Dreptatea, noiembrie 1927 (Anul 1, nr. 14-38)
1927-11-26 / nr. 35
JARUL S Ne. 35 • Sâmbătă 26 Noembrie 1927 4 PAGINI 3 Lei II ABONAMENTE:1— *N |ARA Lin an t . . . DUBLU 1 WMAN»* 1 MOP Sl MIE» 1000 I I Un an ... . 7.10 REDACTIA Sl ADMINISTRATIA: TELEFON: ANUNCIURI COMERCIALE 3 LEI ti luni................. 500 croi »MAT ATF 1 6 luni.................875 250 1 STRAINATATE 3 ,ani.................200 BUCURESTI, — Calea Victoriei 78, Etaj. • No. 38/60 Se primesc direct la Admua Ziarului, ©1 la toate agențiile de publicitate din tari Ion Briliant! S‘a stins înca unul din cei câţi au ţinut pe umerii lor greaua sarcină a reallizărei celui mai mare iteai românesc : Im reprisa neamului. ,Cu Ion Brătianu nu dispare numai şeful unui partid politic puternic şi bine organizat; nu piere numai omul care, printr’o dibace echilibristică, a ştiut să ducă destinele României la bun sfârşit intr'o epocă cănd Europa toată era în flăcări ; nu se stinge numai omul politia care a dominat situaţia in ultima decenie postbelică, isbutimi să-şi creeze o aureolă fericită sieşi şi partidului său. Cu Ion Brătianu se duce una din forţele reale politice care a veghiat la destinele Romăniei in ultimii douăzeci de ani. Ajutat de o îndelungă experienţă politică câştigată în decursul vreunei — Inca de la cea mai fragedă vârstă când asista la marile acte la care a pârtiei, pat şi contribuit părintele său — şi de forţele politice auxiliare cari, în statele tinere şi în formaţiune prevalează cele mai adeseori adevăratele puteri ale statului, Ion Brătianu şi-a impus o destul de lungă guvernare dela moartea predecesorului său la şefia partidului liberal, Dimitrie Sturze. Şi guvernarea aceasta a fost destul ele fructuoasă dacă ţinem seama că Ion Brăianu a prezidat guvernul care a declarat şi care a făcut războiul de întregire a neamului, încrezut în forţa partidului său, — văduv de orice adversar real până după război, — ,Ion Brătianu şi-a îngăduit în epoca antebelică o guvernare democratică in aparentă dar supusă în realitate voineţi sale de fier care nu imagina contrazicerea sub nici-o formă şi din partea nimănui. Nu a fost deci un reformator adevărat; a fost insă un înţelegător al situaţiilor critice şi a găsit totdeauna calea necesară, ca să se poată strecura pe lângă ideile democratice fără a-şi prejudicia cu ceva gândurilor sale pe care le credea cele mai folositoare ţărei în epoca ei de consolidare Autoritar şi îndrăsneţ în ale politicei, Ion Brătianu şi-a realizat totdeauna aceste gânduri chiar când ţara adevărată le respingea sau cerea o amânare a lor. Pentru partidul liberal al cărui şef a fost, pierderea lui Ion Brătianu este cu adevărat ireparabilă. El singur prin marea lui autoritate putea impune acea disciplină de partid care a constituit una din cele mai mari forţe ale partidului liberal. Consolidarea puterei unui stat stă mainte de toate în alternanţa la cârma lui a partidelor politice cu greutate, în forţa guvernului de a construi şi în capacitatea opoziţiei de a controla opera guvernului Prin moartea lui Ion Brătianu nu vom mai avea în partidul liberal organismul superior Mâna pismaşe a morţii a smuls şi ţărei şi partidului liberal pe cel care întruchipa o forţă. La căpătâiul adversarului politic care s a stins va arde multă vreme nestinsă candela unei recunoştinţi curate, aprinsă de generaţia de azi la a căreia mărire el a contribuit aşa de mult. In vâltoarea evenimentelor politice din ultimul timp, evenimente de o deosebită importanţă pentru mersul Statului, a venit pe neaş luptate moartea primului ministru, Ion I. C. Brătianu. O infecţie produsă din cauza una amigdalite a produs o infecţie generală în organismul omului care se pregătea petnru o luncă