Dreptatea, decembrie 1928 (Anul 2, nr. 343-366)
1928-12-01 / nr. 343
ANUL II No. 343 • Sâmbătă 1 Decembrie 1923 4 PAGINI 3 LEI ȚARA Un an ............... 6 luni.. »«•«**. ano 3 luni.................... 260 A B O N A H E DUBLU In 1000 N T E : învățători, preot și săteni Un an ....... 760 ani.... I 0 luni ........ • 375 STRĂINĂTATE | 3 IUB| .....____200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAŢIA, BUCUREŞTI,Calea Victoriei 49, Eta) Aşadar, tot partidul! TELEFON : Redact. 313/34 Ad'tla 38/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-dailarului, şi la toate agenţiile de publicitate din ţară. 3 LEE Organizaţia partidului poporului din Capitala anunţă o şedinţă, la care convoacă „Comitetul Capitalei, precum şi şefii de culori, de secţii şi de sectoare“. Manifestul naţional ţărănesc Prma oară după râzboiu, ţara românească are într’adevăr alegeri. Începe o adevărată campanie electorală, în care partidele îşi expun programele , iar cetăţenii, în cunoştinţă de cauză, votează după dezbateri conform cu ideile şi sentimentele lor. Până acum alegerile au fost o farsă sinistră. Cenzura şi starea de asediu opreau partidele de opoziţie să-şi expună programul, opreau massele să-l discute şi la vot baionetele opreau pe cetăţeni să-şi spună cuvântul. După toate ingerinţele electorale, buletinele erau furate şi înlocuite de alte buletine — sau preşedinţii biurourilor de votare, în lipsa delegaţilor opozanţi, semnau (fără să cerceteze urnele) procesele-verbale redactate de şefii jandarmeriei. Pentru întâia dată de la razboiu, cetăţenii — fără cenzură şi fără stare de asediu — vor putea desbate programe şi vota cu eficacitate partide. Mulţumită seriozităţii alegerilor, cetăţenii iau cu asalt judecătoriile pentru obţinerea cărţii de alegători. Niciodată cetăţenii nu s’au interesat ca acum de viaţa politică. Manifestul naţional-ţărănesc, lansat ori de d. Iuliu Maniu, cuprinde un vast program de reformă materială, morală şi culturală a ţării. La opera de creare a unei ere nouă iau parte, pentru întâiaşi dată, forţele tuturor provinciilor care, fuzionând bunele calităţi de pretutindeni, vor clădi noul stat românesc. Massele populare care se confundă cu partidul naţional-ţărănesc, iau cunoştinţă de programul publicat orn —şi, votând in alegeri cu acest partid, vor realiza guvernarea prin sine însuşi a poporului. Cu chipul acesta, nu nişte amatori îşi experimentează viziunile — ci ţara însăşi, prin reprezentanţii ei, rupe cu trecutul şi pune bazele unei vieţi nouă, opera de reconstrucţie făcându-se prin toate forţele naţiunii, solidară cu guvernul. Manifestele politice erau îndeobşte subiecte pentru articole şi discursuri electorale. D. Iuliu Maniu prezintă însă, pentru prima oară, un program de realizări practice. Cu manifestul naţional-ţărănesc, istoria politică a României începe un nou capitol. Aprovizionarea regiunilor înfometate Ravagiile secetei se cunoşteau de astă-vară. Oricine putea prevedea consecinţele- Ţăranii chiar începuseră să facă unele operaţii pentru a preîntâmpina foametea. Guvernul liberal însă nu se îngrijea de aceste lucruriIn Septembrie, presa a început să vorbească de proporţiile secetei, de lipsurile existente şi de cele în perspectivă , de foametea care ameninţa unele regiuni. Ce-au făcut liberalii? Guvernul d-lui Vintilă Brătianu a dat un comunicat liniştitor, iar cenzura a primit ordinul să suprime articolele privitoare la foamete. Păcat că d- l. G- Duca, odată cu articolele, n’a putut