Dreptatea, decembrie 1930 (Anul 4, nr. 948-970)

1930-12-08 / nr. 954

Anul IUI HO. 954 c Luni 8 Decembrie 1930 PAGINI Cetim Iu „Viitorul“ „Problemele financiare și economice au neurastenizat pe oamenii de sta.“ Intr’adevăr, d. Vintilă Brătianu s* ocu­pat excesiv de mult cu aceste probleme. 3 IUI TAR Un an . . . 6 luni. • • 3 luni . A . li 00 . »0 . 250 A B O N A M E IN STRĂINĂTATE DUBLU N T­­ INVATATORI, PREOŢI îl SĂTENI Un an ......... .750 6 luni 375 3 luni (•••fi.it 200 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. — Str. R. Poincar© 8, Etaj TELEFON Direcţia 379/41 Redacţia 313/54 Ad-tia 338/60 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Bsf-fia ziarului şi la toate agenţiile ce p .si­ citate uin ţara 3 IM O nota înviorătoare divertisment politic Prevestirile d-lui Stelian Popescu In serioasa situaţie a noastră, intervin unele divertismente — ca „ritmul nou’ deunăzi, ca con­siderentele asupra bugetului fă­cute ori de d. Stelian Popescu în „Universul“. Noi îl ştiam pe d. Stelian Po­pescu — jurist, gazetar, etc. Ni­-l cunoşteam însă în ipostaza de fi­nanciar. Căci este o deosebire i­­mensă între bunul gospodar, gri­juliu, inventiv în mijloacele de a cîştiga parale şi de a te strînge cu dinţii — şi între financiarul, cunoscător al mecanismului eco­nomic şi bănesc, adept al unei concepţii şi autor al unui plan de conducere generală. Iată-l însă pe d. Stelian Pope­scu — financiar sadea, care cri­tică bugetul trecut, face obser­vaţii asupra bugetului pe 1931 şi sugerează unele măsuri pro­prii. Să-l urmărim şi pe această cale. In prealabil insă să tranşăm o chestie. „Universul“ nu-i o ga­zetă independentă, ci una libe­­rală. Ca atare, ea este legată de opera realizată de guvernele post-belice — subt inspiraţia d-lui Vintilă Brătianu. Şi cînd această opera a dat fa­liment, recunoscut de însuşi d-l Vintilă Brătianu in 1923 prin cu­­noscutu-i memoriu, — cum mai îndrăzneşte un ziar liberal, după goluri bugetare şi deficite­ exce­­dente, să se pronunţe în chestii de buget şi încă să dea lecţii ? Dar încă ceva : articolul din „Universul" este scris de d. Ste­lian Popescu, fost ministru în cabinetul liberal — şi deci direct responsabil de politica economi­­co-financiară, liberală. In aceste condiţii, articolul din „Universul“ este şi mai de­plasat. D. Stelian Popescu nu se mul­ţumeşte numai cu expunerea de situaţii şi cu formularea solu­ţiilor. D-sa se ocupă­­ ca o vră­jitoare — şi cu clarviziunea. Pentru obţinerea autorităţii de clarvizionar, directorul „Univer­sului“ citează un lucru. El n’a avut încredere in cifra bugetu­lui de anul trecut , stingherit de criza mondială şi de catas­trofala prăbuşire a preţului ce­realelor, care a căzut la mai pu­ţin chiar de jumătate. lată-l deci pe d. Stelian Pope­scu prevestitor al crizei mon­diale şi al scăderii preţului la ce­reale. Dar cu un atît de formi­dabil talent, d-sa ar putea să-şi pună firmă de cărturăreasă — şi nu aici, ci într-un mare oraş a­­pusean... Succesul i-ar fi asigu­rat. Bazîndu-se pe prevederile cu caracter mondial din anul tre­cut, d. Stelian Popescu face pre­vestiri pentru viitor. „Astăzi,­­ spune d-sa, — după scăderea catastrofală a preţului cerealelor ne găsim într’o situa­ţie mai critică decit anul trecut şi facem aci afirmarea categorică — primind ori şi ce pedeapsă, — că în cursul anului ce vine, nu se