Dreptatea, decembrie 1927 (Anul 1, nr. 39-63)

1927-12-08 / nr. 45

f ^USL I No. 45 Io 1­8 decembrie 1927 4 PAGINI 3 Lii ABONAMENT IIN TARA 1000 I DUBLU 6 luni ...... 600 I cTo*|NAT.XK 3 luni.................. 250 I STRAIN­AT­ATt Es IkUNAFORi PfiEip St SATES) Un an.................750 6 luni ..... 875 3 luni.................200 REDACTIA Sl ADMINISTRAȚIA: JUCUREȘTI. - -Calea Victoriei 78, Etaj. TELEFON I NO. 38/60 ANUNCIURI COMERCIALE *• primesc «firet la adiu­a 3'aru ui, $i la ea e asent'ile de puab­ulate ăn tară. încercările partidului libe­ral de a amâna desnodămân­­tul crizei politice de astăzi, sunt zadarnice- Guvernul trebue să plece. Partidul naţional-ţărănesc «şi ia întreaga răspundere. Credem, de datoria noastră să ne avertizăm adversarii, că­­Vor trage consecinţele pentru toate acţiunile prin care vor căuta să împiedice sau să a­ţâre intrarea în normal a vie­­i noastre publice. Guvernul liberal, moralmen­te şi legalmente e căzut. Guvernul Ion Brătianu a fost un guvern personal, el în chip logic a încetat de a exista în clipa când preşedintele său a decedat. Guvernul Vintilă Brătianu nu este, nu poate fi un guvern personal, fiindcă preşedintele său este lipsit de autoritate, de prestigiu şi de valoare perso­­ală, precum nu este nici un guvern parlamentar, fiindcă a­­jdunarea din Dealul Mitropoliei Viu este un parlament ales din ibera voinţă a naţiunii, ci vi­nul făurit după necesităţile po­litice ale decedatului preşedin­te de consiliu-Guvernul Vintilă Brătianu e un guvern de provizorat, nece­sar expedierii lucrărilor în­­curs până la rezolvarea crizei politice. Situaţia de astăzi nu poate fi prelungită şi nu vom tolera să fe prelungită. Guvernul trebue să plece­ Moartea lui Ion Brătianu nu p­oate constitui un avantaj pen­tru partidul liberal. Acest eve­niment politic are mare influ­ență asupra alcătuirii intime I a partidului liberal şi asupra­­devenirii sale, nu poate fi însă socotit că ar putea avea o influ­­enţă gravă asupra ţării noas­tre. Prin moartea lui Ion Brăti­­anu pe care îl înlocueşte atât­­e de strălucit d. Vintilă Brăti­anu, ţara nu e în nici o pri­mejdie. Nu înţelegem deci, de ce a­­pel la patriotism, de ce ,,uniu­ne sacră“, de ce guvern naţio­nal. In locul guvernului provizo­riu al d-lui Vintilă Brătianu trebue să vie unul definitiv, care să-şi poată lua răspunde­rea situaţiei, care să aibă asen­timentul ţării şi să aducă liniş­tea atât de necesară şi atât de­­de dorită de ţara întreagă. Nu-i este nimănui îngăduit să se mai gândească astăzi că s’ar mai putea guverna contra Voinţii ţării, cu dictatură şi mă­suri excepţionale- Ţara nu recunoaşte nimănui acest drept. Trebuie să se intre imediat în legalitate. Regele Ferdinand murind, şi acum în urmă murind şi Ion Brătianu, nu mai e om în acea­stă ţară, care să-şi poată lua răspunderea unei violentări chiar din credinţa de a face bine. Trebue să se înţeleagă că nu mai e vreme de pierdut. Fiecare clipă sporeşte dezas­trul, adânceşte ruina, măreşte numărul bancrutelor. Fiecare clipă aduce o agravare a situa­ţiei actuale şi cei răspunzători .Vor trage consecinţele. împiedicarea partidului naţi­onal-ţărănesc de a salva ţara, v­ dia, de a salva ţara — nu poate să rămâie neplătită. întârzierea de a se încredin- ța par­tidului naţional-ţârănesc conducerea ţării, de asemenea. Intenţiunea de a epuiza cre­ditele ..bugetului de mizerii i politice‘‘ în două luni de guver­nd­are în anul 1928, va fi, potri­vit legei contabilităţii, sancţio­nată-In sfârşit, acţiunea de sabo­­­tare a guvernării naţional-ţă­­răniste nu va fi tolerată.