Drum Nou, aprilie 1970 (Anul 27, nr. 7849-7874)
1970-04-08 / nr. 7855
ag. PLANUL DE ACTIVITĂŢI - O SIMPLĂ ARTII DE ACOPERIRE” ? In rîndurile de faţă, nu intenţionăm să vorbim despre tineret şi tinereţe în general, nici să redăm aspecte din actul cotidian al muncii, asupra unor astfel de probleme urmînd să revenim cu alte prilejuri. Domeniul investigat, incomod, ce-i drept, acelora pentru care ordinea, disciplina, rînduiala s-ar interfera cu „prozaicul“, cu birocraţia, este cu totul altul. Este vorba de planuri de activităţi ale unor organizaţii de tineret din oraşul Săcele, de un dialog, cu cei care au întocmit aceste planuri. Pătrunderea în acest microunivers de preocupări — sau dimpotrivă, după cum vom vedea — i-a prilejuit redactorului, în aceeași măsură, bucurii și... deziluzii. Dar să dăm cuvîntul faptelor. ... Uzina „Electroprecizie“. La sediul comitetului U.T.C., stăm de vorbă cu tov. Vasile Marinescu, secretarul comitetului, despre activităţile cu şi pentru tineretul din uzină în primul trimestru al anului în curs. — Ce obiective importante v-aţi propus pentru această perioadă de timp ? — Cum era şi firesc, ne-am orientat atenţia spre acţiuni menite să conducă la calificarea şi ridicarea calificării profesionale a tinerilor — ne răspunde interlocutorul. Bineînţeles, nu am neglijat nici alte aspecte de factură cultural-educativă, sportivă etc. Răsfoind planul de activităţi al comitetului U.T.C., ne-am putut convinge că în sprijinul acestor obiective s-a organizat o multitudine de acţiuni, parte aplicate, parte în curs de aplicare. Şi ce este mai important, multe dintre acestea poartă amprenta originalităţii. Pe lingă întîlnirile periodice cu conducători ai proceselor de producţie şi specialişti, se intreprind multe raiduri-anchetă cu microfonul prin secţiile uzinei, surprinzîndu-se aspecte din munca tinerilor, opinii despre muncă ş.a. în cadrul stafiei de radioamplificare a uzinei, săptămînal se prezintă — din iniţiativa comitetului U.T.C. — un buletin de ştiri pentru tineret, de asemenea, în fiecare joi, emisiunea „Tinereţea întreabă, experienţa răspunde", în cadrul căreia oameni cu vechi state de servicii în uzină , maiştri, ingineri, muncitori, răspund la o serie de întrebări vizînd aspecte de producţie şi de viaţă. Tot ca o iniţiativă lăudabilă se înscriu şi panourile denumite „Verificaţi-vă săptămînal cunoştinţele profesionale“. Aici, „rolurile“ se inversează, specialiştii pun întrebări tinerilor cu privire la diverse faze şi operaţii de producţie, iar aceştia răspund tot prin intermediul rubricii. Toate aceste iniţiative, deosebit de fructuoase în realizarea scopului propus, au fost prinse în planul de activităţi şi duse la bun sfîrşit. — Să ştiţi că ele se bucură de o largă audienţă în rîndul celor peste 1.200 de utecişti din uzină. Viaţa U.T.C. ne spunea tov. Vasile Laţa, locţiitorul secretarului comitetului U.T.C., iar multe sunt rodul propunerilor făcute de tinerii noştri. Desigur, s-ar putea spune multe despre experienţa colectivului de tineri de la această uzină, căci este vorba, intr-adevăr, despre o experienţă bună, cu toate că mai există unele neajunsuri cum sunt nefinalizarea concursului pe meserii „cel mai bun strungar“, a cercului de creaţie al tinerilor ingineri şi tehnicieni, dar care, printr-un plus de efort şi interes, pot fi înlăturate. Valorificarea la Un nivel superior a iniţiativei şi potentelor creatoare ale tinerilor parcurgem însă la Săcele un itinerar sinuos. Spunem