Dreptatea, iulie 1930 (Anul 4, nr. 816-841)
1930-07-24 / nr. 835
Anuni HO. 835 f Jel 24 iulie mp 4 PAGINI Conferinţa mocului interagrar, de la București, are drept scop mai îndepărtat să intereseze pe toți consumatorii europeni pentru o înțelegere economici. 3 Lei TARA Un an. . , . 1000 6 luni. . • . 500 3 luni • ' • • 250 O N A IN STRĂINĂTATE DUBLU INTI UIVATATORI, PREOȚII SĂTENI Un as............................750 6 luni..............................375 3 luni..............................200 REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA: BUCUREȘTI. — Str. R. Poincare 8, Etaj TELEFON Direcţia Redacht 313 Adiţia m/SiSsta 18/60 ANUNȚURI COMERCIALE se primesc direct la ed tta ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţara 3161 In jurul unei crime Poate că a fost numai una din acele ironice şi crude potriveli ale întâmplării, sau că a fost chiar capcana perfidă dinainte pusă la cale — justiţia va şti să descurce iţele — fapt este, însă, că „executorul“ Beza încerca exerciţiile sale balistice pe scurtă distanţă asupra d-lui Angelescu, încadrat între două reprezentanţi ai unui tineret ce se chiamă „conştient“ şi „român“. Drama aceasta, care a stârnit indignarea unanimă a tuturor oamenilor cumsecade din această ţară, ca şi prin aceste împrejurări, care o precedau sau o întovărăşeau, aspectul unui plin de învăţăminte apolog. Căpcană, dacă a fost, ea sconta acea toleranţă generoasă faţă de multiplicatele, prea mult multiplicatele, inclinaţiuni manifestate de o parte (infimă, din fericire) a tineretului nostru universitar pentru propaganda aşa zisă „culturală“. Asasinul „conştient“ şi „român“, socotise cu şiretenie că cel mai eficace mijloc de a pătrunde la d. C. Angelescu, şi de a face astfel să pătrundă câteva gloanţe în trupul acestuia, era să se prezinte înaintea subsecretarului de stat de la Internet îndatoritor şi nebănuitor ca orice om bun la suflet — cu o astfel de jalbă în proţap. întâmplare, din potrivă, dacă a fost, trebue să recunoaştem că acel spirit de sacrificiu pentru binele general, de cari erau animaţi tinerii misionari jălbari printre cari se strecura Beza, a servit minunat scopurile criminale ale ucigaşului. S’a vorbit de nu ştiu ce cheie sale pe care acesta ar fi întrebuinţat-o pentru a pătrunde în biroul ministerial, teatru al crimei sale. Ce cheie mai bună a trebuit lui Beza decât jalba făcătoare de minorit a tinerilor Raicu şi Gorănescu care, ca acel „deschide-te dafin verde!" din bazinul popular sau ca legendara iarbă a fiarelor, era menită să înlăture orice bănuială a unui om gata să facă un bine şi să facă din el, astfel, o victimă nevinovată şi aproape voluntară, o ţintă uşoară pentru arma ucigătoare? Această particularitate a dramei dela ministerul de Interne, asupra căreia mă opresc de altmintreli numai in treacăt, comportă o moralitate — ea sare ia ochii tutulor, nu e nevoe să fie subliniată. • Crima lui Beza, însă, comportă şi alte învăţăminte—de o mai mare însemnătate. Beza vrea să se impună atenţiunei publice ca un „justiţiar“. Apărător nechemat — şi încă, ce nechemat! — al obijduiţilor, nenorocitul acela plastrona. Fandoseli de acestea, de ale criminalilor, au mai fost înregistrate, şi aiurea, şi pe la noi. Istoria criminală a cunoscut astfel de declaraţiuni cinice, pe treptele eşafodului chiar. Ceea ce ne este cu totul specific, este înclinarea pe care o manifestăm de a considera fapta acestui dezechilibrat drept faptă care comportă şi altă judecată decât una de severă condamnare. Reporterii de fapte diverse, hămesiţi după întâmplarea sensaţională, nu sunt departe de a manifesta un adevărat respect faţă de dânsul. Dacă pe aceştia, din punctul