Dreptatea, iunie 1946 (Anul 21, nr. 95-119)
1946-06-01 / nr. 95
Liu! XX! (seria b!-a) Nr. 954 pagini 200 Lei Sâmbătă 1 iunie 1946 REDACŢIA si ADMINISTRAŢIA Str. Clemeaceau Nr. 9 avanamients: Instituţii ş! întreprinderi particulare ! iso.cod" anual 1 Organ al parfidlului national ?! Telefoane: Redacţia 5.28.14 Adiţia 4.58.13 Tipografia 5.22.76 Taxa plătită în numerar conf. aprobării 15.504/946 Cont C. E. C. 1386 PITAŢIA Alegerile din Turcia 1 Guvernul de „largă concentrare democratică“, guvernul care nu tormeneşte a trâmbiţa în toate direcţiile rasei vânturilor ,,democrats rujl“ său şi dragostea „sa neţăresurită pentru că.rru muncitoare, gu.vernul care prin patrolima-progrem Bbia publicată îşi manifestă intenţiile tăiate fali, guvernul acesta de minciună şi teroare, ne-a dăruit zilele asestea un impozit de cea mai reacţionară speţă. Ne-a dăruit capitala Estie cel mai retrograd şi cel mai antidemocratic impozit. Este importul de paire s'au servit tiranii în antichitate spre a apăsa pe colonţi seniorii atotputernici în evul mediu pentru a lovi în burghezime şi ţărani. Este impozitul cel mai uşor de perceput, dar şi cel mai nedrept. Până şi în coloniile africane ale marilor puteri europene capitalia, care era aşezată asupra indigen fcilor a fost aproape cu desăvârşire desfiinţată. In Rusia ţaristă, capitaţia a fost vreme de două veacuri spaima populaţiei rurale. Guvernul d-lui dr. Groza, car© te bate în piept şi sefrăileşte cu mulţimea leacurilor pa care le are pentru toate racilele economiei naţionale, a găsit în ultimă instanţă acest leac nesperat şi perimat. Specialiştii săi financiari, au scos din cutia surprizelor, instrumentul cel mai nedemocratic şi mai apăsător pentru păturile nevoiaşe. Este şi acesta Un semn al incompetenţei oamenilor săi, aşezaţi la conducerea departamentelor economice. Şi mai este încă o dovadă, dacă mai era nevoie, de nesinceritatea democratismului propovăduit de fiţuicile comuniste şi comunizante, de haosul şi lipsa de soluţii în care se zbate acest guvern neiutit şi nedorit de nimeni. Desigur, prestaţia nu este ceva nou în legislaţia noastră financiară. De ea s’au servit comunele în mod aproape constant. Dar ea nu mai are ce stăuia într’o epocă de democraţie integrală Şi in niciun caz nu are ce căuta în fonna primitivă în care a fost aşezată . In această privinţă, nu joacă niciun rol faptul că ea a fost instituită „numai pe termen de doi ani1" de LAZAR ILIESCU şi „numai pentru refacerea bunurilor comunale şi judeţene distruse din cauzia răboiului". Cunoaştem şi alte dări atestate pe termen limitat şi care apoi au intrat în dieta regulată a taxelor şi impozitelor. In fond capitaţia introdusă prin legea apărută în Monitorul Oficial din 20 Mai 1046, nu urmăreşte atât „refacere efectivă“ cât încearcă de a crea venituri suplimentare Statului, in speţă ministerului de interne. Deci nu comunelor, căci primăriile sunt obligate să verse sumele la sfârşitul fiecărei luni, în contul acestui minister. Nu se urmăreşte refacerea efectivă, căci legea acordă numai 15 zile dela publicarea ei ca termen pentru cei ce vor să execute in natură lucrările de refacere. Cei care nu s'au anunţat în timp sunt „consideraţi că răscumpără participarea la muncă". Cei îndeosebi loviţi prin această dispoziţie sunt fără îndoială, tocmai cei mai nevoiaşi, tocmai cei cere prin firea lucrurilor nu pot să facă (Continuare In pag. 3-a) Nu se poate spune, că nu aveam noi Românii simpatii pentru Turci şi înainte şi după primul război mondial Cu toate reminiscenţele dureroase, infiltrate în mentalitatea noastră, cari trebuiau să se exteriorizeze in mod atavic, noi totuşi apreciam calităţile superioare ale poporului turc. Şi