Dreptatea, decembrie 1928 (Anul 2, nr. 343-366)
1928-12-08 / nr. 349
ANUL ii No. 349 » Sâmbătă 8 Decembrie 1928 g PHQSJl VIITORUL de aseară publică un articol întitulat melancolic „Epoca amintirilor“.— Ei da ! Acum un an pe vremea asta erau diurne grase, automobile la discreţie, comisioane importante In perspectivă. 3 LSI Os an . 6 luni. 3 luni. ȚARA «BONAHEN DUBLU In 1000 500. 250 STRAHTATATE T E t învițitori, preot fi sfttani Un an ...... 750 6 luni......................375 3 luni .... -------200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI, Calea Victoriei 49, Etaj TELEFON: Redact. 311/14 Ad.1 la 38/60 ANUNTUAI COMERCIAL* Se primesc direct le Ad-da ziarului, fi la toate agenţiile de publicitate dia țară. 3 IEI O manevră eşuată Nemulţumiţi cu suferinţele abătute asupra ţării prin politica lor nepricepută şi de procopsire personală, conducătorii partidului liberal nu ezită de a face ţării rău şi din opoziţie, dacă prin aceasta pot să cineze dificultăţi guvernului naţional-ţărănesc şi să se reabiliteze cât de cât. In pornirea lor pătimaşă şi disperaţi de perspectiva de a nu mai putea curând să-şi reia operaţiunile de deposedare a Statului de restul de avuţii ce i-au rămas necomercializate, adică neliberalizate, autorii celei mai ruşinoase guvernări din câte a cunoscut România, au crezut că e momentul potrivit să deslănţue o manevră pentru prăbuşirea leului. Prin reţeaua de întreprinderi cari s’au născut şi trăesc din joc mărirea Statului şi poporului român, ei au organizat o adevărată ofensivă împotriva leului. Svonuri alarmante, strecurate cu aerul cel mai îngrijorat în orice reunire şi îin toate împrejurările, ştiri tendenţioase răspândite prin presa, oficioasă a partidului liberal, iar când aceste păreau c’au pregătit terenul, s’a deslănţuit ofensiva bancară. In acest scop nici măcar sprijinul unor pieţe finaciare vădit ostile României.’a fost evitat. Oricine poate contribui la sdruncinarea creditului ţării şi al celor cari au fost chemaţi de naţiune pentru ca să-i apere interesele, a devenit aliatul firesc al celor goniţi de la ospăţul bogat, care le-a fost guvernarea. In vreme ce întreg comerţul şi industria ţării îşi impuneau jertfele necesare pentru ca să înlesnească guvernului acţiunea de însănătoşire a condiţiuniilor economice şi financiare lăsate de guvernarea liberală, băncile de sub inspiraţia directă, a d-lui Vintilă Brătianu au pornit o speculă deşănţată asupra leului la bursele străine. Cei puşi să vegheze la susţinerea leului, încredinţate prin dovezi sigure, de bună -voinţa pieţelor financiare străine faţă de România şi de guvernul său de azi, n’au putut bănui că duşmanii leului se găsesc în ţară şi că trebue să dubleze măsurile de supraveghere. Ei au fost dar surprinşi de acţiunea vicleană a speculanţilor, de origină, politicianistă. Numai un moment însă, deoarece măsurile necesare, cu mijloace suficiente au fost luate pentru a readuce leul la cursul lui real. La primele intervenţii valutare ale Băncii Naţionale, leul a recâştigat mare parte din cursul cedat sub presiunea speculanţilor. In loc de acea neîncredere a străinătăţii in vigoarea monetei româneşti— despre care vorbeşte oficiosul liberal — ordinele de cumpărare ale Băncii Naţionale s’a lovit pe toate pieţele apusene de refuzul deţinătorilor de lei, de a-i ceda cursul scăzut în mod artificial. La Zurich, de pildă, din zece milioane lei, cât a cerut Banca Naţională, deabea s’au putut găsi două milioane jumătate. întâmplarea dovedeşte pe deplin