Dreptatea, iulie 1931 (Anul 5, nr. 1118-1144)

1931-07-24 / nr. 1138

A MOI V NO. 1138 Vineri 24 iulie 1031e 4 PAGINI 5 Ici TARA Ou aa ... . 1003 6 luni I * • • 500 3 luni .... 250 A­BONAMENTE IN I învățători. Preoți fi Săteni STRAiNATATC ....... DUBLU B Inai • • ».................800 rai REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BVE BMSB telefon 1 ANUNȚURI COMERCIALE | B _ Direcția 218732 I $o primesc direct la Ad­ tta ziarului şi I j 1 i.1 BUCUREȘTI. - STR. Q. CLEMENCEAU, 9 I SA/S“ I I» toate agmtUt 4. publicitate din (ari 1 j L''1 D. Duca e supărat de motful cum recrutează d. Ar­­getoianu comisiunile sale interimare. Luna de miere a încetat şi d. Argetoianu, care s’a săturat de „triarea“ făcută cu deputaţi „opoziţionişti“ din teapta d-lui Duca, a început să „trieze“ aiurea decât în tabăra ducistă. D. Duca ar fi vrut să fie şi lac, şi bălae şi seara de vreme acasă... Urmăriţi zilnic gazetele liberale. Parcă şi astă­zi partidul naţional ţărănesc ar fi la guvern. Stăru­inţă care ne bucură. Mărturie publică în folosul forţei noastre. Asociaţia liberalo-guvernamen­­tală: bicefalitate în conducerea care se bate cap în cap; trupul o amestecătură dezarmând fizio­logia; iar d. Duca şi ai lui, — coada.... Bâţâe, bâţâe doar cu fo­loasele odoriferante ale acestei misiuni.... %­fir Răspuns la „obiectivitate“ «De ce nu sânteţi obiectivi»?!în ce stil bărbieresc! —­ale ofici­­întreabă şi invită guvernul. (osului primului-ministru în pri- Obiectivi, ca de pildă, d. Duca vinţa audienţelor şi decorarea de şi partidul său, ar putea să ada­ către Rege a fruntaşilor naţional­ege. Obiectivitate! Astă­zi şi cuvin­tele sânt condamnate la o «teh­nică» nouă. A fi «obiectiv» după acest vocabular «tehnic8 __ în­seamnă a fi laş. Etimologistul guvernului n’are de altfel meritul unui efort de invenţie. «Opoziţia obiectivă» a d-lui Duca i-a dat totul de-a gata. ^ «Obiectivitatea» d-lui Duca mână partidul pe care’l conduce către finalul carierei lui publice. La laşitatea cartelului electo­ral s’a adăogat umilinţa unei a­­titudini de slugă în Parlament. Voturile liberale s’au contopit cu acelea ale guvernului la toate improvizaţiile legislative ale a­­cestuia. Intr’o lună de zile au fost vo­tate în neştire zi şi noapte tot soiul de proecte. Odată nu s’a produs o protestare liberală con­tra acelei aprlpiseli legiferante. Ce scandal, ce vuet, ce urlete sub guvernul trecut pe tema «fa­­bricei de legi!» Vă aduceţi aminte furibunda campanie de anul trecut în pri­vinţa molestăr invalizilor, a­­duşi prin provocaţiuni intere­sate la Bucureşti, ca să protesteze contra luărei unor avantaje ce nu li se luase? Nu suflă liberalismul­ daoist azi că normalişti, aduşi din ordin în Capitală, au fost maltrataţi de autorităţile administrative. Zile întregi, săptămâni, pre­sa din serviciul liberalilor a ţinut-o dâră pe chestia aceasta. Acum tăcere adâncă în baltă. Brotăceii liberali nu orăcăe. Asta se chiamă obiectivitate! ţărănişti din Ardeal, a d-lui Vai­­da cu deosebire, sânt de o nedeli­­cateţă grosolană faţă de Suveran care singur alege pe cine vrea să decoreze în persoană. De aceia nici nu insistăm asu­pra necuviinţei ce se comite faţă de conducătorii şi partidul nostru în această chestie... «Obiectivii» miorlăe, cu balele între dinţi. Nu e totuşi vina noastră, că au pierdut definitiv partida. Joi 23 iulie 1931 Pe lângă alte ciudate apucături ale primului­­ministru Ior­ga, am