Dreptatea, octombrie 1938 (Anul 12, nr. 3251-3272)
1938-10-14 / nr. 3262
km X1L NO. 3202 Director: DEMOSTENE BOTEZ Proprietar: S. A. „Dreptatea“ Registru publicaţiuni Nr. 1057/1938 Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9.Telefon: 3.03.42 Iona Elogiul tarammej iii. Am impresia că" nici în timpul îndelungatei crize economice prin care a trecut Europa şi, implicit, noi, nu ne-am dat seamă îndeajuns de fericirea pe care am avut-o de a fi o ţară de ţărani. Criza economică de la 1928 încoace a constituit o criză de desfacere a produselor industriale, dar mai ales o criză a preţului produselor agricole. Am discutat altădată aici cauzele multiple care au determinatcoborârea preţului produselor agricole până la limita preţului de cost şi chiar sub el. Toată lumea a fost de acord că criza agriculturei a fost cu mult mai pronunţată decât criza în industrie. Şi doar noi suntem o tară eminamente agricolă! In mod logic ar fi trebuit ca criza care era şi ea eminamente agricolă să fi bântuit la noi mai dezastros decât în alte părţi întrucât şi-ar fi găsit un teren propriu. Şi cu toate acestea nu tara românească este acela care a traversat mai greu epoca de criză. Am putea spune chiar contrariu: că am suportat-o mai bine decât alte tari, doar aceasta nu am putea afirma că se datoreşte unui plus de perfecţiune în organizarea noastră. Totuşi atunci când în tarî cu mult mai bogate dar industriale, criza luase un aspect tragic sporind la milioane armatele de şomeri, noi ne-am găsit fără să avem nevoie de a adânci prea mult, în faţa aceleiaşi «mari mute» care este ţărănimea noastră şi care dacă sa plâns surd, n’a ţipat niciodată. Dacă am scăpat astfel se datoreşte inimai faptului că toată greutatea crizei a căzut pe massele de ţărani care au suportat-o fără să crâcnească, ca unii ce erau deprinşi cu limitele cele mai joase ale răului care îi lovea şi care astfel n’a putut să i surprindă. Sa intamplat acelaşi fenomen care se cunoaşte în fizică : •pentru suportarea greutăţilor mari se recomandă suprafeţe de bază mari, pentru ca astfel greutatea să se difuzeze pe o suprafaţă cât mai largă. Ţăranii au reprezentat o suprafaţă destul de largă pentru ca să poată suporta greutatea universală a unei teribile crize. Dar aceasta a mai fost posibil să treacă astfel fiindcă nimeni nu a încercat să scormonească mai adânc şi să cerceteze mai amănunţit tembelele greutăţi ale crizei pe care le au suportat ţăranii. Ei n’au fost nici patroni, nici susţinători de presă şi nici nu prea au avut, glas măcar pentru a pune în evidenţă că ei duc greutatea acestui timp şi că măcar pentru aceasta ar merita o preocupare şi un sprijin mai eficace şi mai susţinut De aceea aparen WSB&ir.JtfZSWBOm ele s’au prezentat mult mai dulci decât realităţile din adânc. De fapt, prin efectul crizei, ţărănimea a fost pauperizată şi a pierdut acea brumă de capitaluri care constituiaun început şi o bază pentru ridicarea e şi materială şi spirituală. Criza a mai fost trecută astfel şi din cauză că ţărănimea, dacă nu prin puterea ei materială din mici capitalizări în trecut, apoi prin sobrietatea ei constitutivă a izbutit să reziste cum n’au izbutit nici la noi nici aiurea, clase mult mai evoluate şi mai bine organizate. Ţăranii noştri n'au avut rezistenţă materială, nici capital, nici rezervă, nici inventar. In timpul liniştit înaintea războiului mondial de abea începuse să se înfiripe pe ici pe colo, o ţărănime mai chiabură. Dar ţărănimea a rezistat cu munca şi cu sobrietatea ei. Pentru a cultiva şi a vinde fără câştig n’a cheltuit în ’î'an capitaluri vârâte în exploatări ci numai munca lui fizică, şi a familiei lui pe care el nici altfel nu este deprins să le considere drept capital. Iar în ce priveşte apoi necesităţile