Dreptatea, martie 1934 (Anul 8, nr. 1935-1962)

1934-03-01 / nr. 1935

„Partidul liberal a venit la putere complect străin de problemele la or­dinea zilei. A venit, cu disperate ante­ninţări nu pentru că era pregătit ci pentru că era lihnit“. (D­ilon Mihalache în Comitetul Executiv I al partidului naţional-ţărănesc) Echipa ministeriala sa remaniat prin plecarea d-lor Cipăianu şi C. Dimi­­triu şi intrarea în guvern a trei noul miniştri: dr. Costinescu, Xeni şi imim­er N. Teodorescu. Au plecat doi şi au venit trei, încă 2, 3 remanieri şi tei, membrii clubului liberal vor putea pune pe cartea de vizită titulatura de «fost ministru». Echipa liberală de guvernare era una dintre cele mai numeroase din Euro­pa. Acum sa mai murit cu o Personalitate, una din străluminăfiile politicei ma­stica Xeni. (Cineva se întreabă: «ce o fi aia pantofului, cu vnenerabilul Xeni»), '­­ . economiceXCni eSt® ,”inîstr., de Stat «“"atribuţii pentru legislaţie şi probleme Atribuţii juridice? Dar d. Victor Antonescu nu este păstrător de sigilii şi păs­tor al justiţiei in ţara romaneasca, anul 1334?; ’ . Iar pentru probleme economice nu există departamentele agriculturii? Remanierea are câteva interesante aspecte, care scot machiavelică a d-lui Guţă Tătărăscu. Actualul premier a îndepărtat pe d. Dinu Brătianu pe principiul «tinereţei» şi al «întinerirei cadrelor». Gerontocraţia acestui partid în care şeful tineretului are 55 ani lăturată de la conducere. D. Gh. Tatar­ascu a venit la preşedinţia consiliului de miniştri ca un expo­nent al tineretului. Constituirea şi remanierea cabinetului ne prezintă tabloul paradoxal al unor bătrâni prezidaţi de un tânăr. Machiavelismul cusut cu aţă alba al vajnicului gorjan este amuzant. In orice caz din această remaniere, tine­retul n’a primit nici-o satisfacţie. n­u .ni .. Membrii intraţi în cabinet dovedeşte accentuarea caracterului plutocra­tic al guvernării. D. inginer N. Teodorescu, Dalai-Lama al întreprinderilor industriale, K­ap­­san încasator de tantieme în câteva grase consilii de administraţie, a intrat la industrie şi comerţ ca administrator-delegat al unui sector privat. Intrarea inginerului N. Teodorescu in cabinet însem­nează dominaţia in­dustriei grele în politica Statului român in acest moment istoric Nivelul scăzut al acestui cabinet de geronţi, prezidat de un tânăr, se poate măsură in faptul, că d. Vector Iamandi, cu retorica sa facilă, a devenit axa cen­trală politica a unei guvernări de plutocraţi. Ce poate aştepta ţara de la un asemenea cabinet, care însemnează domi­naţia nestânjenită a unei grupe restrânse de bancari şi industriali afanisiţi? ziarul „Dreptatea“ industriei şi al în evidenţă tactica de la şefia guvernului trebuia în- CHESTIA ZILEI încurajarea violenţei Agresiunea sălbatecă d­in primăria sectorului de Gal­ben împotriva d-lor Dem. Dobrescu şi G. Aslan, cari au fost atacaţi de o bandă die bătăuşi liberali în timp ce se aflau la şedinţa consiliului comunal, la care fuseseră convocaţi, are o semnificaţie mult mai gravă decât un simplu in­cident şi fapt divers cum sunt încli­nate să-l considere cercurile oficiale. Indrăsneala acestor bătăuşi electo­rali ai partidului de la guvern, are în mod indirect aprobarea autorităţii şi chiar încurajarea ei. încurajarea a venit prin actul abu­ziv şi arbitrar al suspendării din pri­­mariat a d-lui G. Aslan, un gospodar cinstit. Fără a găsi nici o probă de vinovăţie pentru d. G. Aslan, guver­nul, condus numai de meschine inte­rese politicianiste, a păşit la actul sus­pendării, care este de o ilegalitate re­voltătoare. Când aceasta este procedura guver­nului, evident că bătăuşii au avut cu­rajul sălbatecei agresiuni, sperând în clemenţa oficialităţii. De când e istoria, se ştie că arbitra­rul încurajează violenţa, justifică re­volta şi provoacă anarhia jos. Respec­tul şi teama