încrederea străinătăţii în stabilitatea leului — ca expresie a realităţilor economice şi a angajamentelor formale aile guvernului naţional-ţărănesc că stabilizarea se va face în cursul zilei. Dar mai dovedeşte şi micimea celor cari au pornit ofensiva împotriva leului şi cari — văzânduşi descoperită manevra, au părăsit o acţiune din care ştiau că nu vor culege decât pagube. Scăderea Înregistrată la bursele străine va deveni astfel un episod în lupta meschină a unui partid politic românesc, pentru care, răspunderile guvernării ca şi ale opoziţiei se confundă cu indatoririle de a patrona pariurile hrăpăreţe ale clientelei sale politice. Şi de astă dată însă, reacţiunea s’a produs la timp. Dil ofensiva bursieră de acum, al cărui câştig trebuia să fie reabilitarea unei guvernări dezastroase, autorii scăderii de o zi a leului se vor fi desvăluit ţării în toată hidoşenia egoismului lor feroce. FIDES *v.anf»ttc Onomastica A. S. R. Principele Nîcolae Eri, Sf. Nicolae, a fost onomastica A. S. R. Principele Nîcolae, înalt Resent. In numele guvernului, d. prim-ministru iu I i u M a n iu, însoţit de miniştri aflători în Capitală, au prezentat felicitări A. S. Regale. fl. PRINCIPELE NICOLAE ........................ Iar minciuni sficiosul liberal, cel mai mincinos ziar din Româna, nu se sfieşte să mintă din nou ieri, afirmând că preşedinte al consiliului ar fi trecut prin oraşele ardelene „fără să se oprească nicăeri mai mult şi aceasta fiindcă d- Maniu s’a ferit să ia contact cu poporul“. Din fotografiile ce reproducem chiar în numărul nostru de astăzi, opinia publică se poate convinge decât adevăr cuprinde afirmaţiile Viitorului. Ar trebui deci să ne dispensăm de orce altă desminţire.Totuşi, putem adăuga amănuntul, că în toate gările din Ardeal de unde a trecut d Maniu, erau adunaţi roii de săteni veniţi pe jos prin zăpadă din toate comunele îndepărtate pentru a eşi în întâmpinarea d-lui Maniu; şi preşedintele consiliului s’a întreţinut cu aceştia iar la Cluj, mii de oameni au stat de vorbă cu d. Maniu in afară de cele 44 de delegaţii oficiale, reprezentând toate ramurile de activitate publică cari au salutat pe preşedintele consiliului şi cărora d. Maniu le-a răspuns, fiecăreia în parte. Acelaş lucru la Oradea şi Arad-Dar, ce să mai argumentăm ? Când nu a minţit Viitorul ca să spună de data asta adevărul ? După ce-a trecut „sezonul“ de Vasile Savei In seara aceasta de toamnă secetoasa sunt singur într’o vilă. In vila in care am locuit astăvară, în vila sgomotoasă zi şi noapte, în vila in care nu găseai liniştea căutata.. Atunci îmi trebuia şi nu o găseam ; azi mu o caut şi o am din belşug. . . Pe ceardacul vilei mele nu mai merg în vârful picioarelor ca să nu deştept pe cei ce dorm, merg cu pasul apăsat, să fac sgomot, să trezesc pe cineva şi nu pot să trezesc nici chiar amintirile care merg în vârful picioarelor. Sunt singuri în vilă- Nici un suflet, nimic, nimic, tăcere- Singur într’o vilă, nelocuită, ca un suflet întârziat, sau mai ştii, ca sufletul C£-Şi caută odihnă, litasur, aici, ai vilă goală Mi se pare poate. Astă vară, oamenii făceau sgomot până noaptea târziu şi se deşteptau în zori in sgomotul ce ei înşişi îl făceau. Şi îl ţineau toată, ziua- Acum ei nu mai sunt; odăile în care s’au adăpostit stau închise; obloanele de lemn dela fereşti sunt trase, camerile dinlăuntru goale, pustii ; în lăuntru e aşa de trist, afară aşa de frumos ! Coama munţilor se vede sub stele ; stelele se înfrăţesc în crengi de brad ce luminează; cărările