vor putea încasa nici 25 mi­liarde, fiindcă nu este de unde. Socoteala este simplă de tot“. Deşi specialiştii guvernului şi ai departamentelor au lucrat competent şi cu o extremă pru­denţă la alcătuirea bugetului — plecînd de la realităţi sigure — economistiî şi financiarul „Uni­versului", în virtutea puterii sale de ordin divin, face o sumbră prevestire. Dar d-sa n’a aruncat despera­rea în spirite — aşa, pur şi sim­plu... fără un corectiv. Nu. El dă şi soluţii. Să le vedem. Mai întîi d. Stelian Popescu face următoarea constatare: „Ne zbatem să căpătăm banul şi, după ce l-am căpătat, vedem că nu corespunde cu nici unul din preţurile lucrurilor de care avem nevoe“. Intr'adevăr — aice-i tragedia : Dumnezeu ştie cum cîştigăm ba­nul, vorba ceia... cum ne zbatem pentru dînsul. Şi cînd colo, n’a­­vem ce face cu banul, cîştigat de noi cu multă trudă şi cîteodată chiar cu scîrbă. ...Atunci ce-i de făcut? Soluţia ne-o pune d. Stelian Popescu la dispoziţie : „Compri­marea tuturor preţurilor de orice natură“. Dar dacă „Universul“ e pen­tru această soluţie, de ce d. Ste­lian Popescu nu dă exemplu — micşorînd preţul gazetei sale ? Sau d-sa aşteaptă ca altul să în­ceapă comprimarea... Iar după aceste vesele diva­gaţii financiare, d. Stelian Pope­scu îşi închee astfel articolul : „Guvernul să înţeleagă, dacă voeşte cu orice preţ să păstreze cîrma ţării, că a trecut ceasul experienţelor şi că a venit acela al hotărîrilor eroice“. Credem că guvernul nu poate executa aceste indicaţii. Mai de­grabă l-ar lăsa pe d. Stelian Po­pescu — să se zbată la cîrma ţă­rii... In lunga discuţie asupra Adresei, s’a produs, alaltăeri, aproape inci­dental, intervenţiunea d-lui prof. N. lorga. Zicem incidental pentru­­că, indiferent dacă intervenţiunea in discuţie a d-lui lorga s‘a produs sau nu, în ordinea înscrierei la bi­rou, ea a avut loc printr’o ciudată coincidenţă după discursul de fa­tă mare” al d-lui Gh­. Brătianu de­venit de şase luni şeful unui partid — după d-sa — al unei fracţiuni de partid după afirmaţiunile fraţilor sau, mai bine zis, unchilor inimici D. N. Iorga a avut totdeauna por­niri şi indulgenţe de tată spirit­ul pentru tânărul profesor de istorie al Universităţii din Iaşi, şi nu pen­tru prima dată, şi-a manifestat d-sa pentru învăţăcelul său, sau pentru protejatul său, comorile ascunse ale inimei sale mari. Şi să recunoaş­tem că planul luminos pe care s-a pus d. Iorga în discursul său nu a stricat, ci din potrivă a slujit să dea un oarecare reflex de lumină care a lipsit — tre­bue să o mărturisim— şefului debutant. Dar indiferent de acest detab­lu incidental din discursul la Adresă al şefului partidului naţional, trebui să i se recunoasă meritul d-lui N. Iorga de a fi ridicat nivelul pe care opoziţiunea pusese discuţiunea a­­dresei. Nici că se putea aştepta mai pu­ţin dela acest impenitent luptător pe tărâmurile politice înalte, de la omul care are vărul să desprindă în fiece moment al vieţei publice din stat elementul moral care pri­mează. D. Iorga a fost izbit de epidemia contagioasă de pesimism care bân­­tue în viaţa noastră publică şi s’a ridicat cu glas de adevărat profet împotriva molimei de defetism pe care spirite posomorâte şi posace, şi mai ales scurt văzătoare, se în­deletnicesc să o propage prin toa­te mijloacele şi pe toate tărâmu­rile­i şi iată un membru al opoziţu­­nei, care nu