Dreptatea, februarie 1932 (Anul 6, nr. 1298-1322)

1932-02-01 / nr. 1298

mi VI. NO. 1298 Luni I Februarie 193* 4 PA.GINI .-o*. lei I N A U O A M ŢARA Un an . . , , 1U)0 6 Inni.... 6W) 3 iuni .... 250 ENTE învăţători, Preoţi­­i Săteni Un an ...........................760 6 luni.................... 875 3 Iuni . . ........ 8001 REDACȚIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI,­­ STR. G. CLEMENCEAU, 11 TELEFON Direcţia 248/32 Redacţia 217/04 Ad-ţia 220/25 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-ţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară 3 lei Pe ziua de ieri, nici-o declaratiune a d-lui Dim. Ginea, ministrul nostru de externe, si -­lireste -- nici-o dezmințire din partea se­­cretarului sau general sau din acea a sa a­­secretarului la presidentia Conslilolo. inchcere definitiva Camerile se redeschid mâine. Pro­babil o soartă şedinţă pur formală *— şi amânare până joi. Marţi săr­bătoare. Ce ar fi o nouă «punte» după o despărţire îndelungată? Faptul n’are nici o importanţă. In prelunga şi sterila vacanţă parlamentară în cursul căreia­­ Iorga a rătăcit, ca de obicei, prin meleagurile guvernărei. — nouile creaţii de miniştri şi cazul Buzdu­gan în deosebi sunt tipice; iar d. Argetoianu s'a plimbat în ţări străi­ne — care au rămas străine de ape­lurile sale, — un fapt politic hotă­râtor s’a petrecut totuşi. A fost transcrisă, deocamdată nu­mai în formă morală, cartea de ju­decată obştească hotărând scoaterea din serviciu a regimului de «tehni­cieni». Că îndeplinirea formalităţilor e­xecutorii va mai putea să sufere oare-care întârziere, iată o chestie de amănunt. Acum, când se ştie, că falimentul temerarei experienţe este la cunoştinţa tuturor factorilor de­cisivi, lumea mai capătă posibili­tăţi de răbdare. Prea puţin a ră­mas pe lângă prea multul care a trecut. De aceia şi în guvern şi în majo­rităţile lui şi în opinia publică re­luarea sesiunei devine o simplă chestie de amănunt, putând să aibă numai un singur efect: accelerarea lichidărei prin grăbirea descompu­nerei. Astăzi conglomeratul aşa zis ma­joritar, părând la început ca un a­­mestec de prafuri medicinale într’un pahar cu apă, ceea ce făcea un lichid tulbure şi nedesluşit, se limpezeşte. Dar nimic nu s’a putut dilua, iar mixtura îşi stratifică separat în văzul tuturor materiile componente. Liberalii de toate nuanţele au să­rit şi din alveola «colaborărei» la conversiune. Incapacitatea fonciată de ajustare a proectului Radian, atât de clar dovedită prin toată po­­lologhia inutilă a desbaterilor din comisie, înseamnă că guvernul sau îşi retrage legea, spre a şi însuşi punctele de vedere şi de temei ale opoziţiei, sau nu o poate vota. Dis­părând astfel ,ultima raţioă a pre­­lungirei regimului. Tepiştii, după campania violentă pe care şeful lor o duce contra mi­nistrului de finanţe şi interne, suuit astăzi o fracţiune opozantă. Iorghiştii stau în cumpăna dra­matică a eventualităţei d’a abando­na pe d. Iorga, dacă acţiunile d-lui Argetoianu ar creşte în Bursa suc­­cesiunei la putere, sau d’a se re­pezi contra acestuia, când conjec­turile s’ar fi vădit defavorabile... Cât despre «argetoianişti» sadea, prea puţin numeroşi, aceştia ar fi cei mai dornici de o înfrângere a «patronului». Mânia cu care vor­besc despre «guvernul Soneriu—Ra­dian», indică sentimentele cu care merg la luptă. Iată o schiţă reală, fără nici un pic de exagerare, a situaţiei politi­ce şi parlamentare a guvernului Iorga-Argetoianu, care dacă mai «merge» încă, nu-şi mai poate