Dreptatea, ianuarie 1930 (Anul 4, nr. 669-692)

1930-01-15 / nr. 679

inul IV NO. 619 mercur! 15 ianuarie 1930 4 PAGINI „Nu mai râde lumea, se ia leiul in tra­­dic.Ce pâcair­ exclamă, melancolic, dfrancu­­laşi. $1 totuși pe d-sa și pe şeful său nul la nimeni In tragic, și, mai pulin încă, In serios. ŢARA Un an...............ÎOOO 6 luni.................500 3 luni...... 250 N A M D U D L In STRĂINĂTATE IJI . IHVAJÎTOM, PREOȚI SI SĂTENI Un an..................750 6 luni ...... 375 3 luni..................200 El REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI,­Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON: Direcţia 379/31 Redacţ. 313/54 Adiţia 38/60 ANUNȚURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad­ tta ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară 3 Lei Profesioniştii dezordine! Într’o audienţă de două ore — după relatarea oficiosului li­beral —, d. Brătianu a încercat, afirmă ziarele, să arate înaltei Regente pericolul imaginar al ac­­ţiunei «voinicilor», şi să întreză­rească chiar eventualitatea unui război civil! O acţiune de informare, sau chiar de plângere, a unui şef de partid la factorul hotărâtor, este în uzul vieţei noastre politice. Dar, o asemenea acţiune trebuie să se bazeze în primul rând, pe o sinceritate căreia nimic să nu i se poată reproşa. Nu acesta este însă cazul d-lui Brătianu. Şeful partidului liberal uzează de o adâncă ipocrizie, pentru a-şi putea scuza mai târziu acţiunea de dezordine pe care o pune la cale. Căci iată, în adevăr, care este planul machiavelic al d-lui Bră­­tianu pentru viitor şi rostul ade­­v­ăr­at al audienţei d-sale la înalta rregenţă. Intr’una din zilele trecute, du­pă o prealabilă convocare prin Viitorul, d. Brătianu a avut aca­să la d-sa o consfătuire restrânsă cu fruntaşi ai partidului liberal din Capitală şi provincie. In logosul ţinut, cu acest prilej, d. Brătianu a arătat partizanilor săi apropiaţi, că chestiunea «voi­nicilor» trebuie să constituie pri­lejul cel mai nimerit pentru a creia guvernului dificultăți; mai mult, le-a cerut, să încerce turbu­ră­ri în tot cuprinsul ţărei cu pri­lejul apropiatelor alegeri, tu­rbu­­­­ări cari să fie aruncate în sar­cina guvernului. E drept, că împotriva propu­ne­rei d-lui Brătianu s’au ridicat glasuri izolate, cari au arătat şe­fului partidului liberal, că o ase­menea acţiune poate fi mai mult de cât primejdioasă, nu numai pentru partidul liberal, dar chiar şi pentru tură. Propunerea d-lui Brătianu însă a triumfat. Ca acoperire a acestei acţiuni subversive, d. Brătianu a cerut cunoscuta audienţă la fac­torul determinant pentru a de­nunţa acolo pericolul inexistent al voinicilor. Se pare chiar că ordine şi ins­trucţia în acest sens au fost date tuturor organizaţiilor liberale din provincie. D. Brătianu îşi închipuie că ar putea ajunge la răsturnarea gu­vernului pe calea turburărei or­­dinei publice. Hotărârea şi planul d-lui Bră­tianu nu sunt lucruri noui pentru viaţa noastră politică. Profesionişti ai demagogiei, li­beralii încearcă şi acum, ca şi în alte dăţi, turburarea ordinei pu­blice. In trecutul său politic, partidul liberal a dat nenumărate dovezi în această direcţie. Căutarea de conflicte electora­le, provocarea lor, în vremea a­­legerilor, este o practică tradiţio­nală a partidului liberal. Şi, din câte informaţii avem, cotarea viitoare a fruntaşilor provinciali ai partidului liberal, se va face după zelul şi activita­tea de scandal ce vor avea-o a­­ceştia, în alegerile ce vor avea loc în Februarie şi Martie. Am ţinut să desvăluim opiniei publice atitudinea de curând a­­doptată a partidului liberal, care porneşte pe calea dezordinei pe care i-o sugerează