Dreptatea, noiembrie 1935 (Anul 9, nr. 2416-2439)

1935-11-01 / nr. 2416

Perspectivele politicii de duplicitate Nu ştiu încă cu ce scop, d-nii Tă­tară­scu şi Goga, au făcut un schimb de politici. In momentul actual, d. Gh. Tătărăscu face politica d-lui Octavian Goga, iar acesta pe a pri­mului ministru, în funcţiune. Preo­cupările prezente, ale d-lui preşe­dinte de consiliu, sunt de a asigura cel mai mare succes, manifestaţiu­­nii antisemite dela 14 Noembrie. Chiar circulara d-lui Inculeţ, cu inevitabila ei anexă cifrată care o anulează, e o dovadă în plus, a ace­stor preocupări. La rândul său d. Goga, lepădân­­trei ambe discursuri, că dacă nu face decât să sprijine şi să prelun­gească actuala guvernare. D-sa instrueşte oamenii să lupte împotriva partidului naţional-ţără­­nesc, deci indirect acţiune de spri­­jiilire a d-lui Tătărăscu. D. Goga nu spune nimănui să stri­ge la 14 Noembrie, jos guvernul. Ar fi şi impasibil să ceri unor li­berali, cari ţi-au fost împrumutaţi pentru întrunire, să strige moartea guvernului lor. Deci lucrul apare lămurit: d. Tă­tărăscu face pe fată, politica d-lui Goga, iar acesta sprijină, tot pe fa­ţă, guvernul şi politica d-lui Tăta­ră­scu. Suntem în ora în care orice du­plicitate s’a risipit. Cărţile s’au dat pe faţă. Nu mai este nicio îndoială, asupra manevrelor d-lui Tătărăscu. Fapte precise, vin în sprijinul con­statării, făcută de mult de noi, că d. preşedinte al consiliului este pri­zonierul agitatorilor de dreapta. La Constanţa i-a declarat oameni de ordine, la Bucureşti i-a îndem­nat să facă o întrunire, în aceiaşi zi cu partidul naţional-ţărănesc. Şefii de sectoare liberali, se plâng în gura mare împotriva obligaţiu­nilor impuse de centru, de a aduce oameni cât mai mulţi, — număr fi­xat de la Bucureşti — pentru mani­festaţiile d-lui Goga, d. dr. Anghe­ Iescu, strigă în plin consiliu de mi­niştrii: «aveţi bani pentru întruni­rea lui Goga şi n’aveţi pentru şco­lile mele». D. Tătărăscu pregăteşte cu bună ştiinţă, «popularitatea» antisemită, pentru 14 Noembrie. In acelaş timp, d-sa prin anumite «abilităţi» politi­ce, face jocul aceloraşi cercuri de dreapta, din ţară. Aviatorii sovietici trebuesc să în­târzie sosirea în Bucureşti, pentru că anumiţi domni, hitlerişti, ame­ninţa. D. Inculeţ, gogeamite mini­stru de interne, tremură aşa cu­­ a tremurat în faţa asasinilor lui Dina. Cum la abandonat pe primul său ministru, în fata gloanţelor ucigaşe dela Sinaia, aşa abandonează pe a­­viatorii sovietici, cari trebue să po­posească la Kiev, o zi, ca să nu con­trazică pe d. Dragoş Protopopescu, logodnicul recent al dreptei româ­neşti. (Nu s’a cununat încă, —din obişnuinţă — şi tine s’o anunţe, aşa cum a făcut-o zilele trecute, când a desminţit participarea sa la congre­sul cuzist din Cernăuţi). D. Inculeţ, tremură în faţa agitatorilor de dreapta. D. T­iteanu, înfige foarfecă a­­dânc în publicaţiile de stânga; în­chide ochii, prudent, în faţa atacu­rilor ticăloase din publicaţiile drep­tei. D. D. R. Ioaniţescu spune în vreo trei ample discursuri, că dacă nu vine la putere aprinde ţara. D. Goga, la Cernăuţi ameninţă să cucerească Bucureştii. Am urmărit oficiosul guvernului. Aţi putea face şi dv. acest lucru. N’am găsit nici un rând de re­probare a