de vedere al meseriei lor de a linguşi gusturile pe cari le socotesc pervertite ale mulţimei, îi înţeleg, fără a-i scuza, ce să zic însă de atitudinea ziarelor de partid, sau de opinie, ale căror accente de indignare se pierd ciudat în complexul înăbuşitor al reticenţelor de tot felul? Aproape să caute justificarea actului comis. Am citit întreaga presă. Am căpătat impresia că de nu ar interveni teama ca să fie pe deantregul categorisiţi ca lipsiţi de simţul omeniei, unii confraţi, sau unele ziare, n’ar ezita să caute şi să găsească explicarea, ba poate chiar legitimarea crimei. A pus patima politică atât de puternică stăpânire asupra sufletelor noastre, încât nu mai lasă loc în conştiinţa noastră nici pentru o licărire de omenie? * Chinuitoare întrebare, la care răspunde nu tocmai încurajator chiar fapta de Marţi a descreeratului. Beza este o victimă în felul său. Victimă a acestei atmosfere de patimă politică, necruţătoare, fără consideraţie de repercusiunile pe care acţiunea ei nefastă o poate avea asupra unor spirite dezechilibrate, nepăsătoare de urmările dezastroase pe care o poate avea asupra ordinei sociale. Cine este Beza — „răzbunătorul“? Unul eşte din puzderia de ,,cete de arhangheli“, de „ligişti“, de „gardieni” ai unor „idealuri“, sociale sau naţionaliste, deraiate. Beza? Dar Beza este unul din mulţimea acelor „intelectuali“ rataţi, printre care alţii caută susţinători în vederea unor utopice realizări reformatoare, dacă nu chiar cadrele sau conducătorii acelor „realizări“. Unul din acei intelectuali a căror activitate — ce nu aspira mai mult decât după asigurarea unei remuneraţiuni bugetare având ca ţintă surtremă pensie, după ce fusese crescută în bulionul de cultură al bursei tradiţionale — a fost complect dezaxată prin noua politică bugetară ce se impunea statului. Bălaia a încărcat — şi oamenii aceştia protestează, se lighează, pornesc în cete, se sindicalizează în felul acesta original. A murit bugetul. Efectele imediate, dar trecătoare, ale defecţiunei acestui puternic şi unic resort politic, social şi chiar economic, care punea în mişcare până acum întreg mecanismul vieţii noastre de stat, se reflectează în aceste mişcări. Ele sunt numai de suprafaţă, din fericire. Căci masa sănătoasă a acestei ţări nu le resimte, cum nu se resimt adâncimile apelor de încreţiturile pe cari le produc pe luciul suprafeţei lor adierile vântului. Până când lucrurile se vor aşeza, se cade, însă, să nu trecem cu vederea reacţiunile eventuale ale acestor mişcări. Incidente tragice ca acela de Marţi, s’ar mai putea produce Prostia şi nebunia omenească, pot fi fără de margini, cum fără de margini este şi perversitatea. Vegherea se impune. PETRE CIORANEANU MAIAKOVSKI In jurul poetului bolşevic Maiakovski, mort de curând, sa iscat în presa literară franceză o dispută foarte originală. Criticii francezi, dintr'un exces de curtoazie, sau chiar din neştiinţă, au aşezat pe răposatul poet rus printre figurile cele mai reprezentative ale literaturii sovietice. Un grup de scriitori ruşi, printre care am văzut numele unor Alexandru Kuprin şi Ivan Bunin, au semnat o scrisoare prin care stabilesc, cu competenţa, ce le-o atribue reputaţia de fruntaşi ai literaturii ruse, locul ce trebue să ocupe Maiakovski în istoria literară, şi anume printre poeţii minori ai veacului. Domnul Vladimir Pozner face opinie separată- D-sa socoteşte pe Maiakovski printre cei trei sau patru poeţi mai buni ai Rusiei de azi. Cu toate că Maiakovski e adversarul artei pentru artă, el apără cu înverşunare adevărata poezie împotriva tuturor atacurilor. In acelaş timp opera lui Maiakovski ia loc în poezia rusă recunoscându-şi originea