Dreptatea, aprilie 1934 (Anul 8, nr. 1963-1983)

1934-04-01 / nr. 1963

ANUL VIII. NO. 1963 s pagii ni ppili T«nl* 4» baneai* pH dt« In «•. »•'*' «»■. wnbM DMaul Oo«t«l« P. T X. Mo. 31.«]6|^ag Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telefon: Redacția 303­42, Ad­ţia 341­ 02 Hotărât: D. Mihail Manoilescu are stofa unei vedete de la Holy­­wood. Dacă­ nu se vorbeşte cu elogii de ultimul său film, vedeta din ţara gangsterilor pune la cale, îm­­­anagerul, un divorţ un piCuîîu, CL, accident de automobil, angajează o bandă de hoţi pentru a i se fura bijuteriile sau blănurile de Alaska. Nu cunoaştem pe managerul d-lui Mihail Manoilescu. Ii transmitem aici omagiile şi admiraţia noastră, cum reuşeşte a menţine această ve­detă, niţeluş zdrenţuită la... partea prestigiului, pe ecranul nostru po­litic. După o fulgerătoare trecere prin câteva partide politice de guvernă­mânt, asemeni fetiţelor prea vesele din localuri rău famate, a intrat la mănăstire, s’a declarat contra par­tidelor şi a făcut o Ligă. Intre «partid» şi «Ligă» este o subtilă diferenţă. O sezizaţi? Hazul cu mănăstirea «Ligei cor­poratiste» nu putea dura prea mult. D. Manoilescu a reintrat în cir­cuitul parlamentar printr un truc al cărui misterios mecanism ne scapă. E drept, avionul său politic a ate­rizat la... Senat. Juvenilitatea sa temperamentală a adus o oarecare­­viață printre seniorii vârstei. Cioc­nirea cu d. Grigore Filipescu i-a a­­dus drept cadou porecla de Sta­­­wisky. De la Senat, avionul d-lui Manoi­lescu a aterizat la congresul... stu­denţesc de la Băile­ Herculare. Ver­­salitatea e uimitoare. Acolo a vor­bit de «rolul studenţimei de a inau­gura o nouă eră morală în această ţară». Dela Stawisky la «noua eră mo­­rală»? De ce nu? Nu intenţiona fru­mosul Saşa să subvenţioneze un premiu pentru «literatura morală»? Totuş, nu ştii de unde sare ie­­purile. De astă dată a sărit dela Cara­cal. Gurile rele spuneau că în Capitala Romanaţilor s’a rupt carul cu pro­şti. Inexact. Acestea sunt guri de... Târgo­­vişte. Caracalul posedă, uneori, oameni foarte inteligenţi şi abili. Dovadă pen­ultima şedinţă a Ca­merei, când un doctor caracalean — şi încă liberali­i— a dovedit că acolo nu s’a rupt carul cu proşti, ba încă a ştiut să arunce o perfidă butu­rugă mică între roatele carului triumfal corporatist al d-lui Mihail Manoilescu. D. dr. Macavescu a adus mărturia d-lui Ştefan Florescu, fost prefect de Romanaţi, cum musafirul nepof­tit al «erei morale» de la Herculane a sferetisit cinci milioane aparţi­nând studenţilor romana­ţeni în 1926, depuse la «Banca Bucureşti». Manoilescu a făcut o operaţie a­­naloagă cu a lui Stawisky la Ba­yonne.... Când se va termina patosul moral şi cariera politică a acestei vedete române? Toate elementele de scandal sunt date. * Congresul studenţilor şi procesul «studenţilor» din faţa instanţelor militare, plus cutremurul, au lăsat în umbră biata conversiune, asfi­xiată de confetţiile amendamen­telor. Congresul de la Herculane este prezidat de un domn Mosciulschi. Şedinţele congresului par a fi străbătute de un naţionalism aflat pe culmile de unde începe sau abi­sul sau zborul lin spre... hangarul partidelor. Nu se plângea d. A. C. Cuza că a făcut educaţia cabinetelor ministeriale din ultimile decenii şi domnia-sa n’a putut guverna din cauza ..elevilor îmbulziţi în alte... partide? Aşa­dar, d. Mosciulschi prezidează cu elan şi vervă actualul congres studenţesc ultra-naţionalist. Facem aici o profeţie: domnului Mosciulschi i se va întâmpla aven­tura d-lui Lucian Skupiewski. I se va refuza primariatul Capitalei sau un loc de subsecretar de Stat, fiind­că numele său se termină în... sky. Suntem convinşi, că bravul student naţionalist cu­m sky este Român get-beget, cel puţin cât Zaharoffii «Universului» sau Zelinski din Gar­da de Fier». (Mi se pare că d. Mos­ciulschi e român basarabean­. Dar ideologia hipernaţionalistă agitată astăzi se va utiliza cândva pentru a împiedeca o ascensiune politică normală într’un partid oarecare. Şi Pasiunea politică, înarmată cu stiletul naţionalist, ştie unde să lovească... îi? Din literatura meteorologică pu­blicată cu prilejul cutremurului culegem această perlă din «Uni­versul»: «odată mai mult, mulţimea şi-a păstrat psihologia şi s’a dovedit mult mai impresionabilă şi mai fri­coasă decât individul singur». Că «mulţimea şi-a PASTRAT Psi­hologia» cu ocazia unui cutremur, mi se pare nefericit formulat. Autorul acestei cugetări profunde — a cărei lectură îţi provoacă du­reri de cap — a auzit cândva de lu­crarea sociologului de 5 parale Gu­stave Le Bon despre «Psihologia mulţimilor» şi vrea să facă o sa­vantă incursiune. Asta ne aminte­şte de gândirea matematică a d-lui Stelian Popescu, care descoperise în biroul de primire al lui Benito Mus­solini, un patrat, lung de 12 metri şi cu lăţime de 7 metri»... Ca şi directorul, redactorul mete­­reologic se declară... individualist: «mulţimea e impresionabilă şi fri­coasă», «indivizii» din camerele pas­trate sunt curajoşi, antidemocraţi şi... însinguraţi de gânduri. Petr­e Pantdlr©a După o sumară discuţiune, în şe­dinţa de Joi a Camerii. Ţara a fost fericită cu budgetul-experienţă pe trei luni, al d-lui ministru de fi­nanţe. Reprezentanţi ai «marelui» partid liberal, care cinci ani au ţipat pe uliţă, la Cameră şi în săli de în­trunire că are soluţii pentru toate problemele mari ce ne frământă, conducătorii actuali ai treburilor publice se dovedesc complect nepre­gătiţi şi incapabili să rezolve pro­blemele ce se cer urgent soluţio­nate. De multă vreme ţara nu a mai trecut prin haosul financiar în care trăeşte astăzi. Deşi au avut patru luni şi jumătate timp să pregătea­scă un budget pentru exerciţiul ce începe la 1 Aprilie, în ultimul mo­­­ţa ‘ţnnj ţejţ no ‘pu­mu ţ;s ţB.i'gţotţ B JOţoţuBmj [B naţsţuxux­­p ţuom­cătuirea budgetului pretextând că din lipsă de timp şi necunoaşterea sumei cu care va fi înscrisă Dato­ria Publică în budget, lucrarea nu s’a putut face la vreme. Două a­­firmaţiuni pe cari le desmit faptele. Partidul naţional-ţărănesc — după cum a arătat d. V. Madgearu în do­cumentatul discurs Joi la Cameră— venit la putere la 3 Noembrie 1928, a prezentat şi votat — în timp — budgetul pe 1929. La fel, în 1939, d. Madgearu venit în fruntea ministe­rului la 15 Noembrie a depus, şi Ca­­mera a votat, în timp, budgetul care a intrat în vigoare la 1 Ianuarie. Deci 60 şi 45 zile au fost suficiente partidului naţional-ţărănesc să pre­gătească budgetele respective, iar 137 zile sunt insuficiente partidului ,cu toate competenţele şi soluţiuni la toate problemele să facă aceiaşi lucrare. In ce priveşte