Dreptatea, octombrie 1931 (Anul 5, nr. 1197-1223)

1931-10-14 / nr. 1208

ANUL ! No. 1208 miercuri 14 Octombrie l»M • 4 PAGINI Dreptatea $ LC­ T A Un an . . 6 Iuni . . 3 Iuni . . A .1000 . 500 . 280 A B O N A M IN STRĂINĂTATE DUBLU ENTE învăţători, Preoţi fi Săteni Un an 750 6 Iuni ....... . . 875 8 luni 200I M W REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: I «M BUCUREŞTI,­­ STR. G. CLEMENCEAU, 9 I SftAo ANUNŢURI COMERCIALE . . Se primesc direct la Adiţia ziarului şi |­8 f | la toate agenţiile de publicitate din ţară . D. I. G. Duca declară că pleacă, foarte mulțumit de atmosfera de care se bucură In Ardeal partidul său, D. I. G. Duca, nu vrea să mânie pe D-zeu. Numai aşa se poate tălmăci mulţumirea sa că nu a fost primit chiar cu ouă clocite Snniimmrâăi. Astăzi se deschide Reichstagul. Sub auspicii grele, întrunirea hitt- teri­ană de la Harzburg a anunţat o înverşunată campanie de răstur­nare. Discursurile au fost violente. Şi destăinuirile d-rului Schat sen­zaţionale. Fostul guvernator al Băncii Reichului a proclamat fali­mentul acelei instituţii, afirmând că cea mai mare parte din portofo­liul ei este putred. Ce conclusiuni rămân de tras a­­supra situaţiei financiare generale din Germania? Presa socialistă îl acuză pe fostul guvernator de tră­dare. Şi cere arestarea lui. D-nii Hugenberg, şeful gunkeri­­lor şi Hittler, şeful raciştilor, au fost ameninţători, cerând numai­decât puterea. Ca asemenea violenţe de limbaj să se producă în ajunul reluărei ac­­tivităţei parlamentare, trebue să fie, în adevăr, o hotărâre de luptă, pe care şi slaba situaţie a guvernu­lui să o înlesnească. Noul guvern Brüning este ve­chiul guvern Brüning cu o diferen­ţă în defavoarea lui. Dispariţia d-lui Curtins din minister s’a pro­dus odată cu trecerea populiştilor de partea conservatorilor şi raciş­tilor. ca d. Bruening să poată gu­verna cu parlamentul, trebue nu­mai decât să aibă mai departe spri­jinul social-democraţilor. Aceştia îl vor da cu durerea în suflet, nu­mai ca să evite fie un guvern cu rasişti, fie disolvarea Reichstagu­lui. Cu tot concursul social-demo­craţilor guvernul n’ar avea decât o majoritate destul de precară. Se pare însă că d. Brüning ar fi pregătit și pentru o guvernare fă­ră Reichstag, in virtutea faimosu­lui articol din Constituție care în­găd­ue practicarea sistemului de­­cretelor-legi. Prezența d-lui Groe­ner la ministerul de interne este o indicație. D. Groener este organi­zatorul poliției mil­itare, acea «Schupo» în care marea majoritate este numai din tineri cu carte, con­­scienţi de misiunea lor, de o dis­ciplină încercată şi astfel rânduiţi în punctele strategice ale Berlinu­lui, încât doar în câteva minute e­­chipe importante pot fi la locul tulburărilor. Eşecul suferit de ra­sişti, «razi» cum li se spune în Ger­mania, în seara anului Anului­ nou ebraic, când au vrut să molesteze pe evrei în cafenele, a arătat odată mai mult tulburătorilor că, dispu­nând de «Schupp», guvernul nu poate fi răsturnat prin violenţă la Berlin. Cu d. Severin, ministrul de interne al Prusiei şi d. Groe­­ner, ministrul de interne al Reich­­ului, o rebeliune n’are şanse de suc­ces. De aceia şi furia miniştrilor contra d-lui Brüning, pe care vor să-l răstoarne pe calea parlamen­tară. Rămâne de