Dreptatea, decembrie 1928 (Anul 2, nr. 343-366)

1928-12-08 / nr. 349

ANUL ii No. 349 » Sâmbătă 8 Decembrie 1928 g PHQSJl VIITORUL de aseară publică un ar­­ticol întitulat melancolic „Epoca amin­­tirilor“.— Ei da ! Acum un an pe vremea asta erau diurne grase, automobile la discreţie, comisioane importante In perspectivă. 3 LSI Os an . 6 luni. 3 luni. ȚARA «BONAHEN DUBLU In 1000 500. 250 STRAHTATATE T E t înv­ițit­ori, preot fi sfttani Un an ...... 750 6 luni......................375 3 luni .... -------200 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI,­­ Calea Victoriei 49, Etaj TELEFON: Redact. 311/14 Ad.1 la 38/60 ANUNTUAI COMERCIAL* Se primesc direct le Ad-d­a ziarului, fi la toate agenţiile de publicitate dia țară. 3 IEI O manevră eşuată Nemulţumiţi cu suferinţele a­­bătute asupra ţării prin politica lor nepricepută şi de procopsire personală, conducătorii partidu­lui liberal nu ezită de a face ţării rău şi din opoziţie, dacă prin aceasta pot să cineze difi­cultăţi guvernului naţional-ţără­­nesc şi să se reabiliteze cât de cât. In pornirea lor pătimaşă şi disperaţi de perspectiva de a nu mai putea curând să-şi reia ope­raţiunile de deposedare a Statu­lui de restul de avuţii ce i-au ră­mas necomercializate, adică neli­beralizate, autorii celei mai ruşi­­noase guvernări din câte a cu­noscut România, au crezut că e momentul potrivit să deslănţue o manevră pentru prăbuşirea leu­lui. Prin reţeaua de întreprinderi cari s’au născut şi trăesc din joc mărirea Statului şi poporului ro­mân, ei au organizat o adevă­rată ofensivă împotriva leului. Svonuri alarmante, strecurate cu aerul cel mai îngrijorat în orice reunire şi îin­ toate împrejurările, ştiri tendenţioase răspândite prin presa, oficioasă a partidului libe­ral, iar când aceste păreau c’au pregătit terenul, s’a deslănţuit ofensiva bancară. In acest scop nici măcar sprijinul unor pieţe fi­naciare vădit ostile României­­.’a fost evitat. Oricine poate contribui la sdruncinarea credi­tului ţării şi al celor cari au fost­­ chemaţi de naţiune pentru ca să-i apere interesele, a devenit aliatul firesc al celor goniţi de la ospăţul bogat, care le-a fost guvernarea. In vreme ce întreg comerţul şi industria ţării îşi impuneau jert­fele necesare pentru ca să înles­nească guvernului acţiunea de în­sănătoşire a condiţiuniilor econo­mice şi financiare lăsate de gu­vernarea liberală, băncile de sub inspiraţia directă, a d-lui Vintilă Brătianu au pornit o speculă de­şănţată asupra leului la bursele străine. Cei puşi să vegheze la susţine­rea leului, încredinţate prin do­vezi sigure, de bună -voinţa pie­ţelor financiare străine faţă de România şi de guvernul său de azi, n’au putut bănui că duş­manii leului se găsesc în ţară şi că trebue să dubleze măsurile de supraveghere. Ei au fost dar surprinşi de acţiunea vicleană a speculanţilor, de origină, politicia­nistă. Numai un moment însă, deoarece măsurile necesare, cu mijloace suficiente au fost luate pentru a readuce leul la cursul lui real. La primele intervenţii valutare ale Băncii Naţionale, leul a recâş­tigat mare parte din cursul cedat sub presiunea speculanţilor. In loc de acea neîncredere a străinătăţii in vigoarea monetei româneşti— despre care vorbeşte oficiosul li­beral — ordinele de cumpărare ale Băncii Naţionale s’a lovit pe toate pieţele apusene de refuzul deţinătorilor de lei, de a-i ceda cursul scăzut în mod artificial. La Zurich, de pildă, din zece mi­lioane lei, cât a cerut Banca Na­ţională, deabea s’au putut găsi două milioane jumătate. întâmplarea dovedeşte pe de­plin