Drum Nou, aprilie 1970 (Anul 27, nr. 7849-7874)

1970-04-08 / nr. 7855

ag. PLANUL DE ACTIVITĂŢI - O SIMPLĂ ARTII DE ACOPERIRE” ? In rî­ndurile de faţă, nu inten­ţionăm să vorbim despre tineret şi tinereţe în general, nici să re­dăm aspecte din actul cotidian al muncii, asupra unor astfel de pro­bleme urmînd să revenim cu alte prilejuri. Domeniul investigat, in­comod, ce-i drept, acelora pentru care ordinea, disciplina, rînduiala s-ar interfera cu „prozaicul“, cu birocraţia, este cu totul altul. Este vorba de planuri de activităţi ale unor organizaţii de tineret din ora­şul Săcele, de un dialog, cu cei care au întocmit aceste planuri. Pătrunderea în acest microunivers de preocupări — sau dimpotrivă, după cum vom vedea — i-a prile­juit redactorului, în aceeași mă­sură, bucurii și... deziluzii. Dar să dăm cuvîntul faptelor. ... Uzina „Electroprecizie“. La sediul comitetului U.T.C., stăm de vorbă cu tov. Vasile Marinescu, secretarul comitetului, despre ac­tivităţile cu şi pentru tineretul din uzină în primul trimestru al anului în curs. — Ce obiective importante v-aţi propus pentru această perioadă de timp ? — Cum era şi firesc, ne-am o­­rientat atenţia spre acţiuni me­nite să conducă la calificarea şi ridicarea calificării profesionale a tinerilor — ne răspunde interlo­cutorul. Bineînţeles, nu am negli­jat nici alte aspecte de factură cultural-educativă, sportivă etc. Răsfoind planul de activităţi al comitetului U.T.C., ne-am putut convinge că în sprijinul acestor obiective s-a organizat o multi­tudine de acţiuni, parte aplicate, parte în curs de aplicare. Şi ce este mai important, multe dintre acestea poartă amprenta origina­lităţii. Pe lingă întîlnirile perio­dice cu conducători ai proceselor de producţie şi specialişti, se in­tr­eprind multe raiduri-anchetă cu microfonul prin secţiile uzinei, surprinzîndu-se aspecte din munca tinerilor, opinii despre muncă ş.a. în cadrul stafiei de radioamplifi­care a uzinei, săptămînal se pre­zintă — din iniţiativa comitetului U.T.C. — un buletin de ştiri pen­­tru tineret, de asemenea, în fie­care joi, emisiunea „Tinereţea în­treabă, experienţa răspunde", în cadrul căreia oameni cu vechi sta­te de servicii în uzină , maiştri, ingineri, muncitori, răspund la o serie de întrebări vizînd aspecte de producţie şi de viaţă. Tot ca o iniţiativă lăudabilă se înscriu şi panourile denumite „Ve­­rificaţi-vă săptămînal cunoştinţele profesionale“. Aici, „rolurile“ se inversează, specialiştii pun între­bări tinerilor cu privire la di­verse faze şi operaţii de produc­ţie, iar aceştia răspund tot prin intermediul rubricii. Toate aceste iniţiative, deosebit de fructuoase în realizarea scopu­lui propus, au fost prinse în pla­nul de activităţi şi duse la bun sfîrşit. — Să ştiţi că ele se bucură de o largă audienţă în rîndul celor peste 1.200 de utecişti din uzină. Viaţa U.T.C. ne spunea tov. Vasile Laţa, loc­ţiitorul secretarului comitetului U.T.C., iar multe sunt rodul pro­punerilor făcute de tinerii noştri. Desigur, s-ar putea spune multe despre experienţa colectivului de tineri de la această uzină, căci este vorba, intr-adevăr, despre o experienţă bună, cu toate că mai există unele neajunsuri cum sunt nefinalizarea concursului pe me­serii „cel mai bun strungar“, a cercului de creaţie al tinerilor in­gineri şi tehnicieni, dar care, prin­­tr-un plus de efort şi interes, pot fi înlăturate. Valorificarea la Un nivel supe­rior a iniţiativei şi potentelor creatoare ale tinerilor parcurge­m însă la Săcele un itinerar sinuos. Spunem