bătrânețe * Sir Austen Chamberlain minis 9 A. Irul de externe $l Angliei răspunzând unei interpelări ce i-a fost adresată în chestiunea opariiilor unguri a răspuns că „dacă ar asculta in prezent de campania care se duce în Anglia pe aceasă chestiune şi-ar dezonora ţara". Datoria mea, a declarat Sir A. Chamberlain este să-mi dau toate silinţele pentru a apropia cele două părţi întru rezolvarea litigiului. Budapesta, care confundă pe lord lothermeri cu întreaga Anglie, poate trage învăţături utile din aceste vorbe. * Ministrul de externe al Jugoslavia a făcut în cameră un expozeu asupra situaţiei externe a ţării sale. In ce privvşte raporturile culturale şi bisericeşti ce interesează România şi Jugoslavia, d. MarinicaVici a spus că se conduce după clauza ce figurează în tratatul de arland dintre cele două țări. Un sistem neripaganda: The ethnical minorities in Transylvania gombr. Profesorul clujean a răspuns ministrului artelor că a scris O PARTE din volum, ceia ce depinde de priceperea sa istorică şi a înaintat la Bucureşti manuscriptul D. Duca l-a trimis urgent la Geneva d-lui Titulescu. Ministrul nostru de externe, cu manuscriptul în mână se uita la el ca găina în lemne şi se întreba ce este de făcut. Soluţia a găsit-o cu oarecare greutate : cele două capitole ale volumului netipărit au fost completate la Geneva prin alte şease capitole scrise de astădată de d-l Vasile Stoica. Volumul astfel completat mai urma să fie tradus în englezeşte şi tipărit. Cu această nouă lucrare s’au însărcinat d-nii Stoica şi losif care a pătruns in toate redacţii-I Şchiopul cari au isbutit astfel le ziarelor străine şi in mâinile să prezinte volumul de propauturor diplomaţilor şi delegaţi- gandă complet, şi imprimat şi lor de la Soc. Naţiunilor, tradus. ? Cu ce ne-am prezentat noi ? " Noi ne-am prezentat cu The ethnical minorities in Transylvania, un volum de o sută şi ceva de pagini, datorit d-lui Silviu Dragomir, profesor de istorie la Universitatea din Cluj Vom face istoricul acestui volum pentru ca opinia publică să vadă cam ce fel de propagandă înţelege să facă guvernul d-lui Brătianu în străinătate . * Aşa stau lucrurile. O lume întreagă s’a întrebat însă : cum a putut d. Dragomir să subscrie un volum care nu-i aparţinea decât în parte, d-sa care nu ştia nici măcar englezeşte ? O întrebare totuşi rămâne ,în picioare : ce fel de propagandă este aceasta făcută la repezeală, cu întârziere pentru cauza ce trebuia susţinută prin ea şi în chipul lamentabil în care s’a prezentat ? Ca încheiere un singur amănunt . Tipărirea volumului la Geneva, în grabă, a mai costat pe stat încă un sfert de milion. De zece ani se strigă necontenit că nu avem o bună propagandă, bine susţinută şi serioasă, in străinătate. Cauza e cunoscută : avariţia d-lui Vintilă Brătianu şi lipsa de autoritate a miniştrilor de externe cari nu pot, sau nu ştiu, sau nu vor să iasă din tutela acestuia. In recentul proces în chestia eptanţilor unguri, care a făcut atâta zgomot în străinătate şi ne-a imprimat pe drept cuvânt oarecari temeri, Ungaria s’a prezentat cu o propagandă intensă și bine alcătuită, iar România cu nimic. Ungaria a tipărit un magnific volum de circa 500 pagini pe hârtia cea mai bună și cuprinzând întreaga chestiune din punctul de vedere ungar, volum Informat că Ungaria are pregătit volumul de care am pomenit mai sus, d. Titulescu a cerut guvernului să se alcătuiască de urgenţă un volum de propaganda în aceiaşi chestie ca răspuns la volumul ungar şi care să fie distribuit la Soc. Naţiunilor, după acelaş sistemIdilizat de contele Appony. Cererea d-lui Titulescu a fost satisfăcută. Şi,iată în ce fel : S’a alocat o sumă de 250.000 lei pe contulministerului Artelor cu care