Drum Nou, octombrie 1972 (Anul 29, nr. 8625-8649)

1972-10-14 / nr. 8635

Pag. 2 Sâ facem tot ce este omeneşte posibil PENTRU STRÎNGEREA GRABNICĂ A RECOLTEI Unii în cîmp, alţii la taifas Concentrarea masivă de forţe în agricultura judeţului în vederea punerii la adăpost a întregii recolte — cel mai important obiectiv la ora actuală! — este un fapt grăitor că concetăţenii noştri au înţeles co­mandamentul etapei, chiar dacă prin natura muncii lor mulţi nu au tan­genţă directă cu activitatea din a­­gricultură. Cu prilejul raidului întreprins ieri, la Săcele, Tărlungeni, Budila şi Te­­liu am putut constata „pe viu“ acest lucru. Elevii din şcoli, funcţionarii instituţiilor locale, lucrătorii din u­­nităţile publice, în covîrşitoarea lor majoritate, se aflau în cîmp, la re­coltat. La Tărlungeni, de pildă, cit şi la Budila, programul unităţilor alimentare şi de prestaţii a fost în aşa fel aşezat încît să permită par­ticiparea nemijlocită a lucrătorilor din aceste sectoare la lucrul în cîmp. In parte, aşa s-a procedat şi la Teliu, cu excepţia bufetelor din co­mună care au fost „uitate“ deschi­se din zori pînă seara, şi unde a­­fluenţa de consumatori — al căror loc ar trebui să fie la recoltat! — nu conteneşte toată ziua. Ieri, în jurul orei 15,30, numai la bufetul „Postăvarul“ din localitate, de pil­dă, circa 20 de săteni (apţi de mun­că!) stăteau şi tăifăsuiau în jurul paharelor pline. De ce această sta­re de lucruri?, l-am întrebat pe tov. Gh. Condrea, secretarul organizaţiei de partid de la cooperativa de con­sum Teliu. „în comună nu avem nici un debit de tutun, şi atunci trebuie să ţinem bufetele deschise“ — ne explică dînsul, dacă aceasta se poate numi explicaţie sau solu­ţie. Intr-un asemenea climat de to­leranţă nu este de mirare cum de se pot petrece şi alte lucruri, cum ar fi refuzul (?!) unor angajaţi ai cooperativei, printre care Rizea Du­mitru, Gabor Iosif şi alţii, de a par­ticipa, alături, de ţăranii coopera­tori şi tovarăşii lor de muncă, la strînsul cartofilor. Un climat de nepermisă îngăduin­ţă s-a înstăpînit şi în cadrul coope­rativei de consum din Tărlungeni, printre ai cărei angajaţi se numără Andrei Theodor, Costa Ştefan, Vaj­da, Mihai, Munteanu Traian şi Mol­nar Andrei, care în­­mod constant nu participă la lucrările actualei campanii de recoltări. Nu ştim ce părere are despre această stare de fapt tov. Ioan Sîrbu, secretarul co­mitetului comunal de partid, nu i-am putut-o solicita, dînsul fiind, la ora vizitei noastre, la o adunare în cadrul aceleiaşi­­cooperative de con­sum. Ce s-a discutat nu cunoaştem, poate despre participarea salariaţi­lor cooperatori la recoltări. . . La baza de preluare a cartofilor din Viştea de Jos munca, se desfășoară normal, dar.Gh. Roogozea, șeful bazei, are un of; pînă­ acum i s-au stricat pe rampă 50 tone de cartofi industriali, iar alte 300 tone le vor lua urma dacă C.P.