de lege dispare. Dar se mai adaogă încă ceva. Ne­pedepsind violenţele barbare din a­­legeri, guvernul a deschis drumul tu­turor ilegalităţilor şi îndrăsnelilor. Sa creat astfel in ţară o atmosferă de anarhie care încurajează acte pro­fund revoltătoare ca cel de la primă­ria sectorului de Galben. In întrebarea d-lui Virgil Madgea­­nu ridicată la tribuna Camerei, s’a precizat că " prin încurajarea acestor fel de acte se creiază atmosfera cea mai prielnică extremismelor, împotri­va cărora pretinde guvernul că duce luptă. Cu ce autoritate morală poţi pre­tinde sancţionarea acestora, când tu guvern, tolerezi prin nedepsirea dras­tică imediată, încurajezi chiar actele violente ? Seria neagră a ilegalităţii şi domnia violenţei au început odată cu trecuta campanie electorală, care apasă greu asupra prestigiului acestui guvern al manierei forte. Citit! ziarul „n­reptater Bloc italo-austro-maghiar D. MUSSOLINI va avea întrevederi spre sfârșitul lu­­nei Martie cu d-nii Goemboes și Doll­­inss pentru a pune la punct faimosul său plan, al blocului austro-italo-ma­­ghiar. fapte diverse Scuză ? Pentru a încerca să scuze apre­­siunea săvârşită de agenţii electo­rali liberali împotriva primarului Aslan, un deputat majoritar a amin­tit la Cameră de păţania fostului consilier comunal liberal Temistocle Alexăndrescu, căruia i s’a tăiat bar­ba in biuroul său dela primărie. D. Temistocle Alexăndrescu se fă­cuse vinovat de reţinerea cărţilor de alegător, pe care le păstra pentru a face umpl­iură liberală la urne. Cetăţenii furaţi de dreptul de vot au reacţionat, punând foarfecă în barba hoţului de voturi. Corecţiunea a fost legitimă, şi­­ trebuie să recunoaştem — originală. Dar de-aci până la a lovi cu cio­magul şi a călca în picioare pe un primar nevinovat, e mare distanţă. Foarfecă nu e contondentă, şi tă­ind barba cuiva, nu-l poţi, în nici un caz, băga în spital. Nu mai au încredere... Negustorii din Târgul Jiu se plâng că nu mai au încredere în po­liţie. Alarmaţi de spargerile şi fur­turile din oraşul lor, ei bănuesc chiar complicitatea poliţiei. Bănuială legitimă dat f­iind că poliţia din Târgul Jiu a fost »reor­ganizată», prin concedierea sau mu­tarea poliţiştilor de carieră, şi înlo­cuirea lor cu agenţi electorali ai partidului de la guvern. Dintre cari mulţi cu caziere. In asemenea condiţiuni, este foar­te posibil ca­ poliţiştii de ocazie din Târgul Jiu să se considere în conti­nuarea îndeletnicirilor lor. Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacţia 303142, Adiţia 341102 D.­lamandi anunţa săptămâna trecută la Cameră că se preocupă intens de organizarea poliţiei. Re­zultatele acţiunii d-sale de organi­zare au început să se vadă: după ce, în lipsa oricărei măsuri de pa­ză, a fost posibil odiosul asasinat de la Sinaia, crimele ordinare, cu scopul jefuirii, abundă. In ultimele două zile am avut de înregistrat în Capitală triplul asasinat din fun­dătura Sebastian şi fioroasa crimă din strada Angelescu, căreia i-a că­zut victimă deputatul guvernamen­tal Eusebie Popovici. Amănunt pre­ţios, în ce priveşte asasinatul din strada Angelescu, este că poliţia a fost sesizată în repetate rânduri de existenţa unui cuib suspect de va­gabonzi şi adunătură, care fiinţa în cartier, tocmai în vecinătatea casei unde s’a petrecut crima de ori noapte, în subsolul unei binale. Organele poliţieneşti nu s’au sesi­zat. Concluzia este la îndemâna ori a­i pui. Sau poliţia este dezorientată,­­ prin faptul introducerii în cadrul ei a elementelor de club, sau este prea absorbită de alte preocupări, oricum exagerate, şi­ atunci, evi­dent, se socoate absolvită de obli­gaţia de a garanta securitatea via­ţii şi avutului cetăţenilor de rârd. Absenţa organelor poliţieneşti de la rostul lor încurajează jaful şi asasinatele. In pag. Ill­a­­ Asasinarea depu­­­te titul Eusebie Poporul «Neamul» d-lui Iorea sub chiar semnătura directorului proprietar şi singur colaborator, încearcă să bagatelizeze o acţiune culturală care ar fi buna, şi de lăudat, dacă s'ar petrece la Văleni. . E vorba de Universităţile ţără­neşti dela Ştefăneşti şi Leordeni jud. Muscel. Aceste şcoli­ de mai ridicată învăţătură pentru ţărani, au luat fiinţă prin stăruinţa d-lui Ion Mihalache. Ele de altfel fac parte din programul cultural al partidului naţional-ţărănesc; de a­­ceia au şi fost trecute în proectul de lege pentru reforma învăţămân­tului primar, alcătuit de fostul mi­nistru al instrucţiei publice de pro­fesor Dimitrie Gusti. Astfel de şcoli, cu un program care să depăşească nivelul cunoş­tinţelor elementare, plugarii altor ţări mai avansate, cu structură a­­grară pronunţată, le au mai de mult şi admirabil organizate. Toate aceste instituţii de cultură ţărănească se bazează pe o consta­tare de fapt. Şcoala primară ele­mentară, şi chiar cea cu şapte clase prezintă o lacună. Ea se ocupă de individ la o vârstă când el face parte oarecum dintr’o altă lume (lumea copilăriei), cu felul ei par­ticular de a gândi şi cu preocupări oarecum străine de viaţa reală. Oa­menii cari s’au ocupat în de aproa­pe de această vârstă fericită, au putut să vorbească chiar de o via­­­ţă de societate deosebită a ei, — de o sociologie a copilului (dacă d-lui Iorga nu i se pare barbară expre­sia). Rămâne însă între vârsta copilă­riei şi aceea a adultului o bună por­ţiune din viaţa omului, care, dacă nu mai ţine de copilărie, nu se poa­te confunda nici cu vârsta adultă. E vârsta adolescentă, tinereţea primă, cu manifestări tumultoase şi cu des­tule tendinţe de adaptare la viaţa reală, pe care tânărul vrea s’o facă, pripit uneori, cu entuziasm întot­deauna. A■ nic i s'iida paşii acum, în­seamnă a-l lăsă să şi se angajeze tot pe drumul rutinei vii al tradiţiilor (între care nu toate sunt bune). Tâ­nărul lăsat în voia lui ajunge ca, după 3-­ ani dela absolvirea şcolii primare să ajungă a uita şi ceea ce a învăţat în clasele elementare. Aci intervine rolul covârşitor al univer­sităţilor ţărăneşti. Tradiţiile, de­sigur, formează în mare parte tezaurul de experienţe de tot soiul ale unui popor; când ele sunt cultivate pot da o cultură; când sunt lăsate cum sunt, sapă tot mai mult şanţul între poporul de jos şi între rafinaţii claselor condu­cătoare. D. Neculai Iorga s’a ocupat o via­ţă de om de aceste probleme. Semă­­nătorismul d-sale a însemnat mai a­­les luptă pentru păstrarea intactă a fondului nostru etnic, a sufletului şi tradiţiilor noastre «r­omâne­şti» po­pulare, boereşti şi voevodale.«Ţeara» pentru d-sa, aceasta a însemnat şi «ţeara» aşa trebuia să rămână: po­porul să muncească greu şi rău, să robească şi să sufere creştineşte,­­ pentru a putea cânta tot mai frumos obida în doine din caval şi din fin­er; boerul să se cultive şi să se sub­­ţieze pentru a găsi tot mai multe motive de stăpânire şi dispreţ, pen­tru poporul tembel şi incult. Orice încercare de a schimba a­­ceastă stare de lucruri, care i se pa­re firească, este în ochii Apostolului de la Văleni o adevărată crimă îm­potriva firii, pentru că, după cum singur a spus-o odată, D-sa ar în­­ț­­elege să guverneze cel mult, prin­­popor, dar, Doamne fereşte, nu prin­­ popor. Desigur nu «prin» ci «pentru» po­por, adică pentru menţinerea lui în starea de azi, — aşa vrea d. Iorga. Dar dacă e aşa între ce fac d-nii Cioică, Vitcă şi N. Iorga, noi apro­băm pe cei doi dintâi. Acum mai puțin — la anul mai mult. Statul şi cultural Notela o confcrintâ a a lui Petre Andrei --------00-1. Criza cultuii moderne De la Oswald Spengler încoace, problema disoluţiei spirituale a Eu­ropei, matricea de totdeauna a va­lorilor culturale, este una dintre ce­le mai discutate teme în literatura filosofică. «Apunerea Occidentului» a creat o adevărată şcoală pentru studiul fenomenului culturii şi a răspândit într’un grad neobişnuit pesimis­mul. Criza culturii moderne este o pro­blemă centrală, un subiect al mo­mentului, capabil de a absoarbe ce­le mai frumoase preocupări. In consideraţiile introductive ale unei conferinţe despre «Politica culturală a noului Stat român», ţi­nută acum câteva luni, d. Petre An­drei releva aspectele principale ale unui proces tragic — cu toată greu­tatea cuvântului !