vieţei lui curente, ţăranul fusese mai dinainte foarte bine pregătit pentru a nu cere nimic sau, foarte puţin, din ceea ce nu produce el singur. Nu ştiu dacă ţara aceasta va putea vreodată să răsplătească aşa cum se cuvine această abnegaţie simplă şi naturală care constitue virtutea esenţială a ţăranului. Este adevărat că el nu se aşteaptă la nici un semn de recunoştinţă şi cu atât mai puţin la una precisă şi imediată. Pentru el, — adică pentru acei despre care Mauriac spunea «că constituesc acea parte a umanităţei care hrăneşte pe cealaltă», a muncii este o lege a firei iar a fi sobru este o necesitate milenară. Facem aceste constatări astăzi când aflăm că programul de asistenţă a unui ţăran din Canada este, — bineînţeles la un nivel mult mai înalt, să trăiască pe pământ şi din pământ; din el să-şi crească familia, pe el să şi-o stabilească şi apoi, asta e tot, să treacă mâna altuia». Aşadar simplitatea aceasta este o grandoare biblică şi universală. Aceasta înseamnă că soluţia în ameliorarea în criza agricolă şi a stărilor sociale de la noi nu stă în prefacerea radicală a regimului agricol (de la ogor la urină agricolă) ci în întărirea la maximum a regimului actual agricol şi ajutorarea admirabilelor lui elemente. Dacă ar mai fi Întruniri a-şi striga fără frică de Caragiale: «Jos uzinele agricole, sus ogoarele». Demostene Botez Ruteni a autonom Sub titlul de mai sus, d. N. Iorga publică în «Neamul Românesc» de aseară următorul articol: S’a numit un guvernator cu numele care samănă a fi maghiar pentru acea «Rusie pod carpatică», «de supt Capaţi», care la tragerea hotarelor de pe urma Războiului cel Mare, a fost încredinţată Statului cehoslovac fără ai fi alipită. Şi un întreg partid rutean, care e de fapt rusesc mai mult decât ucrainean şi, dacă ar fi ucrainean, ar rîvni la o mare parte din Bucovina, se manifestă la ceasul aşa de greu al Cehoslovacilor cu atitudini de ameninţare care amintesc pe ale henleiniştilor sudeţi. Aici cred că avem de spus şi noi un cuvânt. Cînd cele două Apşe şi alte elemente româneşti vorbind romîneşte, dar rusificate, au fost cuprinse într’o graniţă datorită în mare parte şi ignoranţei noastre geografice şi istorice, noi i-am zis nimic, deşi din acele părţi au plecat descălecătorii Moldovei şi marea familie aristocratică a Mihaleştilor îşi avea vatra acolo. Avem într’un grad aşa de înalt sentimentul datoriei faţă de aliaţi şi prieteni iicit ne am ferit de a visita măcar pe ai noştri de acolo. Dar, să ne înţelegem, aceasta am făcut-o pentru Praga. Pentru Praga Cehilor şi a fraţilor lor Slovacii, şi aceştia vechi tovarăşi de luptă ai noştri contra Ungurilor cotropitori. Faţă de o Rutenie, aproape deslipită, care ni se instalează la graniţă deocamdată în aceste restrinse, nu este de ce să rămânem în aceiaşi atitudine. Ştim ce sentimente nu poartă şi ce viitor nu pregăteşte. S’o ştie şi Guvernul român! N. IORGA -------------›==*›=—■ D. Avenol la Barcelona BARCELONA 13 (Rador) — D. Avenol se află de două zile la Barcelona. Anarhia administrativă de ieri Un cabinet de instrucție de pe lângă tribunalul Ilfov, se ocupă de câteva zile cu un nou gen dedeturnare a banului public, descoperit cu prilejul verificărei gesliîînii primaidei de Verde. Este vorba anume, de însușirea unor importante sume de bani provenite din depunerile lunare ale fund lunarilor şi destinate, fie pentru a fi depuse la casieria publică, pentru plata viitoare a pensiilor acestor funcţionari, fie la Casa de Credit a funcţionarilor conjunali drept plată a ratelor împrumuturilor contractate de aceşti funcţionari. Acest gen de hojie, îmbracă forme necunoscute până astăzi la administraţia noastră publică, fiindcă, el presupune întâi complicităţi dintre cele mai mari, iar în al