conducerea sa. Dar, se înşeală d. V. Brătianu dacă crede că va avea loc de joc. Guvernul înţelege să respecte şi în alegerile ce vor avea loc, ca şi în cele trecute, toată libertatea de exprimare a votului pentru ce­tăţeni. In acelaş timp, el va lua toate măsurile necesare ca ordinea să nu fie turburată și conştient de răspunderea ce are, el nu se va lăsa nici impresionat, nici inti­midat de oricine ar încerca să turbure apele. —xxooxx-Vorbind, ele propagan- I ^70 da romînească în străi­­l­ i­nătate și de cercurile în El, care această propagandă (prin fapte) are răsunet.—«L’In­­dépendance Roumaine» spune că politica economică a guvernului nostru este «luată în consideraţie şi-i încurajată» numai de cercu­rile... «fin­ţei internaţionale». Da,­­— trebue să ne recunoaş­tem cu umilinţă inferioritatea: guvernul d-lui Iuliu Maniu este «luat în consideraţie» şi-i «încu­rajat» numai de «finanţa interna­ţională»... pe cînd guvernul d-lui Vintilă Brătianu, prin intrepizii săi reprezentanţi, era «liat în con­sideraţie» şi era «încurajat» nu­mai de cercurile artistice, perima­te de «inteligentul» şi d­e «spiri­tualul» pictor al dansatoarei Mis­­tinguett. CONSTANTIN PARI­ANO unul din bătrânii conservatori cari au jucat­ rol înainte de război, o podoabă de onestitate, de caracter, de devotament şi muncă continuă, a închis ochii în al 90-lea an al vieţii. Mare agricultor, iubitor sincer al pământului şi cel muncitorilor aces­tuia, Pariano a avut în Dobrogea o gospodăriem­odel pe care înşişi străinii veneau să o admire. Creş­terea vitelor, şi a cailor în special, a fost una din patimile sale. Ca primar al Constanţei şi ca prefect în Dobrogea, el a lăsat urme de gospodărie administrativă mo­del. Când partidul conservator s’a rupt în două, în preajma războiu­lui, el a urmat pe Nicolae Filipes­­cu şi a suferit apoi toată urgia o­­cupaţiunii vremelnice a Dobrogei. După război, a mai încercat să mai facă politică, dar a renunţat repede. «Nu mai e lumea noastră azi» — a spus el în clipa când s-a retras. Şi vorbele lui aveau un înţeles a­­dânc. IN 5 ANI Spania a reuşit să organizeze un serviciu telefonic model, care o pune azi în rândul ţărilor cu ser­viciul acesta cel mai modern şi mai complect, dacă nu în fruntea lor chiar. Din Madrid se capătă comunica­ţia cu Parisul în patru minute. Dar Madridul, ca şi restul Spa­niei, se poate pune în comunicaţie prin telefonia fără fir cu Santiago de Chili şi chiar cu Buenos-Ayres — la mii şi mii de mile depărtare. Instalaţiunea aceasta formidabi­lă, realizată numai în 5 ani, se da­­toreşte unei campanii americane, căreia statid spaniol i-a dat în con­cesiune această lucrare. Bieţii spanioli nu ştiu însă ce-i aşteaptă, într-o bună şi, când con­cesionarii americani vor simţi ne­voia să plece cu întreaga reţea te­lefonică în spinare, ca nişte străini haini ce sunt. Şi atunci, d. Primo de Rivera 'şi va muşca mâinile de a nu f­i ascul­tat de sfaturile d-lui V. Brătianu,, care ştie că «prin noi înşine» nu se face nici-o treabă, dar în schimb eviţi primejdia de mai sus. REGISORUL GERMAN Erwin Piscator s'a străduit ani de zile, cu o perseverenţă pe care toa­te—destul de multele — înfrângeri nu au putut-o dezarma, să aducă pe scenă teatralizarea (literară­­şi teh­nică) a convingerilor sale comu­niste. Pe această cale, Erwin Piscator nu a reuşit însă, decât să convingă lumea teatrală germană că este un foarte bun regisor. Opera de Stat din Berlin — după cum anunţă «Neue Freie Presse», — l-a angajat să monteze «Muta din Porticci», fai­moasa operă a lui Bellini, al cărei libret are drept acţiune revoluţia lui Masaniello din Napoli. Un re­gisor comunist pentru o operă cu subiect din