sem­nalat la vreme inovaţia cel puţin curioasă a d-lui N. Ior­ga de a strămuta lucrările depar­tamentului şcolilor, ale presiden­­ţiei Consiliului şi ale ministerului de Externe acasă la d-sa, în şo­seaua Bonaparte, D. Ior­ga nu s’a oprit însă aci. De vreo săptămână, primul-mi­­nistru s’a retras la Vălenii de Munte, localitate agreabilă care are cinstea de a adăposti «Uni­versitatea» destinată sărbători­rii permanente a d-lui lor­ga. Orice s’ar susţine, «Vălenii de Munte» nu poate fi reşedinţa gu­vernului, cum pare a crede d. lor­ga. Primul ministru care face a­­tâta sgomot la banchete în jurul boeriei d-sale proprii şi a celor­lalţi miniştri — trebue să ştie că boerii din trecut când erau mi­niştri, ştiau că ministrul lucrează la minister şi nu în altă parte. Ministrul, până la d. Ior­ga, se considera obligat să muncească .. . „ „ , la departamentul său, dând astfel pe ape sa miulţim exemplele­­,­exenalul subalternilor săi. Dar, urmanti zilnic gazetele liberale. î,. .10 „„„„Ax în afară de această consideraţiu­­ne, vă închipuiţi ce arabură dom­neşte la departamentele conduse de d. Iorga, — şi în care pe dea­supra a mai introdus şi un cen­­tralism extrem — unde funcţio­narii trebue să umble forfota de­­la Bucureşti până în metropola iorghistă de pe valea l­eleajenu­­lui pentru rezolvarea afacerilor curente. Inovaţiune de gospodari con­ştiincioşi! Confratele nostru Mişcarea relevă destăinuirile făcute în coloanele Dreptăţei­ de către «Un mare acţio­nar» asupra neregulelor grave să­vârşite în conducerea şi adminis­trarea Băncei Generale a ţărei ro­mâneşti, unde «ilustraţii» fina­­ia­­re şi bancare liberale ca d-nii I. G. Duca, V. Antonescu, Slăvescu şi ceilalţi care ai fost numiţi, au pră­pădit zecile de milioane ale depo­nenţilor. Mişcarea constată că în adevăr, la Banca Generală s'a operat ca în codru şi o asemenea formidabilă a­­facere nu trebue muşamalizată, căci după scandalul făcut cu Banca Ce­tatea din Braşov, guvernul ar do­vedi complicitatea lui cu operaţiile de la, Banca Generală. Acesta este şi sentimentul gene­ral. Este evident, că după cele denun­ţate, justiţia ar trebui să fie sesi­zată. Dar de ce d. Duca face opoziţie «obiectivă»? De ce d. Argetoianu pare atât de sigur că şi la toamnă d. Duca va continua aceiaşi atitu­dine ? Aceasta este «obiectivitatea» ce ni se propune? Unui asemenea hermafrodism care este o decădere în ordinea politică şi o abjecţie în cea mo­rală? In definitiv, d. Duca este li­ber să-şi închipuie or să-şi dea seama, că nu se mai poate bucu­ra de guvernare prin el însu­şi şi să-şi ofere ilusia disgraţioasă d’a face pe omul la putere, gâdilând puterea altuia. Un organism politic sănătos, viril, intact şi care şi-a demon­strat vigoarea populară, în băta­ia cea mai aprigă ce s’a dat com­­­a lui, se datoreşte ţărei ca o for­­ă conscientă şi luptătoare, gata a toate răspunderile, fără provo­­caţie, dar de sigur fără plecăciu­ne. ...Obiectivi? Să devenim deo­dată obiectivi — în sensul Duca? Aideţi, să râdem. Dar cât domnii de la guvern s’au crezut formidabili, angajân­­du-se a ne pulveriza, — unii cu «sufletul», alţi cu «pumnul», — ce prigoană, ce desmăţ, câtă ură! Au fost învinşi, căci, da, au fost învinşi... Iar teribilele reali­tăţi cu gravele lor ipoteze au sfărâmat şi ce mai rămăsese din înfumurarea originară. Amară decepţie jos — şi sus, unde mai ales au fost iluşii. Acum orgolioşii, nepunând nici un preţ că’l au pe d. Duca drept coadă, au pornit cu smere­nie: — Mă rog, dar ce aveţi cu noi? De ce să nu fiţi obiectivi? Vre­murile sânt atât de grele! Aideţi la «obiectivitate....» * Spectacolul ar fi comic, dacă în adevăr, împrejurările n’ar fi aşa de dificile... Din nefericire — pentru el — apelul denchisoţilor înfrânţi n’are măcar o pocăinţă sinceră. Se simte, cum printre buzele ca­re murmură a pace, şueră în rea­litate ura! Milogeală de om la strâmtoare, turbat la gândul că trebue să-şi impue această atitu­dine. De aceia şi unele manifestări publice care dovedesc efectele oare­cum maladive ale stărei su­fleteşti indicate... Comentariile stăruitoare — şi GUBERNIA BASARABIEI Ucazul vinăratului Răşcanu Primim la redacţie un factum a­­non­im, fără nicio indicaţie de pri­­şm­ă, fără nicio semnătură, care su­nă ca un fel de proclamaţie, ca un fel de ucaz, care se adresează basa­­rabenilor. După stil şi după tonul naiv ca­zon pe care acest specimen de lite­ratură oficială ni-l prezintă, sub forma sa absolut insolită şi mai a­­les inadmisibilă, am putut ghici că e vorba de un fel de proclamaţie, un ucaz, pe care un înalt mad­al­ie îl adresează administraţilor săi. Ştiam că generalul Răşcanu a fost numit ministru al Basarabiei. Aşa spunea cel puţin decretul regal pu­blicat în «Monitorul Oficial». Din publicaţiunea pe care cu dis­creţie ne o înaintează ministerul de interne (presupunem) aflăm că cu d. Răşcanu, şi misiunea ce i s’a încredinţat, s’a întâmplat ceva cu mult mai ciudat şi mai grav. Ascutaţi ce poate să spună ciuda­tul înalt dregător — evadat din armătură impusă organizatiunei noastre de stat de Constitutiune, de legile organice şi de regulamente. «Delegat de către M. S. Regele (?!) a mă ocupa (sic) exclusiv de nevoile şi de interesele imediate ale Basarabiei, prin jurnalul Consiliului de miniştri (!) No. 3355 din 28 Iunie, guvernul din care am onoarea a face parte a fixat în linii generale atribuţiunile mele în provincia de peste Prut, atribuţiuni pe care M. S. Regele a binevoit a le aproba în în­tregime»... D. Răşcanu este numai ministru, in partibus, fără portofoliu şi drep­turile şi atribuţiunile chiar ale mi­niştrilor cu portofolii, nu merg până acolo unde d-sa pretinde că poate merge. Sau d. Răşcanu, învestit cu atribuţiuni estra-constituţionale, este un fel de guvernator de esenţă turistă sau un fel de rezident gene­ral într’o colonie extra-europeană, şi în consecinţă pretinde să impună controlul şi autoritatea sa membri­­i lor regulaţi ai guvernului,­­ supra­­­pun­ându-se şi acestora în atribuţiu­nile lor legale exclusive? Urmează o lungă şi, cum spun­eau atunci să ni se spună făţiş că neam, naivă înşirare de atribuţiuni din nou mult încercata Baarabie a * pe cari d. Răşcanu Crede că le poate exercită, în afară de legile organice şi fundamentale ale acestei ţări. Dar mai întâi o observaţiune: de­­când ,un jurnal al Consiliului de miniştri se poate confunda cu un decret regal? Că mentalitatea spe­cială a acestui fost militar confun­dă unele principii esenţiale nu ne miră; că, însă, la ministerul de In­terne unde ar fi trebuit să i se con­troleze şi potolească expansiunile sale literare administrative nu s’a găsit nimeni să-l cenzureze, iată ce nu se poate concepe. Oricâte atributiuni i s’ar fi încre­dinţat prin jurnalul No. 3555 din 24 Iunie, nu poate fi tolerat d-lui Răş­canu să spună într’un document o­­ficial că «ORICE NUMIRI DE