doilea rând, prevaricaţiunea nu prejudiciază autoritatea, ci tocmai pe slujitorii ei, funcţionarii. Cine cunoaşte formele ce se fac, aunci când se varsă aceste reţineri în casa statului, judeţului sau comunei, ştie, că numai o complicitate generală poate înăbuşi descoperirea fraudei. Altfel, ea trebuie desvăluită automat din prima liniă când frauda s’a săvârşit. Reţinerile pentru pensie, sau pentru datorii la casele de credit sau ajutor, se fac prin statul de plată a salariilor. Ordonanţatorii de salarii, odată cu plata referitor, fac aceste reţineri se simt imediat înaintate jocului in drept. Această operaţiune trebuie să aibe viza sau cel puţin cunoştinţa, conducătorului superior al administraţiei. Poate din neglijenţă, nu s’a făcut- în speţă — această incunoştiinţare a primarului de odinioară din Verde. Ce trebuia automat să urmeze? Şeful Casei de pensii, sau al Casei de credit şi ajutor respective, văzând că nu a intrat în posesiunea numerarului provenit din reţinerile făcute funcţionarilor, avea obligaţiunea să sezizeze pe primarul sectorului înspre această stare de lucrări, dar dacă, prin imposibil, nu ar fi avut la timp acest numerar după intervenţia făcută în scris, datoria lui era să sezizeze parchetul întrucât deturnarea de fonduri era vizibilă. Lucrul nu s’a făcut aşa. Şi a fost din pricina aceasta posibil, cu luni — poate ani — în şir, casele de pensie şi de credit să continue să funcţioneze, fără a primi sumele de bani la cari aveau dreptul şi care constituiau de drept şi de fapt avereafuncţionarilor respectivi. Iată pentru ce conchidem că acest gen nou de fraudare a banului public nu s’ar fi putut efectua decât cu o generală complicitate dela cel mai mic până la cel mai mare. Se pune însă o întrebare firească: pentru ce au făcut funcţionarii şi mi şi-au reclamat drepturile lor? Când funcţionarii au luat cunoştinţă că depunerile lor nu au fost vărsate locului în drept, nu erau ei îndreptăţiţi să adreseze plângeri împotriva acestei anarhii? Răspunsul îl «bun în «gnmştinţă de cauză: FLNCŢÎONAtlfl S’AU miUI SA RECLAME, PENTRU A NU FI DATI AFARA. Ei însă s’au adresat indirect presei, care Ie-a înregistrat aceste plângeri. Prin urmare, dacă presupunem, că lucrul nu a fost cunoscut la început de către conducătorii autorităţei în chestiune, publicitatea nu se putea să nu-i sesizeze pe aceştia despre anarhia ce se găseşte în administraţia în fruntea căreia se aflau. Aceştia însă au făcut urechea toacă. Iată dar, că complicitatea trebuie extinsă tot mai sus, fiindcă frauda nu era posibilă în aceste condiţiini. Dar nu vrem prin asta să ne însuşim dreptul justiţiei şi să ne amestecăm în stabilirea responsabilităţilor. Urmărim cu totul altceva. Urmărim anume să stabilim, anarhia administrativă care a putut dăinui atâta vreme, la o instituţie ori este primăria de Verde. Primăria avea o comisiune de verificare aleasă din rândul consilierilor comunali, ei înşişi aleşi de cetaţeni. Aceasta comisie era datoare să verifice anual gestiunea primăriei. Ce a făcut această comisie timp de patruani? A adormit cu legea în mână, sau a primit ceva la mână ca să doarmă chiar când nu-i era somn? Membrii acestei comisiunii se cuvine ,traşi personal la răspundere, petru ca împreună cu toţi defraudatorii şi complicii lor, direcţi sau indirecţi,să acopere toate prejudiciile băneşti cau■zate funcţionarilor comunali prin această nemapomenită incume. Este de sperat, că actualul regim comunal, căruia i s a fost dat să primească o atât de tristă moştenire, să meargă până la capăt cu urmărirea incorecţilor, cari, abuzând de situaţia lor privilegiată, au putut opera la primărie ca într’o a doua vlăsie, nesocotolind până şi situaţia de mâine a Sărmanilor salariaţi comunali. L. I. Vianu Iluzii