in Nekrasov şi în poezia populară. Versuri de reclamă pentru trusturile statului, poeme de dragoste, impresii de călătorie, apeluri către populaţie, comemorări comuniste.. Şi, la vârsta de treizecişicinci de ani, un glonte în inimă..Cât romantism burghez se ascunde aci. E o revanşă! h. b. Problema construcţiilor Ofertele capitaliştilor străini Casa autonomă a construcţiilor a luat fiinţă, în urma legii votate în ultima sesiune a Corpurilor Legiuitoare. Bazele şi dispoziţiile esenţiale ale acestei importante legiuiri se cunosc; ele au fost discutate la timp în presă şi parlament. Rămâne de examinat rezultatele, pe care Casa Autonomă a Construcţiilor le obţine, prin activitatea ei, care a şi început cu multă intensitate. Fireşte, nu se poate vorbi de pe acum de realizări practice şi evidente, consecinţe ale aplicării de câteva săptămâni numai, a unei legi creând o instituţie nouă, ci ca structură, şi ca program. ABUNDENŢA OFERTELOR Totuşi, este interesant de relevat un fapt, pe care tânăra, dar hotărâta activitate a acestei Case autonome, a izbutit să-l reliefeze in lucrările ei pregătitoare. Deunăzi, consiliul de administraţie al Cassei Autonome a Construcţiilor a ţinut şedinţă sub preşedinţia d-lui Pan Halippa, ministrul adinterim al Muncii. Din darea de seamă oficială asupra acestei, şedinţe, aflăm că sunt în curs tratative cu ofertanţi italieni, tratative destul de avansate de vreme ce s’a ajuns la adunarea materialului necesar pregătirii convenţiei. Mai aflăm că există şi o ofertă olandeză, asupra căreia Cassa Autonomă îşi cere relaţii în străinătate, şi, în sfârşit, că „pentru celelalte oferte a rămas să se studieze şi apoi să se prezinte consiliului la prima şedinţă un raport detailat arătând dacă ofertele prezintă garanţii şi avantaje”. Reieşit din cele de mai sus că, deşi fiinţând de foarte scurtă vreme, Casa Autonomă a Construcţiilor este în posesiunea unui număr important de oferte ale capitalului străin, prin colaborarea căruia, în scurta vreme se va ajunge la o activă şi binefăcătore campanie de construcţii, populaţia căpătând la dispoziţie, în condiţii uşoare, locuinţe eftine, moderne, salubre, confortabile. Şi iată cum se va realiza, pe un timp în care capitalul străin este foarte sgârcit, o operă socială de atât de considerabilă importanţă. CE NU AU FĂCUT LIBERALII Ne întrebăm acum, dacă astăzi, în conjunctura atât de puţin favorabilă a pieţei internaţionale, se găseşte totuşi capital străin in abundenţă, pentru construirea de locuinţe eftine, in ce condiţii şi în ce măsură mai ales, s’ar fi putut găsi acum câţiva ani, când circumstanţele erau infinit mai prielnice colaborării capitalului străin? Dar acum câţiva ani la putere era d. Vintilă Brătianu şi ţara gemea sub nefasta lui politică financiară şi economică. Această politică fără prevedere şi fără orizont avea drept principiu esenţial isgonirea capitalului străin. Toate ofertele de peste hotare, oricare le-ar fi fost condiţiile, nu erau luate in considerare, deoarece d. Vintilă Brătianu credea că băncile şi industriile liberale, prosperând pe spinarea statului adică a contribuabilului, constituesc o suficient de puternică dovadă în sprijinul teoriei „prin noi vişine", care a dus ţara la ruină. (Citiţi continuarea In pag. 6l-a) In lipsa d-lui Vintilă Brătianu Situaţia din partidul liberal este mai gravă ca oricând Alaltăeri, in primele ore ale după amiezii, d. Vintilă Brătianu apărarea în străinătate. Deşi chemat prin telesit Capitala, plecând in sfârşit (sus- grame stărtitoare, d. Dopinul acesta de uşurare nu ne apar- va a rămas îndărătnic, la tine nouă, ci partidului liberal!)in Trăldărești, voind să acstrăinătdie centueze, prin