se deschid, e un aer cald, de tot, cred, că, te îmbie să-l foloseşti. De ce nu era aşa astăvară când lumea furnica, când limea nu vedea, că natura e aceiaşi deşi îi dăruia toate farmecele ei- O, ce şireată e natura cu oamenii, şi ce şireţi sunt oamenii cu ea. Noi i-am fixat naturii un „sezon“- Ea ne-a fixat veşnicia. Noi preferim „sezonul“ , ea, ceia ce-i aparţine. Noi o încadrăm în legi şi regulamente pe care le studiem în biurouri, porţiuni limitate din clădiri de moloz, piatră şi lemn- Din biurourile acestea legiferăm viaţa în aer liber, o taxăm, o valorificăm, o reglementăm ca să punem natura „taxată“ la dispoziţia celui ce vrea să o vadă- Uităm că masa de lemn pe care scriem i se dă mesei numirea de bin nou american, englez, sau românesc, ceia ce-mi e tot una) poartă o aşchie din pădure, ce cere o rezonanţă, că din contact cu cei ce-şi sprijină coatele pe ea s’a prefăcut într’o personalitate, şi că se răzbună la timpul ei. Uităm mortul trăeşte în alţii că ori cum trăeşte, că nimeni nu moare „definitiv“, că moarte în înţelesul vulgar al cuvântului nu există, nu poate să, fie-o, coamă de munte din astănoapte care te arăţi sub frăţia stelelor, coamă de munte care îţi răcoreşti rădăcinile nevăzute în apa mica,, scăzută, ce trece pe la gleznele tale. Ce sgomot închipue în noapte, ce plînsete, ce vaete, ce dojun spre Mare poartă orice pîrîuaş de munte! Dorurile voastre isbutesc. Vârfurile copacilor voştri merg sus, rîurile de la picioarele voastre vă cântă, trecând, lăsând în urmă cântece- Nu sunteţi, mai puternici, mai tari decât omul care priveşte în jos, şi se înspăimântă atunci când ridică ochiul spre cer, spre voi brazi înalţi, înşiraţi pe culmi înalte? Uite, eu ascult în astă noapte toate sgomotele ce isvorăsc din tăcerea adâncă- Un râu îşi cântă în triluri noui povestea lui. Ştiu că tot alte ape vor trece, ochiul meu vede o apă, dar niciodată, după o minută numai, nu mai e aceiaşi apă- E alta şi iar altele ce duc cu ele suflete sfărâmate, aceleaşi suflete ce se refac, aceiaşi muzică pe care alţii şi alţii o ascultă şi o cântă, o vor cânta, cântaţi-o cu toţii. Plângeţi şi cântaţi, apele vor plânge şi cânta cu voi; pe coamele munţilor va fi linişte sau furtună ca şi în sufletele voastre. De când am început să scrim aceste rânduri câte ape nu s’au scurs pe râul ce-l aud în noaptea asta- Singurele ferestre deschise din vilă sunt din camera mea; toate celelalte sunt oblonite, aşteptând iarna, primăvara şi în sfârşit vara ca să fie date la o parte- Sunt ochi ce-au fost închişi prea devreme ; sunt vieţi condamnate la tăcere, sărmane vile ce-şi plătesc atât de scump „sezonul“ lor. Altă şi altă apă trece pe patul Oltului, sărac şi el în această toamnă secetoasă, trup leşinat, desvelit şi gol. Oltul se strecoară prin pietre, prin stânci, ruşinat că se arată, cu toate durerile şi imperfecţiunile ce-i ascundeau apa din mal în mal-Cântă în noapte ca totdeauna. Noi oamenii nu suntem la fel? Nu totdeauna împrăştiem peste toate acelaşi sgomot? Nici când dormim, nu dormim. Ca şi apele, până ne scufundăm în Oceanul cel mare, trăim- Acolo, ne contopim în milioane şi milioane de vieţi, numai acolo nu mai suntem noi, căci acolo suntem totul, marele- Tot. Se aud alte sgomote aproape, tot mai aproape- O căruţă vine de departe, trece încet pe lângă fereastra mea luminată se îndepărtează, s’a îndepărtat câteva sute de metri, nu se mai aud zurgălăii dela gâtul cailor, au rămas doar urmele pe şosea şi pe acestea le va şterge vântul..In