Dreptatea, iulie 1931 (Anul 5, nr. 1118-1144)
1931-07-24 / nr. 1138
A MOI V NO. 1138 Vineri 24 iulie 1031e 4 PAGINI 5 Ici TARA Ou aa ... . 1003 6 luni I * • • 500 3 luni .... 250 ABONAMENTE IN I învățători. Preoți fi Săteni STRAiNATATC ....... DUBLU B Inai • • ».................800 rai REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: BVE BMSB telefon 1 ANUNȚURI COMERCIALE | B _ Direcția 218732 I $o primesc direct la Ad tta ziarului şi I j 1 i.1 BUCUREȘTI. - STR. Q. CLEMENCEAU, 9 I SA/S“ I I» toate agmtUt 4. publicitate din (ari 1 j L''1 D. Duca e supărat de motful cum recrutează d. Argetoianu comisiunile sale interimare. Luna de miere a încetat şi d. Argetoianu, care s’a săturat de „triarea“ făcută cu deputaţi „opoziţionişti“ din teapta d-lui Duca, a început să „trieze“ aiurea decât în tabăra ducistă. D. Duca ar fi vrut să fie şi lac, şi bălae şi seara de vreme acasă... Urmăriţi zilnic gazetele liberale. Parcă şi astăzi partidul naţional ţărănesc ar fi la guvern. Stăruinţă care ne bucură. Mărturie publică în folosul forţei noastre. Asociaţia liberalo-guvernamentală: bicefalitate în conducerea care se bate cap în cap; trupul o amestecătură dezarmând fiziologia; iar d. Duca şi ai lui, — coada.... Bâţâe, bâţâe doar cu foloasele odoriferante ale acestei misiuni.... %fir Răspuns la „obiectivitate“ «De ce nu sânteţi obiectivi»?!în ce stil bărbieresc! —ale oficiîntreabă şi invită guvernul. (osului primului-ministru în pri- Obiectivi, ca de pildă, d. Duca vinţa audienţelor şi decorarea de şi partidul său, ar putea să ada către Rege a fruntaşilor naţionalege. Obiectivitate! Astăzi şi cuvintele sânt condamnate la o «tehnică» nouă. A fi «obiectiv» după acest vocabular «tehnic8 __ înseamnă a fi laş. Etimologistul guvernului n’are de altfel meritul unui efort de invenţie. «Opoziţia obiectivă» a d-lui Duca i-a dat totul de-a gata. ^ «Obiectivitatea» d-lui Duca mână partidul pe care’l conduce către finalul carierei lui publice. La laşitatea cartelului electoral s’a adăogat umilinţa unei atitudini de slugă în Parlament. Voturile liberale s’au contopit cu acelea ale guvernului la toate improvizaţiile legislative ale acestuia. Intr’o lună de zile au fost votate în neştire zi şi noapte tot soiul de proecte. Odată nu s’a produs o protestare liberală contra acelei aprlpiseli legiferante. Ce scandal, ce vuet, ce urlete sub guvernul trecut pe tema «fabricei de legi!» Vă aduceţi aminte furibunda campanie de anul trecut în privinţa molestăr invalizilor, aduşi prin provocaţiuni interesate la Bucureşti, ca să protesteze contra luărei unor avantaje ce nu li se luase? Nu suflă liberalismul daoist azi că normalişti, aduşi din ordin în Capitală, au fost maltrataţi de autorităţile administrative. Zile întregi, săptămâni, presa din serviciul liberalilor a ţinut-o dâră pe chestia aceasta. Acum tăcere adâncă în baltă. Brotăceii liberali nu orăcăe. Asta se chiamă obiectivitate! ţărănişti din Ardeal, a d-lui Vaida cu deosebire, sânt de o nedelicateţă grosolană faţă de Suveran care singur alege pe cine vrea să decoreze în persoană. De aceia nici nu insistăm asupra necuviinţei ce se comite faţă de conducătorii şi partidul nostru în această chestie... «Obiectivii» miorlăe, cu balele între dinţi. Nu e totuşi vina noastră, că au pierdut definitiv partida. Joi 23 iulie 1931 Pe lângă alte ciudate apucături ale primuluiministru Iorga, am semnalat la vreme inovaţia cel puţin curioasă a d-lui N. Iorga de a strămuta lucrările departamentului şcolilor, ale presidenţiei Consiliului şi ale ministerului de Externe acasă la d-sa, în şoseaua Bonaparte, D. Iorga nu s’a oprit însă aci. De vreo săptămână, primul-ministru s’a retras la Vălenii de Munte, localitate agreabilă care are cinstea de a adăposti «Universitatea» destinată sărbătoririi permanente a d-lui lorga. Orice s’ar susţine, «Vălenii de Munte» nu