Dreptatea, iunie 1946 (Anul 21, nr. 95-119)

1946-06-01 / nr. 95

Liu! XX! (seria b­!-a) Nr. 95­­4 pagini 200 Lei Sâmbătă 1 iunie 1946 REDACŢIA si ADMINISTRAŢIA Str. Clemeaceau Nr. 9 avanamients: Instituţii ş! întreprinderi particulare ! iso.cod­" anual 1 Organ al parfidlu­l­ui national ?! Telefoane:­ Redacţia 5.28.14 Adiţia 4.58.13 Tipografia 5.22.76 Taxa plătită în numerar conf. aprobării 15.504/946 Cont C. E. C. 1386 PIT­A­Ţ­I­A Alegerile din Turcia 1 Guvernul de „largă concentrare democratică“, guvernul care nu torm­eneşte­ a trâmbiţa în toate di­recţiile rasei vânturilor ,,democra­ts rujl“ său şi dragostea „sa neţăr­­esurită pentru că.rru muncitoare, gu.­vernul care prin p­atrolima-progrem­ Bbia publicată îşi manifestă inten­ţiile tăia­t­­e fali, guvernul acesta de minciu­nă şi teroare, ne-a dăruit zilele a­­­sestea un impozit de cea mai reac­ţionară speţă. Ne-a dăruit capi­tal­­a Estie cel mai retrograd şi cel mai antidemocratic impozit. Este impo­­rtul de paire s'au servit tiranii în antichitate spre a apăsa pe colon­­ţi seniorii atotputernici în evul me­diu pentru a lovi în burghezime şi ţărani. Este impozitul cel mai uşor de perceput, dar şi cel mai ne­drept. Până şi în coloniile africane ale marilor puteri europene capital­­ia, care era aşezată asupra indigen fcilor a fost aproape cu desăvârşire desfiinţată. In Rusia ţaristă, capi­­taţia a fost vreme de două veacuri spaima populaţiei rurale. Guvernul d-lui dr­. Groza, car© te bate în piept şi se­­frăileşte cu mulţimea leacurilor pa care le are pentru toate racilele economiei na­ţionale, a găsit în ultimă instanţă acest leac nesperat şi perimat. Spe­cialiştii săi financiari, au scos din cutia surprizelor, instrumentul cel m­ai nedemocratic şi mai apăsător pentru păturile nevoiaşe. Este şi a­­cesta Un semn al incompetenţei oa­menilor săi, aşezaţi la conducerea departamentelor economice. Şi mai este încă o dovadă, dacă mai era nevoie, de nesinceritatea democra­tismului propovăduit de fiţuicile co­muniste şi com­unizante, de haosul şi lipsa de soluţii în care se zbate acest guvern neiutit şi nedorit de nimeni. Desigur, prestaţia nu este ceva nou în legislaţia noastră financiară. De ea s’au servit comunele în mod aproape constant. Dar ea nu mai are ce stă­uia într’o epocă de democra­ţie integrală Şi in niciun caz nu are ce căuta în fonna primitivă în care a fost aşezată . In această privinţă, nu joacă ni­ciun rol faptul că ea a fost insti­tuită „numai pe termen de doi ani1" de LAZAR ILIESCU şi „numai pentru refacerea bunuri­lor comunale şi judeţene distruse din cauzia r­ăboiulu­i". Cunoaştem şi alte dări atestate pe termen li­mitat şi care apoi au intrat în die­ta regulată a taxelor şi impozitelor. In fond capitaţia introdusă prin legea apărută în Monitorul Oficial din 20 Mai 1046, nu urmăreşte atât „refacere efectivă“ cât încearcă de a crea venituri suplimentare Sta­tului, in speţă ministerului de in­terne. Deci nu comunelor, căci pri­măriile sunt obligate să verse su­mele la sfârşitul fiecărei luni, în contul acestui minister. Nu se urmăreşte refacerea efec­tivă, căci legea acordă numai 15 zile dela publicarea ei ca termen pen­tru cei ce vor să execute in natură lucrările de refacere. Cei care nu s'au anunţat în timp sunt „conside­raţi că răscumpără participarea la muncă". Cei în­deosebi loviţi prin această dispoziţie sunt fără îndoială­, toc­­mai cei mai nevoiaşi, tocmai cei cere prin firea lucrurilor nu pot să facă (Continuare In pag. 3-a) Nu se poate spune, că nu aveam noi Românii simpatii pentru Tur­ci şi înainte şi după primul răz­boi mondial­ Cu toate reminiscen­­ţele dureroase, infiltrate în men­talitatea noastră, cari trebuiau să se exteriorizeze in mod atavic, noi totuşi apreciam calităţile su­perioare ale