acest lucru pornind de la nişte realităţi. Despre ce este vorba ? După cine aveam să aflăm dintr-o discuţie cu tov. Vasile Şte­fan, secretar al comitetului oră­şenesc U.T.C., pe raza oraşului Să­cele sunt încă organizaţii de tine­ret cu o activitate slabă, formală. Am poposit într-una dintre aces­tea, la cooperativa meşteşugă­rească „Săceleana". Din informa­ţiile primite de la tov. Mihai Ama­dei, secretarul comitetului U.T.C. de aici, organizaţia numără 80 de tineri. „înseamnă (mi-am zis), că pentru şi cu acest nucleu de tineri s-au iniţiat sau sunt­ preconizate acţiuni interesante“. Consultînd însă planul de muncă al organiza­ţiei pe trimestrul I, aveam să mă conving de contrariu. Şi nici nu este de mirare, atîta timp cit în­seşi obiectivele dau dovada că sunt „alese“ din birou, nereflec­­tînd preocupările şi dorinţele ti­nerilor din cooperativă. Ce ne­­face să afirmăm acest lucru ? Iată, ca acţiuni de bază ale comitetu­lui, au fost incluse în planul de muncă organizarea unei informări politice, realizarea de abonamente la presa de tineret, mobilizarea tinerilor la învăţamintul politic, reînfiinţarea brigăzii artistice, or­ganizarea unei întîlniri între ti­neri şi conducerea cooperativei şi alte cîteva — puţine, foarte pu­ţine — acţiuni. Nemaivorbind de faptul că şi aceste puţine obiec­tive, cu excepţia informării poli­tice, nu au fost finalizate, ne în­trebăm : oare tinerii de la coope­rativa „Săceleana“ sunt mulţumiţi de acest plan, care, chipurile, le reflectă preocupările ? Sunt întrebări la care le-am cău­tat un răspuns, însă atît secreta­rul comitetului, cit şi locţiitorul său, Doina Filip, nu ne-au putut oferi decit... scuze. — Ştiţi, noi avem un profil a­­parte, unităţile noastre fiind răs­­pîndite pe întreaga suprafaţă a oraşului, mi-au spus dînşii. De aici greutăţile, mai ales în privinţa mobilizării... Un amănunt, nu lipsit de impor­­tanţă , foarte mulţi dintre tinerii din cooperativă activează în di­ferite formaţii ale casei orăşeneşti de cultură sau participă masiv la manifestările organizate aici. Fără convocator sau muncă de lămu­rire ! Concluzia ? Cit se poate de sim­plă : tinerii vin şi participă cu plă­cere la acţiunile care-i interesează. Numai că, în ce-l priveşte, com­i­tetul U.T.C. de la „Săceleana" nu a reuşit încă să „dea de urma“ unor astfel de acţiuni... De această anomalie nu sunt străine nici organizaţia de partid şi conducerea cooperativei, la ca­re, după cine se vede, organizaţia de tineret nu a găsit întotdeauna sprijinul necesar. Şi apoi, mem­brii comitetului U.T.C., cu excep­ţia secretarului şi locţiitorului, se complac într-o „dolce far niente“ prelungită peste limitele oricărei răspunderi. Oare comitetul orăşe­nesc al U.T.C. cunoaşte în amănunt această stare de fapt.? Şi dacă da, ce a întreprins? — Cunoaştem situaţia organiza­ţiei de la „Săceleana“, ne spune tov. V. Ştefan. Adevărul este că nu i-am sprijinit, îndeajuns, lucru pe care-l vom face cu mai multă atenţie, vă asigurăm, de acum înainte... Sperăm că promisiunile nu vor rămîne simple vorbe, mai ales că slaba activitate a organizaţiei U.T.C. de la cooperativa „Săce­leana" era cunoscută mai demult de către comitetul orăşenesc U.T.C. In loc de orice alte concluzii, reamintim celor răspunzători de educarea comunistă a tineretului o indicaţie clară, pusă im faţa tuturor organizaţiilor U.T.G. de către tovarăşul Nicolae Ceauşes­­cu, la Congresul al X-lea al par­tidului . „Vor trebui depuse în continuare eforturi pentru ca fie­care organizaţie U.T.C. să