Dreptatea, februarie 1932 (Anul 6, nr. 1298-1322)
1932-02-01 / nr. 1298
mi VI. NO. 1298 Luni I Februarie 193* 4 PA.GINI .-o*. lei I N A U O A M ŢARA Un an . . , , 1U)0 6 Inni.... 6W) 3 iuni .... 250 ENTE învăţători, Preoţii Săteni Un an ...........................760 6 luni.................... 875 3 Iuni . . ........ 8001 REDACȚIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. G. CLEMENCEAU, 11 TELEFON Direcţia 248/32 Redacţia 217/04 Ad-ţia 220/25 ANUNŢURI COMERCIALE Se primesc direct la Ad-ţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate din ţară 3 lei Pe ziua de ieri, nici-o declaratiune a d-lui Dim. Ginea, ministrul nostru de externe, si -lireste -- nici-o dezmințire din partea secretarului sau general sau din acea a sa asecretarului la presidentia Conslilolo. inchcere definitiva Camerile se redeschid mâine. Probabil o soartă şedinţă pur formală *— şi amânare până joi. Marţi sărbătoare. Ce ar fi o nouă «punte» după o despărţire îndelungată? Faptul n’are nici o importanţă. In prelunga şi sterila vacanţă parlamentară în cursul căreia Iorga a rătăcit, ca de obicei, prin meleagurile guvernărei. — nouile creaţii de miniştri şi cazul Buzdugan în deosebi sunt tipice; iar d. Argetoianu s'a plimbat în ţări străine — care au rămas străine de apelurile sale, — un fapt politic hotărâtor s’a petrecut totuşi. A fost transcrisă, deocamdată numai în formă morală, cartea de judecată obştească hotărând scoaterea din serviciu a regimului de «tehnicieni». Că îndeplinirea formalităţilor executorii va mai putea să sufere oare-care întârziere, iată o chestie de amănunt. Acum, când se ştie, că falimentul temerarei experienţe este la cunoştinţa tuturor factorilor decisivi, lumea mai capătă posibilităţi de răbdare. Prea puţin a rămas pe lângă prea multul care a trecut. De aceia şi în guvern şi în majorităţile lui şi în opinia publică reluarea sesiunei devine o simplă chestie de amănunt, putând să aibă numai un singur efect: accelerarea lichidărei prin grăbirea descompunerei. Astăzi conglomeratul aşa zis majoritar, părând la început ca un amestec de prafuri medicinale într’un pahar cu apă, ceea ce făcea un lichid tulbure şi nedesluşit, se limpezeşte. Dar nimic nu s’a putut dilua, iar mixtura îşi stratifică separat în văzul tuturor materiile componente. Liberalii de toate nuanţele au sărit şi din alveola «colaborărei» la conversiune. Incapacitatea fonciată de ajustare a proectului Radian, atât de clar dovedită prin toată polologhia inutilă a desbaterilor din comisie, înseamnă că guvernul sau îşi retrage legea, spre a şi însuşi punctele de vedere şi de temei ale opoziţiei, sau nu o poate vota. Dispărând astfel ,ultima raţioă a prelungirei regimului. Tepiştii, după campania violentă pe care şeful lor o duce contra ministrului de finanţe şi interne, suuit astăzi o fracţiune opozantă. Iorghiştii stau în cumpăna dramatică a eventualităţei d’a abandona pe d. Iorga, dacă acţiunile d-lui Argetoianu ar creşte în Bursa succesiunei la putere, sau d’a se repezi contra acestuia, când conjecturile s’ar fi vădit defavorabile... Cât despre «argetoianişti» sadea, prea puţin numeroşi, aceştia ar fi cei mai dornici de o înfrângere a «patronului». Mânia cu care vorbesc despre «guvernul Soneriu—Radian», indică sentimentele cu care merg la luptă. Iată o schiţă reală, fără nici un pic de exagerare, a situaţiei politice şi parlamentare a guvernului Iorga-Argetoianu, care dacă mai «merge» încă, nu-şi mai poate