Dreptatea, octombrie 1938 (Anul 12, nr. 3251-3272)

1938-10-14 / nr. 3262

km X1L NO. 3202 Director: DEMOSTENE BOTEZ Proprietar: S. A. „Dreptatea“ Registru publicaţiuni Nr. 1057/1938 Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9.­Telefon: 3.03.42 I­ona Elogiul tarammej iii. Am impresia că" nici în timpul în­delungatei crize economice prin care a trecut Europa şi, implicit, noi, nu ne-am dat seamă îndeajuns de fericirea pe care am­ avut-o de a fi o ţară de ţărani. Criza economi­­că de la 1928 încoace a constituit o criz­ă de desfacere a produselor in­dustriale, dar mai ales o criză a preţului produselor agricole. Am discutat altădată aici cauzele mul­tiple care au determinat­­coborârea preţului produselor agricole până la limita preţului de cost şi chiar sub el. Toată lumea a fost de acord că criza agriculturei a fost cu mult mai pronunţată decât criza în in­dustrie. Şi doar noi suntem o tară eminamente agricolă! In mod logic ar fi trebuit ca cri­za care era şi ea eminamente agri­colă să fi bântuit la noi mai dezas­­tros decât în alte părţi întrucât şi-ar fi găsit un teren propriu. Şi cu toate acestea nu tara româneas­că este acela care a traversat mai greu epoca de criză. Am putea spu­ne chiar contrariu: că am suportat-o mai bine decât alte tari, doar a­­ceasta nu am putea afirma că se datoreşte unui plus de perfecţiune în organizarea noastră. Totuşi atunci când în tarî cu mult mai bogate dar industriale, criza luase un aspect tragic sporind la milioane armatele de şomeri, noi ne-am găsit fără să avem nevoie de a adânci prea mult, în faţa aceleiaşi «mari mute» care este ţărănimea noastră şi care dacă sa plâns surd, n’a ţipat niciodată. Dacă am scăpat astfel se datoreşte inimai faptului că toată greutatea crizei a căzut pe massele de ţărani care au suportat-o fără să crâcneas­că, ca unii ce erau deprinşi cu limi­tele cele mai joase ale răului care îi lovea şi care astfel n’a putut să i surprindă. Sa intamplat acelaşi fe­nomen care se cunoaşte în fizică : •pentru suportarea greutăţilor mari se recomandă suprafeţe de bază mari, pentru ca astfel greutatea să se difuzeze pe o suprafaţă cât mai largă. Ţăranii au reprezentat o su­prafaţă destul de largă pentru ca să poată suporta greutatea univer­sală a unei teribile crize. Dar aceasta a mai fost posibil să treacă astfel fiindcă nimeni nu a încercat să scormonească mai adânc şi să cerceteze mai amănunţit tem­belele greutăţi ale crizei pe care le au suportat ţăranii. Ei n’au fost nici patroni, nici susţinători de pre­să şi nici nu prea au­ avut, glas mă­car pentru a pune în evidenţă că ei duc greutatea acestui timp şi că măcar pentru aceasta ar merita o preocupare şi un sprijin mai efica­ce şi mai susţinut De aceea aparen WSB&i­r.JtfZSWBOm­ ­ele s’au prezentat mult mai dulci decât realităţile din adânc. De fapt, prin efectul crizei, ţără­­nimea a fost pauperizată şi a pier­dut a­cea brumă de capitaluri care constituia­u­n început şi o bază pen­tru ridicarea e­ şi materială şi spi­rituală. Criza a mai fost trecută astfel şi din cauză că ţărănimea, dacă nu prin puterea ei materială din mici capitalizări în trecut, apoi prin so­brietatea ei constitutivă a izbutit să reziste cum n’au izbutit nici la noi nici aiurea, clase mult mai evoluate şi mai bine organizate. Ţăranii noş­tri n'au avut rezistenţă materială, nici