poporului turc. Şi acest articol este scris sub rezerva aceloraş condiţii. Dar ce­tind Comunicatele asupra alege­rilor din Turcia suntem nevoiţi să facem unele aprecieri, cari nu vor fi probabil pe placul oficialităţii lor. Totuşi n’avem încotro. Ami­­ciţie încoace-încolo, adevărul pri­mează. După ce s’a făcut o reclamă destul de zgomotoasă alegerilor de acum la, spunându-se, că după atâţia ani Turcia revine­­a nor­mal, că şi partidele din opoziţie participă la alegeri, că totuşi par­tidul sau grupările guvernamen­tale vor birui, am aşteptat cu le­gitimă curiozitate rezultatul. Dar iată, că azi dimineaţă ni s’a servit un duş rece, care ne-a trezit din beatitudinea noastră naivă şi pentru prima oară ne face să ne îndoim în proverbiala corectitudine a Turcilor. Corespondentul agenţiei Reuter comunică din Istambul : ,,Partidul democrat (opoziţio­nist) s’a abţinut dela alegeri, iar partidul regenerării naţionale sin­­gurul partid de opoziţie intrat în luptă, a participat la alegeri nu­mai cu cursul dimineţii şi apoi s-a retras în semn de protest contra ingerinţilor”. Am înţeles. Participarea opozi­­vestită lumii cu atâta tămbă­­a rămas un fel de pitum de­­siderium. Vă puteţi închipui în ce hal s’a sperat acolo, dacă un partid este nevoit să se retragă în cursul operaţiunilor electorale Guvernamentalii cari au stăpânit Turcia de atâta timp în mod dic­tatorial au crezut că se vor pu­tea împăna şi cu încrederea po­porului Dar în momentul, în ca­re au bănuit, că poporul nu va respecta socoteala de acasă, gu­vernamentalii au spart târgul. Alegerile sunt bine venite, trăi­as­că libertatea şi democraţia, dar numai pentru cazul dacă poporul votează cu guvernul. Dacă po­porul se dovedeşte însă a fi ingrat trebue pedepsit aspru şi instan­taneu. Aşa au procedat Turcii. Poporul turc nu a înţeles să con­­sacre această comedie constituţio­nală prin prezenţa sa. Numitul corespondent al agenţiei Reuter adaugă: „Din primele rezultate reiese, că au participat la vot 49 la sută din alegătorii înscrişi în listele electorale“. Va să zică partidul guverna­mental nici în cazul când ar fi obţinut unanimitatea voturilor, nu se putea lăuda că deţine în­crederea majorităţii ţării. Dar nici măcar în asemenea condiţii cu tro­­tul excepţionale partidul guver­namental nu este sigur de victo­rie. Căci iartă ce mai telegrafiază corespondentul agenţiei Reuter: „...Partidul republican al po­porului, până nu de mult singu­rul partid politic din Turcia, se pare că a câştigat alegerile mu­nicipale de Duminică”. „Se pare” numai ? Şi noi care credeam, că după ce a snopit în bătaie poporul recalcitrant şi du­pă ce opoziţia desgustată s’a re­tras, după ce deci partidul „re­publican poporal"a rămas singur pe teren, cel puţin în atari con­­diţiuni, cu totul speciale, să bi­ruiască. Noi, adicătelea Rumâni familiarizaţi cu­­ultimele invenţii technice electorale, noi nu ne-am fi îndoit nici o clipă, dar engle­zul meticulos se îndoieşte. Ne-am îndoi şi noi, dacă ne-ar arăta ci­neva cum se poate „alege” dintre trei candidaţi, dacă doi din ei s-au retras şi numai unul candidează? Prin urmare nu se va mai zice, că în Turcia au fost „alegeri” şi sperăm, că Marile Puteri nu vor recunoaşte guvernul ieşit din a­­semenea majorităţi. Să nu ni se mai vină cu dreptul suveranită­ţii. Dacă Marile Puteri au drep­tul să controleze alegerile în Un­garia, România, Italia, Grecia, etc trebuie să aibă acest drept şi în Turcia. Dr. Gh. Gu­ăbeanu (Continuare In pag. 4-a) M­­pl I* Democraţie şi plocon Sătenii din corn. Dărăşti şi Mă­gurele juid. Ilfov, se plâng că deşi a trecut aproape anul de când a început aplicarea reformei a­­grare şi deşi sunt împroprietăriţi de două ori pe săptămână, totuşi nici până în prezent nu ştiu care­ este totul ce li s’a