as­cunde invaliditatea... Când d. Iorga stătue personal atât de mult în discuţia ipotezei unui alt «minister politic», de aceaşi factură, în fapt, ca a celui de azi, mărturiseşte sin­gur nu presimţirea, nici impresia ci convingerea deplină despre imi­nenţa accidentului fatal... Dar aci apare cealaltă faţă a ches­­tiunei, în privinţa căreia am soco­tit şi credem necesar a stărui... Formaţiunea Iorga­ Argetoianu este isprăvită. Nimic n’o mai poate galvaniza. Orice încercare în acest sens ar fi zadarnică — şi dezas­­troasă. Cum a ajuns atât de repede aci, aproape de prisos a o mai spu­ne. Este în ştirea or­otii. Şi de alt­fel nu acum ne propunem a reca­pitula bilanţul aventurei. Se repetă însă din unele părţi care recunosc bancruta întreprin­dere­, că aceasta n’ar fi un motiv, să nu i se acorde un moratoriu — cu alţi oameni... Cu cine ? Tabloul veridic al hao­sului parlamentar «tehnician» di­nadins l-am desinat mai sus, ca să fie la înţelesul onest al or cui, că şi parlamentul actual este osândit a-şi termina cariera odată cu a re­gimului care l-a zămislit... Alţi oameni î Schimbare de figu­­raţiune într-o piesă unde nu numai actori dar şi subiectul a fost şi este fluerat ! Fireşte, indicaţia amatorilor de continuare a funestei «experienţe» se îndreaptă către d. Argetoianu. Care şi-a pus singur candidatura, în condiţioni despre care ne-am o­­cupat pe larg aci. Dar tocmai de d. Argetoianu pe bună şi cinstită dreptate n’ar mai putea fi vorba... Căci bancrutardul principal dânsul este. Acest guvern este opera lui. Şi-a IN STRAINATATE DUBLU vrut o formaţiune de comparşi. Iar dacă a fost nevoit să accepte în fruntea ei o somptuoasă giruetă, a făcut-o cu pretenţia ca, el, d. Ar­getoianu, să fie un fel de «foaie», adică vântul după care să se în­vârtească girueta, dânsul să-l pro­voace, cum va crede. Şi aşa a fost până la plecarea in străinătate. Şi, de­sigur, dacă ple­tora de miniştri într’o vreme când mor pensionarii, fiind­că nu li se achită pensiunile, înseamnă o cini­că desfidere a conştiinţei publice, nu e mai puţin adevărat, că prezen­ţa lui Buzdugan în guvern este un caraghiozlâc, nu însă o catastrofă... D. Argetoianu a făcut şi a desfă­cut cum i-a trăsnit. A fost singurul «politic» — şi sin­gurul cu angajamentele şi făgă­­duelile de «creator». In dezastrul aventurei rămâne deci răspunzătorul cel mai auten­tic. Şi atunci iar d. Argetoianu? Nu alţi «oameni». Nu alte «experienţe» cu repeţirea de farse. Totul trebue schimbat. Căci este vorba de un «regim nou», care a fost încercat. Şi a fost dezastruos. Trebue definitiv îngropat. Căile normale ale vieţei publice adevărat constituţionale sunt deschise. Vot­ d. D. Coriolan Tătaru­, un fel de coleg al lui Buzdugan­­ pentru Ardeal, a ţinut să vorbească şi dânsul către presă... Cea mai interesantă dintre decla­raţiile preopinentului a fost: — Eu sunt un om dispus a as­culta... Evident, este un întreg program... D. Iorga a arătat mai de mult, că la «tehnicieni» fiecare face după ca­pul lui. D. Coriolan Tătaru dimpotrivă es­te omul ascistărei... Astfel d. profesor Iorga nu va a­­vea prilejul să-l pue da colţ*. In adevăr, varietăţile de «tehni­cieni» sunt infinite. După spusele celor cari au a­­sistat la debarcarea, în gara de Nord, a d-lui Argetoianu, reve­derea dintre ministrul de finan­ţe şi primul-ministru, a fost pli­nă de efuziuni sentimentale. D-nii Iorga şi Argetoianu s-au îmbrăţişat chiar spre desamăgi­­rea celor ce credeau că conducă­torul efectiv al guvernului nu va ierta actele de