Dreptatea, noiembrie 1932 (Anul 6, nr. 1530-1554)

1932-11-02 / nr. 1530

ANIL VI IV». 1550 mum2 Noémon« 1032 c 4 PAGINI 2 ici A tt U N ivi b m ORAŞEI bAl'E (Siteni, Preoţi. Inttţiten,­ 1 an 300 lei bTRAINATATE 1 an . . . . . . 2000 re fi luni ..... 1000 RIDACŢIA SI AUMINISi’RAfiA: BUCUREŞTI.­­ STR. G. CC.EMENC ’.­U. 9 „Ţara cere plecarea ref»rm­ului“! Candidatul partidului nafional-ţârânesc. Candidatul partidului dacist: 1947 „ (Alegerea la Senat de la Bălţi) TELEFON Redacţia 217/0! Ad-Via 221 2­­­AAI Ui^t dfd­ Se primesc direct la Ad-tia ziarului şi la toate agenţiile da pmb­lcata dh ta­xă 5028 voturi taxele de francare pla­­tite in numerar conf. a­­probărei Direcțiune! Ge­­nerale P.T. T No. 31.8581 .­28 (Viitorul) ..iromânia izolat® ..îngrijorare suspectă din partea unor «patriotarzi* — care şi-au per. «ltt echilibrul. Politica externă a României ar străbate, după cei de mai sus o pe­­­­ioadă critică şi neliniştitoare. Ro­mânia «se izolează de alaţii săi». «Izolarea României!» Ce subiect patetic pentru sensibilii patriotarzi.. Inutil a arăta că printre aceştia se află şi excelentul d. Nicolae Ior­­ga, ex-prezidentul unui guvern, ca­re a debutat în politica externă cu tripticul cunoscut: surâsuri Germa mancei, bezele Italiei, solicitări — printre înjurături — Franţei! Lângă d. Iorga unii «titulari» de odinioară, astăzi aruncând mără­cini sub picioarele ministrului de externe, pe care tot odinioară îl su­focau cu flori... Nu ne vom ocupa de aceştia, care recurg şi la falsificări de note di­plomatice, numai să poată stin­gheri acţiunea diplomatică a d-lui Titulescu, care este în acelaşi timp şi a guvernului şi a ţarei. Şi nu ne vom ocupa nici de d. Iorga, ale cărui fobii maladive îl scot din rândul oamenilor cu răs­pundere — şi cu care să se poată discuta. Dar însemnăm pentru opinia pu­blică atitudinile de mai sus. Pe ca­­re le considerăm şi din punct de vedere politic şi naţional o adevă­rată abjecţiune. Un guvern prezidat de Iuliu Ma­­niu nu poate «izola» România. Un guvern a cărui politică ex­ternă este încredinţată d-lui N. Ti­­tulescu, reprezintă prin definire garanţia cea mai sigură de păstra­rea liniei drepte, chibzuite şi sănă­­toasă pe ale cărei temelii s’au des­­­voltat prieteniile şi alianţele noas­tre. Patima desgustătoare din politi­ca internă românească a ajuns să nu mai cunoască nici un scrupul, nici o limită. Niculae Titulescu pus în cumpă­nă de veninul solitar al ranchiu­nelor isterice, or de «Metternic­i» svarturilor cu-un-pic-de lapte! Inconştienţă şi caraghiozlâc! _______ ____**| t luni................150 » Instituţiuni publice şi particulare 1000 lei anual AlIOIBIN­ PARTIAN­ Hotărât lucru , ţara nu vrea să corespunză deloc sugestiilor o­­pozitiei. Dimpotrivă. De câte ori are prilejul simte un fel de sa­tisfacţie să arate, că nu împartă­şeşte de loc, dar de loc, gândurile opiniile şi sentimentele pe care i le atribue cu atâta uşurinţă vrăj­maşii partidului naţional-ţărănesc. «— Ţara geme, ţara plânge, ţara suferă !... Ţara nu mai poate să rabde­­ .Valul de mânie creşte vertiginos... El va acoperi în curând pe autorii dezas­trului ! Revoluţia este în mers... Să se ia cât mai este încă vreme, măsuri pentru îndepărtarea de la cârmă a unui regim, care este ţinta urei populare...» ...Iată sinteza cugetărei adversare ! Exprimată în fel de fel de variante, dar pe acela­ş fond, de către toţi care, intitulându-se «o­­poziţie», îşi închipue că au dobândit şi atributele şi calitatea de a vorbi — în numele cui nici nu vrea să auză de dânşii. — Căci până şi d. Argetoianu a ajuns să se pronunţe astăzi în funcţie de popularitate ! Pe ce se întemeiază îndrăzneţele şi