ne a învăţat cu mena­jamente şi care ne a dat lovituri, de foarte multe ori nedrepte şi pro­vocate din judecăţi prea superficia­le­, urcând la tribună şi nelăsând să se auză de la înălţimea ei nici jăra­­niile lui Irimia nici prevestirile fu­­n­ebre ale Casandrei. Afectând să vorbească în numele celor bătrâni, făcând din păcate parte din acea pirpirie gerontocra­­ţie care ne a mai rămas şi pe care o tinerime neastâmpărată, cam tur­bulentă şi nici­decum răbdătoare, o acoperă cu toată hala pe care nu poate justifica, d. lorga ne a dat e­­xemplul înviorător al optimismului, ce şovăitor atribut al tinereţii- D. lorga a fost mai tânăr ca toţi ti­nerii noştri. Optimismul d-lui lorga, ca­re a adus această notă înviorătoare în discuţia Adresei, are însă cu atât mai multă valoare cu cât el îşi are obârşia in realităţile adânci ale vieţei noastre de Stat. D- lorga nu este un simplu im­presionist, care judecă după vreo aparenţă întâmplătoare, d. lorga nu este din aluatul acelui paşă iubitor de oameni care mergând, pe ger, în stradă, plângea pe vecinul lipsit de lemne şi care, odată intrat în ca­sa sa încălzită, îşi freca mâin­e, mulţumind lui Alah că încălzise vremea, dispensân­du-l să mai tri­­meată un braţ de lemne de pomană nevoiaşului... D­­lorga cunoaşte realităţile. Le priveşte în faţă şi le spune pe nu­me. Trecem în adevăr prin o grea criză economică. Toate izvoarele noastre de producţiune ,tânjesc din greu sub apăsarea vremilor de din afară, mai multe decât sub apăsa­rea celor de dinăuntru. Nu se pot îndrepta lucrurile cu una cu două, şi va mai curge încă multă apă pe gârlă până ce producătorul român va putea să trăiască din nou vre­mea de huzur sau cel puţin de sta­re bună dinaintea războiului Şi va trebui muncă nu de o legislatură sau două, ci muncă de câteva gene­raţii până să ne înfiripăm din nou. Prea s’a uitat că zeci şi zeci de mi­lioane nu au făcut decât să consu­me vreme de 5 ani, în care timp o­­menirea a trăit numai din seul ei, din stocurile acumulate. Astăzi a­­ceste stocuri au dispărut. S­au da­că, concomitent se observă feno­mene de supraproducţie, se uită în acelaş timp că legiunile celor morţi pe câmpul de luptă au rărit falanga consumatorilor, au micşo­rat prin dispariţiunea lor puterea de cumpărare a acestora. Dacă nu ar fi decât aceste considerente şi ar fi destul pentru ca istoricul să în­ţeleagă substratul tragediei econo­mice pe care lumea o străbate. Dar de aci până a proclama sfâr­­şitul lumei, până a declara că, de pildă, la noi în ţară, ne găsim în prezenţa unei populaţiuni definitiv pauperizate, este ca dela cer până la pământ. România trece printr’o criză e­­conomică serioasă; mijloacele sta­tului sunt precare şi cer multă chib­zuială pentru a fi hotărâte în aşa fel încât nici organizaţia sa să nu sufere şi nici sarcine prea mari sa se pună pe contribuabil. Dar grosul acestuia, cei 86 la sută de producători agricoli, cu toată criza de preţuri prin care trece târgul de cereale, sunt departe de a fi istoviţi — aşa cum le place să o proclame pesimiştii — sunt de­parte de a prezintă realitatea fune­bră a maselor agricole din ţin­utu­­rile Rusiei Sovietice. Pe această temelie ţărănească, sănătoasă — orice ar zice prezică­torii de dezastre — capabilă de muncă şi producând, oricât de in­fim este remunerat pentru moment produsul muncei sale, sunt aşezate toate