Dreptatea, octombrie 1937 (Anul 11, nr. 2961-2986)

1937-10-14 / nr. 2972

ANDI XL NO. 2972. 4 pa­gini lirxist: K­mm D. HALEA Redacţia şi f­i­ministraţia: Bucureşti, Str. I. Clem­encaau, 9 — Telsff.i: Sen­aţii 303­42, Ad­ţia 513­ 91 Sensul revoluţiei lui Horia Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan are un dublu aspect: revoluţie ţărănească şi revoluţie de tip 1789, deşi a precedat cu câţiva ani Marea Revoluţie franceză. Desigur, revoluţia lui Horia a fost pusă în mişcare de sutele de mii de ţărani ardeleni. Şi cum ideile nu cad din cer, nici revo­luţiile nu se desfăşoară după un plan dinainte stabilit, ci răsar din măruntaiele pământului unde are loc ciocnirea tragică. S’a spus despre revoluţia lui Horia că ar fi fost instigată de către împăratul Iosif II, ca o manevră împotriva aristocraţiei feu­dale, manevră repede abandonată. Horia şi Iosif II au fost la un moment dat aliaţi ideologi, dar forţele lor nu s’au întâlnit frăţeşte pe teren. Iosif II ar fi dorit din tot sufletul său torturat, sinuos, nostalgic şi incoherent să ajungă un împărat popular. A căutat — incontestabil — să-şi asigure simpatii printre popoarele asuprite ale Imperiului, împărtăşea credinţa iluminaţilor masoni; se scobora în fiecare seară de pe tronul habsburgic pentru a lua parte şi a pre­zida ritualul esoteric al nouilor frăţii întru Hiram, acel amestec straniu de interese negustoreşti — derivaţi’ din fraternitatea zida­rilor şi constructorilor evului mediu, — grefat pe reminiscenţele vagi ale unor milenare practici de iniţiere spre pătrunderea secre­telor insondabile ale marelui Arhitect. Iosif II făcea parte din frăţiile la modă. Când Horia s’a dus pentru a treia oară la Viena pentru a ex­pune doleanţele ţăranilor ardeleni, Iosif II era plecat în Italia. Horia a aşteptat din Noesnbrie până în Aprilie. In această epocă de aşteptare este mai mult ca sigur că, ţăranul inteligent din Al­tare vorbea binişor nemţeşte, a fost iniţiat în ritualul ciudat şi în ideologia—care pe-atunci avea multe vecinătăţi cu revoluţia Găsea un nou punct de contact cu împăratul visător de care avea nevoie pentru desrobirea pălmaşilor ardeleni. Din frecventarea cercurilor subterane vieneze, unde şarpele înţelept al revoluţiei necesare se insinua drapat în religie ciudată şi filantropie reală, Horia a păstrat câteva formule în discursurile sale ţărăneşti şi mai multe insigne pe care le vedem astăzi cu stu­pefacţie în relicviile sale. Dar nu putem cădea în exagerare şi să susţinem — aşa cum s’a făcut — că revoluţia lui Horia ar îi fost dictată, susţinută şi lucrată după planul lojilor masonice din Viena. Frăţia de cruce a iluminaţilor vienezi a fost pentru Horia un episod. Un episod straniu privit de realismul funciar al ţăranului din Albac ca un divertisment, ca o jucărie pentru boieri. Te faci frate cu dracul până treci puntea. A reţinut îndemnul. Se vorbea despre revoluţie până şi în palatele împărăteşti! Şi poate că acel faimos «tut Ihr­das» (faceţi, voi, revoluţia), pe care l-ar fi spus Impăratul­lui Horia la ultima întrevedere, n’a fost cuvântul împăratului, ci cuvânt­ul altui senior din cercurile unde —­ noaptea — se ducea Horia să asiste la «negrele liturghii» care coincideau în mod excelent cu interesele altor «fraţi», ale fraţilor din Albac. Revoluţia lui Horia este o revoluţie ţărănească şi românească. O revoluţie a ţăranilor împotriva aristocraţilor. Şi cui­ aristocraţii erau de alta gintă, implicit revoluţia lui Horia a luat un caracter naţional. In marşul său ciclonic, revoluţia ardeleană a cuprins şi frun­zele galbene de toamnă ale nostalgiilor iluminate, alături de dărâ­­marea şandramalelor proprietăţii feudale. Sistemul de proprietate feudală n’a putut fi distrus şi înlocuit cu mica proprietate ţărănească. împăratul a trădat liturghiile noc­turne şi a trimis soldaţii Imperiului să facă obişnuita «ordine» habsburgică. Revoluţia lui Horia fusese, însă, un drastic avertisment şi punctul de plecare ale unor noui, fecunde frământări. Dr. P. Cântece populare din vremea răscoalei vii Horia ---------­---r-Lifer.... ............. 