Dreptatea, iulie 1930 (Anul 4, nr. 816-841)

1930-07-24 / nr. 835

Anu­­ni HO. 835 f Jel 24 iulie mp 4 P­AGINI Conferinţa mocului interagrar, de la Bu­curești, are drept scop mai îndepărtat să intereseze pe toți consumatorii euro­peni pentru o înțelegere economici. 3 Lei TARA Un an. . , . 1000 6 luni. . • . 500 3 luni • ' • • 250 O N A IN STRĂINĂTATE DUBLU INTI UIVATATORI, PREOȚI­I SĂTENI Un as............................750 6 luni..............................375 3 luni..............................200 REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI. — Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON Direcţia Redacht 313 Adiţia m/S­iSsta 18/60 ANUNȚURI COMERCIALE se primesc direct la ed­ tta ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţara 3161 In jurul unei crime Poate că a fost numai una din acele ironice şi crude potriveli ale întâmplării, sau că a fost chiar capcana perfidă dinainte pusă la cale — justiţia va şti să descurce iţele — fapt este, însă, că „execu­torul“ Beza încerca exerciţiile sale balistice pe scurtă distanţă asupra d-lui Angelescu, încadrat între două reprezentanţi ai unui tineret ce se chiamă „conştient“ şi „ro­mân“. Drama aceasta, care a stârnit indignarea unanimă a tuturor oa­menilor cumsecade din această ţară, ca şi prin aceste împrejurări, care o precedau sau o întovără­şeau, aspectul unui plin de învăţă­minte apolog. Căpcană, dacă a fost, ea sconta acea toleranţă generoasă faţă de multiplicatele, prea mult multipli­catele, inclinaţiuni manifestate de o parte (infimă, din fericire) a ti­neretului nostru universitar pentru propaganda aşa zisă „culturală“. Asasinul „conştient“ şi „român“, socotise cu şiretenie că cel mai e­­ficace mijloc de a pătrunde la d. C. Angelescu, şi de a face astfel să pătrundă câteva gloanţe în trupul acestuia, era să se prezinte înain­tea subsecretarului de stat de la In­terne­t îndatoritor şi nebănuitor ca orice om bun la suflet — cu o astfel de jalbă în proţap. întâmplare, din potrivă, dacă a fost, trebue să recunoaştem că a­­cel spirit de sacrificiu pentru bi­nele general, de cari erau animaţi tinerii misionari jălbari printre cari se strecura Beza, a servit minunat scopurile criminale ale ucigaşului. S’a vorbit de nu ştiu ce cheie sale pe care acesta ar fi întrebuin­ţat-o pentru a pătrunde în biroul ministerial, teatru al crimei sale. Ce cheie mai bună a trebuit lui Beza decât jalba făcătoare de mi­norit a tinerilor Raicu şi Gorănescu care, ca acel „deschide-te dafin verde!" din bazinul popular sau ca legendara iarbă a fiarelor, era me­nită să înlăture orice bănuială a unui om gata să facă un bine şi să facă din el, astfel, o victimă ne­vinovată şi aproape voluntară, o ţintă uşoară pentru arma ucigă­toare? Această particularitate a dra­mei dela ministerul de Interne, a­­supra căreia mă opresc de altmin­­treli numai in treacăt, comportă o moralitate — ea sare ia ochii tutu­lor, nu e nevoe să fie subliniată. • Crima lui Beza, însă, comportă şi alte învăţăminte—de o mai mare însemnătate. Beza vrea să se impună aten­­ţiunei publice ca un „justiţiar“. A­­părător nechemat — şi încă, ce ne­chemat! — al obijduiţilor, nenoro­citul acela plastrona. Fandoseli de acestea, de ale criminalilor, au mai fost înregistrate, şi aiurea, şi pe la noi. Istoria criminală a cunoscut astfel de declaraţiuni cinice, pe treptele eşafodului chiar. Ceea ce ne este cu totul specific, este înclina­rea pe care o manifestăm de a con­sidera fapta acestui dezechilibrat drept faptă care comportă şi altă judecată decât una de severă con­damnare. Reporterii de fapte di­verse, hămesiţi după întâmplarea sensaţională, nu sunt departe de a manifesta un adevărat respect faţă de dânsul. Dacă pe aceştia, din punctul de