Dorinţa unanimă a popoarelor de a convieţui în pace şi de a colabora în spirit de progres n’a putut fi nesocotită multă vreme de conducătorii vremelnici, cari în cursul ultimelor şi gravelor evenimente au avut răspunderi atât de copleşitoare. Dându-şi seama ca sentimentul masselor populare constituia un obstacol din cele mai serioase pentru realizarea planurilor lor, aceştia au preferat tactica demagogică de iluzionare a popoarelor. Câte discursuri sonore n’au fost pronunţate pentru a se convinge lumea că «pacea a fost definitiv salvată» şi că o reglementare generală a problemelor în discuţie este foarte apropiată. Câtă abilitate s’a revărsat pentru liniştirea opiniei publice pe drept cuvânt îngrijorată. Acordul dela Muenchen urma să deschidă, — după spusele semnatarilor şi ale celor ce au făcut această atmosferă favorabilă, — o eră nouă de pace generalizată şi durabilă. Ce e drept, o declaraţie anglogermană a fost semnată, prin care cele două mari puteri se asigurau că nu vor recurge la război una împotriva celeilalte. Dar n’au trecut decât zece zile şi ne-a fost dat să ascultăm discursul de la Saarbrueck. Pentru opinia engleză, acest discurs a fost un nou prilej de desmorţire. In Marea Britanie, s’a întărit cu .................■ . " realităţi va fi executat îfctr’un ritm accelerat, iar serviciul militar obligator este pe cale de legiferare. «Guvernantele engleze»* se arată dispuse pe de altă parte să pună capăt imixtiunilor străine în luptele care frământă astăzi o ţară din Asia occidentală. S’a mai spus după Muenchen că declaraţia anglo-germană va fi urmată de un acord anglo-italian. La Roma, au fost începute negocierile de rigoare între lordul Perth şi contele Ciano. Totul se reducea la găsirea modalităţilor pentru punerea în aplicare a acordului din Aprilie.Pentru atât de puţin lucru, pare greu de înţeles de ce este nevoe de atât de mult timp. Anglia cere retragerea legionarilor italieni din armata generalului Fraco. In schimb, ea se declară dispusă să recunoască imperiul italian (ceiace nu înseamnă altceva decât oficializarea ocupării Etiopiei) și să recunoască guvernului din Burgos dreptul de beligerant. Toate ar reuși, dacă Italia n’ar persista în hotărârea de a continua să lupte pe frontul spaniol. Din cei 40.000 legionari italieni, guvernul din Roma nu intenţionează să repatrieze decât un sfert. Paralel cu aceste interminabile tratative, guvernul din Valencia a trecut la fapte. Respectând angajamentul luat de d. Negrin la Geneva, Spania republicană a început evacuarea voluntarilor străini cari alcătuiau faimoasele brigăzi insărând convingerea că acordul de la Muenchen n’a fost altceva decât «internationale. Şi ceiace merită Secretarul general al Societăţii « armistiţiu în stare de război», cum fie menţionat, aceste evacuări se Naţiunilor a vizitat Miercuri sediul l-a definit leaderul laburist Attlee, fac sub controlul unei comisii incomitetului executiv al partidului . Riposta engleză a fost promptă ternaţionale numită de socialist spaniol, şi categorică. Planul de înarmare a Naţiunilor. Sa mai afirmat după Muenchen că vom asista cărând la o apropiere franco-germană şi la una francoitaliană. S’a anunţat chiar o vizită a mareşalului Goering la Paris. N’au trecut două zile şi vizita mareşalului Goering a fost desminţită de Quai d’Orsay. Franţa numeşte amabasador la Roma, dar presa italiană atacă din zi în zi mai viguros politica franceză. Titlul de glorie al acordului de la Muenchen a fost, după declaraţiile celor patru semnatari, pacificarea Europei centrale. Alte iluzii... Sa crezut că încorporarea regiunilor sudete la Reich va pune capăt disputelor teritoriale. Ori, în realitate, s’a întâmplat contrariul. Căci, a fost destul să se fae aceste regiuni din