poate fi reşedinţa guvernului, cum pare a crede d. lorga. Primul ministru care face atâta sgomot la banchete în jurul boeriei d-sale proprii şi a celorlalţi miniştri — trebue să ştie că boerii din trecut când erau miniştri, ştiau că ministrul lucrează la minister şi nu în altă parte. Ministrul, până la d. Iorga, se considera obligat să muncească .. . „ „ , la departamentul său, dând astfel pe ape sa miulţim exemplele,exenalul subalternilor săi. Dar, urmanti zilnic gazetele liberale. î,. .10 „„„„Ax în afară de această consideraţiune, vă închipuiţi ce arabură domneşte la departamentele conduse de d. Iorga, — şi în care pe deasupra a mai introdus şi un centralism extrem — unde funcţionarii trebue să umble forfota dela Bucureşti până în metropola iorghistă de pe valea leleajenului pentru rezolvarea afacerilor curente. Inovaţiune de gospodari conştiincioşi! Confratele nostru Mişcarea relevă destăinuirile făcute în coloanele Dreptăţei de către «Un mare acţionar» asupra neregulelor grave săvârşite în conducerea şi administrarea Băncei Generale a ţărei româneşti, unde «ilustraţii» finaiare şi bancare liberale ca d-nii I. G. Duca, V. Antonescu, Slăvescu şi ceilalţi care ai fost numiţi, au prăpădit zecile de milioane ale deponenţilor. Mişcarea constată că în adevăr, la Banca Generală s'a operat ca în codru şi o asemenea formidabilă afacere nu trebue muşamalizată, căci după scandalul făcut cu Banca Cetatea din Braşov, guvernul ar dovedi complicitatea lui cu operaţiile de la, Banca Generală. Acesta este şi sentimentul general. Este evident, că după cele denunţate, justiţia ar trebui să fie sesizată. Dar de ce d. Duca face opoziţie «obiectivă»? De ce d. Argetoianu pare atât de sigur că şi la toamnă d. Duca va continua aceiaşi atitudine ? Aceasta este «obiectivitatea» ce ni se propune? Unui asemenea hermafrodism care este o decădere în ordinea politică şi o abjecţie în cea morală? In definitiv, d. Duca este liber să-şi închipuie or să-şi dea seama, că nu se mai poate bucura de guvernare prin el însuşi şi să-şi ofere ilusia disgraţioasă d’a face pe omul la putere, gâdilând puterea altuia. Un organism politic sănătos, viril, intact şi care şi-a demonstrat vigoarea populară, în bătaia cea mai aprigă ce s’a dat coma lui, se datoreşte ţărei ca o foră conscientă şi luptătoare, gata a toate răspunderile, fără provocaţie, dar de sigur fără plecăciune. ...Obiectivi? Să devenim deodată obiectivi — în sensul Duca? Aideţi, să râdem. Dar cât domnii de la guvern s’au crezut formidabili, angajându-se a ne pulveriza, — unii cu «sufletul», alţi cu «pumnul», — ce prigoană, ce desmăţ, câtă ură! Au fost învinşi, căci, da, au fost învinşi... Iar teribilele realităţi cu gravele lor ipoteze au sfărâmat şi ce mai rămăsese din înfumurarea originară. Amară decepţie jos — şi sus, unde mai ales au fost iluşii. Acum orgolioşii, nepunând nici un preţ că’l au pe d. Duca drept coadă, au pornit cu smerenie: — Mă rog, dar ce aveţi cu noi? De ce să nu fiţi obiectivi? Vremurile sânt atât de grele! Aideţi la «obiectivitate....» * Spectacolul ar fi comic, dacă în adevăr, împrejurările n’ar fi aşa de dificile... Din nefericire — pentru el — apelul denchisoţilor înfrânţi n’are măcar o pocăinţă sinceră. Se simte, cum printre buzele care murmură a pace, şueră în realitate ura! Milogeală de om la strâmtoare, turbat la gândul că trebue să-şi impue această atitudine. De aceia şi unele manifestări publice care dovedesc efectele oarecum maladive ale stărei sufleteşti indicate... Comentariile stăruitoare — şi GUBERNIA BASARABIEI Ucazul vinăratului Răşcanu Primim la redacţie un factum anonim, fără nicio indicaţie de prişmă, fără nicio semnătură, care sună ca un fel de proclamaţie, ca un fel de ucaz, care se adresează basarabenilor. După stil şi după tonul naiv cazon pe care acest specimen de literatură oficială ni-l