vedere al meseriei lor de a linguşi gusturile pe cari le socotesc pervertite ale mulţimei, îi înţeleg, fără a-i scuza, ce să zic însă de atitudinea ziarelor de par­tid, sau de opinie, ale căror ac­cente de indignare se pierd ciudat în complexul înăbuşitor al reticen­ţelor de tot felul? Aproape să caute justificarea actului comis. Am citit întreaga presă. Am că­pătat impresia că de nu ar inter­veni teama ca să fie pe deantregul categorisiţi ca lipsiţi de simţul o­­meniei, unii confraţi, sau unele ziare, n’ar ezita să caute şi să gă­sească explicarea, ba poate chiar legitimarea crimei. A pus patima politică atât de puternică stăpânire asupra sufle­telor noastre, încât nu mai lasă loc în conştiinţa noastră nici pentru o licărire de omenie? * Chinuitoare întrebare, la care răspunde nu tocmai încurajator chiar fapta de Marţi a descreera­­tului. Beza este o victimă în felul său. Victimă a acestei atmosfere de patimă politică, necruţătoare, fără consideraţie de repercusiunile pe care acţiunea ei nefastă o poate a­­vea asupra unor spirite dezechili­brate, nepăsătoare de urmările de­­zastroase pe care o poate avea a­­supra ordinei sociale. Cine este Beza — „răzbunătorul“? Unul eşte din puzderia de ,,cete de arhangheli“, de „ligişti“, de „gar­dieni” ai unor „idealuri“, sociale sau naţionaliste, deraiate. Beza? Dar Beza este unul din mulţimea acelor „intelectuali“ ra­taţi, printre care alţii caută susţi­nători în vederea unor utopice rea­lizări reformatoare, dacă nu chiar cadrele sau conducătorii acelor „realizări“. Unul din acei intelec­tuali a căror activitate — ce nu aspira mai mult decât după asigu­rarea unei remuneraţiuni bugetare având ca ţintă surtremă pensie, după ce fusese crescută în bulionul de cultură al bursei tradiţionale — a fost complect dezaxată prin noua politică bugetară ce se impunea statului. Bălaia a încărcat — şi oamenii aceştia pro­testează, se li­­ghează, pornesc în cete, se sindi­calizează în felul acesta original. A murit bugetul. Efectele ime­diate, dar trecătoare, ale defecţiunei acestui puternic şi unic resort poli­tic, social şi chiar economic, care punea în mişcare până acum în­treg mecanismul vieţii noastre de stat, se reflectează în aceste miş­cări. Ele sunt numai de suprafaţă, din fericire. Căci masa sănătoasă a a­­cestei ţări nu le resimte, cum nu se resimt adâncimile apelor de încre­ţiturile pe cari le produc pe luciul suprafeţei lor adierile vântului. Până când lucrurile se vor a­­şeza, se cade, însă, să nu trecem cu vederea reacţiunile eventuale ale acestor mişcări. Incidente tra­gice ca acela de Marţi, s’ar mai putea produce­ Prostia şi nebunia omenească, pot fi fără de margini, cum fără de margini este şi per­versitatea. Vegherea se impune. PETRE CIORANEANU MAIAKOVSKI In jurul poetului bolşevic Maia­­kovski, mort de curând, sa iscat în presa literară franceză o dis­­pută foarte originală. Criticii francezi, dintr'un exces de curtoazie, sau chiar din ne­­ştiinţă, au aşezat pe răpo­satul poet rus printre figurile cele mai reprezentative ale literaturii sovietice. Un grup de scriitori ruşi, printre care am văzut numele unor Ale­xandru Kuprin şi Ivan Bunin, au semnat o scrisoare prin care sta­bilesc, cu competenţa, ce le-o atri­­bue reputaţia de fruntaşi ai lite­raturii ruse, locul ce trebue să o­­cupe Maiakovski în istoria litera­ră, şi anume printre poeţii minori ai veacului. Domnul Vladimir Pozner face o­­pinie separată- D-sa socoteşte pe Maiakovski printre cei trei sau patru poeţi mai buni ai Rusiei de azi. Cu toate că Maiakovski e adversarul artei pentru artă, el apără cu înverşunare adevărata poezie împotriva tuturor atacurilor. In acelaş timp opera lui Maia­kovski ia loc în poezia rusă re­­cunoscându-şi originea in Nekra­sov şi în poezia populară. Versuri de reclamă pentru trusturile statu­lui, poeme de dragoste, impresii de călătorie, apeluri către populaţie, comemorări comuniste.. Şi, la vâr­sta de treizecişicinci de ani, un glonte în inimă..