agitaţiilor caziste. Nicio vorbă de protest, pentru excesele şi nţi ţările acestor profesionişti ai tlezordinei. Mai trebuesc oare şi alte dovezi, pentru demonstrarea complicităţii dintre guvern şi mişcarea de dreapta ! D. Tătărăscu îşi face obişnuitul său joc de totdeauna. Massa sa de manevră a fost în permanenţă miş­carea antisemită. A utilizat rând pe rând, mişcarea studenţească şi par­tidul cazist. S’a înţeles perfect şi cu d-nii Cuza şi Goga şi cu dom­nul cutare, fost vremelnic preşedin­te al nu ştiu cărui centru studen­ţesc. A montat Oradia Mare în 1928, aşa cum montează acum pe 14 No­embrie 1935. De data aceasta însă sunt toate şansele ca jocul să-l depăşească. Angajamentele luate de d. Tătără­­scu­ sunt prea mari. Şi oamenii cu cari a tratat mai şmecheri. De la studenţi a trecut la profesori. Dom­nul profesor de economie politică de la Iaşi şi de profesor de estetică de la Cluj, nu pot să se mulţumea­scă doar cu ceea ce se mulţumeau domnii «studenţi» agitatori ai d-lui Tătărăscu. Primul ministru se găseşte azi depăşit de propriile sale manevre. Va trebui să suporte consecinţele. Noi nu ne impresionăm. D. Guţă vrea să înlesnească guvernarea dreptei- Fie. Noi o dorim. Noi aş­teptăm cu nerăbdare să vedem pe d. Goga dând drumul cirezilor şi Ciurezilor, spre guvern. Să-l vedem pe d. George Cuza mi­nistru, să-l admirăm pe d. Robu în fruntea unui departament. Să ne delectăm cu spectacolul Ti­­licilor specialişti, puşi să scoată din noroi o ţară. Trei, patru luni, vom mai putea suporta noi un iureş. O să ascun­dem cauciucurile de automobile ca să nu le svopte iar Ilie Ivădulescu, o să ne împăcăm cu ideea că vom păşi în cafeneaua Corso fără să gă­sim o anumită masă, ocupată, fi­indcă d. Goga a desfundat cafene­lele şi şi-a pus «băeţii» la treabă. O să fim fericiţi că d. Banu s’a fixat definitiv în antisemitism şi că «Porunca Vremii» a devenit ofi­cios. Şi pe urmă! Aceiaşi mizerie şi a­­celeaşi vaete de pretutindeni. Specula va rămâne aceiaşi. Fiind­că nici d. Goga nici amicii săi, nu vor renunţa la tantiemele consiliu­lui de administraţie. Echipele de propagandişti, —cre­ştine, — vor porni în ţară să trâm­biţeze marea fericire, că în locul unor străini, câţiva partizani go­­gişti se vor fi înfipt bine în bene­ficiile speculate din munca ţără­nească-Cenzura şi starea de asediu, vor funcţiona mai departe, acoperind aceleaşi turpitudini ca şi sub regi­mul liberal. Va fi o continuare a guvernării de azi, o dulce frăţie între metode­le d-lui Tătărăscu, patronul şi ale d lui Goga, supusul. D. Goga nu are nici un cuvânt, azi, împotriva guvernării d-lui Tătă­­răscu. D. prim-ministru nu are nici o reprobare pentru agitaţiile dispe­rate, ale d-lui Goga. Mâine, situa­ţia va fi aceiaşi. D. Goga va guver­na cu concursul liberal; d. Tătără­scu îşi va organiza iar ofensiva, la adăpostul d-lui Goga. Pentru toate aceste aranjamente, există însă şi un regulator­. Există partidul naţional-ţărănesc, la al că­rui glas vor sări în ţăndări toate şubredele înjghebări guţisto-go­­giste. D. Tătărăscu îşi va primi răspun­sul pentru ticăloasa politică de du­plicitate, d. Goga pentru vânzarea ruşinoasă efectuată azi, în tovără­şia liberală. In câteva luni se vor fi lichidat toate aceste grupări şi se vor fi limpezit multe ape în politica ro­mânească. Dacă d. Guţă vrea, să vie dreapta la guvern, noi primim provocarea­ Şi pe urmă vom mai vorbi. Nu însă cu d. Guţă, pe care zădarnic îl vom mai căuta în câmpul politic. Octav Livezeanu IN PAG. IV-ax când la parchet, când la prefectura 4 „ V § 'I & i 1 V ANU­L IX. NO. 2416. 