Dreptatea, ianuarie 1931 (Anul 5, nr. 971-994)

1931-01-15 / nr. 981

Hiai u no. sin­e «»îs mmm im PAOINI vorbind de picatele presei.­­ „inde­pendenta“ spune cl fiecare turmă are „oile el moașe Numai cl adevăratul păstor nu titeste cu ele­­ ea d. nuca. Viata publică şi privată rSubt titlul „Presa şi viata pri­­d. Stelian Popescu publică îti „Universul“ de eri — un Ibarie nostim articol. Articolele id-sale sunt totdeauna savuroase atit prin fondul lor halandala, cît ca prin forma agramată și grobi­ană. Ori de câte ori cetim un rînd semnat de el, — ne gîndim la ciu­dăţenia situaţiei unui director de var, care nu ştie să scrie nici cît titp destal funcţionar de la expedi­te, însărcinat cu marcarea cole­­telor. 'S©,, Stelian Popescu vrea să pară, de data aceasta, cărturar. Se con­sideră urmaş întru presă al lui gp. A- Rosetti şi citează, ca martor, he Heme (necunoscîndu-i proba­bil origina). „Universul“ vorbeşte de insufi­cientele procedurale în materie de presă. Dar d. Stelian Popescu — dacă b­a ne înşelăm — a fost minis­tru de Justiţie. De ce n’a înlăturat d-sa aceste insuficiente? Apoi directorul „Universului“ e­­rmcite păreri în privinţa libertăţii presei. Cum d-sa a patronat un sistem de cenzură —­ fiind la De­partamentul Dreptăţii — şi-a pier­dut autoritatea morală de a se pronunţa în această materie. Dar d. Stelian Popescu devine pur şi simplu adorabil — cînd D-sa, strîmbînd din nas, vorbeşte cu desgust despre sistemul autoh­ton al calomniilor prin presă şi despre „moravurile şi patimile noa­stre politice la un popor abea eşti dintr’o lungă sclavie“. Dar care ziar mai mult decit­­,Universul“ s’a manifestat ca o tribună a sclavilor de curînd eli­beraţi, profesionişti ai calomniei? Şi trecem peste politica de aţî­­tere a urii, de poliţism ordinar, de falsificare a informaţiei şi de ne­dreaptă acuzare politica — de­­ca­lomnie chiar în forul public. Ne oprim numai la ignominiile făcute de „Universul“ în domeniul Strict particular, unde nu­ i­ertat sa se strecoare privirea unui om civilizat. Şi ziarul d-lui Stelian Popescu nu s’a mărginit măcar la divulgarea secretelor exacte de fa­milie, ci s a ocupat cu invenţii gro­­solane şi neruşinate. După acest trecut imund, o ele­mentară decentă impune rezervă „Universului“. D. Stelian Popescu însă nu se încurcă în astfel de re­ţele morale. „Din ceasul cînd am început să iau parte la viaţa publică, — spu­ne directorul „Universului“, — am pus la dispoziţia adversarilor toată­­viaţa mea publică şi privată spre­­a fi disecată pe toate fetele“. D. Stelian Popescu şi-a oferit Viaţa privată spre a fi „disecată“. Dintre cei ce vin un cuţit in mină, nimeni n’a fost tentat de această ,,disecţie“ graţioasă. Deşi d-sa „dă voe să i se scru­teze viaţa particulară“,­­ nu cu­noaştem un pervers al olfactivită­­ţii morale, îndemnat să-şi desfete nasul în ceia ce i se oferă. Domeniul particular aparţine fie­căruia — cu toate micimile, lipsu­rile şi calităţile lui. E o regiune interzisă ochiului şi nasului străin. Opinia publică are dreptul în­­trun singur caz să dea inlături va­lul de pe viaţa privată a unui om politic, numai atunci, cînd actul cu caracter particular este resor­tul unei acţiuni publice. Atunci cînd de pildă un mare ziar de tiraj, tipărit într’o vastă in­stituţie tipografică, intră in mod neregulat in proprietatea unui pro­fitor al unei situaţii delicate... In acest caz, acel mod de achi­ziţionare — oricît de particular şi chiar de intim ar fi el — poate de­veni obiect de discuţii publice... în­trucît organul de opinie publică este vătămat la origin­. Un poet simbolist, la urma ur­mei, poate avea orice moralitate. Nu această latură contează în o­­pera-i de artă pura. Ziaristul