prezintă, sub forma sa absolut insolită şi mai ales inadmisibilă, am putut ghici că e vorba de un fel de proclamaţie, un ucaz, pe care un înalt madalie îl adresează administraţilor săi. Ştiam că generalul Răşcanu a fost numit ministru al Basarabiei. Aşa spunea cel puţin decretul regal publicat în «Monitorul Oficial». Din publicaţiunea pe care cu discreţie ne o înaintează ministerul de interne (presupunem) aflăm că cu d. Răşcanu, şi misiunea ce i s’a încredinţat, s’a întâmplat ceva cu mult mai ciudat şi mai grav. Ascutaţi ce poate să spună ciudatul înalt dregător — evadat din armătură impusă organizatiunei noastre de stat de Constitutiune, de legile organice şi de regulamente. «Delegat de către M. S. Regele (?!) a mă ocupa (sic) exclusiv de nevoile şi de interesele imediate ale Basarabiei, prin jurnalul Consiliului de miniştri (!) No. 3355 din 28 Iunie, guvernul din care am onoarea a face parte a fixat în linii generale atribuţiunile mele în provincia de peste Prut, atribuţiuni pe care M. S. Regele a binevoit a le aproba în întregime»... D. Răşcanu este numai ministru, in partibus, fără portofoliu şi drepturile şi atribuţiunile chiar ale miniştrilor cu portofolii, nu merg până acolo unde d-sa pretinde că poate merge. Sau d. Răşcanu, învestit cu atribuţiuni estra-constituţionale, este un fel de guvernator de esenţă turistă sau un fel de rezident general într’o colonie extra-europeană, şi în consecinţă pretinde să impună controlul şi autoritatea sa membrii lor regulaţi ai guvernului, suprapunându-se şi acestora în atribuţiunile lor legale exclusive? Urmează o lungă şi, cum spuneau atunci să ni se spună făţiş că neam, naivă înşirare de atribuţiuni din nou mult încercata Baarabie a * pe cari d. Răşcanu Crede că le poate exercită, în afară de legile organice şi fundamentale ale acestei ţări. Dar mai întâi o observaţiune: decând ,un jurnal al Consiliului de miniştri se poate confunda cu un decret regal? Că mentalitatea specială a acestui fost militar confundă unele principii esenţiale nu ne miră; că, însă, la ministerul de Interne unde ar fi trebuit să i se controleze şi potolească expansiunile sale literare administrative nu s’a găsit nimeni să-l cenzureze, iată ce nu se poate concepe. Oricâte atributiuni i s’ar fi încredinţat prin jurnalul No. 3555 din 24 Iunie, nu poate fi tolerat d-lui Răşcanu să spună într’un document oficial că «ORICE NUMIRI DE FUNCTIONARI SUPERIORI IN ACEASTA PROVINCIE (de ce nu colonie? N. R.) SE VA FACE PE VIITOR CU AVIZUL PREALABIL AL SUBSEMNATULUI»... fost retrogradată la rangul de colonie exotică. Că i se aplică iarăşi vechile regimuri excepţionale de pe vremea guvernatorilor ei militari, generalii Popescu, Popovici, Rudeanu etc., regimuri ale căror rezultate funeste le-am cunoscut — le-au cunoscut pe spinarea lor, mai ales, bieţii basarabeni, a căror bunăvoinţă d. Răşcanu vrea să le-o capteze reclamându-se ca unul din ai lor... Acestea sunt reflecţiunile cari ni le sugerează în primul rând ucazul noului guvernator. Nu ne mai oprim la restul de locuri comune pe cari le enumără sub formă de făgădueli, în numele preşedintelui de Consiliu a cărui dragoste pentru cultura basarabenilor, şi pe care are grije să o sublinieze în apelul său, se cristalizează în defiinţarea a 7 şcoli normale, a unui seminar teologic, 2 şcoli de menaj, 41 de gimnazii, 5 licee, 8 şcoli profesionale de fete, 37 şcoli inferioare de meserii şi 54 şcoli elementare de meserii — în total 155 de aşezăminte şcolare, într’un ţinut unde analfabetismul este în floare. * Iar pentru ca umorul să nu piardă drepturile sale, d. Răşcanu fericeşte pe viitorii săi administraţi cu citaţiuni latine: «sahis republice (sic) suprema lex» le dă d-sa în grijă..