independenţă ale locţiitorului său în timpul lipsei sale din ţară. Se prea poate ca mulţi să vadă în această manifestare, o însce­nare menită să mascheze disen­siunile guvernului în descompu­nere. Noi suntem înclinaţi a o so­coti ca o consacrare sentimenta­lă a strânsei colaborări care a dăinuit între cei doi asociaţi cari au în exploatare guvernul actual. Să nu uităm că în vreme ce d. Argetoianu se străduia să se o­­dihnească cu cât mai mult folos pentru tezaurul statutului în de­­conditură şi pentru organizarea economică a Europei, d. Iorga îşi dădea silinţa să prepare o justificare insucceselor din străi­nătate ale ministrului de finan­­e. Noi am arătat la vreme că rostul repetatelor afirmaţii prin presă ale d-lui Iorga că guvernul său nu caută şi n’are nevoe de împrumuturi, era de a pregăti o explicaţie pentru eventualitatea că ministrul de finanţe se va în­toarce din străinătate cu mâini­­e goale. Dar să lăsăm acest joc grotesc pe seama guvernului şi să exa­minăm în lumina faptelor cunos­cute, rezultatele călătoriei d-lui Argetoianu. In preziua plecării, când i s’a remarcat inconvenientele grave ale suspendării lucrărilor parla­mentului până la 1 Februarie, d. Argetoianu a mărturisit, cu ci­nismul care îi este propriu, că n’are încotro, căci trebue să ple­ce în străinătate pentru a se în­griji de mari interese ale ţării, iar fără prezenţa sa în ţară nu vede posibil ca parlamentul să lucreze. D. Iorga s’a străduit cât a pu­tut şi cum i’a tăiat capul să risi­pească efectele certificatului de subordonare pe care i l’a dat în public ministrul de finanţe, iar acesta, liniştit de executarea în­tocmai a instrucţiunilor date, a purces la colindarea marilor cen­tre apusene pentru servirea in- S statului.­tereselor ţării». ■ In Italia d. Argetoianu s’a mul­ţumit să admire, prin ceaţă, Ve­­zuviul şi să se declare partizan al politicei revizioniste a guver­nului din Roma. Încântat de aceste rezultate, o­­blăduitorul atât de priceput al intereselor româneşti, a pornit spre capitala Franţei. La Paris, unde se găsesc astă­zi acumulate cele mai mari ca­pitaluri disponibile din lume şi unde este cuartierul general al celor ce luptă pentru înlăturarea crizei mondiale, d. Argetoianu şi-a adus aminte că este minis­trul de finanţe al unui stat pe care l-a lăsat în neputinţă de a plăti salariile şi pensiile slujba­şilor săi şi cu o economie naţio­nală frământată de mari lipsuri şi suferinţe, înainte de a pleca în străină­tate d. Argetoianu a făcut să se ştie, pe calea ocolită a confiden­ţelor către gazetarii şi amicii ce-i cultivă manifestările, că la Paris va trebui să obţină recon­stituirea şi majorarea fondului de rulment al tezaurului, precum şi credite pentru alimentarea faimosului buget extraordinar, lăsat în sarcina unei Case de A­­mortizare fără resurse şi a ope­raţiei de conversiune a datorii­lor. Londra îl atrăgea doar pentru aranjarea acelei bagatele de un miliard de lei pe care a pus-o în sarcina statului, în urma cunos­cutei răscumpărări a acţiunilor Steaua Română.» Cu ce s’a întors ministrul de finanţe din acest voiaj «de servi­ciu în interesul ţării» ? Că s’a odihnit şi s’a informat, nu ne îndoim nici un moment, căci chiar dacă în zilele de odih­nă şi-ar fi luat răgazul de a citi ziarele din Apus şi încă ar fi fost neajuns pentru ca să afle unele lucruri pe care aci în ţară, mul­tiplele preocupări de şef al gu­vernului şi de ministru efectiv la două departamente, n’avea cum să le nîle. De altfel, faptul în sine c’a reu­şit să găsească