Dreptatea, aprilie 1934 (Anul 8, nr. 1963-1983)
1934-04-01 / nr. 1963
ANUL VIII. NO. 1963 s pagii ni ppili T«nl* 4» baneai* pH dt« In «•. »•'*' «»■. wnbM DMaul Oo«t«l« P. T X. Mo. 31.«]6|^ag Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacția 30342, Adţia 341 02 Hotărât: D. Mihail Manoilescu are stofa unei vedete de la Holywood. Dacă nu se vorbeşte cu elogii de ultimul său film, vedeta din ţara gangsterilor pune la cale, îmanagerul, un divorţ un piCuîîu, CL, accident de automobil, angajează o bandă de hoţi pentru a i se fura bijuteriile sau blănurile de Alaska. Nu cunoaştem pe managerul d-lui Mihail Manoilescu. Ii transmitem aici omagiile şi admiraţia noastră, cum reuşeşte a menţine această vedetă, niţeluş zdrenţuită la... partea prestigiului, pe ecranul nostru politic. După o fulgerătoare trecere prin câteva partide politice de guvernământ, asemeni fetiţelor prea vesele din localuri rău famate, a intrat la mănăstire, s’a declarat contra partidelor şi a făcut o Ligă. Intre «partid» şi «Ligă» este o subtilă diferenţă. O sezizaţi? Hazul cu mănăstirea «Ligei corporatiste» nu putea dura prea mult. D. Manoilescu a reintrat în circuitul parlamentar printr un truc al cărui misterios mecanism ne scapă. E drept, avionul său politic a aterizat la... Senat. Juvenilitatea sa temperamentală a adus o oarecareviață printre seniorii vârstei. Ciocnirea cu d. Grigore Filipescu i-a adus drept cadou porecla de Stawisky. De la Senat, avionul d-lui Manoilescu a aterizat la congresul... studenţesc de la Băile Herculare. Versalitatea e uimitoare. Acolo a vorbit de «rolul studenţimei de a inaugura o nouă eră morală în această ţară». Dela Stawisky la «noua eră morală»? De ce nu? Nu intenţiona frumosul Saşa să subvenţioneze un premiu pentru «literatura morală»? Totuş, nu ştii de unde sare iepurile. De astă dată a sărit dela Caracal. Gurile rele spuneau că în Capitala Romanaţilor s’a rupt carul cu proşti. Inexact. Acestea sunt guri de... Târgovişte. Caracalul posedă, uneori, oameni foarte inteligenţi şi abili. Dovadă penultima şedinţă a Camerei, când un doctor caracalean — şi încă liberalii— a dovedit că acolo nu s’a rupt carul cu proşti, ba încă a ştiut să arunce o perfidă buturugă mică între roatele carului triumfal corporatist al d-lui Mihail Manoilescu. D. dr. Macavescu a adus mărturia d-lui Ştefan Florescu, fost prefect de Romanaţi, cum musafirul nepoftit al «erei morale» de la Herculane a sferetisit cinci milioane aparţinând studenţilor romanaţeni în 1926, depuse la «Banca Bucureşti». Manoilescu a făcut o operaţie analoagă cu a lui Stawisky la Bayonne.... Când se va termina patosul moral şi cariera politică a acestei vedete române? Toate elementele de scandal sunt date. * Congresul studenţilor şi procesul «studenţilor» din faţa instanţelor militare, plus cutremurul, au lăsat în umbră biata conversiune, asfixiată de confetţiile amendamentelor. Congresul de la Herculane este prezidat de un domn Mosciulschi. Şedinţele congresului par a fi străbătute de un naţionalism aflat pe culmile de unde începe sau abisul sau zborul lin spre... hangarul partidelor. Nu se plângea d. A. C. Cuza că a făcut educaţia cabinetelor ministeriale din ultimile decenii şi domnia-sa n’a putut guverna din cauza ..elevilor îmbulziţi în alte... partide? Aşadar, d. Mosciulschi prezidează cu elan şi vervă actualul congres studenţesc ultra-naţionalist. Facem aici o profeţie: domnului Mosciulschi i se va întâmpla aventura d-lui Lucian Skupiewski. I se va refuza primariatul Capitalei sau un loc de subsecretar de Stat, fiindcă numele său se termină în... sky. Suntem convinşi, că bravul student naţionalist cum sky este Român get-beget, cel puţin cât Zaharoffii «Universului» sau Zelinski