suprima şi foametea însăşi.. Dar lipsurile creşteau. Chiar dacă glasul presei n’ajungea până la urechea primului ministru, ajungea în schimb glasul oamenilor în nevoe. Atunci doi miniştri au fost trimişi peste Prut, d-nii Inculeţ şi Stelian Popescu. Aceştia, cu tot patriotismul lor, au fost nevoiţi să vadă adevărul. Doar gospodăriile pustiite erau de faţă, doar oamenii ca nişte umbre nu erau o invenţie a presei. Rezultatele vizitei celor doi miniştri au fost expuse în consiliul de Miniştri- Expozeu l a impresionat. S’au alcătuit comisiuni, s’au numit în ele persoane marcante liberale.. s’a făcut apel la Crucea Roşie., au fost rugaţi elevii să facă economii şi să ajute pe înfometaţii de peste Prut. Dar comisiunile trebuiau în prealabil să cerceteze exact situaţia, să alcătuiască un plan de ajutorare , pe care să-l şi aplice.Chestia aprovizionării regiunilor înfometate a rămas însă, subt vechiul guvern, în faza proectelor. Noul guvern a fost silit să ia totul de la capăt. D- Ion Mihalache, Ministrul Domeniilor, a cercetat adevărata situaţie agricolă a ţării , înfometată nu numai peste Prut, dar şi în câteva judeţe din ţară: Tutova, Covurlui, Brăila, precum şi în regiunile locuite de Moţi. Ministerul Agriculturii a prezintat consiliului de Miniştri un raport detailat al nevoilor din regiunile bântuite de secetă S’a văzut de-abia acum ce lipsuri sunt. Şi s’au schiţat măsurile de ajutorare — date spre punere în aplicare nu unor politiciani dubioşi, ci câtorva reprezentanţi pricepuţi, oneşti şi energici ai autorităţilor şi care vor lucra în mod onorific. Ziarele au publicat în numărul de ori desbaterile consiliului de miniştri, relative la această chestie. Pe baza anchetelor făcute, Ministerul de Domenii fixează nevoile pentru însămânţare la 360 vagoane de grâu şi la 60 vagoane de secară. Pe lângă sentinţa, s’a pus chestia hranei locuitorilor- Pentru hrană ar trebui vreo 300 de vagoane de cereale diferite — în valoare de 250—300 milioane lei. Iar pentru însămânțările de primăvară ar fi necesară încă o sumă de vreo 80 milioane lei-Opera de aprovizionare va fi îndeplinită de o comisiune care lucrează pe lângă, Ministerul Domeniilor.* O chestie atât de importantă , ca însămânţările şi hrana populaţiei — a fost lăsată de fostul guvern la voia întâmplării De altfel e în tradiţia liberalilor temporizarea lucrurilor. Fostul preşedinte al partidului liberal, fiind la putere, punea în sertar dosarele mai încurcate — lăsându-se acolo până afacerea se descurca de la sine.. .- Vintilă Brătianu abandonase toate chestiile importante, preocupat de-o singură problemă: Cramponarea la putere. Noul guvern însă, cu toată întârzierea predecesorilor — și găsindu-se în faţa unei situaţii încă mai rele — a pornit cu hotărâre la lucru. Rezultatele se vor vedea în curând- Carlyle a susţinut că, liniştea, gândirea în tăcere şi virtutea în secret, sunt elementele cu ajutorul cărora se plămădesc lucrurile mari; albinele nu lucrează decât la întuneric. Cugetare fericită pentru a explica superioritatea volumului de versuri, pe care aşa de târziu, îl aruncă în public d. Perieţeanu. Sunt douăzeci şi cinci de ani de când d-sa scrie şi traduce cu un remarcabil talent îndeobşte apreciat de critică, şi totuşi, abia acum ne înfăţişează un volum de versuri, originale şi traduse, cari constituesc codul muncii sale din atât amar de vreme. Ca şi Cincinat Pavelescu, d. Perieteanu a aşteptat îndelung publicarea volumului de versuri, car©4 va aşeza