice, pentru independența țării. (Aplauze puternice). In acest an, la 1 Mai, se împlinesc 50 de ani de la marea demonstrație antirăzboinică­­ și antifascistă din Capitală, care, după ocuparea Austriei și Cehoslovaciei de către Germania nazistă, a fost prima mișcare puter­nică în Europa, care a chemat poporul român, clasa mun­citoare, dar a chemat, practic, clasa muncitoare de pe întregul continent la luptă împotriva fascismului, pentru apărarea independenței tuturor statelor. (Aplauze pu­ternice, prelungite). Ceea ce spun este o redare a apre­cierilor presei străine din acea perioadă — nu o aprecie­re făcută acum — reprezintă realitatea și demonstrează justețea politicii partidului nostru, atît pe plan intern cît și pe plan internațional. Nu doresc să mă refer la alte momente istorice. Am trecut să construim socialismul. In 1988 am aniversat patru decenii de la naționalizarea industriei, băncilor și a altor sectoare importante de activitate, iar în acest an, la începutul lui martie, se împlinesc 40 de ani de cînd Plenara Comitetului Central a hotărît trecerea la organi­zarea, pe baze noi, a agriculturii — la cooperativizarea agriculturii. Am lichidat exploatarea omului de câtre om, am li­chidat asuprirea iar clasa muncitoare a devenit cu ade­vărat clasă conducătoare a societății proprietară a mijloacelor de producție. Nu a fost ușor ! Am realizat aceasta prin luptă. Chiar în această perioadă, de după 23 August 1944, au căzut mulți, inclusiv în această piață, azi Piața Republicii­­, uciși de gloanțele forțelor reacționare din Româ­nia. Și atunci cercurile imperialiste, străine, care nu se puteau împăca cu gîndul că vor pierde pozițiile lor do­minante, ce le-au adus profituri de zeci și zeci de mi­liarde de dolari numai între cele două războaie, au făcut totul pentru a sprijini reacțiunea, forțele cele mai negre, antinaționale, în scopul împiedicării procesului revoluțio­nar de trecere la construcția socialistă. Este un merit al comuniștilor, al partidului nostru, că au reușit să realizeze unitatea clasei muncitoare, în pri­mul rînd unitatea Partidului Comunist cu Partidul So­cial-Democrat, unitatea mișcării sindicale, a mișcării de tineret, de femei și a altor organizații, creînd un puter­nic Front Național de luptă pentru progresul României, pentru lichidarea deplină a dominației străine și trecerea la făurirea socialismului în patria noastră. Trebuie să subliniem și să dăm o înaltă apreciere politicii partidului nostru, tuturor acelora care, într-o măsură sau alta, au contribuit și au făcut totul realizarea acestor obiective­ (Aplauze puternice, pentru pre­lungire). Am fost participant la toate aceste acțiuni, în muncile încredințate de partid, de popor. Din 1965 partidul încredințat înalta funcție de secretar general, apoi mi­a — prin voința întregii națiuni — de președinte al României socialiste. Putem, intr-adevăr, să privim cu mindune la tot ceea ce am realizat în decursul anilor de construcție socia­listă, în care — fără îndoială — Congresul al IX-lea reprezintă un moment hotărîtor pentru dezvoltarea de astăzi a României. Fără Congresul al IX-lea, fără linia generală stabilită de acest congres, și de congresele conferințele naționale ulterioare, fără măsurile organiza­și torice, economice, politice adoptate în această perioadă, România nu s-ar putea prezenta astăzi cu realizările pe care la are. Am înțeles, încă de atunci, că trebuie să rupem cu dogmatismul, cu șabloanele, cu concepțiile perimate, îna­poiate, să repunem socialismul științific în drepturile sale. Nu socialismul este cel care a dus la unele stări de lu­cruri negative într-o țară sau alta, ci încălcarea princi­piilor științifice ale socialismului, nesocotirea cerințelor legilor obiective și, în primul rînd, a necesității dezvol­tării continue a forțelor de producție — factorul revo­luționar hotărîtor pentru construcția socialismului, ca de altfel pentru dezvoltarea oricărei orinduiri sociale. Nu se poate vorbi de progresul și dezvoltarea unui popor fără dezvoltarea forțelor de producție corespunză­tor etapei !n care se găsește țara sau societatea intr-un anumit­ stadiu, fără a pune la baza acestui proces cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii, în toate dome­niile­­ întregul progres al omenirii, de la comuna primi­tivă pînă astăzi, este procesul dezvoltării revoluționare a forțelor de producție, a științei, a culturii, a cunoaș­terii umane. Fără o îmbinare dialectică a tuturor aces­tora, nu se poate obține nici un progres, în nici un do­meniu ! Și, subliniez din nou, o dezvoltare care să aibă permanent în vedere interesele