să i se onoreze munca celui ce eventual ar scrie acest volum. D I.Lapedatu s-a oprit asupra persoanei d-lui Silviu Dragomir,profesor de istorie la Universitatea din Cluj. Sectarismul guvernamental a obiectat atunci : d. Dragomir e averescan. Totuşi, în urma făgăduelei solemne a d-lui Lapedatu că preopinentul va deveni liberal ,i s’a ordonanţat suma pe numele d-lui Dragomir. ■ Dar d. Dragomir, reţinut de alte îndeletniciri profesorale şi piersonale n’a scris decât primele două capitole ale lucrărei ce-i j'poartă numele lucrarea a ră- i aşa. A uitat de ea şi guvernul şi d. Dragomir. Candela Geneva d. Titulescu a găsit în mâinile tuturor volumul maghiar de propagandă a tresărit şi a telegrafiat d-lui Duca. D. Duca a’a răţoit la d. fwmmtmmmam Istoria politică vorbeşte de oameni cari au cârmuit popoarele, chiar împotriva lor, şi le-au dus spre idealuri pe cari contimporanii ori nu le întrezăreau ori nu credeau în el©; vorbeşte de oameni a căror voinţă a întors spre alte drumuri vremea, nu numai în ţara lor, dar în lumea întreagă, şi atunci această istorie găseşte cauza fenomenelor sociale în personalitatea covârşitoare a unor conducători politici ori militari. Niciodată însă împrejurări excepţionale n’au putut fi nici provocate nici stăpânite de oameni comuni. I. I. C. Brătianu, avea mai ales ln această din urmă guvernare, o politică care, nn foarte multe din formele ei, țara românească o respingea. Primul ministru era însă om de mare prestigiu. El a cunoscut această amară deziluzie, destul de rară în perspectiva timpurilor, ca poporul să se teamă de el, dar să nu-l iubească, cu toate că a prezidat zile de epopee in viaţa naţională şi a realizat reforme îndrăsneţe, deşi inevitabile, în viaţa politică. Ion I. C. Brătianu a întâmpinat el însuşi rezistenţa tăcută a maselor, la început mai uşoară dar proclamat o altă politică. Lipsiţi de prezumţîuni, încălziţi de idealurile vremii lor, bărbaţii cari au fost de la început în fruntea nouilor curente, au atras spre ei simpatia şi încrederea masselor populare. In atâtea lupte electorale ei au dat pildă de cuminţenie politică şi de virtuţi cetăţeneşti. Violenţelor şi ilegalităţilor au răspuns cu linişte şi s‘au mărginit la mijloacele pe cari legi imperfecte — şi pentru cauză — li Ie puneau la dispoziţie. N‘au vrut atunci puterea pentru ei. Ar fi avut-o atât de u.' ! Ei au urmărit însă perseverent aduearea cetăţenilor penru o altă viaţă publică. De aceea acest partid este azi la ţară o mare forţă morală către care se îndreaptă dragostea şi Încrederea poporului românesc. Sprijinit pe opinia publică, partidul naţional-ţărănesc vrea să fie o rezultantă a ei. In dezorientarea atâtora, naţionalii-ţărănişti au datoria şi dreptul să-şi urmărească liniştiţi drumul lor, cu conştiinţa că In aceste vremuri tulbura ei sunt singura nădejde. NICULAE PENESCU Moartea merilor. !i birue o forţă de pe pe Mg 'fWl '‘»T. ■ÎV:^8£‘ .i* QX «—<r» ->•'*: 'R..« - este mai puternică 4§|^$bir$s pă-**i-^*’ «* toţi, îşi alege momentul căruia lume nu i se poate opune. In faţa sicriului in nici o împrejurare, şi de nimeni nu s’a pus la îndoială iubirea de tată a lui Ion I. C. Brăilanu. Crescut în lumina de proslăvire ce împrăştiau faptele tatălui sau, — mândria şi încrederea în puterile-i proprii se închegau dela sine in sufletul lui tânăr ca două pârghii pe care aveau să se fazime întreaga aşezare a lirei Lui pre din ce în ce mai dârza şi în zilele 5lefuindu-i astfel şi foloasele şi din urmă a cerut unui parlament fără autoritate morală, o lege aspră cu care marii dictatori şi-au terminat cariera, dar cu care nu au inceput-o niciodată. Om de stat cu mare experienţă şi cu simţul politic de netăgăduit, Ion I. C. Brătianu, a