revoluţie, — iată, desi­gur, o aplicare amuzant de riguroa­să a principiului «the right man in the right place». UN ZIARIST serveşte zilnic sfaturi tuturor gu­vernelor din Europa. Câteodată este necruţător. Cel mai mult au de suferit de pe urma articolelor sale bieţii Ramsay Mac­Donald, Briand, Herriot, când nu le vine rândul sovieticilor, Kem­at Pa­şa sau regilor efemeri şi succesivi ai Afganistanului. N’avem nimic de reproşat acestei îndeletniciri de cronicar al politi­cei externe dând lecţii dela Bucu­reşti şi dintr’un colţ de ziar modest întregei diplomaţii europene. Dar pomenitul domn este şi cro­nicar musical. Nu putem preciza dacă are «ureche muzicală» — dar ne permitem a-i atrage atenţiunea că ignorează amănunte ce n'ar tre­bui să fie secrete nici chiar, pentru un cronicar, fie şi musical. Astfel, într’o cronică despre «Carmen», d. cronicar, atribue libretul acestei o­­pere lui Malarmé — aceasta în pa­guba lui Prosper Mérimée adevăra­tul și minunatul autor al neuitatei Carmen... De ce, această persecuție? CHIRURGUL doctor Anghelescu, după ce a dat gata școala cu ofensiva lui cultura­lă terminată cu zeci de mii de ruine pe tot întinsul ţării, visează acuma tulburări şi cadavre cu ocazia ale­gerilor comunale şi judeţene. Domnul doctor e deprins cu mor­ţii. Câţi vii n’au fost expediaţi în altă lume, în lunga-i carieră! Unii de rând, alţii iluştri au fost fericiţi de bisturiul d-lui doctor, făcându-i să termine mai repede cu... «mizerii­le ce-s legate de lutul omenesc». RODRIGO DE JEREZ matelot pe corabia lui Cristofor Columb, a fost cel dintâi fumător european. Când a fost zărit de­­soţia sa sco­ţând fum pe gură şi pe nas, a fost bănuit că diavolul pusese stăpânire pe dânsul. Autorităţile de pe vre­muri l-au pedepsit cu zece ani de închisoare. Consiliul municipal al oraşului Aymonte a hotărît să pună o placă de marmură pe casa în care a lo­cuit Rodrigo de Jeres. Memoria celui dintâi fumător este astfel reabilitată. • D NA LENIN îşi exprima indignarea, în coloane­le ziarului «Pravda», împotriva faptului, că decretul soţului său prin care acum zece ani ordona ca întreaga populaţie rusească să în­veţe să scrie şi să citească, nu a fost împlinit. Acelaş analfabetism, ba pică şi mai accentuat, stăruie în Rusia astăzi, ca și acum zece ani. Boala este prin urmare cronică. iaywaJUZiM. D. dr. C. Angelescu, fostul m­inis­­tru liberal de instrucţie publică a fost Duminică la Buzău ca să tre­zească din letargie pe liberalii lo­cali de sub prezidenţia d-lui Orlea­­nu. Domnul doctor a fost violent. A văzut înaintea ochilor morţii pe ca­re îi aşteaptă întinşi pe tărgi, cu prilejul alegerilor comunale. Cel puţin 20 trebue să moară, a spus d. dr. Angelescu, pentru ca partidul liberal să-şi afirme... vita­litatea. In acest scop, d. doctor a făgăduit că va înarma cu revolvere şi puşti pe partizanii domnului Orleanu. După cum se vede, d. doctor e foarte războinic; e cum n’a fost nici odată în viaţă, nici chiar atunci când avea un mai bun prilej de a-şi afirma spiritul ce­­ s’a deştep­tat, aşa deodată, într’o zi de Dumi­nică, la Buzău. Fiind vorba de nişte simple ale­geri comunale şi judeţene, alegeri cu caracter local, mai mult gospo­dăresc, d. dr. Angelescu socoate nimerit că în loc de convingeri, e nevoe de arme, de morţi, de tulbu­rări. Lupta electorală, a spus d-sa, tre­bue dusă cu toate mijloacele şi toa­te riscurile chiar dacă s’ar înregis­tra tulburări şi morţi. Prin urmare, în intenţia d-lui dr. Angelescu şi a partidului pe care îl reprezintă, e definitiv ho­­tărîtă ideia de a provoca tulburări «cu orice risc». Reţinem acest fapt de o deosebită gravitate. Din declaraţiile făcute la Buzău de