acest articol este scris sub rezerva aceloraş condiţii. Dar cetind Comunicatele asupra alegerilor din Turcia suntem nevoiţi să facem unele aprecieri, cari nu vor fi probabil pe placul oficialităţii lor. Totuşi n’avem încotro. Amiciţie încoace-încolo, adevărul primează. După ce s’a făcut o reclamă destul de zgomotoasă alegerilor de acum la, spunându-se, că după atâţia ani Turcia revinea normal, că şi partidele din opoziţie participă la alegeri, că totuşi partidul sau grupările guvernamentale vor birui, am aşteptat cu legitimă curiozitate rezultatul. Dar iată, că azi dimineaţă ni s’a servit un duş rece, care ne-a trezit din beatitudinea noastră naivă şi pentru prima oară ne face să ne îndoim în proverbiala corectitudine a Turcilor. Corespondentul agenţiei Reuter comunică din Istambul : ,,Partidul democrat (opoziţionist) s’a abţinut dela alegeri, iar partidul regenerării naţionale singurul partid de opoziţie intrat în luptă, a participat la alegeri numai cu cursul dimineţii şi apoi s-a retras în semn de protest contra ingerinţilor”. Am înţeles. Participarea opozivestită lumii cu atâta tămbăa rămas un fel de pitum desiderium. Vă puteţi închipui în ce hal s’a sperat acolo, dacă un partid este nevoit să se retragă în cursul operaţiunilor electorale Guvernamentalii cari au stăpânit Turcia de atâta timp în mod dictatorial au crezut că se vor putea împăna şi cu încrederea poporului Dar în momentul, în care au bănuit, că poporul nu va respecta socoteala de acasă, guvernamentalii au spart târgul. Alegerile sunt bine venite, trăiască libertatea şi democraţia, dar numai pentru cazul dacă poporul votează cu guvernul. Dacă poporul se dovedeşte însă a fi ingrat trebue pedepsit aspru şi instantaneu. Aşa au procedat Turcii. Poporul turc nu a înţeles să consacre această comedie constituţională prin prezenţa sa. Numitul corespondent al agenţiei Reuter adaugă: „Din primele rezultate reiese, că au participat la vot 49 la sută din alegătorii înscrişi în listele electorale“. Va să zică partidul guvernamental nici în cazul când ar fi obţinut unanimitatea voturilor, nu se putea lăuda că deţine încrederea majorităţii ţării. Dar nici măcar în asemenea condiţii cu trotul excepţionale partidul guvernamental nu este sigur de victorie. Căci iartă ce mai telegrafiază corespondentul agenţiei Reuter: „...Partidul republican al poporului, până nu de mult singurul partid politic din Turcia, se pare că a câştigat alegerile municipale de Duminică”. „Se pare” numai ? Şi noi care credeam, că după ce a snopit în bătaie poporul recalcitrant şi după ce opoziţia desgustată s’a retras, după ce deci partidul „republican poporal"a rămas singur pe teren, cel puţin în atari condiţiuni, cu totul speciale, să biruiască. Noi, adicătelea Rumâni familiarizaţi cuultimele invenţii technice electorale, noi nu ne-am fi îndoit nici o clipă, dar englezul meticulos se îndoieşte. Ne-am îndoi şi noi, dacă ne-ar arăta cineva cum se poate „alege” dintre trei candidaţi, dacă doi din ei s-au retras şi numai unul candidează? Prin urmare nu se va mai zice, că în Turcia au fost „alegeri” şi sperăm, că Marile Puteri nu vor recunoaşte guvernul ieşit din asemenea majorităţi. Să nu ni se mai vină cu dreptul suveranităţii. Dacă Marile Puteri au dreptul să controleze alegerile în Ungaria, România, Italia, Grecia, etc trebuie să aibă acest drept şi în Turcia. Dr. Gh. Guăbeanu (Continuare In pag. 4-a) Mpl I* Democraţie şi plocon Sătenii din corn. Dărăşti şi Măgurele juid. Ilfov, se plâng că deşi a trecut aproape anul de când a început aplicarea reformei agrare şi deşi sunt împroprietăriţi de două ori pe săptămână, totuşi nici până în prezent nu ştiu care este totul ce li s’a atribuit — cu