această S’ar părea deci că ordinea s’a, atitudine, că d-sa nu mai restabilit in rândurile liberale, de este de acord cu d. Vintivreme ce șeful, este direct amenin- tă Brătianu şi nu-l mai dat in înalta lui situaţie de către ultimele evenimente politice. In realitate, lucrurile stau cu totul altfel. D. Vintilă Brătianu — fie din prudenţă, fie că starea sănătăţii d-sale nu-i mai îngăduia o întârziere __a plecat tocmai în momentul când criza liberală a intrat in faza acută. Momentul actual al desfăşurării acestui atât de interesant proces politic se caracterizează prin ruptura dintre d. Vintilă Brătianu şi conducerea partidului. In adevăr ultimele evenimente politice, printre care şi acţiunea d-lui George Brătianu, izbutiseră să izoleze partidul de conducere. De astă dată, conducerea, pentru a se salva cu orişice preţ, urmăreşte cu serioase şanse de succes izolarea d-lui Vintilă Brătianu. Un fapt simptomatic în toate aceste împrejurări, îl constitue refuzul d-lui I. G. Buca de a mai luacontact cu d. Vintilă Brătianu, înainte de precapoate susţine în politica d-sale generală. Este interesant fie remarcat că dl. Buca a adoptat această atitudine în urma audienţei d-sale la Palat. Observaţia aceasta devine mai bogată în concluzii, dacă o coroborăm cu informaţia, pe care o aduce ieri un ziar de dimineaţă- Confratele nostru crede a şti că d. Vintilă Brătianu a fost pus în cunoştinţă, înainte de plecared-sale, de faptul pe care nu l-am anunţat de altfel încă de săptămâna trecută, şi anume: CA D-SA MAI POATE FI TOLERAT CA ŞEF DE PARTID, DAR CA SEF DE GUVERN NU MAI POATE FI NICIODATA. D. Argetoianu, care a adus această... agreabilă veste d-lui Vintilă Brătianu, nu i-a indicat şi căile, prin care ar putea eşi din impas, fără a recurge la soluţia extremă: retragerea din viaţa politică. De aceea probabil, d. Vintilă Brătianu, sperând tăă o refacere a partidului pe vechile baze, l-a rugat pe d. Argetoianu să-l împace pe d- Duca, pentru restabilirea solidarităţii in conducerea liberală. B. Argetoianu a primit însărcinarea , cum o răpune în practică, rămâne de văzut. Avem toate motivele să. ^credem că d-sa va lua contact, și cât mai repede, cu d. Buca, pentru a... aranja debarcaarea d-lui Vintilă Brătianu, chiar la începutul toamnei, în convingerea pe care d. Argetoianu o păstrează cu fermitate, că, după aceea, va veni ușor ihnea de hac d-lui I. G. Toate aceste savante combinaţii de culise se vor izbi însă de unele crude realităţi, pe care actualii conducători liberali par să le ignoreze. In adevăr, partidul libe ral nu poate fi salvat — dacă mai pote fi salvat — prin schimbarea şefului, ci numai prin primenirea radicală a conducerii. Odată cu d. Vintilă Brătianu, trebuie să părăsească partidul, şi toţi acei cari l-au sprijinit pe şeful astăzi, în catastrofă, i-au împărtăşit convingerile şi l-au ajutat în nefastei e-i acţiuni. Numai o astfel de operaţie radicală mai poate fi salvatoare. Altfel partidul liberal riscă să rămână și mai departe un organism mort, definitiv exclus din viața noastră publică. — Un bilet pentru șefu. Pleacă la Marienbad.— Bus și întors ? — întors? Doamne ferește ! dizolvarea Mie alegeri germane. — Proclamaţia guvernula Briening. — Gelul politic. — Nevoia de acoperire a deficitului bugetar.— Un subterfugiu.