devină un organism dinamic, capabil să antreneze întregul tineret la în­văţătură, la muncă, la o intensă activitate obştească, să desfăşoare o tot mai bogată activitate de e­­ducaţie comunistă, de pregătire pentru viaţă a tinerei generaţii". L. MUNTEANU AGENDĂ ETICĂ PENTRU TINERET ATITUDINE Faţă de învăţătură şi ... Era fară îndoială firesc să ilustrăm no­ţiunea de atitudine faţă de învăţătură , cultură raportînd-o la activitatea şcolară. Am procedat într-adevăr aşa, dar pentru a cuprinde semnificaţii mai profunde am ales exemplele nu din rîndul elevilor a­­flaţi acum în vacanţă (oricum învăţătura fiind principala lor îndatorire socială, este oarecum normal să şi-o îndeplinească aşa cum se cuvine), ci a acelor elevi care vin la cursuri adesea obosiţi după 8 ore de muncă in uzină. Elevii şcolilor serale, înțelegînd că omul vremurilor noastre nu poate trăi fără carte, că valorile cultu­rale asimilate îmbogăţesc sufletul, că şcoala oferă posibilităţi de perfecţionare deschizînd noi orizonturi şi posibilităţi, îşi dedică timpul lor liber şcolii, învăţăturii. Şi nu puţine sînt cazurile cînd se achită în mod excepţional atît de sarcinile profe­sionale cit şi de îndatoririle ce le revin în calitate de elevi. Iată: CLEMENTE POP, lă­cătuş la depoul C.F.R. Braşov şi elev in clasa a Xll-a, frecventează cursurile cu regularitate obţinînd note foarte bune, ba chiar mai mult, publică frecvent proză şi poezie în revista liceului „Unirea". GA­BRIELA MANEA, sortatoare la uzina „Rul­mentul", elevă în cl. a Xll-a, are o frec­venţă ireproşabilă, vădeşte aptitudini pen­tru limbile străine şi preocupări literare constante. In categoria elevilor de la cursurile serale cu rezultate foarte bune la învăţătură, preocupaţi totodată de mu­zică, poezie, pictură mai pot fi menţio­naţi: TEODOR GHELIf, turnător la Uzina mecanică de material rulant, elev in cl. a Xl-a, Floarea Juncu, ospătară la T.A.P.L. Braşov, elevă în cl. a Xll-a, Ioan Filip, sculer la U.A.B., elev în cl. a X-a, şi mulţi alţii. Ei sînt, poate, inginerii, pro­fesorii, specialiştii de mîine. ... faţă de muncă De la timpurile cînd oamenii foloseau topoarele de piatră şi se inveşmintau în piei de animale pina la saltul lui Aldrin pe fascinantul sol al Lunii, omenirea a străbătut un drum uluitor. Şi asta numai datorită muncii, care, smulgîndu-l pe om din neantul necesităţii oarbe, i-a dăruit puteri miraculoase să poată stă­pini na­tura şi aripi pentru a zbura spre aştri. Dar veacuri de-a rîndul, munca a fost doar o povară grea pe umerii omului înstrăinat de rodul muncii sale, o terifiantă servitute. Abia în socialism munca a de­venit o cinste, o nobilă raţiune de a trăi, singura modalitate demnă a exis­tenţei omeneşti. Prin muncă omul se rea­lizează, devine util şi necesar, creează valori, cîştigîndu-şi stima şi respectul tu­turor. Dar unii nu înţăleg aceste adevăruri şi se complac în lîncezeală irosindu-şi ti­nereţea trîndăvind. lată cum se autoca­racterizează PAUL FLORESCU, reţinut pentru vagabondaj. „Am 24 de ani. In ianuarie 1070 am lucrat în portul Con­stanţa, dar am plecat pentru că munca era grea şi nu mi-a plăcut". Un alt e­­xemplu, mult mai elocvent în ceea ce priveşte lipsa unui interes pentru muncă il constituie ION OPRIŞ, cu domiciliul flo­tant în Braşov, str. Neptun nr. 7. Fost student exmatriculat pentru absenţe şi jocuri de noroc, I. Opriș a lucrat cîteva luni ca ghid O.N.T., ca ospătar, merceo­log, sau pedagog, fără să se stabilească undeva. De mai multe luni trăiește din „expediente", sau