capital, nici rezervă, nici in­ventar. In timpul liniştit înaintea războiului mondial de abea începu­se să se înfiripe pe ici pe colo, o ţărănime mai chiabură. Dar ţărănimea a rezistat cu mun­ca şi cu sobrietatea ei. Pentru a cul­tiva şi a vinde fără câştig n’a chel­tuit în ’î'an capitaluri vârâte în ex­ploatări ci numai munca lui fizică, şi a familiei lui pe care el nici alt­fel nu este deprins să le considere drept capital. Iar în ce priveşte apoi necesităţile vieţei lui curente, ţăra­nul fusese mai dinainte foarte bine pregătit pentru a nu cere nimic sau, foarte puţin, din ceea ce nu pro­duce el singur. Nu ştiu dacă ţara aceasta va pu­tea vreodată să răsplătească aşa cum se cuvine această abnegaţie simplă şi naturală care constitue virtutea esenţială a ţăranului. Este adevărat că el nu se aşteaptă la nici un semn de recunoştinţă şi cu atât mai puţin la una precisă şi imediată. Pentru el, — adică pentru acei despre care Mauriac spunea «că constituesc acea parte a um­a­­nităţei care hrăneşte pe cealaltă», a muncii este o lege a firei iar a fi sobru este o necesitate milenară. Facem aceste constatări astăzi când aflăm că programul de asis­tenţă a unui ţăran din Canada este, — bineînţeles la un nivel mult mai înalt,­­ să trăiască pe pământ şi din pământ; din el să-şi crească fa­milia, pe el să şi-o stabilească şi apoi, asta e tot, să treacă mâna al­tuia». Aşa­dar simplitatea aceasta este o grandoare biblică şi universală. Aceasta înseamnă că soluţia în a­­meliorarea în criza agricolă şi a stărilor sociale de la noi nu stă în prefacerea radicală a regimului a­­gricol (de la ogor la urină agricolă) ci în întărirea la maximum a regi­mului actual agricol şi ajutorarea admirabilelor lui elemente. Dacă ar mai fi Întruniri a-şi stri­ga fără frică de Caragiale: «Jos uzinele agricole, sus ogoarele». Demostene Botez Ruteni a autonom Sub titlul de mai sus, d. N. Iorga publică în «Neamul Românesc» de aseară următorul articol: S’a numit un guvernator cu numele care samănă a fi ma­ghiar pentru acea «Rusie pod carpatică», «de supt Capaţi», ca­re la tragerea hotarelor de pe urma Războiului cel Mare, a fost încredinţată Statului ceho­slovac fără ai fi alipită. Şi un întreg partid rutean, care e de fapt rusesc mai mult decât uc­rainean şi, dacă ar fi ucrainean, ar rîvni la o mare parte din Bu­covina, se manifestă la ceasul aşa de greu al Cehoslovacilor cu atitudini de ameninţare care a­­m­intesc pe ale henleiniştilor su­deţi. Aici cred că avem de spus şi noi un cuvânt. Cînd cele două Apşe şi alte elemente româneşti vorbind ro­mîneşte, dar rusificate, au fost cuprinse într’o graniţă datorită în mare parte şi ignoranţei noas­tre geografice şi istorice, noi i-am zis nimic, de­şi din acele părţi au plecat descălecătorii Moldovei şi marea familie aris­tocratică a Mihaleştilor îşi a­­vea vatra acolo. Avem într’un grad aşa de înalt sentimentul datoriei faţă de aliaţi şi prieteni iicit ne am ferit de a visita mă­car pe ai noştri de acolo. Dar, să ne înţelegem, aceasta am făcut-o pentru Praga. Pentru Praga Cehilor şi a fraţilor lor Slovacii, şi aceştia vechi tovarăşi de luptă ai noştri contra Ungu­rilor cotropitori. Faţă de o Rutenie, aproape deslipită, care ni se instalează la graniţă deocamdată în aceste restrinse, nu este de ce să rămâ­nem în aceiaşi atitudine. Ştim ce sentimente nu