afirmaţia că nu se poate alcătui budgetul îna­inte de a se cunoaşte cifra exactă a Datoriei Publice, ea este combă­tută de însăşi declaraţia partidului­, naţional liberal citită de d. Inculeţ, anul trecut când s’a amânat începu­tul anului budgetar dela 1 Ianua­rie la 1 Aprilie. Iei neputinţă să oereidilucă departamentul finanţelor — prea greu pentru umerii săi — d. Victor Slăvescu în Icc de soluţii radicale, re­curge la jumătăţi de măsu­ră ale căror urmări nefas­te se vor vedea mai târziu. Fapt este — şi l-a remarcat d. Biarigearu în discursul din sale — că încasările Sta­tului au scăzut—faţă de lu­nile corespunzătoare din anul trecut — din Noembrie până în prezent, cu un mi­liard două sute milioane lei. Dacă salariile au fost totuşi achitate în aceste luni, aceasta se datoreşte­­faptului că d. ministru al finanţelor a luat toate dis­ponibilităţile, ori unde le-a găsit, şi în modul acesta a avut două miliarde din fon­duri­le extra-bugetare. Argumente care să dovedească ne­cesitatea amânării bugetului, după cum a arătat d. Madgearu, nu sunt. După cum nu sunt nici argumente cari să arate de ce s’a recurs la mă­sura bugetului pe trei luni, măsură care va provoca un haos financiar, căci vom avea în acelaș an un buget pe trei luni — după chipul şi ase­mănarea celui din 1933 — şi altul pe nouă luni care constitue încă o ne­cunoscuta. Cum d. ministru anunţă o radicală schimbare a structurii bugetului viitor, ce se va face cu ar­ticolele bugetare care vor fi des­fiinţate din bugetul anului 1931 şi cari vor f­i totuşi cheltuite­­ în pro­porţie de ei a bugetului în fiinţă încă azi? Cum se va face racorda­rea evaluării pe trei luni, pentru ca împreună cu cea pe restul de nouă luni să dea totalul care se va înscrie în buget? Iată întrebări la care d. Slăvescu a rămas dator răspunsul d-lui Madgearu, dar al căror trist răspuns va fi haosul și dezordinea introduse prin bugetul-experienţă în administraţia finanţelor Statului. Neputând răspunde însă la Ca­meră, d. ministru Slăvescu recurge la ajutorul «Universului» care în numărul de azi, afirmă că şi d. Madgearu — din aceleaşi motive ca şi d. Slăvescu — a prezentat a­­nul trecut, cu trei luni mai târ­ziu, budgetul. Ca de obicei şi de data aceasta «Universul» este ală­turi de adevăr. E adevărat că şi a­­nul trecut proectul de budget a fost prezentat cu trei luni mai târziu, dar nu din motivele, sau mai bine zis pretextele de azi ale d-lui Slă­­vescu, ci pentru că data de 1 Aprilie este cea mai potrivită situaţiei eco­nomice şi financiare de la noi, pen­tru începutul anului financiar de la noi, decât 1 Ianuarie. De altfel chiar d. Victor Slăves­cu a declarat că rămâne la data de 1 Aprilie pe care şi d-sa o consi­deră cea mai adequată începerii exerciţiului budgetar. D. Madgearu în­să nu a re­curs la expedienţele ce se fac azi ci a prelungit buge­tul pe exerciţiul anterior­­cu trei luni, alcătuind pe 1933 un buget omogen pe team­an întreg. E, după cum se vede, cu totul altceva. PLIN HAOS ce urmări va avea pentru finanţele publice bugetul—experienţă al d-lui Slăvescu Cit­­area D. Iorga publică in numărul de 1 Aprilie al revistei Fundaţiile rega­le un articol despre «Literatura ro­mânească necunoscută». lată-l pe d. Iorga vorbind de pro­pria sa literatură! si? «Neamul Românesc» începe un ar­ticol cu melancolica frază de înce­put de poveste: «Era pe vremea gu­vernului Iorga. Greutăţi multe se iveau mereu...