definitiv în rândul marilor noştri poeţi, cizelând, complectând, corectând, până ce din dalta talentului său remarcabil a eşit o adevărată operă de artă, care onorează vitrina librăriei româneşti şi înseamnă un pas înainte al literaturii noastre. „Cântecul Plopilor”, — dumnezeiesc titlu care rezumă toată muzicalitatea versurilor d-lui Perieţeanu şi întreaga cugetare pe care d-sa o închide în fiecare strofă, — este o adevărată simfonie, care te ajută să-ţi înalţi sufletul spre limanuri necunoscute, într’o lume de simţire, de curăţenie, de vis şi de ideal, aproape necunoscută fiecăruia dintre muritori şi parcă, chemată să purifice sufletul cetitorului, »de tot ceiace e pervertit şi giriatîn el. N’am putea spune, ce face mai întâi caracteristica versurilor d-lui Perieţeanu: simţirea caldă de cari sunt pătrunse, cizelarea lor, forma impecabilă în care autorul îşi transpune sentimentele sale alese, bogăţia imaginelor, frenetica risipă de viaţă care transpiră din fiecare vers, — sau ce? Descriptiv de o putere şi o funetă neobişnuită, făuritor maestru de versuri şi depozitar al întregei game de simţiri frumoase, d. Peneţeanu înfăţişează înaintea noastră, înainte de orice, tipul tânărului scriitor desbrăcat de orice influenţă străină şi elev al propriei sale şcoale. „Nu blestemă nedreptatea vieţii ca Eminescu şi nu se cufundă în valurile reci şi cernite ale filosofiei de mormânt şi de durere”, dar nici nu e o fire „veselă şi dulce, a cărei durere râde printre lacrimi sau a cărei desnădejde, are totdeauna o dimineaţă” ca Alexandri. D. Perieţeanu nu aparţine nici linei şcoale,veche sau moderne; nu este nici simbolist nici futurist; vreunui cenaclu literar din câte sluţesc poezia românească, neîngăduind decât anume forme de expunere a gândirei, sau declarând de prozaic tot ceiace nu este conform cu aberaţiile scapeţilor intelectuali, cari conduc unele din aceste cenacluri. D. Perieţeanu este un mare poet şi atâta tot. D-sa cântă, tot ce poate vibra în sufletul său de poet: amintirile trecute, clipele de dragoste fierbinte, splendorile naturii, tristeţele fără cuvânt ale acesteia, clipele de durere ale poporului, ridicolul omenesc sau cultul morţilor iubiţi. Desprindem, la întâmplare, din „Cântecul Plopilor” câteva strofe, pentru ca cetitorii să facă cunoştinţă cu versurile d-lui Perieţeanu. „ Pe unde treci, e-o vraje ’n fire Şi toii florile îŞi cern; Când vii, afară-i primăvară, Când Pleci, zăpezile s’aştern. Pe unde treci — divină floare, Pe lume Edem ’l cobori, C'im gest creezi o suferinţă, Alini, dai viaţă sau omori! Iunie 1910. Spaţiul nu ne îngăduie să facem o detailată analiză literară a operei d-lui Perieţeanu. Critica autorizată îşi va spune pe larg cuvântul ei, asupra volumului „Cântecul Plopilor” cu care d. Perieţeanu intră în antologia română. In ce ne priveşte, socotim că, după atâta ciupercărie literară răsărită de la război încoace, volumul d-lui Perieţeanu împreună cu altele, câteva, vor alcătui podoaba literară românească din ultimii zece ani, încoace. PE UNDE TREcI... Pe unde treci — lumină vie, Întuneci razele de soare, Şi lumea ’ntreagă te priveşte Ca pe-o minune, călătoare* ■ Cârti „Cântecul Plopilor“, versuri, de 1. Gr. Perieţeanu D. I GR. PERIETEANU nici adept al utopiilor modernismului versificator, nici partizan al Lichidarea partidelor de opoziţie înverşunarea luptei dintre liberali şi dizidenţi.—Nouile demisii iorghists.