ascunde invaliditatea... Când d. Iorga stătue personal atât de mult în discuţia ipotezei unui alt «minister politic», de aceaşi factură, în fapt, ca a celui de azi, mărturiseşte singur nu presimţirea, nici impresia ci convingerea deplină despre iminenţa accidentului fatal... Dar aci apare cealaltă faţă a chestiunei, în privinţa căreia am socotit şi credem necesar a stărui... Formaţiunea Iorga Argetoianu este isprăvită. Nimic n’o mai poate galvaniza. Orice încercare în acest sens ar fi zadarnică — şi dezastroasă. Cum a ajuns atât de repede aci, aproape de prisos a o mai spune. Este în ştirea orotii. Şi de altfel nu acum ne propunem a recapitula bilanţul aventurei. Se repetă însă din unele părţi care recunosc bancruta întreprindere, că aceasta n’ar fi un motiv, să nu i se acorde un moratoriu — cu alţi oameni... Cu cine ? Tabloul veridic al haosului parlamentar «tehnician» dinadins l-am desinat mai sus, ca să fie la înţelesul onest al or cui, că şi parlamentul actual este osândit a-şi termina cariera odată cu a regimului care l-a zămislit... Alţi oameni î Schimbare de figuraţiune într-o piesă unde nu numai actori dar şi subiectul a fost şi este fluerat ! Fireşte, indicaţia amatorilor de continuare a funestei «experienţe» se îndreaptă către d. Argetoianu. Care şi-a pus singur candidatura, în condiţioni despre care ne-am ocupat pe larg aci. Dar tocmai de d. Argetoianu pe bună şi cinstită dreptate n’ar mai putea fi vorba... Căci bancrutardul principal dânsul este. Acest guvern este opera lui. Şi-a IN STRAINATATE DUBLU vrut o formaţiune de comparşi. Iar dacă a fost nevoit să accepte în fruntea ei o somptuoasă giruetă, a făcut-o cu pretenţia ca, el, d. Argetoianu, să fie un fel de «foaie», adică vântul după care să se învârtească girueta, dânsul să-l provoace, cum va crede. Şi aşa a fost până la plecarea in străinătate. Şi, desigur, dacă pletora de miniştri într’o vreme când mor pensionarii, fiindcă nu li se achită pensiunile, înseamnă o cinică desfidere a conştiinţei publice, nu e mai puţin adevărat, că prezenţa lui Buzdugan în guvern este un caraghiozlâc, nu însă o catastrofă... D. Argetoianu a făcut şi a desfăcut cum i-a trăsnit. A fost singurul «politic» — şi singurul cu angajamentele şi făgăduelile de «creator». In dezastrul aventurei rămâne deci răspunzătorul cel mai autentic. Şi atunci iar d. Argetoianu? Nu alţi «oameni». Nu alte «experienţe» cu repeţirea de farse. Totul trebue schimbat. Căci este vorba de un «regim nou», care a fost încercat. Şi a fost dezastruos. Trebue definitiv îngropat. Căile normale ale vieţei publice adevărat constituţionale sunt deschise. Vot d. D. Coriolan Tătaru, un fel de coleg al lui Buzdugan pentru Ardeal, a ţinut să vorbească şi dânsul către presă... Cea mai interesantă dintre declaraţiile preopinentului a fost: — Eu sunt un om dispus a asculta... Evident, este un întreg program... D. Iorga a arătat mai de mult, că la «tehnicieni» fiecare face după capul lui. D. Coriolan Tătaru dimpotrivă este omul ascistărei... Astfel d. profesor Iorga nu va avea prilejul să-l pue da colţ*. In adevăr, varietăţile de «tehnicieni» sunt infinite. După spusele celor cari au asistat la debarcarea, în gara de Nord, a d-lui Argetoianu, revederea dintre ministrul de finanţe şi primul-ministru, a fost plină de efuziuni sentimentale. D-nii Iorga şi Argetoianu s-au îmbrăţişat chiar spre desamăgirea celor ce credeau că conducătorul efectiv al guvernului nu va ierta actele de