maselor populare, ale oamenilor muncii, ale întregii națiuni. Putem spune că partidul nostru a acționat cu hotărîre și a formulat teza științifică a construirii socialismului cu poporul și pen­tru popor, pe baza legilor obiective generale, a princi­piilor revoluționare ale socialismului științific. Iată de ce pentru noi sunt de neînțeles tezele care-și fac loc în unele țări, și care deschid calea, din nou­, di­feritelor forme de proprietate particular-capitalistă. Oare muncitorii care au devenit proprietari ai mijloacelor de producție trebuie să se întoarcă înapoi, să predea din mîna lor mijloacele de producție unor particulari ? Să devină din nou salariați — în număr mai mare sau mai mic — la un capitalist, fie el cetățean al țării respec­tive sau străin ? Ce are comun cu socialismul acest lucru ? Vă spun drept că, în ce mă privește, sînt preocupat și îngrijorat de această orientare Care are loc în unele țări și, gîndind la începuturile mișcării noastre munci­torești — de la apariția socialismului științific, de la activitatea mea în mișcarea revoluționară — mi-e greu să înțeleg cum se poate justifica o asemenea dare îna­poi. Pentru că, în realitate, cedarea mijloacelor de pro­ducție din mina clasei muncitoare, a poporului, indife­rent sub ce formă, înseamnă o activitate care echivalează cu lichidarea bazelor socialismului în dezvoltarea socie­tății ! Am avut de grnd să discutăm aceasta într-o ședință specială, dar profitînd de faptul că suntem­ aici un număr important de cadre de bază ale partidului și statului nostru, anticipez, referindu-mă la aceste probleme. Noi ne-am pronunțat întotdeauna și am acționat conform tezei că fiecare popor, fiecare partid, trebuie să-și ela­boreze de sine stătător linia sa general-politică, să apli­­ce legile generale și principiile socialismului în realită­țile și condițiile din fiecare țară. Dar am subliniat întotdeauna —și nu pot să nu subliniez și acum — că toate acestea presupun o poziție clară, consecventă față de principiile revoluționare, față de apărarea intereselor clasei muncitoare, care reprezintă forța și clasa con­ducătoare în societate. Este adevărat, în lume sunt multe probleme. Crize economică, politică, socială, financiara este foarte gravă. La aceasta se adaugă, desigur, situația generală — po­litică, militară — existența armelor de distrugere tn masă și, la primul rînd, a armelor nucleare. Dar, privind această situație, în comparație cu alte perioade, și chiar cu situația de astăzi din diferite țări cu orînduiri so­ciale deosebite, putem spune ■ - așa ama arătat și la plenara comună din noiembrie — că orînduirea capita­listă a demonstrat că este incapabilă și nu poate, istori­cește, să soluționeze probleme fundamentale ale dezvol­tării societății. Nu sunt printre cei care afirmă că so­cietatea capitalistă va dispărea mîîne. Și, în orice caz, mi va dispărea fără lupta clasei muncitoare, a popoare­lor din țările respective. Dar, nici nu sunt — și nu vreau să fiu — în rîndul acelora care își pierd încrederea în justețea socialismului, a concepției revoluționare despre lume și care nu văd situația reală, perspectivele luptei revoluționare. După criza din 1929—1933, capitalismul și-a găsit o ieșire prin fascism și război. Acum, desigur, problema unui război mondial e mai grea, armele existente pu­tind să distrugă, deopotrivă, și pe unii și pe alții, în­săși viața pe planeta noastră. Deci, o recurgere pe un război mondial pentru a soluționa problemele,­­ este greu de presupus, deși mi se poate exclude cu desăvâr­șire această posibilitate, atît timp cît nu se vor distruge armele nucleare, chimice și alte arme de distrugere în masă. Omenirea a mai cunoscut oameni care au dat foc însăși propriei capitale — cum a fost cazul Romei — deci, un asemenea pericol există și trebuie să fim con­știenți de aceasta. De aceea, este intr-adevăr necesar să facem totul pentru a înlătura cu desăvîrșire pericolul umul război nuclear, al unui război mondial, în general, pentru înlăturarea definitivă a armelor nucleare și chi­mice, a altor arme de distrugere în masă, pentru redu­cerea radicală a armelor convenționale. România s-a pronunțat, a acționat și va acționa cu toată hotărîrea, împreună cu alte state, in această di­recție. Și facem aceasta pornind de la cerința creării condițiilor pentru dezvoltarea construcției socialiste în țara noastră. Avem deplina încredere că numai socialis­mul poate să asigure adevărata egalitate între oameni atît socială cit și națională —, să creeze condiții pentru afirmarea personalității umane, pentru ca fiecare om (Continuare in pag « 2-«)

Next