acest lucru pornind de la nişte realităţi. Despre ce este vorba ? După cine aveam să aflăm dintr-o discuţie cu tov. Vasile Ştefan, secretar al comitetului orăşenesc U.T.C., pe raza oraşului Săcele sunt încă organizaţii de tineret cu o activitate slabă, formală. Am poposit într-una dintre acestea, la cooperativa meşteşugărească „Săceleana". Din informaţiile primite de la tov. Mihai Amadei, secretarul comitetului U.T.C. de aici, organizaţia numără 80 de tineri. „înseamnă (mi-am zis), că pentru şi cu acest nucleu de tineri s-au iniţiat sau sunt preconizate acţiuni interesante“. Consultînd însă planul de muncă al organizaţiei pe trimestrul I, aveam să mă conving de contrariu. Şi nici nu este de mirare, atîta timp cit înseşi obiectivele dau dovada că sunt „alese“ din birou, nereflectînd preocupările şi dorinţele tinerilor din cooperativă. Ce neface să afirmăm acest lucru ? Iată, ca acţiuni de bază ale comitetului, au fost incluse în planul de muncă organizarea unei informări politice, realizarea de abonamente la presa de tineret, mobilizarea tinerilor la învăţamintul politic, reînfiinţarea brigăzii artistice, organizarea unei întîlniri între tineri şi conducerea cooperativei şi alte cîteva — puţine, foarte puţine — acţiuni. Nemaivorbind de faptul că şi aceste puţine obiective, cu excepţia informării politice, nu au fost finalizate, ne întrebăm : oare tinerii de la cooperativa „Săceleana“ sunt mulţumiţi de acest plan, care, chipurile, le reflectă preocupările ? Sunt întrebări la care le-am căutat un răspuns, însă atît secretarul comitetului, cit şi locţiitorul său, Doina Filip, nu ne-au putut oferi decit... scuze. — Ştiţi, noi avem un profil aparte, unităţile noastre fiind răspîndite pe întreaga suprafaţă a oraşului, mi-au spus dînşii. De aici greutăţile, mai ales în privinţa mobilizării... Un amănunt, nu lipsit de importanţă , foarte mulţi dintre tinerii din cooperativă activează în diferite formaţii ale casei orăşeneşti de cultură sau participă masiv la manifestările organizate aici. Fără convocator sau muncă de lămurire ! Concluzia ? Cit se poate de simplă : tinerii vin şi participă cu plăcere la acţiunile care-i interesează. Numai că, în ce-l priveşte, comitetul U.T.C. de la „Săceleana" nu a reuşit încă să „dea de urma“ unor astfel de acţiuni... De această anomalie nu sunt străine nici organizaţia de partid şi conducerea cooperativei, la care, după cine se vede, organizaţia de tineret nu a găsit întotdeauna sprijinul necesar. Şi apoi, membrii comitetului U.T.C., cu excepţia secretarului şi locţiitorului, se complac într-o „dolce far niente“ prelungită peste limitele oricărei răspunderi. Oare comitetul orăşenesc al U.T.C. cunoaşte în amănunt această stare de fapt.? Şi dacă da, ce a întreprins? — Cunoaştem situaţia organizaţiei de la „Săceleana“, ne spune tov. V. Ştefan. Adevărul este că nu i-am sprijinit, îndeajuns, lucru pe care-l vom face cu mai multă atenţie, vă asigurăm, de acum înainte... Sperăm că promisiunile nu vor rămîne simple vorbe, mai ales că slaba activitate a organizaţiei U.T.C. de la cooperativa „Săceleana" era cunoscută mai demult de către comitetul orăşenesc U.T.C. In loc de orice alte concluzii, reamintim celor răspunzători de educarea comunistă a tineretului o indicaţie clară, pusă im faţa tuturor organizaţiilor U.T.G. de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la Congresul al X-lea al partidului . „Vor trebui depuse în continuare eforturi pentru ca fiecare