d. dr. Angelescu rcesă limpede că liberalii se pregătesc pentru o nouă acţiune anarhică. Este foarte bine că şi-au desvă­­luit intenţiunile şi planul de luptă. Guvernul, luînd cunoştinţă, va ac­ţiona în consecinţă. El poate lua măsuri împotriva tulburătorilor oricine ar fi aceştia şi oricare poziţia socială de care s’ar bucura în societate. Potrivit prevederilor legii conta­bilităţii publice, luat fiinţă, pe lân­gă ministerul de finanţe un Oficiu central al licitaţiilor. Scopul urmă­rit prin crearea acestui Oficiu este acela­ care animă toată politica bu­getară a guvernului naţional-ţără­­nesc: introducerea ordinei şi a nor­melor de bună gospodărie în admi­nistrarea banului public. Pentru atingerea acestui scop, mi­nisterul de finanţe nu se mai lasă călăuzit de «optimismul» guvernelor din trecut, care, în realitate nu era decât expresia nepăsării, şi a incti­m­ei în gestiunea financiaară a Sta­tului. După ce prin numele rigide în­scrise în noua lege a contabilităţii publice şi prin măsurile luate pen­tru aplicarea lor riguroasă s’au creat toate garanţiile necesare în ce pri­veşte încasările şi cheltuelile Statu­lui, era firesc să se dea imediat fiin­ţă unui organism menit să asigure cel mai riguros control asupra cher­­tuelilor de material ale serviciilor p­ublice. Nu e pentru nimeni un secret că cea mai importantă cauză a risipei banului public a fost în trecut ne­priceperea, desorganizarea şi abu­zurile din sistemul licitaţiilor pu­blice. Dat fiind faptul că cheltuelile de material reprezintă cea mai mare parte din cheltue­le Statului, era firesc ca cei porn­ii să frusteze din averea publică să se gândească în primul rând, la căile și mijloacele pentru exploatarea abuzivă a co­menzilor. Din această parte a rezultat cauza principală a haosului din finanţele publice. Miliarde au fost risipite prin felul cum se făceau în trecut comenzile serviciilor publice. Cine nu cunoaşte scandalul comen­zilor pentru căile ferate sau alte servicii şi lucrări­ publice? Fie că se recurgea la licitaţii al căror rezul­tat era denaturat­­prin ocolirea pre­vederilor legii contabilităţii publice fie mai cu seamă că se abuza de pre­scripţiile legale referitoare la co­menzile prin bună învoială, scopul şi rezultatele erau aceleaşi: părtini­rea furnizorului în datina Statului şi spre mulţumirea, gras plătită, a celor cari mijloceau aceste comenzi. Acestui sistem nenorocit cată să-i pună capăt noul Oficiu Central al licitaţiilor. Rostul acestuia este de a elimina toate cauzele de risipă cari mai pot persista după introdu­cerea nouii legi a contabilităţii pu­blice. Creăndu-se un organ competent şi înconjurat prin alcătuirea şi func­ţionarea sa, cu maximum de garan­ţii posibile, se va putea elimina din cheltuelile de material ale servicii­lor publice, tot ce este cheltuială de prisos, abuzivă sau numai inopor­tună. Oficiul licitaţiilor controlează fe­lul în care au fost îndeplinite toate formalităţile prescrise de lege, par­ticipă la şi controlează alcătuirea cartelor de sarcini, delimitează cu­antumul periodic al creditelor în li­mita cărora se pot angaja cheltueli de material, supune unui examen se­rios dosarele licitaţiilor pentru ca să se convingă de condiţiunile de preţ, plata şi executare; la nevoe deleagă din sânul său membri cari să parti­cipe la recepţionarea comenzilor e­­fectuate. Cu alte cuvinte, exercită un con­trol complect, preventiv şi corectiv asupra tuturor ch­eltuelilor cu co­menzile Statului. In felul acesta, serviciile publice se vor aproviziona de acum încolo cu preţurile cele mai convenabile, comenzile Statului încetând de a fi obiecte de răsplată pentru partiza­­nii politici, unelte de corupţie sau