noapte, apele îşi poartă glasurile- Ceasurile vieţii, cum călătoriţi şi voi! Din Ocean vă înălţaţi, veţi pluti luminând calea celor ce vor merge pe Oceane-Tuşnad S Sept. 192S- Consultările d-lui Vintilă Brătianu La Bucureşti, ca şi la Cluj! şeful partidului liberal capătă numai ştiri proaste Se pare că ultimele păţanii au deschis ochii d-lui Vintilă Brătianu asupra unei bune părţi din realităţile a căror ignorare a fost pentru d-sa, până deunăzi, sfântă dogmă de guvernământ. Aşa de pildă, şeful partidului liberal a început să se consfătuiască cu agenţii electorali ai partidului, cerându-le avizul lor, autorizat asupra şanselor liberale în viitoarele alegeri. Este drept că, deocamdată sistemul acesta nu a dat prea multe satisfacţii d-lui Vintilă Brătianu- PAŢANIA DELA CLUJ Aşa de pildă, la Cluj, cu prilejul vizitei d-sale, d. Vintilă Brătianu s’a arătat foarte uimit de fluerăturile, cu care a fost întâmpinat şi a cerut explicaţii d-lui Al- Lăpedatu, care, foarte încurcat, a căutat să ocolească adevărul, însă cu destulă nedibăcie, aşa încât d- Vintilă Brătianu a înţeles repede care este realitatea situaţiei. Şi anume că partidul liberal nu este compus în Ardeal decât din zece-douăzeci de profitori ai ultimelor guvernări şi atâta tot!..D. Al- Lăpedatu a încercat să afirme că în viitoarele alegeri, liberalii ar putea obţine două până la trei mii de voturi pe fiecare judeţ, la care însă, un liberal mai sincer a ţinut să producă imediat o rectificare, declarând d-lui Vintilă Brătianu că ar fi un mare succes să se poată obţine patru până la 500 de voturi pe tot Ardealul CONSFĂTUIREA DE LA CLUBUL DIN BUCUREŞTI întors de la Cluj, d. Vintilă Brătianu a convocat la club, pe candidaţii din Ilfov, pe şefii de sectoare şi pe alţi agenţi electorali din provincie, care s-au găsit în Capitală. D. Vintilă Brătianu a auzit iarăşi numai ştiri proaste. „Alegerile sunt libere” — i-au spus partizanii d-sale — „numai că nu prea avem ce face cu libertatea asta, fiindcă ţăranii nu vor să ne asculte. Şi încă scăpăm uşor, când scăpăm numai cu indiferenţa”! Agenţii au adăugat că şansele sunt foarte slabe la Ilfov şi că nici în celelalte judeţe vecine nu se arată speranţe mai bune pentru candidaţii liberali. D. Vintilă Brătianu şi-a exprimat convingerea că totuşi se vor lua câteva capete de listă în vechiul Regat şi anume în judeţele mai mici. Aceste speranţe au fost întâmpinate cu mult scepticism de către auditor. Șeful partidului liberal a devenit însă furios, când i s’a spus că pe viitor cu greu se vor putea facea altfel de alegeri, decât complect libere. Ceeace înseamnă că nici cărămizile cele mai bine lansate nu trezesc la realitate pe d. Vintilă Brătianu, decât numai în parte. Cum gospodăreau liberalii Fiecare organ în stat îşi are funcţia lui. Numai din normala funcţionare a tuturor organelor, conform menirii fiecăruia, rezultă sănătatea Statului, bunul traiu al locuitorilor, etc. In lunga lor guvernare, liberalii au nesocotit tocmai acest lucru. Au deturnat funcţia organelor din Stat , fie din respect pentru o formulă magică, prin noi înşine, protecţia industriei naţionale, etc., fie din spirit îngust de societate cointeresată, clică sau partizan. Noul guvern a hotărât să lase organele Statului să funcţioneze la voe. Astfel Ministerul Comunicaţiilor a anunţat deunăzi încheerea unui contract pentru combustibilul necesar căilor ferate. Combustibilul s-a cumpărat cu un preţ mult mai mic decât cel din trecut, realizându-se astfel o economie de câteva sute de