organizaţie U.T.C. să devină un organism dinamic, capabil să antreneze întregul tineret la învăţătură, la muncă, la o intensă activitate obştească, să desfăşoare o tot mai bogată activitate de educaţie comunistă, de pregătire pentru viaţă a tinerei generaţii". L. MUNTEANU AGENDĂ ETICĂ PENTRU TINERET ATITUDINE Faţă de învăţătură şi ... Era fară îndoială firesc să ilustrăm noţiunea de atitudine faţă de învăţătură , cultură raportînd-o la activitatea şcolară. Am procedat într-adevăr aşa, dar pentru a cuprinde semnificaţii mai profunde am ales exemplele nu din rîndul elevilor aflaţi acum în vacanţă (oricum învăţătura fiind principala lor îndatorire socială, este oarecum normal să şi-o îndeplinească aşa cum se cuvine), ci a acelor elevi care vin la cursuri adesea obosiţi după 8 ore de muncă in uzină. Elevii şcolilor serale, înțelegînd că omul vremurilor noastre nu poate trăi fără carte, că valorile culturale asimilate îmbogăţesc sufletul, că şcoala oferă posibilităţi de perfecţionare deschizînd noi orizonturi şi posibilităţi, îşi dedică timpul lor liber şcolii, învăţăturii. Şi nu puţine sînt cazurile cînd se achită în mod excepţional atît de sarcinile profesionale cit şi de îndatoririle ce le revin în calitate de elevi. Iată: CLEMENTE POP, lăcătuş la depoul C.F.R. Braşov şi elev in clasa a Xll-a, frecventează cursurile cu regularitate obţinînd note foarte bune, ba chiar mai mult, publică frecvent proză şi poezie în revista liceului „Unirea". GABRIELA MANEA, sortatoare la uzina „Rulmentul", elevă în cl. a Xll-a, are o frecvenţă ireproşabilă, vădeşte aptitudini pentru limbile străine şi preocupări literare constante. In categoria elevilor de la cursurile serale cu rezultate foarte bune la învăţătură, preocupaţi totodată de muzică, poezie, pictură mai pot fi menţionaţi: TEODOR GHELIf, turnător la Uzina mecanică de material rulant, elev in cl. a Xl-a, Floarea Juncu, ospătară la T.A.P.L. Braşov, elevă în cl. a Xll-a, Ioan Filip, sculer la U.A.B., elev în cl. a X-a, şi mulţi alţii. Ei sînt, poate, inginerii, profesorii, specialiştii de mîine. ... faţă de muncă De la timpurile cînd oamenii foloseau topoarele de piatră şi se inveşmintau în piei de animale pina la saltul lui Aldrin pe fascinantul sol al Lunii, omenirea a străbătut un drum uluitor. Şi asta numai datorită muncii, care, smulgîndu-l pe om din neantul necesităţii oarbe, i-a dăruit puteri miraculoase să poată stăpini natura şi aripi pentru a zbura spre aştri. Dar veacuri de-a rîndul, munca a fost doar o povară grea pe umerii omului înstrăinat de rodul muncii sale, o terifiantă servitute. Abia în socialism munca a devenit o cinste, o nobilă raţiune de a trăi, singura modalitate demnă a existenţei omeneşti. Prin muncă omul se realizează, devine util şi necesar, creează valori, cîştigîndu-şi stima şi respectul tuturor. Dar unii nu înţăleg aceste adevăruri şi se complac în lîncezeală irosindu-şi tinereţea trîndăvind. lată cum se autocaracterizează PAUL FLORESCU, reţinut pentru vagabondaj. „Am 24 de ani. In ianuarie 1070 am lucrat în portul Constanţa, dar am plecat pentru că munca era grea şi nu mi-a plăcut". Un alt exemplu, mult mai elocvent în ceea ce priveşte lipsa unui interes pentru muncă il constituie ION OPRIŞ, cu domiciliul flotant în Braşov, str. Neptun nr. 7. Fost student exmatriculat pentru absenţe şi jocuri de noroc, I. Opriș a lucrat cîteva luni ca ghid O.N.T., ca ospătar, merceolog, sau pedagog, fără să se stabilească undeva. De mai multe luni