Dreptatea, septembrie 1931 (Anul 5, nr. 1172-1196)

1931-09-02 / nr. 1172

mi f m. M2 Mercuri 2 Septembrie 1931 « 4 PAGINI 5 Lei ABONAMENTE II I învăţători, Preoţi şi Săteni STRAINATATE fjj • .... • . . .78SI DUBLU I 8 luni­­ 200 TARA On an ... . 1Q00 6 luni ■ . . • 500 8 luni ... . 250 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI,­­ STR. Q. CLEMENCEAU, 9 TELEFON Ad­ tia ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-fra ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din vara 3 Lei imperativele depresiunii economice mondiale Despre regruparea forţelor noas­tre politice se vorbeşte des de vreun an de zile. Dar, nu numai că nu s’a făcut în acest răstimp niciun pas în această direcţie, dar nici nu s’a precizat încă în opinia noastră publică în ce sens se înţelege şi în ce sens se întrevede necesitatea şi posibilitatea unei reorganizări a­­vieţei noastre politice. Intr’adevăr regruparea forţelor politice poate fi concepută ca opera unei acţiuni de culise sau ca rezul­tatul unei schimbări profunde în situaţia social-economică a ţării. Oricine a urmărit ce s’a scris în această chestiune în unele ziare a rămas cu impresia netă, că cei ce au lansat ideia regrupării forţelor noastră politice şi-au închipuit că realizarea ei se poate face în cadrul unei geometrii politice, concepute de ei în vederea simplificării opera­ţiunilor de trageri de sfori, la care tinde în fapt polologhia lor politică. Simple deziderate iluzorii. Dovada cea mai puternică a ilu­zoriului acestei concepţii este că, timp de un an, nu s’a făcut nici mă­car un slab început de regrupare a partidelor sau grupurilor politice, afară de sciziunea întâmplată în sânul partidului liberal la 8 iunie 1930, deci înainte de a fi plănuit ci­neva acea regrupare. «î» Cu totul altfel se pune problema regrupării forţelor politice ale ţării, dacă este privită sub prizma depre­siunii economice mondiale, care s’a ivit la începutul anului 1930. Depresiunea economica mondială ,de­asupra ţării noastre efecte di­­recte, prin depresiunea profundă a preţurilor agricole şi efecte, indirec­te, provenite din dezorganizarea complectă a pieţelor internaţionale de capitaluri şi mărfuri. Manifestările actualei depresiuni economice mondiale au un caracter profund şi în multe privinţe prezin­tă aşa de numeroase schimbări în structura vieţii economice interna­ţionale, încât îndreptăţesc punerea la îndoială a viabilităţii ordinei e­­conomice capitaliste. * Dacă privim efectele actuale şi imediate ale depresiunii economice mondiale, constatăm că din ele se desprind trei imperative pentru po­litica­ noastră de stat: 1. Necesitatea imperioasă a unei directive agrariene pentru asigura­rea şi dezvoltarea economică nor­mală şi a echilibrului social. Depresiunea economică mondială în special prăbuşirea preţurilor a­­gricole ne-a găsit în stadiul unei a­­griculturi cerealiste înapoiate, lip­sită de o organizare a producţiei, a creditului, a depozitării şi desface­rii produselor. In această situaţie agricultorul nostru este într’o pozi­ţie de inferioritate în concurenţa mondială, şi chiar pe piaţa internă, şi dată fiind limita de îndatorare in care se află, dobânzile ce plăteşte şi preţurile ce realizează, este di­rect ameninţat cu ruina. Salvarea agriculturii nu poate veni decât dela o acţiune de stat îndrumată integral de agrarianism, nu numai în sfera economică, ci şi în, sfera administrativă şi mai ales în sfera culturală. 