trebuit să aibă o clipă de îngrijorare când a văzut cum a fost primită în ţară această legee. România a putut să ierte marelui ei prim ministru, multe greşeli, dar nu a primit să i se răpească şi libertatea de gândire. In sărăcia sa atât îi mai rămăsese ţărei acesteia Este cu putinţă ca această politică pe care o risca decedatul prim-ministru s’o continue epigonii ?! In locul cenzurei, consiliilor de război, jandarmilor rurali, în locul politicei de sărăcire a economiei naţionale, şi ameninţărilor grandilocvente ale domnului Duca, în locul putregaiului care se întinde tot mai mult sus, ţara aceasta are nevoe de libertate poliotică şi economică, de chemarea valorilor şi de înlăturarea paraziţilor. României li trebue puterea morală pe care i-au răpit-o atâtea guvernări liberale, şi partidul liberal pentru binele lui şi al ţărei au trebue să ameninţe cu ruina lui siguranţa statului. De la război până azi forţele politice cari compun azi partidul naţional-ţărănesc, au cerut şi au scăderile de pe urma acestor trăsături de căpetenie. Evenimentele așa cum s'au perindat i-au deschis repede calea să ajungă dintr’odată în cea mai da seamă dregătorie a țării, — unde fiind ajutat de încrederea oarbă în puterile sale nu a stat o clipă în cumpăna răspunderilor, ci le-a luat asupra-și pe toate legându-se astfel de cele mai de seamă fapte istorice petrecute în timpul vieţii sale. Dar la foloasele pe care le-au încoronat vremurile înălţătoare ca le-a trăit din plin întregul neam românesc, prin înfăptuirea visului său de veacuri, s’au adăugat şi scăderile ce trebuiau să isvorească din firea sa copleșită de încrederea nemăsurată — ca intr’un har ceresc — in puterile și în chipul de a îndruma un popor cărula. ii nesocotea priceperea de a se cârmui prin el însusi-La aceste scăderi — s'au adăugat și moravurile politice dobândite în timpul dinaintea războiului, când iscusinţa Sa îşi câştigase faima din dibăcia de a învrăjbi adversarii şi a-i despărţi în talui, ca să poată trona cum îl călăuzea păcatul poftelor de mărire. Vremurile de după război — aducând o nouă viaţă, care cerea alte îndrumări morale — au fost cu totul nepotrivite chipului de cârmuire al lui Ion Brătianu. Fără să înţeleagă aceste vremuri, a mers din greşală în greşeală, căftănindu-se singur cu dreptul de a hărăzi numai partidului liberal grija cârmuirei, când era de datorie îndată după război să se desfunde toate făgaşele şi să se purceadă pe ele toate puterile ascunse şi nebănuite ale neamului, pentru a se revărsa asupra întregului cuprins al ţinuturilor şi a le îmbrăţişa laolaltă potrivindu-le mersul către dragostea frăţească intre ele şi neamurile de alt sânge. Neştiind cum să mai pue stavilă clocotului de pretutindeni şi greutăţilor uriaşe ivite în guvernarea de după moartea Regelui Ferdinand — simfla plutind în aer o mare îngrijorare de pe urma străşniciilor la care se aşteptau toți să ajungă. Pierzăndu-şi cumpătul, măsura mapă ştia ce zi cu zi în timp da zece ani se săpase între Ţară şi el — şi se pregătea acum să o treacă ■ n puntea prestigiului şi a faima legate de numele său — ca cea din urmă dintre măsurile cele mai desnădăjduite, îşi in această, clipă de supraomenească încordare. Cănd simția fiorul de luptă aprigă, ce i cumpănea întreaga sa muncă de 30 de ani, moartea, cu iuţeală de trăsnet, l’a țintuit în patru scânduri Prăbuşirea atât de neaşteptată a semănat pretutindeni buimăcire $* înfiorare ca în fața unor semne fhrhmezeeşti. Umbra doliului aruncă noapte peste câmpul de luptă pornită cu toată vrăjmăşia In spaima celor aci mişti fi de soarta neamului nostru. In tăcerea uimirii răsună cântecele de prohod ale alaiului măreţ ca de pe un crai regesc, şi după ce se va aşterne