—Mama spărtura averescană Cerem iertare cititorilor pentru că revenim astăzi din nou asupra situaţiilor interne desnădăjduite, în care se află partidele de opoziţie. Nu o facem din dorinţa convingerii prin persuasiune, şi nici din lipsă de subiecte, ci numai fiindcă evenimentele în plină precipitare, aduc, zilnic, în raza de lumină a actualităţii noui fenomene de descompunere ale partidelor opoziţioniste. Se petrece neîndoios in sânul acestei opoziţii, cu toate aierele bătăioase, pe care încearcă a şi le da, un evident proces de dezagregare, care, firesc atunci când e vorba de grupări efemere, ca acelea ale d-lor Iorga, Averescu, Lupu, devine deosebit de interesant, când afectează partide pretinse trainice şi disciplinate ca partidul liberal. Fiindcă, în adevăr, din toată „disciplina de fel“ de odinioară, cu care răposatul Ion I. C. Brătianu se mândrea, nu a mai rămas astăzi nimic. Deschiderea campaniei electorale a deslânţuit un potop de injurii, de prin toate colţurile ţării, împotriva conducerii liberale de la Centru. D. Vintilă Brătianu şi statul d-sale major sunt batjocoriţi cumplit în toate fiţuicele liberale din provincie, iar dizidenţele excluse câştigă, pe zi ce trece, teren. * Pe de altă parte, d. Iorga, având in vedere nuntărrul redus al partizanilor d-sale va rămâne — se pare — complect singur şi asta, încă, până la alegeri. In adevăr, aseară a avut Iov, o şedinţă a comitetului executiv iorghist. Era vorba să se pună la punct diverse amănunte ale campaniei electorale. Când colo o lovitură de teatru, întreaga organizaţie iorghistă din culoarea de galben a Capitalei, în frunte cu d-nii Netter şi Căliimachi şi-au prezentat demisia din partid. Motivul: complicitatea imorală cu averescanii, în viitoarele alegeri generale. Păcat că d. Iorga nu a rămas la prima d-sale hotărâre, aceea de a da partizanilor complectă libertate de acţiune. Şi-ar fi cruţat multe decepţii şi mult ridicol!... * Nici în partidul poporului, lucrurile nu stau mai bine, deşi criza averescană e încă stare latentă. In partidul poporului, aşa nevolnic cum e, există astăzi trei curente: unul — reprezentat prin d. Octavianoga — care trage spre liberalii al doilea, în frunte cu d. I. Petrovici, care luptă hotărât împotriva acestei tendinţe liberali de,in care a fost captat şi d. general Averescu. D. Petrovici a anunţat limpede d-lui general Averescu că, imediat după alegeri, înţelege să se retragă din partid. Al treilea curent este cel reprezintat de progresişti — foştii Margholomanişti — care vor să denunţe fuziunea cu partidul poporului, tot după alegeri, linii, ca,de pildă organizaţia din Constanţa, anticipând, s’a şi despărţit deunăzi de averescani. * Ar mai rămâne să ne ocupăm de d. dr. Lupu. D-sa este cam în aceiaşi situaţie cu d. Iorga. Ultimii partizani îl părăsesc: d. Al. Dumitrescu-Piteşti, de pildă, şi păr. Florea de la Vaslui au trecut la liberali, deasemenea şi d. Pangal, în timp ce alţii îşi caută la averescani, pentru slăbuțul şi atât de primejduitul lor bagaj politic. Revizuirea planului Dawes In acţiunea de treptată lichidare a urmărilor războiului şi de consolidare a păcii, prin înlăturarea motivelor de învrăjbire a naţiunilor, faptele ce se petrec acum în legătură cu revizuirea planului Dawes, sunt de cea mai mare însemnătate. Chestiunea reparaţiunilor germane a frământat Europa timp de ani de zile şi soluţia pe care şi-a căpătat-o prin adoptarea planului Dawes se dovedeşte acum, după aproape 5 ani de aplicare, ca nepotrivită pentru deplină consolidare a păcii. De altfel nici chiar autorii