independenţă ale locţiitorului său în timpul lipsei sale din ţară. Se prea poate ca mulţi să vadă în această manifestare, o înscenare menită să mascheze disensiunile guvernului în descompunere. Noi suntem înclinaţi a o socoti ca o consacrare sentimentală a strânsei colaborări care a dăinuit între cei doi asociaţi cari au în exploatare guvernul actual. Să nu uităm că în vreme ce d. Argetoianu se străduia să se odihnească cu cât mai mult folos pentru tezaurul statutului în deconditură şi pentru organizarea economică a Europei, d. Iorga îşi dădea silinţa să prepare o justificare insucceselor din străinătate ale ministrului de finane. Noi am arătat la vreme că rostul repetatelor afirmaţii prin presă ale d-lui Iorga că guvernul său nu caută şi n’are nevoe de împrumuturi, era de a pregăti o explicaţie pentru eventualitatea că ministrul de finanţe se va întoarce din străinătate cu mâinie goale. Dar să lăsăm acest joc grotesc pe seama guvernului şi să examinăm în lumina faptelor cunoscute, rezultatele călătoriei d-lui Argetoianu. In preziua plecării, când i s’a remarcat inconvenientele grave ale suspendării lucrărilor parlamentului până la 1 Februarie, d. Argetoianu a mărturisit, cu cinismul care îi este propriu, că n’are încotro, căci trebue să plece în străinătate pentru a se îngriji de mari interese ale ţării, iar fără prezenţa sa în ţară nu vede posibil ca parlamentul să lucreze. D. Iorga s’a străduit cât a putut şi cum i’a tăiat capul să risipească efectele certificatului de subordonare pe care i l’a dat în public ministrul de finanţe, iar acesta, liniştit de executarea întocmai a instrucţiunilor date, a purces la colindarea marilor centre apusene pentru servirea in- S statului.tereselor ţării». ■ In Italia d. Argetoianu s’a mulţumit să admire, prin ceaţă, Vezuviul şi să se declare partizan al politicei revizioniste a guvernului din Roma. Încântat de aceste rezultate, oblăduitorul atât de priceput al intereselor româneşti, a pornit spre capitala Franţei. La Paris, unde se găsesc astăzi acumulate cele mai mari capitaluri disponibile din lume şi unde este cuartierul general al celor ce luptă pentru înlăturarea crizei mondiale, d. Argetoianu şi-a adus aminte că este ministrul de finanţe al unui stat pe care l-a lăsat în neputinţă de a plăti salariile şi pensiile slujbaşilor săi şi cu o economie naţională frământată de mari lipsuri şi suferinţe, înainte de a pleca în străinătate d. Argetoianu a făcut să se ştie, pe calea ocolită a confidenţelor către gazetarii şi amicii ce-i cultivă manifestările, că la Paris va trebui să obţină reconstituirea şi majorarea fondului de rulment al tezaurului, precum şi credite pentru alimentarea faimosului buget extraordinar, lăsat în sarcina unei Case de Amortizare fără resurse şi a operaţiei de conversiune a datoriilor. Londra îl atrăgea doar pentru aranjarea acelei bagatele de un miliard de lei pe care a pus-o în sarcina statului, în urma cunoscutei răscumpărări a acţiunilor Steaua Română.» Cu ce s’a întors ministrul de finanţe din acest voiaj «de serviciu în interesul ţării» ? Că s’a odihnit şi s’a informat, nu ne îndoim nici un moment, căci chiar dacă în zilele de odihnă şi-ar fi luat răgazul de a citi ziarele din Apus şi încă ar fi fost neajuns pentru ca să afle unele lucruri pe care aci în ţară, multiplele preocupări de şef al guvernului şi de ministru efectiv la două departamente, n’avea cum să le nîle. De altfel, faptul în sine c’a reuşit să