­Cât romantism burghez se as­cunde aci. E o revanşă! h. b. Problema construcţiilor Ofertele capitaliştilor străini Casa autonomă a construcţiilor a luat fiinţă, în urma legii votate în ultima sesiune a Corpurilor Le­giuitoare. Bazele şi dispoziţiile e­­senţiale ale acestei importante le­giuiri se cunosc; ele au fost discu­tate la timp în presă şi parlament. Rămâne de examinat rezultatele, pe care Casa Autonomă a Con­strucţiilor le obţine, prin activita­tea ei, care a şi început cu multă intensitate. Fireşte, nu se poate vorbi de pe acum de realizări practice şi evi­dente, consecinţe ale aplicării de câteva săptămâni numai, a unei legi creând o instituţie nouă, ci ca structură, şi ca program. ABUNDENŢA OFERTELOR Totuşi, este interesant de rele­vat un fapt, pe care tânăra, dar hotărâta activitate a acestei Case autonome, a izbutit să-l reliefeze in lucrările ei pregătitoare. Deunăzi, consiliul de administra­ţie al Cassei Autonome a Construc­ţiilor a ţinut şedinţă sub preşedin­ţia d-lui Pan­ Halippa, ministrul ad­­interim al Muncii. Din darea de seamă oficială asupra acestei, şe­dinţe, aflăm că sunt în curs trata­tive cu ofertanţi italieni, tratative destul de avansate de vreme ce s’a ajuns la adunarea materialului ne­cesar pregătirii convenţiei. Mai aflăm că există şi o ofertă olandeză, asupra căreia Cassa Au­tonomă îşi cere relaţii în străină­tate, şi, în sfârşit, că „pentru cele­lalte oferte a rămas să se studieze şi apoi să se prezinte consiliului la prima şedinţă un raport detailat arătând dacă ofertele prezintă ga­ranţii şi avantaje”. Reieşit din cele de mai sus că, deşi fiinţând de foarte scurtă vreme, Ca­sa Autonomă a Construc­ţiilor este în posesiunea unui număr important de oferte ale capitalului străin, prin colaborarea căruia, în scurta­ vreme se va ajunge la o activă şi binefăcătore campanie de construcţii, populaţia căpătând la dispoziţie, în condiţii uşoare, locuinţe eftine, moderne, salubre, confortabile. Şi iată cum se va reali­za, pe un timp în care ca­pitalul străin este foarte sgârcit, o operă socială de atât de considerabilă importanţă. CE NU AU FĂCUT LIBERALII Ne întrebăm acum, dacă astăzi, în conjunctura atât de puţin favo­rabilă a pieţei internaţionale, se gă­seşte totuşi capital străin in abun­denţă, pentru construirea de lo­cuinţe eftine, in ce condiţii şi în ce măsură mai ales, s’ar fi putut găsi acum câţiva ani, când circumstan­ţele erau infinit mai prielnice cola­borării capitalului străin? Dar acum câţiva ani la putere era d. Vintilă Brătianu şi ţara ge­mea sub nefasta lui politică finan­ciară şi economică. Această poli­tică fără prevedere şi fără orizont avea drept principiu esenţial isgo­­nirea capitalului străin. Toate ofer­tele de peste hotare, oricare le-ar fi fost condiţiile, nu erau luate in considerare, de­oarece d. Vintilă Brătianu credea că băncile şi in­dustriile liberale, prosperând pe spinarea statului adică a contribua­bilului, constituesc o suficient de puternică dovadă în sprijinul teo­riei „prin noi vişi­ne", care a dus ţara la ruină. (Citiţi continuarea In pag. 6l-a) In lipsa d-lui Vintilă Brătianu Situaţia din partidul liberal este mai gravă ca oricând Alaltăeri, in primele ore ale după amiezii, d. Vintilă Brătianu a­păra­rea în străinătate. Deşi chemat prin tele­­sit Capitala, plecând in sfârşit (sus­- grame stărt­itoare, d. Do­pinul acesta de uşurare nu ne apar- va a rămas îndărătnic, la tine nouă, ci partidului liberal!)