soluţia nimerită la criza mondială ne este o cheză­şie îndestulătoare că d. Argetoia­nu n’a pierdut cu totul în zadar timpul şederii sale în străinătate. Din nefericire însă opinia pu­blică românească care se inspiră de la ceea ce simte şi vede în ţa­ră, aşteaptă cu nerăbdare ca mi­nistrul de finanţe să aducă alt­ceva decât impresii din Apus şi soluţii pentru întreaga omenire. Mult mai modestă şi mai cu seamă mult mai realistă, sub pre­siunea nevoilor, ea dorea ca mi­nistrul de finanţe să anunţe la sosirea în ţară, isprăvi măcar a­­tât de puţin însemnate ca cele de care d. Argetoianu îşi batea joc când un ministru de finanţe na­­ţional-ţărănesc anunţa că a obţi­nut un împrumut de 50 milioane dolari. Ba chiar ne-am mulţumi şi cu mai puţin. D. Argetoianu a re­venit însă cu nimic. Căci în A­­pus se ştia prea bine care e va­loarea reală a guvernării sale. Iar mâine, când parlamentul îşi va­ redeschide porţile, d-sa îşi va putea da, poate, seama, că a­­cum, după ce a fost în străinăta­te, ca şi înainte, va trebui să se bălăbănească între neantul so-Din propriile d-sale declaraţii i­luţiilor absurde şi primejdioase ştim doar atât: că s’a odihnit şi­­ şi nevoile nesatisfăcute ale eco s’a informat. Ca o anexă inciden-­ nomiei româneşti. tală a prezenţei d-sale în marile centre europene, d. Argetoianu a dat­ aşa, la repezeală, o soluţie la criza mondială — soluţie pen­tru care a şi obţinut, după cum ne asigură adeziunea oamenilor de stat din Apus — şi a aranjat unele chestiuni privind tezaurul Este perfect exactă ştirea unui confrate, că Buzdugan va fi exilat în Basarabia pe tot timpul sesiunei parla­mentare, ne­având voe să vie la Ca­meră, ca să nu se aşeze pe banca ministerială şi nici să deschisă gu­ra, mai ales că ţepiştii vor interpe­la guvernul asupra năzdrăvanei nu­miri a poetului «autentic». Scena s’a petrecut acasă la d. Argetoianu, unde d. Iorga s'a dus să-l prezinte pe Buzdugan. D. Argetoianu în fotoliu, d. Ior­ga in picioare, mascăndu-l pe jumă­tate pe ministrul de finanțe, iar Buz­­dugan mai la o parte, tot in pi­cioare. — Ei, uite, Buzdugan, m’am înțe­les­­cu d. Argetoianu, care te pri­meşte în guvern, dar cu condiţia expresă să nu care cumva să vii la Cameră, or dacă vii să spui vr'o vorbă, să deschizi măcar gura, chiar dacă se va vorbi despre d-ta. Ai să te duci în Basarabia şi să lucrezi a­­colo, ce vei avea de lucru, ei, asta el M'am angajat faţă de d. Argeto­ianu, că aşa are să fie“... „.Iar Buzdugan a ascultat pleoştit fără, în adevăr, să deschiză gura, aşa cum i se poruncise„. B. Vâlcovici, în calitatea închipuită de dispensator providenţial al permiselor ziariştilor pe C. F. R, a gă­sit ingenios să intre la un fel de tocmeală cu membrii ziarişti ai co­misiunii speciale pentru repartiza­rea permiselor. Căci numai astfel s’ar putea explica intervenţiunea sa pe lângă ziarişti în chestiunea re­zumatelor şedinţelor parlamentare In afară de faptul, însă, că ches­tiunea aceasta este de resortul ex­clusiv al birourilor parlamentului, d. Vâlcovici pare a ignora cu totul că nu avea în faţa sa pe reprezentanţii presei autorizaţi să discute, ches­tiunea şi să ia angajamente. Numai diriguitorii de ziare pot discuta cu reprezentanţii birourilor parlamen­tare şi ajunge la înţelegeri valabile. Aşa că, intervenţiunea d-lui Vâl­covici, nu avea niciun rost, din nici un punct de vedere... In afară de preocuparea sa de a fi agreabil d-lui N. Iorga, aflăndu-se în treabă. =*= Un regim şi un om Regimul «tehnicienilor» s’a sfârşit. A dat