2. Inleznirea colaborării economice internaţionale, atât în domeniul e­­conomic, cât şi în domeniul finan­ciar. Deşi târziu, dar totuşi, în ceasul al doisprezecelea, s’a recunoscut că fără o conlucrare internaţională nu e cu putinţă asanarea economică şi financiară nicăeri, oricât de puter­nic şi de susţinut ar fi efortul pro­priu naţional şi deşi acesta este ab­solut indispensabil. 3. Necesitatea funcţionării norma­le a regimului constituţional-parla­mentar, cu corolarul existenţei u­­nor organizaţiuni politice cu rădă­cini adânc înfipte în masele popu­lare, capabile să reprezinte curen­tele reale de interese şi idei în gu­vernarea ţării. Dacă evenimentele din Spania au arătat la ce deznodământ este dusă o ţară cuprinsă de febra dictatura­­lă şi ce sbucium şi ce risipă de ener­gii se impun pentru reaşezarea vie­ţii de stat în cadrul constituţional, modul în care se desfăşoară cea mai grozavă criză economică din istoria omenirii, în ţările cu regim constituţional, este o nouă dovadă a forţei de rezistenţă a acestui re­gim în actuala ordine capitalistă. Admiţând ipoteza că vom asista la apusul capitalizmului, tranziţia spre o nouă ordine economică se va face, ca minimum de suferinţe şi pierderi, tot în statele constituţio­nale în care există partide, capabile să analizeze curentele de opinie pu­blică şi din rezervoriile cărora de energii să se desprindă forţele inte­lectuale şi morale, care să ia în mână conducerea statului. Criza mondială a avut repercusi­uni şi la Vichy. Sezonul a fost mult întârziat. De unde vizitatorii înce­peau să vină la 1 Mai,­­ în anul a­­cesta hotelurile au fost aproape de­şarte până la 15 iulie. Şi chiar de la această dată a fost mai puţină lume decât în anii trecuţi. Apoi componenţa publicului nu mai era aceiaşi. Americani nu se vedeau aproape deloc. Deasemeni — Englezi. Şi nici nu era abundenţa de costume pitoreşti orientale sau sudice. Predominau Francezii. Preţurile erau aceleaşi. Iar diver­sitatea preţurilor corespundea pun­gii fiecăruia. Cu 40 de franci pen­siune pe zi—se găseşte un hotel bun cu masă excelentă. Dar vizitatorul modest trăeşte şi cu 30 fr. pensiune — şi chiar mai jos. Iar dacă vizita­toarele vor să facă menajul în casă, cheltuiala este şi mai mică. Aparta­mente cu bucătărie de închiriat sunt: ■­ nenumărate şi ’n Vichy, şi’n satul Bellerive de peste Allier.­­ Pe lângă apele arhi-cunoscute,­­ Vichy are un Stabiliment Termal pentru fel de fel de băi, printre care primează «masajul subt apă». Există şi o sală de mecano-terapie, unde vi­zitatorii îşi exercită muşchii dife­ritelor părţi ale corpului. Este un aparat care face să joace bazinul­­ ca o educaţie în vederea unui dans modern. E şi o luntre cu vâslele în aer. Am avut norocul să asist la un spectacol unic: d. St. Ioan pe un cal de lemn, luând­u-se la întrecere cu d. I. Petrovici călare pe bicicle­tă. Activitatea acestor doi oameni politici, cu manile şi cu picioarele în gol (fără ca bicicleta sau calul să avanseze de-o palmă), parcă-i o continuare a activităţii lor politico­­parlamentare. Cu maximum de sfor­ţări, ajungi la nimic... Dar Compania Termieră se gân­deşte nu num­ai la sănătatea vizita­torilor, ci şi la distracţia lor. Dimineaţa şi după amiază, uneori şi seara, o excelentă orhestră — pusă subt conducerea a doi muzi­canţi renumiţi — dă pe rând con­certe în parcul sursei Hopital, sau la Casino. O trupă de operă şi un corp de balet de primul ordin, — în care se încadrează artişti celebri de la Opera din Paris şi de la Bordeaux, ca şi de la Scala din Milano, — dau repre­zentaţii