poartă şi ce viitor nu pregăteşte. S’o ştie şi Guvernul român! N. IORGA -------------›==*›=—■ D. Avenol la Barcelona BARCELONA 13 (Rador) — D. Avenol se află de două zile la Bar­celona. Anarhia administrativă de ieri Un cabinet de instru­cție de pe lân­gă tribunalul Ilfov, se ocupă de câ­teva zile cu un nou gen de­­detur­nare a banului public, descoperit cu prilejul verificărei gesliîînii prima­idei de Verde. Este vorba anume, de însușirea unor importante sume de bani provenite din­ depunerile lunare ale fund­ lunari­lor şi destinate, fie pentru a fi de­puse la casieria publică, pentru plata viitoare a pensiilor acestor funcţio­nari, fie la Casa de Credit a funcţio­narilor c­onjunali drept plată a ratelor împrumuturilor contractate de aceşti funcţionari. Acest gen de hojie, îmbracă forme necunoscute până astăzi la administra­ţia noastră publică, fiindcă, el pre­supune întâi complicităţi dintre cele mai mari, iar în al doilea rând, pre­­varicaţiunea nu prejudiciază autori­tatea, ci tocmai pe slujitorii ei, func­ţionarii. Cine cunoaşte formele ce se fac, a­­­unci când se varsă aceste reţineri în casa statului, judeţului sau co­munei, ştie, că numai o complicitate generală poate înăbuşi descoperirea fraudei. Altfel, ea trebuie desvăluită automat din prima liniă când frauda s’a săvârşit. Reţinerile pentru pensie, sau pen­tru datorii la casele de credit sau aju­­tor, se fac prin statul de plată a sa­lariilor. Ordonanţatorii de salarii, odată cu plata referitor, fac aceste reţineri se simt imediat înaintate jocului in drept. Această operaţiune trebuie să aibe viza sau cel puţin cunoştinţa, con­ducătorului superior al administraţiei. Poate din neglijenţă, nu s’a făcut­­- în speţă — această incunoştiinţare a primarului de odinioară din Verde. Ce trebuia automat să urmeze? Şeful Casei de pensii, sau al Casei de credit şi a­jutor respective, văzând că nu a intrat în posesiunea numera­rului provenit din reţinerile făcut­e funcţionarilor, avea obligaţiunea să se­­zizeze pe primarul sectorului înspre a­­ceastă stare de lucrări, dar dacă, prin imposibil, nu ar fi avut la timp a­­cest numerar după intervenţia făcu­tă în scris, datoria lui era să sezizeze parchetul întrucât deturnarea de fon­duri era vizibilă. Lucrul nu s’a făcut aşa. Şi a fost din pricina aceasta posi­bil, cu luni — poate ani — în şir, ca­sele de pensie şi de credit să continue să funcţioneze, fără a primi sumele de bani la cari aveau dreptul şi care constituiau de drept şi de fapt averea­­funcţionarilor respectivi. Iată pentru ce conchidem că acest gen nou de fraudare a banului public nu s’ar fi putut efectua decât cu­ o generală complicitate dela cel mai mic până la cel mai mare. Se pune însă o întrebare firească: pentru ce au făcut funcţionarii şi mi şi-au reclamat drepturile lor? Când funcţionarii au luat cunoştinţă că depunerile lor nu au fost vărsate locului în drept, nu erau ei îndrep­tăţiţi să adreseze plângeri împotriva acestei anarhii? Răspunsul îl «bun în «gnmştinţă de­ cauză: FLNCŢÎONAtlfl S’AU miUI SA RECLAME, PENTRU A NU FI DATI AFARA. Ei însă s’au adresat indirect pre­sei, care Ie-a înregistrat aceste plân­geri. Prin urmare, dacă presupunem, că lucrul nu a fost cunoscut la înce­put de către conducătorii autorităţei în chestiune, publicitatea nu se putea să nu-i sesizeze pe aceştia despre