din Garda de Fier». (Mi se pare că d. Mosciulschi e român basarabean. Dar ideologia hipernaţionalistă agitată astăzi se va utiliza cândva pentru a împiedeca o ascensiune politică normală într’un partid oarecare. Şi Pasiunea politică, înarmată cu stiletul naţionalist, ştie unde să lovească... îi? Din literatura meteorologică publicată cu prilejul cutremurului culegem această perlă din «Universul»: «odată mai mult, mulţimea şi-a păstrat psihologia şi s’a dovedit mult mai impresionabilă şi mai fricoasă decât individul singur». Că «mulţimea şi-a PASTRAT Psihologia» cu ocazia unui cutremur, mi se pare nefericit formulat. Autorul acestei cugetări profunde — a cărei lectură îţi provoacă dureri de cap — a auzit cândva de lucrarea sociologului de 5 parale Gustave Le Bon despre «Psihologia mulţimilor» şi vrea să facă o savantă incursiune. Asta ne aminteşte de gândirea matematică a d-lui Stelian Popescu, care descoperise în biroul de primire al lui Benito Mussolini, un patrat, lung de 12 metri şi cu lăţime de 7 metri»... Ca şi directorul, redactorul metereologic se declară... individualist: «mulţimea e impresionabilă şi fricoasă», «indivizii» din camerele pastrate sunt curajoşi, antidemocraţi şi... însinguraţi de gânduri. Petre Pantdlr©a După o sumară discuţiune, în şedinţa de Joi a Camerii. Ţara a fost fericită cu budgetul-experienţă pe trei luni, al d-lui ministru de finanţe. Reprezentanţi ai «marelui» partid liberal, care cinci ani au ţipat pe uliţă, la Cameră şi în săli de întrunire că are soluţii pentru toate problemele mari ce ne frământă, conducătorii actuali ai treburilor publice se dovedesc complect nepregătiţi şi incapabili să rezolve problemele ce se cer urgent soluţionate. De multă vreme ţara nu a mai trecut prin haosul financiar în care trăeşte astăzi. Deşi au avut patru luni şi jumătate timp să pregătească un budget pentru exerciţiul ce începe la 1 Aprilie, în ultimul moţa ‘ţnnj ţejţ no ‘pumu ţ;s ţB.i'gţotţ B JOţoţuBmj [B naţsţuxuxp ţuomcătuirea budgetului pretextând că din lipsă de timp şi necunoaşterea sumei cu care va fi înscrisă Datoria Publică în budget, lucrarea nu s’a putut face la vreme. Două afirmaţiuni pe cari le desmit faptele. Partidul naţional-ţărănesc — după cum a arătat d. V. Madgearu în documentatul discurs Joi la Cameră— venit la putere la 3 Noembrie 1928, a prezentat şi votat — în timp — budgetul pe 1929. La fel, în 1939, d. Madgearu venit în fruntea ministerului la 15 Noembrie a depus, şi Camera a votat, în timp, budgetul care a intrat în vigoare la 1 Ianuarie. Deci 60 şi 45 zile au fost suficiente partidului naţional-ţărănesc să pregătească budgetele respective, iar 137 zile sunt insuficiente partidului ,cu toate competenţele şi soluţiuni la toate problemele să facă aceiaşi lucrare. In ce priveşte afirmaţia că nu se poate alcătui budgetul înainte de a se cunoaşte cifra exactă a Datoriei Publice, ea este combătută de însăşi declaraţia partidului, naţional liberal citită de d. Inculeţ, anul trecut când s’a amânat începutul anului budgetar dela 1 Ianuarie la 1 Aprilie. Iei neputinţă să oereidilucă departamentul finanţelor — prea greu pentru umerii săi — d. Victor Slăvescu în Icc de soluţii radicale, recurge la jumătăţi de măsură ale căror urmări nefaste se vor vedea mai târziu. Fapt este — şi l-a remarcat d. Biarigearu în discursul din sale — că încasările Statului au scăzut—faţă de lunile corespunzătoare din anul trecut — din Noembrie până în prezent, cu un miliard două sute milioane lei. Dacă salariile au fost totuşi achitate în aceste luni, aceasta se datoreştefaptului că d. ministru al finanţelor a luat toate disponibilităţile, ori unde le-a găsit, şi în modul acesta a avut două miliarde din fondurile