încrederea străinătăţii în sta­bilitatea leului — ca expresie a realităţilor economice şi a anga­­jamentelor formale aile guvernu­lui naţional-ţărănesc că stabili­zarea se va face în cursul zilei. Dar mai dovedeşte şi micimea celor cari au pornit ofensiva îm­potriva leului şi cari — văzându­­şi descoperită manevra, au pără­sit o acţiune din care ştiau că nu vor culege decât pagube. Scăderea Înregistrată la bur­sele străine va deveni astfel un episod în lupta meschină a unui partid politic românesc, pentru care, răspunderile guvernării ca şi ale opoziţiei se confundă cu in­datoririle de a patrona pariurile hrăpăreţe ale clientelei sale poli­tice. Şi de astă dată însă, reacţiunea s’a produs la timp. Dil­ ofensiva bursieră de acum, al cărui câş­tig trebuia să fie reabilitarea u­­nei guvernări dezastroase, au­torii scăderii de o zi a leului se vor fi desvăluit ţării în toată hi­doşenia egoismului lor feroce. FIDES *v.anf»ttc Onomastica A. S. R. Principele Nîcolae Eri, Sf. Nicolae, a fost onomastica A. S. R. Prin­cipele Nîcolae, înalt Re­sent. In numele guvernului, d. prim­-ministru i­u I i u M a n i­u, însoţit de mi­niştri aflători în Capitală, au prezentat felicitări A. S. Regale. fl. PRINCIPELE NICOLAE ........................ Iar minciuni­ sficiosul liberal, cel mai mincinos ziar din Româna, nu se sfieşte să mintă din nou ieri, afirmând că­­ preşedinte al consiliului ar fi trecut prin oraşele ardelene „fără să se o­­prească nicăeri mai mult şi aceasta fiindcă d- Maniu s’a ferit să ia con­tact cu poporul“. Din fotografiile ce reproducem chiar în numărul nostru de astăzi, opinia publică se poate convinge decât ade­văr cuprinde afirmaţiile Viitorului. Ar trebui deci să ne dispensăm de orce altă desminţire.Totuşi, putem adăuga amănuntul, că în toate gările din Ardeal de unde a trecut d Maniu, erau adunaţi roii de săteni veniţi pe jos prin zăpadă din toate comunele îndepărtate pen­tru a eşi în întâmpinarea d-lui Ma­niu; şi preşedintele consiliului s’a în­­treţinut cu aceştia iar la Cluj, mii de oameni au stat de vorbă cu d. Maniu in afară de cele 44 de delegaţii ofi­­­­ciale, reprezentând toate ramurile de­­ activitate publică cari au salutat pe preşedintele consiliului şi cărora d. Maniu le-a răspuns, fiecăreia în parte. Acelaş lucru la Oradea şi Arad-Dar, ce să mai argumentăm ? Când nu a minţit Viitorul ca să spună de data asta adevărul ? După ce-a trecut „sezonul“ de Vasile Savei In seara aceasta de toamnă se­cetoasa sunt singur într’o vilă. In vila in care am locuit astăvară, în vila sgomotoasă zi şi noapte, în vila in care nu găseai liniştea cău­tata.. Atunci îmi trebuia şi nu o găseam ; azi mu o caut şi o am din belşug.­­ . . Pe ceardacul vilei mele nu mai merg în vârful picioarelor ca să nu deştept pe cei ce dorm, merg cu pasul apăsat, să fac sgomot, să trezesc pe cineva şi nu pot să trezesc nici chiar amintirile care merg în vârful picioarelor. Sunt singur­i în vilă- Nici un su­flet, nimic, nimic, tăcere- Singur într’o vilă, nelocuită, ca un suflet întârziat, sau mai ştii, ca sufletul C£-Şi caută odihnă, litasur, aici, ai vilă goală Mi se pare poate. Astă vară, oa­menii făceau sgomot până noap­tea târziu şi se deşteptau în zori in sgomotul ce ei înşi­şi îl făceau. Şi îl ţineau toată, ziua- Acum ei nu mai sunt; odăile în care s’au adă­postit stau închise; obloanele de lemn dela fereşti sunt trase, ca­­merile dinlăuntru goale, pustii ; în lăuntru e aşa de trist, afară aşa de frumos ! Coama munţilor se vede sub stele ; stelele se înfrăţesc în crengi de brad ce luminează; că­rările