*. Putea să înceapă mai clasic: «A fost odată ca niciodată un guvern Iorga...*. •H Acelaş articol vorbind despre ace­­iaş memorabilă guvernare spune cu modestie: «Unele lefuri nu se plă­teau la vreme*. Ar fi mai exact cu adaosul: «iar cea mai mare parte, de loc». * «Neamul Românesc» cel de al doi­lea oficios liberal, spune că d. Mi­­halache vorbește așa cum îi vine la gură. Ce să spunem noi de «Neamul Ro­mânesc» care scrie cu ce are la în­demână. * «Viitorul» iarăș este obsedat de celebrul discurs al d. Mitică Con­­stantinescu. Ce, tot nu s’a aerisit atmosfera?! * Comitetul organizaţiei Capitalei a Partidului Poporului să nu se pre­zinte în alegerile parţiale ce au loc în ziua de 2 Aprilie. O prezentare era şi imposibilă, căci, ca la orice prezentare trebue 2 oameni, — în speţă un candidat şi, un alegător şi de-aceia prezentarea s’a suspendat. «!» Partidul Poporului neprezentân­d­u-se în alegeri recomandă alegăto­rilor să-şi anuleze voturile. Parcă dacă-l vota pe d. Trancu Iași, nu era tot anulare! • •• 111 noui de P­ARNOTA OCT­AVIAN PfilE: Un sat românesc din Ardeal Satele din Transilvania sunt foarte puţin cunoscute publicului din vechiul Regat. Afară de d. Ni­­colae I­orga, care în lucrarea sa intitulată «Sate şi preoţi în Ar­deal», dă o descriere detailată a celor două pietre unghiulare a re­zistenţei naţiunei româneşti împo­triva tendinţelor agresive de des­­naţionalizare, satul şi preotul, ni­meni nu s’a încumetat până aci, să facă o cercetare mai profundă a vieţii satelor din Ardeal. D. Octavian Prie, scriitorul popu­lar de mare talent, cunoscut mai ales ardelenilor din lucrările sale anterioare: O viişoară (piesă popo­rală în trei acte) ; jertfe (piesă dramatică în patru acte); în sat la noi (povestiri despre oameni şi în­tâmplări din alte timpuri; porcii (piesă dramatică în trei acte şi un tablou), s’a însărcinat să umple a­­ceastă lacună, şi în ultima sa lu­crare istorică şi sociologică. Un sat românesc din Ardeal, în stră­vechile sale întocmiri şi obiceiuri, ne prezintă «un sat românesc din Ardeal, în intimitatea sa, cu cre­dinţele şi obiceiurile sale specifice, încremenite în forme de viaţă, pe care nici timpul, nici evenimente­le, oricât de fatale au fost acele satelor noastre, nu au putut să le dărâme». Dacă aş fi sigur, că nu jignesc nicio susceptibilitate, aş afirma, că d. Octavian Prie este un compli­ment necesar al d-lui Ion Agârbi­­cean­u­, care a dat literaturii româ­neşti acele fresce a vieţii sufleteşti, a satului românesc, reprezentate prin preotul şi învăţătorul confe­sional, cari vor ocupa totdeauna a­l loc de frunte în antologia literară a ţării. Ca şi d- Ion Agârbiceanu, d. Oc­tavian Prie, detestă literatura, mu­zica şi arta de import. Nu le place jazz-ul, nici nici strul, şi nici li­teratura de senzaţie, cari fac apel la instinctele primare ale cititori­lor, şi cari sunt inferioare, din toa­te punctele de vedere, literaturii şi muzicei noastre populare. «La alte popoare — se plânge cu drept cuvânt d- Octavian Prie — ge­niul national de mult s’a înstăpâ­nit pe întreaga viată publică până la vârfuri, şi mai ales la vârfuri. rS’au ridicat teatre poporale apume,­­ pentru a cultiva gândirea, muzica, dansurile