alte venituri dubioase. Concluzia ce poate fi desprinsă din a­­ceste cazuri este evidentă: fuga de mun­că duce la parazitism, la decădere mo­rală. Octavian ENE V. Șt. POPESCU DRUM NOU DIN VIATA CULTURALA Suntem­ prea aproape, un timp, de finala Festi­valului teatrelor studen­ţeşti pentru a putea ris­ca afirmaţii de certitudi­ne, concluzii la finele cărora să punem un punct definitiv. Şi, pro­babil, acest lucru nu va f posibil nici chiar după săptămîni sau luni de zile, pentru simplul mo­tiv că, la noi, teatrul stu­denţesc abia acum înce­pe să-şi definească coor­donatele, să capete pro­fil. Dar oare, nu părea, pînă mai ieri, hazardată chiar numai ideea unui teatru studenţesc repre­zentativ în peisajul ar­tei amatoare? Or, ceea ce mi se pare relevant pentru ediţia 70 a Fes­tivalului este că ea a re­uşit, în sfîrşit, prin ce a avut mai bun, să-l smul­gă din zona anonimatu­lui şi diletantismului, li­mitat la mimetism, şi să-l proiecteze în cea a începutului de consa­crare. Spuneam „prin ceea ce a avut mai bun“ şi mă gîndeam la specta­cole ca „A opta zi dis-de-dimineaţă“ dat de studenţii bucureşteni, „Streep-Tease" dat de doi talentaţi studenţi din Galaţi, „Lecţia“ în inter­pretarea a trei tineri din Constanţa, „Farul“ în interpretarea studenţilor crai­o­veni şi la recitalu­rile de poezie „Măşti sau Ghici ciupercă ce-i“, în interpretarea studen­ţilor clujeni, „Virstele poetice" dat de bucureş­teni, „Secolul XX“ în­tr-o originală montare a­­parţinînd timişorenilor, etc. Este evidentă opţiunea pentru un teatru poetic. Nu aş zice de poezie, căci recitalurile la care m-am referit nu au fost simple înşiruiri de poe­zii , au fost în primul rînd spectacole în ade­văratul înţeles al cuvîn­­tului, cu o coloană ver­tebrală foarte solidă, cu mişcare dramatică, dacă vreţi, cu un suflu inte­rior excelent cuplat cu plastica şi, uneori cu ar­­hitecturalitatea decoru­lui. Cel mai mult a plă­cut, din tot Festivalul, „A opta zi dis-de-dimi­neaţă“ fiindcă textul nu a fost privit aici ca un lucru în sine, ci ca un punct de plecare într-o amplă şi îndrăzneaţă dezbatere a unei proble­matici ce ne implică. Dar şi formula de joc a fost inedită, în deplină con­sonanţă cu ideea de dez­batere. Regizorul a re­nunţat şi la scenă, care de multe ori constituie un obstacol intre actor şi spectatori. Astfel de preocupări nu sunt de altfel singu­lare, ele s-au manifestat şi au căpătat audienţă şi pe alte meridiane ale lu­mii. St­udenţii finlandezi, de pildă, au inaugurat teatrul­ seminar, unde spectatorii sunt invitaţi să participe efectiv. Exis­tă şi mirajul teatrului popular, din stradă, care, să ne amintim, a avut în evul mediu u­n atît de persistent ecou. Succe­sul studenţilor americani de la „Breand and Puppet Theatre“ se bazează pe o formulă hibridă; ei dau spectacolului forma specifică bieiului popu­lar, întrebuinţind măş­tile şi păpuşile, formulă întîlnită şi cultivată de altfel de teatrul preeli­­zabetan, ea fiind reactu­alizată pentru a alimen­ta textele cu rezonanţă contemporană. „El Cam­­pesino" este o altă for­maţie americană, de ori­gină mexicană, care joa­că în aer liber pentru colegi sau pentru fermi­erii şi muncitorii agri­coli, alegîndu-şi subiec­te legate direct de mun­ca şi viaţa spectatorilor. La „Pistolteatren“ din Stockholm s-a ajuns chiar la o încercare de teatru mecanizat... Dar, fireşte, aceste noi expe­rimente, aceste încercări de inovaţie în teatru pot foarte bine eşua şi în gratuitate, în teribilism, dacă se limitează doar la nişte inovaţii formale