văzut şi atitudinea preşedintelui Hindenburg. Hittler a fost primit într’o audienţă de o oră. S’a spus după aceia că şefului racist i s’au dat consilii de cumin­ţenie, arătându-i-se cât rău au făcut Germaniei în străinătate declaraţii­le raeiste. Iată însă că după această audien­ţă se produce întrunirea de la Harzburg, unde numai liniştit nu s’au arătat Hittler şi ceilalţi. Este drept, cerând guvernul şi noui alegeri asociaţia Hugenberg- Hittler a arătat o rezervă semnifi­cativă în privinţa revendicărilor externe. Totuşi eventualitatea unui guvern de dreapta, după vizita miniştrilor francezi la Berlin, n’ar fi de loc prielnică politicei de «a­­propiere». O asemenea schimbare politică în Germania în actualele conjuncturi economice şi financiare ar fi o com­plicaţie din cele mai grave. Hittler ameninţă cu spectrul re­­voluţiunei. «Dacă nu suntem noi, triumfă co­muniştii» spun conservatori şi ra­eişti. Iarna, echivalând, se zice, cu o inflaţie a şomajului, este astăzi sperietoarea curentă în Germania In condiţiile acestea situaţia gu­vernului rămâne din cele mai grele. Obligat să ducă un joc de bascu­lă, spre a se menţine, d. Brüning şi-a măsurat singur, autoritatea. N’a avut o directivă fermă şi pre­cisă. Cea ce l-a demonetizat şi pe d. Curtius. Care n’a ştiut sau n’a putut să aibă o atitudine bine defi­nită. Ult­imul său discurs de la Geneva, aproape contrariul de ce se aştepta, rostit pentru ameliora­rea situaţiei sale politice în Ger­mania, nu i-a evitat retragerea şi nu l-a întărit nici în anterior. Cum se întâmplă totdeauna, când dezo­rientarea vrea să treacă drept «a­­bilitate». Oricum, situaţia din Germania a­­pare din cele mai tulburi. Desfăşurarea evenimentelor tre­­bueşte cu grijă urmărită. Marţi, 13 octombrie 1931 Mareşalul Pilsudski a venit pentru a doua oară în România spre a-şi petrece odihna şi a-şi în­griji sănătatea. Cea ce arată că admirabilul soldat şi om de stat se simte bine sub cerul nostru, pe care toamna aceasta îl păstrează până acu­m atât de cald şi de albastru. li zicem bun venit din toată i­­nima eminentului nostru prieten care astfel şi pe această cale de­monstrează trainicile legături de strânsă şi cordială amiciţie şi a­­lianţă dintre cele două ţări. D. Duca a vorbit la Cluj. Şi tot n’a spus nimic despre faimoasele «­soluţii». A dus mâna la piept, gest indicator ca şi cum ar avea în buzu­nar misterioasele «soluţii». Fără să pue şi un deget la frunte. Acolo ni­meni n’ar fi crezut că le are.... După ce s’a descărcat de această obligaţie, în urma căreia asistenţa a rămas tot, atât de puţin informată asupra «programului» d. Duca s’a lansat în repetarea tuturor clişeelor din toate cuvântările pe care le-a rostit pe unde a umblat. La­ Cluj ca şi la Chişinău, Cer­năuţi, Buzău, Măldărăşti şi alte lo­curi, d. Duca şi-a purtat zadarnic verbid fără de răsunet. Nu este situaţie mai penibilă ca aceia a unui şef, în care partizanii n’au încredere...­­ Un comandant ducându-şi în neş­tire trupele mereu pe drumurile în­­f­răn­ger­ii. Ce tristeţe! 