1 Frunză verde măgheran, Vine Horia şi Crişan Horia vine dein Abrud Unde-i aurul cel mult, Cu pistoale aurite ş i de gloanţe ticluite Şi cu o lance sclipicioasă De te iau fiori prin oase.­­ Unde trage lancea lui Lasă urma focului, Unde puşcă din pistoale Rămân curţile tot goale, Iar Crişan, căciulă cârnă, Are-o lance cât o bârnă, Când prin aer o ridică Ungurii de spaimă pică, Când prin aer mi-o ’nvârteşte Sufletul îi părăseşte; Când a dat cu ea’n pământ Le-a deschis la toţi mormânt! II Mă suii la Orlea’n deal Să mă uit peste Ardeal, Dar Ardealu-i ţară mare Nu se vede c’o cătare, Mă pusei şi-ascultai Şi-auzii de trei ori vai, Şi-auzii a patra oară, Şi-mi făcui ochii roată, Văzui valea turburată, b­ea foc, dincolea fum. Iar prin aer căzând scrum. Semn de case şindrilite Cu păcate-acoperite, Şi somnu negru de pam­ir Cu păcate încărcate Scrum de stoguri Şi de poduri Adunate de Români Ca să’ngraşe pe Căpodi­. Dacă văzui şi văzui La un fag mă repezii Şi-un baltag îmi desbinai Şi-o luai în jos pe plai. Hai băltage, hai, hai hai, P’a leliţă să ţi-o iai. Ca secure­a lui Mihail (Culese de pe Valea Streiului, unul din­ cele mai cre stăffla (Truburi unde s’a petrecut revoluţia lui Horia). Martiriul lui Horia şi -( '»sea (după un desen de Johann Loeschenkohe E­R­O­I­I Răsunetul pe care l-a avut revolu­ţia ţărănească din 1789 în toată lu­mea ne este mărturisit de numeroa­sele însemnări, relatări detailate ale cronicelor şi documentelor din acea epocă, de ilustraţiile, medaliile şi portretele rămase. Începută într-un moment când ideile liberatoare şi răsvrâtirea îm­potriva feudalităţii erau locuri co­mune, mişcarea aceasta ţărănească, agrară şi naţională a impresionat pretutindeni. In mod oficial, a fost discutată şi în Parlamentul francez. Iar faptul că la începuturile revoluţiei, pre­cum şi în decursul mişcării, numele lui" Iosif ’II "a fost mereu pomenit, a adus prestigiu şi faimă euro­peană acţiunii celor trei eroi arde­leni Asemenea împrejurări au dat o amploare şi mai mare revoluţiei. In faza ei acută, a fost un timp când repercusiunile răsvrătirii erau so­cotite ca semnalul unei mişcări ge­nerale. Trebue să ne amintim că re­voluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan se produsese cu cinci ani numai înaintea marei revoluţii franceze. Atmosfera, pregătită în societăţi­le secrete, în adunările burgheziei iluminate din Apus, făcea ca acţiu­nea ţăranilor ardeleni să fie privi­tă cu mare simpatie. Sunt atâtea însemnări din anii 1781—1785, atâtea documente, în a­­fară de relatările minuţioase ale cronicelor, care toate înfăţişează mişcarea aceasta românească sub un unghiu mai mult decât local. In târgurile europene, în marile centre, precum şi pe drumuri de sate, gravurile prezentând fie chi­purile eroilor, fie aspecte din revo­luţie se răspândeau în acelaş chip cum astăzi sunt difuzate revistele ilustrate. Horia, Cloşca şi Crişan se în­scriau în istoria mişcărilor de re­vendicare socială, politică şi na­ţională încă de pe-atunci. Baronul Bruckental va trimite a­­poi pe pictorii din anturajul său, la închisoarea unde se aflau ţăra­­nii-eroi, pentru a le zugrăvi chipu­rile dârze, oţelite de focul credin­ţei şi al luptei, şi a le transmite a­­poi posterităţii. Revoluţia era cunoscută. Motivele mişcării, tot