Dreptatea, ianuarie 1930 (Anul 4, nr. 669-692)
1930-01-15 / nr. 679
inul IV NO. 619 mercur! 15 ianuarie 1930 4 PAGINI „Nu mai râde lumea, se ia leiul in tradic.Ce pâcair exclamă, melancolic, dfranculaşi. $1 totuși pe d-sa și pe şeful său nul la nimeni In tragic, și, mai pulin încă, In serios. ŢARA Un an...............ÎOOO 6 luni.................500 3 luni...... 250 N A M D U D L In STRĂINĂTATE IJI . IHVAJÎTOM, PREOȚI SI SĂTENI Un an..................750 6 luni ...... 375 3 luni..................200 El REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI,Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON: Direcţia 379/31 Redacţ. 313/54 Adiţia 38/60 ANUNȚURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad tta ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară 3 Lei Profesioniştii dezordine! Într’o audienţă de două ore — după relatarea oficiosului liberal —, d. Brătianu a încercat, afirmă ziarele, să arate înaltei Regente pericolul imaginar al acţiunei «voinicilor», şi să întrezărească chiar eventualitatea unui război civil! O acţiune de informare, sau chiar de plângere, a unui şef de partid la factorul hotărâtor, este în uzul vieţei noastre politice. Dar, o asemenea acţiune trebuie să se bazeze în primul rând, pe o sinceritate căreia nimic să nu i se poată reproşa. Nu acesta este însă cazul d-lui Brătianu. Şeful partidului liberal uzează de o adâncă ipocrizie, pentru a-şi putea scuza mai târziu acţiunea de dezordine pe care o pune la cale. Căci iată, în adevăr, care este planul machiavelic al d-lui Brătianu pentru viitor şi rostul adevărat al audienţei d-sale la înalta rregenţă. Intr’una din zilele trecute, după o prealabilă convocare prin Viitorul, d. Brătianu a avut acasă la d-sa o consfătuire restrânsă cu fruntaşi ai partidului liberal din Capitală şi provincie. In logosul ţinut, cu acest prilej, d. Brătianu a arătat partizanilor săi apropiaţi, că chestiunea «voinicilor» trebuie să constituie prilejul cel mai nimerit pentru a creia guvernului dificultăți; mai mult, le-a cerut, să încerce turburări în tot cuprinsul ţărei cu prilejul apropiatelor alegeri, turbuări cari să fie aruncate în sarcina guvernului. E drept, că împotriva propunerei d-lui Brătianu s’au ridicat glasuri izolate, cari au arătat şefului partidului liberal, că o asemenea acţiune poate fi mai mult de cât primejdioasă, nu numai pentru partidul liberal, dar chiar şi pentru tură. Propunerea d-lui Brătianu însă a triumfat. Ca acoperire a acestei acţiuni subversive, d. Brătianu a cerut cunoscuta audienţă la factorul determinant pentru a denunţa acolo pericolul inexistent al voinicilor. Se pare chiar că ordine şi instrucţia în acest sens au fost date tuturor organizaţiilor liberale din provincie. D. Brătianu îşi închipuie că ar putea ajunge la răsturnarea guvernului pe calea turburărei ordinei publice. Hotărârea şi planul d-lui Brătianu nu sunt lucruri noui pentru viaţa noastră politică. Profesionişti ai demagogiei, liberalii încearcă şi acum, ca şi în alte dăţi, turburarea ordinei publice. In trecutul său politic, partidul liberal a dat nenumărate dovezi în această direcţie. Căutarea de conflicte electorale, provocarea lor, în vremea alegerilor, este o practică tradiţională a partidului liberal. Şi, din câte informaţii avem, cotarea viitoare a fruntaşilor provinciali ai partidului liberal, se va face după zelul şi activitatea de scandal ce vor avea-o aceştia, în alegerile ce vor avea loc în Februarie şi Martie. Am ţinut să desvăluim opiniei publice atitudinea de curând adoptată a partidului liberal, care porneşte pe calea dezordinei pe care i-o sugerează