­in Trăldărești, voind să ac­­străinătdie centueze, prin această S’ar părea deci că ordinea s’a, atitudine, că d-sa nu mai restabilit in rândurile liberale, de este de acord cu d. Vinti­­vreme ce șeful, este direct amenin- tă Brătianu şi nu-l mai dat in înalta lui situaţie de către ultimele evenimente politice. In realitate, lucrurile stau cu to­tul altfel. D. Vintilă Brătianu — fie din prudenţă, fie că starea sănătăţii d-sale nu-i mai îngăduia o întâr­ziere __a plecat tocmai în momen­tul când criza liberală a intrat in faza acută. Momentul actual al des­făşurării acestui atât d­e interesant proces politic se caracterizează prin ruptura dintre d. Vintilă Brătianu şi conducerea partidului. In adevăr­ ultimele e­­venimente politice, prin­tre care şi acţiunea d-lui George Brătianu, izbuti­seră să izoleze partidul de conducere. De astă dată, conducerea, pentru a se salva cu orişice preţ, urmăreşte­ cu serioase şanse de succes izolarea d-lui Vintilă Brătianu. Un fapt simptomatic în toate aceste împrejurări, îl constitue refuzul d-lui I. G. Buca de a mai lua­­contact cu d. Vintilă Bră­tianu, înainte de preca­poate susţine în politica d-sale generală. Este interesant fie re­marcat că dl. Buca a adop­tat această atitudine în urma­ audienţei d-sale la Palat. Observaţia aceasta devine mai bogată în concluzii, dacă o coro­borăm cu informaţia, pe care o a­­duce ieri un ziar de dimineaţă- Confratele nostru crede a şti că d. Vintilă Brătianu a fost pus în cu­noştinţă, înainte de plecare­­d-sale, de faptul­­ pe care n­u l-am anunţat de altfel încă de săp­tămâna trecută, şi anume: CA D-SA MAI POATE FI TOLERAT CA ŞEF DE PARTID, DAR CA SEF DE GUVERN NU MAI POA­TE FI NICI­ODATA. D. Argetoianu, care a adus acea­stă­... agreabilă veste d-lui Vintilă Brătianu, nu i-a indicat şi căile, prin care ar putea eşi din impas, fără a recurge la soluţia extremă: retragerea din viaţa politică. De a­­ceea probabil, d. Vintilă Brătianu, sperând tă­ă o refacere a partidu­lui pe vechile baze, l-a rugat pe d. Argetoianu să-l împace pe d- Duca, pentru restabilirea solidari­tăţii in conducerea liberală. B. Argetoianu a primit însărcinarea , cum o ră­pune în practică, rămâne de văzut. Avem toate mo­tivele să. ^credem că d-sa va lua contact, și cât mai repede, cu d. Buca, pen­tru a... aranja debarca­­area d-lui Vintilă Brătia­nu, chiar la începutul toamnei, în convingerea­ pe care d. Argetoianu o păstrează cu fermitate, că, după aceea,­ va veni ușor ihnea de hac d-lui I. G. T­oate aceste savante combinaţii de culise se vor izbi însă de unele crude realităţi, pe care actualii­ conducători libe­rali par să le ignoreze. In adevăr, partidul libe ral nu poate fi salvat — dacă mai pote fi salvat — prin schimbarea şefului, ci numai prin primenirea radicală a conducerii. Odată cu d. Vintilă Bră­tianu, trebuie să pără­sească partidul, şi toţi a­­cei cari l-au sprijinit pe şeful astăzi, în catastro­fă, i-au împărtăşit con­vingerile şi l-au ajutat în nefastei e-i acţiuni. Numai o astfel de ope­raţie radicală mai poate fi salvatoare. Altfel par­tidul liberal riscă să ră­mână și mai departe un organism mort, definitiv exclus din viața noastră publică. — Un bilet pentru șefu. Pleacă la Marienbad.­­— Bus și întors ? — întors? Doamne ferește ! dizolvarea Mie alegeri germane. — Proclamaţia guvernula Briening. — Gelul politic. — Nevoia de acoperire a deficitului bugetar.— Un subterfugiu.