astfel... Începeau a­­cum nobilii şi proprietarii marilor latifundii să înţeleagă primejdia care-i aştepta, într’un viitor mult mai crâncen decât prezentul sbu­­ciumat, pregătit de răsmeriţa din Transilvania. Horia, Cloşca şi Crişan, după in­trarea glorioasă în istorie, deve­neau martirii cauzelor ţărăneşti de pretutindeni. In cronica «Horya und Klotska Oberhaupt und Bathgeber der An­­fruher in Siebenbuergen», apărută la 1785, se află o minuţioasă des­criere a eroilor revoluţiei. Reproducem aceste admirabile por­trete, după lucrarea d-lui Octavian Beu, întitulată Răscoala lui Horia. I. Horia Privirea lui este întunecata şi melancolică, cu ochiul ager şi pă­trunzător. O perpetuă seriozitate a tras mai multe brazde pe faţă decât de fruntea sa. O barbă neagră şi subţire îi umbreşte şi întunecă şi mai mult fizionomia. Configuraţia capului este prelungită, faţa ovală, cu o frunte marcantă, care nu este prea înaltă însă nici îngustă, cu sprânceana bine potrivită- Nasu­­ca de şoim este îngust, arcuit şi deosebit de fin, la rădăcină foarte ascuţit. Gura bine proporţională are o linie spiritualizată. Profilul frumos cu bărbia ascuţită se potri­veşte foarte bine cu fruntea şi mai cu seamă cu chipul său oval. Gâtul lung şi drept este într’adevăr foar­te frumos. întreaga ţinută arată după principiile fizionomice, că fi­gura aceasta nu poartă un cap co­mun. Ochii negri nu sunt prea mari, însă plini de foc observând tot şi oprindu-se instantaneu. Pă­rul este castaniu deschis, scurt şi moale. La fel sunt genele, sprânce­nele şi mustaţa. Horia este de sta­tură mijlocie, mai mult svelt. In general, toată osatura corpului său, cu pieptul şi umerii solizi şi tari ne prezintă pe un bărbat plăcut şi bine proporţionat, care când mer­gea sau sta se ţinea întotdeauna drept. După aparenţă nu poate avea o vârstă mai mare de 48 cel mult 60 de ani. Portul său obicinuit era a­cela ce se purta în domeniul Zlat­­nei, un suman negru care ajunge a­­proape de genunchi, pe ambele aripi împodobit de cusături albastre. Purta căciulă neagră şi de obiceiu ţinea în mână o nuia de alun. Tot astfel era îmbrăcat şi când a fost prins, afară de suman în locul că­ruia fiind iarnă purta un cojoc de blană de oaie». 2. Cloşca Ion Cloşca din Cărpiniş aparţi­nând domeniului Zlatnei, de vârsta de vre­o patruzeci de ani, de stătu­ră mică şi îndesată, cu faţa plină, rotundă şi arsă de soare; are nasul destul de mare, dar puţin cârn, no­duros şi turtit, părul castaniu în­chis, mustaţa brună roşiatică, ochii mari mijlocii dar cu puţină scânte­iere într’înşii, o privire mai mult interiorizată decât fascinatoare; are osatura puternică, o voce mai mult sonoră decât voalată, la mers şi la stat are o ţinută dreaptă, purta de obiceiu acelaş port ca şi Horia. O­bicinuia însă să poarte uneori şi un cojoc scurt nolar, cu mâneci scurte cu blană de oaie înafară. Călărea pe tir roile de munte. Purta căciula de oaie obicinuită în acel ţinut şi câteodată şi un coif cu şireturi de aur... 3. Crişan Figura sa e în toate privinţele bi­ne făcută, de statură bărbătească mijlocie, cu osatura tare şi solidă, puţin cam plin la corp, însă nu prea gras, ci întocmai cum se cere la o aşa înălţime şi osatură. Că chi­pul său bărbătesc a fost plăcut, se poate vedea şi din silueta alătura­tă. O frunte cam înaltă cu osul o­­chilor bine arcuit, cu sprâncene ne­gre stufoase ornate cu gene pline de aceeaşi culoare. Ochii negri des­tul de mari, cu multă scânteiere şi privire ageră, o gură bine propor­ţionate cu o barbă neagră stufoasă, o bărbie rotunjită şi puţin despica­tă; un gât cam lung nici prea ta­re nici prea slab, cu o ţinută dreap­tă; un piept puternic între umerii cam laţi şi