a­­narh­ia ce se găseşte în administraţia în fruntea căreia se aflau. Aceştia însă au făcut urechea toacă. Iată dar, că complicitatea trebuie extinsă tot mai sus, fiindcă frauda nu era posibilă în aceste condiţi­ini. Dar nu vrem prin asta să ne însu­şim dreptul justiţiei şi să ne ameste­căm în stabilirea responsabilităţilor. Urmărim cu totul altceva. Urmărim anume să stabilim, anar­hia administrativă care a putut dăi­nui atâta vreme, la o instituţie ori este primăria de Verde. Primăria avea o comisi­une de ve­rificare aleasă din rândul consilieri­­lor comunali, ei înşişi aleşi de ceta­­ţeni. Aceasta comisie era datoare să verifice anual gestiunea primăriei. Ce a făcut această comisie timp de patru­­ani? A adormit cu legea în mână, sau a primit ceva la mână ca să doarmă chiar când nu-i era somn? Membrii acestei comisiunii se cuvine ,traşi personal la răspundere, petru ca împreună cu toţi defraudatorii şi com­plicii lor, direcţi sau indirecţi,­­să a­­copere toate prejudiciile băneşti cau­­■zate funcţionarilor comunali prin acea­stă nem­a­­­pomenită incum­e. Este de sperat, că actualul regim­ comunal, căruia i s a fost dat să pri­mească o atât de tristă moştenire, să meargă până la capăt cu urmărirea incorecţilor, cari, abuzând de situa­ţia lor privilegiată, au putut opera la primărie ca într’o a doua vlăsie, nesocotolind până şi situaţia de mâine a Sărmanilor salariaţi comunali. L. I. Vianu Iluzii Dorinţa unanimă a popoarelor de a convieţui în pace şi de a cola­bora în spirit de progres n’a putut fi nesocotită multă vreme de con­ducătorii vremelnici, cari în cursul ultimelor şi gravelor evenimente au avut răspunderi atât de cople­şitoare. Dându-şi seama ca senti­mentul masselor populare consti­tuia un obstacol din cele mai seri­oase pentru realizarea planurilor lor, aceştia au preferat tactica de­magogică de iluzionare a popoa­relor. Câte discursuri sonore n’au fost pronunţate pentru a se convinge lumea că «pacea a fost definitiv salvată» şi că o reglementare ge­nerală a problemelor în discuţie este foarte apropiată. Câtă abili­tate s’a revărsat pentru liniştirea opiniei publice­ pe drept cuvânt îngrijorată. Acordul dela Muench­en urma să deschidă, — după spusele semna­tarilor şi ale celor ce au făcut a­­ceastă atmosferă favorabilă, — o eră nouă de pace generalizată şi durabilă. Ce e drept, o declaraţie anglo­­germană a fost semnată, prin care cele două mari puteri se asigurau că nu vor recurge la război una împotriva celeilalte. Dar n’au tre­cut decât zece zile şi ne-a fost dat să ascultăm discursul de la Saar­­brueck. Pentru opinia engleză, a­­cest discurs a fost un nou prilej de desmorţire. In Marea Britanie, s’a întărit cu­ .................■ . " realităţi va fi executat îfctr’un ritm accele­rat, iar serviciul militar obligator este pe cale de legiferare. «Guver­­nantele engleze»* se arată dispuse pe de altă parte să pună capăt imixtiunilor străine în luptele care frământă astăzi o ţară din Asia occidentală. S’a mai spus după Muench­en că declaraţia anglo-germană va fi ur­mată de un acord anglo-italian. La Roma, au fost începute nego­­cierile de rigoare între lordul Perth şi contele Ciano. Totul se reducea la găsirea modalităţilor pentru punerea în aplicare a acor­dului din Aprilie.