atribuit — cu toate protestele celor trecuţi pe tablou Ca şi ale celor scoşi în mod arbitrar, comitetele agrare respective lucrează de zor la... stabilirea peşcheşurilor cari nu totdeauna sunt în raport cu fi­verui solicitantului — Ba o găină, ba ceva ouă, ba u­n fleac de treizeci de mii lei de căciulă pentru măsurătoare, treaba mer­ge strună, comitetele încasează şi sătenii amăgiţi... oftează — Ferească Dumnezeu, să nu fe­­ceapă să creadă că „democraţia“ însemnează „plocon". Politica externă a Ungurilor III. Alianţa lor cu Germanii Astăzi publiciştii maghiari reamin­tind prietenia lor cu Germaniiii, vor­besc de „blestemul secullar". Dar a fost un timp când aceiaşi publicişti sau alţii de felul lor nu se oboseau să aratice, că singura salvare a Un­gariei şi a poporului maghiar este ataşarea lor coloanei imperialiste germane. Bismarck, cel medi mare blăh­tat de Stat al Germaniei, se declară despre Unguri în felul următor: Intre Dunăre şi Tisa locueşte un popor. Maghiarii Este ca şi când noi am locui acolo“ Influenţa politicei germane d­supra poporului şi in urma ei a culturei germane, nu este de o dată recentă. Chiar înainte de perraaa dinastiei lor naţionate, a Arpazilor, Germanii sub diferite forme ajung în legătură strânsă cu Ungurii. Înrudirea prinţi­lor germani cu d­inast­ia maghiară, introducerea creştinismului, organi­zarea statului şi mai pe urmă coloni­­­zările­ Germanilor în massă, toate dovedesc că ceie două popoare au trăit de veacuri un trai comun. După catastrofa de la Mohaciu, ar­matele Semilunei au cucerit Ungeri­a. Partea nordică a Ţării a fost însă incorporată de Habsburg!, i :Tr !isil­­vaniia a rămas provincie autonomă" sub guvernji­ tatea Sultatului-PrlB aituart tervre fi * Sf p,i­ ttc.j^ue* teona stăpânirii mi« Coroane este o sim-Dar deoparte Ungurii nu s'au gră­bit să scape de dominaţia turcească, de a­ltă parte ei ştiau prea bine, că singuri, avizaţi numai la puterile lor proprii, nu puteau să scape. Elibe­rarea lor de sub jugul turcesc Înseni­na în ultima analiză infeodare de astă dată spre Germani. După cum r­e amintit În articolul precedent o partidă puternică lucra făţiş pentru această eventualitate şi nu se gân­dea la redobândirea independenţei Ungariei. A existat totuşi un curent antiger­­man s­au mai exact ainiit habsburgic, care dorea să refacă Independenţa şi unitatea Statului cu ajutorul Tur­­cilor. La intervaluri anumite au is­­bucnit chiar rebe­liuni serioase şi s'au dat lupte cu împăratul de'a Wier­a, dar ele n'au dus la vreun rezultat remarcabil şi constant. Par­­tida germano,fiia ei,a şi mai puteaM­ ca şi Mai norocoasă. După alungarea Turelor, Habsbur­­gii consolidează dominaţiunea iar In Ungaria­­ şi influenţa germană se În­­tăreşte tot mai mult­ pentru a cup­rinde toată viaţa de Stat şi cea so­­cială a Ungariei-, Ungaria devine provincie Habsburgică şi poporul maghiar devine sate­lu'' Germaniei in înţeiesul clasic a' cuvântului Ac existai desigur şi tendinţe potrivnice In comunitatea maghiară,­­War­a csati tac dinte or depăşeau ca­­drele unor certuri intestine între pri­eteni sau cum voiţi Intre slugă şi stăpân. Prietenia cu Hab­sburgii şi cu Ger­manii aduce mari foloase poporului maghiar, deşi aceste foloase s’au do­vedit a fi efemere şi şubrede, ca ori ce câştig obţinut fără temelii moral Ungurii au obţinut în schimbul su­­puşeniei lor faţă de Habsburgi şi Germani, permisiunea da a inteoda­­t ei la rândul lor popoarele nema­ghiare. Aceste popoare în mare parte a­­vând fraţi de sânge peste hotare nu puteau fi câştigate pentru cauzia ger­mană, ci mai curând au fost păt­runse de curente iredentiste. Era, de­sigur extrem de greu,dacă nu absurd ca Habsburg!! sau Germanii să înte­meieze politica lor din Ungaria pe Slovaci, Sârbi sau Români. Nu