nationale specifice, cân­tarea, consacrate astăzi la toate săr­bătorile mari. La noi biata muzică poporală este în exil la sate, căci pe scenele teatrelor nu are loc din pricina pieselor de import. «Şi atunci, care poate să fie sco­pul meu în cartea aceasta ? «Să arăt, că satul românesc din Ardeal nu este o improvizaţie de moment şi informă a iobagilor de emi, fără coeziune şi fără înţeles, ci nucleul nelimitat al existenţei noastre de veacuri». Acest sat, ca şi care sunt foarte multe altele în Ardeal, este Săcă­­date, din judeţul Sibiu, comuna natală a autorului, cari toate Lao­laltă au format vreme de peste o mie de ani, piesa inalterabilă de a­­meninţări şi promisiuni, a rezisten­ţei naţionale-Cititorul, mai ales cel din ve­chiul Regat, care va avea bună ins­piraţie să citească lucrarea d-lui Octavian Prie, va avea ocazia să cunoască mijloacele multiple şi variate, unele naive, dar altele ex­trem de ingenioase, prin cari po­porul românesc din Ardeal, s a o­­pus cu îndârjire, birocraţiei, jan­darmeriei şi guvernelor, încercări­lor de desnaţionalizare. Biserica, şcoala, corurile biseri­ceşti şi şcolare, serbările câmpe­neşti, horele de Duminică şi sărbă­tori, conferinţele de educaţie «şti­inţifică», predicile bisericeşti, etc., toate au servit ca mijloace de lup­tă, pe care instinctul extraordinar popular, le-a adăugat eforturilor in­telectuale şi diplomatice ale repre­zentanţilor noştri în Parlamentul de la Budapesta. După Unire, dorinţa de emanci­pare a satelor româneşti este ilimi­­tată. Dorinţa fiecărei familii este să-şi poată da copilul la o şcoală din Sibiu. In scopul acesta se fac pregătiri cu ani înainte. Băiatul e urmărit de aproape de părinţi, cari îl ambiţionează să înveţe. Ii dau în timpul liber instrucţii de carte amănunţite şi îi pun în vedere că odată el are să fie popă, învăţător sau notar în sat. «Când Românul îşi pune odată în gând să-şi facă copilul «domn», şi dacă pe deasupra acesta mai dă şi semne de bună porneală, nu este (Citiţi continuarea în pag. 11­a) / La congresul«studenţesc In momentul de faţă^ studen­ţi celor patru universităţi s’au adunat la Băile Herculane ca să-şi cugete destinul. Altă dată astfel de congrese earu prilej de veselie şi de revărsare a tinere­­ţei. Ca în «Heidelbergul de altă dată» studenţimea îşi prelungea cât mai mult această dulce pro­fesie. Cânta­, iubea şi petrecea. Puţin îi păsa de viitorul ei şi al neamului. Tinereţea e perioada admiraţiei şi a iubirii. Cel mai posac caracter a avut clipele lui de generoasă nebunie, de poe­zie, de uitare de sine. Viaţa în­treagă i-a fost parfumată de suavele amintiri ale timpului când umbra nici unei griji nu nluneca seninătatea adolescen­ţei. Un ţap de bere, o prietenă şi un acord de ghitară erau valori aproape metafizice. Dar iată că tineretul actual a uitat să râdă şi să cânte. Sumbre presenti­mente îi împiedică bucuria. Gri­jile îl năpădesc faţă de un viitor unde nimic bun nu-l poate aş­tepta­ El nu mai are dreptul de a se bucura de tinereţe şi de viaţă, îngrijorarea luptei pentru existenţă care începea altă dată mult mai târziu şi devenit pre­coce şi liceanul crud e silit de pe băncile şcolii să-şi considere ca un fior soarta. Tristă şi orop­sită generaţie! Pentru profesori ca şi pentru părinţi, peisagiul tineretului de astăzi