­­Pentru atât de puţin lucru, pare greu de înţeles de ce este nevoe de atât de mult timp. Anglia cere retragerea legiona­rilor italieni din armata genera­lului Fraco. In schimb, ea se de­­clară dispusă să recunoască impe­riul italian (ceiace nu înseamnă altceva decât oficializarea ocupării Etiopiei) și să recunoască guvernu­lui din Burgos dreptul de belige­rant. Toate ar reuși, dacă Italia n’ar persista în hotărârea de a con­­tinua să lupte pe frontul spaniol. Din cei 40.000 legionari italieni, gu­vernul din Roma nu intenţionează să repatrieze decât un sfert. Paralel cu aceste interminabile tratative, guvernul din Valencia a trecut la fapte. Respectând angaja­mentul luat de d. Negrin la Gene­va, Spania republicană a început evacuarea voluntarilor străini cari alcătuiau faimoasele brigăzi in­să­rând convingerea că acordul de la Muenchen n’a fost altceva decât «in­­­ternationale. Şi ceiace merită Secretarul general al Societăţii « armistiţiu în stare de război», cum­­ fie menţionat, aceste evacuări se Naţiunilor a vizitat Miercuri sediul­­ l-a definit leaderul laburist Attlee, fac sub controlul unei comisii in­­comitetului executiv al partidului . Riposta engleză a fost promptă ternaţionale numită de socialist spaniol, şi categorică. Planul de înarmare a Naţiunilor. Sa mai afirmat după Muenchen că vom asista cărând la o apropiere franco-germană şi la una franco­­italiană. S’a anunţat chiar o vizită a mareşalului Goering la Paris. N’au trecut două zile şi vizita ma­reşalului Goering a fost desminţi­­tă de Quai d’Orsay. Franţa numeş­te amabasador la Roma, dar presa italiană atacă din zi în zi mai vi­guros politica franceză. Titlul de glorie al acordului de la Muenchen a fost, după declaraţiile celor patru semnatari, pacificarea Europei centrale. Alte iluzii... Sa crezut că încorporarea regiu­nilor sudete la Reich va pune ca­păt disputelor teritoriale. Ori, în realitate, s’a întâmplat contrariul. Căci, a fost destul să se fae aceste regiuni din trupul Cehoslovaciei pentruca apetiturile tuturor crească. Acordul dela Muenchen a fost de mult depăşit. Până şi cerinţele de­la Godesberg au fost satisfăcute. Şi, cu toate acestea, armatele ger­mane au ocupat mai mult terito­riu decât i se atribuise, iar Berli­nul cere să i se dea fără plebiscit şi unele regiuni cehe. Polonia a ocupat până acum pa­tru districte, dar cere să i se cede­ze imediat şi alte teritorii, în care nu sunt decât 76.239 polonezi faţă de 129.639 cehi. Fără să se lase mai prejos Unga­ria revendică regiunile cele mai bogate din Slovacia şi Rutenia, cuprinzând cele patru mari oraşe: Bratislava, Kosice, Uzhorod şi Mu­-------------------------------------------------veția. I (Continuare în imagina II) -----­Societatea| _ anwEi lui P­r'Ăm­.?. »»zmxaskm Umbra lui Talleyrand Săptămâna trecută, la fundaţia Dalles, d- Const. Vişoianu, fost mi­nistru, a vorbit despre Talleyrand faimosul ministru de externe al Franţei sub Napoleon. Niciodată, poate, evocarea aces­tui om, n’a fost mai actuală ca a­­cum. Subiectul acestei conferinţe fixat mai înainte, coincide uimitor cu starea de spirit creată de ultime­le evenimente. Talleyrand n’a fost numai un mi­nistru dornic de îmbogăţire, aşa cum ni l’au înfăţişat legendele ci şi un mare, om politic, un adevărat vizionar, care a dat Franţei cea mai solidă temelie, pentru orientarea în politica ei externă. Expunerea acestor concepţii poli­tice ale lui