însă şi mai cu seamă directorul de rgazetă n’are doar de scop incintarea artistică a pu­blicului, ci convingerea lui Iar pentru ca să fim convinşi de cine­va, avem nevoe nu numai de ar­gumente solide — ci şi de o adîn­­că sinceritate îndărătul argumen­telor, sinceritate verificată prin acte brave și oneste. Altfel — oricît de talentat ar fi ziaristul —­ îi citim articolul ca literatură pentru siestă, nu-l luăm in serios, nu ne lăsăm convinşi și nu vibrăm subt „verbu-i înari­pat“. De­ aceia ziaristul trebue să aibă, dincolo de sfera banuerilor cel puţin actele-i generatoare de ac­ţiuni publice. „Universul“ are în această pri­vinţă o gravă ţară. Iar d. Steliani Popescu — dacă era­ cît de cit­a­bil — trebuia să evite astfel de dis­cuţii. M. S­Bănuiam de mult că românul, chiar când este avere scan şi arz şef cu spadă şi pinteni, rămâne tot poet. Oficiosul averesem de eri vibrează şi exultă ca o baladă, ca un poet lunatec. Este atâta ins­piraţie, atât patos in jurul unei în­scrieri în partid, cât toti poeţii Renaşterii la un loc nu au fost in stare să­ acumuleze pentru a săr­bători marele miracol al Bunei Vestiri. Este drept, că şi înscrie­rea a trei săt­eni in partidul ave­­rescan constitue un miracol,, un eveniment atât de necrezut, încât zece lire de poet ca ale d-lui Go­­sa, sau vocea de sirenă inspirata a d-lui Trancu-Iaşi, nu ar fi de ajuns să trâmbiţeze minunea. Inchipuiţi-vâ! Trei săteni sau înscris în partidul averescan■ Au intrat in partidul care işi vedea de atâţia ani de zile tătânele porţi­lor cuprinse de rugină, pentru că nimeni nu mai le călca pragul, trei oameni, pescuiţi nu se ştie de pe unde şi cum­ trei săteni ce îşi în­cep epistola prin care cer să fie primiţi cu un lung şi respectuos: „domnule Şef’­. Desigur minunea treime sărbă­torită­ Şi dacă acolo, la fa­ţa lacu­lui, unde s'a produs miracolul, iel a fost sărbătorit de către 1.1. şef cu cîn­tiva clondire cu vin sau zea­mă ac pn­ufta, aici la centru a ieşi tot o beţie, insă de vorbe. Şi ce vorbe! Să citeşti şi să le cruceşti! „De Pe valea Mureşului, la Soroca, din Cernăuţi până la Durostor, dela Calmi la Arad, din toate colţurile tarii oară lumea aşteaptă îndrep­tarea dela d. mareşal Averescu”. (Aici cuvântul „îndreptare" este pus ca un joc de cuvinte desigur, pentru că sar putea să fie o alu­zie la oficiosul partidului averes­can, care vrea să-şi dea iluzia că este citit dela Tisa pân’la Aus­tru). Vedeţi deci, minunea, minu­nilor averescană, Dela Soroca pe valea Mureşului, din Durostor pâ­nă in Cernăuţi, din Arad pe valea Mureşului — şi spre a fi mai com­pleţi — dela gurile Dunării până în Tisa, s'au înscris in partidul averescan, trei săteni, doar trei Şi sun­teni siguri că spre a vorbi in poezie aşa cum ii place • în­dreptării'’, — vor fi trei Doamne şi­., singura trei. D­ezarmare economică Cine urmăreşte cu atenţiunea cuvenită desfăşurarea politicei europene, ajunge inevitabil la in­cheerea că ideea cooperării eco­nomice intereuropene face pro­grese mari, că iui mai poate fi departe momentul când se va păşi la realizarea, indiferent in ce mod, a unei strânse cooperări care să ia locul adversităţilor haotice de astăzi. Cât timp criza n’a lovit decât o parte din ţările europene, se putea gândi că cele cruţate de criză nu vor putea fi convinse de utilitatea imediată a unei în­ţelegeri pe baza d­e concesiuni reciproce şi de foloase comune. S-a întâmplat chiar ca in multe reuniri internaţionale unele ţâri să se manifeste în aşa fel încât păreau stăpânite de ideea că propunerile de cooperare, în­seamnă pentru ele obligaţii fără compensaţie. Principiul interde­pendenţei era proclamat cu a­­proape unanimitate însă împre­jurările făceau ca foarte mulţi