şi nu merg spre găsirea u­­nui fond de idei şi emo­ţional, care să exprime cit mai total şi mai su­gestiv ceea ce preocupă tineretul — visurile, în­trebările sale. Nu-i mai puţin adevă­rat că se poate, chiar păstrînd îngrădirea sce­nei (în infinitul său se zbuciumă, aş zice, para­­frazîndu-l pe André Ba­zin, însuşi infinitul su­fletului omenesc), crea o mai subliniată integrare a publicului în specta­col, şi asta nu numai prin joc, prin dialog cu spectatorul, solicitîndu-l astfel direct, ci înainte de toate, prin însuşi conţi­nutul de idei, prin pro­blematica luată în discu­ţie de autor. Am văzut tineri căscînd de plicti­seală sau moţăind la spectacole ca „Magie interzisă“ de Maria Ba­­nuş (prezentat de Casa de cultură a studenţilor din Timişoara), „Moar­tea ultimului golan“ de Virgil Stoenescu (Insti­tutul pedagogic Bacău), „Inamicii“ de Dumitru Solomon (Ansamblul dramatic Tg. Mureş), etc. pentru că, chiar dacă e­­rau cîteva idei îndrăzne­ţe (şi asta i-a determinat probabil pe cei în cauză să le monteze) sunt tra­tate cu totul neintere­sant şi discursiv. Important este să ştii să-ţi alegi lucrarea care îţi poate pune în valoa­re posibilităţile artistice, nu care să te handica­peze şi să te copleşeas­­că. Ori, studenţii braşo­veni, de pildă, alegîn­­du-şi „Aceşti îngeri trişti" n-au reuşit decit să dea impresia că „pă­cat de ei­­ nu se mai văd decit intenţiile frumoa­se“. Cu excepţia lui Ion Cristian, care nici el n-a strălucit cine ştie cim, spectacolul a fost­ sub­mediocru ( atenţiune: e o premieră şi vor veni la rînd şi alte spectacole la sediu!). Premiul acor­dat braşovenilor pentru montajul literar ne o­­feră doar o slabă com­pensaţie, şi, ca să fim cinstiţi, nu ne poate mul­ţumi nici pe departe mo­dul şcolăresc în care a fost conceput şi prezen­tat recitalul. Festivalul a oferit din păcate o mare pauperta­te în privinţa afirmării unor tineri regizori sau dramaturgi studenţi. Cei premiaţi în acest sens, n-au avut de fapt satis­facţia ... concurenţei! Sîntem însă siguri că acum, după ce studenţii braşoveni au văzut, şi nu numai ei, de la ce nivel în sus se poate începe o discuţie despre adevă­ratul teatru studenţesc, vor face ceva să iasă din impas. Şi poate că aces­ta a fost marele cîştig al Festivalului : a prilejuit cunoaşterea unor expe­rienţe care încep să de­vină viabile, a incitat ambiţia tuturor, şi a o­­bligat la serioase reflec­ţii asupra condiţiei tea­trului studenţesc. Ime­diat după spectacolul bu­­cureştanilor cu „A opta zi dis-de-dimineaţă" i-am auzit pe mulţi lău­­dîndu-se: o să vedeţi, la ediţia cealaltă noi o să facem un lucru şi mai bun. Da, am vrea să ve­dem ! Carmen KEHIAIAN Teatrul studenţesc între reuşite şi viitoare... reuşite Muzeul de artă din B-dul Gh. Gheorghiu-Dej nr. 21, este vizitat zilnic de sute de iubitori ai frumosului. Valoroasele tablouri ale pictorilor clasici şi moderni constituie apre­ciate mijloace de cunoaştere a şcolilor pe care le reprezintă. Foto : GH. BÂNUŢA Succesul solilor artei indiene Aseară, pe scena Teatrului muzical din Braşov, a avut loc spectacolul susţinut de ansamblul de dans al Academiei „Kalakshetra" din India. împle­tind dansul vechi indian cu ritmul modern, bale­rinii au oferit publicului braşovean o imagine stră­lucită a ceea ce înseamnă muzica şi dansul indian autentic. Direcţia artistică a fost semnată de Rukmini Devi, marea dansatoare, care în anul 1936 a pus bazele acestei formaţii de prestigiu. Plasticitatea mişcării, ineditul dansului, bogăţia costumului, au asigurat