trăiește din „expediente", sau alte venituri dubioase. Concluzia ce poate fi desprinsă din aceste cazuri este evidentă: fuga de muncă duce la parazitism, la decădere morală. Octavian ENE V. Șt. POPESCU DRUM NOU DIN VIATA CULTURALA Suntem prea aproape, un timp, de finala Festivalului teatrelor studenţeşti pentru a putea risca afirmaţii de certitudine, concluzii la finele cărora să punem un punct definitiv. Şi, probabil, acest lucru nu va f posibil nici chiar după săptămîni sau luni de zile, pentru simplul motiv că, la noi, teatrul studenţesc abia acum începe să-şi definească coordonatele, să capete profil. Dar oare, nu părea, pînă mai ieri, hazardată chiar numai ideea unui teatru studenţesc reprezentativ în peisajul artei amatoare? Or, ceea ce mi se pare relevant pentru ediţia 70 a Festivalului este că ea a reuşit, în sfîrşit, prin ce a avut mai bun, să-l smulgă din zona anonimatului şi diletantismului, limitat la mimetism, şi să-l proiecteze în cea a începutului de consacrare. Spuneam „prin ceea ce a avut mai bun“ şi mă gîndeam la spectacole ca „A opta zi dis-de-dimineaţă“ dat de studenţii bucureşteni, „Streep-Tease" dat de doi talentaţi studenţi din Galaţi, „Lecţia“ în interpretarea a trei tineri din Constanţa, „Farul“ în interpretarea studenţilor craioveni şi la recitalurile de poezie „Măşti sau Ghici ciupercă ce-i“, în interpretarea studenţilor clujeni, „Virstele poetice" dat de bucureşteni, „Secolul XX“ într-o originală montare aparţinînd timişorenilor, etc. Este evidentă opţiunea pentru un teatru poetic. Nu aş zice de poezie, căci recitalurile la care m-am referit nu au fost simple înşiruiri de poezii , au fost în primul rînd spectacole în adevăratul înţeles al cuvîntului, cu o coloană vertebrală foarte solidă, cu mişcare dramatică, dacă vreţi, cu un suflu interior excelent cuplat cu plastica şi, uneori cu arhitecturalitatea decorului. Cel mai mult a plăcut, din tot Festivalul, „A opta zi dis-de-dimineaţă“ fiindcă textul nu a fost privit aici ca un lucru în sine, ci ca un punct de plecare într-o amplă şi îndrăzneaţă dezbatere a unei problematici ce ne implică. Dar şi formula de joc a fost inedită, în deplină consonanţă cu ideea de dezbatere. Regizorul a renunţat şi la scenă, care de multe ori constituie un obstacol intre actor şi spectatori. Astfel de preocupări nu sunt de altfel singulare, ele s-au manifestat şi au căpătat audienţă şi pe alte meridiane ale lumii. Studenţii finlandezi, de pildă, au inaugurat teatrul seminar, unde spectatorii sunt invitaţi să participe efectiv. Există şi mirajul teatrului popular, din stradă, care, să ne amintim, a avut în evul mediu un atît de persistent ecou. Succesul studenţilor americani de la „Breand and Puppet Theatre“ se bazează pe o formulă hibridă; ei dau spectacolului forma specifică bieiului popular, întrebuinţind măştile şi păpuşile, formulă întîlnită şi cultivată de altfel de teatrul preelizabetan, ea fiind reactualizată pentru a alimenta textele cu rezonanţă contemporană. „El Campesino" este o altă formaţie americană, de origină mexicană, care joacă în aer liber pentru colegi sau pentru fermierii şi muncitorii agricoli, alegîndu-şi subiecte legate direct de munca şi viaţa spectatorilor. La „Pistolteatren“ din Stockholm s-a ajuns chiar la o încercare de teatru mecanizat... Dar, fireşte, aceste noi experimente, aceste încercări de inovaţie în teatru pot foarte bine eşua şi în gratuitate, în teribilism, dacă se limitează doar la nişte inovaţii