­­­.F. Făgăraş nu va găsi beneficiari care să-i preia de urgență. PURCARENI Spre ştiinţa dv., tovarăşi conducă­tori ai cooperativei agreole Ieri la Purcăreni, pentru lu­crările agricole nu a fost o zi de vîrf. Spunem aceasta, întrucît mobilizarea oamenilor la mun­ca cîmpului s-a situat la cel mai... scăzut nivel. Iată pe ce ne bizuim afirmaţia: în timp ce cartofii , proprietatea coopera­tivei şi a cooperatorilor aşteaptă să fie puşi în totalitate la adă­post, zeci şi zeci­ de cooperatori, cu atelaje, lucrau de zor prin propriile lor. . . grădini. Publicăm această informaţie spre ştiinţa consiliului de con­ducere, în frunte cu preşedintele Pavel Buna şi inginerul şef Ior­­gu Macarovici, precum şi a pri­marului comunei Tărlungeni, Mi­hai Manole, care­­ răspunde de bunul mers al treburilor în coo­perativă. r-------------------­ Coloanele nesfîrşite ale tineretului (Urmare din pag. 1) din toate satele judeţului ele­vii şcolilor generale. Rodul muncii depuse ieri a fost con­cretizat în recoltarea a TO0 tone cartofi, 600 tone sfeclă şi 150 tone legume. Am reţinut din şirul lung al şcolilor evi­denţiate pe cele din Caţa, Ho­­ghiz, Veneţia, Vulcan, Pârău. L­a rîndul lor, peste 10.000 de tineri din întreprinderile judeţului au cerut ca în tim­pul liber să participe la sal­varea­ recoltei. Şi de această dată, în frunte se află tinerii constructori de tractoare şi autocamioane, chimiştii celor două mari combinate din Fă­găraş şi Oraşul Victoria. FRONT LARG DE LUCRU PENTRU SEMĂNĂTORI (Urmare din pag. 1) In fiecare din aceste realizări se află mate­rializată şi munca e­­roică a celor mai mulţi dintre mecanizatorii ce lucrează în această u­­nitate, care în condiţii vitrege şi-au adus o substanţială contribu­ţie la recoltatul carto­filor, la arat, discuit şi semănat. De altfel, de eliberarea rapidă a te­renului se ocupă efec­tiv şi conducătorii sec­ţiei de mecanizare. Ieri, de exemplu, Ale­xandru Orşi, mecani­cul de întreţinere, a considerat că este de datoria sa să participe nemijlocit la scosul sfe­clei furajere. Este o dovadă că atunci cînd mecanizatorii acţio­nează toţi ca unul, re­zultatele muncii sunt din cele mai bune. DRUM NOU ARTĂ • CULTURĂ • INVĂŢĂMINT Forţa penetrantă a civilizaţiei socialiste dinamizează pe plan tot mai larg lumea satelor noastre. Ea Ghimbav această, realitate se prezintă cu un relief optimal, determinat de activitatea nume­roaselor întreprinderi industriale noi şi înfloritoare, de progresele cooperativei agricole, care se si­tuează printre fruntaşele Ţării Birsei, de activităţile desfăşura­te prin căminul, cultural, uni­versitatea populară, conservato­rul popular, şi zi de zi prin bi­blioteca comunală, generînd o intensă viaţă spirituală. Fără a fi excepţională prin proporţii (4.500 volume), sau prin numărul de cititori (în jurul a 1.000 la aproximativ 6.000 de lo­cuitori), biblioteca comunală din Ghimbav se impune însă a­­tenţiei prin efervescenţa acti­vităţilor desfăşurate mai ales printre ţăranii cooperatori, cu sprijinul unui larg activ. Chiar la intrarea în sediul consiliului popular comunal, unde e insta­lată şi biblioteca, există o vitri­nă permanentă a noutăţilor edi­toriale. Sunt încontinuu împros­pătate expoziţiile de cărţi cu ca­racter permanent, înfiinţate la diferite subunităţi, ale cooperati­vei agricole de producţie. Princi­palii „prezentatori“ ai noutăţilor editoriale din domeniul agrozoo­­tehniei sunt ing. Zeno Giurgiu, inginerul şef al C.A.P., şi ing. Marcel Spătaru, zootehnist. Popularizarea cărţilor ştiinţifice este făcută de profesorii Manfred Kuwer şi Petru Cherteş, iar re­cenzarea cărţilor