Talleyrand, în timpurile noastre, înlesneşte înţelegerea şi a­­precierea la justa lor valoare şi sem­nificaţie a evenimentelor zilei. După Talleyrand, forţa Franţei, consta in: puterea ei, alianţele ei şi principiile marei revoluţii, adică a libertăţii şi egalităţii. Talleyrand a înţeles foarte bine, că prestigiul de mare putere a Franţei, nu se putea lipsi de alian­ţa statelor mici din centrul Euro­pei, cum trebuia să servească drept contrabalansarea la o eventuală presiune a Germaniei. Amintim doar, de această trăsă­tură caracteristică politicei externe a Franţei de atunci, pentru că şi azi, după o sută şi ceva de ani, aceas­tă trăsătură nu şi-a pierdut din va­labilitatea ei. Coeziunea între aceste state şi Franţa, Telleyrand o vedea închega­tă temeinic pe baze ideologice, — ceia ce iarăşi a rămas ca o realitate valabilă până în zilele noastre. Dar acest adevăr, aruncă deodată, o lu­mină nouă asupra liberalismului din Franţa şi din ţările aliate cu ea. Liberalismul ideologic, nu mai a­pare astfel atât sub aspectul firesc social, cât sub unul naţional conser­vator! Pentru Franţa, cultivarea i­­­deilor liberaliste, era cel mai puter­­­nic mijloc de a-şi menţine alianţe­le internaţionale pentru consolida­rea prestigiului şi puterii ei. Adevărul acesta ia proporţiile u­­nei adevărate viziuni istorice, dacă ne gândim la situaţia actuală a Franţei după conferinţa de la Mün­chen. Prin prisma iedilor lui Tallyerand rămase valabile până azi, pentru politica externă a Franţei, rezulta­tul conferinţei dela München, apa­re pentru Franţa întro o lumină nouă. In jurul mesei verzi de la MUn­chen, cei patru reprezentanţi ai sta­telor, au apărat pacea, în cât mai strânsă legătură cu interesele lor. Pentru Germania, interesul a fost evident, naţional. Pentru Anglia la fel — interesele naţionale ale An­gliei fiind totdeauna pentru un a­­numit echilibru în Europa de pe urma, căruia, ea să poată rămâne arbitru al situaţiei, Mussolini, a ur­mărit la fel interesul ţării lui. Ca­re a fost caracterul punctului de ve­dere francezi In primul rând acor­dul dela Muenchen, a însemnat o a­­batere dela doctrina lui Tallyerand şi anume: s’a făcut abstracţie de importanţa legăturilor ideologice în­tre Franţa şi ţările aliate pe baza acestor legături. Interesele, permanente, naţionale ale Franţei, nu se pot dispensa de aceste alianţe, despre caracterul că­rora, după acordul dela München fireşte că nu se mai poate vorbi. Cu ce s’a compensat sau speră să se­ compenseze, pentru puterea şi prestigiul internaţional al Franţei pierderea acestui însemnat reazem al forţei ei naţionale? Problema acestei compensări e nodul gordian pentru viitorul Fran­ţei şi al Europei. Abaterea dela doctrina lui Talley­rând, sa făcut fără nici o compesa­ţie, aşa cum o cerea interesul e­­minamente naţional francez. Şi toc­mai aceasta şi defineşte obiectivul politic al Franţei la conferinţa de­la München, care, spre deosebire de obiectivele naţionale ale celorlalte ţări, a avut un substrat pur social Echilibrului internaţional, s’a pre­ferat un anumit «echilibru» intern cu bine cunoscutele preponderante ale unei minorităţi privilegiate. Această precipitată schimbare de valori, nu pare să treacă fără o serioasă replică din partea popom­lui frncez care, desmeticit din coş­marul ameţitor al răsboiului, a în­ceput să analizeze mai