4 pagini Laxele de trai care tlauilţ­­­i.U­­mera­r conf. aprobării Direcliiinei Generale P. T.T» No» ?4.£56/t‘­! Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9— Telefon: Redacţia 303|42, Ad­ţia 341|Q2 Regimul abuzului administrativ O şedinţa D. Sâbâreanu nu mai poate fi primar Comitetul de revizuire a Pronun­ţat ieri hotărârea de revocare a d-lui inginer Săbăreanu din funcţia de primar a sectorului de galben, pentru neexecutarea deciziei de re­integrare a unui funcţionar. Este prima sentinţă care s'a putut obţine vreodată în instanţa administrativă, in acest sens. S’au făcut întotdeauna abuzuri administrative sub regimurile libe­rale, care au însemnat domnia bu­nului plac. Ultima guvernare, dela 1933 până astăzi, ce a însemnat oare altceva decât o continuitate în tradiţia li­berală? Trăim în plină anarhie adminis­trativă. Nu s’au făcut alegeri judeţene şi comunale nici după doi ani dela dizolvarea ilegală a ultimelor consi­lii alese. Iar unde s’au făcut alegeri şi rezultatul nu a fost de plac par­tidului liberal, s’a zădărnicit in­stalarea nouilor consilii. Acesta a fost abuzul general, să­vârşit de guvern, pentru care res­ponsabilitatea ministrului de inter­ne este definitiv stabilită şi nu mai poate fi evitată. Dar după îndemnul şi exemplul pornit de la autoritatea superioară, au săvârşit abuzuri prefecţii în ju­deţele lor, şi primarii în fiecare co­mună. Faţă de tendinţa manifestă de ge­neralizare a abuzului administra­tiv, care a devenit cu timpul normă de guvernare, am arătat că sunt inutile lucrările pregătitoare a pro­­ectatei reforme administrative. Nu guvernul liberal are autorita­tea morală de a legifera o reformă a administraţiei. Şi, în nici­ un caz nu era indicat să prezideze această reformă d. Inculeţ, care a introdus despotismul administrativ ca regulă obişnuită de guvernare.­­ D. Săbăreanu a fost sancţionat cu revocarea din funcţia de primar pentru vina de a nu fi executat sentinţă de reintegrare a unui func­ţionar, ilegal concediat. Vinovăţia este categorică. Sentinţa nu com­portă nici un comentariu. Un abuz administrativ evident, la care se a­­daugă lipsa de respect a primaru­lui abuziv faţă de decizia pronun­ţată de instanţa de jurisdicţie ad­ministrativă, a fost înfierat cu sen­tinţă severă, dar perfect înteme­iată. D. Săbăreanu trebuia să tragă consecinţele. D-sale i se impunea să tragă consecinţele. Dar primarul de galben se găseşte încă în func­ţiune. Se pare că a fost sfătuit de la mi­nisterul de interne să nu demisio­neze, chiar dacă s-ar fi convocat consiliul comunal, în mod special, pentru a realege pe d. Săbăreanu, demonstrativ şi provocător, în func­ţia de primar de Galben. Niici o asemenea proce­dare nu ar fi surprins. Pre­cum nu este nimic de mi­rare, că din iniţiativa d-sa­­le, s’au acoperit cu consim­ţământul ministerului de interne, d. Săbăreanu a ig­norat sentinţa care l-a re­vocat şi continuă să func­ţioneze. Dar aceasta