„ Citatul cam şchiop. Cine însă se va încumeta să-l corijeze? Lăsând, însă, la o parte aceste «generalităţi», cum spunea răposatul Conu Lascăr, am fi curioşi să aflăm ce explicaţii va da ciudatului document oficial, oficioasele guvernului, și mai ales asupra rostului legal al acestui «gubernator?». * CONFERINŢA DIN LONDRA E prematur să se tragă vre-o incheere din ştirile de până acun asupra desfăşurării conferinţei din Londra. Nu pentru că ar putea să existe vre-o îndoială asupra rezultatului final al conferinţei — care va trebui să fie o acţiune concertată pentru înlăturarea dezastrului Germaniei , ci din cauza complexităţii intereselor şi a problemelor cari se ciocnesc în negocierile marilor puteri. . In privinţa nevoii şi interesului colectiv ca Germania să fie ajutată nu există nici o deosebire de vederi. Acesta este şi motivul care ne îndreptăţeşte să afirmăm că oricare ar fi divergenţele existente, marile puteri nu se vor putea sustrage obligaţiei de a conlucra la înlăturarea primejdiei ce ameninţă stabilitatea politică şi socială a Europei Centrale. Prăbuşirea monetei germane şi instaurarea haosului economic şi inevitabil şi a celui politic — în această parte a Europei nu pot lăsa nepăsătoare guvernele ţărilor cari sunt în stare de a împiedeca deslănţuirea catastrofei. In situaţia economică de astăzi a marilor puteri industriale, şi în faza în care a ajuns interdependenţa raporturilor comerciale şi prosperitatea lor, desagregarea unei unităţi de importanţa Germaniei ar constitui o primejdie gravă pentru toată civilizaţia Europei. Aceste au şi fost motivele pentru care statele urmă şi îmboldit de întreaga opinie învingătoare în marele război,au a-publică franceză socoteşte, pe drept jurat până acum de repetate ori statele învinse şi în special Germania, pentru că să poată înfrânge crizele frecvente prin care au trecut de la război încoace. Cu atât mai vârtos vor fi nevoite să intervină acum, după ce prin ajutoarele precedente şi prin desvoltarea raporturilor economice s’a creat între toate statele capitaliste o comunitate de interese care face imposibilă izolarea vreuneia din ele, fără ca toate să nu fie puternic atinse. Dar nu e mimai atât; actuală criză din Germania conţine germenii unei revoluţi sociale a cărei formă cea mai probabilă ar fi bolşevismul. Aceasta este primejdia cea mare şi pentru conjurarea ei va trebui să se facă sacrificiile necesare. Toate aceste considerente cântăresc greu în negocierile care au loc acum la Londra şi ele vor determina pe reprezentanţii puterilor participante să facă concesiunile indispensabile pentru realizarea unui acord. Totuşi, ecoul desbaterilor de la Londra arată limpede cât de mari sunt deosebirile de vederi şi de interese dintre puterile interesate. Nodul gordian al conferinţei îl constituie atitudinea Franţei pe chestiunea garanţiilor politice pe care Germania ar trebui să le dea înainte ca să i se acorde sprijinul financiar de care are nevoe. Guvernul francez, instruit de evenimentele politice din vremea din cuvânt, că nu trebue să facă nouă sacrificii decât dacă obţine certitudinea că beneficiând de ele, Germania nu se va simţi îndemnată să reia politica revisionistă. Recentele fricţiuni diplomatice pe chestiunea Uniunii vamale austrogermane şi presupunerea îndreptăţită că cu cât va fi mai mult ajutată în expansiunea ei economică cu atât va putea Germania să dea mai multă vigoare acţiunii sale revizioniste legitimează preocupările de acum ale guvernului francez. De altă parte însă, puterile anglosaxone socot că pentru restabilirea echilibrului de forţe în Europa, nu e potrivit ca cererile Franţei să fie satisfăcute, căci ele îi asigură preponderenţa în conducerea treburilor europene. Neînţelegerea este dar deajuns de puternic, însă nu putem, crede că ea va fi o piedică de neînlăturat pentru atingerea scopului conferinţei din Londra. In definitiv, pe tratatele de pare de bizite echilibrul dorit de toate puterile foste aliate şi nu acum vor