fiasco complect şi mai repede decât şi-ar fi închi­puit cineva — mai ales că parti­dele politice au lăsat ca expe­rienţa să se desăvârşească. Ex­perienţa s’a isprăvit. însăşi ex­­permentatorii şi-au mărturisit nereuşita — recunoscându-şi ne­putinţa. Dar guvernarea «tehnicieni­lor» — cu toate urmările-i de­­zastroase în economia ţării — a dat două rezultate bune. A înlăturat din discuţia politi­că soluţia dictatorială, regimul de «tehnicieni» bazat nu pe par­tide, ci pe personalităţi compe­­tinte. Acest regim fusese prezentat de teoreticienii ritmului nou — ca un act de salvare. Partidele erau vinovate de toate relele din țară. Numai în­lăturarea partidelor — s’a spus, — va constitui un mare bine. Dar încă­, dacă partidele vor fi înlocuite de «tehnicieni»!?... Ei bine, — partidele au fost date la o parte. Au venit la pute­re «tehnicienii», care n’au putut face nimic în ţară, dar care ne-au creat o atmosferă defavorabilă în străinătate. A înţeles acest lu­cru mai ales d. Argetoianu — la faţa locului. Străinătatea care fusese culan­tă cu regimul trecut, adevărat reprezentant al poporului ro­mân, şi-a schimbat atitudinea fa­ţă de «tehnicieni»... reprezen­tanţii propriei lor personalităţi. Cercurile financiare străine vor doar să ştie în primul rând: cu cine contractează? Cu popo­rul sau cu o simplă clică — tre­­cătoare, cu toate angajamentele ei... * Dar, odată cu formula «tehni­că», s’a mai prăbuşit ceva: glo­ria unui nume care mai stăruia încă în mintea unor cetăţeni — în frunte cu dascălii de toate cla­sele. Mai ales învăţătorii îşi făcuse­ră din d. Iorga un idol. Fatalitatea a făcut ca d-sa să ajungă preşedinte de consiliu şi ministru al Instrucţiunii In această dublă calitate, d. Iorga a reuşit să deziluzioneze pe toţi — şi mai cu seamă pe das­căli, cei dintâi loviţi de aberaţii­le didactice ale ministrului şco­lilor. E destul să ne gândim la poli­tica contradictorie făcută de d. Iorga, personal — faţă de poli­tica urmată de ceilalţi miniştri. In relaţiile cu cetăţenii, pri­mul ministru are un singur cri­teriu: ţâfia — pe care şi-o ma­nifestă la orice ocazie. Un om — înaintea unei ilega­lităţi — îi cere telegrafic «cur­marea abuzului». D. Iorga vede în asta o lipsă de bunăcreştere. Sau nu dă curs petiţiei... sau o trimite la parchet pentru ultra­­giu. Iar judecata a şi condam­nat pe cineva la o lună de închi­soare , pentru a învăţa, cum se adresează publicul primului mi­nistru... In chestia învăţământului, d. Iorga a atins culmea capriciului dezorganizator. Ministrul instrucţiunii şi-a bă­tut joc de legi şi regulamente. A călcat totul în picioare — sama­volnic pur şi simplu... ori legal­­mente printr-o literatură centra­listă şi reacţionară, trecută prin biuroul de înregistrare al parla­mentului. Programe, manuale, consilii, orare, etc. — nimic n’avea nici o importanţă în ochii ministrului specialist. In ultimul timp, Instrucţiunea Publică a mai făcut o inovaţie caracteristică. Prelungirea cur­surilor de la 7 juni la 2 jum. — cu masa luată în comun, în urma aportului culinar adus de fiecare elev. Oricine îşi poate închipui consecinţele nehigienice, neprac­­tice şi dezorganizatoare ale a­cestei măsuri. Norocul este că d. Iorga — o­­dată cu regimul său,— va pleca, nu peste mult timp, de la putere. In pagina IV-a­­ China a declarat război Japoniei mm DICTAID1* DE LA CALIACRA Hotărât lucru, prefecţii numiţi de d. Iorga sunt atât de inferiori din toate punctele de vedere prefec­ţilor regimurilor normale încât a­­ceşti ispravnici de