Drum Nou, octombrie 1972 (Anul 29, nr. 8625-8649)
1972-10-14 / nr. 8635
Pag. 2 Sâ facem tot ce este omeneşte posibil PENTRU STRÎNGEREA GRABNICĂ A RECOLTEI Unii în cîmp, alţii la taifas Concentrarea masivă de forţe în agricultura judeţului în vederea punerii la adăpost a întregii recolte — cel mai important obiectiv la ora actuală! — este un fapt grăitor că concetăţenii noştri au înţeles comandamentul etapei, chiar dacă prin natura muncii lor mulţi nu au tangenţă directă cu activitatea din agricultură. Cu prilejul raidului întreprins ieri, la Săcele, Tărlungeni, Budila şi Teliu am putut constata „pe viu“ acest lucru. Elevii din şcoli, funcţionarii instituţiilor locale, lucrătorii din unităţile publice, în covîrşitoarea lor majoritate, se aflau în cîmp, la recoltat. La Tărlungeni, de pildă, cit şi la Budila, programul unităţilor alimentare şi de prestaţii a fost în aşa fel aşezat încît să permită participarea nemijlocită a lucrătorilor din aceste sectoare la lucrul în cîmp. In parte, aşa s-a procedat şi la Teliu, cu excepţia bufetelor din comună care au fost „uitate“ deschise din zori pînă seara, şi unde afluenţa de consumatori — al căror loc ar trebui să fie la recoltat! — nu conteneşte toată ziua. Ieri, în jurul orei 15,30, numai la bufetul „Postăvarul“ din localitate, de pildă, circa 20 de săteni (apţi de muncă!) stăteau şi tăifăsuiau în jurul paharelor pline. De ce această stare de lucruri?, l-am întrebat pe tov. Gh. Condrea, secretarul organizaţiei de partid de la cooperativa de consum Teliu. „în comună nu avem nici un debit de tutun, şi atunci trebuie să ţinem bufetele deschise“ — ne explică dînsul, dacă aceasta se poate numi explicaţie sau soluţie. Intr-un asemenea climat de toleranţă nu este de mirare cum de se pot petrece şi alte lucruri, cum ar fi refuzul (?!) unor angajaţi ai cooperativei, printre care Rizea Dumitru, Gabor Iosif şi alţii, de a participa, alături, de ţăranii cooperatori şi tovarăşii lor de muncă, la strînsul cartofilor. Un climat de nepermisă îngăduinţă s-a înstăpînit şi în cadrul cooperativei de consum din Tărlungeni, printre ai cărei angajaţi se numără Andrei Theodor, Costa Ştefan, Vajda, Mihai, Munteanu Traian şi Molnar Andrei, care înmod constant nu participă la lucrările actualei campanii de recoltări. Nu ştim ce părere are despre această stare de fapt tov. Ioan Sîrbu, secretarul comitetului comunal de partid, nu i-am putut-o solicita, dînsul fiind, la ora vizitei noastre, la o adunare în cadrul aceleiaşicooperative de consum. Ce s-a discutat nu cunoaştem, poate despre participarea salariaţilor cooperatori la recoltări. . . La baza de preluare a cartofilor din Viştea de Jos munca, se desfășoară normal, dar.Gh. Roogozea, șeful bazei, are un of; pînă acum i s-au stricat pe rampă 50 tone de cartofi industriali, iar alte 300 tone le vor lua urma dacă C.P..F. Făgăraş nu va găsi beneficiari care să-i preia de urgență. PURCARENI Spre ştiinţa dv., tovarăşi conducători ai cooperativei agreole Ieri la Purcăreni, pentru lucrările agricole nu a fost o zi de vîrf. Spunem aceasta, întrucît mobilizarea oamenilor la munca cîmpului s-a situat la cel mai... scăzut nivel. Iată pe ce ne bizuim afirmaţia: în timp ce cartofii , proprietatea cooperativei şi a cooperatorilor aşteaptă să fie puşi în totalitate la adăpost, zeci şi zeci de cooperatori, cu atelaje, lucrau de zor prin propriile lor. . . grădini. Publicăm această informaţie spre ştiinţa consiliului de conducere, în frunte cu preşedintele Pavel Buna şi inginerul şef Iorgu Macarovici, precum şi a primarului comunei Tărlungeni, Mihai Manole, care răspunde de bunul mers