politice şi be­letristice o face un grup de pro­fesori, printre care Olga Pot­coavă, Maria Chivăran, Silvia Dumitrescu­, Minodora Zamfir. Intelectualii din comună şi di­n fabricile locale organi­zează seri de poezie, procese literare, seri de „maşini agrico­le moderne“, unde sunt prezen­tate utilaje ce interesează mai a­­les prin­ specificul producţiei lo­cale, împreună cu căminul cul­tural, şi sub îndrumarea comite­tului comunal de partid, au loc concursuri „Cine citeşte foloseş­te“. In întîmpinarea cititorilor vine şi „afişul noutăţilor“, iar atunci cînd unii cititori n-au tre­cut un timp mai lung pe la bi­bliotecă, li se trimit invitaţii scrise şi recomandări de cărţi noi. Datele puse la dispoziţie de Viorica Lăzăroiu, bibliotecara comunei, arată că în ultima lu­nă, deşi muncile cîmpului i-au solicitat mult pe ţăranii coope­ratori, prezenţa lor la bibliotecă (132 din 738 cititori) este apre­ciabilă, ca şi numărul volumelor pitite (400, din care 230 sunt cărţi de specialitate, cu conţinut agro­zootehnic). Titlurile se referă la mecanizarea agriculturii — cărţi cerute în special de tinerii me­canizatori — tehnica recoltării şi depozitării cartofilor, tehnica nouă a sfeclei de zahăr, legu­micultura şi altoirea pomilor — cooperativa agricolă avînd 30 hectare de grădină —, h­rănirea purceilor de lapte, albinărit şi... • creşterea viţei de vie. (Dacă n-aţi ştiut, aflaţi că la Ghimbav se naşte un veritabil „septor vi­ticol“ cu respectiva producţie de „vin din regiune“). Contactul direct­ cu cîţiva citi­tori a fost şi mai edificator, „îmi place să citesc tot ce mă poate cultiva — declară Eugenia Cristian, din brigada de cîm­p. Pe fişa ei apar cite 40—50 de volume într-un an, constituind sursa unor lecturi din domeniile cele mai variate. Tot la brigada de cîmp lucrează şi Paraschiva Şteblea. Printre autorii men­ţionaţi in fişa ei de cititor gă­sim pe Caragiale, Bacalbaşa, Şerban Nedelcu („Mi-a plăcut foarte mult „Moara săracă“ a acestui autor; am luat parte şi la procesul literar pe marginea ei“), dar şi pe Thomas Hardy, Bontempelli. „Sunt de felul meu dornică să ştiu de toate şi nu citesc doar ca să-mi trec timpul. Chiar dacă o carte nu mă atrage de la început, îmi spun că ceva bun trebuie să fie în ea şi o ci­tesc pînă la capăt“. Comunistul Nicolae Stăniloiu, deputat comunal,­ este un ţăran cooperator din cei mai vrednici. „A merge în pas cu cerinţele vremii înseamnă a te cultiva în­continuu — ne spune. Nu citesc doar pentru cultura generală, ci şi din punct de vedere practic, ceea ce înseamnă să cunosc şi noul în tehnică, iar în cazul meu cartea agricolă. Cu ajutorul în­drumărilor din cărţi ne îmbogă­ţim cunoştinţele obţinute la cursurile agrozootehnice; cu a­­jutorul lor am făcut organizarea ştiinţifică a grădinii din jurul casei, mi-am construit cuşti pen­­­tru păsări şi iepuri, mi-am a­­menajat singur o seră legumico­lă de unde, în primăvară, am dat şi vecinilor mei tot felul de răsaduri. Apreciez mult munca de la bibliotecă, al cărei activ se ocupă sistematic de populariza­rea cărţilor. Consider însă că, deşi cei mai mulţi dintre noi au biblioteci personale bine înzes­trate, nu vom putea cumpăra niciodată tot ce ne interesează. Faţă de numărul locuitorilor, al cititorilor, biblioteca