prilej de îmbogăţire pentru unii funcţionari publici. Nici măcar acele comenzi de fa­voare, care aveau în aparenţă, o jus­tificare morală, şi anume încuraja­rea industriei naţionale, nu vor mai fi lăsate pe seama arbitrariului ad­ministrativ. După matura chibzuinţă, s’a fixat care trebue să fie prima de încura­jare pentru industria şi comerţul naţional şi în limitele acestei prime se va putea da preferinţă furnizori­­lor indigeni. Cu alte cuvinte, se curmă odiosul sistem al fraudelor sacre; naţiona­lismul nu poate fi un pretext pentru fraudarea banului public. Se cuvine să mai relevăm că prin controlul său, Oficiul licitaţiilor va da şi mai multă putere sistemului e­­ch­ilibrării practice, efective, a bu­getului prin limitarea ch­eltuelilor la suma disponibilităţilor reale ale Sta­tuai. Tot ce poate fi factor neprevă­zut în executarea bugetului este eli­minat automat prin restrângerea cheltuelilor lunare la limita înca­sărilor efective. Nu sunt dar destule cuvintele pentru a releva importan­ţa noului aşezământ. Ministerul de finanţe ne comu­nică. Două ziare au anunţat că Ministerul de Finanţe ar fi dat instrucţiuni organe­lor fiscului să facă cerce­tări la bănci sau să ceara acestora comunicări pen­tru a descoperi pe depună­tori în vederea impunerii. Ştirea aceasta este falsă pe deantregul. Nici in le­gea contribuţiunilor direc­te, nici în legea pentru re­primarea evaziune! fisca­le, nu s’a introdus o asem­e­nea măsură inchizitorială. In dorinţa de a su­imina depunerile spre fructifica­re la instituţiile bancare, ministerul de Finanţe a modificat art. 60 al. b din legea contribuţiunilor di­recte reducând la jumăta­te venitul din depozitele spre fructificare ce urmea­ză a fi luat în calculul veni­tului global al fiecărui con­tribuabil. Informaţiuni cu privire la depozite nu se vor cere băncilor, cărora nici nu le incumbă obligaţia de a le procura. Cum se vede departe de a fi luat o măsură menită să gonească depunerile de la bancă, prin reducerea la jumătate a impozitului global pentru dobânzile produse de ele s-a urmărit tocmai contrariul. Ziarele cari au publicat acea informaţie au urmă­rit să producă o pan­că printre depunători şi să dăuneze prin urmare cre­ditul ţării. De astă dată ne mulţu­mim să dezaprobăm acest act incalificabil. Avertizăm însă pe direc­torii celor două ziare, că la prima repetire a unor ase­menea manopere, vom găsi mijloacele legale pen­tru a-şi primi sancţiunea pentru acţiunea lor crimi­nală.­­ Nici nu luăm în conside­raţie aberaţia publicată de unul din aceste ziare cu privire la blocarea depozi­telor căci ea confirmă per­manenta rea credință, care de fapt a devenit linia uni­formă de conduită a acelui ziar. Datorii... Generaţiile trecute au intrat în moarte ducând cu ele şi admiraţiile lor. Cei de astăzi copleşiţi de ilustraţiile actualită­ţii, se gândesc foarte puţin la marile figuri ale trecutului nostru, chiar cel mai apropiat. «Epoca» reaminteşte contimporanilor uitarea văduvei lui Barbu Delavrancea. Barbu Delavrancea şi-a câştigat dreptul la recunoştinţa noastră prin marea lui iubire de ţară­ atât de pasionată, atât de activă şi atât de rodnică, Barbu De­­lavrancea, a cărui Inimă a vibrat în ritmul idealului, a cărui viaţă a fost în întregime închinată realizării visu­rilor unei ţări, nu poate fi uitat imaginea lui de luptător curajos şi de artist al celui mai artist verb, stăruie puternic în aminti­rea noastră. Din umbra lui veşnică el luminează încă binefecător eforturile de astăzi pentru o mai bună aşezare a pa­­triei. Acela care a scris marea trilogie dra­matică a Moldovei a cărei sguduitoare resonanţă ne emoţionează astăzi şi ne familiarizează cu peisajul