­­ Guvernarea naţional-ţărăni­­stă nu va tolera nici tutela, nici amestecul din opoziţie a partidului liberal- Partidul naţional-ţârănesc înţelege să guverneze în inte­resul superior al neamului, cu patriotism şi răsundeire, inte­­ege să conducă cârma ţării fe­­r­id­o de pericole şi riscuri, în­ţelege să continue şi să desă­­rfârşească măsurile bune pen­­siguranţa şi propăşirea nea­mului, dar nu va renunţa la programul său de guvernă­­mânt şi la întărirea principii­­or democratice în guvernarea “ noastre.­­Partidul naţional-ţărănesc socoteşte că e ceasul guvernă­rii sale, şi în temeiul încrede­­rei poporului în el, pe care în­ţelege să o verifice încă odată, cere, în criza politică de astăzi­, să i se dea guvernul. El refuză să creadă că politica de ostra­cizare a sa, susţinută cu per­sistenţă de Regele Ferdinand, va continua. Trimitem conducătorilor a­­cestei ţări avertisment pentru răspunderea mare ce şi-o asu­mă. Sorţii pot fi amânaţi, ei însă tot vor cădea cândva. Este des­tinut care nu iartă nici regi nici muritori de rând. Cu cât mai târziu, cu atât mai rău ! E­PL­I­CI FRCKODUL LIBEHAIdliOr. ••Viitorul“ ocupându-se de întru­nirile noastre de Duminica, întrunit, extrem de populate, spune: , Au avut și de data aceasta (su­­blinerea e a mea!), la unele din a­­ceste întruniri, contigeiuul net­esat de curioşi şi amatori de spectacole gălăgioase'' „Viitorul“ are perfecţi dreptate Şi dovada evident am av­ut o la întrunirea noastră din culoarea de Verde, unde sala „România Mare” vemea de tun­e in timp ce peste drum, la o întrunire liberală nu era nici ţipenie de om. Este știut de altfel că românul are oroare de..­ prohoduri! 14 16 1­8-MARS PARTID Partiduleţul d-lui Argetoiano, se părea rupt în două prin înscrierea d-sale, şi a unui număr de 16 parti­zani, la liberali. „Viitorul“ de azi ne linişteşte: au venit după şef în­ cinstita casă libe­rală, şi restul partiduleţului, rest îi­ număr de­, opt-IONEL TARAMU scamatoria constituţionala i chi­ mului liberal, — în ale cărui meşte­şugite combinaţii a căzut în atâtea rânduri ţara, — se apropie de sfâr­şit. Puterea hipnotică a aurului, te­meliile politiciansmul­ui reacţonar, se clatină­ Sub imperiul groazei, re­prezentanţii dictaturii, — cu cuţitul în mâna dreaptă, — şi-au dus stânga la inimă, sentimentali şi „patriotici“. E nevoie de o colaborare- E neapă­rat nvoie ca doi, trei ori mai mulţi oameni cunoscuţi de publicul din sa­lă, să declare în gura mare că sca­matorii de pe scenă nu-s nişte ex­­croci de rând, — că banul care dis­pare dibaciu strecurat pe mânecă, poate fi scos la nevoie, — şi că fo­cul pe care îl înghite d- Vintilă Bră­tianu, nu numai că e foc adevărat, dar că-l înghite de dragul democra­ţiei româneşti! îndeobşte, scamatorii ştiu să-şi toc­mească înainte de începerea repre­zentaţiei, complicii din sala de spec­tacol. De astădată însă, evenimen­tele s’au precipitat, — reprezenta­ţia a început ceva mai de­vreme, — şi, vai! publicul e ceva mai atent- Prestidigitatorii, — de teama răfu­­elii cu publicul plătitor, încearcă „fi­guri“ noui şi hazardate. Dar sforţă­rile lor sunt cu atât mai demne de compătimire, cu cât şiroaiele de su­doare antrenând fardul, descoperă mutrele hâde şi congestionate ale scamatorilor.