9 Situaţia din Germania D. C. Argetoianu, întâlnind pe d-ra Smaranda Brăescu, recordma­na aruncărei în paraşută de la 0000 de metri înălţime, i-a spus: — Eşti îndrăzneaţă, dar tot mai îndrăzneţ sunt eu, căci tai în bu­get. Ministrul de finanţe vrut-a oare să arate, că facturile sale ipotetice au un risc tot atât de mare, ca acela pe care l-a înfruntat curajoasa pa­­raşutistă ? D. Argetoianu cunoaşte prea bine limba românească, spre a nu şti că este o îndrăzneală, care înseamnă curaj, — şi o altă îndrăzneală, care este altceva... Neamul românesc, are, pare-se, o bizară idee despre ceea ce sunt reu­niunile mondene, ceaiurile, seratele, recepţiile. Să fie din neobişnuinţa lor? Vrând să caracterizeze recepţia de d­ună seară de la castelul Mogoşoaia scrie : «Jos muzică. Sus armonie şi în­ţelegere». ...Ca şi cu­m ar fi fost vorba despre o întrunire la clubul iorghist. Serviciul telegrafic ilustrat a l\t PARIS, 10 (Rador) - D. Laval, rectorul ziarului «Universul», preşedintele consiliului, a primit cri pe d. Stelian Popescu, dr. Cablul C. r. it bucureştiConstanta Licitaţii în condiţiuni ciudate. - Cântecul cartelor de sarcini. - A 2-a licitaţie aprobată de consiliul C. F. R. -- Explicaţia unui interview Fiind­că d. general Mihail Iones­­cu, directorul general al căilor noa­stre ferate, nu găseşte altă soluţie mai sigură şi mai eficace pentru remedierea stării de lucruri din acea administraţie de­cât promova­rea sa ca ministru, ne vom ocupa puţin de activitatea sa la C. F. R. pentru a vedea dacă rămânerea sa mai departe în fruntea acestei în­­stituiri mai este oportună sau nu. De astă dată ne vom ocupa de chestiunea cablului telegrafic sub­teran Bucureşti-Constanta, menit să înlocuiască sistemul actual al linii­lor aeriene, lucru care va costa frumoasa sumă de 40 milioane lei. * înainte de orice, se pune întreba­­rea dacă o asemenea cheltueală poa­te fi justificată în momente de aşa grea cumpănă financiară şi pentru ţară şi pentru calea ferată ? Evident, înlocuirea liniilor ae­riene cu cabluri subterane este un mare progres tehnic, dar este el oare indispensabil astăzi când re­ţeaua noastră sufere de atâtea lip­suri vitale, care pun în pericol si­guranţa circulaţiei şi împiedecă o exploatare raţională ? Cum atâtea decenii lucrur­ile au mers, şi chiar foarte bine, cum în atâtea alte ţări, mult mai bogate şi mai avansate ca a noastră pe tote tărâmurile, treaba merge şi cu cabluri aeriene , de ce noi să nu mai putem ? Reţeaua actuală, consolidată cu o cheltueală infinit mai mică, nu ar putea face oare exact acelaş ser­­viciu, pentru ca cu cele patruzeci de milioane să acoperim alte nevoi mai mari şi mai urgente ? Lăsând însă la o parte oportuni­tatea lucrărei, să vedem cum s’a procedat în această chestiune. Instalarea esb.’Mui subteran ne­cesită un sistemi de bobine, «Pupili», care cons­ti­tue ui patent al unei fir­me engleze, de la care firmele insta­latoare de cabluri cumpără aceste bobine. In cadtul de sarcini, cu drept cu­vânt, pentru a evita posibilităţile de cartelare ale firmelor ofertante, l­crarea s’a divizat în trei părţi pre­văzându-se aceste bobine separat. Intre cele cinci firme cari au con­curat la licitaţie, firma Siemens şi Halstte a oferit lucrarea cu 41 de milioane, câtă vreme adjudecăndu­­se cele trei loturi în mod diferit ce­lor mai oftini ofertanţi, se ajungea la preţul total de numai 31 de mili­oane. Ori, în loc de a se combina lucru­rile aşa fel ca lucrarea să revie la minimul de preţ, consiliul de admi­nistraţie