înseamnă a­­fir­mar­ea principiului sacru de guvernământ al parti­dului liberal, prin abuzul administrativ calificat a fi refuzul de a intra în cadrul legal. Regimul de anarhie ad­­ministraivă ameninţă să cu­prindă întreaga ţară şi toa­te domeniile vieţei de stat. SCADENŢA GREŞELILOR Iată-ne acuzaţi şi de «acţiune nepatriotică, neromânească»! Desigur, întrucât acuzaţia asta atât de gravă vine din partea «Viitorului», n’avem nici un mo­tiv să ne speriem. Nu e nici pen­tru prima, nici pentru ultima oară că se produce o astfel de gravisimă acuzaţie, menită să pue la stâlpul infamiei pe cel care-l vizează. Ştiţi desigur care este puter­nicul motiv pe baza căruia sun­tem înfieraţi atât de drastic, ne­cruţător de «acţiune nepatrioti­­că, neromânească». Noi am boi­cota opera de înzestrare a arma­tei, pe care ar întreprinde-o gu­vernul. De atâta prostie şi rea credin­­ţă, câtă am putut constata la a­­ceşti oameni, nici nu ne mai pu­tem indigna. Timp de doi ani de zile, de când ţara a căzut pradă în mâi­nile samsarilor de azi, nu s’a fă­cut nimic, absolut nimic pentru înzestrarea oştirei. Căci nu pu­tem considera ca operă pozitivă, în această privinţă, discursurile găunoase şi profund greţoase ale vorbitorului de profesie care este caraghiosul Guţă Tătărăscu. Primul lucru pe care l-a făcut actualul guvern, a fost să suspen­de contractele încheiate de par­tidul naţional-ţărănesc, contrac­te prin realizarea cărora până în 1934 ţara trebuia să fie pregăti­tă pentru orice eventualitate. Era o simplă manevră de răzbu­nare politică. Prin scandalul Skoda se urmărea discreditarea partidului naţional-ţărănesc. Ce importanţă avea pentru imbeci­lii cari au pus la cale infamia, că cine suferă, cine pierde în aceas­tă chestie este ţara, ţara care ră­mâne neînarmata, şi nu noi... Dar când este vorba de o răzbunare politică, discipolii lui Alecu Constantinescu­ nu se dau înlă­turi de la nimic. S-au suspendat contractele în­cheiate de noi,­­pentru ca în ur­ma unei anchete tergiversate timp de un an şi mai bine, an­chetă căreia d. Ben­toi­u îşi dato­reşte subsecretariatul d-sale, să se constate că acele contracte e­­rau bune, legale şi că trebuesc refăcute pe aceleaşi baze tehnice ca şi sub noi. Şi aşa au şi fost re­făcute. Ba, în condiţiuni şi mai proaste. Aşa s-au pierdut aproape doi ani de zile, în care timp opera înzestrării armatei a fost sistată. Doi ani de zile reprezintă o pier­dere ireparabilă. Azi, guvernul e cuprins de pa­nică şi convoacă extraordinare consilii de miniştri pentru a con­stata grava situaţie în care ne găsim ! Şi se înţelege, vina este numai a noastră, cam­ cine în o «acţiune nepatriotică». Să admitem că noi suntem cauza. Bine, dar timp de atâţia ani de zile în şir, de la încheerea păcii până în 1928, partidul liberal, care a guvernat exclusiv, ce-a făcut pentru armată? Căci a avut atâta vreme la dispoziţie! N’a făcut, atunci ca şi acum, nimic. Ni­mic! In 1928, când partidul naţio­nal-ţărănesc a luat puterea, a găsit oştirea complect neînzes­trată cu cele necesare. Atunci s’au făcut, sub noi, primele con­tracte din realizarea cărora tre­buia să avem tot ce lipsia şi tre­sturi şi de la acaparatori ai comerţului — Cagero, Comex, Gross, Bursa Neagră, etc. De multe ori am fost