e desigur un subiect me­lancolic. Vedem cu toţii cum a­­tâta dor de viaţă şi de muncă stă chircit, oprit în evoluţia lor naturală, cum atâtea capacităţi latente vor trebui poate să se o­­filească ca fetele bătrâne, fără să cunoască divina plăcere a creaţiei. Cu atât mai revoltător e­a­­tunei spectacolul care ni se în­făţişează la Băile Herculane, unde vetuste sirene ale ratării politice au alergat repede aco­lo ca să admenească cu surâ­suri veştede de bătrâne curteza­ne necazul studenţimei. Cu drept cuvânt ne întrebăm ce caută acolo între tineretul uni­versitar p politiciani uzaţi care nu sun­t nici profesori şi nici oa­meni de cultură dezinteresaţi care după ce au încercat, tră­­dându-le pe rând, toate partide­le şi toate ideologiile, găsesc un ultim refugiu în exploatarea naivităţii şi candorii studen­ţeşti. Sunt pur şi simplu desgus­­tători aceşti Socraţi, agitând când fascismul, când corporatis­mul pe care nici un adult nu-l mai crede, precipitaţi în goană­­« un congres unde n’au ce cău­ta, decât doar ca să corupă tine­retul. Luciditatea şi simţul cri­tic al oamenilor maturi le-a rui­nat orice credit. Au fost alun­gaţi de pretutindeni. Nimeni nu le mai acordă stima, înţelegem atunci că nu le rămâne decât se­ducţia studenţimii. De la Corio­­lan Drăgănescu al lui Caragiale şi până azi, partidele fără scrupule au exploatat buna ei credinţă. Studenţimea a avut, a­­deseori, imundul rol al diversiu­nilor politice în lupta diferite­lor­ guverne şi opoziţie. Ne a­­ducem aminte ce s’a întâmplat pe vremea votării constituitu­­ţiei actuale, acum zece ani. Cu­rajul ei naţionalism a fost pân­gărit de scopuri josnice- Cu mâ­na ei s’au luat cărbuni în locul altora. Şi de multe ori ea sin­gură a plătit oalele sparte. Altădată toate aceste perver­se calcule puteau să meargă- E abject astăzi, când suferinţa le încreţeşte prematur fruntea, când grijile îi apasă ca studen­ţii să mai joace rolul de instru­mente. E criminal să stai la pân­dă şi cu ajutorul a două-trei formule care crezi că pot prin­de, să-i momeşti, captând un entuziasm curat pentru socoteli prea personale. Nimeni nu are dreptul în aceste momente să speculeze tineretul. El singur să-şi mediteze şi să-şi aleagă destinul. Un cordon sanitar tre­bue organizat la Băile Hercula­ne, iar bătrânelor curtezane a­­plicată legea contra prostituţiei. Mihai D. Ralea Duminică 1 Aprilie 1934 2 lei Ministerul Instrucţiunii Omul cu mâna de -00- D. dr. C­ .Angelescu, ministrul Instrucţiunii, răsare din şirul mem­brilor guvernului de azi cu măsura unui cap. Şi omul însuşi din actualul m­inistru al şcoalelor nu este sub ni­velul situaţiei politice pe care o­ de­ţine. D. dr. Angelescu face poli­tică de partid atât cât pe altul ar fi suficient să-l acapareze în între­gimea puterilor lui sufleteşti. Cu toate acestea d. ministru al Instruc­ţiunii, peste politica intensă cu pri­mejdii de confiscare a intelectualu­lui, are şi pasiuni nobile — dispo­nibilităţi spirituale aşa­dar. Toţi an­ticarii din Bucureşti îl cunosc din dese vizite făcute în căutarea vreunui pergament cirilic ,a cărui descifrare ori chiar pipăire îl fură pentru câtva timp politicii; ceasloave năclăite de un splendid soiu pentru iubitorul de antichităţi ori pravile scorojite, ce nu au contemporan cu d. ministru al n nostru decât colonii de