găsească soluţia nimerită la criza mondială ne este o chezăşie îndestulătoare că d. Argetoianu n’a pierdut cu totul în zadar timpul şederii sale în străinătate. Din nefericire însă opinia publică românească care se inspiră de la ceea ce simte şi vede în ţară, aşteaptă cu nerăbdare ca ministrul de finanţe să aducă altceva decât impresii din Apus şi soluţii pentru întreaga omenire. Mult mai modestă şi mai cu seamă mult mai realistă, sub presiunea nevoilor, ea dorea ca ministrul de finanţe să anunţe la sosirea în ţară, isprăvi măcar atât de puţin însemnate ca cele de care d. Argetoianu îşi batea joc când un ministru de finanţe naţional-ţărănesc anunţa că a obţinut un împrumut de 50 milioane dolari. Ba chiar ne-am mulţumi şi cu mai puţin. D. Argetoianu a revenit însă cu nimic. Căci în Apus se ştia prea bine care e valoarea reală a guvernării sale. Iar mâine, când parlamentul îşi va redeschide porţile, d-sa îşi va putea da, poate, seama, că acum, după ce a fost în străinătate, ca şi înainte, va trebui să se bălăbănească între neantul so-Din propriile d-sale declaraţii iluţiilor absurde şi primejdioase ştim doar atât: că s’a odihnit şi şi nevoile nesatisfăcute ale eco s’a informat. Ca o anexă inciden- nomiei româneşti. tală a prezenţei d-sale în marile centre europene, d. Argetoianu a dat aşa, la repezeală, o soluţie la criza mondială — soluţie pentru care a şi obţinut, după cum ne asigură adeziunea oamenilor de stat din Apus — şi a aranjat unele chestiuni privind tezaurul Este perfect exactă ştirea unui confrate, că Buzdugan va fi exilat în Basarabia pe tot timpul sesiunei parlamentare, neavând voe să vie la Cameră, ca să nu se aşeze pe banca ministerială şi nici să deschisă gura, mai ales că ţepiştii vor interpela guvernul asupra năzdrăvanei numiri a poetului «autentic». Scena s’a petrecut acasă la d. Argetoianu, unde d. Iorga s'a dus să-l prezinte pe Buzdugan. D. Argetoianu în fotoliu, d. Iorga in picioare, mascăndu-l pe jumătate pe ministrul de finanțe, iar Buzdugan mai la o parte, tot in picioare. — Ei, uite, Buzdugan, m’am înțelescu d. Argetoianu, care te primeşte în guvern, dar cu condiţia expresă să nu care cumva să vii la Cameră, or dacă vii să spui vr'o vorbă, să deschizi măcar gura, chiar dacă se va vorbi despre d-ta. Ai să te duci în Basarabia şi să lucrezi acolo, ce vei avea de lucru, ei, asta el M'am angajat faţă de d. Argetoianu, că aşa are să fie“... „.Iar Buzdugan a ascultat pleoştit fără, în adevăr, să deschiză gura, aşa cum i se poruncise„. B. Vâlcovici, în calitatea închipuită de dispensator providenţial al permiselor ziariştilor pe C. F. R, a găsit ingenios să intre la un fel de tocmeală cu membrii ziarişti ai comisiunii speciale pentru repartizarea permiselor. Căci numai astfel s’ar putea explica intervenţiunea sa pe lângă ziarişti în chestiunea rezumatelor şedinţelor parlamentare In afară de faptul, însă, că chestiunea aceasta este de resortul exclusiv al birourilor parlamentului, d. Vâlcovici pare a ignora cu totul că nu avea în faţa sa pe reprezentanţii presei autorizaţi să discute, chestiunea şi să ia angajamente. Numai diriguitorii de ziare pot discuta cu reprezentanţii birourilor parlamentare şi ajunge la înţelegeri valabile. Aşa că, intervenţiunea d-lui Vâlcovici, nu avea niciun rost, din nici un punct de vedere... In afară de preocuparea sa de a fi agreabil d-lui N. Iorga, aflăndu-se în treabă. =*= Un regim şi un om Regimul «tehnicienilor» s’a sfârşit. A dat