întrebat de a­­micii mei comercianţi, să le dau părerea mea de modul cum văd eu situaţia lor economică, care, faţă de anul trecut, este cu 60 la sută mai rea şi în com­paraţie de acum doi ani — cu 80 la sută. Mulţi din comercianţi nu fac nici o vânzare. Stau în faţa prăvăliilor lor, invitând cu vorbe dulci pe trecători să se aprovizioneze cu ceva din mărfu­rile lor. Unii au pus funcţionari spe­ciali pentru atragerea clienţilor. Este un fel de cerşit mai modern. Toate mijloacele întrebuinţate pentru desface­rea mărfurilor rămân însă zadarnice. Străzile principale ale oraşului provin­cial rămân goale şi rar se văd oameni dispuşi a cumpăra, mai cu seamă în o­­raşe ca T.­Severin, unde marele con­sumator — ţăranul — nu se vede de loc, fiind complect sărăcit de secetă şi de cămătărie. La întrebările amicilor mei, am răs­puns mereu, că nu mai merge practi­carea comerţului cu sistemele învechite. La timpuri de mare progres în mijloa­ buia. Şi dacă nu se suspendau acele contracte, pentru motive de intrigă şi răzbunare politică, aşa cum s’a dovedit, pentru că nu s’a găsit nici o vină guvernelor ce le-a încheiat, azi eram bine pre­gătiţi. Ei, dar cineva trebue să fie ţap ispăşitor, şi în această chestiune. Guvernul d-lui Guţă ne-a gă­sit pe noi. Şi, aparent, se conso­lează. Slabă consolare pentru oame­nii mustraţi de conştiinţă din pricina faptului că atât în 1916, cât şi azi n’au făcut nimic pentru armata noastră! Toate greşelile au o scadenţă. Ce păcat că ţara e aceia care su­fere, din cauza imbecilităţii şi iresponsabilităţii liberale. Cd Iar ca.. «Viitorul» se întreabă: «Partide politice sau bande de mercenari ?» Exclamaţia e făcută, pe semne, în urma examinării notei de plată, pentru manifestaţia gogistă­.. *_ «­îndreptarea» anunţă izolarea gu­vernului. Adică, devenirea lui un fel de partid averescan. % Tot «îndreptarea» publică un ar­ticol intitulat: «Anomaliile regimu­lui fiscal văzute de d. Trancu-Iaşi». Numai de d-sa? Noi credeam că le vede şi le simte toată lumea. D. Goga la Cluj: «Noi nu mergem la Bucureşti să dăm năvală şi să cucerim puterea». Aşa e convenţia d­e d. Guţă? f Inert I Noembrîc 19»­0 lei MOMENTE „Visul rău“ «Viitorul» este foarte supărat ca vreo câteva ziare au anunţat căde­rea guvernului. «Viitorul» e supărat exact ca o­­mul care a fost trezit din somn din cauza unui vis urât. Nici nu se putea concepe ceva mai dezagreabil pentru «Viitorul» decât viziunea sumbră a unei că­deri. Mai ales că programul de reali­zări n’a fost încă terminat nici de d. Grosz, nici de Cagero, nici de d. Ghiaţă, nici de d. Petre Bejan, şi nici măcar cele trei blok-hausuri ale fraţilor Tătărăscu nu sunt ter­minate Asemenea opere de realizări nu se părăsesc la mijloc fiindcă riscă să rămâe aşa pentru totdeauna, şi-i păcat de truda şi ruşinea ascunsă de până acum­ Trezirea dintr’o treabă atât de reală de consolidare reciprocă este o curată «infamie» cum îi spune de­licat, «Viitorul». Inchipuiţi-vă că oamenii lucrea­ză pe capete în Capitală şi în pro­vincie, fiecare cu mica lui afacere, cu transferul lui, şi de-odată este speriat că-i gata să cadă. Asta fiu se face. Asta poate face să cadă de pe schelă toţi salahorii care dau zor să termine casele domnilor Tătărăşti, ca să nu le prindem