FUNCTIONARI SUPERIORI IN ACEASTA PROVINCIE (de ce nu colonie? N. R.) SE VA FACE PE VIITOR CU AVIZUL PREALA­BIL AL SUBSEMNATULUI»... fost retrogradată la rangul de co­lonie exotică. Că i se aplică iarăşi vechile regimuri excepţionale de pe vremea guvernatorilor ei militari, generalii Popescu, Popovici, Rudea­­nu etc., regimuri ale căror rezulta­te funeste le-am cunoscut — le-au cunoscut pe spinarea lor, mai ales, bieţii basarabeni, a căror bunăvoin­ţă d. Răşcanu vrea să le-o capteze reclam­ându-se ca unul din ai lor... Acestea sunt reflecţiunile cari ni le sugerează în primul rând ucazul noului guvernator. Nu ne mai o­­prim­ la restul de locuri comune pe cari le enumără sub formă de fă­­gădueli, în numele preşedintelui de Consiliu a cărui dragoste pentru cultura basarabenilor, şi pe care are grije să o sublinieze în apelul său, se cristalizează în defiinţarea a 7 şcoli normale, a unui seminar teologic, 2 şcoli de menaj, 41 de gim­nazii, 5 licee, 8 şcoli profesionale de fete, 37 şcoli inferioare de meserii şi 54 şcoli elementare de meserii — în total 155 de aşezăminte şcolare, într’un ţinut unde analfabetismul este în floare. * Iar pentru ca umorul să nu piar­dă drepturile sale, d. Răşcanu feri­ceşte pe viitorii săi administraţi cu citaţiuni latine: «sahis republice (sic) suprema lex» le dă d-sa în gri­­jă..„ Citatul cam şchiop. Cine însă se va încumeta să-l corijeze? Lăsând, însă, la o parte aceste «generalităţi», cum spunea răposa­tul Conu Lascăr, am fi curioşi să aflăm ce explicaţii va da ciudatului document oficial, oficioasele guver­nului, și mai ales asupra rostului legal al acestui «gubernator?». * CONFERINŢA­ DIN LONDRA E prematur să se tragă vre-o in­­cheere din ştirile de până acun­ a­­supra desfăşurării conferinţei din Londra. Nu pentru că ar putea să existe vre-o îndoială asupra rezultatului final al conferinţei — care va tre­bui să fie o acţiune concertată pen­tru înlăturarea dezastrului Germa­niei , ci din cauza complexităţii intereselor şi a problemelor cari se ciocnesc în negocierile marilor pu­teri. . In privinţa nevoii şi interesului colectiv ca Germania să fie ajutată nu există nici o deosebire de ve­deri. Acesta este şi motivul care ne îndreptăţeşte să af­irmăm că oricare ar fi divergenţele existente, marile puteri nu se vor putea sustrage o­­bligaţiei de a conlucra la înlătura­rea primejdiei ce ameninţă stabili­tatea politică şi socială a Europei Centrale. Prăbuşirea monetei ger­mane şi instaurarea haosului econo­mic­­ şi inevitabil şi a celui poli­tic — în această parte a Europei nu pot lăsa nepăsătoare guvernele ţă­rilor cari sunt în stare de a împie­deca deslănţuirea catastrofei. In situaţia economică de astăzi a ma­rilor puteri industriale, şi în faza în care a ajuns interdependenţa ra­porturilor comerciale şi prosperita­tea lor, desagregarea unei unităţi de importanţa Germaniei ar con­stitui o primejdie gravă pentru toată civilizaţia Europei. Aceste au şi fost motivele pentru care statele­­ urmă şi îmboldit de întreaga opinie învingătoare în marele război,au a-­publică franceză socoteşte, pe drept jurat până acu­m de repetate ori sta­­tele învinse şi în special Germania, pentru că să poată înfrânge crizele frecvente prin care au trecut de la război încoace. Cu atât mai vârtos vor fi nevoite să intervină acum, după ce prin ajutoarele precedente şi prin desvoltarea raporturilor e­­conomice s’a creat între toate sta­tele