milioane. Preţul exorbitant din trecut se plătise, fiindcă Ministerul Comunicaţiilor nu lucra în calitate de cumpărător pur şi simplu , ci de proteguitor al societăţilor liberale cointeresate. Acelaşi lucru s’a petrecut şi cu legea Alinelor. Ministerul de Comerţ şi Industrie n’a rezolvat de pildă chestia perimetrelor după nevoile Statului, o cât mai mare producţie de petrol — ci după necesităţile anumitor societăţi şi anumitor persoane. Guvernul naţional-ţărănesc n’are de menajat interese particulare, ci numai interesul general. El va normaliza activitatea Departamentelor — îndreptându-le spre fireasca lor menire: servirea Statului, nu consolidarea economică a unui partid politic. « In afară de această favorizare a partizanilor prin deturnarea funcţiunii organelor în Stat, liberalii şi-au îmbuibat partizanii şi direct din averea publică. „Dreptatea“ de erî a pus în evidenţă un caz: sumele fabuloase date de Stat fostului deputat Iuca pentru servicii derizorii (o sumă pentru modificarea unui articol într’un proect şi altă sumă pentru modificarea... modificării). Afacerile liberale trebuiau să treacă pe subt cehii unei înalte instituţii de control, conform legii comercializării. Acest consiliu şi-a împărţit diurne şi onorarii însemnate pentru atribuţii fictive. Din consiliu „de îndrumare şi control“ fac parte înalţi funcţionari în Stat ca d. I. Angelescu care, pe lângă leafă, a încasat pe zece luni ale anului în curs suma de 482.000 lei. Cum şefii consiliului de îndrumare şi control fac o risipă atât de mare un beneficiu personal, ne închipuim ce autoritate şi ce prestigiu au ei în acte de „îndrumare“ şi de „control". Şi cum unii dori profitatorii banului public au şi alte atribuţii, tot de control, ne închipuim şi felul ei care se îndeplinesc şi aceste atribuţii. Noul guvern de-abia şi-a început activitatea. Alegerile sunt in curs. Nu-i vreme de desbătut toate actele liberalilor. Din când în când însă, e să la iveală afaceri izolate. Viitorul ne rezervă, desigur, interesante surprize. Avertisment D. dr. C. Anghelescu fostul ministru al Instrucţiei Publice, se interesează de aproape de prăssirea ce studenţii, o doresc să o facă zilei de 16 Decembrie. II avertizăm, din timp, că suntem în curent cu vizitele studenţeşti, ce nnsa a primit, după sfatul transmis unor studenţi de către un cunoscut agitator antisemit azi la Paris, şi totodată că suntem perfect informaţi de calea pe care studenţii sunt împinşi. Ţinem să precizăm lucrurile, ca la vreme să putem stabili şi răspunderile, ce vor antrena mişcarea, în care tinerimea universitară este împinsă pentru satisfacerea unor mizerabile scopuri electorale, ca şi efectul ce ele vor produce, asupra străinătăţii şi a creditului public. D. dr. Anghelescu, crede că se poate repeta şi din opoziţie o mişcare ca cea de la Oradea Mare? Va vedea că se înşeală. Popularitate Vorbind de popularitate, „Viitorul" şi următorul sfat naţional-ţărăniştilor : „Ar fi bine si consulte şi pe generalul Averescu. Ştie ceva şi d-sa în chestia aceasta“. Ce-ar putea si spună d. general Averescu ? Şeful partidului poporului ar putea spune, că popularitatea d-sale s’a pulverizat , fiindcă averescanii au făcut greşeala de-a se pune la remorca liberalilor, servind aşa-zisa politică de continuitate. ...Lucru ce nu se va repeta ca naţional-ţărăniştii. Ştim aceasta, __ şi sfatul d-lui general Averescu numai ne-ar întări credinţa. Autorul acelor simple şi pătrunzătoare pagini smulse din răsboiu, şi intitulate cum li se