— Sciziunea naţionaliştilor germani Guvernul Reichului a fixat nouile alegeri pentru ziua de 14 Septem­brie viitor. După dispoziţiunile constituţiona­le, alegerile noi, în urma unei di­zolvări, trebue să se săvârşească într’un termen maximum de 60 de zile, iar noul Reichstag trebue să se întrunească în cel mult 90 de zile dela aceeaşi dată. Faptul că nouile alegeri au fost fixate aproape în ultima zi a ter­menului constituţional se datoreşte intervenţiunei partidelor, cari ară­tau că nu ar avea altfel timpul ne­cesar pentru propaganda electo­rală. Guvernul Reichului a adresat po­porului următoarea proclamaţiune, explicând situaţiunea politică ce s-a creat prin ultimele evenimente parlamentare, Reichstagul a refuzat mijloacele de care avea nevoie Reichul pentru a face faţă îndatoririlor sale. Or­donanţele prezidenţiale au fost res­pinse de o mică majoritate, care nu este nici unită în părerile sale, nici capabilă să ia răspunderea asu­pra sa. „Ne adresăm astăzi poporului, care să hotărească singur asupra­ viitorului său. Voeşte poporul să refuze guvernului ceea ce este ne­cesar pentru ordonarea finanţelor,­ pentru menţinerea economiei ger­­mane şi pentru asigurarea îndato­ririlor sociale? Aceasta este între­­barea pusă la 14 Septembrie. Gu­vernul Reichului va avea grije ca Reichul, ţările şi comunităţile să-şi îndeplinească datoria“. * Manevra opoziţiei şi tactica gu­vernului Reichului au creat în viaţa de stat a Germaniei un gol-Imediat după moţiunea parla­mentului, cerând anularea decrete­lor -legi financiare, date de preşe­dintele Hindenburg pe baza arti­colului 48 din constituţiune, guver­nul a procedat la anularea lor aşa cum cere şi constituţiunea, a disol­­vat — consecinţă a votului dat —« Reichstagul, se găseşte însă astăzi în faţa problemei imediate de a acoperi deficitul budgetar de 450 de milioane mărci și de a lua mă­surile potrivite pentru realizarea a­­cestui scop.­­ 1 (Continuarea în pagina H-a) I A apărut „Buletinul“ Uniunii Ca­merelor de comerţ şi de Industrie (No. 5—6). Această publicaţie are totdeauna, pe lingă date referitoare la activi­tatea Uniunii şi a Camerelor de co­merţ, importante studii la zi — ba­zate pe documente exacte — asu­pra problemelor care interesează viaţa economică a ţării­ In ultimul număr, Buletinul pu­blică discursurile rostite la 25 Mai — la adunarea generală a Uniunii — de d-nii Virgil Madgearu şi Mi­hail Manoilescu. Preocupările de căpetenie ale a­­cestor doi oameni politici au drept obiect agricultura în genere şi va­lorificarea recoltei curente în spe­cial. Problema capătă gravitate prin criza mondială a agriculturii. Pre­tutindeni preţul cerealelor a scăzut. Iar noi nu putem influenţa preţul mondial. Trebue să ne resemnăm, acceptînd preţul fixat de recolta altora, şi să ne dăm toate silinţele pentru a ne asigura pieţe de des­facere. Căci cu toată deprecierea cerealelor, recolta noastră repre­zintă o valoare importantă atît în sine, cit şi în raport cu situaţia noa­stră economică. Dar în chestia preţurilor cereale­lor la noi, — spune d. Madgearu, — „nu este numai factorul „preţ mon­dial“ determinant. Avem o dezor­ganizare complectă a comerţului de cereale­­Este fapt constatat că, după cum într-o regiune a existat o abundenţă mai mare sau mai­­ mi­că, se constată deosebire de pre­ţuri pentru aceleaşi produse în di­ferite regiuni ale ţării, diferenţe de preţ care nu au nici un raport,cu preţurile de transport! Iar dacă so­cotim preţurile cerealelor noastre în porturile romîneşti în compara­ţie cu preţurile străine,­­la Ham­burg, Rotterdam, sau -­ în alte ţări, un dezastru. Preţurile cerealelor au se constată o nouă disproporţie, mult mai mare decit acea corespun­zătoare navlului pentru aceste por­turi. Deci tragem concluzia că în primul rînd trebue să punem ordine la noi“. Iar mai departe d. Madgearu vor­beşte de nevoia construirii silozu­rilor (al treilea siloz la Constanţa a şi fost făcut), despre taxele de export, etc. In acelaşi număr al revistei pu­blică în acelaşi domeniu un articol d. V. Ciulii, ataşat comercial în E­­gipt. Articolul este intitulat: „Or­ganizarea raţională a comerţului