— Sciziunea naţionaliştilor germani Guvernul Reichului a fixat nouile alegeri pentru ziua de 14 Septembrie viitor. După dispoziţiunile constituţionale, alegerile noi, în urma unei dizolvări, trebue să se săvârşească într’un termen maximum de 60 de zile, iar noul Reichstag trebue să se întrunească în cel mult 90 de zile dela aceeaşi dată. Faptul că nouile alegeri au fost fixate aproape în ultima zi a termenului constituţional se datoreşte intervenţiunei partidelor, cari arătau că nu ar avea altfel timpul necesar pentru propaganda electorală. Guvernul Reichului a adresat poporului următoarea proclamaţiune, explicând situaţiunea politică ce s-a creat prin ultimele evenimente parlamentare, Reichstagul a refuzat mijloacele de care avea nevoie Reichul pentru a face faţă îndatoririlor sale. Ordonanţele prezidenţiale au fost respinse de o mică majoritate, care nu este nici unită în părerile sale, nici capabilă să ia răspunderea asupra sa. „Ne adresăm astăzi poporului, care să hotărească singur asupra viitorului său. Voeşte poporul să refuze guvernului ceea ce este necesar pentru ordonarea finanţelor, pentru menţinerea economiei germane şi pentru asigurarea îndatoririlor sociale? Aceasta este întrebarea pusă la 14 Septembrie. Guvernul Reichului va avea grije ca Reichul, ţările şi comunităţile să-şi îndeplinească datoria“. * Manevra opoziţiei şi tactica guvernului Reichului au creat în viaţa de stat a Germaniei un gol-Imediat după moţiunea parlamentului, cerând anularea decretelor -legi financiare, date de preşedintele Hindenburg pe baza articolului 48 din constituţiune, guvernul a procedat la anularea lor aşa cum cere şi constituţiunea, a disolvat — consecinţă a votului dat —« Reichstagul, se găseşte însă astăzi în faţa problemei imediate de a acoperi deficitul budgetar de 450 de milioane mărci și de a lua măsurile potrivite pentru realizarea acestui scop. 1 (Continuarea în pagina H-a) I A apărut „Buletinul“ Uniunii Camerelor de comerţ şi de Industrie (No. 5—6). Această publicaţie are totdeauna, pe lingă date referitoare la activitatea Uniunii şi a Camerelor de comerţ, importante studii la zi — bazate pe documente exacte — asupra problemelor care interesează viaţa economică a ţării In ultimul număr, Buletinul publică discursurile rostite la 25 Mai — la adunarea generală a Uniunii — de d-nii Virgil Madgearu şi Mihail Manoilescu. Preocupările de căpetenie ale acestor doi oameni politici au drept obiect agricultura în genere şi valorificarea recoltei curente în special. Problema capătă gravitate prin criza mondială a agriculturii. Pretutindeni preţul cerealelor a scăzut. Iar noi nu putem influenţa preţul mondial. Trebue să ne resemnăm, acceptînd preţul fixat de recolta altora, şi să ne dăm toate silinţele pentru a ne asigura pieţe de desfacere. Căci cu toată deprecierea cerealelor, recolta noastră reprezintă o valoare importantă atît în sine, cit şi în raport cu situaţia noastră economică. Dar în chestia preţurilor cerealelor la noi, — spune d. Madgearu, — „nu este numai factorul „preţ mondial“ determinant. Avem o dezorganizare complectă a comerţului de cerealeEste fapt constatat că, după cum într-o regiune a existat o abundenţă mai mare sau mai mică, se constată deosebire de preţuri pentru aceleaşi produse în diferite regiuni ale ţării, diferenţe de preţ care nu au nici un raport,cu preţurile de transport! Iar dacă socotim preţurile cerealelor noastre în porturile romîneşti în comparaţie cu preţurile străine,la Hamburg, Rotterdam, sau - în alte ţări, un dezastru. Preţurile cerealelor au se constată o nouă disproporţie, mult mai mare decit acea corespunzătoare navlului pentru aceste porturi. Deci tragem concluzia că în primul rînd trebue să punem ordine la noi“. Iar mai departe d. Madgearu vorbeşte de nevoia construirii silozurilor (al treilea siloz la Constanţa a şi fost făcut), despre taxele de export, etc. In acelaşi număr al revistei publică în acelaşi domeniu un articol d. V. Ciulii, ataşat comercial în Egipt. Articolul este intitulat: „Organizarea raţională a comerţului