speranţele de refacere ale a­­cestei ţări lată nota nouă, optimistă şi în­viorătoare, pe care o aducea la Ca­meră d. loiga in discuţiunea adre­sei. P­incipiul „bunului“ tinaruiar Ştim cu câtă uşurinţă au pro­cedat întotdeauna liberalii la al­cătuirea budgetelor. De­ aceia ne surprinde şi mai mult faptul că tot ei vin astăzi să dea sfaturi, de cari ar voi să se ţină seamă la alcătui­rea noul­or budgete, probabil pen­tru a confirma Menţiunile „bune“ ce au de a colabora la opera gu­vernului. Numai că decâ.­­sfaturi” pr­oaste, mai bine deloc. Căci iată ce spune „Independenţa Română” într’un număr recent: „Un ministru de finanţe trebue să se întrebe mai întâi cam­ sunt tre­buinţele neapărate ale statului”. Probabil pentru a evalua posibi­lităţle budgetare pe măsura aces­tor trebuinţe. Este principiul „bunului” finan­­ciar Vintilă Brătianu, care aşa a procedat la alcătuirea faimoaselor budgete deficitare pe care le ispă­şim de doi ani de zile. Este iluzia că dacă cunoşti per­fect toate trebuinţele statului, ie­ri poţi satisface prin simpla opera­ţiune de a aloca la începutul anu­lui sume suficiente, cari — dacă nu se încasează -­­ nu înseamnă, după concepţia liberală, mai nimica. Trebuinţele statului sunt mari, şi este incontestabil că budgetul ţării noastre e mult prea redus . Dar la alcătuirea budgetului nu se poate proceda decât chibzuind bine cari pot fi cotele reale de în­casări. De-abia apoi se poate pre­cede inţelepţeşte la distribuirea fondurilor. Rămân multe cereri in suferinţă, este drept, dar nu ilu­ziile le pot satisface. Liberalii au pus întotdeauna ca­rul înaintea boilor, şi pe deoparte ne-au dat budgetele deficitare, iar pe de altă parte ne-au lăsat atâtea trebuinţe imediate ale statului ne­­satisfăcute. Scuza le-a fost că nu s’au realizat prevederile. Era ceva irealizabil De doi ani se procedează la al­cătuirea budgetelor pe alte te­meiuri cari s’au dovedit sănătoase. Rămână liberalii cu principiul „bunului” financiar, pe care numai ei nu vor să-i considere absurd. Agenţiile de presă au fost săp­tămâna trecută în mare fierbere. Ştiri pornite din Moscova, pe cale particulară, anunţau frământări de­ un caracter mai grav în sânul conducerii actuale­ a Rusiei So­vietice. Marele hebdomadar Pari­sian „Je suis partout“ a triat toate aceste veşti şi în primul său număr publică un articol din care se desprinde adevărata situaţie din Rusia . ,,In­ ciuda desminţirilor agenţiei telegrafice „Tass”, svonuri de e­­venimente grave petrecute la Moscova, au circulat toată săptă­mâna trecută- Ziarele germane şi unele ziare engleze au anunţat în­tâi rebeliunile din armata sovie­tică, un atentat contra lui Stalin şi descoperirea unui complot militar organizat de comandantul armatei, Blucher, şi generalul Andreev. Astfel Daily Express” publica la 21 şi 22 Noem­brie ştirea trans­misă de corespondentul său ber­­linez, parvenită din Rusia, că două batalioane din armata sovietică­­încazarmate în împrejurimile Mos­covei, s’au revoltat şi au fost ex­terminate de trupele G­­P­­U-ului. Deasemeni că garnizoana din Kronstad s’a răsvrătit, iar echipa­jul canonierei „Volkof“ a fost a­­restat şi, în sfârşit, că puterea executivă a fost trecută în mâinile unui triumvirat în fruntea cărui s’ar afla Peters- Acesta ar fi luat măsuri extraordinare pentru apă­rarea Kremlinului. Un alt ziar vorbea de asasinarea