al C F. R. de sub ordinile d-lui general Ionescu şi la propune­rea d-sale, a aprobat pentru întrea­ga lucrare oferta firmei Siemens şi Ralske. Minsterul de Comunicaţii, sesizat de reclamaţiile celor nedreptăţiţi de această hotărâre, a anulat apro­barea şi a dispus ţinerea unei noui licitaţii. * In noul caet de sarcini al acestei licitaţii, lucrarea se divizează ia­răşi în trei părţi şi anume: I. — Cablul cu toate accesoriile sale (afară de bobinele Pu­­pin şi in­stalaţia de amplificare) precum şi montajul lui şi a tuturor accesorii­lor. II. — Bobinele Pupai cu cutiile lor. III. — Instalaţia de amplificare cu toate anexele sale. Acest caet de sarcini prevede la: Art. 4. Se vor putea oferi şi nu­mai una sau două din poziţiile de mai sus. Art. 5. In cazul când firma ofer­tantă oferă toate trei poziţiile, ea va trebui să specifice dacă acceptă şi se angajează a livra numai una din poziţii (numai cablu cu montaj, numai bobine Pupin sau numai in­stalaţia de amplificare). Art. 6- Firmele ofertante cari o­­feră toate trei pozițiile în condițiu­­nile art 5, și cele cari oferă numai costul I vor trebui să arate clar, dacă în cazul când li s’a adjudeca numai postul I, se angajează a exe­cuta lucrarea cu posturile II și III, procurate de administraţia C. F. R, de la alte firme pe baza licitaţiei prezente; şi Art. 7. In cazul când administra­ţia C. F. R. nu va putea procura pe baza licitaţiei prezente, vre­una din pos. II şi HI, fie că ele nu vor fi li­vrabile separat, fie din alte cauze, ofertele cari oferă numai pos. I, nu vor fi luate în considerare. Credem că e clar. Caetul de sarcini dă numai ilu­zia unei separări între cele trei po­ziţii, şi, în loc să impue prin însuşi acest caet de sarcini, obligativita­tea livr­ărei şi separat a ori­cărei din cele trei trei poziţii, cu scopul evitărei, speculaţiei aceasta este lă­sată la bunul plac al ofertanţilor cari, în voe să poată face aranja­mente cu firma furnişoare a bobine­lor. Ori, acest aranjament era făcut deja, şi mai înainte se ştia cine a­­nume va putea corespunde acestor condiţiuni. Intre altele, caetul de sarcini mai (min­ti continuarea In pag. II-a) Grâul şi politica Cum privesc americanii ci­estianea cât şi economică. Latura politică plexă. Mai înainte de toate, popa­­constă în aceia că s’a văzut Com­i­­lația globului a, crescut cu aproape sia federală agricolă consacrând o jumătate de miliard de dolari pen­tru cumpărarea a vre-o 250 mili­oane de duble de sămânţă pentru a veni în ajutorul fermierilor. Existenţa acestei rezerve a făcut să scadă preţurile până la cel mai jos nivel înregistrat de ultimile două generaţii. In Rusia, sistemul cu totul nou al culturii colective, a răsturnat toate tradiţiile vieţei rurale slave şi a produs cea mai puternică re­coltă de grâu selecţionat a grâna­rului european. Canada acumulează în acelaş timp, încet, stocuri enorme şi caută zadarnic să le scurgă în Anglia. Aproape toate ţările Europei au ridicat bariere vamale pentru a proteja agricultura şi vedem astfel omenirea întreagă aiurită de a se găsi în faţa unei foarte mari a­­bundenţe de provizii. Din punctul de vedere economic, problema este cu mult mai com-Când marile linii transconinen­­tale au deschis zona grâului din America de Nord, calitatea