spectacolului un succes deplin. Nr. 7855 Cu doi ani in urmă, seismo­graful cultural înregistra pe meleagurile săcelene doar rare şi anemice fenomene scenice. Filonul tradiţional al preocu­pării artistice era declarat se­cătuit. „Teoreticienii“ sceptici au descoperit atunci pînă şi „cauzele“ stingerii ireversibile a mişcării artistice de amatori din Săcele : apropierea de ma­rele oraş, televizorul... Pe meleagurile culturale lo­cale era ... linişte. Iată însă că, de cităva vre­me, în peisajul cultural sace­­lean a apărut IN­IŢI­AT­IV­A, întovărăşită de neastîmpărata sămlntare a gîndului şi cu statornica perseverenţă, s-a pornit să prospecteze „solul“ local şi să asculte frămîntarea pasiunilor uitate, să deschidă galerii de la bunăvoinţă spre pricepere. De atunci, vechiul filon, re­intrat în efervescenţă, a înce­put să-şi trimită spre suprafa­ţa scenei izvoarele clare şi fier­binţi ale realizării artistice : comedia muzicală „Kosza Iu­­tka“, aflată azi la a 23-a re­prezentaţie, spectacolul de e­­stradă „Muzică şi veselie“, feeria, „Floricica purpurie“, piesa cu păpuşi „Prima lecţie“, concerte ale taratului şi soliş­tilor... Treizeci de spectaco­le de la începutul anului. Pe „rampa de lansare“ alte emoţii în aşteptarea confrun­tării cu zeul­ public: piesele „Transplantarea inimii necunos­cute“, „in casa asta a dormit un zeu“ şi „învăţătoarea“ , dansurile ardeleneşti ale uceni­cilor lui Ştefan Debu, bucăţile corale, „Neghiniţă“ — noua piesă a teatrului de păpuşi. Casa de cultură Săcele, mo... Sute de oameni, în fiecare zi, încearcă microfoane, fac vocalize, aşază pupitre, ros­tesc replici, discută planuri scenografice, învaţă paşi... Inimi, alimentate de căldura filonului tradiţional, se dăruie scenei: Dimitrie Chirvăsuţă, Ludovic Bereznoi, Ilie Cujbă, Octavian Firescu, Iren Crocs­­man, Horia Cheşcă, Maria Bucur, Finta Rezső ... Menţionaţi aparte, cu subli­nierea ce li se cuvine: Lau­­renţiu Kovács, directorul casei de cultură şi Estera Nagy, me­­todista. Aşadar, filonul preocupării artistice a erupt, puternic şi darnic, pe meleagurile săce­lene. T. BRAD (Uimor* din pag.­­) — Reglorul e mai bun decit toţi dispecerii la un loc, de aceea o ţin. Cit despre „secretară“ nici vorbă de aşa ceva. Tovarăşa res­pectivă lucrează în turnătorie. Vi­ne aşa, o oră-două, şi ajută aici la birou pe adevărata secretară. Regretăm, tovarăşe inginer, însă cu aceste explicaţii vreţi să ne a­­runcaţi praf în ochi. A doua zi cînd am venit în secţie „miezui­­toarea“ dumneavoastră fuma ţi­gări „Litoral" şi a făcut toată ziua pe secretara de-a adevăratelea. Cit priveşte reglorul, admitem şi noi că el e foarte bun. Dar de ce nu renunţaţi la un dispecer ca să legalizaţi situaţia ? Practic nu faceţi nici una nici alta. Atunci cum se împacă practica creării de personal T.A. pe „sub mină“, cu sarcinile de reducere a acestei categorii de salariaţi ? Ur­ capitol al nemulţumirilor maistrului Căciulă era că unele cadre de conducere organizează în secţie chefuri de trăsneşte — cum s-ar zice : — Nu-i adevărat, tovarăşe ! Eu sînt împotriva acestui lucru. Chiar l-am sancţionat pe un maistru cînd a venit beat în secţie ... Numai că muncitorii din secţie sînt de altă părere, tovarăşe ingi­ner : „Se obişnuieşte să se cam bea în sector “ (Wilma Mantzok). „Maistrul Bugan aşa de beat era intr-o zi că s-a bătut în secţie cu reglorul Nicolae Chicioreanu pen­tru o damigeană de băutură. Asta n-a fost nimic. In altă zi a trebuit să aducă amoniac ca să-i trezească pe cîţiva maiştri, aşa de beţi