acestui plan nu l-au privit ca o soluţie definitivă. Se ştie, în adevăr, că ei n’au fixat suma totală a reparaţiilor datorate de Germania şi implicit, nici numărul de anuităţi pe care ea va trebui să le plătească. In momentul adoptării planului Dawes, aceste chestiuni nu puteau fi rezolvate. Se opunea, pe de o parte, starea de spirit creată prin frământatele evenimente în legătură cu ocupaţia din Ruhr şi situaţia încă nelămurită a problemei siguranţei pe Rhiti. Această ultimă problemă, atât de covârşitoare pentru raporturile franco-germane, şi-a găsit o soluţie fericită prin tratatele de la Locarno. De altă parte,legăturile dintre Franţa şi Germania sunt azi cordiale, iar colaborarea lor pentru cimentarea păcii, din cele mai rodnice. In această situaţie, lămurirea punctelor litigioase din planul Dawes, a devenit nu numai posibilă dar şi dorită de principalele ţări interesate. In ultimele lor reuniri, prilejite de sesiunile Ligii Naţiunilor, miniştri de externe ai marilor puteri au manifestat în mod public dorinţa lor de a se întreprinde cât mai curând rezolvarea definitivă a problemei reparaţiilor. Cu atât mai mult cu cât s’a făcut convingerea că numai odată cu problema reparaţiilor va putea fi rezolvată şi chestiunea supărătoare a ocupaţiei din Renania. Pentru moment, trebue socotit ca un eveniment de mare importantă reunirea comitetului de experţi, hotărâtă de marile puteri. Ultimele telegrame ne aduc ştirea că se va cere comisiunei de reparaţii, să desemneze membri comitetului de experţi. Desfăşurarea evenimentelor se precipită clar. Ele ne interesează foarte de aproape, ca stat părtaş la reparaţiile germane. Cota României de 1,1 la sută din anuităţile Dawes, este profund nedreaptă, căci ea nu asigură nici măcar o compensare îndestulătoare a sarcinelor datoriei noastre către aliaţi necum o reparaţie demnă de numit astfel, a imenselor pagube suferite în război de economia noastră naţională. In negocierile cari au loc acum între cabinetele marilor puteri, punctul de vedere deja care se porneşte este că reparaţiile vor trebui să acopere cel puţin sarcinele asumate de fiecare din ele prin datoriile externe de război adică aşa numitele datorii interaliate. Acest punct de vedere este însă combătut de unele mari puteri şi va fi de asemenea de statele care, ca România, au moştenit din război o sarcină financiară cu mult prea grea şi prea nedreaptă pentru puterile lor. Ele îşi vor pune toate speranţele în spiritul de dreptate ce trebue să stea la baza soluţiilor ce se vor adopta pentru problema reparaţiilor şi a datoriilor interaliate. De vreme ce se recunoaşte importanţa soluţionării echitabile a acestor probleme, ca suport principal în consolidarea păcii, nu poate fi îndoială că se va ţine seamă şi de drepturile statelor mai mici dar nu mai puţin greu încercate prin urmările războiului Numai în felul acesta se va putea întări solidaritatea popoarelor în jurul operii de pace şi progres, care trebue să fie ţelul comun. FIDES Citiţi în pag. IV Expozeul d-lui general Alevra, ministrul comunicaţiilor Partidul liberal şi şefi D-l Vintilă Brătianu continuă excluderile din partid. — S’avem puţină grijă şi de partid... Dezordini sau fantezii ? Există acum un ziar de ora 3, a cărui lectură devine din zi în zi mai penibilă. E „Viitorul". Organul de exprimare al d-lui Vintilă Brătianu oglindeşte perfect starea desnădăjduită a partidului liberal. O fantezie bolnăvicioasă copleşeşte paginile ziarului, din care se ridică