districte, culeşi la întâmplare, primejduesc, pur şi simplu, desfăşurarea firească a vie­ţii administrative. Ca să nu mai vorbim de alţii să ne ocupăm puţin de reprezentantul guvernului din frun­tea judeţului Caliacra. E vorba de d. Aristide Stere, care lăsându-se în­şelat asupra distanţei Bazargic - Bucureşti, îşi închipue că poate face ce vrea acolo, ca într’un ţinut colo­nial supus jurisdicţiei sale. Să cităm numai cazul Camerei de agricultură de acolo, ce se dovedise utilă printr’o activitate rodnică. A­­ceastă Cameră de agricultură era alcătuită din agricultori, şi cores­pundea unor reale nevoi. Or, d. A­­ristide s’a repezit şi a dizolvat con­siliul Camerei de agricultură, fără nici o îndreptăţire legală, fără respecta formele ce se cer pentru un asemenea act şi fără a cere avizul Uniunei Camerelor de agricultură. Micul dictator provincial a pus în locul acestui consiliu ales o comisiune interimară alcătuită din persoane foarte onorabile în felul lor, dar fără nici-o legătură cu a­­gricultura sau cu vagi legături cu judeţul Caliacra. Astfel la preşedinţia comisiei in­terimare aflăm pe d. general Ilu­­jinski, senator de Hotin şi cetăţean al Bucureştilor, unde domiciliază deplin sănătos. Faptul că d. gene­ral e împroprietărit la Sabla, nu justifică totuşi prezenţa d-sale în fruntea unei instituţii strict locale, cu interesele limitate la judeţul Ca­liacra. Membrii comisiunei sunt poa­­te nişte teoreticiani necunoscuţi ai agriculturii pentru că n’au altă le­gătură cu această îndeletnicire: Theodor Capriş, suplinitor la şcoala de comerţ, Onciu Bunda, profesor de desen, Tabaco grădinar etc. A­­dăugăm că d. prefect a propus în comisiunea aceasta şi pe d. general Rasoviceanu, comandantul unei di­vizii cu garnizoana în Dej­hăt în Îerdeal, şi pe d. col. Pătrăşcoi ofiţer chemat în activitate , dar amân­doi au refuzat. Ministrul de interne nu poate oare să domolească apucăturile pre­fectului său de la Caliacra, trezin­­du-l la reeditate. Clasicismul în toată amploarea formulei, printre alte locuri de in­finită valoare, a avut şi această ca­litate primă: instinctul proporţiilor, cu alte cuvine acel bun simţ şi bun gust al aprecierii obiective a pro­blemelor, al ierarhizării lor după o valoare care le caracterizează şi le aparţin. Aceste calităţi, care sunt prin excelenţă ale inteligenţei şi ale spiritului critic, constituesc, prin­tre altele, valoarea permanentă a formulei clasiciste şi certitudinea unei imposibilităţi de demod­are în timp. E contrastant în mod iubitor acest fapt cu ceea ce se poate cons­tata astăzi în cele trei ramuri de ac­tivitate intelectuală, care sunt trei specii ale aceluiaş gen: foiletonul, conferinţa şi eseul. Tuturor, le gă­sim o proprietate comună şi simul­tan fundamentală, care le singula­rizează, distinct, precis şi le dă o înfăţişare, la sedimentară o structu­ră coherentă: foiletonul, conferinţa şi eseul stau şi activează sub coor­donata timpului. Faptul acesta e cu desăvârşire esenţial. Nu face ab­stracţie de timp în aceste trei mo­mente, care prin însăşi natura lor implică o situare şi o delimitare precisă în ordinea timpului. Să ne explicăm. Pentru aceasta vom se­lecta, din abundenţa materială dis­ponibilă cteva exemple luate din cotidian dar tipice şi sintetice. In timpul comemorării a o sută de ani dela moartea lui Hegel, s’a vorbit dela tribuna societăţii de filosofie despre câteva probleme şi aspecte din gândirea hegeliană. Drept co­mentariu al unei conferinţe, a apă­rut într’un ziar la pagina literară, o