mai ales mincinoasele a­­serţiuni de mai sus ? Există vreun fapt, măcar unul singur, care să îngădue, chiar prin cea mai largă aproximaţie, o asemenea pretenţie ? Nici unul... Există, în schimb, altceva. Demonstraţiuni materiale succe­sive, arătând cu cea mai categorică autoritate tocmai contrariul afirmaţiilor de mai sus... Se știe câtă lormă a fost făcută de către aceleaşi grupuri po­litice în jurul rezultatului alegerilor generale din iulie trecut. Au mers până la paradoxul ridicol că un partid, care dispune de ma­jorităţi absolute în ambele Corpuri legiuitoare, a eşit «învins» din alegeri !... Pe o asemenea bază de disc­ută nimic mai firesc, că toate ce­lelalte alegeri parțiale care ar fi urmat, să confirme «victoria» i­­nițială a opoziției. Mai mult de­cât atât , dacă începuturile guvernării partidu­lui național-ţărănesc ar fi însemnat pe cât de departe «dezastrul» ar «catastrofa», de care ni se vorbeşte zilnic, în toate alegerile par­ţiale, desfăşurate în libertatea şi legalitatea absolută în care au fost efectuate şi cele generale, opoziţia ar fi trebuit să obţie ade­vărate triumfuri. Căci nu ne putem închipui o naţie nebună, pră­­pădindu-se de dragul călăilor ei ! ...Vedeţi însă rezultatele TUTUROR acestor alegeri... Victoria triumfală şi repetată a candidaţilor partidului naţio­nal-ţărănesc. In ciuda sforţărilor opoziţiei de toate nuanţele intervenind cu candidaţii lor, în ciuda celei mai desmăţate demagogii şi campa­niei de născociri şi injurii celei mai neruşinate, pretutindeni în a­­ceste alegeri ţara se rosteşte cu majorităţi impozante pentru par­tidul şi guvernul naţional-ţărănesc. In această serie, de­sigur, cel mai semnificativ rezultat este a­­cela al alegerei senatoriale de la colegiul universal de la Bălţi. In Basarabia, unde anume orgolii desumflate asigurau «slăbi­ciunea» partidului naţional-ţărănesc... In Basarabia­, unde se pretindea, că mai mult ca în oricare al­ta parte svâcneşte «furia» împotriva regimului... In Basarabia, partidul naţional-ţărănesc cucereşte cu o mare majoritate locul de senator perdut în alegerile generale ! ...Iată cum, în adevăr, vorbeşte ţara adevărată, nu aceia a ca­fenelei politicaştrilor fără ocupaţie ! Acest limbaj exprimă cea mai deplină încredere într-un par­tid şi un guvern care au asumat răspunderea situaţiunei în îm­prejurări atât de grele, —­şi vor şti să bine meriteze dela încre­derea de care se bucură. mammmmt i1 Cuvânt regal la Bistriţa Nimeni din partidele demo­cratice nu cultivă literatura mo­narhistă, lăsând uşoara sarcină pe seama fanaticilor adepţi cu ’Action Franţaise în buzunare, cu sufletul şi mintea cotidian pe cheiurile Senei. Intro ţară fără partide republicane este inutil să se facă un neinteresant, dar asur­zitor tam-tam în jurul instituţiei regale. Discreţia şi distanţa sunt cu siguranţă mai utile şi în ori­ce caz decente. Dar discursul regal de la Bis­triţa cuprinde atâtea frumuseţi şi o linie pe care ar fi păcat să nu le scoatem în evidenţă pen­tru bucuria lectorului. Cunoaştem de mult pe actua­lul Rege ca pe unul dintre ora­torii cei mai buni ai ţării, unde informaţia justă istorică se îm­pleteşte cu reflexia de înţelep­ciune statală şi cu avântul cel mai pur. Finalul şi introducerea ,­est de un lirism impresionant: «prăznuind astăzi pe Domnito­rul cu înfăţişarea blândă căruia poporul nostru în adânca lui cu­minţenie l-a numit A cel Bun», a­­ducem un prinos de recunoştinţă aceluia care timp de 32 de ani a cârmuit cu înţelepciune ţara Mol­dovei». «O, Alexandre, Domn al Moldo­vei, noi cei de azi ce trăim pe a­­cest pământ pe care l-ai iubit şi l-ai stăpânit, ne gândim cu adân- j că reculegere la