conducerea sa. Dar, se înşeală d. V. Brătianu dacă crede că va avea loc de joc. Guvernul înţelege să respecte şi în alegerile ce vor avea loc, ca şi în cele trecute, toată libertatea de exprimare a votului pentru cetăţeni. In acelaş timp, el va lua toate măsurile necesare ca ordinea să nu fie turburată și conştient de răspunderea ce are, el nu se va lăsa nici impresionat, nici intimidat de oricine ar încerca să turbure apele. —xxooxx-Vorbind, ele propagan- I ^70 da romînească în străil inătate și de cercurile în El, care această propagandă (prin fapte) are răsunet.—«L’Indépendance Roumaine» spune că politica economică a guvernului nostru este «luată în consideraţie şi-i încurajată» numai de cercurile... «finţei internaţionale». Da,— trebue să ne recunoaştem cu umilinţă inferioritatea: guvernul d-lui Iuliu Maniu este «luat în consideraţie» şi-i «încurajat» numai de «finanţa internaţională»... pe cînd guvernul d-lui Vintilă Brătianu, prin intrepizii săi reprezentanţi, era «liat în consideraţie» şi era «încurajat» numai de cercurile artistice, perimate de «inteligentul» şi de «spiritualul» pictor al dansatoarei Mistinguett. CONSTANTIN PARIANO unul din bătrânii conservatori cari au jucat rol înainte de război, o podoabă de onestitate, de caracter, de devotament şi muncă continuă, a închis ochii în al 90-lea an al vieţii. Mare agricultor, iubitor sincer al pământului şi cel muncitorilor acestuia, Pariano a avut în Dobrogea o gospodăriemodel pe care înşişi străinii veneau să o admire. Creşterea vitelor, şi a cailor în special, a fost una din patimile sale. Ca primar al Constanţei şi ca prefect în Dobrogea, el a lăsat urme de gospodărie administrativă model. Când partidul conservator s’a rupt în două, în preajma războiului, el a urmat pe Nicolae Filipescu şi a suferit apoi toată urgia ocupaţiunii vremelnice a Dobrogei. După război, a mai încercat să mai facă politică, dar a renunţat repede. «Nu mai e lumea noastră azi» — a spus el în clipa când s-a retras. Şi vorbele lui aveau un înţeles adânc. IN 5 ANI Spania a reuşit să organizeze un serviciu telefonic model, care o pune azi în rândul ţărilor cu serviciul acesta cel mai modern şi mai complect, dacă nu în fruntea lor chiar. Din Madrid se capătă comunicaţia cu Parisul în patru minute. Dar Madridul, ca şi restul Spaniei, se poate pune în comunicaţie prin telefonia fără fir cu Santiago de Chili şi chiar cu Buenos-Ayres — la mii şi mii de mile depărtare. Instalaţiunea aceasta formidabilă, realizată numai în 5 ani, se datoreşte unei campanii americane, căreia statid spaniol i-a dat în concesiune această lucrare. Bieţii spanioli nu ştiu însă ce-i aşteaptă, într-o bună şi, când concesionarii americani vor simţi nevoia să plece cu întreaga reţea telefonică în spinare, ca nişte străini haini ce sunt. Şi atunci, d. Primo de Rivera 'şi va muşca mâinile de a nu fi ascultat de sfaturile d-lui V. Brătianu,, care ştie că «prin noi înşine» nu se face nici-o treabă, dar în schimb eviţi primejdia de mai sus. REGISORUL GERMAN Erwin Piscator s'a străduit ani de zile, cu o perseverenţă pe care toate—destul de multele — înfrângeri nu au putut-o dezarma, să aducă pe scenă teatralizarea (literarăşi tehnică) a convingerilor sale comuniste. Pe această cale, Erwin Piscator nu a reuşit însă, decât să convingă lumea teatrală germană că este un foarte bun regisor. Opera de Stat din Berlin — după cum anunţă «Neue Freie Presse», — l-a angajat să monteze «Muta din Porticci», faimoasa operă a lui Bellini, al cărei libret are drept acţiune revoluţia lui Masaniello din Napoli. Un regisor comunist pentru o operă cu subiect din