sufletesc al trecutului, nu poate fi uitat. Văduva Iui trebuie să fie beneficiara dreptului la recunoşliinţa ţării, şi ţara care a aşezat de mult pe ilustrul ei soţ în galeria is­torică, va şti să răspundă apelului «E­­poeii» prin gestul pe care desigur îl va face cel căruia îi este adresat. Ea însăşi, tovarăşa de viaţă a lui Barbu Delavrancea s’a cheltuit generos pentru progresul învăţământului româ­nesc. Poate că fără apelul confratelui «Epoca» n’am fi aflat niciodată despre tristele dificultăţi materiale prin care trece respectabila doamnă. O recompensă deci pentru soţia lui Delavrancea, aşa cum se acordă vădu­velor marilor români d­e gestul de no­bilă datorie aşteptat. Ceea ce putem face pentru văduva lui, este o parte din marea datorie națională cuvenită tribunului dispărut. S. D. •---------xxooxx--------­ «Universul» stările în campania sa de minciuni. Sau, dacă e de bună credinţă, ga­zeta d-lui Stelian Popescu vrea să ne dea impresia că e scrisă de can­didaţi la Împărăţia Cerurilor, care după Sfânta Scriptură este a celor­­săraci cu duhul. Sau de rea credinţă sau neprice­pători. Din această dilemă ziarul liberal de mâna stângă nu poate eşi. Nu este zi de la Dumnezeu, în care «Universul» să nu facă dovada re­lei sale credinţe sau aceia a unei imbecilităţi congenitale. Iată, de pildă, cum a priceput sau cum se face că a priceput a­­cest ziar dispoziţia din lege în cea­­ce priveşte dobânzile pentru impo­zitele întârziate. Este limpede scris că: «sunt SCUTIŢI DE PLATA DOBÂN­ZILOR DE ÎNTÂRZIERE numai acei contribuabili cari, în interva­lul dela 1 Ianuarie—1 Iulie 1930 vor achita impozitele datorate. Această dispoziţie nu înseamnă însă că impozitele întârziate ur­mează să fie plătite tocmai la 1 Iu­lie viitor, — cum scrie «Universul». S’a făcut o înlesnire pentru­ con­tribuabilii rămaşi în urmă cu plata dărilor, încurajându-i prin această înlesnire să-şi achite restanţele. Nicăeri legea nu vorbeşte de o a­­mânare, până la 1 Iulie 1930, a plă­ţii contribuţiunilor întârziate. «Universul» induce în eroare pe contribuabili. Fie că această inducere în eroare este consecinţa unei tactice de mis­tificare a opiniei publice deliberat hotărâte, fie că este consecinţa e­li­nei neînlăturate infirmităţi inte­lectuale, «Universul» este în ambele cazuri vinovat. Capitalul străin Ultimul număr al «Buletinului Uniunii Camerelor de Comerţ şi de Industrie» apărut acum cuprinde discursul pe care d. Mihail Manol­­­escu, preşedintele Uniunii, l-a ţi­nut în ziua constituirii consiliului de administraţie al acestei instituţii. In acest important discurs plin de juste observaţii şi de soluţii practice, încadrate într’un sistem de gîndire şi de realizare, d. Manoi­­lescu a atins printre altele chestiu­nea: de ce stabilizarea monetară n’a dat la noi toate rezultatele do­rite ? Opinia publică îşi pusese mari speranţe în această reformă — de­oarece stabilizarea, aiuri, dăduse într’adevăr rezultate surprinză­toare. Am fost impresionaţi, — spune d. Manoi­lescu, — de efectele stabiliză­rii în Austria, Ger­mania şi Franţa (nu trebue să uităm că stabiliza­rea în aceste ţări s’a făcut în con­­diţiuni mult mai favorabile decât la noi). Dar pretutindeni nu stabilizarea în sine a produs efecte salutare, cît «afluxul de capital din afară, pe care stabilizarea l-a provocat în a­­ceste ţări». In Austria afluxul de capital străin a fost enorm, deşi această ţară esise sărăcită din războiu. A­­cest aflux se explică prin faptul că piaţa ei financiară era cunos­cută şi oferea mari posibilităţi o­­peraţiunilor speculative. Germania a avut norocul să şi stabilizeze moneta tocmai într’un timp, cînd piaţa americană şi en­gleză era într-’o