alte asemenea însuşiri, care ne arată un bărbat sănătos, bi­ne făcut, caracteristic acestui rebel. Culoarea lui brună umbrită de un păr negru des, dădea chipului său o frumseţ­e bărbătească. Jocul feţei sale nu avea nimic echivoc, afară de un surâs continuu, care despar­te faţa de part­a de jos a nasul­ui. Acest surâs se spune îl păstra şi când comitea cele mai mari cru­zimi şi atunci când a fost arestat­. Horia Cloşca Crişan Joi 14 OdomMo 1931 2 lei Taxele de francare plătite in n°l merar conf, aprobării Direcțiuni-! Generale P. T. T. No. MM. | Conspiraţia şi scopul revoluţiei din 1784 «Se va scula un crai, care va în­cepe război, şi vor umbla oamenii în sânge până la glesne. Crişan către Baronul Revoluţia din 1784 se începu în urma luiei conspiraţii. Mai întâi, planul ţăranilor români era să pornească revoluţia în anul următor, 1785, şi atunci, într’o zi sau o noapte anumită, să se revolte deodată toate satele româneşti din Transilvania, şi fiecare sat să-şi u­­cidă pe domnii săi; iar până a­­tunci ţăranii să-şi dea silinţa să poată că­păta arme din Alba Iulia. Ia modul acesta se pregătea, asupra nobilimii ungureşti, un măcel sân­­­geros analog cu vesper­a (seara) sici­liana din 1282 sau cu noaptea Sft. Bartolomeu din 1572. Dar ziua pentru începerea masa­crului general nu era fixată încă de­finitiv. Ţăranii din comitatul Za­­randului vroiau să înceapă revoluţia în ziua de Sft. Ioan sau la Bo­botează, iar ţăranii din comitatul Albei, în luna lui Mai 1785. Intr’o petiţiune pe care o înain­tase cancelariei aulice, nobilii şi funcţionarii din comitatul Cetăţii-de­­baltă şi din scaunul Mureşului, ex­pun următoarele: că prin depozi­ţiile unor ţărani răsculaţi s’a consta­tat că la început, planul ţăranilor ti fost să înceapă revoluţia de întâi a lunei Mai 1785, iar până atunci, prin emisari să comunice din sat în sat, intenţiunea aceasta tuturor ţăranilor, şi la ziua, numită să se re­volte deodată toate satele iobage din Transilvania, şi fiecare sat să-şi ucidă pe nobilii săi. Dacă planul acesta s’ar fi putut pune în executare, ■nu suferă îndoială că vărsările de sânge aveau să fie şi mai crâncene. Atât este ce ştiu, cu siguranţă despre primul proect de revoluţiune al ţă­ranilor români. Dar grija ca până la primăvara viitoare conspiraţia să nu fie trădată, de altă parte neliniştea în care se afla Horia, capul conspiraţiei, ur­mărit cu ordin de arestare încă de la 1782, îl siliră să înceapă imediat revoluţia. JURĂMÂNTUL DE LA «PÂRÂUL TURCULUI» Dar cum se legase între ei cei trei căpitani Horia, Cloşca şi Crişan, şi ce fel de înţelegere avuseseră ei? Despre toate aceste împrejurări ale conspiraţiei nu găsim decât o tăcere adâncă în interogatoriile ce li s’au luat. In cursul revoluţiei însă, Horia, Cloşca şi Crişan au silit trupele ce comandau, cum şi pe mai mulţi ţă­rani, să presteze jurământ de cre­dinţă. Şi anume, trupa lui Cloşca, în număr de 1400 oameni, îi prestea jurământ de credinţă în valea numită „la pârâul Turcului”. Şi tot dânsul jură pe popa Iancu din Lupşa, ca va asculta de poruncile împăratului şi de poruncile sale, şi nu va încerca în nici o împrejurare să-l părăsea­scă, aşa să-i ajute Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Maica Dom­nului şi toţi sfinţii. De asemenea jură şi Crişan pe toţi ţăranii în­truniţi la biserica din Mesteacăn. Iar Horia făcu pe subcăpitanul Ui­­bar Ursu, să-i presteze jurământ de credinţă pe crucea sa de aur, şi jură­mântul se făcu cu invocarea Sfintei Treimi. Tot Horia jură pe ţăranul Petru Giurcă din Buciumi, că va merge cu dânsul şi cu căpitanul său anonim peste tot locul, ca să răs­coale întreaga ţara Ardealului şi să-i stingă pe Unguri, aşa să-i