al treburilor în cooperativă. r------------------- Coloanele nesfîrşite ale tineretului (Urmare din pag. 1) din toate satele judeţului elevii şcolilor generale. Rodul muncii depuse ieri a fost concretizat în recoltarea a TO0 tone cartofi, 600 tone sfeclă şi 150 tone legume. Am reţinut din şirul lung al şcolilor evidenţiate pe cele din Caţa, Hoghiz, Veneţia, Vulcan, Pârău. La rîndul lor, peste 10.000 de tineri din întreprinderile judeţului au cerut ca în timpul liber să participe la salvarea recoltei. Şi de această dată, în frunte se află tinerii constructori de tractoare şi autocamioane, chimiştii celor două mari combinate din Făgăraş şi Oraşul Victoria. FRONT LARG DE LUCRU PENTRU SEMĂNĂTORI (Urmare din pag. 1) In fiecare din aceste realizări se află materializată şi munca eroică a celor mai mulţi dintre mecanizatorii ce lucrează în această unitate, care în condiţii vitrege şi-au adus o substanţială contribuţie la recoltatul cartofilor, la arat, discuit şi semănat. De altfel, de eliberarea rapidă a terenului se ocupă efectiv şi conducătorii secţiei de mecanizare. Ieri, de exemplu, Alexandru Orşi, mecanicul de întreţinere, a considerat că este de datoria sa să participe nemijlocit la scosul sfeclei furajere. Este o dovadă că atunci cînd mecanizatorii acţionează toţi ca unul, rezultatele muncii sunt din cele mai bune. DRUM NOU ARTĂ • CULTURĂ • INVĂŢĂMINT Forţa penetrantă a civilizaţiei socialiste dinamizează pe plan tot mai larg lumea satelor noastre. Ea Ghimbav această, realitate se prezintă cu un relief optimal, determinat de activitatea numeroaselor întreprinderi industriale noi şi înfloritoare, de progresele cooperativei agricole, care se situează printre fruntaşele Ţării Birsei, de activităţile desfăşurate prin căminul, cultural, universitatea populară, conservatorul popular, şi zi de zi prin biblioteca comunală, generînd o intensă viaţă spirituală. Fără a fi excepţională prin proporţii (4.500 volume), sau prin numărul de cititori (în jurul a 1.000 la aproximativ 6.000 de locuitori), biblioteca comunală din Ghimbav se impune însă atenţiei prin efervescenţa activităţilor desfăşurate mai ales printre ţăranii cooperatori, cu sprijinul unui larg activ. Chiar la intrarea în sediul consiliului popular comunal, unde e instalată şi biblioteca, există o vitrină permanentă a noutăţilor editoriale. Sunt încontinuu împrospătate expoziţiile de cărţi cu caracter permanent, înfiinţate la diferite subunităţi, ale cooperativei agricole de producţie. Principalii „prezentatori“ ai noutăţilor editoriale din domeniul agrozootehniei sunt ing. Zeno Giurgiu, inginerul şef al C.A.P., şi ing. Marcel Spătaru, zootehnist. Popularizarea cărţilor ştiinţifice este făcută de profesorii Manfred Kuwer şi Petru Cherteş, iar recenzarea cărţilor politice şi beletristice o face un grup de profesori, printre care Olga Potcoavă, Maria Chivăran, Silvia Dumitrescu, Minodora Zamfir. Intelectualii din comună şi din fabricile locale organizează seri de poezie, procese literare, seri de „maşini agricole moderne“, unde sunt prezentate utilaje ce interesează mai ales prin specificul producţiei locale, împreună cu căminul cultural, şi sub îndrumarea comitetului comunal de partid, au loc concursuri „Cine citeşte foloseşte“. In întîmpinarea cititorilor vine şi „afişul noutăţilor“, iar atunci cînd unii cititori n-au trecut un timp mai lung pe la bibliotecă, li se trimit invitaţii scrise şi recomandări de cărţi noi. Datele puse la dispoziţie de Viorica Lăzăroiu, bibliotecara comunei, arată că în ultima lună, deşi muncile cîmpului i-au solicitat mult pe ţăranii cooperatori, prezenţa lor