acestui grâu a ruinat agricultura Europei centrale. La finele secolului tre­cut, Rusia ţaristă a întreprins un dumping protector pentru grâul său şi fermierii americani au strâmbat­ din nas: în 1913 ei n’au exportat decât 100 milioane dubluri faţă de 239 în 1901. Şi cultura grâului fu întreprinsă cu succes în Canada, Argentina, Australia, Africa de Sud, etc. A venit apoi războiul şi izolarea Rusiei. Argentina şi Australia erau foarte departe, navigaţia era peri­culoasă, tonajul cu totul insufi­cient. America şi Canada avură a­­tunci beneficiul situaţiei. Şi cum, odată pacea semnată iar Rusia în ruină era o rivală inexis­tentă, prosperitatea fermierilor a­­mericani n’a făcut decât să crească. Crezând hotărât că această stare de lucruri se va definitiva, ameri­canii au însămânţat cu zel mii de nouă hectare, şi au mers orbeşte spre catastrofă. Cea dintâi, în 1921, a redus cu 10.6 la sută din venitul naţional partea agricultorilor care se ridica înainte la 22.1 la sută. A doua, în 1930 şi 1931, a făcut să se coboare mai jos ca niciodată cursul grâului, aşa fel, încât din toate părţile se ridica strigătul prin care se cerea capul lui Hoo­ver. Criza grâului este atât politică 17% dela 1910, în timp ce produc­ţia grâului sa mărit cu 24%. Trans­formările s’au făcut foarte inegal. Canada a întins cu 150% suprafaţa culturii de grâu şi cu 100% rende­­mentul, Rusia, din contra, redu­când cu o cincime partea din pă­mântul său consacrat grâului, a mărit cu o parte recolta. La aceiaşi epocă, s-a mâncat mai puţin grâu. Consumaţia a scăzut dela 10 la 25% de cap de om în ţă­rile în care, odinioară, se mânca grâu selecţionat. Italia singură îşi păstrează pof­ta şi mai departe. Pretutindeni se mănâncă mai puţin sau nu se mai mănâncă deloc pâine. Asta a fost o lovitură puternică dată exporta­torilor. Secretarul de stat american, Hy­de, a denunţat cele dintâi vânzări ale grâului rusesc drept începutul de executare a unui vast complot pentru a împinge agricultura a­­mericană la revoluţia universală" Atunci a intrat în joc «diploma­ţia grâului». Ruşii ne-au trimis un important personagiu oficial însăr­cinat să tatoneze terenul în vede­rea creiărei unei concentrări inter­naţionale a grâului. Dar îşi poate cineva închipui o administraţie republicană negând fermierului american dreptul de a-și exporta grâul ? Pe de altă parte, technicienii de la Geneva au elaborat planul unei bănci internaționale de credit ipo­tecar agricol, atât de ingenios con­ceput încât Europa să conserve controlul în timp ce America să furnizeze banii cari trebuiau să permită Europei să lupte victorios contra concurenţei­ Americii şi Ru­siei. Dar, ca acţiune practică, nimic nu s’a făcut. In America, s’a suge­rat ideia unei reduceri generale a terenurilor cultivate cu grâu, pro­punere care întâlneşte puţin succes la fermierii americani şi o indig­nare mare la Ruşi. Canada şi Statele Unite au în anul acesta o recoltă excepţional de frumoasă iar Rusia prevede o recoltă de peste 1.300.000 000 de du­bluri. Cum­ vor fi consecinţele politice? Fiecare ştie că în 1932 Statele Uni­te vor cunoaşte bucuria alegerilor prezidenţiale. Dacă cultivatorii americani vor avea în urma lor un al treilea an rău, va fi uşor să întoarcă contra Ruşilor întreaga lor rancună. Dacă