trupul Cehoslovaciei pentruca apetiturile tuturor crească. Acordul dela Muenchen a fost de mult depăşit. Până şi cerinţele dela Godesberg au fost satisfăcute. Şi, cu toate acestea, armatele germane au ocupat mai mult teritoriu decât i se atribuise, iar Berlinul cere să i se dea fără plebiscit şi unele regiuni cehe. Polonia a ocupat până acum patru districte, dar cere să i se cedeze imediat şi alte teritorii, în care nu sunt decât 76.239 polonezi faţă de 129.639 cehi. Fără să se lase mai prejos Ungaria revendică regiunile cele mai bogate din Slovacia şi Rutenia, cuprinzând cele patru mari oraşe: Bratislava, Kosice, Uzhorod şi Mu-------------------------------------------------veția. I (Continuare în imagina II) -----Societatea| _ anwEi lui Pr'Ăm.?. »»zmxaskm Umbra lui Talleyrand Săptămâna trecută, la fundaţia Dalles, d- Const. Vişoianu, fost ministru, a vorbit despre Talleyrand faimosul ministru de externe al Franţei sub Napoleon. Niciodată, poate, evocarea acestui om, n’a fost mai actuală ca acum. Subiectul acestei conferinţe fixat mai înainte, coincide uimitor cu starea de spirit creată de ultimele evenimente. Talleyrand n’a fost numai un ministru dornic de îmbogăţire, aşa cum ni l’au înfăţişat legendele ci şi un mare, om politic, un adevărat vizionar, care a dat Franţei cea mai solidă temelie, pentru orientarea în politica ei externă. Expunerea acestor concepţii politice ale lui Talleyrand, în timpurile noastre, înlesneşte înţelegerea şi aprecierea la justa lor valoare şi semnificaţie a evenimentelor zilei. După Talleyrand, forţa Franţei, consta in: puterea ei, alianţele ei şi principiile marei revoluţii, adică a libertăţii şi egalităţii. Talleyrand a înţeles foarte bine, că prestigiul de mare putere a Franţei, nu se putea lipsi de alianţa statelor mici din centrul Europei, cum trebuia să servească drept contrabalansarea la o eventuală presiune a Germaniei. Amintim doar, de această trăsătură caracteristică politicei externe a Franţei de atunci, pentru că şi azi, după o sută şi ceva de ani, această trăsătură nu şi-a pierdut din valabilitatea ei. Coeziunea între aceste state şi Franţa, Telleyrand o vedea închegată temeinic pe baze ideologice, — ceia ce iarăşi a rămas ca o realitate valabilă până în zilele noastre. Dar acest adevăr, aruncă deodată, o lumină nouă asupra liberalismului din Franţa şi din ţările aliate cu ea. Liberalismul ideologic, nu mai apare astfel atât sub aspectul firesc social, cât sub unul naţional conservator! Pentru Franţa, cultivarea ideilor liberaliste, era cel mai puternic mijloc de a-şi menţine alianţele internaţionale pentru consolidarea prestigiului şi puterii ei. Adevărul acesta ia proporţiile unei adevărate viziuni istorice, dacă ne gândim la situaţia actuală a Franţei după conferinţa de la München. Prin prisma iedilor lui Tallyerand rămase valabile până azi, pentru politica externă a Franţei, rezultatul conferinţei dela München, apare pentru Franţa întro o lumină nouă. In jurul mesei verzi de la MUnchen, cei patru reprezentanţi ai statelor, au apărat pacea, în cât mai strânsă legătură cu interesele lor. Pentru Germania, interesul a fost evident, naţional. Pentru Anglia la fel — interesele naţionale ale Angliei fiind totdeauna pentru un anumit echilibru în Europa de pe urma, căruia, ea să poată rămâne arbitru al situaţiei, Mussolini, a urmărit la fel interesul ţării lui. Care a fost caracterul punctului de vedere francezi In primul rând acordul dela Muenchen, a însemnat o abatere dela doctrina lui Tallyerand şi anume: s’a făcut abstracţie de importanţa legăturilor ideologice între Franţa şi ţările aliate pe baza acestor legături. Interesele, permanente, naţionale ale Franţei, nu se pot dispensa de aceste alianţe, despre caracterul cărora, după