atent ce a dat şi cu ce a rămas. Nedesminţita forţă de conservare a poporului francez, începe să cântărească vii­torul. E posibil ca cel puţin de astă dată, să se pună serios problema relaţiilor externe, sub adevăratul as­pect naţional. Pe pământul bătrânei Franţe, umbra lui Talleyrand rătăceşte tris­tă în căutarea unei viguroase în­truchipări, capabilă să înţeleagă şi să continue ceiace, cu o genială in­tuiţie, acum o sută şi ceva de ani s’a pus ca temelie pentru ca Fran­ţa să fie cu adevărat o mare pu­tere respectată şi ascultată. Alexandru Lipcan Vineri 14 Octombrie 1938 2 lei T»î«le de fr*ngare plătite în nu­­m­erar conform aprobării Direcțiunii Generate P. T. T. No. 34,85ti. RU­ETIH INTERN Gestiuni verificate şi fraude date in vileag Au fost date publicităţii rezulta­tele anchetelor pe care controlorii generali ai Statului le-au făcut în cursul lunii trecute. Un bilanţ des­tul de trist prin aspectele sale. Ges­tiuni publice întregi în neregulă, oameni cari în trecuta guvernare de patru ani nu au făcut altceva decât să-şi însuşească în mod regu­lat bunurile obşteşti. Iată tabloul câtorva senzaţionale rezultate la care s-a ajuns prin an­chetele din Septembrie trecut. Nereguli la primăria oraşului Vatra-Dorneii săvârşite de fosta administraţie comunală; cazuri de evaziune fiscală foarte numeroase; cercetări în legătură cu reclamaţia pe ca­re locuitorii din comuna Va­tra Moldoviţei au făcut-o împotriva administraţiei comunale; alte ne­reguli comise la primăria oraşului Mihăileni-Dorohoi; fraude şi o­rea administraţie puse în sarcina con­ducătorilor composesoratelor de pă­duri din Secuime, în judeţul Ciuc, o activitate dubioasă la Eforia Sf. Spiridon din Iaşi, şi aşa mai de­parte.­ Tabloul nu se încheie, negreşit, aici. Sunt pe cale de a fi descoperite sumedenii de abuzuri, nereguli în conducerea treburilor publice şi a­­devărate pungăşii pe care cu lăco­mie le-au executat reprezentanta unui regim de odioasă amintire. In­ vremea când oamenii acelui regim se aflau încă via lucru, noi am arătat cu prisosinţă modul cum înţelegeau ei să îngrijească de avu­tul public. Afacerile au fost acope­rite, potentaţii de pe atunci ocrotiţi de şefii lor politici, iar anchetele şi instrucţia judecătorească împie­dicată. Vălul a căzut însă astăzi. Cortegiul gestiunilor, frauduloase a început să defileze sub ochii tutu­rora. EXTERN ÎNARMAREA STATELOR­ UNITE Azi dimineaţă s'a dat publicităţii Următoarea telegramă: WASHINGTON, 12. (Rador). — Preşedintele Roosevelt a declarat Marţi seara presei că bugetul naval al Statelor-Unite pe 1940 va repre­zenta o sporire de 150.000­ 000 dolari faţă de cel din 1939. Pe de altă parte, s-a publicat o te­legramă din Praga care rezumă a­­pelul adresat preşedintelui Roose­velt de populaţia oraşului Policka, atribuit Germaniei deşi la 1000 lo­cuitori cehi nu se adaugă decât câ­teva sute de germani. Prima telegramă confirmă aban­donarea doctrinei lui Monroe-Presa americană subliniază inte­resul pe care preşedintele Roosevelt îl ataşează desfăşurării evenimen­telor în Europa. Primul mesagiu pentru pace trimis cancelariilor eu­­ropen­e de preşedintele Statelor­ U­­nite a arătat tuturor că America nu poate rămâne indiferentă la ceiace se petrece pe vechiul continent şi că în cazul unui conflict ea va fi obligată să ia atitudine mir'Un sens sau într’altul. Al doilea mesagiu preşidenţial, adresat numai fueh­­rer-ului' a precizat şi mai mult noua politică americană, care condamnă orice­ politică de agresiune şi de a­­gitaţii războinice.