ar trebui să dispună de un număr mai mare de cărţi“. Observaţii de acest fel vom întîlni şi la alţii: lipsesc unele cărţi tehnice, lipsesc destul de multe apariţii noi în limba ger­mană. „înfiinţarea universităţii populare, a clubului tineretului — ne spune prof. Nicolae Chivă­ran, directorul şcolii generale­­ extinde şi mai mult cîmpul de influenţă al bibliotecii. Necesita­tea de a o conjuga permanent la activitatea din comună se loveşte însă de două mari deficienţe: neasigurarea sistematică şi în măsură suficientă a fondurilor pentru înzestrarea ei; faptul că biblioteca este îngrămădită în­tr-un spaţiu impropriu“. Obiec­­ţiunile sunt susţinute şi de prof. Vera Nagaevschi, directorul că­minului cultural. „Am întreprins o anchetă pe tema „De ce se citeşte cu interes sporit?“ Con­cluzia: oamenii sunt atraşi de fenomenele actualităţii, de ritmul noii vieţi,, iar interesul lor e susţinut prin felul cum librăria şi activul bibliotecii le cultivă gustul pentru citit. Păcat că bi­bliotecii, purtată dintr-un joc în altul, nu i se asigură un spaţiu corespunzător pentru o perioadă de 2-3 ani, cînd se pare că va putea avea un local propriu“. Condiţiile pentru o mai bună desfăşurare a activităţilor cultu­rale, inclusiv ale bibliotecii, sunt în atenţia continuă a organelor locale, aşa cum ne asigură Oc­­tavian Comşa, secretarul comi­tetului de partid comunal, şi Gheorghe Şuşu, primarul comu­nei. Fără îndoială, rezultatele e­­xistente au la bază sprijinul şi preocuparea acestor organe. Dar se trece prea lesne peste obiec­­ţiunile unor cadre active şi com­petente din comună, peste obiec­­ţiunile ridicate de cititori, atunci cînd înzestrarea bibliotecii se face doar odată pe an, cu ce se găseşte atunci, pierzînd astfel multe apariţii valoroase, şi cînd problema localului bibliotecii, atît de acută, este lăsată pe ul­timul plan al preocupărilor. Sandu PLUGARU Cartea la sate Nu citim doar ca să treacă timpul „Unchiul nostru din Jamaica“ pe scena secţiei germane a Teatrului din Sibiu Zilele trecute, în cadrul „Ci­­binium“-ului, pe scena sibia­­nă a avut loc întîia premieră din stagiunea 1972-1973 a sec­ţiei germane a Teatrului de stat: comedia „Unchiul nostru din Jamaica“ de dramaturgul braşovean Dan Tărchilă. Traducerea şi adaptarea pie­sei în limba germană e sem­nată — ca şi regia — de Hanns Schuschnig, care — trebuie s-o spunem de la bun început — a reuşit să transpună cu succes problematica piesei în mediul populaţiei germane din ţara noastră,­ dăruind-o cu o anumită culoare şi specifici­tate fără a se îndepărta de original. Tonic — atît prin mesaj cit şi prin interpretare —­ specta­colul sibian cu piesa lui Dan Tărchilă a dovedit încă o dată virtuţile unui autor dramatic de autentică valoare, ca şi a­­deziunea publicului spectator la temele contemporaneității. i! Nr. 8635 Vestigii ale trecutului istoric al Braşovului, care vorbesc despre măiestria oamenilor de pe aceste meleaguri. Foto: GH. BANUŢĂ în continuarea dezbaterilor iniţiate de redacţia noas­tră pe tema integrării învăţămîntului în viaţa economică şi socială a ţării, a sincronizării lui cu ritmurile tot mai înal­te de dezvoltare a societăţii noastre, consemnăm azi opi­niile tovarăşilor GHEORGHE GRUBER, director coordona­tor