extra-bugetare. Argumente care să dovedească necesitatea amânării bugetului, după cum a arătat d. Madgearu, nu sunt. După cum nu sunt nici argumente cari să arate de ce s’a recurs la măsura bugetului pe trei luni, măsură care va provoca un haos financiar, căci vom avea în acelaș an un buget pe trei luni — după chipul şi asemănarea celui din 1933 — şi altul pe nouă luni care constitue încă o necunoscuta. Cum d. ministru anunţă o radicală schimbare a structurii bugetului viitor, ce se va face cu articolele bugetare care vor fi desfiinţate din bugetul anului 1931 şi cari vor fi totuşi cheltuite în proporţie de ei a bugetului în fiinţă încă azi? Cum se va face racordarea evaluării pe trei luni, pentru ca împreună cu cea pe restul de nouă luni să dea totalul care se va înscrie în buget? Iată întrebări la care d. Slăvescu a rămas dator răspunsul d-lui Madgearu, dar al căror trist răspuns va fi haosul și dezordinea introduse prin bugetul-experienţă în administraţia finanţelor Statului. Neputând răspunde însă la Cameră, d. ministru Slăvescu recurge la ajutorul «Universului» care în numărul de azi, afirmă că şi d. Madgearu — din aceleaşi motive ca şi d. Slăvescu — a prezentat anul trecut, cu trei luni mai târziu, budgetul. Ca de obicei şi de data aceasta «Universul» este alături de adevăr. E adevărat că şi anul trecut proectul de budget a fost prezentat cu trei luni mai târziu, dar nu din motivele, sau mai bine zis pretextele de azi ale d-lui Slăvescu, ci pentru că data de 1 Aprilie este cea mai potrivită situaţiei economice şi financiare de la noi, pentru începutul anului financiar de la noi, decât 1 Ianuarie. De altfel chiar d. Victor Slăvescu a declarat că rămâne la data de 1 Aprilie pe care şi d-sa o consideră cea mai adequată începerii exerciţiului budgetar. D. Madgearu însă nu a recurs la expedienţele ce se fac azi ci a prelungit bugetul pe exerciţiul anteriorcu trei luni, alcătuind pe 1933 un buget omogen pe teaman întreg. E, după cum se vede, cu totul altceva. PLIN HAOS ce urmări va avea pentru finanţele publice bugetul—experienţă al d-lui Slăvescu Citarea D. Iorga publică in numărul de 1 Aprilie al revistei Fundaţiile regale un articol despre «Literatura românească necunoscută». lată-l pe d. Iorga vorbind de propria sa literatură! si? «Neamul Românesc» începe un articol cu melancolica frază de început de poveste: «Era pe vremea guvernului Iorga. Greutăţi multe se iveau mereu...*. Putea să înceapă mai clasic: «A fost odată ca niciodată un guvern Iorga...*. •H Acelaş articol vorbind despre aceiaş memorabilă guvernare spune cu modestie: «Unele lefuri nu se plăteau la vreme*. Ar fi mai exact cu adaosul: «iar cea mai mare parte, de loc». * «Neamul Românesc» cel de al doilea oficios liberal, spune că d. Mihalache vorbește așa cum îi vine la gură. Ce să spunem noi de «Neamul Românesc» care scrie cu ce are la îndemână. * «Viitorul» iarăș este obsedat de celebrul discurs al d. Mitică Constantinescu. Ce, tot nu s’a aerisit atmosfera?! * Comitetul organizaţiei Capitalei a Partidului Poporului să nu se prezinte în alegerile parţiale ce au loc în ziua de 2 Aprilie. O prezentare era şi imposibilă, căci, ca la orice prezentare trebue 2 oameni, — în speţă un candidat şi, un alegător şi de-aceia prezentarea s’a suspendat. «!» Partidul Poporului neprezentându-se în alegeri recomandă alegătorilor să-şi anuleze voturile. Parcă dacă-l vota pe d. Trancu Iași, nu era tot anulare! • •• 111 noui de PARNOTA OCTAVIAN PfilE: Un sat românesc din Ardeal Satele din Transilvania sunt foarte puţin cunoscute publicului din vechiul Regat. Afară de d. Nicolae Iorga, care în lucrarea sa intitulată «Sate şi preoţi în Ardeal», dă o descriere detailată a celor două pietre unghiulare