să nu creadă pe deplin în rea­litatea lui. Cutare ţară se vedea in plină prosperitate alături de alte ţări cari se sbăteau în dificultăţi. Un sentiment omenesc putea dar să îndemne pe reprezentanţii aces­tor ţări cu situaţii privilegiate de a gândi că ar fi o graşală să nu folosească această împrejurare prielnică pentru a consolida po­ziţia ţarii lor în concertul inter­zonal. In realitate, era vorba de o si­tuaţie trecătoare, datorită numai răgazului de care firesc avea ne­voe acel principiu al interdepen­idenţii pentru ca să restrângă a­­­­­upra tuturor ţărilor urmările de echilibrului economic care bân­tui de atâta vreme supa întin­­se regiuni ale globului. Astăzi se poate afirma fără teamă de a greşi că nu mai e­­xistă ţară care să se creadă la adăpost de urmările crizei mon­diale. Ba chiar spruncinul eco­nomic a început să se simtă mai greu şi să preocupe mai mult in ţările bogate ca în cele sarace. Fiindcă prosperitatea lor este mai mult legată de schimburile economice cu ţările străine iar prin structura lor mult mai com­plexă, ele se resimt mai puter­nic d­e pe urma desechilibrului e­­conomic. Şomajul constitue pen­tru ele o problemă economică şi o primejdie socială cu deosebire gravă; lipsa de rentabilitate a întreprinderilor lor le stinghe­reşte acţiunea de expansiune ca­pitalistă şi le ştirbeşte autorita­tea politică internaţională. Din orice punct de vedere ar privi clar actualele dificultăţi e­­conomice, fără perspectivă de a putea fi înlăturate prin acţiunea izolată a vreunei ţări, marile pu­teri ajung la aceeaş concluzie că e nevoe grabnică de a se aşeza pe baze raţionale raporturile in­ternaţionale, economice şi finan­ciare. Pe aceste constatări evidente se bizue noua mentalitate din diplomaţia europeană - mentali­tate al cărei ecou se poate găsi în limbajul marilor ziare din A­­pus şi din manifestările publice ale oamenilor de Stat, faţă de a­­propiatele reuniri politice inter­naţionale. Pretutindeni se arată o mai bună dispoziţie pentru ma­rile ţeluri ale Ligii Naţiunilor şi proectele de solidarizare econo­mică sau politică ce cată să dea organizare practică acelor ţeluri. La promovarea ideilor de ,,de­­sarmare” sub triplul lor aspect militar, moral şi economic — cum le-a definit atât de bine de prim-ministru C. C. Mironescu în declaraţiile făcute lui „Neues Wiener Journal" — România va fi contribuit enorm de mult, ală­turi de ţările din Sud-Estul Eu­ropei. Energica acţiune desfă­şurată de reprezentanţii Româ­niei la ultimele reuniri interna­ţionale şi gruparea ţărilor agri­cole în jurul formulei, enunţată pentru întâia oară de delegatul României , privind regimul pre­ferenţial au fost permanent pâr­ghii puternice in valorificarea ideilor de cooperare economică intereuropeana. Nici una din îm­prejurările oferite de politica in­ternaţională n’a fost perdută de reprezentanţii actuali ai Statu­lui român pentru a proclama ne­­voia ,,desarmării” economice iar noul tarif vamal a fost o antici­pare sinceră şi curajoasă asupra politicei preconizate. In declaraţiile făcute acum presei străine şi fără îndoială că pr­in acţiunea diplomatică pe care o desfăşoară în străinătate, preşedintele consiliului de mini­ştrii d. C. C. Mironescu, se stră­­dueşte, odată mai mult să ple­deze cauza tezei româneşti, care este cauza prosperităţii econo­mice şi a păcii generale. Institutul de înalte Studii Agrare Acest Institut a fost creiat de curând la Paris, sub înaltul pa­tronaj al d-lui Dr. Hodza, fost ministru, preşedintele Acade­miei Cehoslovace de Agricultu­ră, Victor Boret, senator, Mi­nistru al Agriculturii, şi a altor personalităţi politice franceze printre cari d-l Charles Lambert In prefaţa programului materii­lor