întreprinde ele ceva care ar putea să redeschidă complexul de probleme, rezolvat prin aceste tratate. De aceia trebue să primim cu multă circumspecţiune ştirile pesimiste asupra cursului negocierilor din Londra. Ele trebue să ajungă la încheeri cari să cruţe Europa de frământările de care e ameninţată. U&S mi Bolseiismul in impas Karl Kautsky despre stările din Rusia Kautsky cercetează situaţia actuală a desvoltării economice, politice şi sociale a Rusiei sovietice. Astfel ni se dă prilejul de a vedea cum se oglindesc, în gândirea încercatului marxist, diferitele pieete pe care caută să le realizeze Rusia. Planul cincinal, care a făcut atâta vâlvă, şi în deosebi perspectivele de desvoltare ale agriculturii ruseşti, sunt cercetate de Kautsky, pentru a ajunge la concluzii, care nu stau numai în contrazicere cu părerile unei părţi a partidelor muncitoreşti, ci şi cu ideia exagerată pe care şi-o face despre lucrurile ruseşti o bună parte din presă, şi chiar unele personalităţi politice de seamă din România. Astfel analiza lui Kautsky, deşi menită numai să ajute la orientarea tactică a muncitorimii, are o latură care prezintă un interes general pentru noi, mai ales în ce priveşte perspectivele de desvoltare ale aşa numitelor „fabrici de cereale”. Kautsky arată, în lucrarea sa, că planurile îndrăzneţe ale bolşevicilor au ceva fascinant în ele şi explică impresia profundă pe care o exercită chiar şi asupra unor oameni, cari nu au simpatii pentru bolșevism. Totuş temeritatea, care poate fi o virtute în războiu, nu duce la rezultate bune în materie economică. Kautsky afirmă că, în general, cercurile social-democrate se arată sceptice cu privire la rezultatele industrializării agriculturii în Rusia. Totuş autorul socoate necesar să arate care sunt motivele pe care se întemeiază acest scepticism. Pentru el, dealtfel, chestiunea se prezintă sub o formă precisă. Kautsky nu exprimă o simplă îndoială, căci, ne spune el, „lucrurile nu stau astfel încât experienţa probabil nu va reuşi, ci putem spune cu toată certitudinea, că ea va da greş şi că trebuie să dea greş”. Faţă de scepticismul care a cuprins multe spirite şi la noi, unde, din cauza crizei agrare, s’a creiat o adevărată teamă de ziua de mâine, când planul de industrializare al agriculturii ruse va fi realizat, nu este lipsit de interes să arătăm elementele pe care îşi sprijină Kautsky părerea că planurile acestea sunt condamnate să nu reşească. Problema apare cu atât mai interesantă cu cât, judecând numai după aparenţe, s’ar putea spune, că Ruşii nu fac decât să aplice în agricultură metodele pe care Kautsky le-a preconizat în trecut. Nu sunt oare Colhozurile şi Sovhozurile mari întreprinderi agricole având toate avantajele, faţă de mica exploatare, pe care nimeni mai bine decât Kautsky le-a scos în relief în trecut ? Cu toate acestea, marile întreprinderi agricole ruseşti vor da greş, afirmă Kautsky şi anume, în primul rând, pentru că ele nu sunt întemeiate pe o hotărîre a ţărănimii, luată de bună voie. Munca silnică este cea mai neproductivă şi o mare întreprindere bazată pe robie, este condamnată din capul locului. Dealtfel nu există o superioritate absolută a marii exploatări agricole faţă de cea mică. Acolo unde ambele lucrează cu o tehnică şi cunoştinţă egale ,mica exploatare este chiar superioară, căci interesul ţăranului pentru produsul său este mai mare decât acela al salariaţilor din marea întreprindere. Numai tehnica superioară şi cunoştinţele mai înalte, aplicate în marile exploatări, asigură acestora succesul. Pentru reuşita marii exploatări agricole se cer deci o serie de condiţii: fără existenţa lor prealabilă marea întreprindere este condamnată. Eficacitatea marii exploatări agricole este legată de o serie de condiţii tehnice ,culturale şi politice care nu sunt date în Rusia. Nu există acolo nici