Dreptatea, decembrie 1930 (Anul 4, nr. 948-970)
1930-12-08 / nr. 954
Anul IUI HO. 954 c Luni 8 Decembrie 1930 PAGINI Cetim Iu „Viitorul“ „Problemele financiare și economice au neurastenizat pe oamenii de sta.“ Intr’adevăr, d. Vintilă Brătianu s* ocupat excesiv de mult cu aceste probleme. 3 IUI TAR Un an . . . 6 luni. • • 3 luni . A . li 00 . »0 . 250 A B O N A M E IN STRĂINĂTATE DUBLU N T INVATATORI, PREOŢI îl SĂTENI Un an ......... .750 6 luni 375 3 luni (•••fi.it 200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. — Str. R. Poincar© 8, Etaj TELEFON Direcţia 379/41 Redacţia 313/54 Ad-tia 338/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Bsf-fia ziarului şi la toate agenţiile ce p .si citate uin ţara 3 IM O nota înviorătoare divertisment politic Prevestirile d-lui Stelian Popescu In serioasa situaţie a noastră, intervin unele divertismente — ca „ritmul nou’ deunăzi, ca considerentele asupra bugetului făcute ori de d. Stelian Popescu în „Universul“. Noi îl ştiam pe d. Stelian Popescu — jurist, gazetar, etc. Ni-l cunoşteam însă în ipostaza de financiar. Căci este o deosebire imensă între bunul gospodar, grijuliu, inventiv în mijloacele de a cîştiga parale şi de a te strînge cu dinţii — şi între financiarul, cunoscător al mecanismului economic şi bănesc, adept al unei concepţii şi autor al unui plan de conducere generală. Iată-l însă pe d. Stelian Popescu — financiar sadea, care critică bugetul trecut, face observaţii asupra bugetului pe 1931 şi sugerează unele măsuri proprii. Să-l urmărim şi pe această cale. In prealabil insă să tranşăm o chestie. „Universul“ nu-i o gazetă independentă, ci una liberală. Ca atare, ea este legată de opera realizată de guvernele post-belice — subt inspiraţia d-lui Vintilă Brătianu. Şi cînd această opera a dat faliment, recunoscut de însuşi d-l Vintilă Brătianu in 1923 prin cunoscutu-i memoriu, — cum mai îndrăzneşte un ziar liberal, după goluri bugetare şi deficite excedente, să se pronunţe în chestii de buget şi încă să dea lecţii ? Dar încă ceva : articolul din „Universul" este scris de d. Stelian Popescu, fost ministru în cabinetul liberal — şi deci direct responsabil de politica economico-financiară, liberală. In aceste condiţii, articolul din „Universul“ este şi mai deplasat. D. Stelian Popescu nu se mulţumeşte numai cu expunerea de situaţii şi cu formularea soluţiilor. D-sa se ocupă ca o vrăjitoare — şi cu clarviziunea. Pentru obţinerea autorităţii de clarvizionar, directorul „Universului“ citează un lucru. El n’a avut încredere in cifra bugetului de anul trecut , stingherit de criza mondială şi de catastrofala prăbuşire a preţului cerealelor, care a căzut la mai puţin chiar de jumătate. lată-l deci pe d. Stelian Popescu prevestitor al crizei mondiale şi al scăderii preţului la cereale. Dar cu un atît de formidabil talent, d-sa ar putea să-şi pună firmă de cărturăreasă — şi nu aici, ci într-un mare oraş apusean... Succesul i-ar fi asigurat. Bazîndu-se pe prevederile cu caracter mondial din anul trecut, d. Stelian Popescu face prevestiri pentru viitor. „Astăzi, spune d-sa, — după scăderea catastrofală a preţului cerealelor ne găsim într’o situaţie mai critică decit anul trecut şi facem aci afirmarea categorică — primind ori şi ce pedeapsă, — că în cursul anului ce vine, nu se vor putea încasa nici 25 miliarde, fiindcă nu este de unde. Socoteala este simplă de tot“. Deşi specialiştii guvernului şi ai departamentelor au lucrat competent şi cu o extremă prudenţă la alcătuirea bugetului — plecînd de la realităţi sigure — economistiî şi financiarul „Universului", în virtutea puterii sale de ordin divin, face o sumbră prevestire. Dar d-sa n’a aruncat desperarea în spirite — aşa, pur şi simplu... fără un corectiv. Nu. El dă şi soluţii. Să le vedem. Mai întîi d. Stelian Popescu face următoarea constatare: „Ne zbatem să