toate protestele celor trecuţi pe tablou Ca şi ale celor scoşi în mod arbitrar, comitetele agrare respective lucrează de zor la... stabilirea peşcheşurilor cari nu totdeauna sunt în raport cu fiverui solicitantului — Ba o găină, ba ceva ouă, ba un fleac de treizeci de mii lei de căciulă pentru măsurătoare, treaba merge strună, comitetele încasează şi sătenii amăgiţi... oftează — Ferească Dumnezeu, să nu feceapă să creadă că „democraţia“ însemnează „plocon". Politica externă a Ungurilor III. Alianţa lor cu Germanii Astăzi publiciştii maghiari reamintind prietenia lor cu Germaniiii, vorbesc de „blestemul secullar". Dar a fost un timp când aceiaşi publicişti sau alţii de felul lor nu se oboseau să aratice, că singura salvare a Ungariei şi a poporului maghiar este ataşarea lor coloanei imperialiste germane. Bismarck, cel medi mare blăhtat de Stat al Germaniei, se declară despre Unguri în felul următor: Intre Dunăre şi Tisa locueşte un popor. Maghiarii Este ca şi când noi am locui acolo“ Influenţa politicei germane dsupra poporului şi in urma ei a culturei germane, nu este de o dată recentă. Chiar înainte de perraaa dinastiei lor naţionate, a Arpazilor, Germanii sub diferite forme ajung în legătură strânsă cu Ungurii. Înrudirea prinţilor germani cu dinastia maghiară, introducerea creştinismului, organizarea statului şi mai pe urmă colonizările Germanilor în massă, toate dovedesc că ceie două popoare au trăit de veacuri un trai comun. După catastrofa de la Mohaciu, armatele Semilunei au cucerit Ungeria. Partea nordică a Ţării a fost însă incorporată de Habsburg!, i :Tr !isilvaniia a rămas provincie autonomă" sub guvernji tatea Sultatului-PrlB aituart tervre fi * Sf p,i ttc.j^ue* teona stăpânirii mi« Coroane este o sim-Dar deoparte Ungurii nu s'au grăbit să scape de dominaţia turcească, de altă parte ei ştiau prea bine, că singuri, avizaţi numai la puterile lor proprii, nu puteau să scape. Eliberarea lor de sub jugul turcesc Însenina în ultima analiză infeodare de astă dată spre Germani. După cum re amintit În articolul precedent o partidă puternică lucra făţiş pentru această eventualitate şi nu se gândea la redobândirea independenţei Ungariei. A existat totuşi un curent antigerman sau mai exact ainiit habsburgic, care dorea să refacă Independenţa şi unitatea Statului cu ajutorul Turcilor. La intervaluri anumite au isbucnit chiar rebeliuni serioase şi s'au dat lupte cu împăratul de'a Wiera, dar ele n'au dus la vreun rezultat remarcabil şi constant. Partida germano,fiia ei,a şi mai puteaM ca şi Mai norocoasă. După alungarea Turelor, Habsburgii consolidează dominaţiunea iar In Ungaria şi influenţa germană se Întăreşte tot mai mult pentru a cuprinde toată viaţa de Stat şi cea socială a Ungariei-, Ungaria devine provincie Habsburgică şi poporul maghiar devine satelu'' Germaniei in înţeiesul clasic a' cuvântului Ac existai desigur şi tendinţe potrivnice In comunitatea maghiară,Wara csati tac dinte or depăşeau cadrele unor certuri intestine între prieteni sau cum voiţi Intre slugă şi stăpân. Prietenia cu Habsburgii şi cu Germanii aduce mari foloase poporului maghiar, deşi aceste foloase s’au dovedit a fi efemere şi şubrede, ca ori ce câştig obţinut fără temelii moral Ungurii au obţinut în schimbul supuşeniei lor faţă de Habsburgi şi Germani, permisiunea da a inteodat ei la rândul lor popoarele nemaghiare. Aceste popoare în mare parte având fraţi de sânge peste hotare nu puteau fi câştigate pentru cauzia germană, ci mai curând au fost pătrunse de curente iredentiste. Era, desigur extrem de greu,dacă nu absurd ca Habsburg!! sau Germanii să întemeieze politica lor din Ungaria pe Slovaci, Sârbi sau Români. Nu era decât o singură