insecte roză­toare, îl reţin şi poate îi frământă. Se spune că biblioteca sa pârâe sunt peticele-teancuri de piele de viţel, a căror scriere etajată cabalistic tăi­­dată .Vieţi prăfuite şi foste aşezări dată. Vieţi prăfuite şi foste aşezări sociale dorm sub cifrul mut al ve­chilor alfabete în biblioteca d-rului C. Angelescu. Mai mult. După cum sunt oameni cari „împuşcă francul” sunt alţii — mai rari — cari împuş­că sesterţul, d. dr. Angelescu este şi un fervent numismat. Colecţii grele de nobile metaluri, dar nuşi poate, zorn de trecuturi legendare în casa d-lui ministru spre plăcerea a­­vară a stăpânului. Cât este de fru­mos că îndeletnicirilor gratuite din tinereţi nu le-a aras capăt politica de mai târziu! Cercetând trecutul semnele unor bizare litere , hrisoave sau monete ale timpului, sa­tisfăcând cerinţele prezentului cu profesiunea sa de doctor şi proec­­tându-se în viitor printr’o politică (’de sigur) de prevedere, ce mai lipsea d-lui dr. Angelescu pentru a fi întreg? Acest om bogat sufle­teşte, avut materialmente (trebue să amintim că d-sa este şi mare nu­mismat în... m­onetă curentă), cu o profesiune onestă ale cărei succese, fără anumite împrejurări politice, n’ar fi răsunat e drept, până în neant dar i-ar fi asigurat un punct de consideraţie generală — purta la sân sorţii favorabili ai unei fru­moase cariere politice. Ce s’a în­tâmplat însă? Intr’o noapte când combinaţii po­litice întâmplătoare îl aşezară în­tâia la ministerul Instrucţiunii, d. doctor îşi făureşte planul unei grandioase opere şcolare, declarân­­du-se singur şi singurul duşman al analfabetismului din ţara noastră. Opera în proecte mintale se edi­fica măreaţă. Discursuri-tip au dodu­larizat-o de a doua zi, înfăţişând-o sub nevăzuta protecţie a marelui Spiru Haret. Intr’adevăr numai Spi­­ru Haret dintre toti foştii miniştri ai şcoalelor lăsase deschisă o succe­siune spirituală. Executor testamen­tar al lui Haret, descoperit sieşi într’o noapte, d. dr. Angelescu trans­formă toată ţara în imens stup de antreprenori de şcoale ,vremuri de inflaţie monetară stându-i în ajutor. Omul credea cu fanatism, din noap­tea revelatoare, în misiunea sa par­ticulară de urmaş predestinat al lui Haret. Nu vom număra acum fu­nestele consecinţe de ordin social ale fabricelor de diplome create de d. dr. C. Angelescu. Precizăm numai eroarea iniţială: credinţa mistică a d-lui doctor în rolul său terestru de moştenitor spiritual al lui Haret, ceea ce, în aplicare „prin înt­umirea şcoalelor, a determinat în mod ştiin­ţific slăbirea autorităţii şcolare, pră­buşirea prestigiului capului didac­tic odată cu inflaţia de profesori secundari şi universitari precum şi crearea unui număr, incomod pentru Stat, de postulanţi la funcţiile pu­blice. Mai târziu, după ce partidul­ liberal este isgonit de la putere în 1928, moneta naţională a fost sta­bilizată şi criza financiară mondială s’a întins şi asupra ţării noastre. Şi atunci din necesităţi de economie budgetară, un număr considerabil de şcoale secundare se comprimă sau se suprimă, funcţionarii de Stat sunt aruncaţi parte în disponibilitate iar parte rămaşi nu-şi pot primi sala­riile pe câte patru şi cinci luni. In aceste noui împrejurări economice şi după un răstimp, d. dr. Angelescu vine iarăşi în fruntea ministerului instrucţiunii şi