resemnarea, de dincolo de apele îndelung revărsate şi scoase din matca lor — vor veni după potop, In sbor de săgeată — hulubii albi cu ramura de măslin a altor vremuri ce au întârziat în drumul lor — isbindu se de omul care azi e o umbră și o poveste. O revoluţie la Bucureşti transa ideile şi simţirea- An-Avem, peste câteva zile, comemorarea lui Bălcescu. Au trecut şeaptezeci şi cinci de ani de la moartea marelui romantic român. Nu distingeţi oare, o nuanţă de ironie, în reamintirea atât de nepotrivită cu situaţia actuală, a palidei figuri de obsedat al unui ideal care-1 lunginează din lăuntru ? In vagul umed al acestei ierni mohorâte, printre mulţimile resemnate ale cartierelor bucureştene, printre baionetele ivite, reci, la toate răspântiile, ce straniu lucru să plimbi câteva clipe, stafia unui răsvrătit nestăpânit şi fără tihnă ? El a văzut la 1848 aceste triste turme ale Dâmboviţei, adunându-se la chemarea clopotului, făcând zid în jurul tinerei Constituţii, asediind Curtea şi cazărmile, înfruntând descărcarea puştilor cu vergea şi a tunurilor cu feştilă. Şi nu avea de luptat, pe atunci, doar cu oligarhia obosită, cu uzurpaţiunea samsarilor şi a beredobrătienilor. Ţara gâfâia sub asuprirea boierimii regulamentului organic, scădea în resursele ei graţie îndoitei ocrotiri turco-muscăleşti, graţie spionajului consulatelor străine organizate în veritabile centre de poliţie politica. La Rusciuc fâlfâiau steagurile Sublimei Porţi, la Focşani trepidau nerăbdători caii căzăceşti. Ochii generalului Duhamel scruta întreaga viaţă a principatului şi uneltirile sale de diplomat viclean pregătiau intervenţia rusă, armatăCu un grup de bonjurişti şi de boieri nemulţumiţi, Bălcescu, sprijinit pe autorul interesat al negustorimii şi al micii burghezii pe cale de formaţiune, a reuşt să prăvălească un tron, să impună vremelnic o aşezare nouă, şi această pregătire a spiritelor a permis, peste câteva zile, lui Ion Brătianu să aresteze, în câteva ore, caimăcămia reacţionară purtată pe sabia colonelilor Solomon şi Odobescu. Să redea puterea guvernului fugit la Târgovişte. Să redea Capitalei aspectul ei sărbătoresc. De n-ar fi fost mitropolitul şi popii şi caftanele, cari făceau pitorescul acestei zavere orientale, vâlva spontană, hăul omenesc stârnit de surle şi darabane şi de irezistibilul delir al clopotelor, şi cele câteva pocnituri răzleţe ar fi pastişat de minune, şi în mic, isbucnirile imense ale Parisului primei revoluţiuni. Bălcescu, în surescitarea lui romantică, afirma iară restricţii, această asemănare : ,,poporul nostru al Capitalei,— scria el către Ion Ghica, — trebuie să şti, fără frateric, că a întrecut toate popoarele Europei, chiar şi pe parizieni!“ Şi a continuat să urmărească prin suferinţele, primejdiile şi lipsurile pribegiei, un ideal ce părea utopic pe vremea aceea , pur şi simplu, România Mare. Viaţa sa e un roman exemplar de străduinţe şi de înalt eroism. Avea el, însuşiri extreme, de meditaţii şi de om de acţiune. Scriitor, poet şi istoric. Plăsmuind limba românească, lărgind-o cu neologisme şi construcţii uneori barbare, pentru a-şi încăpea în NIVEA fiinţat o şcoală de subofiţeri pentru a forma luptători, (era, ca toţi tinerii din acea vreme foarte cetit în ale militaries) şi pentru a ţine un curs de limbă şi istorie românească. Puterea de iluzie şi de ideal a sufletului său pasionat şi pătrunderea analitică a gândirii lui profetice, s’au străduit până la epuizare în călătoriile sale din Ungaria răsculată. Fugise, cu un plan precis: ajutorarea revoluţiei din Muntenia, prin alianţa cu ungurii. Nu avea relaţii, nici mijloace; avea însă voinţă şi argumente , că o armată care ar scoborî din Carpaţi în ţara românească, poate