uneltele moderne necesare, nici suficiente elemente cu pregătire ştiinţifică pentru a folosi inventare perfecţionate, lipsesc şcoli numeroase de agricultură, institute de experimentare biologică şi chimică, iar mai presus de toate, lipseşte ţărănimea ridicată, indispensabilă pentru a asigura progresele producţiei agricole. O imensă lacună o mai reprezintă şi lipsa unei largi democraţii, cu baza corespunzătoare a învăţământului primar. Toate aceste elemente, necesare pentru a asigura superioritatea marii exploatări agricole, lipsesc, în parte, şi în Europa apusană; în Rusia ele lipsesc cu desăvârşire. Deaceea experienţele parţiale făcute în această direcţie în ultimii ani au dat rezultate rele. Pentru ce ar reuşi ele acum, când s’a încercat generalizarea lor? Rusia nu are maşini agricole şi este prea săracă pentru a le cumpăra, prea înapoiată industrialiceşte pentru a produce suficient. Dealtfel aparatul birogradic de Stat este incapabil să repartizeze chiar maşinile existente. Astfel zeci de mii de pluguri stau şi azi nefolosiţi prin depozite. In privinţa maşinilor mai complicate situaţia este şi marea. Acestea nu pot fi întrebuinţate de ţăranul lipsit de pregătirea tehnică necesară, care le strică imediat. Piese de rezervă şi mecanici nu se găsesc, aşa încât maşinile sunt date deoparte şi lăsate prada ruginei. Chiar dacă am admite că Rusia ar reuşi să-şi procure inventarul necesar pentru industrializarea agriculturii şi încă lipsa materialului omenesc, care nu se poate creia de pe o zi pe alta, ar fi deajuns pentru a face imposibilă realizarea grandioaselor planuri elaborate. Un fenomen asemănător se observă dealtfel şi în producţia industrială. Aci s’a ajuns prin intensificarea exploatării muncitorilor, la o sporire a producţiei. Dar, spune Kautsky, calitatea produselor scade mai repede, decât creşte cantitatea lor. In asemenea condiţii sporirea (OUR! continuarea în pag. II-a) -900 î narile lucrări de canalizare şi îndiguire. Bilanţurile. Excedentele Am schiţat în două articole precedente : activitatea generală a reţei autonome a pescăriilor şi a administraţiei regiunilor inundabile ale Dunării (P. A. R. I. D.). Reieşea în mod evident superioritatea regimului de gospodărie, pe care guvernarea naţional-ţărănistă a dat-o uneia din cele mai însemnate bogăţii ale ţării — domenii care aşteaptă de prea multă vreme valorificarea, atât în interesul general cât şi în acel al statului. P. A. R. I. D.-ul a început lucrări de canalizare şi de dragare pentru a pune în valoare nenumăratele bălţi din Deltă şi regiunea Brăilei, care au fost lăsate în părăsire, şi din care cauză producţia peştelui ajunsese la un nivel dezastruos. Am avut prilejul să asist la inaugurarea lucrărilor canalului ce va alimenta cu apă întinsa regiune de bălţi cuprinsă între braţele Sulina şi Sf. Gheorghe. Este o lucrare uimitoare, de un folos netăgăduit, care va pune în valoare o întindere de aproape o sută de mii de hectare şi va da posibilitatea de existenţă miilor de băştinaşi care nu pot activa din cauza nepăsării acelor ce au gospodărit pescăriile statului. P. A. R. I. D.-ul a dat îndrumări pentru o exploatare economică a bălţilor, pentru un pescuit raţional la gurile Dunării şi la mare. A ajutat la îmbunătăţirea uneltelor de pescuit. EXPLOATAREA TRESTIEI Pentru a se vedea cum o gospodarie chibzuită poate aduce venituri din orice, este suficient să extragem din darea de seamă partea privitoare la exploatarea trestiei. De unde până acum această ramură productivă era complect neglijată, veniturile pe care le realizează P. A. R. I. D.