revoluţie, — iată, desigur, o aplicare amuzant de riguroasă a principiului «the right man in the right place». UN ZIARIST serveşte zilnic sfaturi tuturor guvernelor din Europa. Câteodată este necruţător. Cel mai mult au de suferit de pe urma articolelor sale bieţii Ramsay MacDonald, Briand, Herriot, când nu le vine rândul sovieticilor, Kemat Paşa sau regilor efemeri şi succesivi ai Afganistanului. N’avem nimic de reproşat acestei îndeletniciri de cronicar al politicei externe dând lecţii dela Bucureşti şi dintr’un colţ de ziar modest întregei diplomaţii europene. Dar pomenitul domn este şi cronicar musical. Nu putem preciza dacă are «ureche muzicală» — dar ne permitem a-i atrage atenţiunea că ignorează amănunte ce n'ar trebui să fie secrete nici chiar, pentru un cronicar, fie şi musical. Astfel, într’o cronică despre «Carmen», d. cronicar, atribue libretul acestei opere lui Malarmé — aceasta în paguba lui Prosper Mérimée adevăratul și minunatul autor al neuitatei Carmen... De ce, această persecuție? CHIRURGUL doctor Anghelescu, după ce a dat gata școala cu ofensiva lui culturală terminată cu zeci de mii de ruine pe tot întinsul ţării, visează acuma tulburări şi cadavre cu ocazia alegerilor comunale şi judeţene. Domnul doctor e deprins cu morţii. Câţi vii n’au fost expediaţi în altă lume, în lunga-i carieră! Unii de rând, alţii iluştri au fost fericiţi de bisturiul d-lui doctor, făcându-i să termine mai repede cu... «mizeriile ce-s legate de lutul omenesc». RODRIGO DE JEREZ matelot pe corabia lui Cristofor Columb, a fost cel dintâi fumător european. Când a fost zărit desoţia sa scoţând fum pe gură şi pe nas, a fost bănuit că diavolul pusese stăpânire pe dânsul. Autorităţile de pe vremuri l-au pedepsit cu zece ani de închisoare. Consiliul municipal al oraşului Aymonte a hotărît să pună o placă de marmură pe casa în care a locuit Rodrigo de Jeres. Memoria celui dintâi fumător este astfel reabilitată. • D NA LENIN îşi exprima indignarea, în coloanele ziarului «Pravda», împotriva faptului, că decretul soţului său prin care acum zece ani ordona ca întreaga populaţie rusească să înveţe să scrie şi să citească, nu a fost împlinit. Acelaş analfabetism, ba pică şi mai accentuat, stăruie în Rusia astăzi, ca și acum zece ani. Boala este prin urmare cronică. iaywaJUZiM. D. dr. C. Angelescu, fostul ministru liberal de instrucţie publică a fost Duminică la Buzău ca să trezească din letargie pe liberalii locali de sub prezidenţia d-lui Orleanu. Domnul doctor a fost violent. A văzut înaintea ochilor morţii pe care îi aşteaptă întinşi pe tărgi, cu prilejul alegerilor comunale. Cel puţin 20 trebue să moară, a spus d. dr. Angelescu, pentru ca partidul liberal să-şi afirme... vitalitatea. In acest scop, d. doctor a făgăduit că va înarma cu revolvere şi puşti pe partizanii domnului Orleanu. După cum se vede, d. doctor e foarte războinic; e cum n’a fost nici odată în viaţă, nici chiar atunci când avea un mai bun prilej de a-şi afirma spiritul ce s’a deşteptat, aşa deodată, într’o zi de Duminică, la Buzău. Fiind vorba de nişte simple alegeri comunale şi judeţene, alegeri cu caracter local, mai mult gospodăresc, d. dr. Angelescu socoate nimerit că în loc de convingeri, e nevoe de arme, de morţi, de tulburări. Lupta electorală, a spus d-sa, trebue dusă cu toate mijloacele şi toate riscurile chiar dacă s’ar înregistra tulburări şi morţi. Prin urmare, în intenţia d-lui dr. Angelescu şi a partidului pe care îl reprezintă, e definitiv hotărîtă ideia de a provoca tulburări «cu orice risc». Reţinem acest fapt de o deosebită gravitate. Din declaraţiile făcute la Buzău