­­Acest dublu amestec în afacerile europene a adus şi oarecari obliga­ţii guvernului federal de la Was­hington­ Apelurile preşedintelui Roosevelt au avut unele urmări de care va trebui să se ţină seamă. S’a ajuns la Un acord în patru prin sacrificarea celui de-al cincilea. S’a evitat războiul, dar cu pro­pl­rmi al­tor nedreptăţi. Chemarea populaţiei din Policka pune în lumină obligaţiile pe care America le are faţă de Cehoslova­cia, obligaţii morale care cer o nouă intervenţie a guvernului din Was­hington, întărirea flotei americane este o măsură de precauție, ce are meri­tul de a pune în gardă acele pu­teri europene care agită prea mult stindardul războiului. P. T. FAPTE $1 $TIRI Halele Obor intrând în raza de 1 km., din jurul fabricii de măşti­nă contra gazelor, conform legei spe­­ciale, care prevede că nu este per­misă funcţionarea nici unui debit de băuturi spirtoase Intr’o rază de un km. în jurul întreprinderilor care lucrează pentru Apărarea Na­ţională, s’a decis închiderea tuturor cârciumelor şi celorlalte localuri care desfac băuturi spirtoase în a­­ceastă parte a Capitalei. Ministerul agriculturii şi domnii­lor a aprobat declararea ca păduri de protecţie pentru cauză de apărare naţională mai multe păduri din jude­ţul Alba-Ministerul economiei naţionale a decis ca d. Octavian David să fie re­partizat a îndeplini atribuţiunile func­­a ceva. Dacă, prin reducere­­a ab-­­ţiunei sale la agenţia economică de pe Paul Teod­orescu lângă legaţia română din Berna-El­Printr’un decret lege art. 8 din le­gea privitoare la neștirbirea în timp de pace a stocului de război al ar­matei a fost modificat precum ur­mează: Termenul de executare prevăzut de art. 9 aliniatele A. B. și L. din legea privitoare la nestirbirea în timp de pace a stocului de război al armatei din 23 Iulie 1931 modificat prin le­gea din 28 Aprilie 1933 şi legea 16 A­­prilie 1935, care expiră la 1 Octom­brie 1938 se prelungeşte până la 1 Octombrie 1940 în condiţiunile sus­menţionatelor legi. D. Constantin V. Gheorghiu, con­ferenţiar definitiv la facultatea de ştiinţe din Iaşi a fost numit prin che­mare profesor titular la catedra de chimie organică de la aceiaşi facultate. D. Avram Răşinaru, profesor defi­n­itiv la liceul comercial din Alba Iu­­lia, a fost numit inspector pentru în­văţământul secundar. M. S. Rigete a binevoit să aoto­­rize unui important număr de per­soane civile şi militare să primească şi s­ă poarte insemnele distncţiuni oir onorifice străine. Ministerul educaţiei naţionale a în­tocmit un decret lege pentru înfiin­ţarea de şcoli normale superioare. Ministerul educaţiei naţionale a nu­mit revizori şcolari cu titlu provizo­riu în controlul învăţământului pri­mar în baza concursului depus un număr de 72 învăţători de gradul I la judeţele din cel­e 10 ţinuturi. Deasemeni s’au numit şi subrevi­­zori şcolari de cancelarie cu titlu provizoriu. ROMA 13 (Rador) — D. Blondei însărcinatul cu afaceri al Franţei a făcut demersuri la Roma în cursul zilei de Miercuri în legătură cu ob­ţinerea agrementului pentru noul ambasador al Franţei la Roma. Pentru aceasta d-sa a avut o lungă întrevedere cu contele Ciano.

Next