se deschid, e un aer cald, de tot, cred, că, te îmbie să-l folo­seşti. De ce nu era aşa astăvară când lumea furnica, când limea nu vedea, că natura e aceiaşi deşi îi dăruia toate farmecele ei- O, ce şireată e natura cu oamenii, şi ce şireţi sunt oamenii cu ea. Noi i-am fixat naturii un „sezon“- Ea ne-a fixat veşnicia. Noi preferim „sezo­nul“ , ea, ceia ce-i aparţine. Noi o încadrăm în legi şi regulamente pe care le studiem în biurouri, por­ţiuni limitate din clădiri de moloz, piatră şi lemn- Din biurourile aces­tea legiferăm viaţa în aer liber, o taxăm­, o valorificăm, o reglemen­tăm ca să punem natura „taxată“ la dispoziţia celui ce vrea să o vadă- Uităm că masa de lemn pe care scriem i se dă mesei numirea de bin­ nou american, englez, sau românesc, ceia ce-mi e tot una) poartă o aşchie din pădure, ce cere o rezonanţă, că din contact cu cei ce-şi sprijină coatele pe ea s’a pre­făcut într’o personalitate, şi că se răzbună la timpul ei. Uităm mortul trăeşte în alţii că ori cum trăeşte, că nimeni nu moare „de­finitiv“, că moarte în înţelesul vul­gar al cuvântului nu există, nu poate să, fie-o, coamă de munte din astă­­noapte care te arăţi sub frăţia stelelor, coamă de munte care îţi răcoreşti rădăcinile nevăzute în apa mica,, scăzută, ce trece pe la gleznele tale. Ce sgomot închipue în noapte, ce plînsete, ce vaete, ce dojun spre Mare poartă orice pî­­rîuaş de munte! Dorurile voastre isbutesc. Vârfurile copacilor voş­tri merg sus, rîurile de la picioa­rele voastre vă cântă, trecând, lă­sând în urmă cântece- Nu sunteţi, mai puternici, mai tari decât o­­m­ul care priveşte în jos, şi se îns­păimântă atunci când ridică ochiul spre cer, spre voi brazi înalţi, în­şiraţi pe culmi înalte? Uite, eu ascult în astă noapte toate sgomotele ce isvorăsc d­in tăcerea adâncă- Un râu îşi cântă în triluri noui povestea lui. Ştiu că tot alte ape vor trece, ochiul meu vede o apă, dar niciodată, du­pă o minută numai, nu mai e a­­ceiaşi apă- E alta şi iar altele ce duc cu ele suflete sfărâmate, ace­leaşi suflete ce se refac, aceiaşi muzică pe care alţii şi alţii o as­cultă şi o cântă, o vor cânta, cân­taţi-o cu toţii. Plângeţi şi cântaţi, a­­pele vor plânge şi cânta cu voi; pe coamele munţilor va fi linişte sau furtună ca şi în sufletele voastre. De când am început să scrim a­­ceste rânduri câte ape nu s’au scurs pe râul ce-l aud în noaptea asta- Singurele ferestre deschise din vilă sunt din camera mea; toa­te celelalte sunt oblonite, aştep­tând iarna, primăvara şi în sfârşit vara ca să fie date la o parte- Sunt ochi ce-au fost închişi prea de­vre­me ; sunt vieţi condamnate la tă­cere, sărmane vile ce-şi plătesc a­­tât de scump „sezonul“ lor. Altă şi altă apă trece pe patul Oltului, sărac şi el în această toam­nă secetoasă, trup leşinat, desvelit şi gol. Oltul se strecoară prin pie­tre, prin stânci, ruşinat că se a­­rată, cu toate durerile şi imperfec­ţiunile ce-i ascundeau apa din mal în mal-Cântă în noapte ca totdeauna. Noi oamenii nu suntem la fel? Nu totdeauna împrăştiem peste toate acelaşi sgomot? Nici când dor­mim, nu dormim. Ca şi apele, pâ­nă ne scufundăm în Oceanul cel mare, trăim- Acolo, ne contopim în milioane şi milioane de vieţi, numai acolo nu mai suntem noi, căci acolo suntem totul, marele- Tot. Se aud alte sgomote aproape, tot mai aproape- O căruţă vine de departe, trece încet pe lângă fe­r­­eastra mea luminată se îndepăr­tează, s’a îndepărtat câteva sute de metri, nu se mai aud zurgălăii dela gâtul cailor, au rămas doar urmele pe şosea şi pe acestea le va şterge vântul..