a­­jute Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfân­tul Duh. Şi de astădată, Petru Giur­­că făcu jurământul acesta punând mâna dreaptă pe sabia căpitanului anonim, scoasă pe jumă­tate afară din teacă. SCOPUL MIŞCĂRII Precum fiecare revoluţie îşi are ideile sale ,aşa şi revoluţia ţărani­lor din 1784 îşi avea tendinţele sale precise. In primul rând, scopul revoluţiei române era politic. Căpitanii ţăra­nilor voiau: să extindă revoluţia peste toată Transilvania, să extern­mine pe toţi nobilii şi pe toţi Un­i­gurii şi să-i forţeze a se face ro­­mâni, primind religia română.­­ Şi în modul acesta voiau ei săl pună capăt domniei ungureşti din Transilvania, iar ţara să ajungă sub­ puterea elementului român, se bin­telege sub regimul Casei austriace. Documentele în această privinţă sunt clare. Alexandru Chendi, nobil român din Câmpeni, care în timpul revolu­ţiei petrecuse mai multe zile în casa lui Horia şi-i făcuse serviciul de secretar pentru limba latină şi limba ungurească, ne spune că „unicul scop al căpitanilor a fost să scoată pe Unguri din Transilvania şi ţara să ajungă sub domnia lor”. Iar căpitanii Cloşca şi Crişan de­claraseră înaintea poporului, pe când se aflau în comuna Mogoş, „că după­ ce vor stinge pe toţi ungurii, în­treg Ardealul are să fie administrat numai de funcţionari de naţionali­tate română, pe care-i vor numi Horia şi Cloşca”. Iar căpitanul Crişan formulează­ cererile Românilor astfel: „Românii­ să nu mai fie iobagi şi niciun Un­gur să nu mai domnească în Tran­silvania”. însuşi căpitanul Horia declară înaintea ţăranilor din Musca, că de aci înainte nu se vor mai suferi în ţară nici nobili, nici funcţionari de-ai comitatului şi de-ai domeniu­,­lui, adică Unguri, şi că va mijloci el să fie numiţi alţi funcţionari. Iar în ultimatul său către comita­tul Hunedoarei, prima condiţie de capitulaţiune este că nobilimea să-i presteze­ jurământ de credinţă, adică­ să se supună Românilor. Iar in linia a doua, revoluţia ro­mână, ca toate revoluţiile făcute de popor, avea şi un caracter social. REVENDICĂRILE ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA Cererile ţăranilor erau: 1. Poporul român să fie liber de iobăgie; 2. Nobilime să nu mai fie, iar nobilii să plătească impozite întoc­mai ca poporul ţăran. Cu un cu­vânt, ruina totală a feudalităţii, ni­micirea nobilimii din Transilvana, e­­galitatea în sarcini şi egalitatea în drepturi. Şi într’adevăr este o glorie pen­tru poporul român, că încă din anul 1784 şi-a vărsat sângele pentru ni­micirea principiilor false ale socie­­ătţii, pentru desfiinţarea servituţii şi a nobilimei feudale; 3. Românii să capete arme şi să fie militari, înarmarea naţională; 4. Pământurile nobilitare să se împartă la ţărani. Adică deposeda­rea complectă şi fără nicio îndem­­nizare a nobililor sau, după cum ziceau ţăranii, a elementului nefo­lositor statului. ISTORIA CONSFINŢEŞTE DREPTURILE ŢĂRĂNIMII In cazul de faţă, însă, pretenţiu­­nea pentru împărţirea pământurilor nobilitare era cu totul lipsită de tendinţe comuniste sau anarhice. Ea nu deriva din principiul legilor na­turale, că tot omul are drept la o proprietate, ci se baza numai pe motive istorice. Ţăranii români se considerau despoiaţi pe nedrept de pământurile, de păşunile, de munţii şi pădurile lor. Ei cereau împărţirea pământurilor nobilitare, nu din mo­tivele unei noui ordine sociale, ci bazaţi pe principiul că ţara este a lor şi pământurile sunt ale lor. Ideile revoluţiei erau, aşa­dar, tradiţionale, formate pe temeiul drep­tului istoric, pe baza vechimii Ro­mânilor în Transilvania. (După Revoluţia lui Horia”, de N. Densuşianu). Horia, Cloşca şi Crişan, după o siluetă făcută la Viena

Next