la bibliotecă (132 din 738 cititori) este apreciabilă, ca şi numărul volumelor pitite (400, din care 230 sunt cărţi de specialitate, cu conţinut agrozootehnic). Titlurile se referă la mecanizarea agriculturii — cărţi cerute în special de tinerii mecanizatori — tehnica recoltării şi depozitării cartofilor, tehnica nouă a sfeclei de zahăr, legumicultura şi altoirea pomilor — cooperativa agricolă avînd 30 hectare de grădină —, hrănirea purceilor de lapte, albinărit şi... • creşterea viţei de vie. (Dacă n-aţi ştiut, aflaţi că la Ghimbav se naşte un veritabil „septor viticol“ cu respectiva producţie de „vin din regiune“). Contactul direct cu cîţiva cititori a fost şi mai edificator, „îmi place să citesc tot ce mă poate cultiva — declară Eugenia Cristian, din brigada de cîmp. Pe fişa ei apar cite 40—50 de volume într-un an, constituind sursa unor lecturi din domeniile cele mai variate. Tot la brigada de cîmp lucrează şi Paraschiva Şteblea. Printre autorii menţionaţi in fişa ei de cititor găsim pe Caragiale, Bacalbaşa, Şerban Nedelcu („Mi-a plăcut foarte mult „Moara săracă“ a acestui autor; am luat parte şi la procesul literar pe marginea ei“), dar şi pe Thomas Hardy, Bontempelli. „Sunt de felul meu dornică să ştiu de toate şi nu citesc doar ca să-mi trec timpul. Chiar dacă o carte nu mă atrage de la început, îmi spun că ceva bun trebuie să fie în ea şi o citesc pînă la capăt“. Comunistul Nicolae Stăniloiu, deputat comunal, este un ţăran cooperator din cei mai vrednici. „A merge în pas cu cerinţele vremii înseamnă a te cultiva încontinuu — ne spune. Nu citesc doar pentru cultura generală, ci şi din punct de vedere practic, ceea ce înseamnă să cunosc şi noul în tehnică, iar în cazul meu cartea agricolă. Cu ajutorul îndrumărilor din cărţi ne îmbogăţim cunoştinţele obţinute la cursurile agrozootehnice; cu ajutorul lor am făcut organizarea ştiinţifică a grădinii din jurul casei, mi-am construit cuşti pentru păsări şi iepuri, mi-am amenajat singur o seră legumicolă de unde, în primăvară, am dat şi vecinilor mei tot felul de răsaduri. Apreciez mult munca de la bibliotecă, al cărei activ se ocupă sistematic de popularizarea cărţilor. Consider însă că, deşi cei mai mulţi dintre noi au biblioteci personale bine înzestrate, nu vom putea cumpăra niciodată tot ce ne interesează. Faţă de numărul locuitorilor, al cititorilor, biblioteca ar trebui să dispună de un număr mai mare de cărţi“. Observaţii de acest fel vom întîlni şi la alţii: lipsesc unele cărţi tehnice, lipsesc destul de multe apariţii noi în limba germană. „înfiinţarea universităţii populare, a clubului tineretului — ne spune prof. Nicolae Chivăran, directorul şcolii generale extinde şi mai mult cîmpul de influenţă al bibliotecii. Necesitatea de a o conjuga permanent la activitatea din comună se loveşte însă de două mari deficienţe: neasigurarea sistematică şi în măsură suficientă a fondurilor pentru înzestrarea ei; faptul că biblioteca este îngrămădită într-un spaţiu impropriu“. Obiecţiunile sunt susţinute şi de prof. Vera Nagaevschi, directorul căminului cultural. „Am întreprins o anchetă pe tema „De ce se citeşte cu interes sporit?