lui Stalin, în vreme ce agenţia poloneză „Iskra” anunţa abonaţilor săi, la 23 Noem­­brie, că o bătălie în regulă a fost angajată în Piaţa Roşie din Mos­cova între trupele revoltate şi a­­celea care au rămas credincioase guvernului. După versiunile aces­­stei agenţii, Kremlinul a fost luat cu asalt la 23 Noembrie, orele îl dimineaţa şi Stalin ucis­ Aceste zvonuri păreau să gă­sească o oarecare confirmare în faptul că două zile orice comuni­caţie telegrafică, telefonică şi ra­­dio-telegrafică cu Moscova a fost întreruptă. Marile ziare din Berlin au în­cercat zadarnic să poată comu­nica cu trimişii lor de la Moscova. Dealtminteri, Ministerul de Ex­terne german a încercat fără suc­ces să obţină legătura cu amba­sada germană din Moscova. Dar, în cele din urmă totul se lămuri-Întreruperea comunicaţiilor prin fir şi fără fir se datora timpului rău- Furtuna era deci pricina mu­tismului din U. R. S. S- iar nu re­voluţia. Comunicaţiile fură dealt­fel restabilite şi în seara de 23 Noembrie s-a aflat că nimic nu se schimbase la Moscova, dar lupta lui Stalin contra opoziţiei a luat o formă mai ascuţită. Este astăzi stabilit deci că diferitele faze ale acestei lupte au dat naştere zvo­­nurilor fantastice din ultimle zile. Nu mai este nici o îndoială că origina acestei lupte e planul de 5 ani- Dacă judecăm după cele ce scriu ziarele ruseşti ale emigraţi­lor, de pildă organul democrat din Berlin­­,Ru!” (totdeauna bine infor­mat; faza actuală a luptelor din Rusia se traduce mai ales prin importante , detaşări şi mutări în personalul diriguitor: îndepărtarea lui Radcof, preşedintele Consiliului Comisarilor Poporuui ; destituirea lui Syrtsof, preşedintele Consiliu­­lui Comisarilor Republicei federale a Rusiei; destituirea lui Krysa­­novski, preşedintele Comisiunei „planului de 5 ani”, etc­, etc­ Toate aceste schimbări sunt con­firmate de corespondentul din Moscova al ziarului ger­man ,,Mon­tag“ care a sosit la Berlin. După (Continuare la pag. II-a)1 POLITICA BUGETARA Dificultăţile întocmirii bugetul­ui sunt, pentru opoziţie o temă de vi­novată agitaţie demagogică şi pen­tru foarte mulţi presupuşi econo­mişti un prilej de eftină manifestare publică. Atitudinea celor dintâi nu sur­prinde; ea isvorăşte din aceeaş mentalitate cinică a unor vinovaţi cari cred că cel mai bun mijloc de a te apăra e atacul. Opoziţia de azi, care nu poate fi cu totul inconştien­tă de vina pe care o poartă în crea­rea grelelor împrejurări de astăzi exploatează cu obişnuita ei rea credinţă o situaţie care ar fi putut fi înlăturată în mare parte dacă gu­vernele precedente ar fi urmărit tot timpul servirea intereselor obşteşt. Căci de unde derivă greutăţile de astăzi? Intr’o criză economică ale cărei cauze sunt de găsit în pri­mul rând în marile greşeli ale poli­ticei economice a guvernelor libe­rale şi a preptşilor lor şi apoi in abuziva politică bugetară a aces­tor guverne. Nu e nevoe să refacem procesul acelei politici pentru a învedera crimele ei împotriva fiinţei naţio­nale: verdictul definitiv a fost dat de întreaga naţiune prin sufragiul unanim întrunit de programul par­­tidului naţional-ţărănesc şi a fost formulat de toţi câţi şi-au putut ex­prima o opinie obiectivă asupra guvernărilor postbelice de până la venirea la putere a partidului na­­ţional-ţărănesc. Greşitei îndrumări a economiei naţionale de după răz­boi