Dreptatea, ianuarie 1931 (Anul 5, nr. 971-994)
1931-01-15 / nr. 981
Hiai u no. sine «»îs mmm im PAOINI vorbind de picatele presei. „independenta“ spune cl fiecare turmă are „oile el moașe Numai cl adevăratul păstor nu titeste cu ele ea d. nuca. Viata publică şi privată rSubt titlul „Presa şi viata prid. Stelian Popescu publică îti „Universul“ de eri — un Ibarie nostim articol. Articolele id-sale sunt totdeauna savuroase atit prin fondul lor halandala, cît ca prin forma agramată și grobiană. Ori de câte ori cetim un rînd semnat de el, — ne gîndim la ciudăţenia situaţiei unui director de var, care nu ştie să scrie nici cît titp destal funcţionar de la expedite, însărcinat cu marcarea coletelor. 'S©,, Stelian Popescu vrea să pară, de data aceasta, cărturar. Se consideră urmaş întru presă al lui gp. A- Rosetti şi citează, ca martor, he Heme (necunoscîndu-i probabil origina). „Universul“ vorbeşte de insuficientele procedurale în materie de presă. Dar d. Stelian Popescu — dacă ba ne înşelăm — a fost ministru de Justiţie. De ce n’a înlăturat d-sa aceste insuficiente? Apoi directorul „Universului“ ermcite păreri în privinţa libertăţii presei. Cum d-sa a patronat un sistem de cenzură — fiind la Departamentul Dreptăţii — şi-a pierdut autoritatea morală de a se pronunţa în această materie. Dar d. Stelian Popescu devine pur şi simplu adorabil — cînd D-sa, strîmbînd din nas, vorbeşte cu desgust despre sistemul autohton al calomniilor prin presă şi despre „moravurile şi patimile noastre politice la un popor abea eşti dintr’o lungă sclavie“. Dar care ziar mai mult decit,Universul“ s’a manifestat ca o tribună a sclavilor de curînd eliberaţi, profesionişti ai calomniei? Şi trecem peste politica de aţîtere a urii, de poliţism ordinar, de falsificare a informaţiei şi de nedreaptă acuzare politica — decalomnie chiar în forul public. Ne oprim numai la ignominiile făcute de „Universul“ în domeniul Strict particular, unde nu iertat sa se strecoare privirea unui om civilizat. Şi ziarul d-lui Stelian Popescu nu s’a mărginit măcar la divulgarea secretelor exacte de familie, ci s a ocupat cu invenţii grosolane şi neruşinate. După acest trecut imund, o elementară decentă impune rezervă „Universului“. D. Stelian Popescu însă nu se încurcă în astfel de reţele morale. „Din ceasul cînd am început să iau parte la viaţa publică, — spune directorul „Universului“, — am pus la dispoziţia adversarilor toatăviaţa mea publică şi privată sprea fi disecată pe toate fetele“. D. Stelian Popescu şi-a oferit Viaţa privată spre a fi „disecată“. Dintre cei ce vin un cuţit in mină, nimeni n’a fost tentat de această ,,disecţie“ graţioasă. Deşi d-sa „dă voe să i se scruteze viaţa particulară“, nu cunoaştem un pervers al olfactivităţii morale, îndemnat să-şi desfete nasul în ceia ce i se oferă. Domeniul particular aparţine fiecăruia — cu toate micimile, lipsurile şi calităţile lui. E o regiune interzisă ochiului şi nasului străin. Opinia publică are dreptul întrun singur caz să dea inlături valul de pe viaţa privată a unui om politic, numai atunci, cînd actul cu caracter particular este resortul unei acţiuni publice. Atunci cînd de pildă un mare ziar de tiraj, tipărit într’o vastă instituţie tipografică, intră in mod neregulat in proprietatea unui profitor al unei situaţii delicate... In acest caz, acel mod de achiziţionare — oricît de particular şi chiar de intim ar fi el — poate deveni obiect de discuţii publice... întrucît organul de opinie publică este vătămat la origin. Un poet simbolist, la urma urmei, poate avea orice moralitate. Nu această latură contează în opera-i de artă pura. Ziaristul însă