de export al cerealelor“. Valoarea medie anuală a produc­ţiei noastre agricole, fără produsele forestiere, — scrie d-sa, — „se e­­valuiază la circa 117 miliarde lei, iar la un export total de 40 mi­liarde în 1927 agricultura cota cea mai ridicată de 55­6 la sută, în care cerealele figurau cu 49,4 la sută. „Faţă de aceste cifre impresio­nante, în care sunt concentrate re­zultatele muncii a două treimi din populaţia ţării şi care constitue eşa­fodajul structurii economice a Ro­­mîniei, se impune o organizare cât mai perfectă a acestui comerţ“­Agricultura este ameninţată de scăzut catastrofal. Agricultorul a­­bea îşi poate plăti datoriile (de multe ori numai dobînzile) şi dările către stat. Faţă de scăderea preţurilor pe piaţa mondială , n’avem ce face. Nu intră de loc vina noastră în a­­cest eveniment. Dar scăderea pre­ţurilor interne nu se datoreşte ex­clusiv scăderii preţurilor pe pie­ţele mondiale. Intre acestea din ur­mă şi cele de la noi a existat şi con­tinuă să existe o diferenţă apre­ciabilă. Iar cit priveşte preţurile interne, remarcăm de­ asemeni o e­­normă diferenţă între cele de la Brăila şi cele oferite producăto­rului. Care sunt concluziile studiului d-lui Ciulii? Iată-le: „1) Este incontestabil că solul şi climatul nostru favorizează cultura cerealelor, imprimîndu-le chiar a­­numite calităţi. II) Cerealele fiind articole de ma­re consum, ca să nu zic şi de pri­ma necesitate, au existat, există şi vor exista întotdeauna debuşeuri sigure pentru plasarea surplusului exportabil. III) Există însă o tendinţă, în ţă­rile importatoare, de organizare şi încurajare a agriculturii, în scopul de a reduce la minimum importul de produse agricole. IV) Preţul cerealelor româneşti, pe pieţele importatoare este cu mult mai scăzut faţă de cele ale celorlalte ţări producătoare, din cauză că­ nu sunt condiţionate, sunt exportate cu mare procent de cor­puri străine, ne­uniforme şi atinse de mătură sau tăciune. V) Lipsesc organizaţiile ţără­neşti pentru vânzările în comun. VI) Lipsa totală de capitaluri pentru susţinerea agricultorilor în perioada cea mai critică a anului. VII) Lipsesc magaziile-silozuri în regiunile cu mare producție agri­colă, pentru antrepozitarea cereale­lor. VIII) Exista prea multe și felurite dări fiscale care apasă cerealele, în drumul lor de la producător până la bordul vaselor fluviale sau mariti­me“. Iar printre remedii, pe lingă sis­temul de cooperative studiat în mai multe ţări, autorul trece la foc de frunte şi Creditul Agricol. „Banca Naţională, — spune d-sa, —■ arată o deosebită grijă comer­ţului­ şi industriei, cărora le acordă cu destulă dărnicie creditele de cari au nevoie. Dacă aceiaşi solicitudine s’ar a­­răta şi agricultorilor, isvorul nese­­cat de bogăţie al ţării, chestiunea spinoasă a creditului agricol s’ar rezolva în bună măsură. Indepen­dent de obţinerea acestui gen de credite, se impune creiarea de in­­stituţiuni de credit agricol, regio­nale şi federale, care să corespuns­dă hotărîrilor luate de Comisiumnea internaţională de Credit agricol în desbaterile din 1926, convocată de Institutul Internaţional de agricul­tură şi din îndemnul Conferinţei Parlamentare Internaţionale a co­merţului. Cu această ocazie se pusese în discuţiune creiarea unei organizaţii bancare internaţionale care să con­lucreze cu organizaţiile naţionale de credit agricol, centrale sau în lipsă regionale, acordându-le cre­dite pe bază de emisiuni de tit­luri. Organizaţiuni naţionale de credit agricol, găsim mai în to­ate ţările continentale“. D. Ciulii citează apoi ţările unde s’au organizat satisfăcător Credita Agricole: Germania, Franţa, Italia, Elveţia, Olanda, Ungaria, Egiptul, etc RECENZENT Recenzii Buletinul Uniunii Camerelor de Comerţ

Next