erau" (Longian Simion, muncitor). Şi eu am auzit, că se cam bea, unii to­varăşi fac chefuri în sector (Vasile Anton, secretarul organizaţiei de bază din secţie). Am mai putea relata şi alte fap­te de acest gen, pe care ni le-au povestit oamenii de la maşini. Ele relevă că la nivelul principalelor cadre de conducere din sector s-a creat o situaţie intolerabilă. Evi­dent, un asemenea climat nu putea să nu faciliteze indisciplina, favo­rurile, conduita precară, ajungîn­­du-se pînă la salarizarea fictivă a unor oameni. Notăm şi faptul că în secţie nici un muncitor nu poa­te lua atitudine faţă de astfel de abateri grosolane de la normele de etică şi echitate, fără ca după aceea asupra capului lui să nu pla­neze „sabia lui Damocles“ — cum se zice. (In timpul cit reporterul a stat în secţie şi se ducea să dis­cute cu cite un muncitor, maistrul Gh. Bugan venea în faţa celui in­tervievat şi îl fulgera cu privirile incit, interlocutorul pur şi simplu refuza să mai răspundă la vre­ o întrebare. Pînă şi secretarul orga­nizaţiei de bază cînd stă de vorbă cu tine despre comportarea unui maistru, a unui şef de atelier, îţi răspunde timorat, se uită în stingă, în dreapta să nu cumva să „ră­sufle" ceea ce-ţi spune). De unde pînă unde o asemenea atmosferă, de supiciune, de frică... Ce au făcut pentru curmarea ei organi­zaţia de bază, comitetul de partid ? Il abordăm din nou pe inginerul Teodor Totu, rugîndu-1 să ne ex­plice cum apreciază renunţarea la serviciile maistrului Mircea Că­ciulă . — Era indisciplinat, delăsător. La început a lăsat impresia că e bine pregătit. Pe parcurs s-a dove­dit un slab organizator. în plus, a obţinut şi cele mai slabe rezultate comparativ cu ceilalţi maiştri de schimb. — Cum se împacă o astfel de caracterizare cu faptul că era maistrul cel mai bine plătit din atelier ? — Cînd l-am încadrat cu ani in urmă părea că este priceput. Dar ne-a înşelat aşteptările... — Aţi desfiinţat postul de mais­trul de schimb. Cine dă asistenţă tehnică muncitorilor ? — Am pus un tehnician să con­ducă schimbul respectiv. Acesta a fost înainte ajutorul lui Căciulă. Intr-adevăr, a fost dat să con­ducă schimbul, ca atare, tehnicianul Lörincz Rudolf. Dar cum merge acum producţia ? Ei bine, de cînd a rămas fără maistru, schimbul res­pectiv nu-şi mai realizează planul, restanţele cresc de la lună la lună. — Tehnicianul Lörincz ar trebui să se descurce, doar a lucrat îna­inte cu Căciulă, medita vădit iritat inginerul Totu. — De ce atunci cînd s-a pus pro­blema reducerii personalului T.A. nu aţi renunţat la tehnicianul care îl succedă pe Mircea Căciulă, din moment ce acesta este mai slab decit fostul său maistru, întrebăm noi nedumeriţi. — Am redus la fiecare catego­rie de personal T.A. De la funcţio­nari, de la tehnicieni. Trebuia să reducem şi la maiştri. Aşadar, un schimb întreg ră­mîne fără maistru, planul nu se mai realizează, uzina pierde, dar inginerul Totu nu se nelinişteşte prea mult. Dînsul s-a ţinut cu dinţii să nu strice proporţia nu­mărului de funcţionari, tehnicieni ş.a.m.d. Este cazul să dezvăluim ceva mai mult lista anomaliilor pe această temă. Secţia ţine în sche­mă doi maiştri de întreţinere, unul cu 14 oameni, altul cu circa 30. Normativul prevede la un maistru 40 de muncitori. Se puteau­­foarte bine unifica cele două formaţii şi rezulta de la sine un post dispo­nibil, fără să se renunţe la un post cheie din producţie. La contabi­litatea secţiei s-au cuibărit edu­catori, pedagogi, aceştia sunt în­cadraţi ca planificatori, calculatoa­re fără să