­In noapte, apele îşi poartă gla­surile- Ceasurile vieţii, cum călă­toriţi şi voi! Din Ocean vă înăl­ţaţi, veţi pluti luminând calea ce­lor ce vor merge pe Oceane-Tu­şnad S Sept. 192S- Consultările d-lui Vintilă Brătianu La Bucureşti, ca şi la Cluj! şeful partidului liberal capătă numai ştiri proaste Se pare că ultimele păţanii au deschis ochii d-lui Vintilă Brătia­nu asupra unei bune părţi din rea­lităţile a căror ignorare a fost pen­tru d-sa, până deunăzi, sfântă dog­­mă de guvernământ. Aşa de pildă, şeful partidului li­beral a început să se consfătuiască cu agenţii electorali ai partidului, cerându-le avizul lor,­ autorizat asupra şanselor liberale în viitoa­rele alegeri. Este drept că, deocamdată siste­mul acesta nu a dat prea multe sa­tisfacţii d-lui Vintilă Brătianu- PAŢANIA DELA CLUJ Aşa de pildă, la Cluj, cu prilejul vizitei d-sale, d. Vintilă Brătianu s’a arătat foarte uimit de fluerătu­­rile, cu care a fost întâmpinat şi a cerut explicaţii d-lui Al- Lăpedatu, care, foarte încurcat, a căutat să ocolească adevărul, însă cu destu­lă nedibăcie, aşa încât d- Vintilă Brătianu a înţeles repede care este realitatea situaţiei. Şi anume că partidul liberal nu este compus în Ardeal decât din zece-douăzeci de profitori ai ultimelor guvernări şi atâta tot!..­D. Al- Lăpedatu a încercat să afirme că în viitoarele alegeri, li­beralii ar putea obţine două până la trei mii de voturi pe fiecare ju­deţ, la care însă, un liberal mai sincer a ţinut să producă imediat o rectificare, declarând d-lui Vin­­tilă Brătianu că ar fi un mare suc­ces să se poată obţine patru până la 500 de voturi pe tot Ardealul­­ CONSFĂTUIREA DE LA CLU­BUL DIN BUCUREŞTI întors de la Cluj, d. Vintilă Bră­tianu a convocat la club, pe can­didaţii din Ilfov, pe şefii de sec­toare şi pe alţi agenţi electorali din provincie, care s-au găsit în Capitală. D. Vintilă Brătianu a auzit ia­răşi numai ştiri proaste. „Alegerile sunt libere” — i-au spus partizanii d-sale — „numai că nu prea avem ce face cu liber­tatea asta, fiindcă ţăranii nu vor să ne asculte. Şi încă scăpăm u­­şor, când scăpăm numai cu indi­ferenţa”! Agenţii au adăugat că şansele sunt foarte slabe la Ilfov şi că nici în celelalte judeţe vecine nu se arată speranţe mai bune pen­tru candidaţii liberali. D. Vintilă Brătianu şi-a expri­mat convingerea că totuşi se vor lua câteva capete de listă în ve­chiul Regat şi anume în judeţele mai mici. Aceste speranţe au fost întâmpinate cu mult scepti­cism de către auditor. Șeful partidului liberal a deve­nit însă furios, când i s’a spus că pe viitor cu greu se vor putea facea altfel de alegeri, decât com­­plect libere. Ceeace înseamnă că nici cără­mizile cele mai bine lansate nu trezesc la realitate pe d. Vintilă Brătianu, decât numai în parte. Cum gospodăreau liberalii Fiecare organ în stat îşi are funcţia lui. Numai din normala func­ţionare a tuturor organelor, con­form menirii fiecăruia, rezultă să­nătatea Statului, bunul traiu al lo­cuitorilor, etc. In lunga lor guvernare, liberalii au nesocotit tocmai acest lucru. Au deturnat funcţia organelor din Stat , fie din respect pentru o for­mulă magică, prin noi înşine, pro­tecţia industriei naţionale, etc., fie din spirit îngust de societate coin­teresată, clică sau partizan. Noul guvern a hotărât să lase or­­ga­nele Statului să funcţioneze la voe. Astfel Ministerul Comunicaţiilor a anunţat deunăzi încheerea unui contract pentru combustibilul nece­sar căilor ferate. Combustibilul s-a cumpărat cu un preţ mult mai mic decât cel din trecut, realizându-se astfel o economie de câteva sute de