în fotografie cu schele şi macedon. Dar, de fapt svonul este absurd- El ar presupune că, în sfârşit, gu­vernului i-a venit mintea la cap şi doar n’are nici ce să-i vie şi nici unde să-i vie. Svonul dacă s’ar confirma, ar în­semna un pic de raţiune de ultimă oră, o deşteptare în realitate. Asta-i însă imposibil­ . Liberalii nu pleacă «prin ei înşi­­le» de la putere. Ei totdeauna au stat până ce au fost goniţi. Zvonurile acestea însă au avanta­jul de a deprinde oamenii cu ideia plecărei, pentru că să nu-i apuce a­­poplexia aflând de­odată că aşa ce­va e totuşi posibil. ...A noastră să fie Oficiosul guvernului ne anunţă că ziua de 11 Ncembrie «va rămâ­ne înscrisă în cronica vieţii noastre politice ca una din cele mai ruşi­noase pentru partidul naţional-ţă­­rănesc». Luăm asupra noastră cu suflet curat această ruşinoasă zi de croni­că, în care ţara unanimă va înfie­ra cum se cuvine odioasa guverna­re a partidului liberal. Încă o ruşine ca aceasta, şi casti­tatea partidului liberal se va înălţa atât de sus încât va trece în lumea pură a celor ce au fost. Vom participa cu plăcere şi sa­dism la ridicarea ţării de la Nistru până la Tissa, în contra asociaţiei de exploatare şi spoliaţiune pe care o exercită partidul liberal. Nu numai ţara dar şi străinăta­tea va şti şi va cunoaşte şi popula­ritatea partidului naţional-ţărănesc şi puterea lui de organizare, şi, pe de altă parte vor avea confirmat a­­devărul că la adăpostul stării de asediu şi al cenzurei, guvernul stă­pâneşte cu violarea voinţei popo­rului. Ruşinea asta o luăm asupra noa­stră. Ziua în care liberalii vor sta pi­tiţi după ghişetele băncilor liberale şi a tuturor societăţilor care prin liberali sug tot avutul naţional şi toată avuţia ţării, o aşteptăm ca nişte pasionaţi ai ruşinei. Ruşinea asta a noastră să fie! Cele ce se petrec, astăzi, în Euro­pa conţin serioase motive de îngri­jorare. Cu atât mai multe motive de îngrijorare, cu cât s-a depăşit stadiul discuţiilor pentru a se in­tra în acţiune. Cât timp au continuat desbateri­­le asupra punctului litigios dintre Italia şi Abisinia, opinia publică era aţintită asupra Ligii, contându­­se încă pe puterile ei de arbitrare. Acum, însă, speranţele s’au spulbe­rat. Conflictul a ieşit dela masa verde a controverselor complicate, pentru a fi desbătut pe simplităţi în afara «Societăţii», în are cele două puteri încleştate a harţă: An­glia şi Italia. A se fi nădăjduit în­­tr’o conciliere, ar fi însemnat pură naivitate. Şi a se fi contat în te­mere, ar fi însemnat să nesocoteşti grupul intereselor ca forţă de cau­zare a conflictelor între popoare. Acum tinere legiuni italiene sa încleştează în luptă cu forţele no­made ale raşilor abisinieni, sufo­­cându-şi viaţa sub pătura de fum de plumb pe care o ies, din depăr­tările cerului, escadrilele. Şi în t­imp ce fasciile sale culeg biruinţe, înaintând cu priveghia în inima ţării, la el acasă d, Mussolini stă cu ochii în patru asupra centrelor în care s’ar putea elabora primejdia şi se prepară. x­­ Se prepară pentru o viitoare o­­fensivă armată, — după ce o pre­faţează cu o insistentă campanie diplomatică, — şi Anglia, grijulie pentru dominioanele sale, pentru hegemonia ei navală şi pentru su­perioritatea dobândită cu atâtea