­In pofida tuturor nemulţumirilor, în ciuda tuturor realităţilor de care eti­­e trebuie sa ţină seama guvernele unei­­ ţări democrate, împotriva naţiunii­­ şi cu batjocorirea drepturilor ei, —­­partidul liberal continuă să guver­neze cu jandarmii şi cu legile excep­ţionale. Decenii de-a rândul, domnia brătienism­ului a însemnat sfidarea prescripţiunilor constituţionale, um­i­lirea legii, înjosirea cetăţeanului- Na­ţiunea încătuşată n’a mai putut face uz de drepturile ei. Liberalii le-au socotit prescrise. Drepturile naţiu­nii însă, nu sunt prescriptibile­.. Nici lanţuri, nici baionete, nici legi de inchiziţie, nici umezeala cazema­telor Jilavei, — nici o făgăduială şi nici o ameninţare, — nu puteau îm­piedica Naţiunea de-a frânge lanţu­rile şi de a-şi afirma drepturile-Ea s’a eliberat, acum, a doua oară, — prin simplul ei refuz de a mai to­lera dictatura. Instauratorii teroarei s’au înfricoşat, — pentrucă drepta­tea pe care ştie să şi-o facă Naţiu­nea, e dreaptă şi neiertătoare­ Şi, iată-i acum, cu mâna pe inimă, mai prefăcuţi şi mai „patrioţi“ ca ori­când... Ani de-a rândul, au dus o campa­nie de nimicire prin organizaţiile lor, prin presa partidului lor, împotriva adevăraţilor reprezentanţi ai naţiu­nii. Cu prilejul fiecărei alegeri, ad­ministraţia şi jandarmeria, armata şi magistratura erau târâte în lup­tele politice, pentru ca să fie ucişi ţăranii cari voiau să voteze şi pen­rru simtem contra co­laborărilor la guvern, când ele sunt cerute de ţară. Dar să le ceară ţara în colerele politice" (ION MIHALACHE) tru ca să se fasifice rezultatele ale­gerilor-Acum, vor „colaborarea”. O cer­­ese cu o insistenţă necunoscută în­că în Istoria vreunei ţări. O cer a celora pe care i-au calomniat, pe care i-au scuipat şi i-au răstignit- O mână încă plină de sânge- care se întinde şi cere să fie primită-Dar naţiunea, — pe ea n’o con­sultă nimeni? Ar primi ea asemenea complicitate cu asupritorii ei, cu ex­ploatatorii nevoilor ei, cu ucigaşii drpturilor ei? Noi credem că nu- Ţara n’ar ac­cepta nici odată asemenea tocmeli imorale. Ea n’ar putea înţelege o rodnică şi cinstită colaborare, pentru promo­varea intreselor ei superioare, decât între partidele politice cu un trecut de ordine­ de cinste, de luptă pentru legalitate, de sacrificii pentru cuce­rirea dreptăţii,­­ principiul însăşi al naţiunilor libere. Dar o colaborare oferită­ de coteria care n’a guvernat ci a pândit din umbră momentul în care să sugrume drepturile consti­tuţionale şi să întroneze dictatura oligarhiei bancare? Dacă acei cari au făcut propune­rile de colaborare, au crezut în rea­lizarea lor, — n’au dovedit numai cinism şi imoralitate, — ci şi pro­funda lor naivitate. Ţara nu se tocmeşte pentru drep­turile eie P. Ps. * Cenuşerese eroice adesea, pe care ar trebui să le reabilităm. Să nu ne înşele apariţia lor sporadi­că, multicoloră şi uşurinţa cu care dispar, pentru a le considera fla­muri efemere nereprezentative pentru nici un ideal. In locul lip­sei unui substrat serios care să le justifice, sunt atâtea alte cauze de­pendente de întregul angrenaj cul­tural rău organizat, a căror fata­litate le împiedică desvoltarea. Ori­cum înţelegerea şi iubirea acestor reviste poate cu atât mai mult cu cât înflorirea