cuvenea mai bine „Crucile de lemn“, publică acum într’o revistă franceză câteva însemnări de pe front Roland Dorgeles a ştiut păstra în tranşee şi în marşuri, în bivouac şi în spital, prin toate etapele obișnuite ale celor patru ani de răsboiu, sub tunica lui de soldat al regimentului 39 Inf. — o inimă, de scriitor, oprită înaintea unui spectacol rar- Privirea ochitorului Dorgeles a lăsat liberă și privirea atentă a scriitorului- Scrutând câmpul, soldatul acesta nu căuta în inamicul ivit undeva, numai o ţintă pentru glonţul său francez pregătit să apere pământul cotropit al patriei — ci şi un om ce trebue văzut. înainte de al ucide, soldatul din faţă trebuia să intre într’o carte. Nu trebue socotită literatura aceasta cu parfum aspru de carne sângerândă la un loc cu nevinovata îndeletnicire de-a ţine carte agreabile cu note îngrijite, aşa cum au reuşit foarte bine o seamă de persoane care au trăit glorioase zile de răsboiu în marile metropole, urmărind cu o lăudabilă pasiune hărţile de masă, străpunse de mici steguleţe strategice, de hârtieUn regiment în marş spre front va pare întotdeauna pentru ochiul de la fereastra sau balconul hotelului, o paradă înălţătoare, numai o vastă strălucire de săbii mişcate. Pentru un soldat din rânduri, acelaş regiment va avea înţelesul şi imaginea adevărată, a unui cimitir pornit să-şi caute un loc mai bun de somn sub cerul apăsător- Norii iviţi peste capetele soldaţilor, pot îi un peisaj încântător pentru oricine, dar pentru soldaţii aflaţi acolo, norii vor căpăta greutatea înăbuşitoare a unor giulgii prea devreme pogorâte-Cea mai puternică mărturie din răsboiu rămâne însă cartea ofiţerului ungur Andreas Latzko — „Oamenii în răsboiu”, carte care închide toată jalea neagră a omenirii cu rănile ei şi cu suspinul ei uriaş. Mai este, fireşte, în cartea lu Latzko o doză de revoltă şi un desnădăjduit protest, dar acestea nu cresc prea mult valoarea operei, dându-i un aspect tendenţios. Literatura răsboiului n’a fost niciodată o literatură războinică. Poeţii răsboiului s’au recrutat foarte rar dintre soldaţi. Trebue să parcurgi lista îndoliată a celor câteva, sute de scriitori francezi căzuţi în răsboiu, ca să observi că nici unul din ei n’a fost un apologet al măcelului, deşi au ştiut să moară în frumuseţe atunci când aveau poruncă să se stingă, fără întrebare şi fără murmur. Nimeni nu pune la îndoială marele suflet al lui Maurice Barrés şi sinceritatea lui fierbinte în dragostea pătimaşă ce păstra Franţei. Faptul singur însă, că îndemna oştile să meargă la moarte eroică, în vreme ce el îşi scria articolul zilnic la „Echo de Paris“ , a stârnit nemulţumirea unora dintre scriitorii ce-au stat patru ani pe front. Henri de Montherlant suspectează pe marele Barrés şi-i vorbeşte de laşitate. In vreme ce „marele loren” îşi plimba scumpele speranţe învăluite în melancolia cea mai literară pe străzile Parisului, un alt scriitor, D’Anunzio, părăsea cabinetul de lucru spre a lupta efectiv în răsboi şi pentru a oferi ţării sale o cetate. Cam acestea sunt cuvintele aspra pe care le adresează lui Barrés, scriitorul foarte tânăr Henri de Montherlant în opera căreia totuşi se simte viguroasa respiraţie a aceluiaş Barrés. Literatura românească nu are încă pagini de adevăr şi de artă asupra răsboiului. (CTdui continuarea in pagina H-a) NOTES Literatura de răsboiu TRUC Manifestele „coaliţiei’ lorgar Averescu poartă şi pe candidaţii naţionalţărănişti. E la mijloc un truc electoral. Averescano-iorghiştii speră că, punând