posibilitate: arendarea Țării în favoarea Ungurilor, cari s'au pretat la acest joc, deoarece altminterea trebuiau să împartă domnia cu popoarele conlocuitoare. Niciodată Ungurii nu au încercat şi chiar dacă a® fi încercat cu greu ar fi islbutit să iese din acest cerc viţios. Abislţilor cu Germanii nu este deci un acord tactic, cu caracter vremelnic, ci este sau mai bine zis a fost alfa şi omega-u’ politicii io* naţional«. G» Oi DICŢIONARUL român-român ,doleci Regimul, In speţă Partidul Comunist Român, are un ideal pe care şi-l urmăreşte cu perseverenţă. Care anume ideal, nu putem spune deoarece 11 ţine ascuns, pentru că nu a sosit timpul să şi-l dea pe faţă. Oricum, manifestările politice tutelate de P. C. R. mărturisesc existenţa unui ideal. Staţi să ne înţelegem Insă. Dumneavoastră, care, în dicţionarul politic român-român aveţi pentru cuvântul „ideal" o accepţiune legată de omenie, francheţă, libertate, etc., nu vă grăbiţi să credeţi că regimul R. P. D.ului foloseşte acelaş dicţionar. Dumneata, dumnealui, vecinul dumitale, cel din satul de alături, cei de dincoace şi de dincolo de munţi, aşadar Ţara toată, toţi câţi am Învăţat graiul românesc în familia noastră, am primit, pentru noţiunea de ideal politic o zestre bogată de Înţelesuri: de la bunicii revoluţiaţionari, o sete de liberă talie pe care credeam că ne-o va potoli 23 August, de la părinţii noştri, avântul pentru dreptatea socială. Aşa că, dacă noi vorbim de ideal politic, din tainiţele neştiute ale fiinţei noastre, care păstrează moştenirea de năzuinţe ancestrale, ni se răspunde cu ecouri de harfă strecurate prin păduri romantice: libériáit®, dreptate ! Auzul nostru cel lăuntric, sensibil la asemenea ecouri, amplifică sunetele şi inima vibrează de dorinţa unor alegeri libere, plămânii se dilată nădăjduind să soarbă atmosfera ozonată la altitudinea funcţiei salutare a votului liber exprimat, iar cugetul odihneşte liniştit pe convingeri liber însuşite. Treziţi-vă Insă din visare! B. P. D.-ul Îşi răcneşte „idealul": libertatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea de... şi constaţi ca în „Mortua est“ că „urechea te minte şi ochiul te'nşeală"; dicţionarul român-român s'a stricat, nu mai funcţionează aşa cum fusese pus la punct de generaţiile precedente. Din peşteri satanice cu ememaţii de pucioasă răspund ecourile libertăţilor B. P. D.-iste: despotism, tiranie, teroare. Auzul lăuntric primeşte stridenţele pilei care ascute dinţii herăstrăului, biciuind nervii. Retina anticipează icoana unei siluete ivite pe poteca grădilniţii late spre a te ridica de acasă urmând să te coboare în Întunericul unui beci, acurji în veacul XX. Inima îşi sîspează bătăile, respiraţia, inhalând atmosfera teroarei, devine astmatică, iar gândul se prăbuşeşte extenuat, renunţând să mai caute justificări tiranici care ne fură de suprema bucurie a vieţii: libertatea. Condiţia umană Iţi apare o batjocurăun blestem iar eliberarea omului de spaime o glumă sinistră, cea mai sinistră glumă. Bietele noţiuni cu care se'mprietenise omul visător, idealistul, au fost excrodate la 6 Martie şi jeluite. In vestmintele lor s'au îmbrăcat tirania, despotismul şi teroarea. In faldurile albe, care dna Profila (Continuare în pag. 3-a) CdlskrailonSI şi antisovietic Pentru „democraţii de serviciu“ d. Mircea Damian face, de câteva săptămâni, exces de zel. Emantonescian şi antisovietic azi fenedist şi filoaliat („naţionalţărănist“ permanent pe deasupra !) dezonoratul director al „Faptei“ îşi închipuie că obrăsniicia poate ţine loc de bun simţ. Reproducem pentru astăzi un alt articol al doctrinarului- Un articol mai clar, mai răspicat decât cel precedent. Nu de alta dar opinia publică trebuie