opera care ai să-­­­vârşit-o tu şi care ne-a ajutat să stăm aci astăzi, şi să ne închinăm in faţa amintirei tale». Intr’o memorabilă cuvântare la Academia Română, M. S. Re­gele Carol II şi-a spus dorinţa Sa de a fi un Voevod al Culturii. N’a fost Alexandru cel Bun un Domnitor preocupat cu ex­clusivitate de tainele şi aşeză­­­­mintele culturale ? Cuvintele­­ actualului Domn sunt izvorîte din convingerea misiunei Sale eminamente paşnice, de consoli­dare şi de slăvire a patriei prin monumente ale minţii, inimii şi sufletului. Asemenea monumente sunt clă­dite aere perennius. Mai taxi de­cât bronzul, pe ele nu le rod nici dintele vremii, nici atacul duşmanilor, ci se perpetuiază din neam în neam, flacără invi­zibila, dar vie a mortalităţii. Un Voevod al Culturii a cu­vântat la Bistriţa despre Voevo­dul cel Bun. Preocupările spirituale ale Regelui nostru sunt mai vechi, încă de pe vremea, când era prinţ de Coroană, din iniţiativa Sa, a luat naştere «Fundaţia Prinţul Carol», al cărei rol în răspândirea luminei în straturi­le populare şi pentru promova­rea creaţiei româneşti contimpo­rane, deşi făcut fără publicitate, ci în umbră şi modestie, nu este chiar cel mai de pe urmă. Instituţia cercetăşiei şi Ofi­ciul Naţional de Educaţie Fizi­că, unde pedagogia trupului se înlănţueşte organic şi armonic cu sănătoasa activitate patrioti­că şi educaţie moderna sunt sub directa oblăduire a M. S. Rege­lui, după ce a dat parte h­otări­­toare la fundarea lor. înaripatele cuvinte regale de la Bistriţa aminteşte în iureşul cotidian al faptelor fără însem­nătate complexa şi salutara per­sonalitate aflată pe tronul Țării. «Neamul Românesc, cu ha­­diţionala precizie a... servi- Ui ciului său de informaţie, a­­nunţă că se prepară o re­maniere a guvernului. Asta n’ar fi încă nimic. Nu e o­­ficiosul d-lui Iorga la prima lui neghiobie în materie de reportaj. Dar Neamul Românesc adaugă că această presupusă remaniere are de scop să mărească numărul miniştri­lor şi subsecretarilor de Stat. Neamul Românesc îşi mai închipu­ie se vede că suntem pe vremea gu­vernării tehnicienilor, pe când d. Iorga căra cu autocamionul la Si­naia, la jurământ, transporturi de miniştri şi subsecretari, tip Cristi şi Buzdugan, pentru a-şi complecta şi întări guvernul... Pe ziua de eri s’au petrecut în Capitală două drame pa­sionale... In total, patru morţi. Credem că «Viitorul» nu va întâr­zia să explice cetitorilor săi răs­punderea guvernului în desfăşura­rea acestor tragedii. D. Argetoianu are şi d-sa o gazetă. Nu ştiaţi? Nu-i nici o mirare. Nimeni n’o ştie. Ii zice «Pământul nos­tru», dar după gradul de răspândi­re a ei ar fi mai nimerit să fie in­titulată «subpământul». Ei, în această gazetă,­­ Argetoia­nu se arată foarte nemulţumit că guvernul acordă o largă discuţie le­gilor şi măsurilor, ce pregăteşte. Sub regimul tehnicienilor, fireşte, se proceda mai expeditiv. Ori d-l Argetoianu, ori d. Iorga, fără a con­sulta pe nimeni, lua câte o dispozi­ţie anapoda, a doua zi se dovedea inaplicabilă, a treia zi se anula­u şi mergeau lucrurile mai departe. Cum? Numai biata fără o ştie.. O telegramă din Belgrad a­­nunţă că de sub dărâmătu­rile unei case prăbuşite, a fost scos teafăr, fără o sgâ­­rietură măcar, un bătrân în vârstă de 113 ani! Curat vorba românului: «­Fă-mă, mamă, cu noroc şi m'a­­runcă pe­ urmă ’n foc...