milioane. Preţul exorbitant din trecut se plătise, fiindcă Ministerul Comunicaţiilor nu lucra în calitate de cumpărător pur şi simplu , ci de proteguitor al societăţilor libe­rale cointeresate. Acelaşi lucru s’a petrecut şi cu legea Alinelor. Ministerul de Co­merţ şi Industrie n’a rezolvat de pildă chestia perimetrelor după ne­­voile Statului, o cât mai mare pro­ducţie de petrol — ci după necesi­tăţile anumitor societăţi şi anu­mitor persoane. Guvernul naţional-ţărănesc n’are de menajat interese particulare, ci numai interesul general. El va nor­­maliza activitatea Departamente­lor — îndreptându-le spre fireasca lor menire: servirea Statului, nu consolidarea economică a unui par­tid politic. « In afară de această favorizare a partizanilor prin deturnarea func­ţiunii organelor în Stat, liberalii şi-au îmbuibat partizanii şi direct din averea publică. „Dreptatea“ de erî a pus în evi­denţă un caz: sumele fabuloase date de Stat fostului deputat Iuca pentru servicii derizorii (o sumă pentru modificarea unui articol în­­tr’un proect şi altă sumă pentru mo­dificarea... modificării). Afacerile liberale trebuiau să treacă pe subt cehii unei înalte in­stituţii de control, conform legii comercializării. Acest consiliu şi-a împărţit diur­ne şi onorarii însemnate pentru atribuţii fictive. Din consiliu „de îndrumare şi control“ fac parte înalţi funcţionari în Stat ca d. I. Angelescu care, pe lângă leafă, a încasat pe zece luni ale anului în curs suma de 482.000 lei. Cum şefii consiliului de îndru­mare şi control fac o risipă atât de mare un beneficiu personal, ne în­chipuim ce autoritate şi­ ce presti­giu au ei în acte de „îndrumare“ şi de „control". Şi cum unii dori profitatorii banu­­lui public au şi alte atribuţii, tot de control, ne închipuim şi felul ei care se îndeplinesc şi aceste atri­buţii. Noul guvern de-abia şi-a început activitatea. Alegerile sunt in curs. Nu-i vreme de desbătut toate ac­tele liberalilor. Din când în când însă, e să la iveală afaceri izolate. Viitorul ne rezervă, desigur, inte­­resante surprize. Avertisment D. dr. C. Anghelescu fos­tul ministru al Instruc­ţiei Publice, se intere­sează de aproape de prăs­­sirea ce studenţii, o do­resc să o facă zilei de 16 Decembrie. II avertizăm, din timp, că suntem în curent cu vi­zitele studenţeşti, ce nn­sa a primit, după sfatul tran­smis unor studenţi de că­tre un cunoscut agitator antisemit azi la Paris, şi totodată că suntem per­fect informaţi de calea pe care­ studenţii sunt îm­pinşi. Ţinem să precizăm lu­crurile, ca la vreme să putem stabili şi răspunde­rile, ce vor antrena miş­carea, în care tinerimea universitară este împinsă pentru satisfacerea unor mizerabile scopuri electo­rale, ca şi efectul ce ele vor produce, asupra străi­nătăţii şi a creditului pu­blic. D. dr. Anghelescu, crede că se poate repeta şi din opoziţie o mişcare ca cea de la Oradea Mare? Va vedea că se înşeală. Popularitate Vorbind de popularitate, „Viito­rul" şi următorul sfat naţional-ţără­­niştilor : „Ar fi bine si consulte şi pe generalul Averescu. Ştie ceva şi d-sa în chestia aceasta“. Ce-ar putea si spună d. general Averescu ? Şeful partidului poporului ar putea spune, că popularitatea d-sale s’a­­ pulverizat , fiindcă averescanii au­­ făcut greşeala de-a se pune la re­morca liberalilor, servind aşa-zisa po­litică de continuitate. ...Lucru ce nu se va repeta ca na­­ţional-ţărăniştii. Ştim aceasta, __ şi sfatul d-lui ge­neral Averescu numai ne-ar întări credinţa. Autorul acelor simple şi pătrun­zătoare pagini smulse din răsboiu, şi intitulate cum li