a rezistenţei naţiunei româneşti împotriva tendinţelor agresive de desnaţionalizare, satul şi preotul, nimeni nu s’a încumetat până aci, să facă o cercetare mai profundă a vieţii satelor din Ardeal. D. Octavian Prie, scriitorul popular de mare talent, cunoscut mai ales ardelenilor din lucrările sale anterioare: O viişoară (piesă poporală în trei acte) ; jertfe (piesă dramatică în patru acte); în sat la noi (povestiri despre oameni şi întâmplări din alte timpuri; porcii (piesă dramatică în trei acte şi un tablou), s’a însărcinat să umple această lacună, şi în ultima sa lucrare istorică şi sociologică. Un sat românesc din Ardeal, în străvechile sale întocmiri şi obiceiuri, ne prezintă «un sat românesc din Ardeal, în intimitatea sa, cu credinţele şi obiceiurile sale specifice, încremenite în forme de viaţă, pe care nici timpul, nici evenimentele, oricât de fatale au fost acele satelor noastre, nu au putut să le dărâme». Dacă aş fi sigur, că nu jignesc nicio susceptibilitate, aş afirma, că d. Octavian Prie este un compliment necesar al d-lui Ion Agârbiceanu, care a dat literaturii româneşti acele fresce a vieţii sufleteşti, a satului românesc, reprezentate prin preotul şi învăţătorul confesional, cari vor ocupa totdeauna al loc de frunte în antologia literară a ţării. Ca şi d- Ion Agârbiceanu, d. Octavian Prie, detestă literatura, muzica şi arta de import. Nu le place jazz-ul, nici nici strul, şi nici literatura de senzaţie, cari fac apel la instinctele primare ale cititorilor, şi cari sunt inferioare, din toate punctele de vedere, literaturii şi muzicei noastre populare. «La alte popoare — se plânge cu drept cuvânt d- Octavian Prie — geniul national de mult s’a înstăpânit pe întreaga viată publică până la vârfuri, şi mai ales la vârfuri. rS’au ridicat teatre poporale apume, pentru a cultiva gândirea, muzica, dansurile nationale specifice, cântarea, consacrate astăzi la toate sărbătorile mari. La noi biata muzică poporală este în exil la sate, căci pe scenele teatrelor nu are loc din pricina pieselor de import. «Şi atunci, care poate să fie scopul meu în cartea aceasta ? «Să arăt, că satul românesc din Ardeal nu este o improvizaţie de moment şi informă a iobagilor de emi, fără coeziune şi fără înţeles, ci nucleul nelimitat al existenţei noastre de veacuri». Acest sat, ca şi care sunt foarte multe altele în Ardeal, este Săcădate, din judeţul Sibiu, comuna natală a autorului, cari toate Laolaltă au format vreme de peste o mie de ani, piesa inalterabilă de ameninţări şi promisiuni, a rezistenţei naţionale-Cititorul, mai ales cel din vechiul Regat, care va avea bună inspiraţie să citească lucrarea d-lui Octavian Prie, va avea ocazia să cunoască mijloacele multiple şi variate, unele naive, dar altele extrem de ingenioase, prin cari poporul românesc din Ardeal, s a opus cu îndârjire, birocraţiei, jandarmeriei şi guvernelor, încercărilor de desnaţionalizare. Biserica, şcoala, corurile bisericeşti şi şcolare, serbările câmpeneşti, horele de Duminică şi sărbători, conferinţele de educaţie «ştiinţifică», predicile bisericeşti, etc., toate au servit ca mijloace de luptă, pe care instinctul extraordinar popular, le-a adăugat eforturilor intelectuale şi diplomatice ale reprezentanţilor noştri în Parlamentul de la Budapesta. După Unire, dorinţa de emancipare a satelor româneşti este ilimitată. Dorinţa fiecărei familii este să-şi poată da copilul la o şcoală din Sibiu. In scopul acesta se fac pregătiri cu ani înainte. Băiatul e urmărit de aproape de părinţi, cari îl ambiţionează să înveţe. Ii dau în timpul liber instrucţii de carte amănunţite şi îi pun în vedere că odată el are să fie popă, învăţător sau notar în sat. «Când Românul îşi pune odată în