­» chiar *, la ’ 113 ani! ORDINEA IN FINANŢE Criza este, fără îndoială, ca­uza principală a scăderii veniturilor statului, înainte — cu toată defectuozitatea sistemului de impunere, și cu toată dezorganizarea și stricăciunea apa­ratului de percepere — fiscul tot făcea încasări importante, dii pri­cina afluenţei de numerar. Poate că, în alte condiţiuni, veniturile te­zaurului publc ar fi fost şi mai mari. Astăzi însă defectele pomenite mai sus, s’au accentuat însă — mul­ţumită crizei care bântui. Trăim într’o descompunere fisca­lă, întinsă până la perferie şi până la cei mai modeşti agenţi ai fiscu­­lui. Nu generalizăm — bine înţeles. Sunt foarte multe elemente de va­loare şi de-o perfectă corectitudine, atât la centru cât şi în provincie — în posturile înalte, ca şi în posturile miei. Dar ele nu-s in stare să revo­luţioneze corpul respectiv. Apoi, chiar dacă s’ar transforma corpul, sistemele ar rămâne aceleaşi. iTî. Şi ’n trecuta guvernare naţonal­­ţărănistă, ca şi ’n guvernăr­e Vaida din acest an,­­ miniştrii de Finan­ţe şi-au dat tot interesul, făcând cele mai meritorii sforţări, pentru stabilirea ordinei fiscale. Fiecare a făcut câte un pas înainte. Răul este însă atât de mare şi de înrădăcinat , încât este nevoe de­ o grandioasă operă de ordonare şi de curăţire. D. Madgearu continuă opera înce­pută, sub bune auspicii, de ceilalţi miniştri de Finanţe , national,ţă­rănişti. Astăzi se cere o putere de iniţiativă încă şi mai mare, un plan de reformă, fermă hotărâre în deri­ziunile relative la incursia şi inc®,­rectitudinea din birouri , precum şi o crâncenă perseverenţă. Actualul ministru de Finanţe se bucură de toate aceste calităţi. Imediat după instalare, d-sa a şi început controlul atât în adminis­traţia centrală, cât şi la percepţii. Noul ministru a vrut ca, din ca­­pul locului, funcţionarii de sus până jos să Ştie că există ş ifin control vi­gilent de fiecare cllipă şi privitor la conştiinciozitatea lucrului şi la cin­stea procedării. După controlul sever la centru, d. Madgearu a început inspectarea percepţiilor. Rezultatele sunt uimi­­toare. Astfel, s’a constatat ca 0 per­cepţie din mijlocul Capitalei — din­­tr’un cartier unde aproape fiecare proprietar are maşină — n’are tre­cuţi în roluri decât un număr de... 120 proprietari de automobile. Este clar că restul s’au «aranjat». Prin inspectarea percepţilor, prin aplicarea de pedepse celor vi­­novaţi, —­­1. Madgearu a atras aten­ţia funcţionarilor fiscali asupra în­datoririlor lor. Controlul început, şi care va ur­ma, va duce pe slujbaşii dubioşi la datorie. * Dar fiscul suferise nu numai de incorectitudine. Lipsa de cinste în oeraţiuni provoacă desigur o mare pierdere în casa statului. Dar a­­ceasta nu-i unica pricină de regres în încasări. E nevoe de o întreagă sumă de măsuri de ordin administrativ pen­tru punerea rânduiu­i în diversele capitole al veniturilor. Ministerul de Finanţe a înfiin­ţat câteva comisiuni pentru studie­rea situaţiei din diverse domenii. Pe baza acestor studii, se vor lua măsurile indicate de împrejurări. Dar -­­ până atunci — ministerul a anunţat unele înlesniri de plată şi unele bonificaţii condiţionate, de achitarea, la un anumit termen, a impozitelor în restanţă. Sunt două sisteme fiscale: străş­­nicia, impozite mari, execuţii săl­­batice, etc. (care încurajează eva­ziunea fiscală şi mita) şi blândeţe, impozite reduse, înlesniri de plată... Prin acest ultim mijloc, contri­­buablul nu se ascunde şi dă fiscu­lui maximum posibil. Pe acest drum a pornit d. Mad­gearu, care înţelege a separa ne­­dreptăţile săvârşite de alţii, care acordă păsuiri reglementare, dar care n’are nici o cruţare pentru cei ce pot plăti, dar nu vor... * Dar ordinea pusă în finanţe, care poate spori cifra încasărilor, nu este — totuşi — un panaceu. Impunerile pot fi puse mai drept sau mai nedrept. Execuţia se poate face mai cinstit sau mai puţin cin­stit. Dar cadrul fiscal rămâne acelaşi. Avem un sistem fiscal învechit care trebue