notă (nu-i putem spune altfel) de vreo 12 rân­d­uri cu titlul «Fitosof­ia.. ideii». Ceea ce vroia să spună: nota despre filosofia lui Hegel. Din a­­ceastă minusculă şi lăturalnică a­runcătură de ochiu asupra celui mai dificil şi complicat sistem me­tafizic pe care-l înregistrează isto­ria, remarc, printre alte lucruri ada­­cadabrante şi această doctă (doctă până la derutar­e) caracterizare: nu cumva (se întreabă pansiv şi sillie respectivul) ideea hegeliană este în esenţă tot una cu «energia» fizicia­­nilor moderni? Şi se deduce conclu­zia (egal de iritantă): păi atunci ce sens şi rost mai are să vorbim de ideea hegeliană? Scurţi inutil să sărbătorim deci, cu aşa solemnitate pe Hegel. Pentru că, zice autorul, noi modernii nu putem concepe cum poate «să existe o idee fie ea cât de straşnică, fără un creer» în ipoteza după care «la început a fost ideia...» Am redat fotografic exemplul. Al­tul, într’un foileton, semnat de un doctor în ştiinţe mi se pare, se dis­cuta pe şase semicoloane, nici mai mult, nici mai puţin decât proble­ma: «Raporturilor între filosofie şi ştiinţă». Problemă arhicunoscută, veche, didactică, şi se pare, insolu­bilă. Aci, vă rog să mă scutiţi de a reproduce cam ce vrea şi intenţio­nează să spună autorul. Mi-e im­posibil. Ar fi şi inutil. Alt exemplu, într’o conferinţă în care se discuta o problemă de criti­că literară, ceva despre eseu, confe­rinţă de altfel amuzantă, spirituală, inteligentă şi, lucru rar, bine gân­dită din punctul de vedere al succe­siunii concluziilor, se vorbea, între altele despre caracterul intuiţiei bergsoniene (se spunea că intuiţia rafinatului până la eterizare gândi­tor francez Bergson, ar avea un ca­racter biologic (?!). Mai vorbea apoi conferenţiarul (profesor de litera­tură) despre importanţa sistemului einsteinian; ştiţi, de toţi cunoscutul şi de nimeni înţelesul sistem spaţio­­temporam care a dislocat unele din conceptele noastre matematice fun­damentale. Şi, probă de câta clasei­­tate intelectuală dispunea conferen­ţiarul, printr'o curbă ameţitoare s’a ajuns la... platitudinea d-lui M. Dragomirescu şi la critica ortodo­xismului nostru periodic şi la modă. Am ales numai trei pilde, care se nemeresc să fie cele mai rezumati­ve. Comentariile asupra valorii, po­sibilităţii şi semnificaţiei acestora, le las la dispoziţia cititorului, jude­­cându-le fiecare după coeficientul dispoziţiilor temperamentale pro­prii. S’ar putea elimina din discuţie pentru ca încheerile să apară cu toa­tă violenţa şi puritatea lor, ultimul exemplu cu conferinţa, întrucât în afară de cele două scăpătări subli­niate de noi (temeritatea de a des­­lega cugetarea lui Bergson şi Ein­stein în două fraze, care puteau lip­­si foarte bine), conferinţa şi a avut incontestabil, valoarea ei. Mă vom­ mulţumi numai să mi clarific­ăm presive pe cari mi le au prilejuit cazurile în discuţie. Fără îndoială că tot îşi are o va­loare instructivă indiscutabilă con­tactul — fie şi sumar — cu disci­plina celor două eminente ştiinţe de raţionament: logica şi matematica. Familiarizarea cu modul de specu­laţie al disciplinei logice. ÎŢi dă un­(Citiţi continuarea în pag. II a). 