foarte îngrijite. Se pot ve­dea, în montare strălucită, «Faust», «Manon», «Carmen», «Regele Isului», «Nunta lui Figaro», etc. Se dau şi reprezentaţii teatrale — cu Cecil So­rei (L’Aventuriere) şi Feraudy (Cet­te vieille canaille). In afară de Casino, reprezentaţii de comedie uşoară se dau la Petit Casino, reviste — la Elysée Palace, iar spectacole de music-hall au loc în grădina Casinoului des Fleurs. Amatorii de curse au un câmp de alergări peste Allier, alături de te­renurile amenajate pentru sport: golf, tennis, călărie, tir de porum­bei, etc. Pe Allier se face canotaj şi mult pescuit. Femto şi bărbaţi stau în­cremeniţi pe mal sau în bărci, cu mâna pe undiţa de bambu, cu ochii fixaţi în pluta colorată , care se mişcă mai mult de valurile luntre­­lor, decât scufundate de dihănii ac­vatice. Dincolo de râu este o mică plajă, şi o şcoală de înot. Compania Termieră însă a făcut mari lucrări în anul acesta pentru amenajarea unei plaje late şi de­ o mare lungime. Plaja va fi mărgi­nită de­ un taluz cu iarbă. Se vor a­­ranja flori, se vor pune mari um­­brele colorate. Această plajă, la mar­ginea parcului, va fi o atracţie în plus. In parc este aranjată o grădină a copiilor, cu teatru de păpuşi, scrân­­cioabe, căluţi şi trăsurele de plim­bat copiii. Iar prin oraş, găseşti pretutindeni orice distracţie doreşti — de la bi­liard şi până la jocul cu bile de pă­mânt. D. Petrovici care a fost la «curse­le de tauri» — mi-a spus că această reprezentaţie a dat un complect fras­co. «Taurii» erau nişte viţei. N’a­­veau nimic din ferocitatea bestiei. Nu vroiau deloc să se lupte. Când îi speriau picadorii cu făşii roşii, ei alergau cu coada între picioare în grajd. Publicul a început să inter­peleze ironic pe «toreadori». Unii au şi fluerat — fiindcă Francezii nu prea înghit orice. Am fost la consultaţii, pentru a treia oară, la acelaşi medic: dr. Gol­­denstein, de origină basarabeană, de loc din Cetatea Albă. Primul lucru de care m’a întrebat această veche cunoştinţă, care se gândeşte cu nos­talgie la ţinuturile noastre, a fost , dacă mâncăm tot atât de mult, şi cu aceiaşi poftă elementară, sarma­le şi brânză cu mămăliguţă, întrebat asupra duratei curei la Vichy, — doctorul mi-a răspuns: «Trei ani în şir, — şi după aceia în fiecare an».... Dealtfel Vichy-ul are clienţi pe viaţă. Vezi câte un bătrân abia mer­gând salutat cu bucurie de-o «do­­neuse»-ă de apă, şi ea bătrână — care îl vede pentru a douăzecea oară. La sfârşitul curei, — şi băeşii, şi hotelierii, şi restauratorii, şi chelne­rii... toţi îţi urează: «La anul !» Toţi ştiu că vizitatorii au fost mulţumi­ţi, şi­­că oraşul apelor îi va atrage din nou. In anul acesta, s’a văzut pretu­tindeni o încordare, o muncă în plus, o restrângere a cheltuelilor, licen­ţieri de personal — care a fost în­locuit de familia patronului. Seara, la un pahar de vin de Bor­deaux, de Algeria sau de Alsacia,— patronul, după ridicarea în slavă a vinurilor franceze, ţi se plânge de micimea câştigurilor şi de mărimea impozitelor. In Franţa este o mişca­re pentru ajutorarea staţiunilor cli­materice şi balneare — prin dimi­nuarea taxelor şi a impozitelor. După plecarea din această locali­tate, te gândeşti cu drag la oamenii şi la locurile de acolo — din inima Burbonezului, care te încântă şi cu costume pitoreşti, şi cu instrumente de muzică veche --- ca acea vieție, de care se mândresc localnicii. Şi nu-i nicăeri nici o ostilitate contra particularităţilor regionalis­te — ci dimpotrivă o dragoste şi o comprehensiune