gând să-şi facă copilul «domn», şi dacă pe deasupra acesta mai dă şi semne de bună porneală, nu este (Citiţi continuarea în pag. 11a) / La congresul«studenţesc In momentul de faţă^ studenţi celor patru universităţi s’au adunat la Băile Herculane ca să-şi cugete destinul. Altă dată astfel de congrese earu prilej de veselie şi de revărsare a tinereţei. Ca în «Heidelbergul de altă dată» studenţimea îşi prelungea cât mai mult această dulce profesie. Cânta, iubea şi petrecea. Puţin îi păsa de viitorul ei şi al neamului. Tinereţea e perioada admiraţiei şi a iubirii. Cel mai posac caracter a avut clipele lui de generoasă nebunie, de poezie, de uitare de sine. Viaţa întreagă i-a fost parfumată de suavele amintiri ale timpului când umbra nici unei griji nu nluneca seninătatea adolescenţei. Un ţap de bere, o prietenă şi un acord de ghitară erau valori aproape metafizice. Dar iată că tineretul actual a uitat să râdă şi să cânte. Sumbre presentimente îi împiedică bucuria. Grijile îl năpădesc faţă de un viitor unde nimic bun nu-l poate aştepta El nu mai are dreptul de a se bucura de tinereţe şi de viaţă, îngrijorarea luptei pentru existenţă care începea altă dată mult mai târziu şi devenit precoce şi liceanul crud e silit de pe băncile şcolii să-şi considere ca un fior soarta. Tristă şi oropsită generaţie! Pentru profesori ca şi pentru părinţi, peisagiul tineretului de astăzi e desigur un subiect melancolic. Vedem cu toţii cum atâta dor de viaţă şi de muncă stă chircit, oprit în evoluţia lor naturală, cum atâtea capacităţi latente vor trebui poate să se ofilească ca fetele bătrâne, fără să cunoască divina plăcere a creaţiei. Cu atât mai revoltător eatunei spectacolul care ni se înfăţişează la Băile Herculane, unde vetuste sirene ale ratării politice au alergat repede acolo ca să admenească cu surâsuri veştede de bătrâne curtezane necazul studenţimei. Cu drept cuvânt ne întrebăm ce caută acolo între tineretul universitar p politiciani uzaţi care nu sunt nici profesori şi nici oameni de cultură dezinteresaţi care după ce au încercat, trădându-le pe rând, toate partidele şi toate ideologiile, găsesc un ultim refugiu în exploatarea naivităţii şi candorii studenţeşti. Sunt pur şi simplu desgustători aceşti Socraţi, agitând când fascismul, când corporatismul pe care nici un adult nu-l mai crede, precipitaţi în goană« un congres unde n’au ce căuta, decât doar ca să corupă tineretul. Luciditatea şi simţul critic al oamenilor maturi le-a ruinat orice credit. Au fost alungaţi de pretutindeni. Nimeni nu le mai acordă stima, înţelegem atunci că nu le rămâne decât seducţia studenţimii. De la Coriolan Drăgănescu al lui Caragiale şi până azi, partidele fără scrupule au exploatat buna ei credinţă. Studenţimea a avut, adeseori, imundul rol al diversiunilor politice în lupta diferitelor guverne şi opoziţie. Ne aducem aminte ce s’a întâmplat pe vremea votării constituituţiei actuale, acum zece ani. Curajul ei naţionalism a fost pângărit de scopuri josnice- Cu mâna ei s’au luat cărbuni în locul altora. Şi de multe ori ea singură a plătit oalele sparte. Altădată toate aceste perverse calcule puteau să meargă- E abject astăzi, când suferinţa le încreţeşte prematur fruntea, când grijile îi apasă ca studenţii să mai joace rolul de instrumente. E criminal să stai la pândă şi cu ajutorul a două-trei formule care crezi că pot prinde, să-i momeşti, captând un entuziasm curat pentru socoteli prea personale. Nimeni nu are dreptul în aceste momente să speculeze tineretul. El singur să-şi mediteze şi să-şi aleagă destinul. Un cordon sanitar trebue organizat la Băile Herculane, iar bătrânelor curtezane aplicată legea contra prostituţiei. Mihai D. Ralea Duminică 1 Aprilie 1934 2 