— în care este an­gajat spiritul omenesc, din creator al tuturor valorilor, a ajuns să fie dominat de invenţiunea şi creaţiuni­­le proprii. Profesorul Andrei fixa în termeni pregnanţi această situaţie: «Tehnica în toate domeniile este produsul spi­ritului creator şi cu toate acestea, as­tăzi tehnica ajunge să încătuşeze a­­proape toate manifestările spiritului. De aceea ,spiritul omenesc se află astăzi în luptă cu propriile sale creaţiuni; mai mult încă, din cauza împrejurărilor sociale şi economice în care trăim, toate valorile creia­­te de spiritul omenesc ajung să treacă de pe primul plan al preocu­părilor pe un plan secundar». Nu e de mirare în aceste împre­jurări că destinul culturii europe­ne preocupă azi pe gânditori dintre cei mai serioşi. Opiniile şi concepţiile asupra cul­turii, asupra valorii ei, se despart în două categorii: după prima, cul­tura primează asupra întregului complex de valori şi a activităţii generale umane, este concepţia i­­tadliftan imnurt infirm­­in nismului de Platon, iar în secolele XVIII şi XIX de curentul idealist. D. profesor Andrei aminteşte de Hegel pentru care dreptul, econo­mia şi viaţa de Stat sunt forme în care se concretizează spiritualitatea omenească. Se pare că această con­cepţie şi-a avut ultimul ei mare re­prezentant în geniul lui Hegel. De la el încoace, probabil şi sub influenţa noilor împrejurări şi-a fă­cut loc o altă interpretare iniţiată de Karl Marx, care reprezintă e­­xact polul opus al concepţiei hege­liene. Teoreticianul materialismului is­toric este fiul spiritual al lui He­gel, din care se desprinde o dreaptă conservatoare şi o stângă revoluţio­nară. Cultura nu mai este decât supra­structura vieţii sociale, la temelia căreia stă economia ca prim factor. Marxismul este hegelianism răstur­nat. Paralel cu această concepţie eco­nomică, se desvoltă alta, pentru ca­re politicul primează şi determină direcţia, cursul, sensul creaţiei spi­rituale. Nietzsche spunea că voinţa de putere este cea ce caracterizează pe om; cu alte cuvinte, că fenome­nul politic trăeşte originar în fiin­ţa omenească. fp : : , Acestea sunt punctele de vedere din cari se contemplă şi se explică fenomenul culturii. . 4 Considerate fiecare în parte, sunt interpretări unilaterale şi parţiale ale unei realităţi foarte complexe. Economia, politica şi cultura sunt în legătură cu condiţionarea reci­procă. Scopul final către care ţin­tCUiţi continua­rea in pag. l1­al In răstimpul dela războiu încoa­ce, nu se poate nega că guvernanţii noştri n’au căutat să imprime atât în legiferare cât şi în realizări con­structive aproape în toate dome­niile, un suflu mai democrat, abso­lut necesar pentru a scurta distan­ţa dintre cele două pături, de sus în jos, aşa de net marcată în ţara noastră în epoca antebelică. A fost o viziune clară a cârmui­­torilor noştri sau a fost poate o in­fluenţă inexorabilă a războiului de lungă durată care a pus în eviden­ţă devotamentul şi sacrificiile ţâră­­nimei noastre, atrăgând drepturi în consecinţă, sau a fost o presiune indirectă a statelor învecinate, care s-au resimţit violent de pe urma războiului, aceasta nu e prea im­portant de stabilit şi în orice caz nu face acum obiectul preocupărei noastre. Cert este că ne-am ales a­­proape imediat cu două reforme importante, exproprierea şi sufra­giul universal, şi apoi cu legiferări şi măsuri de mai mică însemnătate