pentru tot tezaurul neamului, oricât de variat şi oricât de aparte ar fi el... Note de călătorie VICHY Rfl Sevastos -----·=■&==»----­ Marţi 1 Septembrie M31 a Alegerea de la Neamţ, dă «Epocei» ‘prilej să... gân­dească, ce face este un turnt îndestul de obosi­tor pentru redactorii acelui ziar. Aşa se explică desigur şi logici, mai mult decât caraghioasă pe care este costruit articolul ded­i ■ cui evenimentului electoral din judeţul moldovenesc. După ce ne spune că «succesul» lui L­ila Co­­reanu nu trebue interpretat ca o simplă izbândă a ideii antise­mite, autorul articolului vrea să demonstreze că acest «succes »­­?, este sentinţa cu care corpul ele­ctoral pecetlueşte viaţa parti­delor politice, şi cere «alţii oa­menii». O fi cerând corpul electoral «alţi oameni» — cum ne spune drăgălaş redactorul «Epocii» — dar ce facem cu, d. Perşinaru, ţa­pistul, cari, săracul deşi *— «cu­ oh» nu a avut decât vre­­ o şai­zeci de voturi! Este drept că «E­­poca» anunţă ruşinată pe cei «rari ar vrea să citească numaiul­­t voturi înscris la candidatul ei că acesta s’a retras din luptă cu câteva săptămâni înainte, cum rămânem încă cu reclama, din «Epoca», reclamă care ni’a înec­­hit să apară deși... candidatul se retrăsese. „Politica financiara a guvernului,-spune „Nea­mul Românesc“,-a fost expusa, in toata amploa­rea ei, in ultimele declarations făcute de d. I. Ar­­­etoianu“. .$1 nu în declarapinle d­ini lorga la Constanta • ••• IN BASARABIA D. DUCA: Fiţi cur­agi­aşi, că in curând suferinţele voastre se vor sfârşi D. Inculeţ va şti să vi le... aline, cu mijloacele proprii pe cari le vedeţi. Sub titlul: «Ne trebue încredere şi linişte»,­­ ziarul «Neamul Româ­nesc» publică o serie de declaraţii eronate ale d-lui Argeoianu asu­­pra crizei bancare şi relativ la aju­torul dat pieţii de către stat. Ministrul de Finanţe dă câteva lămuriri de ordin tehnic, arătând ce sume s au retras din bănci şi care a fost rolul Băncii Naţionale pen­tru înlăturarea primejdiei. I­. Argetoianu spune că «ne aflăm din nou în faţa unei pieii liniştite, şi sântem în măsură să rezistăm a­­tacurilor ce s’ar mai da». Meritul revine în mare parte Ins­titutului de emisiune — «zăgazul împotriva rolurilor nesăbuite, pe care o parte a opiniei publice, nu '.arții, le împinge după altele». «Doresc ca aceste câteva lămuriri, — închee d. Argeoianu, — să contri­­bue şi ele la liniştirea deplină a o­­piniei publice, care să-şi păstreze încrederea şi să fie nu prea nerăbdă­toare. * «Neamul Românesc» încadrează declaraţiile d-lui Argetoianu cu ur­mătoarele două tirade: a) «După furtunoasele evenimen­te din ultimul timp, piaţa şi-a re­luat aspectul ei normal. Vijelia a trecut nelăsând aproape urme, re­dând vieţei noastre economice, punc­te fixe de orientare, suporturi noui de rezistenţă. In alte ţări se zdrun­cină din temelii aşezări economice de multe ori seculare. La noi, cu toată depresiunea mondială, calm­ul îşi reia drepturile şi încrederea în­cepe să domine iarăşi». b) «Evident, semănătorii de pani­că n’au de ce să se bucure. Dar cu­vintele d-lui ministru de finanţe, sprijinite pe faim­e...fondate pe rea­lităţi, spun mai mult decât un întreg expozeu, şi a avea ecoul lor firesc, trezind încrederea şi speranţe la munca şi în destoinicia­ româneas­că».