de învăţământ şi orariul cursurilor sunt explicate raţiu­nile care au dus la crearea Insti­tutului precum şi scopurile ur­mărite. Institutul de înalte Stu­dii Agrare se adresează elevilor de la şcolile mari, de la facultăţi, şi tuturor persoanelor dornice să complecteze noţiunile elemen­tare pe care le posedă, referitoa­re la sociologie şi la economia rurală. In afară de aceasta, Institutul înţelege să pună marele public în curent cu problemele agri­cole, precizând repercusiunea lor asupra ansamblului economiei popoarelor. Agricultura, într-adevăr, cu toate progresele uimitoare ale industriei în ultimul secol, cu toate desvoltarea oraşelor, şi cu tot exodul rural care creşte din an în an, rămâne încă modul e­­senţial de activitate al lumii în­tregi. Mai mult de jumătate din omenire trăeşte astăzi din mun­ca pământului, şi produsele a­­gricole destinate fie pentru ali­mentaţie, fie să­ servească la materii prime pentru industrie, reprezintă mai mult de jumătate din cifra mondială a afacerilor economiei contemporane. In plus, marea problemă, care consistă în a stabili condiţiunile de echilibru între o industrie care prin definiţie prosperează fără încetare, în virtutea noui­­lor invenţi nei pe care Ie adoptă, şi o agricultură, care legată de legi­steme, apare imuabilă, se pune în toată întregimea ei a­­tenţiunei noastre. Exodul rural acest fenomen universal, este exemplul cel mai vizibil al unui dezechilibru înspăimântător. Cu voe, sau fără voe, proble­mele agricole au fost lăsate în umbră, sau reduse la proporţiile neînsemnate ale simplelor­­pas­torale. Lumea s’a mulţumit să le considere ca un fel de cazuri particulare ale problemelor in­dustriale, şi refugiindu-se în­­tr’un verbalism lipsit de orice sens precis, lumea se căzneşte să creadă că pentru a rezolvi a­­ceste probleme, ajunge să trans­porţi pur şi simplu în agricul­tură soluţiunile deja găsite în domeniul industrial. Este o eroare absolută; trebue să se înţeleagă odată că ştiin­ţele industriale sunt un lucru şi că ştiinţele agricole sunt alt lucru. Trebue să ajungem la convingerea că agricultura şi industria nu vor putea trăi sub aceleaşi formule, căci ele ascultă la legi cu totul diferite. Trebue să se mai înţeleagă în sfârşit că pe această bază agricolă care este comună la mai mult de ju­mătate din omenire, poate să se desvolte o civilizaţie, care, pa­ralelă civilizaţiei industriale, dar profund diferită în esenţa şi ma­­nifestaţiunile sale, merită să fie precizată, studiată şi încurajată. Plasându-se prin natura sa chiar în afara terenului politic, pentru a nu cunoaşte proble­mele decât din punct de vedere strict şi unic, ştiinţific, Institutul de înalte Studii Agrare vrea să aducă modestul său aport la a­­ceastă operă imensă. El apare a­stfel, în acelaş timp, un centru de învăţământ şi un centru de cercetări. C. TRNKA Secretar general al Institu­tului de înalte studii agrare Opoziţia şi alegerile parţiale Ordinile date de centru nu sunt ascultate de organizaţiile provinciale Situaţia opoziţiei la Teleorman Deşi nu mai sunt decât aproxi­mativ două săptămâni până la da­ta alegerilor parţiale, totuşi orga­nizaţiile din provincie ale opozi­ţiei încă nu sunt orientate asupra obligaţiunilor ce au şi atitudinei ce trebuie să păstreze în aceste ale­geri. Vorbim, bine inteles, de alege­­rile din vechil Regat, căci asupr celor de dincolo de Carpaţi parti­dele de opoziţie nu-şi fac nici un fel de iluzie asupra vreunei even­tuale, reuşite. Despre acestea, ele ştiu cu pre­cizie că vor fi favorabile partidu­lui niţional-ţărănesc-In vechiul regat, la Teleorman, V­laş­ca şi Put­na, opoziţia încearcă lupta cu nădejdea ce va putea avea oarecari şanse de reuşită