căpătăm banul şi, după ce l-am căpătat, vedem că nu corespunde cu nici unul din preţurile lucrurilor de care avem nevoe“. Intr'adevăr — aice-i tragedia : Dumnezeu ştie cum cîştigăm banul, vorba ceia... cum ne zbatem pentru dînsul. Şi cînd colo, n’avem ce face cu banul, cîştigat de noi cu multă trudă şi cîteodată chiar cu scîrbă. ...Atunci ce-i de făcut? Soluţia ne-o pune d. Stelian Popescu la dispoziţie : „Comprimarea tuturor preţurilor de orice natură“. Dar dacă „Universul“ e pentru această soluţie, de ce d. Stelian Popescu nu dă exemplu — micşorînd preţul gazetei sale ? Sau d-sa aşteaptă ca altul să înceapă comprimarea... Iar după aceste vesele divagaţii financiare, d. Stelian Popescu îşi închee astfel articolul : „Guvernul să înţeleagă, dacă voeşte cu orice preţ să păstreze cîrma ţării, că a trecut ceasul experienţelor şi că a venit acela al hotărîrilor eroice“. Credem că guvernul nu poate executa aceste indicaţii. Mai degrabă l-ar lăsa pe d. Stelian Popescu — să se zbată la cîrma ţării... In lunga discuţie asupra Adresei, s’a produs, alaltăeri, aproape incidental, intervenţiunea d-lui prof. N. lorga. Zicem incidental pentrucă, indiferent dacă intervenţiunea in discuţie a d-lui lorga s‘a produs sau nu, în ordinea înscrierei la birou, ea a avut loc printr’o ciudată coincidenţă după discursul de fată mare” al d-lui Gh. Brătianu devenit de şase luni şeful unui partid — după d-sa — al unei fracţiuni de partid după afirmaţiunile fraţilor sau, mai bine zis, unchilor inimici D. N. Iorga a avut totdeauna porniri şi indulgenţe de tată spiritul pentru tânărul profesor de istorie al Universităţii din Iaşi, şi nu pentru prima dată, şi-a manifestat d-sa pentru învăţăcelul său, sau pentru protejatul său, comorile ascunse ale inimei sale mari. Şi să recunoaştem că planul luminos pe care s-a pus d. Iorga în discursul său nu a stricat, ci din potrivă a slujit să dea un oarecare reflex de lumină care a lipsit — trebue să o mărturisim— şefului debutant. Dar indiferent de acest detablu incidental din discursul la Adresă al şefului partidului naţional, trebui să i se recunoasă meritul d-lui N. Iorga de a fi ridicat nivelul pe care opoziţiunea pusese discuţiunea adresei. Nici că se putea aştepta mai puţin dela acest impenitent luptător pe tărâmurile politice înalte, de la omul care are vărul să desprindă în fiece moment al vieţei publice din stat elementul moral care primează. D. Iorga a fost izbit de epidemia contagioasă de pesimism care bântue în viaţa noastră publică şi s’a ridicat cu glas de adevărat profet împotriva molimei de defetism pe care spirite posomorâte şi posace, şi mai ales scurt văzătoare, se îndeletnicesc să o propage prin toate mijloacele şi pe toate tărâmurilei şi iată un membru al opoziţunei, care nu ne a învăţat cu menajamente şi care ne a dat lovituri, de foarte multe ori nedrepte şi provocate din judecăţi prea superficiale, urcând la tribună şi nelăsând să se auză de la înălţimea ei nici jăraniile lui Irimia nici prevestirile funebre ale Casandrei. Afectând să vorbească în numele celor bătrâni, făcând din păcate parte din acea pirpirie gerontocraţie care ne a mai rămas şi pe care o tinerime neastâmpărată, cam turbulentă şi nicidecum răbdătoare, o acoperă cu toată hala pe care nu poate justifica, d. lorga ne a dat exemplul înviorător al optimismului, ce şovăitor atribut al tinereţii- D. lorga a fost mai tânăr ca toţi tinerii noştri. Optimismul d-lui lorga, care a adus această notă înviorătoare în discuţia Adresei, are însă cu atât mai multă valoare cu cât el îşi are obârşia in realităţile adânci ale vieţei noastre de Stat. D- lorga nu este un simplu impresionist, care judecă după vreo aparenţă întâmplătoare, d. lorga nu este din aluatul acelui paşă iubitor de oameni care mergând, pe ger, în stradă, plângea pe vecinul lipsit de lemne şi care, odată intrat în