al şcolilor din Tărlungeni; VIOREL METEA, director al uzinei „Hidromecanica", şi GHEORGHE SOFONEA, profe­sor de fizică la Liceul nr. 3 Braşov. VIOREL METEA. Ideea, ca la fi­nele şcolii generale sau liceului, fie­care absolvent să deţină, pe lingă diploma­­corespunzătoare formei şco­lare absolvite şi certificatul de ca­lificare intr-o meserie, este foarte bună. Ea concordă cu interesele eco­nomiei, dar şi cu interesele fiecărui absolvent. Fie că urmează in con­tinuare cursurile unei facultăţi, tî­­nărul va beneficia de experienţa şi cunoştinţele practice dobîndite ca­­re-i vor ajuta mult mai bine la fi­xarea cunoştinţelor teoretice, la in­tegrarea lor firească intr-un com­plex de cunoştinţe teoretice şi prac­tice. Dacă nu va putea urma cursu­rile unei facultăţi, ci se va putea integra mult mai rapid în producţie ■la meseria însuşită în şcoală sau la alta mai mult sau mai puţin înru­dită. REDACTORUL: După cite ştim, la „Hidromecanica“ există o ex­perienţă în acest sens. VIOREL METEA: Da, încă din a­­nul şcolar 1971—1972 noi am organi­zat nişte cursuri de specializare post-liceală, graţie cărora 21 de ba­calaureaţi au obţinut destul de re­pede o foarte bună calificare ca rectificatori. Acum avem încă două clase pentru meseriile de prelucrare prin aşchiere. Rezultatele sunt bune şi pot spune că tinerii bacalaureaţi se acomodează rapid cu producţia. Dar felul cum se face practica şco­lară în prezent nu mi se pare încă satisfăcător. Elevii nu părăsesc li­ceul sau şcoala generală cu cunoş­tinţe practice temeinice. REDACTORUL: înţeleg că prac­tica şcolară, aşa cum s-a desfăşurat pînă acum şi cum este încă şi în prezent, nu vă satisface.. . VIOREL METEA: Exact. Şcolile nu dispun încă de o bază materială corespunzătoare. Nu pot asigura fiecărui elev un loc de muncă con­cret şi nici mijloace de instruire. Se lucrează cu scule şi maşini re­formate, primitive, cu cîrpeli, cu improvizaţii. Cînd vin in întreprin­dere, elevii mai pot lucra la ajus­­taj, la întreţinere (mecanică şi elec­tricitate) dar dacă e vorba de maşini aşchietoare, elevii sunt simpli spec­tatori. Ideea calificării în şcoală şi liceu este bună. Dar dacă vom um­bla­­ cu improvizaţii, improvizaţii vom obţine. Nu de o calificare for­mală avem nevoie, ci de una reală, efectivă. Baza materială a ateliere­lor școlare trebuie să includă ma­șini­­moderne, nu hîrburi scoase la reformă. Este foarte important ca tînărul cînd deschide ochii să-i des­chidă nu la prima filă a preistoriei industriale ci cît mai aproape de prezent, spre a­ fi cît mai apt pentru viitor. GH. SOFONEA: Ce spune tovară­şul Metea este foarte adevărat, dar o bază materială nu se obţine bă­­tînd din palme. Am­­vrea s-o avem, dar nu este posibil dintr-o dată. Se construiesc şi se amenajează atelie­re şcolare şi interşcolare. Statul a­­locă fonduri importante. Dar o parte din fonduri le putem realiza şi noi. Chiar dacă vom folosi la în­ceput şi unele scule mai puţin mo­derne. GHEORGHE GRUBER: Cred că integrarea atelierelor şcolare exis­tente şi a celor care încă se vor mai constitui ca unităţi productive, inte­grate economiei locale, este de na­tură să ajute atît pe plan educativ cît şi pe plan economic. Noi avem un asemenea atelier realizat în co­laborare