lei Ministerul Instrucţiunii Omul cu mâna de -00- D. dr. C .Angelescu, ministrul Instrucţiunii, răsare din şirul membrilor guvernului de azi cu măsura unui cap. Şi omul însuşi din actualul ministru al şcoalelor nu este sub nivelul situaţiei politice pe care o deţine. D. dr. Angelescu face politică de partid atât cât pe altul ar fi suficient să-l acapareze în întregimea puterilor lui sufleteşti. Cu toate acestea d. ministru al Instrucţiunii, peste politica intensă cu primejdii de confiscare a intelectualului, are şi pasiuni nobile — disponibilităţi spirituale aşadar. Toţi anticarii din Bucureşti îl cunosc din dese vizite făcute în căutarea vreunui pergament cirilic ,a cărui descifrare ori chiar pipăire îl fură pentru câtva timp politicii; ceasloave năclăite de un splendid soiu pentru iubitorul de antichităţi ori pravile scorojite, ce nu au contemporan cu d. ministru al n nostru decât colonii de insecte rozătoare, îl reţin şi poate îi frământă. Se spune că biblioteca sa pârâe sunt peticele-teancuri de piele de viţel, a căror scriere etajată cabalistic tăidată .Vieţi prăfuite şi foste aşezări dată. Vieţi prăfuite şi foste aşezări sociale dorm sub cifrul mut al vechilor alfabete în biblioteca d-rului C. Angelescu. Mai mult. După cum sunt oameni cari „împuşcă francul” sunt alţii — mai rari — cari împuşcă sesterţul, d. dr. Angelescu este şi un fervent numismat. Colecţii grele de nobile metaluri, dar nuşi poate, zorn de trecuturi legendare în casa d-lui ministru spre plăcerea avară a stăpânului. Cât este de frumos că îndeletnicirilor gratuite din tinereţi nu le-a aras capăt politica de mai târziu! Cercetând trecutul semnele unor bizare litere , hrisoave sau monete ale timpului, satisfăcând cerinţele prezentului cu profesiunea sa de doctor şi proectându-se în viitor printr’o politică (’de sigur) de prevedere, ce mai lipsea d-lui dr. Angelescu pentru a fi întreg? Acest om bogat sufleteşte, avut materialmente (trebue să amintim că d-sa este şi mare numismat în... monetă curentă), cu o profesiune onestă ale cărei succese, fără anumite împrejurări politice, n’ar fi răsunat e drept, până în neant dar i-ar fi asigurat un punct de consideraţie generală — purta la sân sorţii favorabili ai unei frumoase cariere politice. Ce s’a întâmplat însă? Intr’o noapte când combinaţii politice întâmplătoare îl aşezară întâia la ministerul Instrucţiunii, d. doctor îşi făureşte planul unei grandioase opere şcolare, declarându-se singur şi singurul duşman al analfabetismului din ţara noastră. Opera în proecte mintale se edifica măreaţă. Discursuri-tip au dodularizat-o de a doua zi, înfăţişând-o sub nevăzuta protecţie a marelui Spiru Haret. Intr’adevăr numai Spiru Haret dintre toti foştii miniştri ai şcoalelor lăsase deschisă o succesiune spirituală. Executor testamentar al lui Haret, descoperit sieşi într’o noapte, d. dr. Angelescu transformă toată ţara în imens stup de antreprenori de şcoale ,vremuri de inflaţie monetară stându-i în ajutor. Omul credea cu fanatism, din noaptea revelatoare, în misiunea sa particulară de urmaş predestinat al lui Haret. Nu vom număra acum funestele consecinţe de ordin social ale fabricelor de diplome create de d. dr. C. Angelescu. Precizăm numai eroarea iniţială: credinţa mistică a d-lui doctor în rolul său terestru de moştenitor spiritual al lui Haret, ceea ce, în aplicare „prin întumirea şcoalelor, a determinat în mod ştiinţific slăbirea autorităţii şcolare, prăbuşirea prestigiului capului didactic odată cu inflaţia de profesori secundari şi universitari precum şi crearea unui număr, incomod pentru Stat, de postulanţi la funcţiile publice. Mai târziu, după ce partidul liberal este isgonit de la putere în 1928, moneta naţională a