cultivatorul american în­cetează să mai considere pe Hoo­ver ca autor al crizei prin care trece şi se va pune să arunce ana­tema contra Moscovei, asta nu va aranja poate afacerile sale dar le va aranja pe ale lui Hoover. Se poate chiar spune, că dacă preşe­dintele actual ar fi reales, el va trebui să aprindă o candelă cama­radului Stalin şi planului său pe cinci ani cari vin la timp ca să-i permită o ingenioasă explicaţie a crizei economice. împrumuturi şi construcţii Ziarele au publicat declaraţiile făcute de d. Vogtberg, directorul general al Casei Muncii C. F. R. Pe când pensiile se scad pretutin­deni, pensionarii fiind red­­şi la un traiu de mizerie,­ . numai această instituţie, printr'o bună gospodărie, a reuşit să aducă însemnate sporuri la alocaţiile pensionarilor ceferişti. Aceste sporuri au­ fost făgăduite mai demult de d. Vogtberg. Şi fă­­găd­uiala — contrar obiceiului pă­mântesc — s’a realizat. Dar nu numai situaţia pensiona­rilor s’a îmbunătăţit. Casa Muncii s’a ocupat şi de funcţionari — fă­­cându-le mari înlesniri. In aceste vremuri de criză, băn­cile — silite de capricioasa panică intermitentă a deponenţilor să ţi­nă banii în casă — nu mai acordă împrumuturi particularilor. Cel mult dacă un număr redus de co­mercianţi şi industriaşi pot căpăta împrumuturi mici, pe termen scurt. Iar în special funcţionarii — cu ve­niturile lor modeste — găsesc închi­se toate uşile băncilor şi caselor de economie. Slujbaşii au o singură soluţie: Muntele de Pietate care nu vrea să ştie de legea contra came­­rei, şi unde cei ce împrumută îşi pierd obiectele de valoare pe un preţ derizoriu. Pe lângă Casa Muncii funcţionea­ză o Casă de credit, care a făcut servicii imense funcţionarilor şi pensionarilor. Mulţi ceferişti îşi au imobilele i­­potecate. Unii au chiar comanda­mente. Scoaterea caselor în vânza­re e o chestie de luni. La 1 Oct, Casa de credit a înce­put să se ocupe şi de degrevarea i­­potecilor. Numai în opt zile s’au a­­cordat împrumuturi la 33 de ceferi­şti care aveau comandamente sau publicaţii de vânzare. împrumutu­rile au variat între SO­OUIU şi 300.000 lei pe termen de 5—15 ani, cu do­bândă de 8 la sută — până la un total de 3.648.000 lei. In acest scop, Casa de credit are disponibilă su­ma de 15 milioane lei. Deşi Casa de credit n’are decât un an de funcţio­nare, ea a venit în ajutorul unui mare număr de cefe­rişti. Astfel în cursul lunii Septem­­bre s’au acordat împrumuturi de 9.500.000 lei, iar în prima săptămâ­nă din Octombrie — 6.009.000 lei. In timp de un an, Casa de credit a acordat împrumuturi la 13.405 funcţionari, în 18 rate — cu dobân­dă de 6 la sută. împrumuturile s’au ridicat la suma de 105.188.412 lei.­­ Pe lângă împrumuturi, Casa de credit are misiunea şi de a uşura problema locuinţelor. In bugetul în curs este trecută suma de 30 milioane pentru cons­trucţii. Mulţumită acestei sume, se vor putea împroprietări vre­o sută cincizeci funcţionari din cei mai nevoiaşi. Actualmente, Casa Muncii tratea­ză cu diferite societăţi de construc­ţii modalitatea practică de a înzes­tra cel puţin jumătate din persona­lul ceferist, cel mai modest, cu că­­minuri. La primăvară, lucrările vor începe cu siguranţă. Cum toate făgăduelile făcute de directorul general s-au realizat, a­­vem