casa sa încălzită, îşi freca mâine, mulţumind lui Alah că încălzise vremea, dispensându-l să mai trimeată un braţ de lemne de pomană nevoiaşului... Dlorga cunoaşte realităţile. Le priveşte în faţă şi le spune pe nume. Trecem în adevăr prin o grea criză economică. Toate izvoarele noastre de producţiune ,tânjesc din greu sub apăsarea vremilor de din afară, mai multe decât sub apăsarea celor de dinăuntru. Nu se pot îndrepta lucrurile cu una cu două, şi va mai curge încă multă apă pe gârlă până ce producătorul român va putea să trăiască din nou vremea de huzur sau cel puţin de stare bună dinaintea războiului Şi va trebui muncă nu de o legislatură sau două, ci muncă de câteva generaţii până să ne înfiripăm din nou. Prea s’a uitat că zeci şi zeci de milioane nu au făcut decât să consume vreme de 5 ani, în care timp omenirea a trăit numai din seul ei, din stocurile acumulate. Astăzi aceste stocuri au dispărut. Sau dacă, concomitent se observă fenomene de supraproducţie, se uită în acelaş timp că legiunile celor morţi pe câmpul de luptă au rărit falanga consumatorilor, au micşorat prin dispariţiunea lor puterea de cumpărare a acestora. Dacă nu ar fi decât aceste considerente şi ar fi destul pentru ca istoricul să înţeleagă substratul tragediei economice pe care lumea o străbate. Dar de aci până a proclama sfârşitul lumei, până a declara că, de pildă, la noi în ţară, ne găsim în prezenţa unei populaţiuni definitiv pauperizate, este ca dela cer până la pământ. România trece printr’o criză economică serioasă; mijloacele statului sunt precare şi cer multă chibzuială pentru a fi hotărâte în aşa fel încât nici organizaţia sa să nu sufere şi nici sarcine prea mari sa se pună pe contribuabil. Dar grosul acestuia, cei 86 la sută de producători agricoli, cu toată criza de preţuri prin care trece târgul de cereale, sunt departe de a fi istoviţi — aşa cum le place să o proclame pesimiştii — sunt departe de a prezintă realitatea funebră a maselor agricole din ţinuturile Rusiei Sovietice. Pe această temelie ţărănească, sănătoasă — orice ar zice prezicătorii de dezastre — capabilă de muncă şi producând, oricât de infim este remunerat pentru moment produsul muncei sale, sunt aşezate toate speranţele de refacere ale acestei ţări lată nota nouă, optimistă şi înviorătoare, pe care o aducea la Cameră d. loiga in discuţiunea adresei. Pincipiul „bunului“ tinaruiar Ştim cu câtă uşurinţă au procedat întotdeauna liberalii la alcătuirea budgetelor. De aceia ne surprinde şi mai mult faptul că tot ei vin astăzi să dea sfaturi, de cari ar voi să se ţină seamă la alcătuirea noulor budgete, probabil pentru a confirma Menţiunile „bune“ ce au de a colabora la opera guvernului. Numai că decâ.sfaturi” proaste, mai bine deloc. Căci iată ce spune „Independenţa Română” într’un număr recent: „Un ministru de finanţe trebue să se întrebe mai întâi cam sunt trebuinţele neapărate ale statului”. Probabil pentru a evalua posibilităţle budgetare pe măsura acestor trebuinţe. Este principiul „bunului” financiar Vintilă Brătianu, care aşa a procedat la alcătuirea faimoaselor budgete deficitare pe care le ispăşim de doi ani de zile. Este iluzia că dacă cunoşti perfect toate trebuinţele statului, ieri poţi satisface prin simpla operaţiune de a aloca la începutul anului sume suficiente, cari — dacă nu se încasează - nu înseamnă, după concepţia liberală, mai nimica. Trebuinţele statului sunt mari, şi este incontestabil că budgetul ţării noastre e mult prea redus . Dar la alcătuirea budgetului nu se poate proceda decât chibzuind bine cari pot fi cotele reale de încasări. De-abia apoi se poate precede inţelepţeşte la distribuirea fondurilor. Rămân multe cereri in suferinţă, este drept, dar nu iluziile le pot satisface. Liberalii au pus întotdeauna carul înaintea boilor, şi pe deoparte ne-au dat budgetele deficitare, iar