formale şi nu merg spre găsirea unui fond de idei şi emoţional, care să exprime cit mai total şi mai sugestiv ceea ce preocupă tineretul — visurile, întrebările sale. Nu-i mai puţin adevărat că se poate, chiar păstrînd îngrădirea scenei (în infinitul său se zbuciumă, aş zice, parafrazîndu-l pe André Bazin, însuşi infinitul sufletului omenesc), crea o mai subliniată integrare a publicului în spectacol, şi asta nu numai prin joc, prin dialog cu spectatorul, solicitîndu-l astfel direct, ci înainte de toate, prin însuşi conţinutul de idei, prin problematica luată în discuţie de autor. Am văzut tineri căscînd de plictiseală sau moţăind la spectacole ca „Magie interzisă“ de Maria Banuş (prezentat de Casa de cultură a studenţilor din Timişoara), „Moartea ultimului golan“ de Virgil Stoenescu (Institutul pedagogic Bacău), „Inamicii“ de Dumitru Solomon (Ansamblul dramatic Tg. Mureş), etc. pentru că, chiar dacă erau cîteva idei îndrăzneţe (şi asta i-a determinat probabil pe cei în cauză să le monteze) sunt tratate cu totul neinteresant şi discursiv. Important este să ştii să-ţi alegi lucrarea care îţi poate pune în valoare posibilităţile artistice, nu care să te handicapeze şi să te copleşească. Ori, studenţii braşoveni, de pildă, alegîndu-şi „Aceşti îngeri trişti" n-au reuşit decit să dea impresia că „păcat de ei nu se mai văd decit intenţiile frumoase“. Cu excepţia lui Ion Cristian, care nici el n-a strălucit cine ştie cim, spectacolul a fost submediocru ( atenţiune: e o premieră şi vor veni la rînd şi alte spectacole la sediu!). Premiul acordat braşovenilor pentru montajul literar ne oferă doar o slabă compensaţie, şi, ca să fim cinstiţi, nu ne poate mulţumi nici pe departe modul şcolăresc în care a fost conceput şi prezentat recitalul. Festivalul a oferit din păcate o mare paupertate în privinţa afirmării unor tineri regizori sau dramaturgi studenţi. Cei premiaţi în acest sens, n-au avut de fapt satisfacţia ... concurenţei! Sîntem însă siguri că acum, după ce studenţii braşoveni au văzut, şi nu numai ei, de la ce nivel în sus se poate începe o discuţie despre adevăratul teatru studenţesc, vor face ceva să iasă din impas. Şi poate că acesta a fost marele cîştig al Festivalului : a prilejuit cunoaşterea unor experienţe care încep să devină viabile, a incitat ambiţia tuturor, şi a obligat la serioase reflecţii asupra condiţiei teatrului studenţesc. Imediat după spectacolul bucureştanilor cu „A opta zi dis-de-dimineaţă" i-am auzit pe mulţi lăudîndu-se: o să vedeţi, la ediţia cealaltă noi o să facem un lucru şi mai bun. Da, am vrea să vedem ! Carmen KEHIAIAN Teatrul studenţesc între reuşite şi viitoare... reuşite Muzeul de artă din B-dul Gh. Gheorghiu-Dej nr. 21, este vizitat zilnic de sute de iubitori ai frumosului. Valoroasele tablouri ale pictorilor clasici şi moderni constituie apreciate mijloace de cunoaştere a şcolilor pe care le reprezintă. Foto : GH. BÂNUŢA Succesul solilor artei indiene Aseară, pe scena Teatrului muzical din Braşov, a avut loc spectacolul susţinut de ansamblul de dans al Academiei „Kalakshetra" din India. împletind dansul vechi indian cu ritmul modern, balerinii au oferit publicului braşovean o imagine strălucită a ceea ce înseamnă muzica şi dansul indian autentic. Direcţia artistică a fost semnată de Rukmini Devi, marea dansatoare, care în anul 1936 a pus bazele acestei formaţii de prestigiu. Plasticitatea mişcării, ineditul dansului, bogăţia costumului, au asigurat spectacolului un