să creieze diversiuni militare favorabile insurgenţilor. Pe atunci, intervenţia rusă nu avea încă succese. Revolta Moţilor însă, contrazec scopurile sale politice şi îi măguleşte, totuş, naţionalismul. El se sbate între plăcere şi orgoliu când îi scrie lui Ghica : „Românii, în gloată, s’au sculat (în Ardeal şi Banat) asupra Ungurilor şi i-a stins cu totul şi pentru totdeauna din acele ţări“- Exclamă însă, descurajat de această întâmplare : ,,O, câte, câte nenorociri simţimântul de naţionalitate a adus în aceste locuri , răsboiul între români şi unguri e un război sălbatic“ Şi caută totuşi să determine convocarea unei „Adunări Naţionale” care sâ înceapă „a organiza Transilvania ca ţară românească şi a o declara astfel“Curând, revine la calculul realităţilor. Caută să împace le Avram Iancu regele munţilor, cu generalul Bem. Vizitează pe Kossuth şi se închină principiului de integritate al statului maghiar, a limbei de stat maghiare, în schimbul autonomiei şcolare româneşti şi a câtorva liberaţi: „căci libertatea pierdută se poate recăpăta, dar naţionalitatea, nu !“ Căci vrea să obţină de la Unguri alcătuirea unei legiuni române pentru care îi cere lui Ghica ofiţeri din ţară. Legiunea proiectată, pentru care solicitase arme şi oameni, se înfăptueşte sub forma unui consimţimânt al lui Kossuth. După trecătoarea victorie a lui Bem asupra ruşilor, exaltarea lui Bălcescu îl face să-şi vadă visul cu ochii. Se vedea coborând Carpaţii pentru a ridica opt milioane de români contra muscalilor. Trebuia apoi să se înfiinţeze marea confederaţie a Dunării: Ungaria, România, Iugoslavia, delimitate conform principiului popoarelor. Acestea sunt desbateri din 1848, idei susţinute de un naţionalist şi un erou ca Bălcescu, şi împărtăşite desigur de Ion Brătianu şi de tovarăşii de pe vremuri. Partidul liberal se pregăteşte pentru o comemorare , prilej de analogii umoristice dintre revoluţionarul patriot, dezinteresat, pătimaş, jertfit tuturor idealurilor şi suferinţelor vremii, şi conducătorii bicisnici, incapabili şi compromişi ai României moderne. (Continuare în vns. Hm) Alte aspecte ale tipurilor sociale Intr’un foileton recent, intitulat , ce are el mai bun: munca. Am în„Din estetica tipurilor sociale“, deţelege o influenţă de apaş, pentru Paul Zarifopol mânuia cu abili că totdeauna răul influenţează mai tare figurine îmbrăcate burghez sau proletar pentru ca să le surprindă sub unghiul ochiului estetic. Probabil un ochiu cu fațete, care vede lumea în mozaic și care explică astfel existența atâtor aspecte interesante, D. Paul Zarifopol ajunge la concluzia că „burghezul impune, prin constrângere pur socială muncitorilor, toate normele lui de viaţă exterioară“. Insă dacă pe de altă parte „prestigiu estetic are astăzi burghezul în proporţia în care seamănă a muncitor productiv“ desigur că aceasta este numai o stare de fapt care nu arată că şi muncitorul ar avea o influenţă asupra Lapedatu, iar ace**» la d. Dra- burghezului, cu atât mai pmli inline exterior şi interior, natural şi uşor, după cum înţelegem o influenţă a mediocrităţii burgheze asupra muncitorilor. Şi existenţa acestei influenţe vrem să o arătăm, nu numai în ce priveşte normele de viaţă exterioare dar şi în ce priveşte normele de viaţă interioară. D. Zarifopol a arătat-o din punctul de vedere pitoresc al costumelor. Ea există însă nefast şi în domeniul intelectual şi sufletesc- E evident dealtfel că aspectele exterioare sunt mult condiţionate de viaţa interioară. O legătură de la cauză la efect sau mai bine zis de reciprocă influenţă sau de parelelism, se poate stabili evident în-Poate exista o estetică a titlurilor sociale după normele lor de viaţă interioară, un pitoresc al temperamentelor, din