care au fost aplicate cu o sinceri­tate­­variabilă, în funcţie de crezul partidelor care au guvernat. Dacă însă privim activitatea pe tărâmul sănătăţii publice în ulti­mii cincisprezece ani, rezultatele nu sunt de natură a justifica existen­ţa unui minister aparte sau chiar a unei jumătate de minister creaţii postbelice. Cu toate acestea nicăeri mai mult ca în ţara noastră, unde avem o mortalitate excesivă,­­ cea mai mare din Europa,­­ nu este nevoe mai imperioasă de a avea un departament care să se ocupe cu problemele sociale şi de sănătate publică. De­cât că la noi nu s'a lu­crat aproape de loc acolo unde e necesitate mai mare, la sate, care constitue sursa de vigoare biologi­că a naţiunei. * Din publicaţiile statistice se con­stată că: 1. Mortalitatea a rămas aceiaşi până la 1932 la un procent aproape de Dr. C. DECULESCU invariabil de 21-24 la 1000 de locui­tori. 2. Populaţia din mediu rural se cifrează la 82% faţă de restul de 18% pentru mediul orăşenesc. 3. Natalitatea e mare în mediul rural. Spre mediul rural de ei trebue în­dreptată toată atenţia. Problema combaterei mortalita­te­ la sate prezintă de­sigur greu­tăţi mari.­­ •­­ Satele sunt depărtate unele de al­tele, ceea ce îngreunează controlul sanitar, devenind uneori imposibil din cauza stărei drumurilor desfum­­date. Starea culturală a ţăranului e foarte precară, iar spiritul lui con­servator şi fatalist îl fac greu ac­cesibil pentru o educaţie sanitară necesară prevenirei boalei sau cel puţin împiedicărei agravărei ei. La acestea adăugându-se şi slaba putere de contribuţie financiară a (Citiţi continuarea în pag. 11­ a) Bade sunt economiile liberale? Cu şease luni în urmă, — când sa dat publicităţei programul partidu­lui liberal, — ca şi în pragul alege­rilor, — când pe toate zidurile şi gardurile din oraşe şi sate se afişa: «Ce vor realiza liberalii», — opinia publică a luat cunoştinţă, între al­tele, că guvernarea liberală va rea­liza mari economii, fără de care nu este posibil să ajungem la echili­brul absolut necesar în vremurile grele de astăzi. Am­ ştiut şi am spus de atunci, că anunţarea economiilor liberale în buget nu este decât simplă literatu­ră electorală şi că de îndată ce vor trece alegerile se va da iama în ba­nul statului. In primele zile de guvernare, ca să arunce praf în ochii mulţimei, li­beralii au anunţat că subsecretarii de stat nu vor fi salariaţi, că va­goanele ministeriale vor fi desfiin­ţate, «din acelaş spirit de economie care animă guvernul» ! Au trecut numai trei luni de zile de când guvernul liberal s’a insta­lat la cârma ţării şi iată că se în­tâmplă exact ceia ce am prevăzut noi. Subsecretarii de stat primesc «diurne» cari echivalează, ba chiar întrec, salariile fixe primite de foş­tii subsecretari de stat din guver­nul naţional-ţărănesc, iar vagoane­ ■ " . I ■ -------------­ le ministeriale, ca şi automobilele autorităţilor, circulă la ordinile membrilor guvernului şi familiilor lor; din vreme în vreme, nu vagoa­ne, ci trenuri ministeriale străbat ţara de la un cap la altul. Iată, aşa­dar, că toate făgăduelile de economii ale liberalilor nu au fost decât manevre electorale pentru im­presionarea opiniei publice şi câşti­garea unor voturi. Dar nu de salariile şi de vagoa­nele miniştrilor ţinem să ne ocu­păm, ci de activitatea în departa­mentele respective, din punctul de vedere al economiilor atât de mult trâmbiţate acum câteva luni. Asistăm de la alegeri încoace la un adevărat delir al risipei banului pu­blic. Cotidian, în toate departamen­e­­le şi instituţiile de stat, se numesc funcţionari noui, fără nici­ o price­pere şi în majoritatea cazurilor fă­ră nici un titlu, clientelă cunoscu­tă a cluburilor liberale din Capita­lă şi provincie, oameni cari şi-au arătat, mai ales în ultimile alegeri, «devotamentul» lor faţă de partidul liberal. Toţi aceştia