succes deplin. Nr. 7855 Cu doi ani in urmă, seismograful cultural înregistra pe meleagurile săcelene doar rare şi anemice fenomene scenice. Filonul tradiţional al preocupării artistice era declarat secătuit. „Teoreticienii“ sceptici au descoperit atunci pînă şi „cauzele“ stingerii ireversibile a mişcării artistice de amatori din Săcele : apropierea de marele oraş, televizorul... Pe meleagurile culturale locale era ... linişte. Iată însă că, de cităva vreme, în peisajul cultural sacelean a apărut INIŢIATIVA, întovărăşită de neastîmpărata sămlntare a gîndului şi cu statornica perseverenţă, s-a pornit să prospecteze „solul“ local şi să asculte frămîntarea pasiunilor uitate, să deschidă galerii de la bunăvoinţă spre pricepere. De atunci, vechiul filon, reintrat în efervescenţă, a început să-şi trimită spre suprafaţa scenei izvoarele clare şi fierbinţi ale realizării artistice : comedia muzicală „Kosza Iutka“, aflată azi la a 23-a reprezentaţie, spectacolul de estradă „Muzică şi veselie“, feeria, „Floricica purpurie“, piesa cu păpuşi „Prima lecţie“, concerte ale taratului şi soliştilor... Treizeci de spectacole de la începutul anului. Pe „rampa de lansare“ alte emoţii în aşteptarea confruntării cu zeul public: piesele „Transplantarea inimii necunoscute“, „in casa asta a dormit un zeu“ şi „învăţătoarea“ , dansurile ardeleneşti ale ucenicilor lui Ştefan Debu, bucăţile corale, „Neghiniţă“ — noua piesă a teatrului de păpuşi. Casa de cultură Săcele, mo... Sute de oameni, în fiecare zi, încearcă microfoane, fac vocalize, aşază pupitre, rostesc replici, discută planuri scenografice, învaţă paşi... Inimi, alimentate de căldura filonului tradiţional, se dăruie scenei: Dimitrie Chirvăsuţă, Ludovic Bereznoi, Ilie Cujbă, Octavian Firescu, Iren Crocsman, Horia Cheşcă, Maria Bucur, Finta Rezső ... Menţionaţi aparte, cu sublinierea ce li se cuvine: Laurenţiu Kovács, directorul casei de cultură şi Estera Nagy, metodista. Aşadar, filonul preocupării artistice a erupt, puternic şi darnic, pe meleagurile săcelene. T. BRAD (Uimor* din pag.) — Reglorul e mai bun decit toţi dispecerii la un loc, de aceea o ţin. Cit despre „secretară“ nici vorbă de aşa ceva. Tovarăşa respectivă lucrează în turnătorie. Vine aşa, o oră-două, şi ajută aici la birou pe adevărata secretară. Regretăm, tovarăşe inginer, însă cu aceste explicaţii vreţi să ne aruncaţi praf în ochi. A doua zi cînd am venit în secţie „miezuitoarea“ dumneavoastră fuma ţigări „Litoral" şi a făcut toată ziua pe secretara de-a adevăratelea. Cit priveşte reglorul, admitem şi noi că el e foarte bun. Dar de ce nu renunţaţi la un dispecer ca să legalizaţi situaţia ? Practic nu faceţi nici una nici alta. Atunci cum se împacă practica creării de personal T.A. pe „sub mină“, cu sarcinile de reducere a acestei categorii de salariaţi ? Ur capitol al nemulţumirilor maistrului Căciulă era că unele cadre de conducere organizează în secţie chefuri de trăsneşte — cum s-ar zice : — Nu-i adevărat, tovarăşe ! Eu sînt împotriva acestui lucru. Chiar l-am sancţionat pe un maistru cînd a venit beat în secţie ... Numai că muncitorii din secţie sînt de altă părere, tovarăşe inginer : „Se obişnuieşte să se cam bea în sector “ (Wilma Mantzok). „Maistrul Bugan aşa de beat era intr-o zi că s-a bătut în secţie cu reglorul Nicolae Chicioreanu pentru o damigeană de băutură. Asta n-a fost nimic. In altă zi a trebuit să aducă amoniac ca să-i trezească pe cîţiva maiştri, aşa de beţi erau" (Longian