se datoreşte secătuirea princi­palei ramuri de producţie a ţării, a­dică a agriculturii şi tot ei se dato­­reşte întârzierea refacerei econo­mice cu sprijinul indispensabil al capitalului din afară. Dacă econo­mia românească este atât de greu încercată de criza de acum, aceas­ta se datoreşte în primul rând ma­rilor greşeli din trecut cari au dus la împiedecarea refacerii ei şi a re­constituirii rezervelor sale. Deopotrivă de grave au fost însă şi greşelile din politica bugetară din trecut, greşeli cari se găsesc la origina dificultăţilor de acum. In determinarea veniturilor Sta­tului s-au folosit criterii cari apasă acum foarte greu asupra elastici­tăţii bugetare. Unele taxe antieco­­nomice pe produ­cţiune, cum ar fi taxele de export, au constituit ani dea rândul baza principală de ali­mentare cu venituri a bugetului Sta­tului aşa încât înlăturarea lor a de­venit apoi extrem de dificilă. Căci de azi pe mâine nu se pot înlocui venituri de miliarde. Tot atât de grave au fost greşe­lile comise în ce priveşte reparti­zarea, pe categorii economice, a ce­lorlalte surse de venit: lipseşte cea mai slabă urmă de concepţie eco­nomică in aşezarea din trecut a sistemului fiscal. ,Nu s-a ţinut sea­ma nici de reala putere de contri­buţie a fiecărei categorii impoza­bile şi nici de rolul pe care trebui să-l aibă Statul în armonizarea in­tereselor particulare cu cele colec­tive. Acolo însă unde greşelile au de­venit adevărate crime este în ad­ministrarea veniturilor Statului. A­­cestor greşeli se datoresc nu nu­mai enormul deficit de 18 miliarde ce­ a rămas să fie acoperit de gu­vernul naţional-ţărănesc şi care a­­pasă şi astăzi asupra tezaurului pu­blic, dar şi risipa neîngăduită în re­partizarea cheltuelilor. Procentul enorm pe care-l ocupă cheltuelile de personal în totalul cheltuelilor, lipsa de preocupare pentru îmbunătăţirea utilajului de stat, care îndeplineşte funcţiuni pu­blice de prima ordine, risipa co­menzilor de favoare şi fără între­buinţare justificată, hipertrofia unor organe fără funcţii necesare, în dauna altora care aşteptau zadar­nic să fie dotate cu fondurile nece­sare, aceste sunt caracteristicele bugetelor de până la venirea gu­vernului naţional-ţărănesc. Un început de remediere — căci e vorba de stări de fapt şi de drept adânc înrădăcinate în structura Statului — a fost făcut prin primele două bugete ale guvernului naţio­­nal-ţărănesc. S’au eliminat cheltueli inutile, s’au concediat diurnişti şi funcţionari fără drepturi câştigate şi fără funcţii utile, s’au realizat mari economii în aprovizionarea serviciilor publice. In schimb s­au Continuare în coloana II-a ment demn de Un bust lui Eminescu Astăzi se inaugurează în grădi­­lor este o punte luminoasă arum­­­a Arboroasa din Cernăuţi bustul cată un timp peste veacuri înainte, lui Mihail Eminescu, ridicat prin­­ Credem, sau ne prefacem a crede stăruinţa şi silinţele Ligei Cultura­le. Va fi desigur un prilej de-a a­­duce în actualitate pe genialul poet, in actualitatea populară, inundata, copleşită de atâtea „genii” contim­porane şi discutabile... Eminescu a fost atât de mult înălţat în gloria lui, încât unii se dispensează de-a­ mai ceti. E destinul marilor scrii­tori. Odată decretaţi glorii naţio­nale, ei sunt lăsaţi în pace, să doar­­mă în bibliotecă. Şi doar, nu exista încă lectura obligatorie, doamne­­fereşte! Eminescu