eroarea psichologică (Citiţi continuarea în pag. II a). ! Liberalii conştienţi de provizoratul guvernării lor, continuă cu asiduitate liberalizarea tuturor instituţiilor Sta­tului. Nimic nu este nepermis pentru a­­ceasta. Se dau afară funcţionari cu călcarea Statutului care le garantează stabili­tatea. Se înfiinţează posturi noui pen­tru plasarea cărăcudei politice, se anu­lează numiri legale sau ilegale, se a­­nulează transferări şi detaşări se mo­difică legi de pensie pentru a scoate două funcționari superiori necomozi, etc. Dar toate acestea nu-s de ajuns. Au inventat ceva nou. Au desființat şi mutat o facultate pentru ca să-şi servească sau să-şi plaseze un om. Profesorii universitari liberali nu mai pot trăi în provincie. Personalitatea lor nu mai poate încăpea înăuntrul ba­rierelor Iaşului sau Clujului. Vor să vie la, Bucureşti, dar nu mai sunt ca­tedre.­­ .. Nu face nimic. Se mută însăşi fa­cultatea. Se pune pe roate şi se a­­duce la Bucureşti, la domiciliul dorit de profesor. Aşa s-a procedat cu facultatea de farmacie de la Iaşi şi de la Cluj. D. prof. N. Costăchescu a ridicat cu ocazia votării acestei ruşinoase legi cu­vântul său autorizat. D. Costăchescu a evidenţiat ridico­lul motivelor aparente şi mărturisite care au determinat măsura. Tot ce se motivează astăzi prin e­­conomie este primit cu entuziasm. Li­beralii atunci au motivat desfiinţarea celor două facultăţi de farmacie pe necesitatea unei economii. D. Costăchescu a arătat că economia realizată este de... 20.000 lei anual. Ce ipocrizie! Acelaş guvern, renunţă în favoarea Creditului Industrial la cota sa de be­neficiu de 5 milioane cuvenite Statului din beneficiile acestui Credit, iar pe de altă parte, după acest act de libera­­litate, desfiinţează două facultăţi pen­tru o economie de 20.000 lei anual. Cu donaţia făcută Creditului Industrial se suporta 50 de ani economia realizată. Ce cinism! Se desfiinţează facultatea pentru că e dezorganizată? să-i fi dat cele 5 mi­lioane de la Creditul Industrial şi o or­ganiza. Este o facultate frecventată mai mult de străini? Poate fi aceasta o raţiune? După a­­cest raţionament ne putem trezi cu u­­niversităţi întregi desfiinţate. D. Costăchescu a răspuns civilizat şi demn: «In acest învăţământ are ■voe să vină populaţia băştinaşe, autoh­tonă a ţării, indiferent de cum e ea, şi eu, prin superioritatea culturii mele româneşti, trebuie să impun stimă şi iubire acestui element şi să caut câş­tigarea lui prin învăţătura pe care i-o dau şi prin respectul de profesor şi de această ţară. Aceasta este tema pe care stăm noi». Aceasta este tema pe care trebuie să stea un stat civilizat. Nu poţi şi nu trebuie să izolezi elementul minoritar de cultura ţării şi spiritului românesc, ci trebuie să-l atragi in şcolile româ­neşti şi să-i impui prin superioritatea lor. A stăpâni o minoritate e uşor. Nu o poţi însă câştiga decât prin cultură. Sudura aceasta necesară pentru apro­pierea sau asimilarea minorităţilor nu se poate face nici cu legi, nici cu izo­lare, ci numai prin ridicarea şi însu­ţi­­r­ea autorităţii noastre culturale. Dar discursul d-lui Costăchescu a fost ca pentru un parlament occiden­tal. Nimeni nu a voit sau n’a putut să înțeleagă. Trebuia adus un profesor liberal la București, — «pereat mundus». . . •" . Demostene Botez

Next