şi ofilirea lor e mai frequentă şi mai mag­nifică, duce direct în mijlocul li­teraturii sub diversele ei aspecte in tumultul bogat al vieţii cultu­rale. Ele sunt un preludiu murdărit adesea de certuri şi cancanuri, care pregăteşte publicul restrâns interesat de cultură şi literatură, întreţinând permanent contactul şi oferind elementele necesare în­ţelegerii. Natural că pentru apropierea acestor tabere de obicei, certate (publicul şi literatura), sunt nece­sare concesii şi de-o parte şi de alta. Literatura e concesivă pentru că se îmbucătăţeşte periodic, sau în articole critice informative se ara­tă aşa ca să atragă şi în plus să servească ştiri şi indicii rapide. Mult material asimilat cu sforţa­re puţină e desigur o bună trăsă­tură de unire între public şi lite­ratură. Cartea bună pătrunde mult mai greu sau niciodată în mijlocul marelui public tocmai fiindcă cere eforturi mai mari (în afară de faptul că pe cât se pare literatura bună e prin esenţă re­zervata unei elite) şi numai după ce consimte să fie întâiu prezenta­ta cititorului oarecum denaturat­­prin prisma altuia, recenzia. Sunt într’adevăr concesiuni. Publicul e şi el concesiv faţa de mediatoarele dintre ei şi literatu­ră —­ revistele — fiindcă consimte să le ia în mână atras de relativa lor facilitate de lectură. E o con­cesie pe care n’ar face-o cu atâta uşurinţă cărţii. De aici e primul care iese păcălit. Fiindcă de unde de obiceiu avea oarecare dispreţ pentru astfel de pierderi de vre­me, acum când îşi face siesta sau le întrebuinţează contra insomniei e pe nesimţite stigmatizat de ceia­­ce dispreţueşte, mai ales că orgo­liul îi e măgulit. Desigur că de aci decurge şi un mare neajuns­ Din această uşurin­ţă de vulgarizare se înmulţeşte în­spăimântător semicultura literară, o primejdie din cele mai mari care face ca lucrurile să fie înţelese greşit sau superficial şi răspândi­te aşa cu pretenţie de certitudine. Atâtea lucruri însuşite fără să le­ge lângă, legenda economiei, a sgârceniei pentru banul­­şi banul public, pe care am des­­văluit-o ori, în jurul personali­tăţii Ministrului de Finanţe perpetuu al liberalilor, mai persistă încă o a doua legen­dă : competiiţa sa financiară­-Şi aceasta e tot aşa de puţin întemeiată, ca şi cea dintâi. Dacă am număra numai gre­şelile făcute de la război încoa­ce, şi încă ar fi destul pentru ca să îngropăm pentru totdea­una reputaţia de competinţă financiară, ce partizanii săi, şi toţi oamenii cu vederea scurtă, i-o atribue. Războiul a fost pornit şi purtat fără ca mijloacele fi­nanciare necesare să fi fost pregătite­ In joc să profite de avântul naţiunei, şi să lărgea­scă cât mai mult cadrul îm­prumutului Naţional din 1916, guvernul liberal l-a limitat la 400 milioane lei, închizând sub­scrierea înainte de vreme res­tituind sume importante, când controlăm, aprecieri asupra unor lucruri despre care n’ave­a păre­rea noastră. Trebue să precizăm însă că vorbim deo­camdată numai de un anumit fel sau de un anu­mit aspect al revistelor, acela de mijloc perfecţionat de afişaj. Ce­lelalte într’adevăr creatoare în li­teratură susţinătoare de curente, n'au nici un punct comun cu ma­rtie public şi nici nu tind să-l aibă.