perioadă de expan­siune. Astfel se explică afluxul ca­pitalului stăin în Germania. Iar Franţa prin stabilizare dînd încredere posesorilor francezi de capitaluri, a determinat reîntoarce­rea în patrie a mari sume de bani plasate peste hotare. La noi stabilizarea n’a găsit nici una din aceste condiţiuni. Războiul şi perioada post-belică anemiaseră complect economia ţării. Capitalul mobiliar era măcinat. Cincisprezece ani de sărăcie nu pu­teau crea dintr’o zi pe alta condi­ţiile necesare afluxului de capital străin. Şi încă ceva: capitalul străin, îm­pins de resortul speculativ, este a­­tras mai repede de plasamente de termen scurt decît de plasamente pe termen lung. Iar România, ţară agricolă, are nevoe mai ales de In­vesti­ţiuni pe termen lung. Chiar în­­dustria noastră are nevoe în pri­mul rînd de credit pe termen lung. Dar este un fapt cunoscut, că în­crederea pentru in­vesti­ţiunile pe termen scurt vine repede, — iar pentru cel pe termen lung, încet. «Guvernul ţării, — urmează d. Manoilescu, — a pregătit prin legis­laţia sa toate elementele necesare, pentru ca acest­ aflux al capitaluri­lor şi această animare a pieţii in­terne să se producă. — Legea mi­nelor, legea comercializării şi pro­paganda făcută prin fapte în străi­nătate sunt trei capitole glorioase, care constitue opera fostului minis­tru al Industriei şi Comerţului şi actualului ministru al Finanţelor— capitole care constituesc baza orică­rei colaborări viitoare cu capitalul din afară. «Alături de aceste fapte, împru­muturile realizate în străinătate au constituit prin ele înşile un aport în balanţa plăţilor române­şti şi un început de normalizare, de pe ur­ma căreia s’a resimţit în bine toată piaţa romînească». Totuşi situaţia încă-i grea, dar numai din pricina lichidărilor, nu a faptelor nouă. Din greutăţile zilei de azi nici una nu-i de dată recen­tă, nici una nu s’a produs în cursul anului 1929. • Din această parte a discursului d-lui Manoilescu, aplaudat persis­tent şi repetat de reprezentanţii co­merţului şi ai industriei din Ro­­mânia, desprindem două lucruri: că situaţia actuală a ţării se datoreşte lichidării trecutului, nu vre­unui fapt nou (dimpotrivă, faptele nouă se produc tocmai în spiritul creării de condiţii favorabile a fluxului de capital străin), şi că momentul sta­bilizării româneşti n’a coincis cu epoca de afluenţă a capitalului mo­biliar din străinătate. Şi această coincidenţă nu s’a pro­dus, fiindcă atunci cînd capitalu­rile americane, engleze, franceze, etc., umblau după plasament — la noi moneta fluctua echilibristic, subt bagheta magică a d-lui Vinti­lă Brătianu care căuta s’o revalo­rizeze, neoferind străinătăţii nici o siguranţă. Iar politica şovină, de ostilitate împotriva capitalului străin — lo­vit prin legiuiri înguste şi printr’o practică brutală — nu numai n’a atras capitaluri nouă, dar le-a alun­gat şi pe cele existente. Căci nu era un sistem legal de prigoană a capitalului străin. Sunt un astfel de sistem, oricât de aspru, se putea găsi totuşi un modus vi­vendi. Domnea însă bunul plac. Nimeni nu ştia dacă obligaţiile vor fi res­pectate­­ de particulari şi de stat, care oricînd putea interveni pentru reglementarea afacerilor economico­­financiare. Mai mult, nici drepturile cîștigate nu erau respectate. Acest elementar principiu de drept era nesocotit de spiritul dominant în politica libe­rală. Incît pentru atragerea capitalului străin, Romînia trebuia să săvîr­­şească o operă grandioasă. In parte guvernul şi parlamentul au reuşit s’o realizeze — cu toată perseveren­ţa adversarilor, puşi pe opoziţie cu orice preţ, chiar cu preţul jignirii intereselor superioare. Desăvîrşirea operei va veni.

Next