reformat. Această reformă nu-i însă uşor de realizat. O reformă poate da surprize ! Şi-i greu de pornit tocmai în mo­mente de criză atroce — fără lua­rea tuturor măsurilor pentru asi­gurarea minimului necesar. Desigur guvernanţii au în ve­dere toate împrejurările, şi re­forma se va face — când vor per­mite conditiunile, şi în forma ce­­rută de realităfi. In momentul acela, vom putea spune că avem într’adevăr finanţe civilizate. In pagina I­V-a ■ ŞEDINŢA COMITETULUI JUDEŢEAN AL PARTIDU­LUI NAŢIONAL-Ţ­A­RĂ­NESC DIN MUSCEL Cuvântările cu­ Ier Ion Miha­­lache şi Petre Andrei PROGRES Publicistica noastră a fost, până în ultimul timp, sub orice nivel. Simplă maculatură, incali­­­abi­l producţie a unor ţipi acefali, de crasă incultură şi autentică incapacitate. In deosebi, pe terenul gândirii politice, trecutul nostru este mizer. Tezaurul lui nu constitue o mândrie. Poţi număra pe degete cele câteva rarisime publi­caţii care se dedicau cultului perse­verent al ideilor, problemelor de fond, desbătute larg şi cu competing sa­vantă în Occident. Problemele so­ciale nu găseau nici o rezonanţă. Doar vechea publicaţie selectă a Ia­şului „Viaţa Românească”, cetăţue a convingerilor democratice avansa­te, aborda probleme de doctrină po­litică şi ideologie. Timp îndelungat coloanele acestei reviste au fost sin­gurele debuşeuri ale ideilor progre­siste, modernizate. Este pentru ge­neraţiile noastre istorice, un act de paupertate intelectuală absenţa de la preocupări de ordin social-politic. Cu­rentul ideilor revoluţionare, care în Europa, apuseană sguduise din teme­lii edificiul feudal-medieval, se is­­bise la noi de rezistenţa de granit a ignoranţei şi indiferenţei. Transfor­mările sociale survenite, cu atâta în­târziere, se datoresc numai presiu­nilor obiective. Noi am fost căruţa cea mai de pe urmă în seria încer­cărilor de reformă a societăţii. Libe­ralismul a realizat prima performan­ţă aicia după ce în alte state se in­staurase masiv şi c­u deplină eficaci­tate. Ţapul ispăşitor al întârzierilor noastre regretabile a fost descoperit în critica noastră poziţie geografică şi ingrat destin istoric. Scuza e numai pe jumătate valabilă. Se mai pune în discuţie şi problema capacităţii noastre cerebrale, până­ acum necon­cludent controversată. Nu încercăm să fixăm diagnosticul unor situaţii complexe. Trecem ,după sumare con­statări ,la capitolul contemporan. Literatura publicistă postbelică ma­nifestă o apreciabilă urcare de nivel. In prima linie se constată o înmulţire a periodicelor, indiciu de intensificare a preocupărilor cu chestiuni de spe­culaţie, a exerciţiului literar şi a cu­riozităţii, iniţial dietantistice, pentru probleme politice şi sociale. Reviste săptămânale, unele de efemeră exis­tenţă, apar de vreo câţiva ani tot mai bine dotate. Se ridică acum o generaţie care e strină de apatia poli­tică a intelectualilor conservator-ju­­nimişti. Tinerimea actuală este pasio­nată de problemele care o privesc îndeaproape, în care se fierbe vii­torul ei, în care i se distilează stilul de viaţă şi idealul social, încrucişarea ideilor la aspectul unei efervescenţe cerebrale dionisiace, a unui dans fre­netic al inteligenţei roasă de morbul curiozităţii precoce. Agitată de spec­trul unui viitor cu linie obscură, an­gajată în trânta cotidiană cu greu­tăţi pe care o tinerime studioasă nu trebue să le cunoască într’o perioadă de formaţie sufletească ,de cristaliza­re a personalităţii, generaţia zilelor noastre începe să priceapă că pro­blemele sociale stau pe primul plan. Primul rezultat al acestei constatări se observă în apariţia unor curente care polarizează, la început contra­dictoriu, energiile