­ Vorbim de acele reviste care formează din oameni de treabă ci­titori experimentaţi. Când nu te citeşte cel puţin în epoca primelor dibuiri, rişti să te descurajezi ci­tind maculatură literară sau să-ţi perverteşti gustul rămânând toată viaţa la romane de duzină. Revista prin caracterul ei colectiv întreţi­ne legătura între cititor şi o întrea­gă grupare de mai multe forţe în aspecte variate, o întreagă litera­tură trecută prin purgatoriul —­­relativ — al coşului redacţiei res­pective. Astfel clasată, pe curente, orientarea e mai sigură- Vom fi încredinţaţi că vom citi o carte re­marcabilă, în sensul unor anumi­ca o literatură să aibă norme de conducere. Cronicele oglindesc die­stiuni todeauna la ordinea zilei. Acolo se frământă idei polemi­zând, se recenzează cărţi, se între­ţin legături cu alte literaturi şi in­tre literatura prezentă şi cea tre­cută, înregistrându-se astfel firesc expluările şi experienţa căpătată, cu ajutorul analizelor critice, co­mentariilor, monografiilor, studii­lor. Definim acum precis rolul revis­telor faţă de literatură, exact cel pe care îl are şi critica literară- Rolul de catalog cu mostre apare acum secundar. Organisme vii, paginile lor trebue să formeze un tot unitar, fără contraziceri de la o pagină la alta, scriitorii lor fiind pi­şi în condiţiunile de a creia sub influenţa unui acelaşi fel de a ve­dea. Născându-se uneori numai pentru aceasta — afară de căzu] (Continuare în pag. l1­al Presa franceză despre Corpurile legiuitoare îşi redes­chid astăzi porţile, limite închise aproape două săptămâni. Guvernul se va prezenta la Ca­meră, unde d. Vintilă Brătianu va apare pentru prima dată in cali­tate de preşedinte de consiliu şi ia cer o declaraţie în numele guver­nului. Vintilă Brătianu ? 11 caracteri­zează minunat d. Hyacinte Phi­­louze directorul ziarului financiar „Sans fii“. „Lui Ion Brătianu îi urmează Vintilă Brătianu... Vintilă Bră­ ta­­nu ? Caricatura stăpânului. N’a­-n nici o ură pe Vintilă. Totuși îl cu­nosc prea bine pentru a-l supra­nalua, pentru a vedea în el su­praomul la înălţimea succesiunii extrem de grele pe care i-o lasă fratele său“. Primul ministru vrea să se refa­că prin declaraţia ce o va căti în Parlament. Inutilă sforţare ! Căci singura stabilizare pe care liberalii au reu­şit s’o facă după război a fost sta­bilizarea lor la putere. Merit care revine dispărutului Ion Brătianu. # Cartelul fabricilor de otel din Germania a decis să-și restrângă producția cu începere de lui i Ia­nuarie 1028. 250.000 lucrători vor rămâne fa­ra lucru. Alarmat, guvernul ttcîchiihii a început discuții cu cartelul... Trimisul special la Bucureşti al ziarului Petit Parisien publică un articol despre situaţia din Româ­nia. Un articol elogios în deosebi pentru d. Vintilă Brătianu, despre care spune că „e hotărît să practi­ce o politică economică largă“. Iată o enunţare cu adevărat sen­zaţională ! Cine-l cunoaşte pe d. Vintilă Brătianu — şi d-sa a ajuns să fie prea cunoscut — ştie că nu va fa­ce politica economică pe care tri­misul special al ziarului parist nu a putut-o aprecia cu atâta largheţe. Congresul acerescan s'a termi­nat cu un banchet. A­nuriai, puţi­nii averescani au simţit imperios nevoia unei mese, ca să-şi descre­ţească frunţile, întunecate prin de­misia d-lui Dori Popovici şi a tu­turor organizaţiilor, care erau şi cum erau, din Bucovina. Întune­cate de vântul aspru al nepopu­­larităţii... ....