vin să înlocu­iască în administraţia publică, ele­mentele selecţionate prin concursuri şi titluri academice, numite tocmai în scopul de a purifica administra­ţia şi a o îndruma pe adevăratul ei făgaş. •­­ Numai la cele patru primării din Capitală au fost numiţi până acum peste 800 funcţionari noui, clientelă electorală şi oameni de ceară ai mărimilor liberale. La Casa centrală a Asigurărilor sociale, instituţie pendinte de mini­sterul muncii, au fost numiţi de la alegeri încoace 216 funcţionari noui şi 106 medici noui. De asemenea la P. A. R. I. D., la C. A. P. S. şi la alte regii autono­me s’au numit cu duiumul agenţi electorali ai partidului liberal. Nu mai vorbim de ministerele, cari au fost împănate de diurnişti şi de numeroşi titulari. Numai la Instrucţia publică nu­mărul celor prevăzuţi în bugetul viitor trec de 1000 (citeşte una mie). Cunoscând toate acestea, te în­trebi cu drept cuvânt: cine va plăti şi de unde, atâţi paraziţi ai buge­tului ? Şi numai cunoscând adevărul, în­ţelegi rostul ordinului dat de mini­strul de finanţe, că bugetul viitor trebue alcătuit cu o scădere de 15 la sută la material şi personal. Am ţinut să precizăm toate aces­tea, pentru a demasca în faţa opi­niei publice ipocrizia şi minciuna actualilor guvernanţi. ... Europa Centrală continuă să fie teatrul unei activităţi diplomatice intense. Agitaţiile de la Viena şi Budapesta au devenit îngrijorătoa­re şi reclamă asupra lor atenţiu­nea lumii întregi. Italia şi-a dublat eforturile pentru a pune stăpânire definitivă în Europa Centrală, prin creiarea unui bloc italo-austro-ma­ghiar, pe care d. Mussolini ar vroi să-l opună Micei înţelegeri. Tendinţa primitivă a şefului gu­vernului italian a fost dislocarea Micei Antante. In 1926 când s’a în­cheiat tratatul de amiciţie şi de a­­sistenţă mutuală cu Ungaria, presa fascistă ca şi cea dela Budapesta, au jubilat acest eveniment. Lucrurile nu s’au întâmplat însă întocmai. Dimpotrivă. Mica înţele­gere s’a consolidat şi şi-a ridicat prestigiul internaţional. Când a venit însă în discuţie încheerea pactului balcanic, presa italiană n’a menajat nici un atac la adresa d-lui Nicolae Titulescu, protagonistul an­tantelor politice regionale. Atitudinea Italiei a fost încoro­nată de astădată de succes. Bulga­ria ca şi Albania, au refuzat să in­tre în înţelegerea balcanică. Astăzi, d. Mussolini îşi plimbă din nou planurile la Budapesta şi Viena, cu scopul de a «reorganiza Europa Centrală»,­­ sub egida Ita­liei, cum este de sine înţeles. Porte­­pard­e-ul ducelului, d. Suvich, a pre­zentat un nou plan în ce priveşte problema dunăreană, pe care însă atât Viena cât şi Budapesta l-au primit cu oarecari rezerve. Vizita colectivă a d-lor Dollfuss și Gömbös la d. Mussolini, fixată pentru 20 Martie, este pusă în legă­tură cu aceste rezerve, pe cari șe­ful guvernului fascist, ar dori să le ştie odată înlăturate. Planul mussolinian odată accep­tat, d. Mussolini nu va ezita să îm­pingă lucrurile până la ultima con­secinţă, încercând să restaureze Habsburgii pe tronul Austro-Unga­­riei. Palatul Chigi nici nu mai face un secret cu aceste planuri, spe­rând, că numai în acest fel s’ar pu­tea evita Anschluss-ul care va fi fatal mai mult pentru Italia, decât pentru alte state. Franţa şi Mica înţelegere, princi­palele interesate la menţinerea pă­cii, trebue să se opună cu ultima energie atât alipirei Austriei către Germania, cât şi restaurării Hab­­sburgilor. O asemenea intervenţie s’a pro­dus şi în 1830, când Anglia s’a opus ocupărei tronului Belgiei de către ducele de Nemours, deşi Franţa ar­ fi dorit nespus de mult să-şi reali­zeze planurile. Anglia a procedat atunci în inte­resul ei particular. Vrem să cre­dem, că ea nu va refuza să proce­deze şi astăzi la fel, când e vorba de interesul liniştei europene. 1. BULETIN EXTERN Efervescentă diplomatică

Next