pe de altă parte ne-au lăsat atâtea trebuinţe imediate ale statului nesatisfăcute. Scuza le-a fost că nu s’au realizat prevederile. Era ceva irealizabil De doi ani se procedează la alcătuirea budgetelor pe alte temeiuri cari s’au dovedit sănătoase. Rămână liberalii cu principiul „bunului” financiar, pe care numai ei nu vor să-i considere absurd. Agenţiile de presă au fost săptămâna trecută în mare fierbere. Ştiri pornite din Moscova, pe cale particulară, anunţau frământări de un caracter mai grav în sânul conducerii actuale a Rusiei Sovietice. Marele hebdomadar Parisian „Je suis partout“ a triat toate aceste veşti şi în primul său număr publică un articol din care se desprinde adevărata situaţie din Rusia . ,,In ciuda desminţirilor agenţiei telegrafice „Tass”, svonuri de evenimente grave petrecute la Moscova, au circulat toată săptămâna trecută- Ziarele germane şi unele ziare engleze au anunţat întâi rebeliunile din armata sovietică, un atentat contra lui Stalin şi descoperirea unui complot militar organizat de comandantul armatei, Blucher, şi generalul Andreev. Astfel Daily Express” publica la 21 şi 22 Noembrie ştirea transmisă de corespondentul său berlinez, parvenită din Rusia, că două batalioane din armata sovieticăîncazarmate în împrejurimile Moscovei, s’au revoltat şi au fost exterminate de trupele GPU-ului. Deasemeni că garnizoana din Kronstad s’a răsvrătit, iar echipajul canonierei „Volkof“ a fost arestat şi, în sfârşit, că puterea executivă a fost trecută în mâinile unui triumvirat în fruntea cărui s’ar afla Peters- Acesta ar fi luat măsuri extraordinare pentru apărarea Kremlinului. Un alt ziar vorbea de asasinarea lui Stalin, în vreme ce agenţia poloneză „Iskra” anunţa abonaţilor săi, la 23 Noembrie, că o bătălie în regulă a fost angajată în Piaţa Roşie din Moscova între trupele revoltate şi acelea care au rămas credincioase guvernului. După versiunile acesstei agenţii, Kremlinul a fost luat cu asalt la 23 Noembrie, orele îl dimineaţa şi Stalin ucis Aceste zvonuri păreau să găsească o oarecare confirmare în faptul că două zile orice comunicaţie telegrafică, telefonică şi radio-telegrafică cu Moscova a fost întreruptă. Marile ziare din Berlin au încercat zadarnic să poată comunica cu trimişii lor de la Moscova. Dealtminteri, Ministerul de Externe german a încercat fără succes să obţină legătura cu ambasada germană din Moscova. Dar, în cele din urmă totul se lămuri-Întreruperea comunicaţiilor prin fir şi fără fir se datora timpului rău- Furtuna era deci pricina mutismului din U. R. S. S- iar nu revoluţia. Comunicaţiile fură dealtfel restabilite şi în seara de 23 Noembrie s-a aflat că nimic nu se schimbase la Moscova, dar lupta lui Stalin contra opoziţiei a luat o formă mai ascuţită. Este astăzi stabilit deci că diferitele faze ale acestei lupte au dat naştere zvonurilor fantastice din ultimle zile. Nu mai este nici o îndoială că origina acestei lupte e planul de 5 ani- Dacă judecăm după cele ce scriu ziarele ruseşti ale emigraţilor, de pildă organul democrat din Berlin,Ru!” (totdeauna bine informat; faza actuală a luptelor din Rusia se traduce mai ales prin importante , detaşări şi mutări în personalul diriguitor: îndepărtarea lui Radcof, preşedintele Consiliului Comisarilor Poporuui ; destituirea lui Syrtsof, preşedintele Consiliului Comisarilor Republicei federale a Rusiei; destituirea lui Krysanovski, preşedintele Comisiunei „planului de 5 ani”, etc, etc Toate aceste schimbări sunt confirmate de corespondentul din Moscova al ziarului german ,,Montag“ care a sosit la Berlin. După (Continuare la pag. II-a)1 POLITICA BUGETARA Dificultăţile întocmirii bugetului sunt, pentru opoziţie o temă de vinovată agitaţie demagogică şi pentru foarte mulţi presupuşi economişti un prilej de eftină manifestare publică. Atitudinea celor dintâi nu surprinde; ea isvorăşte