fiasco complect şi mai repede decât şi-ar fi închipuit cineva — mai ales că partidele politice au lăsat ca experienţa să se desăvârşească. Experienţa s’a isprăvit. însăşi expermentatorii şi-au mărturisit nereuşita — recunoscându-şi neputinţa. Dar guvernarea «tehnicienilor» — cu toate urmările-i dezastroase în economia ţării — a dat două rezultate bune. A înlăturat din discuţia politică soluţia dictatorială, regimul de «tehnicieni» bazat nu pe partide, ci pe personalităţi competinte. Acest regim fusese prezentat de teoreticienii ritmului nou — ca un act de salvare. Partidele erau vinovate de toate relele din țară. Numai înlăturarea partidelor — s’a spus, — va constitui un mare bine. Dar încă, dacă partidele vor fi înlocuite de «tehnicieni»!?... Ei bine, — partidele au fost date la o parte. Au venit la putere «tehnicienii», care n’au putut face nimic în ţară, dar care ne-au creat o atmosferă defavorabilă în străinătate. A înţeles acest lucru mai ales d. Argetoianu — la faţa locului. Străinătatea care fusese culantă cu regimul trecut, adevărat reprezentant al poporului român, şi-a schimbat atitudinea faţă de «tehnicieni»... reprezentanţii propriei lor personalităţi. Cercurile financiare străine vor doar să ştie în primul rând: cu cine contractează? Cu poporul sau cu o simplă clică — trecătoare, cu toate angajamentele ei... * Dar, odată cu formula «tehnică», s’a mai prăbuşit ceva: gloria unui nume care mai stăruia încă în mintea unor cetăţeni — în frunte cu dascălii de toate clasele. Mai ales învăţătorii îşi făcuseră din d. Iorga un idol. Fatalitatea a făcut ca d-sa să ajungă preşedinte de consiliu şi ministru al Instrucţiunii In această dublă calitate, d. Iorga a reuşit să deziluzioneze pe toţi — şi mai cu seamă pe dascăli, cei dintâi loviţi de aberaţiile didactice ale ministrului şcolilor. E destul să ne gândim la politica contradictorie făcută de d. Iorga, personal — faţă de politica urmată de ceilalţi miniştri. In relaţiile cu cetăţenii, primul ministru are un singur criteriu: ţâfia — pe care şi-o manifestă la orice ocazie. Un om — înaintea unei ilegalităţi — îi cere telegrafic «curmarea abuzului». D. Iorga vede în asta o lipsă de bunăcreştere. Sau nu dă curs petiţiei... sau o trimite la parchet pentru ultragiu. Iar judecata a şi condamnat pe cineva la o lună de închisoare , pentru a învăţa, cum se adresează publicul primului ministru... In chestia învăţământului, d. Iorga a atins culmea capriciului dezorganizator. Ministrul instrucţiunii şi-a bătut joc de legi şi regulamente. A călcat totul în picioare — samavolnic pur şi simplu... ori legalmente printr-o literatură centralistă şi reacţionară, trecută prin biuroul de înregistrare al parlamentului. Programe, manuale, consilii, orare, etc. — nimic n’avea nici o importanţă în ochii ministrului specialist. In ultimul timp, Instrucţiunea Publică a mai făcut o inovaţie caracteristică. Prelungirea cursurilor de la 7 juni la 2 jum. — cu masa luată în comun, în urma aportului culinar adus de fiecare elev. Oricine îşi poate închipui consecinţele nehigienice, nepractice şi dezorganizatoare ale acestei măsuri. Norocul este că d. Iorga — odată cu regimul său,— va pleca, nu peste mult timp, de la putere. In pagina IV-a China a declarat război Japoniei mm DICTAID1* DE LA CALIACRA Hotărât lucru, prefecţii numiţi de d. Iorga sunt atât de inferiori din toate punctele de vedere prefecţilor regimurilor normale încât aceşti ispravnici de