fost stabilizată şi criza financiară mondială s’a întins şi asupra ţării noastre. Şi atunci din necesităţi de economie budgetară, un număr considerabil de şcoale secundare se comprimă sau se suprimă, funcţionarii de Stat sunt aruncaţi parte în disponibilitate iar parte rămaşi nu-şi pot primi salariile pe câte patru şi cinci luni. In aceste noui împrejurări economice şi după un răstimp, d. dr. Angelescu vine iarăşi în fruntea ministerului instrucţiunii şi eroarea psichologică (Citiţi continuarea în pag. II a). ! Liberalii conştienţi de provizoratul guvernării lor, continuă cu asiduitate liberalizarea tuturor instituţiilor Statului. Nimic nu este nepermis pentru aceasta. Se dau afară funcţionari cu călcarea Statutului care le garantează stabilitatea. Se înfiinţează posturi noui pentru plasarea cărăcudei politice, se anulează numiri legale sau ilegale, se anulează transferări şi detaşări se modifică legi de pensie pentru a scoate două funcționari superiori necomozi, etc. Dar toate acestea nu-s de ajuns. Au inventat ceva nou. Au desființat şi mutat o facultate pentru ca să-şi servească sau să-şi plaseze un om. Profesorii universitari liberali nu mai pot trăi în provincie. Personalitatea lor nu mai poate încăpea înăuntrul barierelor Iaşului sau Clujului. Vor să vie la, Bucureşti, dar nu mai sunt catedre. .. Nu face nimic. Se mută însăşi facultatea. Se pune pe roate şi se aduce la Bucureşti, la domiciliul dorit de profesor. Aşa s-a procedat cu facultatea de farmacie de la Iaşi şi de la Cluj. D. prof. N. Costăchescu a ridicat cu ocazia votării acestei ruşinoase legi cuvântul său autorizat. D. Costăchescu a evidenţiat ridicolul motivelor aparente şi mărturisite care au determinat măsura. Tot ce se motivează astăzi prin economie este primit cu entuziasm. Liberalii atunci au motivat desfiinţarea celor două facultăţi de farmacie pe necesitatea unei economii. D. Costăchescu a arătat că economia realizată este de... 20.000 lei anual. Ce ipocrizie! Acelaş guvern, renunţă în favoarea Creditului Industrial la cota sa de beneficiu de 5 milioane cuvenite Statului din beneficiile acestui Credit, iar pe de altă parte, după acest act de liberalitate, desfiinţează două facultăţi pentru o economie de 20.000 lei anual. Cu donaţia făcută Creditului Industrial se suporta 50 de ani economia realizată. Ce cinism! Se desfiinţează facultatea pentru că e dezorganizată? să-i fi dat cele 5 milioane de la Creditul Industrial şi o organiza. Este o facultate frecventată mai mult de străini? Poate fi aceasta o raţiune? După acest raţionament ne putem trezi cu universităţi întregi desfiinţate. D. Costăchescu a răspuns civilizat şi demn: «In acest învăţământ are ■voe să vină populaţia băştinaşe, autohtonă a ţării, indiferent de cum e ea, şi eu, prin superioritatea culturii mele româneşti, trebuie să impun stimă şi iubire acestui element şi să caut câştigarea lui prin învăţătura pe care i-o dau şi prin respectul de profesor şi de această ţară. Aceasta este tema pe care stăm noi». Aceasta este tema pe care trebuie să stea un stat civilizat. Nu poţi şi nu trebuie să izolezi elementul minoritar de cultura ţării şi spiritului românesc, ci trebuie să-l atragi in şcolile româneşti şi să-i impui prin superioritatea lor. A stăpâni o minoritate e uşor. Nu o poţi însă câştiga decât prin cultură. Sudura aceasta necesară pentru apropierea sau asimilarea minorităţilor nu se poate face nici cu legi, nici cu izolare, ci numai prin ridicarea şi însuţirea autorităţii noastre culturale. Dar discursul d-lui Costăchescu a fost ca pentru un parlament occidental. Nimeni nu a voit sau n’a putut să înțeleagă. Trebuia adus un profesor liberal la București, — «pereat mundus». . . •" . Demostene Botez