era decât o singură posibilitate: arenda­­rea Țării în favoarea Ungurilor, cari s'au pretat la acest joc, deoarece altminterea trebuiau să împartă domnia cu popoarele conlocuitoare. Niciodată Ungurii nu au încercat şi chiar dacă a® fi încercat cu greu ar fi islbutit să iese din acest cerc viţios. Ab­islţi­lor cu Germanii nu este deci un acord tactic, cu caracter vre­melnic, ci este sau mai bine zis a fost alfa şi omega-u’ politicii io* na­ţional«. G» Oi DICŢIONARUL român-român ,­doleci Regimul, In speţă Partidul Co­munist Român, are un ideal pe ca­re şi-l urmăreşte cu perseverenţă. Care anume ideal, nu putem spu­ne deoarece 11 ţine ascuns, pen­­tru că nu a sosit timpul să şi-l dea pe faţă. Oricum, manifestările po­litice tutelate de P. C. R. mărturi­sesc existenţa unui ideal. Staţi să ne înţelegem Insă. Dum­neavoastră, care, în dicţionarul po­litic român-român aveţi pentru cu­vântul „ideal" o accepţiune lega­tă de omenie, francheţă, libertate, etc., nu vă grăbiţi să credeţi că regimul R. P. D.ului foloseşte a­­celaş dicţionar. Dumneata, dum­nealui, vecinul dumitale, cel din satul de alături, cei de dincoace şi de dincolo de munţi, aşa­dar Ţara toată, toţi câţi am Învăţat graiul românesc în familia noas­tră, am primit, pentru noţiunea de ideal politic o zestre bogată de Înţelesuri: de la bunicii revoluţia­­ţionari, o sete de liberă talie pe care credeam că ne-o va potoli 23 Au­gust, de la părinţii noştri, avântul pentru dreptatea socială. Aşa că, dacă noi vorbim de ideal politic, din tainiţele neştiute ale fiinţei noastre, care păstrează moştenire­a de năzuinţe ancestrale, ni se răs­punde cu ecouri de harfă strecu­rate prin păduri romantice: libér­iáit®, dreptate ! Auzul nostru cel lăuntric, sensi­bil la asemenea ecouri, amplifică sunetele şi inima vibrează de do­rinţa unor alegeri libere, plămânii se dilată nădăjduind să soarbă atmosfera ozonată la altitudinea funcţiei salutare a votului liber exprimat, iar cugetul odihneşte liniştit pe convingeri liber însu­şite. Treziţi-vă Insă din visare! B. P. D.-ul Îşi răcneşte „idealul": liber­tatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea de... şi constaţi c­a în „Mortua est“ că „urechea te min­te şi ochiul te'nşeală"; dicţiona­rul român-român s'a stricat, nu mai funcţionează aşa cum fusese pus la punct de generaţiile prece­dente. Din peşteri satanice cu e­­memaţii de pucioasă răspund ecou­rile libertăţilor B. P. D.-iste: des­potism, tiranie, teroare. Auzul lăuntric primeşte stridenţele pilei care ascute dinţii herăstrăului, bi­ciuind nervii. Retina anticipează icoana unei siluete ivite pe pote­ca grădilniţii late spre a te ridica de acasă urmând să te coboare în Întunericul unui beci, acurji în veacul XX. Inima îşi sîspează bă­tăile, respiraţia, inhalând atmosfe­ra teroarei, devine astmatică, iar gândul se prăbuşeşte extenuat, re­nunţând să mai caute justificări tiranici care ne fură de suprema bucurie a vieţii: libertatea. Condi­ţia umană Iţi apare o batjocură­­un blestem iar eliberarea omului de spaime o glumă sinistră, cea mai sinistră glumă. Bietele noţiuni cu care se'mprie­­tenise omul visător, idealistul, au fost excrodate la 6 Martie şi je­luite. In vestmintele lor s'au îm­brăcat tirania, despotismul şi te­roarea. In faldurile albe, care dna­ Profila (Continuare în pag. 3-a) Cdlsk­railon­SI şi antisovietic Pentru „democraţii de serviciu“ d. Mircea Damian face, de câteva săptămâni, exces de zel. Em­­antonescian şi antisovie­tic azi fenedist şi filoaliat („naţional­­ţărănist“ permanent pe deasu­pra !) dezonoratul director al „Faptei“ îşi închipuie că obrăsnii­­cia poate ţine loc de bun simţ. Reproducem pentru astăzi un alt articol al doctrinarului- Un articol mai clar, mai răspicat de­cât cel precedent. Nu de alta dar