cu I.P.E.C. Braşov. Pro­ducem plăci prefabricate armate şi spalieri pentru vii. Elevii noştri se pregătesc în meseriile de betonişti şi fierari betonişti. Vom extinde însă producţia şi nomenclatorul de meserii în domeniile: forjă, zidărie şi ţesături de covoare (unde este chiar o tradiţie locală). Aceste me­serii sunt foarte căutate la noi la Tărlungeni. Anul trecut am realizat o producţie lunară de 3000 lei, dar vom putea realiza mult mai mult. Necazul este că avem un sistem de valorificare a producţiei noastre foarte greoi. REDACTORUL: Nu vi se vinii produsele? GHEORGHE GRUBER: Ba da. Be­neficiarul le ridică imediat şi avem aprecieri bune la calitate. Dar for­malităţile de plată sînt aşa de gre­oaie încît pentru producţia anului trecut n-am primit încă nici un ban. Mai mult decit atît. A le valo­rifica prin intermediul cooperativei (formal, pentru că practic coopera­tiva n-are nici o contribuţie) în­seamnă a birocratiza şi întîrzia tranzacţia, a anula forţa educativă a sentimentului de utilitate pe care elevii trebuie, să-l capete, înseamnă a diminua cîştigurile noastre şi a crea cîştiguri şi realizări nemuncite şi nemeritate cooperativei, ceea ce iarăşi nu este un bun exemplu edu­cativ. GHEORGHE SOFONEA: Dificul­tăţile de valorificare a produselor ţin de lipsa noastră de experienţă. Unele şcoli valorifică direct la be­neficiar produsele. Se preconizea­ză chiar organizarea unui magazin specializat în vînzarea produselor realizate de şcolari, unde personalul să fie tot din elevi (ai liceelor eco­nomice) ba chiar constituirea unor ateliere care să presteze servicii către populaţie. Ne gîndim să orga­nizăm un atelier de recondiţionat jucării sau triciclete, să confecţio­năm corpuri de iluminat, aparate de menaj, obiecte de uz casnic şi cu caracter artizanal. Eficienţa econo­mică a acestor ateliere şi maga­zine este dublată de rolul lor edu­cativ. Trebuie să dezvoltăm la şco­lari conştiinţa utilităţii muncii lor, spiritul de întreprindere, curajul iniţiativei. VIOREL METEA: In anii cînd am învăţat eu meserie, lucram împreu­nă cu ceilalţi elevi şi erau livrate în comerţ aparate, scule şi obiecte de mare tehnicitate. Realizam şuble­­re şi micrometre, lacăte şi broaşte male. .. Fireşte, în asemenea atelie­re, productivitatea este mai mică decit în industrie. Accentul nu cade şi nu trebuie să cadă pe latura eco­nomică ci pe aceea instructiv-for­­mativă. GHEORGHE SOFONEA: Tocmai de aceea, dacă este vorba să con­curăm pe piaţă cu unele cooperati­ve, cel puţin să concurăm loial. Nu noi să producem, iar alţii să înca­seze beneficiul. Sunt întru totul de acord cu părerea exprimată aici de tovarăşul Metea că atelierele şco­lare nu trebuie să fie din cîrpeli şi improvizaţii. Avem nevoie de ma­şini şi materie primă. Fireşte, între­prinderile care ne patronează ajută întrucîtva, dar va trebui să ne autodotăm cu utilaje şi materii corespunzătoare. Pentru asta nu ne putem lipsi de beneficiul posibil al atelierelor noastre. Anul trecut s-au făcut primii paşi: un beneficiu de un milion şi jumătate realizat, mai ales de fete, cu lucrul de mină. A venit însă timpul să funcţioneze atelierele şcolare ca unităţi produc­tive, cu plan de realizări (dar şi de aprovizionare tehnico-materială). A venit