acordul dela München fireşte că nu se mai poate vorbi. Cu ce s’a compensat sau speră să se compenseze, pentru puterea şi prestigiul internaţional al Franţei pierderea acestui însemnat reazem al forţei ei naţionale? Problema acestei compensări e nodul gordian pentru viitorul Franţei şi al Europei. Abaterea dela doctrina lui Talleyrând, sa făcut fără nici o compesaţie, aşa cum o cerea interesul eminamente naţional francez. Şi tocmai aceasta şi defineşte obiectivul politic al Franţei la conferinţa dela München, care, spre deosebire de obiectivele naţionale ale celorlalte ţări, a avut un substrat pur social Echilibrului internaţional, s’a preferat un anumit «echilibru» intern cu bine cunoscutele preponderante ale unei minorităţi privilegiate. Această precipitată schimbare de valori, nu pare să treacă fără o serioasă replică din partea popomlui frncez care, desmeticit din coşmarul ameţitor al răsboiului, a început să analizeze mai atent ce a dat şi cu ce a rămas. Nedesminţita forţă de conservare a poporului francez, începe să cântărească viitorul. E posibil ca cel puţin de astă dată, să se pună serios problema relaţiilor externe, sub adevăratul aspect naţional. Pe pământul bătrânei Franţe, umbra lui Talleyrand rătăceşte tristă în căutarea unei viguroase întruchipări, capabilă să înţeleagă şi să continue ceiace, cu o genială intuiţie, acum o sută şi ceva de ani s’a pus ca temelie pentru ca Franţa să fie cu adevărat o mare putere respectată şi ascultată. Alexandru Lipcan Vineri 14 Octombrie 1938 2 lei T»î«le de fr*ngare plătite în numerar conform aprobării Direcțiunii Generate P. T. T. No. 34,85ti. RUETIH INTERN Gestiuni verificate şi fraude date in vileag Au fost date publicităţii rezultatele anchetelor pe care controlorii generali ai Statului le-au făcut în cursul lunii trecute. Un bilanţ destul de trist prin aspectele sale. Gestiuni publice întregi în neregulă, oameni cari în trecuta guvernare de patru ani nu au făcut altceva decât să-şi însuşească în mod regulat bunurile obşteşti. Iată tabloul câtorva senzaţionale rezultate la care s-a ajuns prin anchetele din Septembrie trecut. Nereguli la primăria oraşului Vatra-Dorneii săvârşite de fosta administraţie comunală; cazuri de evaziune fiscală foarte numeroase; cercetări în legătură cu reclamaţia pe care locuitorii din comuna Vatra Moldoviţei au făcut-o împotriva administraţiei comunale; alte nereguli comise la primăria oraşului Mihăileni-Dorohoi; fraude şi orea administraţie puse în sarcina conducătorilor composesoratelor de păduri din Secuime, în judeţul Ciuc, o activitate dubioasă la Eforia Sf. Spiridon din Iaşi, şi aşa mai departe. Tabloul nu se încheie, negreşit, aici. Sunt pe cale de a fi descoperite sumedenii de abuzuri, nereguli în conducerea treburilor publice şi adevărate pungăşii pe care cu lăcomie le-au executat reprezentanta unui regim de odioasă amintire. In vremea când oamenii acelui regim se aflau încă via lucru, noi am arătat cu prisosinţă modul cum înţelegeau ei să îngrijească de avutul public. Afacerile au fost acoperite, potentaţii de pe atunci ocrotiţi de şefii lor politici, iar anchetele şi instrucţia judecătorească împiedicată. Vălul a căzut însă astăzi. Cortegiul gestiunilor, frauduloase a început să defileze sub ochii tuturora. EXTERN ÎNARMAREA STATELOR UNITE Azi dimineaţă s'a dat publicităţii Următoarea telegramă: WASHINGTON, 12. (Rador). — Preşedintele Roosevelt a declarat Marţi seara presei că bugetul naval al Statelor-Unite pe 1940 va reprezenta o sporire de 150.000 000 dolari faţă de cel din 1939. Pe de altă parte, s-a publicat o telegramă din Praga care rezumă apelul adresat preşedintelui Roosevelt de populaţia oraşului Policka, atribuit Germaniei deşi la 1000 locuitori cehi nu se adaugă