­ ­ După câte ştim în deslănţuirea pa­nicii a avut un rol precumpănitor şi «Neamul Românesc» prin articole contra băncilor şi de alarmare a de­ponenţilor — articole scrise de d. Iorga, care «a dat atacuri», «a stâr­nit valuri nesăbuite» şi a făcut ca o­­pinia publică «să se neliniştească», să-şi piardă «încrederea» şi să fie «prea nerăbdătoare». Declaraţiile d-lui Argetoianu sânt o punere la punct a declaraţiilor d-lui Iorga. Ambele declaraţii au fost publicate în acelaşi ziar — desi­gur pentru demonstrarea unităţii de vederi din sânul guvernului. Deose­birea între d-nii Iorga şi Argetoia­nu este doar de ordin tipografic-­ cu­vintele primului ministru au apă­rut pe prima pagină, iar cele ale ministrului de Finanţe pe pagina a patra... A tout seigneur.... Dar încă ceva: D. Iorga a făcut unei delegaţii de agricultori câteva declaraţii a­­bracadabrante. Dupe Banca Naţio­nală, primul ministru a spus că a­­ceastă instituţie este la capătul sfor­ţărilor. Cât priveşte băncile noas­tre, creditul nostru, etc. preşedintele de consiliu le-a declarat... pe pragul falimentului. Ca un corectiv la aceste declaraţii periculoase, d. Argetoianu a făcut expozeul liniştitor de mai sus. Iar «Neamul Românesc» nu numai că l-a publicat, dar l-a însoţit şi de câteva rânduri elogioase — repro­duse de noi mai sus. In modul acesta acordul s'a stabi­lit deplin în guvern. D-nii Iorga şi Argetoianu s’au pus la unison spre fortificarea guvernului şi spre bi­nele ţării... Lucrurile vor dura astfel desigur până la noi declaraţii ale premieru­­lui şi până la noul contra declaraţii ale ministerului de Finanţe.A­ sta Intre d-nii Iorga şi Argetoianu D. N. IORGA Tot monopolul alcoolului O direcţie din minister Casă Autonomă! Adversarii noştri guvernamenta­li, inclusiv liberalii, au asurzit lu­mea cu criticele lor contra caselor autonome înfiinţate de guvernele naţional-ţărăniste. Nu a fost vină pe care să nu o imagineze contra aces­tor case autonome. Cu toate acestea anteprocetul mo­nopolului alcoolului prevede înfiin­ţarea unei instituţiuni speciale pentru administrarea monopolului. Această instituţie se face sub for­ma unei direcţiuni a monopolului spirtului şi băuturilor spirtoase destilate. S’ar crede că este o simplă direcţie în minister. Ori iată ce spune faimosul ante­­proect care conţine atâtea mon­struozităţi relativ la această direc­ţiune: «Operaţiile direcţiunei monopolu­­lui sunt, considerate ca fiind ele or­din comercial». Iar mai departe: «Direcţiunea monopolului se va bucura de toate drepturile şi prero­gativele stabilite prin legea pentru organizarea şi administrarea pe ba­ze comerciale a întreprinderilor şi avuţiilor publice.» Adică sunt rele casele autonome. Contra lor sunt bune orice campa­nii, dar însuşi guvernul înfiinţează încă o casă autonomă a monopolu­rilor, sub forma unei direcţii de minister! Iar conducerea acestei «direc­ţiuni» o va avea un consiliu de ad­­m­inistraţie-Va să zică nu i se zice pe nume casă autonomă ci i se zice «direc­ţie», dar este casă autonomă! Deocamdată fără alte comentarii. început de an şcolar Hotărârea d-lui lorga s’a înfăptu­it. Şcolile au fost deschise pe ziua de întâi Septembrie. Legal, omul şcolar trebuia să înceapă la 15 Sep­tembrie. Dar d. lorga nu se împie­dică de lucruri mărunte şi când ia o decizie, ţine să fie adusă la înde­plinire, închipuindu-şi că prin a­­ceasta a făcut un act de autoritate şi a contribuit la restabilirea auto­rităţii pe care din opoziţie o vedea com­p­romisă. Prin măsurile luate de d. Iorga în calităţile pe care le deţine, nu a contrib­uit câtuşi de puţin la­ resta­bilirea autorităţii, pe care, în schimb mai mult a compromis-o. A reuşit d-sa să nemulţumească marele public şi ceia ce în adevăr trebuie să fie