să-i cunoască pe acei gentilomi care aducând azi obiecţii de înaltă ţinută domnilor Miu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr, N. Penescu, D. Gerota, uită că nu au calitatea. Dar să ascultăm glasul din 11 Martie 1943 al domnului Mircea Damian : ■jj A ■4 a Când Rusia era lângă noi, adică dealungiul Prutului, aproape că nu ne dam seama de primejdia ce ne paşte. Trăiam liniştiţi lângă bolşevicii de care ne despărţea doar cursul unei ape cât un pas. Abia mai târziu, când Ruşii erau mult mai departe de graniţele noastre am putut aprecia pericolul lângă care trăisem şi să ne gândim cu spaimă la ceea ce era să se întâmple. Dar acum câtva timp, când frontul suferise o schimbare în defavoarea noastră aproape fiecare dintre acei cartmi, înainte erau de părere că o victorie a Ruşilor nu ameninţa România şipe nimeni, ne pierdusem cumpătul deşi ruşii se aflam încă pe Doneţ. (Continuare în pag. 4-a) , IN FAŢA REALITĂŢILOR Democraţi de modă nouă de N. CARANDINO " De când s'au încurcat limbile şi s'au întors noţiunile pe dos, fiecare cuvânt are cel puţin doiuă înţelesuri: cel îndeobşte cunoscut şi cel contrariu. Democrat bunăoară înseamnă astăzi, într'un sens, apărător al libertăţilor şi în altul, sugrumător al lor. Ne obişnuisem să considerăm fascismul drept antiteza democraţiei, până în ziua în care am descoperit strecurându-se sub firmă democratică mai mullţi fascişti decât ar fi fost normal să se pocăiască. Starea de confuzie nu este exclusiv lexică. Ea acopere triste realităţi politice de pe urma cărora multe pătimim şi mai alles multe vor fi avea de pătimit. In atmosferă tulbure deosebirile se estompează. Dreptatea se obţine câteodată foarte greu pentru ca uneori să se capete cu surprinzătoare uşurinţă. Cinstea devine obiect de trafic, iar imoralitatea condiţie primordială de promovare politică. De vreme ce puţini au rămas buni până la urmă, oneşti şi necompromişi, credincioşi faţă de ei înşişi, legaţi de o doctrinăşi de un ideal, ofensiva răilor găseşte colaborări multiple şi voluntare. Există o solidaritate în turpitudine care defineşte epocile într'adevăr decăzute. Dincolo de legea ei de fier, se întinde doar refuzul amorf al poporului necuvântător şi gestul de oprire al unui şef capabil să privească lucrurile în desfăşurarea lor istorică şi nu în conformitate cu sugestiile avantajului personal şi imediat. Intre a fi şi a părea democrat s'a deschis o prăpastie de netrecut, o prăpastie pe care singuri cei lipsiţi de scrupule parvin să o evite. Certificate care se obţineau după vieţi întregi închinate promovării libertăţilor, se câştigă astăzi prin simplă înregistrare în arhivele vreunei organizaţii, de principii camuflate şi de activitate numai pe jumătate mărturisită. Democraţii de modă actuă seamănă cu naziştii ca două picături de apă. Sunt tot atât de siguri pe ei, tot atât de dinamici, tot atât de aprigi în voinţa lor de putere. Adoră marşurile, cântecele, pancartele, întreg ritualul totalitar şi nu-şi ascund ostilitatea, faţă de sceptici, faţă de singuratici, faţă de „batjocoritori“, faţă de oamenii liberi în generali, obişnuiţi să cugete înainte de a alege, să compare înainte de a adera şi să refuze cu mândrie lanţurile unei nedreptăţi chiar când ea devine lege comună. Nu. Hitler n'a fost încă răpus, aşa cum ne închipuiam în luna Mai. Şuviţa de pe frunte, mustaţa tăiată scurt, răcnetele isterice, cizmele de fuft şi alte asemenea accesorii au dispărut fireşte din circulaţie. Dar pe toate străzile câte un „fuehrer" care se ignoră’, se pregăteşte să ne „convingă", în perfect stil muen.nherez, despre avantagiile democraţiei de modă nouă. Să fie numai o maladie de sezon ? Să fie o terfă organică ? ’ *