scăpărătoare tine­reţii. Axa de orientare, până va fi fixată în termeni clari şi definitivi, presupune o prealabilă şi firească ta­tonare. Mai este la mijloc şi con­cursul hotărâtor al condiţiilor obiec­tive ,factor suprem convingător, care nu va întârzia să dea impulsul nece­sar unor nehotărâri cari mai persistă. Deriziunea între ideile avansate în concordanţă organică cu problematica vremii şi între i­deile reacţionare, ob­stacol al înţelegerii lucide şi obiective, depinde de gradul de cultură intelec­tuală, de capacitatea instinctului po­litic, prefigurat în orice exemplar u­man şi de castelaţia unui moment is­toric. Incertitudinea aceasta care plu­teşte indiscutabil în multe capete, mai ţine şi de caracterele epocei noas­tre, perioadă de transiţie şi radicale transformări. Lămurirea viu întârzie să se pro­ducă. Se observă lucrul ace­sta chiar în natura publicisticei ac­tuale, despre care spunem că repre­zintă un incontestabil progres faţă de cea a trecutului. Cea mai potri­vită unitate de măsură şi evaluare a orientărilor doctrinare police, ale ge­neraţiei noui, o dă aceste organe săp­tămânale care oglindesc oscilaţiile fe­brilităţii juvenile, în căutarea activă a unor tipare ideologice adecvate. Că sunt de dreapta reacţionar-conser­­vatoare sau de stânga revoluţionar­­progresistă, aceasta cade pe al doi­lea plan. Important e că există interes viu pentru controversă, • discuţie a­­prigă, vânturare a ideilor, doctrinelor şi programelor. Aşa ne facem intra­rea efectivă în cercul marilor preo­cupări. T. I Ţările balcanice depresiunea economică mondială de ION RADUCAN­U fost ministru II (C­iti continuarea în pag. . II a), mul plan factorii poliţiei, sunt ob­stacole la realizarea unei economii raţionale care ar putea aduce opti­­mum­ ul de a fi bine în cadrul unei econom­ii internaţionale. Lumea se încăpăţânează să res­pingă în practică recomandaţiunile unui David Ricardo asupra comer­tarbia, se grăbeşte să pună pe pic-Există economişti serioşi, a căror obiectivitate nu poate fi pusă la în­doială, ca Felix Somory, care, stu­diind starea actuală a depresiunei economice, cercetează problema da­toriilor publice şi particulare în ex­terior, sub aspectul reducerii lo­r la nivelul capacităţii de plată a diferi­telor ţări debitoare. Unele ţări care sunt înglobate în teritoriul Uniunii Balcanice, proec­­tată, au întreprins deja demier’­, ajungând câteodată la un succes parţial în această direcţie. In ce priveşte împrumuturile e­­mise sub auspiciile Societăţii Na­ţiunilor (de ex. împrumutul bulgar de stabilizare 7 la sută, împrumu­tul bugar al refugiaţilor 6 la sută, împrumutul grec al refugiaţilor 7 la sută, împrumutul grec de stabiliza­re 7 la sută, împrumutul grec de stabilizare 6 la sută), ele au făcut obiectul unui memoriu la şedinţele consiliului din Octombrie anul a­­cesta. După constatările că «Grecia a suspendat începând din luna mai trecut transfertul tuturor servicii­lor datoriei sale exterioare» şi că «Bulgaria, cu toate că continuă să transfere 50 la sută din serviciul celor do­uă împrumuturi pe care ea le-a emis sub auspiciile Societăţii Naţiunilor, nu şi-a îndeplinit în mai multe privinţe obligaţiunile sale în măsura cercetată de comite­tul financiar luna trecută», comite­tul constată, în sus zisul memoriu, că guvernele etenic şi bulgar, spre a evita o călcare unilaterală de contract, au luat contact cu repre­zentanţii purtătorilor, după care propuneri de aranjament provizo­riu au fost recomandate purtători­lor. Există deasemenea, în vederea unui aranjament, între vorbirile ce­lorlalte State Balcanice cu purtăto­rii de fonduri publice. * In aceste condiţiuni, trebue să