de d. dr. Angelescu rcesă limpede că liberalii se pregătesc pentru o nouă acţiune anarhică. Este foarte bine că şi-au desvăluit intenţiunile şi planul de luptă. Guvernul, luînd cunoştinţă, va acţiona în consecinţă. El poate lua măsuri împotriva tulburătorilor oricine ar fi aceştia şi oricare poziţia socială de care s’ar bucura în societate. Potrivit prevederilor legii contabilităţii publice, luat fiinţă, pe lângă ministerul de finanţe un Oficiu central al licitaţiilor. Scopul urmărit prin crearea acestui Oficiu este acela care animă toată politica bugetară a guvernului naţional-ţărănesc: introducerea ordinei şi a normelor de bună gospodărie în administrarea banului public. Pentru atingerea acestui scop, ministerul de finanţe nu se mai lasă călăuzit de «optimismul» guvernelor din trecut, care, în realitate nu era decât expresia nepăsării, şi a inctimei în gestiunea financiaară a Statului. După ce prin numele rigide înscrise în noua lege a contabilităţii publice şi prin măsurile luate pentru aplicarea lor riguroasă s’au creat toate garanţiile necesare în ce priveşte încasările şi cheltuelile Statului, era firesc să se dea imediat fiinţă unui organism menit să asigure cel mai riguros control asupra chertuelilor de material ale serviciilor publice. Nu e pentru nimeni un secret că cea mai importantă cauză a risipei banului public a fost în trecut nepriceperea, desorganizarea şi abuzurile din sistemul licitaţiilor publice. Dat fiind faptul că cheltuelile de material reprezintă cea mai mare parte din cheltuele Statului, era firesc ca cei pornii să frusteze din averea publică să se gândească în primul rând, la căile și mijloacele pentru exploatarea abuzivă a comenzilor. Din această parte a rezultat cauza principală a haosului din finanţele publice. Miliarde au fost risipite prin felul cum se făceau în trecut comenzile serviciilor publice. Cine nu cunoaşte scandalul comenzilor pentru căile ferate sau alte servicii şi lucrări publice? Fie că se recurgea la licitaţii al căror rezultat era denaturatprin ocolirea prevederilor legii contabilităţii publice fie mai cu seamă că se abuza de prescripţiile legale referitoare la comenzile prin bună învoială, scopul şi rezultatele erau aceleaşi: părtinirea furnizorului în datina Statului şi spre mulţumirea, gras plătită, a celor cari mijloceau aceste comenzi. Acestui sistem nenorocit cată să-i pună capăt noul Oficiu Central al licitaţiilor. Rostul acestuia este de a elimina toate cauzele de risipă cari mai pot persista după introducerea nouii legi a contabilităţii publice. Creăndu-se un organ competent şi înconjurat prin alcătuirea şi funcţionarea sa, cu maximum de garanţii posibile, se va putea elimina din cheltuelile de material ale serviciilor publice, tot ce este cheltuială de prisos, abuzivă sau numai inoportună. Oficiul licitaţiilor controlează felul în care au fost îndeplinite toate formalităţile prescrise de lege, participă la şi controlează alcătuirea cartelor de sarcini, delimitează cuantumul periodic al creditelor în limita cărora se pot angaja cheltueli de material, supune unui examen serios dosarele licitaţiilor pentru ca să se convingă de condiţiunile de preţ, plata şi executare; la nevoe deleagă din sânul său membri cari să participe la recepţionarea comenzilor efectuate. Cu alte cuvinte, exercită un control complect, preventiv şi corectiv asupra tuturor cheltuelilor cu comenzile Statului. In felul acesta, serviciile publice se vor aproviziona de acum încolo cu preţurile cele mai convenabile, comenzile Statului încetând de a fi obiecte de răsplată pentru partizanii politici, unelte de corupţie