opinia publică trebuie să-i­ cu­noască pe acei gentilomi care a­­ducând azi obiecţii de înaltă ţinu­tă domnilor Miu Maniu, Ion Miha­­lache, Ilie Lazăr, N. Penescu, D. Gerota, uită că nu au calitatea. Dar să ascultăm glasul din 11 M­artie 1943 al domnului Mircea Damian : ■jj A ■4 a Când Rusia era lângă noi, adică dealungiul Prutului, aproape că nu ne dam seama de primejdia ce ne paşte. Trăiam liniştiţi lân­­gă bolşevicii de care ne despărţea doar cursul unei ape cât un pas. Abia mai târziu, când Ruşii erau mult mai­ departe de graniţele noastre am pu­tut aprecia perico­lul lângă care trăisem şi să ne gândim cu spaimă la ceea ce era să se întâmple. Dar acum câtva timp, când frontul suferise o schimbare în defavoarea noastră­­ aproape fiecare dintre acei cart­­mi, înainte erau de părere că o victorie a Ruşilor nu ameninţ­a România şi­­pe nimeni, ne pierdu­­sem cumpătul deşi ruşii se aflam încă pe Doneţ. (Continuare în pag. 4-a)­­ , IN FAŢA REALITĂŢILOR Democraţi de modă nouă de N. CARANDINO " De când s'au încurcat limbile şi s'au întors noţiu­nile pe dos, fiecare cuvânt are cel puţin doiuă înţe­lesuri: cel în­deobşte cunoscut şi cel contrariu. Demo­crat bună­oară înseamnă astăzi, într'un sens, apără­tor al libertăţilor şi în altul, sugrumător al lor. Ne obişnuisem să considerăm fascismul drept an­titeza democraţiei, până în ziua în care am descoperit strecurând­u-se sub fi­rmă democratică mai mullţi fas­cişti decât ar fi fost normal să se pocăiască. Starea de confuzie nu este exclusiv lexică. Ea acopere triste rea­lităţi politice de pe urma cărora multe pătimim şi mai alles multe vor fi avea de pătimit. In atmosferă tulbure deosebirile se estompează. Dreptatea se obţine câte­odată foarte greu pentru ca uneori să se capete cu surprinzătoare uşurinţă. Cinstea devine obiect de trafic, iar imoralitatea condiţie pri­mordială de promovare politică. De vreme ce puţini au rămas buni până la urmă, oneşti şi necompro­mişi, credincioşi faţă d­e ei înşişi, legaţi de o doctrină­­şi de un ideal, ofensiva răilor gă­seşte colaborări multiple şi voluntare. Există o solida­ritate în turpitudine care defineşte epocile într'adevăr decăzute. Dincolo de legea ei de fier, se întind­e doar refuzul amorf al poporului necuvântător şi gestul de o­­prire al unui şef capabil să privească lucrurile în des­făşurarea lor istorică şi nu în conformitate cu suges­tiile avantajului personal şi imediat. Intre a fi şi a părea democrat s'a deschis o pră­pastie de netrecut, o prăpastie pe care singuri cei lip­siţi de scrupule parvin să o evite. Certificate care se obţineau după vieţi întregi închinate promovării liber­tăţilor, se câştigă astăzi prin simplă înregistrare în arhi­vele vreunei organizaţii, de principii camuflate şi de activitate numai pe jumătate mărturisită. Democraţii de modă actuă seamănă cu naziştii ca două picături de apă. Sunt tot atât de siguri pe ei, tot atât de dinamici, tot atât de aprigi în voinţa lor de putere. Adoră marşurile, cântecele, pancartele, întreg ritualul totalitar şi nu-şi ascund ostilitatea, faţă de scep­tici, faţă de singuratici, faţă de „batjocoritori“, faţă de oamenii liberi în generali, obişnuiţi să cugete îna­inte de a alege, să compare înainte d­e a adera şi să refuze cu mândrie lanţurile unei nedreptăţi chiar când ea devine lege comună. Nu. Hitler n'a fost încă răpus, aşa cum ne închi­puiam în luna Mai. Şuviţa de pe frunte, mustaţa tăiată scurt, răcnetele isterice, cizmele de fuft şi alte aseme­nea accesorii au dispărut fireşte din circulaţie. Dar pe toate străzile câte un „fuehrer" care se ignoră’, se pre­găteşte să ne „convingă", în perfect stil muen.nher­ez, despre avantagiile democraţiei de modă nouă. Să fie numai o maladie de sezon ? Să fie o terfă organică ? ’ *

Next