capitaliste o comunitate de in­terese care face imposibilă izolarea vre­uneia din ele, fără ca toate să nu fie puternic atinse. Dar nu e mimai atât; actuală cri­ză din Germania conţine germenii unei revoluţi sociale a cărei formă cea mai probabilă ar f­i bolşevismul. Aceasta este primejdia cea mare şi pentru conjurarea ei va trebui să se facă sacrificiile necesare. Toate aceste considerente cântă­resc greu în negocierile care au loc acum la Londra şi ele vor determina pe reprezentanţii puterilor partici­pante să facă concesiunile indispen­sabile pentru realizarea unui acord. Totuşi, ecoul desbaterilor de la Lon­dra arată limpede cât de mari sunt deosebirile de vederi şi de interese dintre puterile interesate. Nodul gordian al conferinţei îl constituie atitudinea Franţei pe chestiunea garanţiilor politice pe care Germa­nia ar trebui să le dea înainte ca să i se acorde sprijinul financiar de care are nevoe. Guvernul francez, instruit de eve­nimentele politice din vremea din cuvânt, că nu trebue să facă nouă sa­crificii decât dacă obţine certitu­dinea că beneficiând de ele, Germa­nia nu se va simţi îndemnată să reia politica revisionistă. Recentele fricţiuni diplomatice pe chestiunea Uniunii vamale austro­­germane şi presupunerea îndreptă­ţită că cu cât va fi mai mult aju­tată în expansiunea ei economică cu atât va putea Germania să dea mai multă vigoare acţiunii sale re­vizioniste legitimează preocupările de acum ale guvernului francez. De altă parte însă, puterile anglo­­saxone socot că pentru restabilirea echilibrului de forţe în Europa, nu e potrivit ca cererile Franţei să fie satisfăcute, căci ele îi asigură pre­ponderenţa în conducerea trebu­rilor europene. Neînţelegerea este dar deajuns de p­uternic, însă nu putem, crede că ea va fi o piedică de neînlăturat pentru atingerea sco­pului conferinţei din Londra. In definitiv, pe tratatele de pare de bizite echilibrul dorit de toate pu­terile foste aliate şi nu acum vor întreprinde ele ceva care ar putea să redeschidă complexul de proble­me, rezolvat prin aceste tratate. De aceia trebue să primim cu multă circumspecţiune ştirile pesimiste a­­supra cursului negocierilor din Londra. Ele trebue să ajungă la încheeri cari să cruţe Europa de frământările de care e ameninţată. U&S mi Bolseiismul in impas Karl Kautsky despre stările din Rusia Kautsky cercetează situaţia ac­­tuală a desvoltării economice, poli­tice şi sociale a Rusiei sovietice. Astfel ni se dă prilejul de a vedea cum se oglindesc, în gândirea în­cercatului marxist, diferitele p­ieete pe care caută să le realizeze Rusia. Planul cincinal, care a făcut atâta vâlvă, şi în deosebi perspecti­vele de desvoltare ale agriculturii ruseşti, sunt cercetate de Kautsky, pentru a ajunge la concluzii, care nu stau numai în contrazicere cu părerile unei părţi a partidelor mun­citoreşti, ci şi cu ideia exagerată pe care şi-o face despre lucrurile ru­seşti o bună parte din presă, şi chiar unele personalităţi politice de sea­mă din România. Astfel analiza lui Kautsky, deşi menită numai să a­­jute la orientarea tactică a muncito­rimii, are o latură care prezintă un interes general pentru noi, mai ales în ce priveşte perspectivele de des­voltare ale aşa numitelor „fabrici de cereale”. Kautsky arată, în lucrarea sa, că planurile îndrăzneţe ale bolşevicilor au ceva fascinant în ele şi explică impresia profundă pe care o exer­cită chiar şi asupra unor oameni, cari