0 IPOTETICA UNIUNE ECONOMICA DA NO In capitalele Europei Centrale conti­nuă cu multă intensitate discuţiunile fi comentariile in jurul proectului de creare a unei federaţii dunărene care se se agită in deosebi în Ungaria fi Cehoslovacia. Călătoriile unor însemnate personali­tăţi ale vieţei politice maghiare­ la fraga fi Belgrad au alimentat discu­ţiile din presă cu privire la proectul unei federalii a statelor dunărene. Iată însă că acum câteva zile un membru al guvernului austriac, d. Schürft, a făcut într’o consfătuire a partizanilor săi, la Baden, lângă Viena o serie de senzaţionale destăinuiri şi de­claraţii cu privire la chestiunea fede­raţiei statelor dunărene. Ministrul Schürft a arătat, între al­tele, că proectul s’ar referi îndeosebi la o colaborare economică şi că el a căpătat în ultima vreme o însemnătate atât de mare datorită faptului că el ar trebui să ofere, în locul proectului de uniune vamală, o ieşire din actualul haos economic. Pe de altă parte, unele cercuri poli­tice din Franţa, Ungaria, Italia şi Aus­tria nădăjduesc să restabilească dinas­tia habsburgică in vechile ei drepturi, în legătură cu această federalizare a statelor succesorale. D. Schürff şi-a exprimat, în acelaş timp convingerea că şansele acestei ac­­ţiuiţi legitimiste ar fi nule. Mai interesantă ar fi însă — după părerea d-lui Schürft — propunerea li­nei federaţii dunărene restrânse, sub forma unei uniuni vamale din care să facă parte Austria, Cehoslovacia şi Ungaria. Iniţiativa acestei uniuni vamale ar fi pornit de la Paris şi Praga şi ar avea ca scop, înlăturarea definitivă a «Ans­­chlussului» din politica Austriei. D. Schürft a mers şi mai departe cu destăinuirile şi a afirmat că d. Beneş, ministrul de externe al Cehoslovaciei dorea să creieze un fel de «Ligă a Na­ţiunilor din Europa Centrală» care să țină sesiuni, în mod alternativ, în capi­­talele statelor federale. D. Beneş — a­­firmă ministrul Schürff — a mers atât de departe încât a vorbit chiar de oare­cari sacrificii teritoriale ale Cehoslova­ciei faţă de statele succesorale şi îndeo­sebi față de Ungaria. S’ar fi discutat chiar retrocedarea oraşului Kosice. Tratativele d-lui Benes cu miniştrii străini nu au dat însă nici un rezultat ceiace l-a determinat pe ministrul de externe al Cehoslovaciei să renunţe la proect. Şi Franța a recunoscut imposibilita­tea şi lipsa de vitalitate a unei fede­raţii dunărene din care să facă parte Austria, Cehoslovacia şi Ungaria. De aceia în ultima vreme se vorbeşte şi de intrarea Poloniei, Iugoslaviei şi Romă­­niei în această combinaţie. Comentând toate aceste proecte, d. Schürff a ajuns la concluzia că o ase­menea federaţie dunăreană nu ar avea nici o utilitate, din punct de vedere e­­conomic, fără participarea Germaniei. Austria şi Cehoslovacia nu reprezin­tă un debuşeu suficient pentru statele agrare din eventuala federaţie dună­reană. Numai participarea unui stat cu un vast debuşeu agricol, ca Germa­nia poate da vitalitatea federaţiei sta­telor dunărene. Declaraţiile d-lui Schürff au stârnit o explicabilă senzaţie în statele din Eu­ropa Centrală. Guvernul cehoslovac a dezminţit însă imediat destăinuirile d-lui Scarff, cu privire la planurile d-lui Beneş. «Aceste declaraţii sunt combinaţii care nu corespund realităţii, îndeosebi comunicările privitoare la chestiunile teritoriale sunt lipsite de orice temeiu» a precizat guvernul cehoslovac într’un comunicat. Presa cehoslovacă Şi-a exprimat in­dignarea împotriva declaraţiilor fante­ziste ale d-lui Schürff. De altfel chestiunea a fost des­bătută şi în Senatul cehoslovac unde s’au ri­dicat deasemenea proteste vehemente. Ziarele­­cehoslovace anunţă că minis­trul Cehoslovaciei la Viena va face un demers pe lângă guvernul austriac, im­­­­potriva discursului d-lui Schürff. Mei­ai discuţii Simţul proporţiilor Despre iob­elei­, conferinţa şi eseu de N. TATU

Next