Şi d. O. Goga se revoltă împo­triva „Tiraniei liberale". De când nu mai e Duce, d. Goga e un bur­ghez care sufere de insomnie din cauza... tiraniei altora. Pe când era... Duce, d. D. Goga confisca in bloc ziarele în numele libertăţii cum o înţelegea atunci. Azi o pricepe altfel. Intre liberali şi averescani este însă acel hodie­tniki cras tibi. Vum s ar zice, ale tale dintru ale ta c d-le Duce­ nsiliu I MIHALACHE (Din discursul ţinut Duminică S­ecembrie 1827 la Mia Tfaerftvca) Noi avem un contract moral cu ţara. Nu­-l putem călca prin combinaţii cu dictatorii şi cu hoţii. Am fost fericit când mi am dat seama ca întreg partidul nostru a fost de părerea aceasta. M­E­8­O ....forutm CÂRîAiCÂNlîL :­­ „Guvernalu! meu a început să mârâe. calabsi-ăvei i«*-m xis imfie- — dr«- nos vom continua opera »pasirâ iimainte“.... uşor* era să ajungă la un mi­liard lei aur, sumă ce ar fi în­găduit prepararea temeinică a armatei şi ar fi evitat cerşe­toria din utrimele zile ale cam­­panei. In timpul războiului, dacă aliaţii nu ne-ar fi deschis cre­dite ilimitate, noi trebuia să depunem armele. Competinţa financiară a d-lui Vintilă Bră­tianu nu a prevăzut necesita­tea ca avansurile aliaţilor să fie considerate ca un fond de război pentru interesul comun şi nu un împrumut al Româ­niei, pentru interesele sale specifice. Dar eroarea de judecată cu trimiterea stolului de aur, a­ tezaurului Casei de Depuneri, şi depozitelor de bănci, la Mos­cova, în loc de a se trimite în­­tr-o ţară neutră ? Psichoza specială a războiu­lui scuză întrucâtva aceste e­­r­ori, cari au pus primele ele­mente ale ruinei economice re numeşti.­te idei, care ne preocupă, în genul care ne interesează, sau cel puţin numai literatură bună, care ne dă ocazia să verificăm în sine păreri­le discutate ale altora. Astfel cartea e un fenomen izo­lat menit să fie prăfuit în vre­un colţ de vitrină. Dacă e bună e me­nită să-şi piardă rostul copleşită de romane detective. Revista îi uşurează circulaţia relevând-o pe cea bună, explicând-o şi discutân­d-o pe cea care poate intra în dis­cuţie sau are nevoe de ea, publi­când fragmente din autori diferiţi, care fac la reviste o şcoală de au­­to-exam­inare de netăgăduit folos pentru ,ci, îndeplinind pe cât posi­bil o selecţiune naturală. Înţelese în acest fel, din punctul de vedere al circulaţiei cărţilor, revistele ar­­avea rolul de catalog cu mostre în cel mai nobil comerţ. Revist­­e iniţiază în literatură mai ales prin partea specifică lor, de interes primordial, a cronice­lor, cu­ rol de permanent îndreptar şi pentru public şi pentru litera­tură întrucât e posibi şi necesar Ceea ce s-a petrecut însă du­pă război evidenţiază şi mai mult slăbiciunea de gândire şi de prevedere a vistiernicului nostru şi a întregului partid li­beral. In loc să profite de dispo­ziţia favorabilă a finanţei stră­ine, care era dispusă să ajute cu mijloace enorme reface­rea totală a României, dicta­torul financiar al ţării, a res­pins aest concurs, cuprins de iluzia falsă şi ordinară a fa­bricării de monedă prin tipar­niţa Băncii Naţionale. Nu a împiedecat cu nimic in­flaţia, nu a ştiut să preschim­be din vreme, deşi avea exem­plul cehoslovac, nici coroanele nici rublele, şi a lăsat ca ele să invadeze ţara şi să secătuia­­scă apoi la răscumpărare toa­tă vlaga monedei naţionale­ In aceeaşi epocă a angajat ţara, prin bonurile de­ tezaur (r''znare in pag. U­a) nd­ar Insa o legendă care trebug spulberată *

Next