sforţări. , Deasemenea se pregăteşte Ger­mania, ale cărei instincte de domi­naţie desvoltate până la apogeu sunt susţinute de toate fierăriile u­­rătoare pe cari le varsă din guri de foc, şantierele atât de active. Ea stă la pândă, căutând momentul prielnic să sară cu prăpăd asupra coaliţiilor cari o ţin de atâta vre­me înăbuşită. Se prepară Rusia, fortificându-se spre Răsărit unde Japonia bate în coaste cu mare duşmănie; se întă­reşte spre Apus, unde Germania cercetează zona de pătrundere ca stăpânitoare.­­ Şi se prepară Franţa, consolidân­­du-şi platforma de sprijin a ener­giilor morale, după ce ani în şir fi betonat sub pământul la friontierii , despărţitoare de Germania. Desigur nu stă degeaba Polonia a cărei aviaţie exersează mereu, nu stă pe gânduri Ungaria ale cărei lăcomii le ştim şi nu stă cu mâna în sân Bulgaria, asmuţătoarea pati­milor totdeauna împotriva noastră. Noi, însă, ce-om aştepta! Iar sufleteşte, cât suntem de pregătiţi, o dovedeşte certificatul pe care-l dă zilnic guvernării libe­rale, bietul cioban dela Maglavit în jurul căruia s’au adunat cu suta de mii, toţi betegii pământului, cău­tând în asta un prilej de salvare. Ca forţă fizică o dovedeşte iarăşi pelerinajul mistic. Este aci atesta­tul de osândă pe care-l primeşte guvernul liberal pentru grija ce a avut-o de igiena satelor. . . . Şi vor veni clipe de grea încerca­re, când cataclismele vor pune în lumină întreaga dramă a conştiin­ţei noastre colective, fiindcă nu e departe ceasul când istoria va cere să se asvârle în luptă toate instinc­tele neamului. ——» — Asociaţiuni comerciale de ŞTEFAN DAMIANOV Dacă cineva şi-ar da greaua însăr­cinare de a cerceta viaţa economică a oraşelor provinciale, ar constata o decădere complectă a ei, fără speranţă de îndreptare, deoarece răul persistă de ani de zile, ca un ritm de agravare constantă. Nu t­ebue să fie cineva prea perspicace, ca să constate cum sără­cirea oraşelor a lovit toate clasele pro­fesionale — în primul rând pe comer­cianţi, meseriaşi, lucrători şi, apoi după ei, pe avocaţi, medici, funcţionari de Stat şi particulari, etc. Cea mai lovită clasă, însă, este a co­mercianţilor. Starea lor economică este extrem de precară. Aproape toate fir­mele mari, cu reputaţie mondială, au dispărut. Se cunosc cauzele decăderea lor. Le putem reda în câteva cuvinte: loviţi de o parte de preţurile exor­­bitante ale trusturilor şi cartelelor in­terne şi, de altă parte — de incap­aci­tatea guvernamentală de­ a găsi un si­stem de import şi export stabil cu di­feritele state Europene, Asiatice sau A­­fricane — comercianţii sunt lăsaţi la voia întâmplării, în neputinţă de-a se aproviziona cu mărfuri, cari, din această cauză, zilnic se scumpesc şi devin ina­bordabile de consumatorul complecta­­mente sărăcit — fie ţăran, lucrător sau funcţionar. Dacă starea comercianţilor este aşa de decăzută azi, se mai datoreşte şi spiritului individualist de care este că­lăuzit fiecare negustor, rămânând re­fractar nouilor tendinţe de organizare pe alte baze a comerţului. Iar, în faţa pericolului de-a fi aruncat la bătrâneţe ca cerşetor pe străzile oraşului, cum se văd deja multe cazuri — el stă încă nepăsător, probabil de frică sau din inconştienţa în care a căzut din cauza loviturilor primite de