un ecou stârnit nu de ţară, ci de băzăelile intime ale unei meninge pierdute- Foaia liberală publică în fiecare zi lungi corespondenţe din ţară, de unde aflăm că o fioroasă teroare s’a deslănţuit prin oraşele, târgurile şi satele patriei Ne-am mai ocupat, zilele trecute, de aceste regretabile fantezii şi am remarcat că bestiala" teroare naţionalţărănistă n’a făcut până acum alte victime decât,, nişte portrete de fruntaşi liberali. „Viitorul" nu încetează însă lamentaţiile. Dimpotrivă. In fiecare zi, paginile organului liberal se umplu cu aceste ,,veşti din ţară" inventate în întregime De pildă, ,,Viitorul’’ dă alarma că la Hunedoara sau în altă parte, au avut loc „dezordini grave". Cetitorul alarmat caută aceiaş veste în alte ziare. Zadarnic■ Nici un ziar, nici unul afară de ,,Viitorul", n’a aliat nimic despre ,,gravele dezordini". Conducerea ziarelor independente, cere telefonic lămuriri corespondenţilor respectivi. — Ce e cu dezordinile de-acolo? „Viitorul“ are toate amănuntele şi d-ta nici nu vezi, nici reauzi! Un hohot de râs răspunde mustrării de la București, apoi glasul corespondentului restabileşte: — Dezordini ? Dezordini aţi zis? Se poate- Dezordini grave în bugetele diverselor instituţii admiră o straie de liberali, altceva nimic.. ..Viitorul“ însă continuă..Desnădăjduit- Strident. Fals- Nu numai că poporul păstrează cea mai mare linişte, nu numai că nicăeri n’a fost o tulburare, dar cunoaştem cazuri numeroase când agenţi liberali izolaţi sau în grup au încercat să provoace mulţimea. Şi brava mulţime s’a stăpânit, păstrând un calm desăvârşit. Acolo unde provocările liberale erau mai accentuate, şefii naţional-ţărănişti au sfătuit mulţimea să nu părăsească casele — pentru a evita tulburările. Este dealtfel de la sine înţeles, că teroarea de care vorbeşte „Viitorul" — nu poate fi o armă politică a partidului naţionalţărănesc, pentru simplul motiv că este inutilă, dată fiind puternica simpatie de care se bucură guvernul în massele cetățenești. Ion I. Polemici PROZATORUL VINTILĂ BRATIANU In 1928, ca in 1920, 1926 şi 1927, in ajunul campaniei electorale, d. Vintilă Brătianu îşi retipăreşte proza electorală pe care o cunoaştem şi de care suntem sătui. Fierea prozei sale se lăţeşte în cele mai grase litere din tipografie in paginile oficiosului liberal. Împrumutând stilul biblic, domniasa formulează crezuri politice: „de ce votez pe liberali”, „de ce nu votez pe naţional-ţărănişti’, „ce-au făcut liberalii" etc. Scoase din colecţii, crezurile d-lui Vintilă Brătianu miros a mucegai, a ceva vechi şi perimat, de care nu se mai atinge nimeni. ! (Citiţi continuarea in pagina II). I EDGAR QUINET ET LES ROUMAINS par Jean Bieazu Intr’un volum admirabil imprimat, ca tot ce se imprimă în Franţa, d. I. Breazu ne dă câteva pagini de istorie cu privire la atmosfera de misticism revoluţionar creiată în Franţa în timpul monarhiei din Iulie şi care a avut de exponent pe marele scriitor Edgar Quinet, atmosferă care a avut o covârşitoare influenţă asupra generaliuii române din 1848. După ce autorul acestui interesant studiu, examinează viaţa şi opera lui Edgar Quinet şi prietenia care l-a legat de celalt mare filo-român, Jules Michelet, — întârzie asupra tribunei democratice a Europei, creiată la colegiul Franţei unde Edgar Quinet a luat primul contact cu Românii aflători atunci la Paris: Alexandri, Ghica, Cânimeanu, C. A. Rosetti, Ion şi Demetru Brătianu, Ermina Asachi, fica lui Gh. Asachi şi alții, cam la o sută în to