şi mai cu seamă directorul de rgazetă n’are doar de scop incintarea artistică a publicului, ci convingerea lui Iar pentru ca să fim convinşi de cineva, avem nevoe nu numai de argumente solide — ci şi de o adîncă sinceritate îndărătul argumentelor, sinceritate verificată prin acte brave și oneste. Altfel — oricît de talentat ar fi ziaristul — îi citim articolul ca literatură pentru siestă, nu-l luăm in serios, nu ne lăsăm convinşi și nu vibrăm subt „verbu-i înaripat“. De aceia ziaristul trebue să aibă, dincolo de sfera banuerilor cel puţin actele-i generatoare de acţiuni publice. „Universul“ are în această privinţă o gravă ţară. Iar d. Steliani Popescu — dacă era cît de citabil — trebuia să evite astfel de discuţii. M. SBănuiam de mult că românul, chiar când este avere scan şi arz şef cu spadă şi pinteni, rămâne tot poet. Oficiosul averesem de eri vibrează şi exultă ca o baladă, ca un poet lunatec. Este atâta inspiraţie, atât patos in jurul unei înscrieri în partid, cât toti poeţii Renaşterii la un loc nu au fost in stare să acumuleze pentru a sărbători marele miracol al Bunei Vestiri. Este drept, că şi înscrierea a trei săteni in partidul averescan constitue un miracol,, un eveniment atât de necrezut, încât zece lire de poet ca ale d-lui Gosa, sau vocea de sirenă inspirata a d-lui Trancu-Iaşi, nu ar fi de ajuns să trâmbiţeze minunea. Inchipuiţi-vâ! Trei săteni sau înscris în partidul averescan■ Au intrat in partidul care işi vedea de atâţia ani de zile tătânele porţilor cuprinse de rugină, pentru că nimeni nu mai le călca pragul, trei oameni, pescuiţi nu se ştie de pe unde şi cum trei săteni ce îşi încep epistola prin care cer să fie primiţi cu un lung şi respectuos: „domnule Şef’. Desigur minunea treime sărbătorită Şi dacă acolo, la faţa lacului, unde s'a produs miracolul, iel a fost sărbătorit de către 1.1. şef cu cîntiva clondire cu vin sau zeamă ac pnufta, aici la centru a ieşi tot o beţie, insă de vorbe. Şi ce vorbe! Să citeşti şi să le cruceşti! „De Pe valea Mureşului, la Soroca, din Cernăuţi până la Durostor, dela Calmi la Arad, din toate colţurile tarii oară lumea aşteaptă îndreptarea dela d. mareşal Averescu”. (Aici cuvântul „îndreptare" este pus ca un joc de cuvinte desigur, pentru că sar putea să fie o aluzie la oficiosul partidului averescan, care vrea să-şi dea iluzia că este citit dela Tisa pân’la Austru). Vedeţi deci, minunea, minunilor averescană, Dela Soroca pe valea Mureşului, din Durostor până in Cernăuţi, din Arad pe valea Mureşului — şi spre a fi mai compleţi — dela gurile Dunării până în Tisa, s'au înscris in partidul averescan, trei săteni, doar trei Şi sunteni siguri că spre a vorbi in poezie aşa cum ii place • îndreptării'’, — vor fi trei Doamne şi., singura trei. Dezarmare economică Cine urmăreşte cu atenţiunea cuvenită desfăşurarea politicei europene, ajunge inevitabil la incheerea că ideea cooperării economice intereuropene face progrese mari, că iui mai poate fi departe momentul când se va păşi la realizarea, indiferent in ce mod, a unei strânse cooperări care să ia locul adversităţilor haotice de astăzi. Cât timp criza n’a lovit decât o parte din ţările europene, se putea gândi că cele cruţate de criză nu vor putea fi convinse de utilitatea imediată a unei înţelegeri pe baza de concesiuni reciproce şi de foloase comune. S-a întâmplat chiar ca in multe reuniri internaţionale unele ţâri să se manifeste în aşa fel încât păreau stăpânite de ideea că propunerile de cooperare, înseamnă pentru ele obligaţii fără compensaţie. Principiul interdependenţei era proclamat cu aproape unanimitate însă împrejurările făceau ca foarte mulţi