toată încrederea că şi promi­siunea relativă la construcţii va deveni în curând fapt îndeplinit. Activitatea rodnică a conducerii acestei instituţii ne umple de nă­dejdi. Iată că, — având pricepere, energie şi bună voinţă, — se pot face opere însemnate chiar cu re­dusele mjloace de astăzi. Iar activitatea de la Casa Muncii poate servi de exemplu şi altor in­stituţii. Deşi în criza fantastică ce ne bântue­au există soluţii radicale, există soluţi de ameliorare în toate domeniile. Şi cu cât cursul este mai îngust, cu atât eficacitatea soluţii­lor este mai mare. Dacă în mic fie­care instituţie ar proceda în spiri­tul Casei Muncii — o ameliorare s’ar simţi în situaţia tuturora. Dar cei mai mulţi, în faţa cataclismului, încrucişează braţele. Cu toată buna admnistraţie a Ca­sei Muncii, noul guvern — cond­us de criterii politicianiste — voind să opereze mari schimbări, ordonase (Citiți continuarea în pag. II a). Unul din punctele esenţiale ale programului de guvernământ, cu care guvernul Iorga­ Argetoianu a apărut — se ştie cum şi de unde — în primăvara trecută era «o bună administraţie». S’a ales repede şi din acest punct ceea ce s’a ales din tot programul­, vânt! Şi doar formula aceasta lapidară şi-ar fi putut găsi o satisfăcătoare aplicaţie, numai prin simpla grijă, ce s’ar fi putut arăta cu omenie şi rânduială, neca­zurilor cetăţeneşti, atât de grele şi de multe în vremurile de azi. Dom­nul prim-ministru Iorga însă, din cauza nervozităţii şi a lipsei de răb­dare, pe care le-a adus, drept ele­mente psihice determinante, în ma­niera de rezolvare a tuturor trebu­rilor Statului,­­ a izbutit dimpotri­vă chiar, să rupă orice contract în­tre public şi administraţie, prin cu­noscutele bariere stupide ridicate în jurul ministerelor şi autorităţilor de Stat. Şi atunci, omul în disperare, ce să facă? Se adresează direct pri­mului-m­inistru, cu o jalbă... tele­grafică sau poştală. Dacă petiţia o­­mului începe cu «Ilustrissime maes­tre»..., «Severissime podestat», «în­ălţimea ta», «Măria Ta», «Prea stră­lucite», sau «Glorie ţie în vecii ve­cilor, amin...», d. prim-ministru ci­teşte hârtia până la sfârşit şi-i pu­ne rezoluţie de aprobare, chiar când o asemenea rezoluţie vine în gravă contradicţie cu legile în vigoare,cu dispoziţiunile curente, cu bunul simţ şi cu altele. In schimb, dacă nefericitul peti­ţionar are imprudenţa să prescur­teze economicos telegrama,­ depe­­şănd «rog luaţi măsuri»,­­în loc de «miluiţi-vă, luminăţia voastră, şi ar­uinea fi-vă cu îngăduinţă privirile superbe asupra umilitului vostru rob păcătos şi nemernic», apoi are toate şansele să se trezească cu un mandat de arestare pentru proaste, maniere în societate sau cel puţin cu o telegramă: «Fii cuvincios, N. Iorga». E foarte frumos din partea d-lui Iorga că, printre atâtea varii şi multiple ocupaţii, mai găseşte timp să se îngrijească şi de buna creşte­re a cetăţenilor României Mari. Numai că unui prim-ministru i se pretinde în primul rând să facă dreptate celui ce i-o cere; după a­­ceea, dacă se simte ofensat, nu are decât să trimeată martori petiţio­narului needucat. Deocamdată călcarea codului ma­nierelor elegante nu este încă o in­fracţiune, care scoate pe infractor de sub scutul legilor. Puţină seriozitate, ce Dumnezeu­«

Next