nu au simpatii pentru bolșe­vism. Totuş temeritatea, care poate fi o virtute în războiu, nu duce la rezultate bune în materie economică. Kautsky afirmă că, în general, cercurile social-democrate se arată sceptice cu privire la rezultatele industrializării agriculturii în Ru­sia. Totuş autorul socoate necesar să arate care sunt motivele pe care se întemeiază acest scepticism. Pen­tru el, dealtfel, chestiunea se prezin­tă sub o formă precisă. Kautsky nu exprimă o simplă îndoială, căci, ne spune el, „lucrurile nu stau astfel încât experienţa probabil nu va reu­şi, ci putem spune cu toată certitu­dinea, că ea va da greş şi că tre­buie să dea greş”. Faţă de scepticismul care a cu­prins multe spirite şi la noi, unde, din cauza crizei agrare, s’a creiat o adevărată teamă de ziua de mâi­ne, când planul de industrializare al agriculturii ruse va fi realizat, nu este lipsit de interes să arătăm elementele pe care îşi sprijină Kautsky părerea că planurile aces­tea sunt condamnate să nu reşeas­­că. Problema apare cu atât mai in­teresantă cu cât, judecând numai după aparenţe, s’ar putea spune, că Ruşii nu fac decât să aplice în agri­cultură metodele pe care Kautsky le-a preconizat în trecut. Nu sunt oare Colhozurile şi Sovhozurile mari întreprinderi agricole având toate avantajele, faţă de mica ex­ploatare, pe care nimeni mai bine decât Kautsky le-a scos în relief în trecut ? Cu toate acestea, marile întreprind­­eri agricole ruseşti vor da greş, a­­firmă Kautsky şi anume, în primul rând, pentru că ele nu sunt înteme­iate pe o hotărîre a ţărănimii, lua­tă de bună voie. Munca silnică este cea mai neproductivă şi o mare în­treprindere bazată pe robie, este con­damnată din capul locului. Dealtfel nu există o superiorita­te absolută a marii exploatări agri­cole faţă de cea mică. Acolo unde ambele lucrează cu o tehnică şi cu­noştinţă egale ,mica exploatare este chiar superioară, căci interesul ţă­ranului pentru produsul său este mai mare decât acela al salariaţilor din marea întreprindere. Numai tehnica superioară şi cunoştinţele mai înalte, aplicate în marile ex­ploatări, asigură acestora succesul. Pentru reuşita marii exploatări a­­gricole se cer deci o serie de condi­ţii: fără existenţa lor prealabilă marea întreprindere este condam­nată. Eficacitatea marii exploatări agricole este legată de o serie de condiţii tehnice ,culturale şi politice care nu sunt date în Rusia. Nu e­­xistă acolo nici uneltele moderne necesare, nici suficiente elemente cu pregătire ştiinţifică pentru a folosi inventare perfecţionate, lipsesc şcoli numeroase de agricultură, institute de experimentare biologică şi chi­mică, iar mai presus de toate, lip­seşte ţărănimea ridicată, indispen­sabilă pentru a asigura progresele producţiei agricole. O imensă la­cună o mai reprezintă şi lipsa unei largi democraţii, cu baza corespun­zătoare a învăţământului primar. Toate aceste elemente, necesare pentru a asigura superioritatea ma­rii exploatări agricole, lipsesc, în parte, şi în Europa apusană; în Rusia ele lipsesc cu desăvârşire. De­­aceea experienţele parţiale făcute în această direcţie în ultimii ani au dat rezultate rele. Pentru ce ar reu­şi ele acum, când s’a încercat gene­ralizarea lor? Rusia nu are maşini agricole şi este prea săracă pentru a le cum­păra, prea înapoiată industrialiceş­­te pentru a produce suficient. De­altfel aparatul biro­gradic de Stat este incapabil să repartizeze