să nu creadă pe deplin în realitatea lui. Cutare ţară se vedea in plină prosperitate alături de alte ţări cari se sbăteau în dificultăţi. Un sentiment omenesc putea dar să îndemne pe reprezentanţii acestor ţări cu situaţii privilegiate de a gândi că ar fi o graşală să nu folosească această împrejurare prielnică pentru a consolida poziţia ţarii lor în concertul interzonal. In realitate, era vorba de o situaţie trecătoare, datorită numai răgazului de care firesc avea nevoe acel principiu al interdepenidenţii pentru ca să restrângă aupra tuturor ţărilor urmările de echilibrului economic care bântui de atâta vreme supa întinse regiuni ale globului. Astăzi se poate afirma fără teamă de a greşi că nu mai există ţară care să se creadă la adăpost de urmările crizei mondiale. Ba chiar spruncinul economic a început să se simtă mai greu şi să preocupe mai mult in ţările bogate ca în cele sarace. Fiindcă prosperitatea lor este mai mult legată de schimburile economice cu ţările străine iar prin structura lor mult mai complexă, ele se resimt mai puternic de pe urma desechilibrului economic. Şomajul constitue pentru ele o problemă economică şi o primejdie socială cu deosebire gravă; lipsa de rentabilitate a întreprinderilor lor le stinghereşte acţiunea de expansiune capitalistă şi le ştirbeşte autoritatea politică internaţională. Din orice punct de vedere ar privi clar actualele dificultăţi economice, fără perspectivă de a putea fi înlăturate prin acţiunea izolată a vreunei ţări, marile puteri ajung la aceeaş concluzie că e nevoe grabnică de a se aşeza pe baze raţionale raporturile internaţionale, economice şi financiare. Pe aceste constatări evidente se bizue noua mentalitate din diplomaţia europeană - mentalitate al cărei ecou se poate găsi în limbajul marilor ziare din Apus şi din manifestările publice ale oamenilor de Stat, faţă de apropiatele reuniri politice internaţionale. Pretutindeni se arată o mai bună dispoziţie pentru marile ţeluri ale Ligii Naţiunilor şi proectele de solidarizare economică sau politică ce cată să dea organizare practică acelor ţeluri. La promovarea ideilor de ,,desarmare” sub triplul lor aspect militar, moral şi economic — cum le-a definit atât de bine de prim-ministru C. C. Mironescu în declaraţiile făcute lui „Neues Wiener Journal" — România va fi contribuit enorm de mult, alături de ţările din Sud-Estul Europei. Energica acţiune desfăşurată de reprezentanţii României la ultimele reuniri internaţionale şi gruparea ţărilor agricole în jurul formulei, enunţată pentru întâia oară de delegatul României , privind regimul preferenţial au fost permanent pârghii puternice in valorificarea ideilor de cooperare economică intereuropeana. Nici una din împrejurările oferite de politica internaţională n’a fost perdută de reprezentanţii actuali ai Statului român pentru a proclama nevoia ,,desarmării” economice iar noul tarif vamal a fost o anticipare sinceră şi curajoasă asupra politicei preconizate. In declaraţiile făcute acum presei străine şi fără îndoială că prin acţiunea diplomatică pe care o desfăşoară în străinătate, preşedintele consiliului de miniştrii d. C. C. Mironescu, se strădueşte, odată mai mult să pledeze cauza tezei româneşti, care este cauza prosperităţii economice şi a păcii generale. Institutul de înalte Studii Agrare Acest Institut a fost creiat de curând la Paris, sub înaltul patronaj al d-lui Dr. Hodza, fost ministru, preşedintele Academiei Cehoslovace de Agricultură, Victor Boret, senator, Ministru al Agriculturii, şi a altor personalităţi politice franceze printre cari d-l Charles Lambert In prefaţa programului materiilor de