Simion, muncitor). Şi eu am auzit, că se cam bea, unii tovarăşi fac chefuri în sector (Vasile Anton, secretarul organizaţiei de bază din secţie). Am mai putea relata şi alte fapte de acest gen, pe care ni le-au povestit oamenii de la maşini. Ele relevă că la nivelul principalelor cadre de conducere din sector s-a creat o situaţie intolerabilă. Evident, un asemenea climat nu putea să nu faciliteze indisciplina, favorurile, conduita precară, ajungîndu-se pînă la salarizarea fictivă a unor oameni. Notăm şi faptul că în secţie nici un muncitor nu poate lua atitudine faţă de astfel de abateri grosolane de la normele de etică şi echitate, fără ca după aceea asupra capului lui să nu planeze „sabia lui Damocles“ — cum se zice. (In timpul cit reporterul a stat în secţie şi se ducea să discute cu cite un muncitor, maistrul Gh. Bugan venea în faţa celui intervievat şi îl fulgera cu privirile incit, interlocutorul pur şi simplu refuza să mai răspundă la vre o întrebare. Pînă şi secretarul organizaţiei de bază cînd stă de vorbă cu tine despre comportarea unui maistru, a unui şef de atelier, îţi răspunde timorat, se uită în stingă, în dreapta să nu cumva să „răsufle" ceea ce-ţi spune). De unde pînă unde o asemenea atmosferă, de supiciune, de frică... Ce au făcut pentru curmarea ei organizaţia de bază, comitetul de partid ? Il abordăm din nou pe inginerul Teodor Totu, rugîndu-1 să ne explice cum apreciază renunţarea la serviciile maistrului Mircea Căciulă . — Era indisciplinat, delăsător. La început a lăsat impresia că e bine pregătit. Pe parcurs s-a dovedit un slab organizator. în plus, a obţinut şi cele mai slabe rezultate comparativ cu ceilalţi maiştri de schimb. — Cum se împacă o astfel de caracterizare cu faptul că era maistrul cel mai bine plătit din atelier ? — Cînd l-am încadrat cu ani in urmă părea că este priceput. Dar ne-a înşelat aşteptările... — Aţi desfiinţat postul de maistrul de schimb. Cine dă asistenţă tehnică muncitorilor ? — Am pus un tehnician să conducă schimbul respectiv. Acesta a fost înainte ajutorul lui Căciulă. Intr-adevăr, a fost dat să conducă schimbul, ca atare, tehnicianul Lörincz Rudolf. Dar cum merge acum producţia ? Ei bine, de cînd a rămas fără maistru, schimbul respectiv nu-şi mai realizează planul, restanţele cresc de la lună la lună. — Tehnicianul Lörincz ar trebui să se descurce, doar a lucrat înainte cu Căciulă, medita vădit iritat inginerul Totu. — De ce atunci cînd s-a pus problema reducerii personalului T.A. nu aţi renunţat la tehnicianul care îl succedă pe Mircea Căciulă, din moment ce acesta este mai slab decit fostul său maistru, întrebăm noi nedumeriţi. — Am redus la fiecare categorie de personal T.A. De la funcţionari, de la tehnicieni. Trebuia să reducem şi la maiştri. Aşadar, un schimb întreg rămîne fără maistru, planul nu se mai realizează, uzina pierde, dar inginerul Totu nu se nelinişteşte prea mult. Dînsul s-a ţinut cu dinţii să nu strice proporţia numărului de funcţionari, tehnicieni ş.a.m.d. Este cazul să dezvăluim ceva mai mult lista anomaliilor pe această temă. Secţia ţine în schemă doi maiştri de întreţinere, unul cu 14 oameni, altul cu circa 30. Normativul prevede la un maistru 40 de muncitori. Se puteaufoarte bine unifica cele două formaţii şi rezulta de la sine un post disponibil, fără să se renunţe la un post cheie din producţie. La contabilitatea secţiei s-au cuibărit educatori, pedagogi, aceştia sunt încadraţi ca planificatori, calculatoare fără să aibă