se cuvenea mai bine „Crucile de lemn“, publică a­­cum într’o revistă franceză câteva însemnări de pe front Roland Dorgeles a ştiut păstra în tranşee şi în marşuri, în bivouac şi în spital, prin toate etapele o­­bișnuite ale celor patru ani de răs­boiu, sub tunica lui de soldat al regimentului 39 Inf. — o inimă, de scriitor, oprită înaintea unui spec­tacol rar- Privirea ochitorului Dor­geles a lăsat liberă și privirea a­­tentă a scriitorului- Scrutând câm­pul, soldatul acesta nu căuta în inamicul ivit unde­va, numai o ţin­tă pentru glonţul său francez pre­gătit să apere pământul cotropit al patriei — ci şi un om ce trebue văzut. înainte de­ al ucide, soldatul din faţă trebuia să intre într’o car­te. Nu trebue socotită literatura aceasta cu parfum aspru de carne sângerândă la un loc cu nevinova­ta îndeletnicire de-a ţine carte a­­greabile cu note îngrijite, aşa cum au reuşit foarte bine o seamă de persoane care au trăit glorioase zile de răsboiu în marile metropo­le, urmărind cu o lăudabilă pasiu­ne hărţile de masă, străpunse de mici steguleţe strategice, de hârtie­Un regiment în marş spre front va pare întotdeauna pentru ochiul de la fereastra sau balconul hotelu­lui, o paradă înălţătoare, numai o vastă strălucire de săbii mişcate. Pentru un soldat din rânduri, ace­laş regiment va avea înţelesul şi imaginea adevărată, a unui cimi­tir pornit să-şi caute un loc mai bun de somn sub cerul apăsător- Norii iviţi peste capetele soldaţi­lor, pot îi un peisaj încântător pen­tru oricine, dar pentru soldaţii a­­­flaţi acolo, norii vor căpăta greu­tatea înăbuşitoare a unor giu­lgii prea de­vreme pogorâte-Cea mai puternică mărturie din răsboiu rămâne însă cartea ofiţe­rului ungur Andreas Latzko — „Oamenii în răsboiu”, carte care închide toată jalea neagră a ome­nirii cu rănile ei şi cu suspinul ei uriaş. Mai este, fireşte, în cartea lu Latzko o doză de revoltă şi un desnădăjduit protest, dar acestea nu cresc prea mult valoarea operei, dându-i un aspect tendenţios. Literatura răsboiului n’a fost nici­odată o literatură războinică. Poeţii răsboiului s’au recrutat foarte rar dintre soldaţi. Trebue să parcurgi lista îndoliată a celor câteva, sute de scriitori francezi căzuţi în răs­boiu, ca să observi că nici unul din ei n’a fost un apologet al măcelu­lui, deşi au ştiut să moară în fru­museţe atunci când aveau porun­că să se stingă, fără întrebare şi fără murmur. Nimeni nu pune la îndoială marele suflet al lui Mau­rice Barrés şi sinceritatea lui fier­­binte în dragostea pătimaşă ce păs­­tra Franţei. Faptul singur însă, că îndemna oştile să meargă la moar­te eroică, în vreme ce el îşi scria articolul zilnic la „Echo de Paris“ , a stârnit nemulţumirea unora dintre scriitorii ce-au stat patru ani pe front. Henri de Montherlant suspectează pe marele Barrés şi-i vorbeşte de laşitate. In vreme ce „marele loren” îşi plimba scumpele speranţe învăluite în melancolia cea mai literară pe străzile Parisu­lui, un alt scriitor, D’Anunzio, pă­răsea cabinetul de lucru spre a lupta efectiv în răsboi şi pentru a oferi ţării sale o cetate. Cam aces­tea sunt cuvintele aspra pe care le adresează lui Barrés, scriitorul foarte tânăr Henri de Montherlant în opera căreia totuşi se simte vi­guroasa respiraţie a aceluiaş Bar­rés. Literatura românească nu are încă pagini de adevăr şi de artă asupra răsboiului. (CTd­ui continuarea in pagina H-a) NOTES Literatura de răsboiu TRUC Manifestele „coaliţiei’ lorgar Ave­­rescu poartă şi pe candidaţii naţional­­ţărănişti. E la mijloc un truc electoral. Averescano-iorghiştii speră