învăţământ şi orariul cursurilor sunt explicate raţiunile care au dus la crearea Institutului precum şi scopurile urmărite. Institutul de înalte Studii Agrare se adresează elevilor de la şcolile mari, de la facultăţi, şi tuturor persoanelor dornice să complecteze noţiunile elementare pe care le posedă, referitoare la sociologie şi la economia rurală. In afară de aceasta, Institutul înţelege să pună marele public în curent cu problemele agricole, precizând repercusiunea lor asupra ansamblului economiei popoarelor. Agricultura, într-adevăr, cu toate progresele uimitoare ale industriei în ultimul secol, cu toate desvoltarea oraşelor, şi cu tot exodul rural care creşte din an în an, rămâne încă modul esenţial de activitate al lumii întregi. Mai mult de jumătate din omenire trăeşte astăzi din munca pământului, şi produsele agricole destinate fie pentru alimentaţie, fie să servească la materii prime pentru industrie, reprezintă mai mult de jumătate din cifra mondială a afacerilor economiei contemporane. In plus, marea problemă, care consistă în a stabili condiţiunile de echilibru între o industrie care prin definiţie prosperează fără încetare, în virtutea nouilor invenţi nei pe care Ie adoptă, şi o agricultură, care legată de legisteme, apare imuabilă, se pune în toată întregimea ei atenţiunei noastre. Exodul rural acest fenomen universal, este exemplul cel mai vizibil al unui dezechilibru înspăimântător. Cu voe, sau fără voe, problemele agricole au fost lăsate în umbră, sau reduse la proporţiile neînsemnate ale simplelorpastorale. Lumea s’a mulţumit să le considere ca un fel de cazuri particulare ale problemelor industriale, şi refugiindu-se într’un verbalism lipsit de orice sens precis, lumea se căzneşte să creadă că pentru a rezolvi aceste probleme, ajunge să transporţi pur şi simplu în agricultură soluţiunile deja găsite în domeniul industrial. Este o eroare absolută; trebue să se înţeleagă odată că ştiinţele industriale sunt un lucru şi că ştiinţele agricole sunt alt lucru. Trebue să ajungem la convingerea că agricultura şi industria nu vor putea trăi sub aceleaşi formule, căci ele ascultă la legi cu totul diferite. Trebue să se mai înţeleagă în sfârşit că pe această bază agricolă care este comună la mai mult de jumătate din omenire, poate să se desvolte o civilizaţie, care, paralelă civilizaţiei industriale, dar profund diferită în esenţa şi manifestaţiunile sale, merită să fie precizată, studiată şi încurajată. Plasându-se prin natura sa chiar în afara terenului politic, pentru a nu cunoaşte problemele decât din punct de vedere strict şi unic, ştiinţific, Institutul de înalte Studii Agrare vrea să aducă modestul său aport la această operă imensă. El apare astfel, în acelaş timp, un centru de învăţământ şi un centru de cercetări. C. TRNKA Secretar general al Institutului de înalte studii agrare Opoziţia şi alegerile parţiale Ordinile date de centru nu sunt ascultate de organizaţiile provinciale Situaţia opoziţiei la Teleorman Deşi nu mai sunt decât aproximativ două săptămâni până la data alegerilor parţiale, totuşi organizaţiile din provincie ale opoziţiei încă nu sunt orientate asupra obligaţiunilor ce au şi atitudinei ce trebuie să păstreze în aceste alegeri. Vorbim, bine inteles, de alegerile din vechil Regat, căci asupr celor de dincolo de Carpaţi partidele de opoziţie nu-şi fac nici un fel de iluzie asupra vreunei eventuale, reuşite. Despre acestea, ele ştiu cu precizie că vor fi favorabile partidului niţional-ţărănesc-In vechiul regat, la Teleorman, Vlaşca şi Putna, opoziţia încearcă lupta cu nădejdea ce va putea avea oarecari şanse de reuşită şi