de export al cerealelor“. Valoarea medie anuală a producţiei noastre agricole, fără produsele forestiere, — scrie d-sa, — „se evaluiază la circa 117 miliarde lei, iar la un export total de 40 miliarde în 1927 agricultura cota cea mai ridicată de 556 la sută, în care cerealele figurau cu 49,4 la sută. „Faţă de aceste cifre impresionante, în care sunt concentrate rezultatele muncii a două treimi din populaţia ţării şi care constitue eşafodajul structurii economice a Romîniei, se impune o organizare cât mai perfectă a acestui comerţ“Agricultura este ameninţată de scăzut catastrofal. Agricultorul abea îşi poate plăti datoriile (de multe ori numai dobînzile) şi dările către stat. Faţă de scăderea preţurilor pe piaţa mondială , n’avem ce face. Nu intră de loc vina noastră în acest eveniment. Dar scăderea preţurilor interne nu se datoreşte exclusiv scăderii preţurilor pe pieţele mondiale. Intre acestea din urmă şi cele de la noi a existat şi continuă să existe o diferenţă apreciabilă. Iar cit priveşte preţurile interne, remarcăm de asemeni o enormă diferenţă între cele de la Brăila şi cele oferite producătorului. Care sunt concluziile studiului d-lui Ciulii? Iată-le: „1) Este incontestabil că solul şi climatul nostru favorizează cultura cerealelor, imprimîndu-le chiar anumite calităţi. II) Cerealele fiind articole de mare consum, ca să nu zic şi de prima necesitate, au existat, există şi vor exista întotdeauna debuşeuri sigure pentru plasarea surplusului exportabil. III) Există însă o tendinţă, în ţările importatoare, de organizare şi încurajare a agriculturii, în scopul de a reduce la minimum importul de produse agricole. IV) Preţul cerealelor româneşti, pe pieţele importatoare este cu mult mai scăzut faţă de cele ale celorlalte ţări producătoare, din cauză că nu sunt condiţionate, sunt exportate cu mare procent de corpuri străine, neuniforme şi atinse de mătură sau tăciune. V) Lipsesc organizaţiile ţărăneşti pentru vânzările în comun. VI) Lipsa totală de capitaluri pentru susţinerea agricultorilor în perioada cea mai critică a anului. VII) Lipsesc magaziile-silozuri în regiunile cu mare producție agricolă, pentru antrepozitarea cerealelor. VIII) Exista prea multe și felurite dări fiscale care apasă cerealele, în drumul lor de la producător până la bordul vaselor fluviale sau maritime“. Iar printre remedii, pe lingă sistemul de cooperative studiat în mai multe ţări, autorul trece la foc de frunte şi Creditul Agricol. „Banca Naţională, — spune d-sa, —■ arată o deosebită grijă comerţului şi industriei, cărora le acordă cu destulă dărnicie creditele de cari au nevoie. Dacă aceiaşi solicitudine s’ar arăta şi agricultorilor, isvorul nesecat de bogăţie al ţării, chestiunea spinoasă a creditului agricol s’ar rezolva în bună măsură. Independent de obţinerea acestui gen de credite, se impune creiarea de instituţiuni de credit agricol, regionale şi federale, care să corespunsdă hotărîrilor luate de Comisiumnea internaţională de Credit agricol în desbaterile din 1926, convocată de Institutul Internaţional de agricultură şi din îndemnul Conferinţei Parlamentare Internaţionale a comerţului. Cu această ocazie se pusese în discuţiune creiarea unei organizaţii bancare internaţionale care să conlucreze cu organizaţiile naţionale de credit agricol, centrale sau în lipsă regionale, acordându-le credite pe bază de emisiuni de titluri. Organizaţiuni naţionale de credit agricol, găsim mai în toate ţările continentale“. D. Ciulii citează apoi ţările unde s’au organizat satisfăcător Credita Agricole: Germania, Franţa, Italia, Elveţia, Olanda, Ungaria, Egiptul, etc RECENZENT Recenzii Buletinul Uniunii Camerelor de Comerţ