sau prilej de îmbogăţire pentru unii funcţionari publici. Nici măcar acele comenzi de favoare, care aveau în aparenţă, o justificare morală, şi anume încurajarea industriei naţionale, nu vor mai fi lăsate pe seama arbitrariului administrativ. După matura chibzuinţă, s’a fixat care trebue să fie prima de încurajare pentru industria şi comerţul naţional şi în limitele acestei prime se va putea da preferinţă furnizorilor indigeni. Cu alte cuvinte, se curmă odiosul sistem al fraudelor sacre; naţionalismul nu poate fi un pretext pentru fraudarea banului public. Se cuvine să mai relevăm că prin controlul său, Oficiul licitaţiilor va da şi mai multă putere sistemului echilibrării practice, efective, a bugetului prin limitarea cheltuelilor la suma disponibilităţilor reale ale Statuai. Tot ce poate fi factor neprevăzut în executarea bugetului este eliminat automat prin restrângerea cheltuelilor lunare la limita încasărilor efective. Nu sunt dar destule cuvintele pentru a releva importanţa noului aşezământ. Ministerul de finanţe ne comunică. Două ziare au anunţat că Ministerul de Finanţe ar fi dat instrucţiuni organelor fiscului să facă cercetări la bănci sau să ceara acestora comunicări pentru a descoperi pe depunători în vederea impunerii. Ştirea aceasta este falsă pe deantregul. Nici in legea contribuţiunilor directe, nici în legea pentru reprimarea evaziune! fiscale, nu s’a introdus o asemenea măsură inchizitorială. In dorinţa de a suimina depunerile spre fructificare la instituţiile bancare, ministerul de Finanţe a modificat art. 60 al. b din legea contribuţiunilor directe reducând la jumătate venitul din depozitele spre fructificare ce urmează a fi luat în calculul venitului global al fiecărui contribuabil. Informaţiuni cu privire la depozite nu se vor cere băncilor, cărora nici nu le incumbă obligaţia de a le procura. Cum se vede departe de a fi luat o măsură menită să gonească depunerile de la bancă, prin reducerea la jumătate a impozitului global pentru dobânzile produse de ele s-a urmărit tocmai contrariul. Ziarele cari au publicat acea informaţie au urmărit să producă o pancă printre depunători şi să dăuneze prin urmare creditul ţării. De astă dată ne mulţumim să dezaprobăm acest act incalificabil. Avertizăm însă pe directorii celor două ziare, că la prima repetire a unor asemenea manopere, vom găsi mijloacele legale pentru a-şi primi sancţiunea pentru acţiunea lor criminală. Nici nu luăm în consideraţie aberaţia publicată de unul din aceste ziare cu privire la blocarea depozitelor căci ea confirmă permanenta rea credință, care de fapt a devenit linia uniformă de conduită a acelui ziar. Datorii... Generaţiile trecute au intrat în moarte ducând cu ele şi admiraţiile lor. Cei de astăzi copleşiţi de ilustraţiile actualităţii, se gândesc foarte puţin la marile figuri ale trecutului nostru, chiar cel mai apropiat. «Epoca» reaminteşte contimporanilor uitarea văduvei lui Barbu Delavrancea. Barbu Delavrancea şi-a câştigat dreptul la recunoştinţa noastră prin marea lui iubire de ţară atât de pasionată, atât de activă şi atât de rodnică, Barbu Delavrancea, a cărui Inimă a vibrat în ritmul idealului, a cărui viaţă a fost în întregime închinată realizării visurilor unei ţări, nu poate fi uitat imaginea lui de luptător curajos şi de artist al celui mai artist verb, stăruie puternic în amintirea noastră. Din umbra lui veşnică el luminează încă binefecător eforturile de astăzi pentru o mai bună aşezare a patriei. Acela care a scris marea trilogie dramatică a Moldovei a cărei sguduitoare resonanţă ne emoţionează astăzi şi ne familiarizează cu peisajul