şi pentru aceasta ea a mobilizat toa­te forţele electorale şi toate resur­sele pentru convingerea alegăto­rilor. Partea slabă este insa că, deşi propaganda se face in chipul cel mai aber dar şi cel mai­ demago­gic de către reprezenanţii opozi­ţiei totuşi organizaţiile nu au nici o orientare şi certurile interne ma­cină uni­tar­e­a de conducere a propagandei. Vom trece la exemple precise pentru a arăta debandada­­în rân­durile opoziţiei, LA TELEORMAN Ca să se vadă cum stau în rea­litate lucrurile la Teleorman, vom spune numai că d. Victor Antones,­cu care conduce personal campa­nia, a trimis ieri în Capitală pe d. maior Slăvescu fostul prefect libe­ral, pentru a pune în cunoştinţă pe d. Duca că o parte din organizaţiile săteşti ale partidului liberal — cele din nordul judeţului — sprijină can­didatura d-lui Stan Ghiţescu candi­datul averescan. Sub cuvântul că ele au dorit un candidat local, D. Victor Antonescu crede ca­ atitudi­nea aceasta a unora din organizaţii este pusă la cale de către chiar unii fruntaşi liberali teleormăneni, cari nu simpatizează pe d. Antonescu. Pe de altă parte, unele organiza­ţii averescane trecând peste cu­vântul d-lui mareşal Averescu nu dau nici uni fel de concurs in aceste alegeri partidului poporului fiindcă In caz de reusita d-lui Stan Ghi­­fescu urmează sa intre in parla­ment d. Iancu Beca, cel mai anti­patic fruntaş averescan din Teleor­man si unul din aceia cari nu au făcut nimic nici pentru partid si nici pentru partizani. In special organizaţiile din sudul judeţului precum şi cea din T.­Mă­­gureie au refuzat categoric votul pentru d. Stan Ghitescu. Aceste organizaţii, cari doreau candidatura unui alt fruntaş ave­rescan, d. Florian Cristescu sunt atât de ostile candidaturei d-lui Ghitescu încât reprezentanţii lor fac propaganda in aceste alegeri în aceleaşi automobile cu propagan­diştii liberali iar în sate descind la locuinţele fruntaşilor liberali. In asemenea condiţiuni este uşor de presupus cât de puţine şanse de reuşită au şi d. Brătianu şi d. Stan Ghiţescu. Astăseară, are loc la T. Măgurelu d­in casele d-lui Ovid Burcă fruntaș libe­ral local, o întrunire pen­tru fixarea unui acord politic între liberali și a­­verescani în vederea spri­nirsirei candidaturei d-lui Dinu Brătianu. Este de văzut dacă se va ajunge la un rezultat satisfăcător. V1 I­­ Puţină istorie Reabilitarea Cleopatrei Timpul reabilitează, ceiace, cu o profundă lipsă de adâncire şi prea pripită judecată contimpo­ranii au condamnat pe nedrept. După atâţia regi şi regine, este a­­cum rândul Cleopatrei. Câte ro­mane s’au scris asupra acestei ne­fericite regine a Egiptului! Şi tan­­tus dacă judeci cu obiectivitate ştiinţifică, concluzia ce se desprin­de este cu totul alta. Lumea va trebui să recunoască în Cleopatra un adevărat geniu politic. S’a făcut mult caz în jurul ce­lebrii glume: că faţa lumii ar fi fost alta dacă nasul Cleopatrii ar fi fost puţin mai lung. Unii au râs: O glumă de bun gust! Alţii s’au gândit, că ar fi o aluzie la indrăs­­neala Cleopatrii Dacă ar fi fost ceva mai indrăsneaţă, câte s’ar fi schimbat. Noi înclinăm să credem că multe s‘ar fi schimbat dacă Cleopatra ar fi fost ceva mai tâ­nără în momentul când l’a întâlnit pe Antoniu— dar mai ales atunci când l'a întâlnit pe Octaviu. Un scriitor grec d. G. L. Arva­­nitakis, ne-a dat de curând un fru­mos studiu asupra vieţii, ambiţii­lor şi înfrângerii reginei Egiptului. Sunt in bună parte, de-a lungul po­vestirii d-sale, multe lucruri prea puţin cunoscute nouă. In special evenimentele din ultimii ani de domnie ai Cleopatrii, evenimente ce au o Semnificaţie deosebită, în ochii d-lui­­Arvanitakis. . . — „In primăvara anului 42 — ne spune scriitorul