din aceeaş mentalitate cinică a unor vinovaţi cari cred că cel mai bun mijloc de a te apăra e atacul. Opoziţia de azi, care nu poate fi cu totul inconştientă de vina pe care o poartă în crearea grelelor împrejurări de astăzi exploatează cu obişnuita ei rea credinţă o situaţie care ar fi putut fi înlăturată în mare parte dacă guvernele precedente ar fi urmărit tot timpul servirea intereselor obşteşt. Căci de unde derivă greutăţile de astăzi? Intr’o criză economică ale cărei cauze sunt de găsit în primul rând în marile greşeli ale politicei economice a guvernelor liberale şi a preptşilor lor şi apoi in abuziva politică bugetară a acestor guverne. Nu e nevoe să refacem procesul acelei politici pentru a învedera crimele ei împotriva fiinţei naţionale: verdictul definitiv a fost dat de întreaga naţiune prin sufragiul unanim întrunit de programul partidului naţional-ţărănesc şi a fost formulat de toţi câţi şi-au putut exprima o opinie obiectivă asupra guvernărilor postbelice de până la venirea la putere a partidului naţional-ţărănesc. Greşitei îndrumări a economiei naţionale de după război se datoreşte secătuirea principalei ramuri de producţie a ţării, adică a agriculturii şi tot ei se datoreşte întârzierea refacerei economice cu sprijinul indispensabil al capitalului din afară. Dacă economia românească este atât de greu încercată de criza de acum, aceasta se datoreşte în primul rând marilor greşeli din trecut cari au dus la împiedecarea refacerii ei şi a reconstituirii rezervelor sale. Deopotrivă de grave au fost însă şi greşelile din politica bugetară din trecut, greşeli cari se găsesc la origina dificultăţilor de acum. In determinarea veniturilor Statului s-au folosit criterii cari apasă acum foarte greu asupra elasticităţii bugetare. Unele taxe antieconomice pe producţiune, cum ar fi taxele de export, au constituit ani dea rândul baza principală de alimentare cu venituri a bugetului Statului aşa încât înlăturarea lor a devenit apoi extrem de dificilă. Căci de azi pe mâine nu se pot înlocui venituri de miliarde. Tot atât de grave au fost greşelile comise în ce priveşte repartizarea, pe categorii economice, a celorlalte surse de venit: lipseşte cea mai slabă urmă de concepţie economică in aşezarea din trecut a sistemului fiscal. ,Nu s-a ţinut seama nici de reala putere de contribuţie a fiecărei categorii impozabile şi nici de rolul pe care trebui să-l aibă Statul în armonizarea intereselor particulare cu cele colective. Acolo însă unde greşelile au devenit adevărate crime este în administrarea veniturilor Statului. Acestor greşeli se datoresc nu numai enormul deficit de 18 miliarde ce a rămas să fie acoperit de guvernul naţional-ţărănesc şi care apasă şi astăzi asupra tezaurului public, dar şi risipa neîngăduită în repartizarea cheltuelilor. Procentul enorm pe care-l ocupă cheltuelile de personal în totalul cheltuelilor, lipsa de preocupare pentru îmbunătăţirea utilajului de stat, care îndeplineşte funcţiuni publice de prima ordine, risipa comenzilor de favoare şi fără întrebuinţare justificată, hipertrofia unor organe fără funcţii necesare, în dauna altora care aşteptau zadarnic să fie dotate cu fondurile necesare, aceste sunt caracteristicele bugetelor de până la venirea guvernului naţional-ţărănesc. Un început de remediere — căci e vorba de stări de fapt şi de drept adânc înrădăcinate în structura Statului — a fost făcut prin primele două bugete ale guvernului naţional-ţărănesc. S’au eliminat cheltueli inutile, s’au concediat diurnişti şi funcţionari fără drepturi câştigate şi fără funcţii utile, s’au realizat mari economii în aprovizionarea serviciilor publice. In schimb sau Continuare în coloana II-a ment demn de Un bust lui Eminescu Astăzi se inaugurează în grădilor este o punte luminoasă aruma Arboroasa din Cernăuţi bustul cată un timp peste veacuri