nici în clin şi nici în minecă cu probleme decontabilitate. Dar pe aceştia conducerea secţiei nu i-a prea deranjat. Ba nu, greşim. A fost redus un post sau două, dar după două-trei luni s-a trecut la recompletarea numărului funcţionarelor. Fireşte că dacă la tot pasul întîlneşti astfel de situaţii paradoxale, începi să-i dai dreptate, maistrului Căciulă, se cristalizează ideea că cu el a avut cineva ceva. — Căciulă era recalcitrant, venea la mine cu propuneri care nu contribuiau la întărirea disciplinei în secţie, adăugă inginerul Totu. Mircea Căciulă n-a lucrat numai cu inginerul Totu şi alţi cîţiva maiştri, ci a condus un schimb de circa 60 de oameni. Să-i ascultăm şi pe aceştia: „Căciulă era bine pregătit. Avea unele lipsuri ca organizator. Era insă mai bun decit ceilalţi maiştri care conduc acum schimburile“ (Anton Vasile). „Era bine pregătit. Avea însă prostul obicei de a-şi da aere că e cel mai priceput, şi pentru asta nu era văzut bine“ (Liviu Pinţă, maistru). „Prin Căciulă secţia a pierdut un maistru bun“ (ing. Mihai Stoianovici), spaţiul nu ne permite să reproducem zeci de declaraţii de acest gen. Să se reţină că nici unul dintre intervievaţi nu l-au descris atît de rău pe Mircea Căciulă cum îl descrie conducerea secţiei. Dimpotrivă, ponderea aprecierilor o deţin cele pozitive. Fireşte, noi nu avem intenţia să-l scoatem pe maistrul Căciulă un om perfect. Cei cu care am discutat despre el au arătat că are lipsuri. Şi dialogul cu el a reliefat de altfel că exagerează uneori lipsurile pe care le arată. Dar aşa cum rezultă din zecile de declaraţii ale oamenilor care au lucrat cu el, el e un maistru tînăr, bine pregătit profesional, posedă nu virtual, ci cert, calităţile unui bun maistru. Lipsurile ce-l caracterizează pot fi evitate printr-o muncă susţinută de la om la om. Dar conducerea secţiei a preferat o altă alternativă. Şi faţă de faptele pe care le-am întîlnit în secţie înclinăm să credem — altă concluzie nu poţi trage — că postul maistrului Căciulă a fost redus pentru că acest om devenise o „piesă" incomodă în angrenajul secţiei. De ce ? In felul în care se pricepea, dădea în vileag ceea ce i se părea anormal. (Cele sesizate de el ziarului în mare parte s-au şi adeverit). Discutăm şi cu directorul uzinei, ing. Olimpiu Munteanu. Domnia sa împărtăşeşte integral punctul de vedere al conducerii secţiei, legat de cazul maistrului Căciulă . — Imaginaţi-vă ce a făcut. A pus o echipă de lucrători să plătească unui muncitor transportor câte 25 de lei fiecare, pentru că dăduse ajutor celorlalţi în cursul lunii. Or, acesta e un abuz clar. Am dat dispoziţie să se facă o anchetă şi l-am sancţionat.De acord, tovarăşe director, dar în cazul inginerului Totu, care face la fel abuzuri, nu vă grăbiţi de loc să decideţi, deşi între fapte similitudinea este ca între două picături de rouă. Ce garanţie mai prezintă acest maistru. Mai pot eu să-l pun să conducă ? — Este momentul să mai limpezim şi următorul aspect pe marginea acestui caz. Mircea Căciulă n-a avut pînă în ziua cînd i s-a desfiinţat postul nici o sancţiune pentru indisciplină sau neîndeplinirea sarcinilor. După reducerea postului însă, fostul maistru are un întreg dosar. Chiar conducerea uzinei a decis să i se răscolească lui Căciulă fapt cu fapt de cînd este în uzină. Se fac anchete, se pun pe seama lui cite şi mai cite.Ca să se înţeleagă cu ce obiectivitate i se „întocmeşte dosarul“ relatăm următorul a- A fost bun pină cînd a spus adevărul