mai sus numit — Antoniu fu silit să petreacă îm­preună cu soţia sa Octavia un an la Atena. Octavia era sora lui Oc­tavia asociatul la tron al lui An­toniu. Când după un an, Antoniu se întoarse la Alexandria, unde îşi fixă și cartierul general, el­ căută să se robească armatele armeniene. După câteva atacuri nenorocite, isbuti în cele din urmă, graţie u­nor trădători, să prindă întreaga familie regală a Armeniei. Trium­ful şi l'a sărbătorit în Alexandria. Cum însă asemenea ceremonii nu­ puteau fi celebrate decât în Rom­, Antoniu dădu oraşului Alexandria un nou nume: Roma nouă. Acea­­sta reprezenta însă şi un pas îna­inte în ce priveşte proectul pe care Cleopatra căuta să-l reali­zeze. Prinţii armenieni au fost sf­iiţi să defileze asemeni sclavilor prin faţa reginei Egiptului, car® avea la stânga ei pe Antoniu. A­­cesta proclamă cu acel prilej pe Cleopatra drept „regina tuturor regilor“, iar pe copiii ce-i avea la ea îi numi Alexandru Soarele, re­ge al ţărilor din răsăritul Eufratu­lui, Cleopatra Lună, regină a Ci­­renaicei, iar pe Ptolemeu, rege al Eufratului de sud-Cleopatra primi, tot cu acest prilej, un admirabil cadou din par­tea lui Antoniu: frumoasa biblio­tecă din Pergame, compusă din 200­ 000 de volume, bibliotecă pe care Cleopatra o instală în Sera­­peum. Cleopatra era în al cincispreze­celea an de domnie. Ea puse să se bată o nouă monedă cu efigia ei şi a lui Antoniu. In ce o priveşte, pe această monedă ea se intitulează „Noua zeiţă“ identificându-se cu Isis. Această monedă are o însem­nătate deosebită. Antoniu era în­făţişat de către Cleopatra drept rege al Egiptului, iar cetatea Ale­xandria drept capitala sa nouă. Dar acest fapt este o simplă fri­volitate a unei femei, cochete, sau un act indrăsneţ calculat de un geniu politic care ştie ce vrea? Este mai mult decât evident că Cleopatra văzând pe Antoniu co­mandantul unei oştiri imense, căuta să se servească de el pentru victorii de cari să profite nu Roma, ci Egiptul; ba mai mult, gândea că aceste victorii vor fi în detrimentul Romei şi vor da posi­bilitate Alexandriei să devină ca­pitala lumii. Ea uitase insă pe Oc­taviu. Acesta, convinsese Senatul roman să declare război Cleopa­­trei, fiu lui Antoniu- Toate ţările Occidentului se asociară lui Octa­viu, în timp ce ţările greceşti şi cele din Asia se declarară favora­bile lui Antoniu. începea astfel războiul între Occident şi Orient, între lumea romană şi cea greacă, sau numai helenisată. Antoniu şi Cleopatra îşi fixară cartierul ge­neral în Grecia. Aici, regina Egip­tului a fost sărbătorită in mod de­osebit. Populaţia din Patras bătu monedă cu efigia ei, şi pretutin­deni, chiar prin temple i se ridi­cară statui­le primăvara anului 31, Antoniu fu învins pe mare la Actim­. El fu nevoit să se retragă împreună cu Cleopatra în Alexandria. Regina încercă să transporte pe Marea Roşie vasele de război, încărcate şi cu comorile sale, dar Nabateie­­nii din Arabia dădură foc coră­biilor­ In timp ce Antoniu căuta să se prepare de o nouă luptă, Cleopatra concepu planul unei tră­dări. Veţi spune : este o infamie ! Dar de fel- Era numai politică fe­minină. »,Cleopatra, vroia să-l tră­deze pe Antoniu. Ea căută să-l câştige pe Octavin. In timp ce tri­mişii lui Antoniu şi ai Cleopatrii erau respinşi de către Octaviu, Cleopatra trimetea în secret alţi trimişi, numai din partea ei, cari să ceară lui Octaviu o atitudine indulgentă faţă de regină. Trimişii săi trebuiau să corupă cu sume de bani pe ofiţerii lui Octaviu. Dar planul nu reuşi. Octaviu, şiret, răspunse cu promisiuni înşelă­ri toare, şi trimise Cleopatrei pe un oarecare Tyrsos, care propuse re­ginei să se despartă de Antonim întrucât Octaviu este şi el îndră­gostit