înainte, lui Mihail Eminescu, ridicat prin Credem, sau ne prefacem a crede stăruinţa şi silinţele Ligei Culturale. Va fi desigur un prilej de-a aduce în actualitate pe genialul poet, in actualitatea populară, inundata, copleşită de atâtea „genii” contimporane şi discutabile... Eminescu a fost atât de mult înălţat în gloria lui, încât unii se dispensează de-a mai ceti. E destinul marilor scriitori. Odată decretaţi glorii naţionale, ei sunt lăsaţi în pace, să doarmă în bibliotecă. Şi doar, nu exista încă lectura obligatorie, doamnefereşte! Eminescu n’are încă un monu în tot felul de miracole şi nu izbutim să vedem această minune atât de evidentă, că atunci când cultura noastră abia începuse să îngâne, abia începuse să descopere câteva silabe din vocabularul adevăratei lirice, Mihail Eminescu a scris „Luceafărul”... Ni-e greu să consimţim, se vede, că Eminescu ne-a lăsat o moştenire imensă, o operă care a rămas singură şi inegalată. Monumentul de proporţii reduse care se inaugurează astăzi in capitala Bucovinei, este o dovadă că spiritualitatea eminescană porunceşte încă destul de tare in sufletele unora dintre noi. Un monument lui Eminescu nu s’a făcut când România trecea prin griji mai puţine, şi când era mai uşor. Astăzi ne mulţumim şi cu un bust. Când e vorba de nemurirea celui mai mare poet român, se face o economie înverşunată de bronz... S’ar putea spune, şi ar fi o Învinuire pe jumătate adevărată, că poporul român n’are memoria morţilor săi — ceace e o lipsă mai dureroasă decât pare unora. Când îţi aduci aminte de morţii tăi cei mari, dovedeşti că tu nu eşti o improvizaţie de azieri şi că ai de gând să durezi ceva mai mult, dincolo de hotarul material al pieirii. Numai amintind ce ai în urmă, poţi avea dreptul să te depăşeşti, mai departe. Bustul lui Eminescu şi-a găsit foc la Cernăuţi, acolo unde elevul de gimnaziu Eminescu visa aplecat pe textele şcolare. Mai târziu poate fi strălucire, în Bucureştii cu destule pieţe şi grădini. Ţara aceasta a fost totuşi, până la război, guvernată de boeri cari se făleau cu arzătoarea lor dragos- ŞT’ţării^ump^ te de cultura st mei unul din guci0baaSCă o piaţă cu monumentul vernele acestea de aristocraţilui. Bănuim că o strada trebue sS subţiri im sa gândit ca o capitai^‘jje tn Bucureşti cu numele lui, a ţării fără un monument al lui E D Dem Dobrescu, primarul Caminescu, fara un bulevard care sa „ poarte marele lui nume, e o capita- Ficate, care a reuşit sa restaureze că numai de administraţie nu şi o stela funerară a poetului, de la Recapitală a sufletului românesc. Iu, ar adăoga un frumos corolar Orice francez ştie că Victor Huj faptei sale dacă ar cinsti ,.un billege ocupa un loc mai însemnat in vard cu numele glorios, istoria Franţei decât orice primar fie şi un primar cu genial constructiv al baronului Haussman. Omul nostru, acela de cea mai bună pregătire intelectuală continuă să nu înţeleagă datoria noastră faţă de umbra uriaşă a lui Eminescu. Pretutindeni se ştie că operile marilor poeţi sunt cuceriri tot atât de grele şi scumpe caşi victoriile remarcabile în răsboae. Izbânda unui mare poet este privită ca o izbândă naţională, şi încă una de lungă durată- Viziunea genială a poeţi-Să semnalăm, cu prilej,, bustului de la Cernăuţi, că editările din Capitală au tipărit în ediţia de o frumuseţe remarcabilă magnifica opării-Pentru că, în cele din urmă, trebue să recunoaştem că opera lăsată de marele poet, e un monument pe care nu-l va putea întrece nici unul din monumentele ridicate de noi. SERGIU DAN 1 --1 1 .■ • g Jt-S 'yirr-jl î . \ -iții- .\yj: •? V - p-V Excluderea din partid Intrând în clubul liberal, d. C. Argetoianu a explicat acest fapt prin ultima-i dorinţă de a muri intr’o casă cinstită. — Noi îţi »trebăteam ! tamâstarea ţi tis fie apuci de blestemăţii. Esi afară ! Să fie ia co'achi în sfiredă, păcătosule I