pentru aceasta ea a mobilizat toate forţele electorale şi toate resursele pentru convingerea alegătorilor. Partea slabă este insa că, deşi propaganda se face in chipul cel mai aber dar şi cel mai demagogic de către reprezenanţii opoziţiei totuşi organizaţiile nu au nici o orientare şi certurile interne macină unitarea de conducere a propagandei. Vom trece la exemple precise pentru a arăta debandadaîn rândurile opoziţiei, LA TELEORMAN Ca să se vadă cum stau în realitate lucrurile la Teleorman, vom spune numai că d. Victor Antones,cu care conduce personal campania, a trimis ieri în Capitală pe d. maior Slăvescu fostul prefect liberal, pentru a pune în cunoştinţă pe d. Duca că o parte din organizaţiile săteşti ale partidului liberal — cele din nordul judeţului — sprijină candidatura d-lui Stan Ghiţescu candidatul averescan. Sub cuvântul că ele au dorit un candidat local, D. Victor Antonescu crede ca atitudinea aceasta a unora din organizaţii este pusă la cale de către chiar unii fruntaşi liberali teleormăneni, cari nu simpatizează pe d. Antonescu. Pe de altă parte, unele organizaţii averescane trecând peste cuvântul d-lui mareşal Averescu nu dau nici uni fel de concurs in aceste alegeri partidului poporului fiindcă In caz de reusita d-lui Stan Ghifescu urmează sa intre in parlament d. Iancu Beca, cel mai antipatic fruntaş averescan din Teleorman si unul din aceia cari nu au făcut nimic nici pentru partid si nici pentru partizani. In special organizaţiile din sudul judeţului precum şi cea din T.Măgureie au refuzat categoric votul pentru d. Stan Ghitescu. Aceste organizaţii, cari doreau candidatura unui alt fruntaş averescan, d. Florian Cristescu sunt atât de ostile candidaturei d-lui Ghitescu încât reprezentanţii lor fac propaganda in aceste alegeri în aceleaşi automobile cu propagandiştii liberali iar în sate descind la locuinţele fruntaşilor liberali. In asemenea condiţiuni este uşor de presupus cât de puţine şanse de reuşită au şi d. Brătianu şi d. Stan Ghiţescu. Astăseară, are loc la T. Măgurelu din casele d-lui Ovid Burcă fruntaș liberal local, o întrunire pentru fixarea unui acord politic între liberali și averescani în vederea sprinirsirei candidaturei d-lui Dinu Brătianu. Este de văzut dacă se va ajunge la un rezultat satisfăcător. V1 I Puţină istorie Reabilitarea Cleopatrei Timpul reabilitează, ceiace, cu o profundă lipsă de adâncire şi prea pripită judecată contimporanii au condamnat pe nedrept. După atâţia regi şi regine, este acum rândul Cleopatrei. Câte romane s’au scris asupra acestei nefericite regine a Egiptului! Şi tantus dacă judeci cu obiectivitate ştiinţifică, concluzia ce se desprinde este cu totul alta. Lumea va trebui să recunoască în Cleopatra un adevărat geniu politic. S’a făcut mult caz în jurul celebrii glume: că faţa lumii ar fi fost alta dacă nasul Cleopatrii ar fi fost puţin mai lung. Unii au râs: O glumă de bun gust! Alţii s’au gândit, că ar fi o aluzie la indrăsneala Cleopatrii Dacă ar fi fost ceva mai indrăsneaţă, câte s’ar fi schimbat. Noi înclinăm să credem că multe s‘ar fi schimbat dacă Cleopatra ar fi fost ceva mai tânără în momentul când l’a întâlnit pe Antoniu— dar mai ales atunci când l'a întâlnit pe Octaviu. Un scriitor grec d. G. L. Arvanitakis, ne-a dat de curând un frumos studiu asupra vieţii, ambiţiilor şi înfrângerii reginei Egiptului. Sunt in bună parte, de-a lungul povestirii d-sale, multe lucruri prea puţin cunoscute nouă. In special evenimentele din ultimii ani de domnie ai Cleopatrii, evenimente ce au o Semnificaţie deosebită, în ochii d-luiArvanitakis. . . — „In primăvara anului 42 — ne spune scriitorul