-ul sunt o dovadă, că o administraţie pricepută este rodnică. Iată ce spune darea de seamă : Dacă trestia este azi un produs fără valoare în Delta mării, unde ea ocupă suprafeţe imense (peste 270.000 ha), şi unde din cauza rarităţii populaţiei, un hectar de trestie nu produce mai mult de 3 la maximum 10 lei, în schimb în Basarabia, unde suprafeţele ei sunt mult mai mici şi nevoile populaţiei mari, întrebuinţându-se şi ea combustibil, venitul unui hectar a dat în mediu 600 lei pe an, cu variaţii de la 75 lei la 4400 lei, acest din urmă venit acolo unde suprafeţele sunt mici şi cerinţele mari. In regiunea Giurgiului, unde pădurile de sălcii sunt mai dese, venitid mediu pe hectarul de trestie e de 188 lei, cu variaţii dela 36 la 670 lei. La Călăraşi venitul mediu al hectarului de trestie e de 70 lei, cu variaţii dela 60 la 600 lei. In domeniul Brăilei venitul mediu e de 33 lei. In general nu s’au stabilit reguli fixe pentru exploatarea stufăriilor. Totul depinde dela loc la loc, după obiceiurile populaţiei, după controlul administraţiei, etc. Intr’unele locuri stuful s’a arendat, într’alte locuri s’a exploatat în regie, cu snopul, cu tarpanul, cu carul sau cu taxe fixe anuale, etc. In Basarabia, populaţia a cerut şi a fost învoită la stuf cu preţurile de 300 de lei pe an de tarpan pentru uzul domestic al unei familii şi cu 500 lei când face comerţ cu stuf. La Tulcea şi în Delta Dunării cu 17,5 lei pe an de tarpan pentru uzul domestic şi 500 lei când se face şi negoţ. La Brăila cu 200 şi 500 lei pe an, iar la Călăraşi cu 300 şi 500 lei. Stuful a fost exploatat şi cu snopul, iar când e verde şi poate fi întrebuinţat ca nutreţ pentru vite, se vinde şi cu carul, cu 2 sau cu 4 trăgători. Dacă se întâmplă ca iarna să nu îngheţe, atunci exploatarea stufului este mai grea, iar veniturile sunt mai reduse Prin urmare, veniturile stufului variază de la an la ani Exploatarea stufului pe căile arătate mai sus este cea mai avantajoasă populaţiei, iar P. A. B. I. D.ului îi aduce venituri mult mai decât acelea ale exploatării prin arendare. In domeniul Brăilei cea mai bună exploatare s’a făcut cu tarpanul, care a produs un venit dublu decât acela cu snopul. Exploatate cu snopul stufăriile au produs aci în 1927 venitul de 1.700.000 lei, în 1928 de 1.100.000 lei iar în 1929 cu tarpanul 2.270.000 lei. Politica dusă de P. A. R. I. D. în ce priveşte terenurile de păşune a realizat de asemenea venituri importante pe deoparte , precum şi înlesniri bine simţite de populaţie. LUCRĂRILE TECHNICE Iată ce spune darea de seamă despre lucrările tehnice: Regiunea inundabilă a Dunării, după cum am văzut, are o întindere de peste un milion de hectare, din cari, în urma unui examen amănunţit făcut de comisiunea ştiinţifică numită de Minister în primăvara anului 1929, la care s’a mai adăogat şi consultările teehnice ale expertului olandez Jr. E. van Konijnenburg, 20 la sută, adică 200.000 ha, ar fi îndiguibile, în mare parte cu diguri submersibile, şi menite a fi exploatate prin agricultură şi creşterea vitelor, iar restul de 80 la sută, cari sunt terenuri joase faţă de nivelul Dunării, acoperite cu bălţi, stufării, etc., să fie amenajate şi exploatate exclusiv prin pescărie, exploatarea stufului, păşuni şi fâneţuri, eventual cu culturi agricole, etc. Această diviziune a regiunii s’a făcut nu numai pe baza rentabilităţii exploatării, dar şi ca o necesita-* te imperioasă de a nu se schimba în mod apreciabil regimul celui mai mare fluviu din Europa, să nu se expue la înecuri, deci la ruină, porturile noastre, nici orașele, satele și centtrele populate riverane din lungul Dunării. In trecut, dar în special dela 1910 încoace, s’a dat o mare desvoltare lucrărilor de îndiguiri în scopul exploatării prin agricultură a terenurilor inundabile, socotindu-se că numai astfel se va obţine rentabilitatea maximă a acestor terenuri. Experienţa a arătat însă că rezultatele obţinute cu aceste lucrări nu numai că au fost sub aşteptări, din cauza marilor investiţiuni făcute în diguri şi a imposibilităţii de a cultiva agricol întregile suprafeţe cer(Ciiţi continuarea în pag. 11 a).