că, pu­nând alături de lista lor şi oameni po­pulari, vor săvârşi o confuzie în spiri­tele alegătorilor , obţinând din gre­­şală, câteva voturi. Facem atenţi pe alegători să nu se lase Înşelaţi de mistificare. FARA POLIŢIE Domnul A. C. Cuza nu-şi poate pune liste de candidaţi din lipsă de propunători. Cartelul Ior­ga­ Averescu nu poate ţine întruniri din lipsă de asisteţi. De astă dată merge greu opoziţia de­tă la concursul guvernului.... ,,CETELE NEGANDITOARE ’ Domnul N. Iorga, vorbind de per­manenta alegere a d-lui C. Stere în Basarabia, atacă „cetele negânditoa­re" care ii votează — pe „bieţii oa­meni simpli şi creduli’’.... Vorbeşte astfel de popularitate toc­mai d. N. Iorga care moare după po­pularitate, după aplauzele „cetelor ne­gânditoare*’, după voturile „bieţilor oameni simpli şi creduli’’... Ne aducem aminte de carele de triumf ale d-lui N. Iorga dinainte de războiu, în care trona apostolul cu barba garnisită cu funde şi flori... şi de atacul d-sale de deunăzi, când directorul „Neamului Românesc” îşi închipuia că jandarmii vor să împie­dice la Teatrul Naţional, manifestaţia „cetelor negânditoare" pentru traduce­rile din limba suedeză. „ Domnule Iorga, mai bine resem­­nează-te. Lumea nu te mai votează, nu te mai citeşte şi nu te mai ascultă. Desconsideră-o, — dar nu-i cert voturi, cetitori şi auditori. UN PROFET DESMINŢIT Cercurile politice se amuză foarte mult pe socoteala unei păţanii a domnului Stelian Popescu, directorul ziarului liberal „Universul". Se ştie că d. Popescu se aflai la Paris când s’a produs criza de gu­vern, despre care d. ministru de jus­tiţie avea numai veşti fericite. D. Stelian Popescu se îndeletnicea în metropola Franţei cu prezidarea unor banchete de ziarişti latini (de­sigur !). In cursul unui asemenea ban­chet de propagandă (I) d. Stelian Po­pescu a fost copleşită de întrebările confraţilor parisieni cu privire la criza de guvern din România. Ziariştii francezi aveau foarte bu­ne informaţii asupra crizei a cărei desfăşurare nu putea duce decât la căderea guvernului. D. Stelian Popescu însă, a desmin­­ţit cu un hohot de râs veştile îngri­jorătoare ale ziariştilor asupra toar­tei guvernului Brătianu. Hohotul de râs al d-lui Popescu nu se sfârşise când uşa se deschise şi un reporter politic al unui mare cotidian năvăli cu ultima radiogramă : „GUVERNUL BRATIANU A CA­ZUT ! ■ Vai, căzuse într'adevăr spre ama­ra dezolare a d-lui Stelian Popescu! PENTRU CE ?­­„îndreptarea’ nu mai isprăveşte an­­cheta: „Pentru ce să votăm cu can­didaţii cartelului Averescu-Iorga?” A avut dreptate oficiosul averescan să se mire de această chestie şi să umble, mort, după un răspuns. Dar răspunsurile primite până acum nu-l satisfac. Ancheta continuă. Crede „îndreptarea" că-i așa ce ușor de rezolvat problema? Polemici Iar comunişti! „Viitorul“ ţine morţiş să-l facă pe­ d. prof. dr. Parhon — din naţional­­ţărănist... bolşevic ! Ne-am întrebat eri : Ce interes are oficiosul liberal, ziar anticomu­nist, să răspândească neadevărul că rândurile comuniştilor au crescut cu un savant român, care se bucuri de-o incontestată reputaţie ştiinţi­fică în ţară şi peste hotare ? Credeam că întrebarea noastră va deschide ochii „Viitorului“. Ne-am înşelat Oficiosul liberal nu-şi dă seama că mai mult rău face el ţării inven­tând comunişti la tot pasul şi o mişcare bolşevică plină de primejdii — decât acele câteva nuclee comu­niste fără nici o forţă şi fără legă­turi în masele populare. In cazul de faţă, alarmismul este mai pernicios decât „mişcarea“ în sine. Am fost înţeleşi, măcar acum !

Next