districte, culeşi la întâmplare, primejduesc, pur şi simplu, desfăşurarea firească a vieţii administrative. Ca să nu mai vorbim de alţii să ne ocupăm puţin de reprezentantul guvernului din fruntea judeţului Caliacra. E vorba de d. Aristide Stere, care lăsându-se înşelat asupra distanţei Bazargic - Bucureşti, îşi închipue că poate face ce vrea acolo, ca într’un ţinut colonial supus jurisdicţiei sale. Să cităm numai cazul Camerei de agricultură de acolo, ce se dovedise utilă printr’o activitate rodnică. Această Cameră de agricultură era alcătuită din agricultori, şi corespundea unor reale nevoi. Or, d. Aristide s’a repezit şi a dizolvat consiliul Camerei de agricultură, fără nici o îndreptăţire legală, fără respecta formele ce se cer pentru un asemenea act şi fără a cere avizul Uniunei Camerelor de agricultură. Micul dictator provincial a pus în locul acestui consiliu ales o comisiune interimară alcătuită din persoane foarte onorabile în felul lor, dar fără nici-o legătură cu agricultura sau cu vagi legături cu judeţul Caliacra. Astfel la preşedinţia comisiei interimare aflăm pe d. general Ilujinski, senator de Hotin şi cetăţean al Bucureştilor, unde domiciliază deplin sănătos. Faptul că d. general e împroprietărit la Sabla, nu justifică totuşi prezenţa d-sale în fruntea unei instituţii strict locale, cu interesele limitate la judeţul Caliacra. Membrii comisiunei sunt poate nişte teoreticiani necunoscuţi ai agriculturii pentru că n’au altă legătură cu această îndeletnicire: Theodor Capriş, suplinitor la şcoala de comerţ, Onciu Bunda, profesor de desen, Tabaco grădinar etc. Adăugăm că d. prefect a propus în comisiunea aceasta şi pe d. general Rasoviceanu, comandantul unei divizii cu garnizoana în Dejhăt în Îerdeal, şi pe d. col. Pătrăşcoi ofiţer chemat în activitate , dar amândoi au refuzat. Ministrul de interne nu poate oare să domolească apucăturile prefectului său de la Caliacra, trezindu-l la reeditate. Clasicismul în toată amploarea formulei, printre alte locuri de infinită valoare, a avut şi această calitate primă: instinctul proporţiilor, cu alte cuvine acel bun simţ şi bun gust al aprecierii obiective a problemelor, al ierarhizării lor după o valoare care le caracterizează şi le aparţin. Aceste calităţi, care sunt prin excelenţă ale inteligenţei şi ale spiritului critic, constituesc, printre altele, valoarea permanentă a formulei clasiciste şi certitudinea unei imposibilităţi de demodare în timp. E contrastant în mod iubitor acest fapt cu ceea ce se poate constata astăzi în cele trei ramuri de activitate intelectuală, care sunt trei specii ale aceluiaş gen: foiletonul, conferinţa şi eseul. Tuturor, le găsim o proprietate comună şi simultan fundamentală, care le singularizează, distinct, precis şi le dă o înfăţişare, la sedimentară o structură coherentă: foiletonul, conferinţa şi eseul stau şi activează sub coordonata timpului. Faptul acesta e cu desăvârşire esenţial. Nu face abstracţie de timp în aceste trei momente, care prin însăşi natura lor implică o situare şi o delimitare precisă în ordinea timpului. Să ne explicăm. Pentru aceasta vom selecta, din abundenţa materială disponibilă cteva exemple luate din cotidian dar tipice şi sintetice. In timpul comemorării a o sută de ani dela moartea lui Hegel, s’a vorbit dela tribuna societăţii de filosofie despre câteva probleme şi aspecte din gândirea hegeliană. Drept comentariu al unei conferinţe, a apărut într’un ziar la pagina