ne amintim cu curaj că toate monezile naţionale din această parte a Euro­pei, au fost stabilizate cu sprijinul creditelor străine. Datorită spriji­nului acestor credite toate aceste monezi au fost bazate pe un raport legal fix cu metal galben. Toate a­­ceste ţări au adoptat etalonul aur de schimb. Dar toate, la date dife­rite, România urmând căile strictei necesităţi, au fost forţate de a in­troduce reglementarea din ce în ce mai severă a plăţilor exterioare. Se poate afirma că în aceste ţări nu mai există nici etalonul aur schimb, ci o monedă naţională diri­jată de necesităţile acoperirii re­glementelor exterioare, în aşa fel încât ele reprezintă, dacă nu stran­gularea, în tot cazul obstacole foar­te dificile de înfrânt, în comerţul internaţional. Şi e un contrast izbitor de a ve­dea că, pe când conferinţele inter­naţionale preconizează reîntoarce­rea la etalonul-aur şi la principiile liberalismului economic, văzută fiind interpendenţa naturală a tu­turor ţărilor, nu rămân decât câte­va ţări — astăzi în număr de şase— cari posedă etalonul-aur şi că de altă parte, o ţară liber-schimbistă prin excelenţă, ca Anglia, inaugu­rează o politică de protecţionism vamal şi acceptă desideratele con­ferinţei de la Ottawa. De o parte principiile adoptate ţi­­nându-se seama de realităţile eco­nomice, de altă parte, practica na­ţionalismului economic care, cău­tând să realizeze cu orice preţ au­ NOTE Cercul profesorilor secundari din­ Bucureşti examinează Intr’o confe­rinţă publică acuzele scăderii nive­lului elevilor din şcoalele secunda­­re. Un delegat al concretului citeşte în această şedinţă «de o importanţă deosebită» (subliniat din nota tri­misă presei) un memoriu relativ­­» «scăderea nivelului intelectual şi moral al elevilor şi elevelor şcoale­­lor secundare». Se fac: «a) constatări în legătură cu disciplina, frecvenţa, purtarea, în­văţătura elevilor, precum şi cu re­zultatele examenului de bacalau­­reat; b) cauzele care contribuise la scăderea nivelului Intelectual şi moral al elevilor, cu mijloacele de îndreptare». Sensul şi metodele pedagogice propuse de aceste texte sunt catego­rice, dacă reconstruim paleontolo­gic «într’un os scheletul monstru al dihaniei învăţământului nostru, care s’a reîntors pe vremea lui Ma­rin Chicos Rostoganu. N a scăzut oare — ca să inversăm întreba­rea — n felul profesorilor noştri secundar? Ştiu că avem din feri­cire încă membri distinşi, cu trage­re de inimă, pasiuni arzătoare puse în serviciul tineretului. Dar între tineri şi bătrâni — în­­totdeauna tinerii au dreptate. După războiu, mereu, mereu... Tineretul de azi gândeşte altfel Şi structura lui spirituală se găseşte într’o profundă prăpastie faţă de anumiţi bătrâni. De ce n'am spune-o ? Vechea generaţie purcede din bi­blioteci şi livrese, iar tinerii pleacă dela experienţa personală directă şi integrală. Erorile lor sunt de o mie de ori mai fecunde, decât anume de­­mi-adevăruri vechi, findcă după cum se spune pe bună dreptate e preferabilă o eroare vie, decât un a­­devăr cadaveric. Schimbările vremii sunt esenţiale, în comparaţie cu situaţia antebeli­­că, iar oamenii dela 38 ani în sus de obiceiu inactuali. Ce poate învă­ţa un şcolar viciu în curent cu Spal­kow, Marlene Dietrich şi ulimile publicaţii subversive de dreapta şi de stânga de la un fost semănătorist al d-lui N. Iorga. Posedă maximum un strivitor zâmbet de superiorita­te faţă de asemenea fosile. Generaţia Şcolărească actuală, cri­tică şi cu argot-ul pasiunilor ei spe­ciale, râde de Forţa Magnificensius şi alte exemplare «de elită» profe­sorală. Două lumi, două niveluri, ca două paralele, care nu pot să se întâl­nească. —­m. —

Next