sufletesc al trecutului, nu poate fi uitat. Văduva Iui trebuie să fie beneficiara dreptului la recunoşliinţa ţării, şi ţara care a aşezat de mult pe ilustrul ei soţ în galeria istorică, va şti să răspundă apelului «Epoeii» prin gestul pe care desigur îl va face cel căruia îi este adresat. Ea însăşi, tovarăşa de viaţă a lui Barbu Delavrancea s’a cheltuit generos pentru progresul învăţământului românesc. Poate că fără apelul confratelui «Epoca» n’am fi aflat niciodată despre tristele dificultăţi materiale prin care trece respectabila doamnă. O recompensă deci pentru soţia lui Delavrancea, aşa cum se acordă văduvelor marilor români de gestul de nobilă datorie aşteptat. Ceea ce putem face pentru văduva lui, este o parte din marea datorie națională cuvenită tribunului dispărut. S. D. •---------xxooxx-------- «Universul» stările în campania sa de minciuni. Sau, dacă e de bună credinţă, gazeta d-lui Stelian Popescu vrea să ne dea impresia că e scrisă de candidaţi la Împărăţia Cerurilor, care după Sfânta Scriptură este a celorsăraci cu duhul. Sau de rea credinţă sau nepricepători. Din această dilemă ziarul liberal de mâna stângă nu poate eşi. Nu este zi de la Dumnezeu, în care «Universul» să nu facă dovada relei sale credinţe sau aceia a unei imbecilităţi congenitale. Iată, de pildă, cum a priceput sau cum se face că a priceput acest ziar dispoziţia din lege în ceace priveşte dobânzile pentru impozitele întârziate. Este limpede scris că: «sunt SCUTIŢI DE PLATA DOBÂNZILOR DE ÎNTÂRZIERE numai acei contribuabili cari, în intervalul dela 1 Ianuarie—1 Iulie 1930 vor achita impozitele datorate. Această dispoziţie nu înseamnă însă că impozitele întârziate urmează să fie plătite tocmai la 1 Iulie viitor, — cum scrie «Universul». S’a făcut o înlesnire pentru contribuabilii rămaşi în urmă cu plata dărilor, încurajându-i prin această înlesnire să-şi achite restanţele. Nicăeri legea nu vorbeşte de o amânare, până la 1 Iulie 1930, a plăţii contribuţiunilor întârziate. «Universul» induce în eroare pe contribuabili. Fie că această inducere în eroare este consecinţa unei tactice de mistificare a opiniei publice deliberat hotărâte, fie că este consecinţa elinei neînlăturate infirmităţi intelectuale, «Universul» este în ambele cazuri vinovat. Capitalul străin Ultimul număr al «Buletinului Uniunii Camerelor de Comerţ şi de Industrie» apărut acum cuprinde discursul pe care d. Mihail Manolescu, preşedintele Uniunii, l-a ţinut în ziua constituirii consiliului de administraţie al acestei instituţii. In acest important discurs plin de juste observaţii şi de soluţii practice, încadrate într’un sistem de gîndire şi de realizare, d. Manoilescu a atins printre altele chestiunea: de ce stabilizarea monetară n’a dat la noi toate rezultatele dorite ? Opinia publică îşi pusese mari speranţe în această reformă — deoarece stabilizarea, aiuri, dăduse într’adevăr rezultate surprinzătoare. Am fost impresionaţi, — spune d. Manoilescu, — de efectele stabilizării în Austria, Germania şi Franţa (nu trebue să uităm că stabilizarea în aceste ţări s’a făcut în condiţiuni mult mai favorabile decât la noi). Dar pretutindeni nu stabilizarea în sine a produs efecte salutare, cît «afluxul de capital din afară, pe care stabilizarea l-a provocat în aceste ţări». In Austria afluxul de capital străin a fost enorm, deşi această ţară esise sărăcită din războiu. Acest aflux se explică prin faptul că piaţa ei financiară era cunoscută şi oferea mari posibilităţi operaţiunilor speculative. Germania a avut norocul să şi stabilizeze moneta tocmai într’un timp, cînd piaţa americană şi engleză era într-’o