de ea. In acest timp Octaviu ocupase Pelusa- Comandantul cetăţii, din ordinul Cleopatrii, predase singur oraşul. Antoniu, care se găsia la Paraitonion vroi să pornească spre Alexandria spre a putea res­pinge pe duşmani. Dar oştile ro­­mane îl înfrânseră în faţa Parai­­tonionului, şi fu nevoit să se refu­gieze pe vasele egiptene. Dar aici câţiva emisari a Cleopatrii sosiră spre a-i anunţa o falsă ştire, acela a morţii reginei. îndurerat Anto­­niu se străpunse cu spada. Totuş înainte de a muri află adevărul: că regina trăia- Dar nu bănui în­şelătoria femeiască şi ceru, ca orice amant orbit de pasiune, să fie lăsat să moară lângă fiinţa iu­bită Octaviu vroia să prindă pe Cleo-­(Citiți continuarea in pagina ll-a] In pag. iii-a .­ In Vlaşca, in ajunul ale­­gerilor parţiale in pag. IV-a M. S. Regele şi problemele economice aie ţârii — Declaraţiile d-lui ministru Emil Haţiegan — Zece ani de muzică românească lată o sărbătorire încântătoare­ Zece ani de eforturi nu pot fi neapărat zece ani de creaţie, mai cu seamă intr’o materie atât de gingaşă cum e muzica. „Societatea Compozitorilor Ro­mâni’’ a împlinit zece ani. E drept, că muzica românească e ceva mai veche, dar manca organizatoare a societăţii a dat frumoase roade, stimulând silinţele tinerilor com­pozitori, stârnind interesul publi­­cului pentru manifestările noastre muzicale.­­­ O istorie a muzicii româneşti n'ar putea încă cuprinde pagini­ glorioase, dar nu e mai puţin ade­vărat că unele încercări merituoa­se pot hrăni optimismul nostru şi nădejdea într’o desvoltare a unor zicii româneşti. Sunt nume care şi-au câştigaţi un loc merituos in istoria artă ar­­telor, cum numesc muzica, poetul Un Enescu, un Cuclin, un Mihalo­­vici, ca să nu mai pomenim de cei­lalţi, mai noi ca şi cei din trecut, sunt nume care au depăşit hota­­rele şi s’au impus atenţiei euro­pene­folclorul românesc a servit imens, prin frumoasele sale bo­găţii lirice, creaţiile compozitori­lor noştri Simfoniile marelui, nostru Georg,­ge Enescu realizează o artă­ desă­vârşită o expresie muzicală puter­nică a sensibilităţii româneşti­. Succesele compoziţiilor lui Enescu, la toate audiţiile din străinătate, sunt biruinţi ale geniului românesc­. Tânărul compozitor Mihalcnici a repurtat deasemeni succese re­­mar­cabite in Franţa, unde lucră-, rile sale au găsit cele mai calde aprecieri in critica muzicală. „Societatea compozitorilor ro­mâni” a avut o fericită inspiraţie organizând sărbătorirea celor zeci ani de activitate şi nădăjduim că publicul nostru va acorda tot spri­jinul său merituoaselor eforturi pentru o promovare a­ talentului muzical românesc. Drumul deschis de munca aces­tei societăţi, pentru o definire a şcolii muzicale româneşti şi pen­tru o înălţare a creaţiei noastre la nivelul mu­zi­cei altor naţiuni mai, norocoase, treime urmat mai de­parte cu aceiaş ardoare de până acum. Cadrul în care s’a desfăşurat această serbare aniversara ni se pare însă prea restrâns, bubikul cel mare trebuia şi dansau invitat să participe la o serie de concerte, spre a’l atrage in mrejele binefă­cătoare ale muzicei. Noi credem, ca ,Societatea Com­pozitorilor Români’’, are in afară de rosturile ei bine definite de-a tăia drum creaţiei naţionale şi mi­siunea de-a educa masele largi ale poporului spre a le apropia de bu­curia muzicei­ Educaţia muzicală a naţiunii, iată o lăture a activităţii acestei societăţi, care trebue cultivată cu o stăruinţă neobosită, pentru că­ noi credem că publicului româ­nesc ii revine onoarea de­ a con­sacra creaţiile compozitorilor ro­mâni-Alfabetul sensibilităţii muzicale trebue slujit poporului nostru, care slavă Domnului, a dovedit că are destule aptitudini, artistice preţioase.

Next