mai sus numit — Antoniu fu silit să petreacă împreună cu soţia sa Octavia un an la Atena. Octavia era sora lui Octavia asociatul la tron al lui Antoniu. Când după un an, Antoniu se întoarse la Alexandria, unde îşi fixă și cartierul general, el căută să se robească armatele armeniene. După câteva atacuri nenorocite, isbuti în cele din urmă, graţie unor trădători, să prindă întreaga familie regală a Armeniei. Triumful şi l'a sărbătorit în Alexandria. Cum însă asemenea ceremonii nu puteau fi celebrate decât în Rom, Antoniu dădu oraşului Alexandria un nou nume: Roma nouă. Aceasta reprezenta însă şi un pas înainte în ce priveşte proectul pe care Cleopatra căuta să-l realizeze. Prinţii armenieni au fost sfiiţi să defileze asemeni sclavilor prin faţa reginei Egiptului, car® avea la stânga ei pe Antoniu. Acesta proclamă cu acel prilej pe Cleopatra drept „regina tuturor regilor“, iar pe copiii ce-i avea la ea îi numi Alexandru Soarele, rege al ţărilor din răsăritul Eufratului, Cleopatra Lună, regină a Cirenaicei, iar pe Ptolemeu, rege al Eufratului de sud-Cleopatra primi, tot cu acest prilej, un admirabil cadou din partea lui Antoniu: frumoasa bibliotecă din Pergame, compusă din 200 000 de volume, bibliotecă pe care Cleopatra o instală în Serapeum. Cleopatra era în al cincisprezecelea an de domnie. Ea puse să se bată o nouă monedă cu efigia ei şi a lui Antoniu. In ce o priveşte, pe această monedă ea se intitulează „Noua zeiţă“ identificându-se cu Isis. Această monedă are o însemnătate deosebită. Antoniu era înfăţişat de către Cleopatra drept rege al Egiptului, iar cetatea Alexandria drept capitala sa nouă. Dar acest fapt este o simplă frivolitate a unei femei, cochete, sau un act indrăsneţ calculat de un geniu politic care ştie ce vrea? Este mai mult decât evident că Cleopatra văzând pe Antoniu comandantul unei oştiri imense, căuta să se servească de el pentru victorii de cari să profite nu Roma, ci Egiptul; ba mai mult, gândea că aceste victorii vor fi în detrimentul Romei şi vor da posibilitate Alexandriei să devină capitala lumii. Ea uitase insă pe Octaviu. Acesta, convinsese Senatul roman să declare război Cleopatrei, fiu lui Antoniu- Toate ţările Occidentului se asociară lui Octaviu, în timp ce ţările greceşti şi cele din Asia se declarară favorabile lui Antoniu. începea astfel războiul între Occident şi Orient, între lumea romană şi cea greacă, sau numai helenisată. Antoniu şi Cleopatra îşi fixară cartierul general în Grecia. Aici, regina Egiptului a fost sărbătorită in mod deosebit. Populaţia din Patras bătu monedă cu efigia ei, şi pretutindeni, chiar prin temple i se ridicară statuile primăvara anului 31, Antoniu fu învins pe mare la Actim. El fu nevoit să se retragă împreună cu Cleopatra în Alexandria. Regina încercă să transporte pe Marea Roşie vasele de război, încărcate şi cu comorile sale, dar Nabateienii din Arabia dădură foc corăbiilor In timp ce Antoniu căuta să se prepare de o nouă luptă, Cleopatra concepu planul unei trădări. Veţi spune : este o infamie ! Dar de fel- Era numai politică feminină. »,Cleopatra, vroia să-l trădeze pe Antoniu. Ea căută să-l câştige pe Octavin. In timp ce trimişii lui Antoniu şi ai Cleopatrii erau respinşi de către Octaviu, Cleopatra trimetea în secret alţi trimişi, numai din partea ei, cari să ceară lui Octaviu o atitudine indulgentă faţă de regină. Trimişii săi trebuiau să corupă cu sume de bani pe ofiţerii lui Octaviu. Dar planul nu reuşi. Octaviu, şiret, răspunse cu promisiuni înşelări toare, şi trimise Cleopatrei pe un oarecare Tyrsos, care propuse reginei să se despartă de Antonim întrucât Octaviu este şi el