perioadă de expansiune. Astfel se explică afluxul capitalului stăin în Germania. Iar Franţa prin stabilizare dînd încredere posesorilor francezi de capitaluri, a determinat reîntoarcerea în patrie a mari sume de bani plasate peste hotare. La noi stabilizarea n’a găsit nici una din aceste condiţiuni. Războiul şi perioada post-belică anemiaseră complect economia ţării. Capitalul mobiliar era măcinat. Cincisprezece ani de sărăcie nu puteau crea dintr’o zi pe alta condiţiile necesare afluxului de capital străin. Şi încă ceva: capitalul străin, împins de resortul speculativ, este atras mai repede de plasamente de termen scurt decît de plasamente pe termen lung. Iar România, ţară agricolă, are nevoe mai ales de Investiţiuni pe termen lung. Chiar îndustria noastră are nevoe în primul rînd de credit pe termen lung. Dar este un fapt cunoscut, că încrederea pentru investiţiunile pe termen scurt vine repede, — iar pentru cel pe termen lung, încet. «Guvernul ţării, — urmează d. Manoilescu, — a pregătit prin legislaţia sa toate elementele necesare, pentru ca acest aflux al capitalurilor şi această animare a pieţii interne să se producă. — Legea minelor, legea comercializării şi propaganda făcută prin fapte în străinătate sunt trei capitole glorioase, care constitue opera fostului ministru al Industriei şi Comerţului şi actualului ministru al Finanţelor— capitole care constituesc baza oricărei colaborări viitoare cu capitalul din afară. «Alături de aceste fapte, împrumuturile realizate în străinătate au constituit prin ele înşile un aport în balanţa plăţilor româneşti şi un început de normalizare, de pe urma căreia s’a resimţit în bine toată piaţa romînească». Totuşi situaţia încă-i grea, dar numai din pricina lichidărilor, nu a faptelor nouă. Din greutăţile zilei de azi nici una nu-i de dată recentă, nici una nu s’a produs în cursul anului 1929. • Din această parte a discursului d-lui Manoilescu, aplaudat persistent şi repetat de reprezentanţii comerţului şi ai industriei din România, desprindem două lucruri: că situaţia actuală a ţării se datoreşte lichidării trecutului, nu vreunui fapt nou (dimpotrivă, faptele nouă se produc tocmai în spiritul creării de condiţii favorabile a fluxului de capital străin), şi că momentul stabilizării româneşti n’a coincis cu epoca de afluenţă a capitalului mobiliar din străinătate. Şi această coincidenţă nu s’a produs, fiindcă atunci cînd capitalurile americane, engleze, franceze, etc., umblau după plasament — la noi moneta fluctua echilibristic, subt bagheta magică a d-lui Vintilă Brătianu care căuta s’o revalorizeze, neoferind străinătăţii nici o siguranţă. Iar politica şovină, de ostilitate împotriva capitalului străin — lovit prin legiuiri înguste şi printr’o practică brutală — nu numai n’a atras capitaluri nouă, dar le-a alungat şi pe cele existente. Căci nu era un sistem legal de prigoană a capitalului străin. Sunt un astfel de sistem, oricât de aspru, se putea găsi totuşi un modus vivendi. Domnea însă bunul plac. Nimeni nu ştia dacă obligaţiile vor fi respectate de particulari şi de stat, care oricînd putea interveni pentru reglementarea afacerilor economicofinanciare. Mai mult, nici drepturile cîștigate nu erau respectate. Acest elementar principiu de drept era nesocotit de spiritul dominant în politica liberală. Incît pentru atragerea capitalului străin, Romînia trebuia să săvîrşească o operă grandioasă. In parte guvernul şi parlamentul au reuşit s’o realizeze — cu toată perseverenţa adversarilor, puşi pe opoziţie cu orice preţ, chiar cu preţul jignirii intereselor superioare. Desăvîrşirea operei va veni.