care decurge cealaltă. Adică se poate accentua îndestul asupra complexului psihologic generator de influenţe şi deci factor important deşi natural şi neprovocat de vreo metodă, pentru propăşirea sau nu a scopurilor politicei culturale. E adică un mijloc de propagandă culturală bună sau mai ales rea, neacţionat de nimeni şi care se menţine şi lucrează subteran, prin însăşi starea lucrurilor. Burghezia, fie că e a micului funcţionar, a licenţiatului, a negustorului sau a altuia, întru atât întrucât o burghezie are (poate prin uniformitatea ocupaţiilor sau prin cine ştie ce alte caractere comune care-i stigmatizează ocult pe toţi şi-i supune unui acelaş destin şi unor aceleaşi legi) prin excelenţă atributul mediocrităţii atunci când e scoasă din conştiinciozitatea orelor uniforme de muncă şi dusă în lumina unor preocupări intelectuale puţin mai îndepărtate de vârful nasului decât registrele de pe birou. Diploma de licenţă, de multe ori un scop în sine, nu isbuteşte să diferenţieze decât în aparenţă pe micul slujbaş imbecilizat de meschinerii de diplomat. Năravuri Înrădăcinate îi leagă atavic aproape, încăpăţânate, sub protecţia unei aceleiaşi mentalităţi de buche. Munca de toate zilele aşa de istovitoare şi mai ales uniformă,l-a transformat la maşină şi l-a făcut să piardă cu totul contactul cu viaţa. E ignorant ca un copil în atâtea lunuri şi desorientarea îl duce la a trăi după formule. Orele libere le întrebuinţează artificial, neadoptat, aşa cum crede el că trebue. Şi credinţele lui rămase spâimântător în urmă îl duc desigur la mediocritate. Sfârşeşte prin a face ceia ce îi e comod şi se obişnuieşte aşa. Din viaţă a pierdut ceva pe care nu-l va mai regăsi niciodată aşa cum de regulă tiupă ce iese din liceu fie că-l sfârşeşte fie că nu, pierde obişnuinţa di a mai pune mâna pe-o carte fie unei bătrâneţi intelectuale preco-| ce. Se mulţumeşte atunci cu cititul de bine de rău de specialitate, care prin definiţie nu contribue de regulă cu nimic la cultura lui generală. Până la diploma de licenţă care crede că poate înlocui totul cu prestigiul ei academic. In fond răuşeşte să răspundă doar vanităţii şi unor ultime mici chinuri de conştiinţă. Şi de aci mainte va fi obişnuit să considere totul la fel. Va acorda valoarea formei exterioare şi nu fondului: superficialitate. Dar dacă nu are o valoare îndeajuns reprezentativă şi pentru existerţa unor valori reale şi nu numai formale, diploma nu e reprezentativă deseori nici pentru un spirit bine orientat în dibuiri adică mnei pentru o deceptivitate culturală organizată. Se pare că e o calitate aparte această facultate de a-l înregistra oarecum sistematizat, pentru a putea şi de aci înainte să te orientezi şi să capeţi noi cunoştinţe, evitând amestecul. Lipotstela ,iocepul, gyepi dea face cu personagii oculturale. E suficientă lectura a cinci gazete pe zi şi discuţia de cafenea cu afirmaţii care nu admit replică. Totul e clar ca lumina zilei. Sunt trataţi de pedanţii sau nebunii cei care vor oarecum să aprofundeze. Burghezul e adversar convins al lucrurilor pe care nu le înţelege dar nu încearcă niciodată să le înţeleagă Susţine de exemplu că literatura trebue să fie pe înţelesul tuturor şi în fond nu se sileşte să o înţeleagă nici pe aceia. Are o groază înăscută de „teorii“ şi toate simptomele boalei „lene intelectuală“. Mascată uneori şi de titluri, ea poate deveni epidemică şi atunci e foarte uşor când vezi şi pe vecin la fel, să zici că eşti intelectual şi e inutil să mai faci eforturi pentru a înţelege ceva mai mult. Fără nici un efort, cu proaspete cunoştinţe fecil căpătate din ziare, iată lanterna gălbue a perei mărfieţe joacă rol de simbol. Citeşti regulat, ,,Universul” şi cu