îndrăgostit de ea. In acest timp Octaviu ocupase Pelusa- Comandantul cetăţii, din ordinul Cleopatrii, predase singur oraşul. Antoniu, care se găsia la Paraitonion vroi să pornească spre Alexandria spre a putea respinge pe duşmani. Dar oştile romane îl înfrânseră în faţa Paraitonionului, şi fu nevoit să se refugieze pe vasele egiptene. Dar aici câţiva emisari a Cleopatrii sosiră spre a-i anunţa o falsă ştire, acela a morţii reginei. îndurerat Antoniu se străpunse cu spada. Totuş înainte de a muri află adevărul: că regina trăia- Dar nu bănui înşelătoria femeiască şi ceru, ca orice amant orbit de pasiune, să fie lăsat să moară lângă fiinţa iubită Octaviu vroia să prindă pe Cleo-(Citiți continuarea in pagina ll-a] In pag. iii-a . In Vlaşca, in ajunul alegerilor parţiale in pag. IV-a M. S. Regele şi problemele economice aie ţârii — Declaraţiile d-lui ministru Emil Haţiegan — Zece ani de muzică românească lată o sărbătorire încântătoare Zece ani de eforturi nu pot fi neapărat zece ani de creaţie, mai cu seamă intr’o materie atât de gingaşă cum e muzica. „Societatea Compozitorilor Români’’ a împlinit zece ani. E drept, că muzica românească e ceva mai veche, dar manca organizatoare a societăţii a dat frumoase roade, stimulând silinţele tinerilor compozitori, stârnind interesul publicului pentru manifestările noastre muzicale. O istorie a muzicii româneşti n'ar putea încă cuprinde pagini glorioase, dar nu e mai puţin adevărat că unele încercări merituoase pot hrăni optimismul nostru şi nădejdea într’o desvoltare a unor zicii româneşti. Sunt nume care şi-au câştigaţi un loc merituos in istoria artă artelor, cum numesc muzica, poetul Un Enescu, un Cuclin, un Mihalovici, ca să nu mai pomenim de ceilalţi, mai noi ca şi cei din trecut, sunt nume care au depăşit hotarele şi s’au impus atenţiei europenefolclorul românesc a servit imens, prin frumoasele sale bogăţii lirice, creaţiile compozitorilor noştri Simfoniile marelui, nostru Georg,ge Enescu realizează o artă desăvârşită o expresie muzicală puternică a sensibilităţii româneşti. Succesele compoziţiilor lui Enescu, la toate audiţiile din străinătate, sunt biruinţi ale geniului românesc. Tânărul compozitor Mihalcnici a repurtat deasemeni succese remarcabite in Franţa, unde lucră-, rile sale au găsit cele mai calde aprecieri in critica muzicală. „Societatea compozitorilor români” a avut o fericită inspiraţie organizând sărbătorirea celor zeci ani de activitate şi nădăjduim că publicul nostru va acorda tot sprijinul său merituoaselor eforturi pentru o promovare a talentului muzical românesc. Drumul deschis de munca acestei societăţi, pentru o definire a şcolii muzicale româneşti şi pentru o înălţare a creaţiei noastre la nivelul muzicei altor naţiuni mai, norocoase, treime urmat mai departe cu aceiaş ardoare de până acum. Cadrul în care s’a desfăşurat această serbare aniversara ni se pare însă prea restrâns, bubikul cel mare trebuia şi dansau invitat să participe la o serie de concerte, spre a’l atrage in mrejele binefăcătoare ale muzicei. Noi credem, ca ,Societatea Compozitorilor Români’’, are in afară de rosturile ei bine definite de-a tăia drum creaţiei naţionale şi misiunea de-a educa masele largi ale poporului spre a le apropia de bucuria muzicei Educaţia muzicală a naţiunii, iată o lăture a activităţii acestei societăţi, care trebue cultivată cu o stăruinţă neobosită, pentru că noi credem că publicului românesc ii revine onoarea de a consacra creaţiile compozitorilor români-Alfabetul sensibilităţii muzicale trebue slujit poporului nostru, care slavă Domnului, a dovedit că are destule aptitudini, artistice preţioase.