n’are încă un monu­­ în tot felul de miracole şi nu izbu­tim să vedem această minune atât de evidentă, că atunci când cultura noastră abia începuse să îngâne, a­­bia începuse să descopere­­ câteva silabe din vocabularul adevăratei lirice, Mihail Eminescu a scris „Lu­ceafărul”... Ni-e greu să consimţim, se vede, că Eminescu ne-a lăsat o moşteni­re imens­ă, o operă care a rămas singură şi inegalată. Monumentul de proporţii reduse care se inaugurează astăzi in capi­tala Bucovinei, este o dovadă că spiritualitatea eminescană porun­ceşte încă destul de tare in suflete­­le unora dintre noi. Un monument lui Eminescu nu s’a făcut când România trecea prin griji mai puţine, şi când era mai u­­şor. Astăzi ne mulţumim şi cu un bust. Când e vorba de nemurirea celui mai mare poet român, se face o economie înverşunată de bronz... S’ar putea spune, şi ar fi o Învi­nuire pe jumătate adevărată, că poporul român n’are memoria mor­ţilor săi — ceace e o lipsă mai du­reroasă decât pare unora. Când îţi aduci aminte de morţii tăi cei mari, dovedeşti că tu nu eşti o improvi­zaţie de azi­eri şi că ai de gând să durezi ceva mai mult, dincolo de hotarul material al pieirii. Numai amintind ce ai în urmă, poţi avea dreptul să te depăşeşti, mai de­parte. Bustul lui Eminescu şi-a găsit foc­­ la Cernăuţi, acolo unde elevul de gimnaziu Eminescu visa aplecat pe textele şcolare. Mai târziu poate fi strălucire, în Bucureştii cu destule pieţe şi grădini. Ţara aceasta a fost totuşi, până la război, guvernată de boeri cari se făleau cu arzătoarea lor dragos- ŞT’ţării^ump^ te de cultura st mei unul din gu­­ci0baaSCă o piaţă cu monumentul vernele acestea de aristocraţilui. Bănuim că o strada trebue sS subţiri im sa gândit ca o capitai^‘jje tn Bucureşti cu numele lui, a ţării fără un monument al lui E­ D Dem Dobrescu, primarul Ca­­minescu, fara un bulevard care sa „ poarte marele lui nume, e o capita- Ficate,­ care a reuşit sa restaureze că numai de administraţie nu şi o stela funerară a poetului, de la Re­­capitală a sufletului românesc.­­ Iu, ar adăoga un frumos corolar Orice francez ştie că Victor Hu­­j faptei sale dacă ar cinsti ,.un bille­ge ocupa un loc mai însemnat in vard cu numele glorios, istoria Franţei decât orice primar fie şi un primar cu genial construc­tiv al baronului Haussman. Omul nostru, acela de cea mai bună pre­gătire intelectuală continuă să nu înţeleagă datoria noastră faţă de umbra uriaşă a lui Eminescu. Pre­­tutindeni se ştie că operile marilor poeţi sunt cuceriri tot atât de grele şi scumpe ca­­şi victoriile remar­cabile în răsboae. Izbânda unui mare poet este privită ca o izbân­dă naţională, şi încă una de lungă durată- Viziunea genială a poeţi-Să semnalăm, cu prilej­,­, bustu­lui de la Cernăuţi, că editările din Capitală au tipărit în ediţia de­ o frumuseţe remarcabilă magnifica opării-Pentru că, în cele din urmă, tre­­bue să recunoaştem că opera lă­sată de marele poet, e un monu­ment pe care nu-l va putea întrece nici unul din monumentele ridicate de noi. SERGIU DAN 1 --1 1 .■ • g Jt-S 'yirr-jl î . \ -iții- .\yj: •? V - p-V Excluderea din partid Intrând în clubul liberal, d. C. Ar­­getoianu a explicat acest fapt prin ultima-i dorinţă de a muri intr’o casă cinstită. — Noi îţi »treb­ăteam ! tamâstarea ţi tis fie apuci de blestemăţii. Esi afară ! Să fie ia co'achi în sfiredă, păcătosule I

Next