chiar maşinile existente. Astfel zeci de mii de pluguri stau şi azi nefolosiţi prin depozite. In privinţa maşinilor mai complicate situaţia este şi ma­­rea. Acestea nu pot fi întrebuinţate de ţăranul lipsit de pregătirea teh­nică necesară, care le strică ime­diat. Piese de rezervă şi mecanici nu se găsesc, aşa încât maşinile sunt date deoparte şi lăsate prada ru­­ginei. Chiar dacă am admite că Rusia ar reuşi să-şi procure inventarul ne­cesar pentru industrializarea agri­culturii şi încă lipsa materialului omenesc, care nu se poate crei­a de pe o zi pe alta, ar fi deajuns pentru a face imposibilă realizarea gran­dioaselor planuri elaborate. Un fenomen asemănător se obser­vă dealtfel şi în producţia indus­trială. Aci s’a ajuns prin intensifi­carea exploatării muncitorilor, la o sporire a producţiei. Dar, spune Kautsky, calitatea produselor scade mai repede, decât creşte cantitatea lor. In asemenea condiţii sporirea (OUR! continuarea în pag. II-a) -900 î­­ narile lucrări de canalizare şi îndiguire. Bilanţurile.­­ Excedentele Am schiţat în două articole pre­cedente : activitatea generală a re­­ţ­­ei autonome a pescăriilor şi a ad­ministraţiei regiunilor inundabile ale Dunării (P. A. R. I. D.). Reie­şea în mod evident superioritatea regimului de gospodărie, pe care guvernarea naţional-ţărănistă a dat-o uneia din cele mai însemnate bogăţii ale ţării — domenii care aş­teaptă de prea multă vreme valo­rificarea, atât în interesul general cât şi în acel al statului. P. A. R. I. D.-ul a început lucrări de canalizare şi de dragare pentru a pune în valoare nenumăratele bălţi din Deltă şi regiunea Brăilei, care au fost lăsate în părăsire, şi din care cauză producţia peştelui ajunsese la un nivel dezastruos. Am avut prilejul să asist la inau­gurarea lucrărilor canalului ce va alimenta cu apă întinsa regiu­ne de bălţi cuprinsă între braţele Sulina şi Sf. Gheorghe. Este o lu­crare uimitoare, de­ un folos netă­găduit, care va pune în valoare o întindere de­ aproape o sută de mii de hectare şi va da posibilitatea de existenţă miilor de băştinaşi care nu pot activa din cauza nepă­sării acelor ce­ au gospodărit pes­căriile statului. P. A. R. I. D.-ul a dat îndrumări pentru o exploatare economică a bălţilor, pentru un pescuit raţio­nal la gurile Dunării şi la mare. A ajutat la îmbunătăţirea unelte­lor de pescuit. EXPLOATAREA TRESTIEI Pentru a se­ vedea cum o gospo­darie chibzuită poate aduce veni­turi din orice, este suficient să ex­tragem din darea de seamă partea privitoare la exploatarea trestiei. De unde până acum această ra­mură productivă era complect ne­glijată, veniturile pe care le reali­zează P. A. R. I. D.-ul sunt o do­vadă, că o administraţie pricepută este rodnică. Iată ce spune darea de seamă : Dacă trestia este azi un produs fără valoare în Delta m­ării, unde ea ocupă suprafeţe imense (peste 270.000 ha), şi unde din cauza rari­tăţii populaţiei, un hectar de tres­tie nu produce mai mult de 3 la ma­ximum 10 lei, în schimb în Basara­bia, unde suprafeţele ei sunt mult mai mici şi nevoile populaţiei mari, întrebuinţându-se şi ea combustibil, venitul unui hectar a dat în mediu 600 lei pe an, cu variaţii de la 75 lei la 4400 lei, acest din urmă venit acolo unde suprafeţele sunt mici şi ce­rinţele mari. In regiunea Giurgiului, unde pă­durile de sălcii sunt mai dese, ve­­nitid mediu pe hectarul de trestie e de 188 lei, cu variaţii dela 36 la 670 lei. La