timpul ca produsele realizate să fie valorificate fără intermediar, în folosul bazei materiale de care avem atîta nevoie. REDACTORUL: Am vorbit pînă acum foarte mult despre atelierele­­şcoală, dar foarte puţin despre prac­tica în întreprindere. VIOREL METEA: Dacă dorim ca această practică să nu fie o sim­plă pierdere de vreme, chiar de la studii pentru elevi şi bătaie de cap inutilă pentru muncitori şi maiştri, este necesar ca elevul care calea pragul întreprinderii să posede a­­becedarul meseriei pentru care vine. Deci să fi trecut prin atelierul-şcoa­­lă de unde să fi căpătat cunoştin­ţele şi d­eprinderile elementare. A­­ceasta în primul rînd, în al doilea rînd, practica trebuie să aibă un caracter continuu. Orele şi zilele de practică trebuie comasate. REDACTORUL: La o precedentă masă rotundă s-a avansat ideea u­­nor locuri de muncă fixe şi cu flux continuu pentru şcolari în între­prinderi. Ce părere aveţi ca direc­tor de uzină? VIOREL METEA: Sínt nu numai director de uzină. Sínt şi tată. Cu­nosc deci şi din alt unghi aceste lucruri. Pot spune că nu sínt , satis­făcut de felul cum fac practică fiii noştri, nu sunt satisfăcut de pregăti­rea lor. Există încă mult formalism Pentru ca practica să reuşească, es­te nevoie mai întîi de o progra­mă. Ar putea fi adaptată programa şcolii profesionale sau a şcolii d­e ucenici. Dar trebuie să existe o or­donare logică şi exigentă, trebuie să se urmărească realizarea unui complex de cunoştinţe. Odată însu­şit abecedarul tehnicii la atelierul şcolii respective, elevul poate veni în uzină. Altfel vine degeaba. Aici, dacă vrem să se aleagă cu ceva, trebuie să lucreze, nu să privească pînă se plictiseşte. Locuri de mun­că speciale se pot organiza mai ales la uzinele cu serie mare de fabri­caţie. Am organizat şi noi un ase­menea loc, un mic atelier special pentru ucenicii noştri. Se lucrează acolo repere din producţia curentă. Asemenea ateliere sunt utile şi pen­tru elevi, dar realizarea lor cere a­­numite eforturi materiale din par­tea uzinei. E nevoie de spaţiu, de utilaje (bune, nu piese de muzeu), de îndrumare calificată, în mod fi­resc, productivitatea va fi mică, dar avantajul instruirii şi formării pro­fesionale cred că merită acest efort. O bună organizare a lucrului în schimburi de cite şase ore, prin rotaţia claselor sau chiar a şcoli­lor, ar putea să ducă la folosirea cu bun randament a unor asemenea ateliere. GHEORGHE SOFONEA: Rolul lor ar fi cît se poate de mare în edu­caţia prin muncă, pentru muncă a elevilor. Pe lingă cunoştinţele şi de­prinderile practice, pe lingă califi­carea pe care o pot obţine, elevii ar primi astfel şi o educaţie muncito­rească, s-ar,forma în nota de pro­fund respect pentru muncă, ar avea conştiinţa valorii sociale a muncii lor. în încheierea acestui succint co­locviu, ne exprimăm convingerea că ideile puse în discuţie vor constitui nu numai subiect de conversaţie în şcoli şi întreprinderi, ci vor fi con­siderate drept un îndemn la acţiu­ne, un stimulent pentru a se trece din anticamera vorbelor la fapte şi acţiuni concrete menite să vitalizeze atelierele şcolare şi practica in în­treprinderi ca o acţiune productivă, eficientă. Daniel DRAGAN Atelierele şcoală - unităţi integrate economiei locale

Next