dureros pentru d.Ior­­ga e faptul că şi-a înstrăinat sim­patiile membrilor corpului didactic. Să examinăm în puţine cuvinte în ce atmosferă s’a deschis anul a­­cesta noul an şcolar­. In mod obişnuit anul şcolar tre­bue să se inaugureze într’o atmos­feră de entuziasm. Ziua de deschi­dere e o sărbătoare şcolărească de mare însemnătate, poate chiar mai mare decât ziua de încheere a anu­lui. Elevi şi profesori se revăd după vacanţă, cu forţe restaurate şi cu dor de muncă. Un an de zile vor fi împreună, vor lucra împreună, deci începutul trebue să se facă în cele mai bune dispoziţiuni. Deschiderea anului şcolar din a­­nul acesta a fost pregătită printr’o serie de acte şi manifestaţiuni din care vom enumera pe câteva mai principale. S’a început cu desfiinţa­rea a sute de şcoli de toate catego­riile, deşi ulterior s’a revenit asu­pra unora. Elevi şi profesori au tre­buit să-şi caute alte şcoli. Profeso­rii au fost reîncadraţi cum s’a pu­tut, unii fiind sdruncinaţi în ce priveşte interesele lor materiale. S’au suprimat toate concediile, deşi în conformitate cu legea, profesorii nu sunt obligaţi să se prezinte la catedră decât la 15 Septembrie. Nu s’a ţinut seamă că aproape totali­tatea şcolilor se găsesc în curs de reparaţii, deşi s’a atras atenţia a­­supra acestui fapt. Manualele didac­tice nu sunt încă terminate. Pro­grama nouă, căci se introduc modi­ficări în învăţământul secundar*, nici ea nu e terminată. încadrările sau reîncadrările nici ele nu s'au terminat încă. Nu s’a lăsat nici un termen pentru corijente care trebue să se ţină în acelaşi timp cu orele de clasă. Fatal profesorii vor ab­senta de la orele de cursuri pentru a examina pe elevii corijenţi. Cu prilejul alegerii locurilor în învă­ţământul primar, tinerii normalişti au fost nevoiţi să primească lecţii de pedagogie de la sergenţii de stra­dă din Bucureşti. S-a intersiz con­gresul corpului didactic primar fără motiv, dar cu o brutalitate fără precedent. Nu ne mai ocupăm de multe alte măsuri, dispoziţii, ordine, contra­­ordine care au pornit ca fulgere de la ministerul de instrucţie, isbindu­­se în capul membrilor corpului di­dactic. Iată ce atmosferă s’a pregătit de cea mai înaltă autoritate şcolară în vederea deschiderii anului 1931 — 1932. Este aceasta o atmosferă se­nină, de îmbărbătare este atmosfe­ra care ne trebuia ? Ţinând seama şi de situaţi­unea generală, mai era oare nevoe ca la necazurile fiecăruia să se adauge o serie nouă de necazuri din cauza actualei conduceri a ministerului de instrucţie publice? Prin dispoziţiunile luate şi din care am enumerat numai o parte, prin atmosfera ce s’a creat, în jurul şcoalei, s’au redus simţitor entuzi­asmul şi s’au evaporat o bună par­te din idealismul care trebue să in­­sufleţească pe fiecare membru al corpului didactic. Entuziasm şi idealism prin mă­suri menite a le înăbuşi? Unde sunt îndemnul şi încurajarea pe care le dădeau altă dată la începutul anu­lui şcolar unii miniştri de instruc­ţie publică? In loc de scrisoarea de îmbărbă­tare ce se aştepta dela d. Iorga că­tre membrii corpului didactic, d-sa a dat ordine şi a bătut din picior. Nu s’a ţinut seamă că oamenii sunt necăjiţi, că mulţi din membrii corpului didactic nu şi-au primit salariile decâte patru şi cinci luni de zile, deşi guvernul declara într’o vreme că toate salariile vor fi plă­tite la zi. Iată de ce anul acesta, începutul anului şcolar nu e o zi de sărbătoa­re cum ar fi trebuit să fie, ci o zi destul de tristă pentru învăţământ şi soarta lui.

Next