Călăraşi venitul mediu al hectarului de trestie e de 70 lei, cu variaţii dela 60 la 600 lei. In dome­niul Brăilei venitul mediu e de 33 lei. In general nu s’au stabilit re­guli fixe pentru exploatarea stufă­­riilor. Totul depinde dela loc la loc, după obiceiurile populaţiei, după controlul administraţiei, etc. Intr’u­­nele locuri stuful s’a arendat, în­­tr’alte locuri s’a exploatat în regie, cu snopul, cu tarpanul, cu carul sau cu taxe fixe anuale, etc. In Basarabia, populaţia a cerut şi a fost învoită la stuf cu preţurile de 300 de lei pe an de tarpan pentru uzul domestic al unei familii şi cu 500 lei când face comerţ cu stuf. La Tulcea şi în Delta Dunării cu 17,5 lei pe an de tarpan pentru uzul domestic şi 500 lei când se face şi negoţ. La Brăila cu 200 şi 500 lei pe an, iar la Călăraşi cu 300 şi 500 lei. Stuful a fost exploatat şi cu sno­pul, iar când e verde şi poate fi în­trebuinţat ca nutreţ pentru vite, se vinde şi cu carul, cu 2 sau cu 4 tră­gători. Dacă se întâmplă ca iarna să nu îngheţe, atunci exploatarea stufu­lui este mai grea, iar veniturile sunt mai reduse­ Prin urmare, veniturile stufului variază de la an la ani Exploatarea stufului pe căile a­­rătate mai sus este cea mai avanta­joasă populaţiei, iar P. A. B. I. D.­­ului îi aduce venituri mult mai decât acelea ale exploatării prin a­­rendare. In domeniul Brăilei cea mai bună exploatare s’a făcut cu tarpanul, ca­re a produs un venit dublu decât a­­cela cu snopul. Exploatate cu sno­pul stufăriile au produs aci în 1927 venitul de 1.700.000 lei, în 1928 de 1.100.000 lei iar în 1929 cu tarpanul 2.270.000 lei. Politica dusă de P. A. R. I. D. în ce priveşte ter­enurile de păşune a realizat de asemenea venituri im­portante pe deoparte , precum şi înlesniri bine simţite de populaţie. LUCRĂRILE TECHNICE Iată ce spune darea de seamă des­pre lucrările tehnice: Regiunea inundabilă a Dunării, d­upă cum am văzut, are o întindere de peste un milion de hectare, din cari, în urma unui examen amă­nunţit făcut de comisiunea ştiinţi­fică numită de Minister în primă­vara anului 1929, la care s’a mai adăogat şi consultările teehnice ale expertului olandez Jr. E. van Ko­­nijnenburg, 20 la sută, adică 200.000 ha, ar fi îndiguibile, în mare parte cu diguri submersibile, şi menite a fi exploatate prin agricultură şi creşterea vitelor, iar restul d­e 80 la sută, cari sunt terenuri joase fa­ţă de nivelul Dunării, acoperite cu bălţi, stufării, etc., să fie amena­jate şi exploatate exclusiv prin pes­cărie, exploatarea stufului, păşuni şi fâneţuri, eventual cu culturi a­­gricole, etc. Această diviziune a regiunii s’a făcut nu numai pe baza rentabilită­ţii exploatării, dar şi ca o necesita-* te imperioasă de a nu se schimba în mod apreciabil regimul celui mai mare fluviu din Europa, să nu se expue la înecuri, deci la ruină, porturile noastre, nici orașele, sa­tele și centtrele populate riverane din lungul Dunării. In trecut, dar în special dela 1910 încoace, s’a d­at o mare desvoltare lucrărilor de îndiguiri în scopul exploatării prin agricultură a tere­nurilor inundabile, socotindu-se că numai astfel se va obţine rentabili­tatea maximă a acestor terenuri. Experienţa a arătat însă că rezul­tatele obţinute cu aceste lucrări nu numai că au fost sub aşteptări, din cauza marilor investiţiuni făcute în diguri şi a imposibilităţii de a cul­tiva agricol întregile suprafeţe cer­(Ciiţi continuarea în pag. 11 a).

Next