la fisc, tru­cele de comunicaţie şi de producţie, se cer mijloace adecvate pentru satisfa­cerea nevoilor consumatorilor. Negu­storii trebue să fie pătrunşi de acest adevăr şi, în loc să fie sute de pră­vălii pe Strada Mare a oraşului , în care stăpânii stau toată ziua fără a face vre­o vânzare sau, în cel mai bun caz, discută cu vecinii lor problema Al­bisiniană — să se organizeze în aşa fel, ca numărul lor să fie în proporţie cu nevoile populaţiei. Comerţul este bolnav. Ceva mai mult, este complectamente prăbuşit. Pentru în­sănătoşirea lui se impun, cât mai ur­gent posibil, mijloace radicale. La o boală grea, se iau măsuri eroice, ampu­­tându-se câte­odată unele din organele importante ca să scape corpul de o­ moarte sigură. La fel şi comercianţii cel puţin acum, în ultimul ceas, să ştie să reacţioneze. Soarta lor este în urim­a lor: se cere solidaritate şi înţelegere frăţească, încetând de a se concura şi bârfi şi păşind spre o organizare modernă a comerţului. Cum negustorii din Bucureşti sunt dez­binaţi în zeci de organizaţii, condus­­de oameni ambiţioşi, se impune ca cei din provincie să dea exemplu de soli­daritate, luând iniţiativa pentru forma­rea de „asociaţiuni comerciale”. In lo­cul actualelor firme mici, cu capitaluri aproape inexistente, s’ar putea grupa la un loc 10—20 comercianţi din aceiaşi branşe, formând o singură firmă, în care să fie ei stăpâni şi funcţionari co­merciali. Se pot forma astfel de firme puternice în fiecare oraş. Apoi, prin legături de colaborare între aceste fir­me, s’ar putea organiza aprovizionarea lor cu mărfuri în comun, evitându-se aşa aglomerarea de mărfuri inutile. Merg mai departe. Trebue să ajun­gem la for­marea „cooperativelor co­merciale”. Ar fi poate luată ca o în­drăzneală, propunerea mea, când se cu­nosc sentimentele comercianţilor pentru cooperaţia, pe care o consideră ca un inamic al lor. In realitate, lucrurile nu stau aşa, cum s’ar părea la prima vedere. S’ar putea concilia ambele părţi — cooperatorii şi comercianţii — prin sistemul propus de mine de-a se păşi la gruparea comercianţilor în asocia­ţiuni comercciale. Cum în programul partidului naţio­nal-ţărănesc se prevede o reformă ra­dicală în producerea şi vânzarea măr­furilor prin cooperaţie, întinse pe tot teritoriul ţării — la sate şi la oraşe, petnru ca munca ţăranului să nu fie acaparată ca azi de diferiţi speculanţi,—« negustorii trebue să adopte acest sistem, dacă doresc să joace mai departe un rol important în viaţa economică. Din momentul în care comercianţii nu vor fi elemente parazitare, ci organe nece­sare în distribuirea produselor, parti­dul naţional-ţărănesc nu poate fi in contra lor, ci, din contra, le va da tot sprijinul său moral. Fie că nouile sisteme de a practica comerţul se vor numi „asociaţiuni co­­merciale” sau „cooperative comerciale” este fără importanţă. Ceea ce trebue re­ţinut, e că introducerea lor în viaţa noastră economică va da rezultate im­portante: 1. numărul intermediarilor în­tre p­roducători şi consumatori se va micşora enorm, iar mărfurile se vor iefteni; 2. în loc de sute de prăvălii intr’un oraş, cum este azi, vor fiinţa 4 sau 5 asociaţiuni comerciale, mult mai bine aprovizionate cu mărfuri. 3. (Continuarea in pagina a II-a)

Next