aibă nici în clin şi nici în minecă cu probleme de­­conta­bilitate. Dar pe aceştia conducerea secţiei nu i-a prea deranjat. Ba nu, greşim. A fost redus un post sau două, dar după două-trei luni s-a trecut la recompletarea numă­rului funcţionarelor. Fireşte că dacă la tot pasul întîlneşti astfel de situaţii paradoxale, începi să-i dai dreptate, maistrului Căciulă, se cristalizează ideea că cu el a avut cineva ceva. — Căciulă era recalcitrant, ve­nea la mine cu propuneri care nu contribuiau la întărirea disciplinei în secţie, adăugă inginerul Totu. Mircea Căciulă n-a lucrat numai cu inginerul Totu şi a­lţi cîţiva maiştri, ci a condus un schimb de circa 60 de oameni. Să-i ascultăm şi pe aceştia: „Căciulă era bine pregătit. Avea unele lipsuri ca or­ganizator. Era insă mai bun decit ceilalţi maiştri care conduc acum schimburile“ (Anton Vasile). „Era bine pregătit. Avea însă prostul obicei de a-şi da aere că e cel mai priceput, şi pentru asta nu era văzut bine“ (Liviu Pinţă, maistru). „Prin Căciulă secţia a pierdut un maistru bun“ (ing. Mihai Stoiano­­vici), spaţiul nu ne permite să repro­ducem zeci de declaraţii de acest gen. Să se reţină că nici unul din­tre intervievaţi nu l-au descris atît de rău pe Mircea Căciulă cum îl descrie conducerea secţiei. Dim­potrivă, ponderea aprecierilor o deţin cele pozitive. Fireşte, noi nu avem intenţia să-l scoatem pe maistrul Căciulă un om perfect. Cei cu care am discutat despre el au arătat că are lipsuri. Şi dialogul cu el a reliefat de altfel că exagerează uneori lip­surile pe care le arată. Dar aşa cum rezultă din zecile de declara­ţii ale oamenilor care au lucrat cu el, el e un maistru tînăr, bine pregătit profesional, posedă nu virtual, ci cert, calităţile unui bun maistru. Lipsurile ce-l caracteri­zează pot fi evitate printr-o muncă susţinută de la om la om. Dar conducerea secţiei a prefe­rat o altă alternativă. Şi faţă de faptele pe care le-am întîlnit în secţie înclinăm să credem — altă concluzie nu poţi trage — că pos­tul maistrului Căciulă a fost redus pentru că acest om devenise o „piesă" incomodă în angrenajul secţiei. De ce ? In felul în care se pricepea, dădea în vileag ceea ce i se părea anormal. (Cele sesizate de el ziarului în mare parte s-au şi adeverit). Discutăm şi cu directorul uzinei, ing. Olimpiu Munteanu. Domnia sa împărtăşeşte integral punctul de vedere al conducerii secţiei, legat de cazul maistrului Căciulă . — Imaginaţi-vă ce a făcut. A pus o echipă de lucrători să plă­tească unui muncitor transportor câte 25 de lei fiecare, pentru că dăduse ajutor celorlalţi în cursul lunii. Or, acesta e un abuz clar. Am dat dispoziţie să se facă o an­chetă şi l-am sancţionat.­­De acord, tovarăşe director, dar în cazul in­ginerului Totu, care face la fel abuzuri, nu vă grăbiţi de loc să decideţi, deşi între fapte similitu­dinea este ca între două picături de rouă­. Ce garanţie mai prezin­tă acest maistru. Mai pot eu să-l pun să conducă ? — Este momentul să mai limpezim şi următorul aspect pe marginea acestui caz. Mircea Căciu­lă n-a avut pînă în ziua cînd i s-a des­fiinţat postul nici o sancţiune pen­tru indisciplină sau neîndeplinirea sarcinilor. După reducerea postu­lui însă, fostul maistru are un în­treg dosar. Chiar conducerea uzi­nei a decis să i se răscolească lui Căciulă fapt cu fapt de cînd este în uzină. Se fac anchete, se pun pe seama lui cite şi mai cite.­­Ca să se înţeleagă cu ce o­­biectivitate i se „întocmeşte dosarul“ relatăm următorul a- A fost bun pină cînd a spus adevărul

Next