literară, o notă (nu-i putem spune altfel) de vreo 12 rânduri cu titlul «Fitosofia.. ideii». Ceea ce vroia să spună: nota despre filosofia lui Hegel. Din această minusculă şi lăturalnică aruncătură de ochiu asupra celui mai dificil şi complicat sistem metafizic pe care-l înregistrează istoria, remarc, printre alte lucruri adacadabrante şi această doctă (doctă până la derutare) caracterizare: nu cumva (se întreabă pansiv şi sillie respectivul) ideea hegeliană este în esenţă tot una cu «energia» fizicianilor moderni? Şi se deduce concluzia (egal de iritantă): păi atunci ce sens şi rost mai are să vorbim de ideea hegeliană? Scurţi inutil să sărbătorim deci, cu aşa solemnitate pe Hegel. Pentru că, zice autorul, noi modernii nu putem concepe cum poate «să existe o idee fie ea cât de straşnică, fără un creer» în ipoteza după care «la început a fost ideia...» Am redat fotografic exemplul. Altul, într’un foileton, semnat de un doctor în ştiinţe mi se pare, se discuta pe şase semicoloane, nici mai mult, nici mai puţin decât problema: «Raporturilor între filosofie şi ştiinţă». Problemă arhicunoscută, veche, didactică, şi se pare, insolubilă. Aci, vă rog să mă scutiţi de a reproduce cam ce vrea şi intenţionează să spună autorul. Mi-e imposibil. Ar fi şi inutil. Alt exemplu, într’o conferinţă în care se discuta o problemă de critică literară, ceva despre eseu, conferinţă de altfel amuzantă, spirituală, inteligentă şi, lucru rar, bine gândită din punctul de vedere al succesiunii concluziilor, se vorbea, între altele despre caracterul intuiţiei bergsoniene (se spunea că intuiţia rafinatului până la eterizare gânditor francez Bergson, ar avea un caracter biologic (?!). Mai vorbea apoi conferenţiarul (profesor de literatură) despre importanţa sistemului einsteinian; ştiţi, de toţi cunoscutul şi de nimeni înţelesul sistem spaţiotemporam care a dislocat unele din conceptele noastre matematice fundamentale. Şi, probă de câta claseitate intelectuală dispunea conferenţiarul, printr'o curbă ameţitoare s’a ajuns la... platitudinea d-lui M. Dragomirescu şi la critica ortodoxismului nostru periodic şi la modă. Am ales numai trei pilde, care se nemeresc să fie cele mai rezumative. Comentariile asupra valorii, posibilităţii şi semnificaţiei acestora, le las la dispoziţia cititorului, judecându-le fiecare după coeficientul dispoziţiilor temperamentale proprii. S’ar putea elimina din discuţie pentru ca încheerile să apară cu toată violenţa şi puritatea lor, ultimul exemplu cu conferinţa, întrucât în afară de cele două scăpătări subliniate de noi (temeritatea de a deslega cugetarea lui Bergson şi Einstein în două fraze, care puteau lipsi foarte bine), conferinţa şi a avut incontestabil, valoarea ei. Mă vom mulţumi numai să mi clarificăm presive pe cari mi le au prilejuit cazurile în discuţie. Fără îndoială că tot îşi are o valoare instructivă indiscutabilă contactul — fie şi sumar — cu disciplina celor două eminente ştiinţe de raţionament: logica şi matematica. Familiarizarea cu modul de speculaţie al disciplinei logice. ÎŢi dă un(Citiţi continuarea în pag. II a). 