alături de lista lor şi oameni populari, vor săvârşi o confuzie în spiritele alegătorilor , obţinând din greşală, câteva voturi. Facem atenţi pe alegători să nu se lase Înşelaţi de mistificare. FARA POLIŢIE Domnul A. C. Cuza nu-şi poate pune liste de candidaţi din lipsă de propunători. Cartelul Iorga Averescu nu poate ţine întruniri din lipsă de asisteţi. De astă dată merge greu opoziţia detă la concursul guvernului.... ,,CETELE NEGANDITOARE ’ Domnul N. Iorga, vorbind de permanenta alegere a d-lui C. Stere în Basarabia, atacă „cetele negânditoare" care ii votează — pe „bieţii oameni simpli şi creduli’’.... Vorbeşte astfel de popularitate tocmai d. N. Iorga care moare după popularitate, după aplauzele „cetelor negânditoare*’, după voturile „bieţilor oameni simpli şi creduli’’... Ne aducem aminte de carele de triumf ale d-lui N. Iorga dinainte de războiu, în care trona apostolul cu barba garnisită cu funde şi flori... şi de atacul d-sale de deunăzi, când directorul „Neamului Românesc” îşi închipuia că jandarmii vor să împiedice la Teatrul Naţional, manifestaţia „cetelor negânditoare" pentru traducerile din limba suedeză. „ Domnule Iorga, mai bine resemnează-te. Lumea nu te mai votează, nu te mai citeşte şi nu te mai ascultă. Desconsideră-o, — dar nu-i cert voturi, cetitori şi auditori. UN PROFET DESMINŢIT Cercurile politice se amuză foarte mult pe socoteala unei păţanii a domnului Stelian Popescu, directorul ziarului liberal „Universul". Se ştie că d. Popescu se aflai la Paris când s’a produs criza de guvern, despre care d. ministru de justiţie avea numai veşti fericite. D. Stelian Popescu se îndeletnicea în metropola Franţei cu prezidarea unor banchete de ziarişti latini (desigur !). In cursul unui asemenea banchet de propagandă (I) d. Stelian Popescu a fost copleşită de întrebările confraţilor parisieni cu privire la criza de guvern din România. Ziariştii francezi aveau foarte bune informaţii asupra crizei a cărei desfăşurare nu putea duce decât la căderea guvernului. D. Stelian Popescu însă, a desminţit cu un hohot de râs veştile îngrijorătoare ale ziariştilor asupra toartei guvernului Brătianu. Hohotul de râs al d-lui Popescu nu se sfârşise când uşa se deschise şi un reporter politic al unui mare cotidian năvăli cu ultima radiogramă : „GUVERNUL BRATIANU A CAZUT ! ■ Vai, căzuse într'adevăr spre amara dezolare a d-lui Stelian Popescu! PENTRU CE ?„îndreptarea’ nu mai isprăveşte ancheta: „Pentru ce să votăm cu candidaţii cartelului Averescu-Iorga?” A avut dreptate oficiosul averescan să se mire de această chestie şi să umble, mort, după un răspuns. Dar răspunsurile primite până acum nu-l satisfac. Ancheta continuă. Crede „îndreptarea" că-i așa ce ușor de rezolvat problema? Polemici Iar comunişti! „Viitorul“ ţine morţiş să-l facă pe d. prof. dr. Parhon — din naţionalţărănist... bolşevic ! Ne-am întrebat eri : Ce interes are oficiosul liberal, ziar anticomunist, să răspândească neadevărul că rândurile comuniştilor au crescut cu un savant român, care se bucuri de-o incontestată reputaţie ştiinţifică în ţară şi peste hotare ? Credeam că întrebarea noastră va deschide ochii „Viitorului“. Ne-am înşelat Oficiosul liberal nu-şi dă seama că mai mult rău face el ţării inventând comunişti la tot pasul şi o mişcare bolşevică plină de primejdii — decât acele câteva nuclee comuniste fără nici o forţă şi fără legături în masele populare. In cazul de faţă, alarmismul este mai pernicios decât „mişcarea“ în sine. Am fost înţeleşi, măcar acum !