decât câteva sute de germani. Prima telegramă confirmă abandonarea doctrinei lui Monroe-Presa americană subliniază interesul pe care preşedintele Roosevelt îl ataşează desfăşurării evenimentelor în Europa. Primul mesagiu pentru pace trimis cancelariilor europene de preşedintele Statelor Unite a arătat tuturor că America nu poate rămâne indiferentă la ceiace se petrece pe vechiul continent şi că în cazul unui conflict ea va fi obligată să ia atitudine mir'Un sens sau într’altul. Al doilea mesagiu preşidenţial, adresat numai fuehrer-ului' a precizat şi mai mult noua politică americană, care condamnă orice politică de agresiune şi de agitaţii războinice.Acest dublu amestec în afacerile europene a adus şi oarecari obligaţii guvernului federal de la Washington Apelurile preşedintelui Roosevelt au avut unele urmări de care va trebui să se ţină seamă. S’a ajuns la Un acord în patru prin sacrificarea celui de-al cincilea. S’a evitat războiul, dar cu proplrmi altor nedreptăţi. Chemarea populaţiei din Policka pune în lumină obligaţiile pe care America le are faţă de Cehoslovacia, obligaţii morale care cer o nouă intervenţie a guvernului din Washington, întărirea flotei americane este o măsură de precauție, ce are meritul de a pune în gardă acele puteri europene care agită prea mult stindardul războiului. P. T. FAPTE $1 $TIRI Halele Obor intrând în raza de 1 km., din jurul fabricii de măştină contra gazelor, conform legei speciale, care prevede că nu este permisă funcţionarea nici unui debit de băuturi spirtoase Intr’o rază de un km. în jurul întreprinderilor care lucrează pentru Apărarea Naţională, s’a decis închiderea tuturor cârciumelor şi celorlalte localuri care desfac băuturi spirtoase în această parte a Capitalei. Ministerul agriculturii şi domniilor a aprobat declararea ca păduri de protecţie pentru cauză de apărare naţională mai multe păduri din judeţul Alba-Ministerul economiei naţionale a decis ca d. Octavian David să fie repartizat a îndeplini atribuţiunile funca ceva. Dacă, prin reducerea ab-ţiunei sale la agenţia economică de pe Paul Teodorescu lângă legaţia română din Berna-ElPrintr’un decret lege art. 8 din legea privitoare la neștirbirea în timp de pace a stocului de război al armatei a fost modificat precum urmează: Termenul de executare prevăzut de art. 9 aliniatele A. B. și L. din legea privitoare la nestirbirea în timp de pace a stocului de război al armatei din 23 Iulie 1931 modificat prin legea din 28 Aprilie 1933 şi legea 16 Aprilie 1935, care expiră la 1 Octombrie 1938 se prelungeşte până la 1 Octombrie 1940 în condiţiunile susmenţionatelor legi. D. Constantin V. Gheorghiu, conferenţiar definitiv la facultatea de ştiinţe din Iaşi a fost numit prin chemare profesor titular la catedra de chimie organică de la aceiaşi facultate. D. Avram Răşinaru, profesor definitiv la liceul comercial din Alba Iulia, a fost numit inspector pentru învăţământul secundar. M. S. Rigete a binevoit să aotorize unui important număr de persoane civile şi militare să primească şi să poarte insemnele distncţiuni oir onorifice străine. Ministerul educaţiei naţionale a întocmit un decret lege pentru înfiinţarea de şcoli normale superioare. Ministerul educaţiei naţionale a numit revizori şcolari cu titlu provizoriu în controlul învăţământului primar în baza concursului depus un număr de 72 învăţători de gradul I la judeţele din cele 10 ţinuturi. Deasemeni s’au numit şi subrevizori şcolari de cancelarie cu titlu provizoriu. ROMA 13 (Rador) — D. Blondei însărcinatul cu afaceri al Franţei a făcut demersuri la Roma în cursul zilei de Miercuri în legătură cu obţinerea agrementului pentru noul ambasador al Franţei la Roma. Pentru aceasta d-sa a avut o lungă întrevedere cu contele Ciano.