0 IPOTETICA UNIUNE ECONOMICA DA NO In capitalele Europei Centrale continuă cu multă intensitate discuţiunile fi comentariile in jurul proectului de creare a unei federaţii dunărene care se se agită in deosebi în Ungaria fi Cehoslovacia. Călătoriile unor însemnate personalităţi ale vieţei politice maghiare la fraga fi Belgrad au alimentat discuţiile din presă cu privire la proectul unei federalii a statelor dunărene. Iată însă că acum câteva zile un membru al guvernului austriac, d. Schürft, a făcut într’o consfătuire a partizanilor săi, la Baden, lângă Viena o serie de senzaţionale destăinuiri şi declaraţii cu privire la chestiunea federaţiei statelor dunărene. Ministrul Schürft a arătat, între altele, că proectul s’ar referi îndeosebi la o colaborare economică şi că el a căpătat în ultima vreme o însemnătate atât de mare datorită faptului că el ar trebui să ofere, în locul proectului de uniune vamală, o ieşire din actualul haos economic. Pe de altă parte, unele cercuri politice din Franţa, Ungaria, Italia şi Austria nădăjduesc să restabilească dinastia habsburgică in vechile ei drepturi, în legătură cu această federalizare a statelor succesorale. D. Schürff şi-a exprimat, în acelaş timp convingerea că şansele acestei acţiuiţi legitimiste ar fi nule. Mai interesantă ar fi însă — după părerea d-lui Schürft — propunerea linei federaţii dunărene restrânse, sub forma unei uniuni vamale din care să facă parte Austria, Cehoslovacia şi Ungaria. Iniţiativa acestei uniuni vamale ar fi pornit de la Paris şi Praga şi ar avea ca scop, înlăturarea definitivă a «Anschlussului» din politica Austriei. D. Schürft a mers şi mai departe cu destăinuirile şi a afirmat că d. Beneş, ministrul de externe al Cehoslovaciei dorea să creieze un fel de «Ligă a Naţiunilor din Europa Centrală» care să țină sesiuni, în mod alternativ, în capitalele statelor federale. D. Beneş — afirmă ministrul Schürff — a mers atât de departe încât a vorbit chiar de oarecari sacrificii teritoriale ale Cehoslovaciei faţă de statele succesorale şi îndeosebi față de Ungaria. S’ar fi discutat chiar retrocedarea oraşului Kosice. Tratativele d-lui Benes cu miniştrii străini nu au dat însă nici un rezultat ceiace l-a determinat pe ministrul de externe al Cehoslovaciei să renunţe la proect. Şi Franța a recunoscut imposibilitatea şi lipsa de vitalitate a unei federaţii dunărene din care să facă parte Austria, Cehoslovacia şi Ungaria. De aceia în ultima vreme se vorbeşte şi de intrarea Poloniei, Iugoslaviei şi Romăniei în această combinaţie. Comentând toate aceste proecte, d. Schürff a ajuns la concluzia că o asemenea federaţie dunăreană nu ar avea nici o utilitate, din punct de vedere economic, fără participarea Germaniei. Austria şi Cehoslovacia nu reprezintă un debuşeu suficient pentru statele agrare din eventuala federaţie dunăreană. Numai participarea unui stat cu un vast debuşeu agricol, ca Germania poate da vitalitatea federaţiei statelor dunărene. Declaraţiile d-lui Schürff au stârnit o explicabilă senzaţie în statele din Europa Centrală. Guvernul cehoslovac a dezminţit însă imediat destăinuirile d-lui Scarff, cu privire la planurile d-lui Beneş. «Aceste declaraţii sunt combinaţii care nu corespund realităţii, îndeosebi comunicările privitoare la chestiunile teritoriale sunt lipsite de orice temeiu» a precizat guvernul cehoslovac într’un comunicat. Presa cehoslovacă Şi-a exprimat indignarea împotriva declaraţiilor fanteziste ale d-lui Schürff. De altfel chestiunea a fost desbătută şi în Senatul cehoslovac unde s’au ridicat deasemenea proteste vehemente. Ziarelecehoslovace anunţă că ministrul Cehoslovaciei la Viena va face un demers pe lângă guvernul austriac, impotriva discursului d-lui Schürff. Meiai discuţii Simţul proporţiilor Despre iobelei, conferinţa şi eseu de N. TATU