“ Concluzia: oamenii sunt atraşi de fenomenele actualităţii, de ritmul noii vieţi,, iar interesul lor e susţinut prin felul cum librăria şi activul bibliotecii le cultivă gustul pentru citit. Păcat că bibliotecii, purtată dintr-un joc în altul, nu i se asigură un spaţiu corespunzător pentru o perioadă de 2-3 ani, cînd se pare că va putea avea un local propriu“. Condiţiile pentru o mai bună desfăşurare a activităţilor culturale, inclusiv ale bibliotecii, sunt în atenţia continuă a organelor locale, aşa cum ne asigură Octavian Comşa, secretarul comitetului de partid comunal, şi Gheorghe Şuşu, primarul comunei. Fără îndoială, rezultatele existente au la bază sprijinul şi preocuparea acestor organe. Dar se trece prea lesne peste obiecţiunile unor cadre active şi competente din comună, peste obiecţiunile ridicate de cititori, atunci cînd înzestrarea bibliotecii se face doar odată pe an, cu ce se găseşte atunci, pierzînd astfel multe apariţii valoroase, şi cînd problema localului bibliotecii, atît de acută, este lăsată pe ultimul plan al preocupărilor. Sandu PLUGARU Cartea la sate Nu citim doar ca să treacă timpul „Unchiul nostru din Jamaica“ pe scena secţiei germane a Teatrului din Sibiu Zilele trecute, în cadrul „Cibinium“-ului, pe scena sibiană a avut loc întîia premieră din stagiunea 1972-1973 a secţiei germane a Teatrului de stat: comedia „Unchiul nostru din Jamaica“ de dramaturgul braşovean Dan Tărchilă. Traducerea şi adaptarea piesei în limba germană e semnată — ca şi regia — de Hanns Schuschnig, care — trebuie s-o spunem de la bun început — a reuşit să transpună cu succes problematica piesei în mediul populaţiei germane din ţara noastră, dăruind-o cu o anumită culoare şi specificitate fără a se îndepărta de original. Tonic — atît prin mesaj cit şi prin interpretare — spectacolul sibian cu piesa lui Dan Tărchilă a dovedit încă o dată virtuţile unui autor dramatic de autentică valoare, ca şi adeziunea publicului spectator la temele contemporaneității. i! Nr. 8635 Vestigii ale trecutului istoric al Braşovului, care vorbesc despre măiestria oamenilor de pe aceste meleaguri. Foto: GH. BANUŢĂ în continuarea dezbaterilor iniţiate de redacţia noastră pe tema integrării învăţămîntului în viaţa economică şi socială a ţării, a sincronizării lui cu ritmurile tot mai înalte de dezvoltare a societăţii noastre, consemnăm azi opiniile tovarăşilor GHEORGHE GRUBER, director coordonator al şcolilor din Tărlungeni; VIOREL METEA, director al uzinei „Hidromecanica", şi GHEORGHE SOFONEA, profesor de fizică la Liceul nr. 3 Braşov. VIOREL METEA. Ideea, ca la finele şcolii generale sau liceului, fiecare absolvent să deţină, pe lingă diplomacorespunzătoare formei şcolare absolvite şi certificatul de calificare intr-o meserie, este foarte bună. Ea concordă cu interesele economiei, dar şi cu interesele fiecărui absolvent. Fie că urmează in continuare cursurile unei facultăţi, tînărul va beneficia de experienţa şi cunoştinţele practice dobîndite care-i vor ajuta mult mai bine la fixarea cunoştinţelor teoretice, la integrarea lor firească intr-un complex de cunoştinţe teoretice şi practice. Dacă nu va putea urma cursurile unei facultăţi, ci se va putea integra mult mai rapid în producţie ■la meseria însuşită în şcoală sau la alta mai mult sau mai puţin înrudită. REDACTORUL: După cite ştim, la „Hidromecanica“ există o experienţă în acest sens. VIOREL METEA: Da, încă din anul şcolar 1971—1972 noi am organizat nişte cursuri de specializare post-liceală, graţie cărora 21 de bacalaureaţi au obţinut destul de repede o foarte bună calificare ca rectificatori. Acum avem încă două clase pentru meseriile de prelucrare prin aşchiere. Rezultatele sunt bune şi pot spune că tinerii bacalaureaţi se acomodează rapid cu producţia. Dar felul cum se face practica şcolară în prezent nu mi se pare încă satisfăcător. Elevii nu părăsesc liceul sau şcoala generală cu cunoştinţe practice temeinice. REDACTORUL: înţeleg că practica şcolară, aşa cum s-a desfăşurat pînă acum şi cum este încă şi în prezent, nu vă satisface.. . VIOREL METEA: Exact. Şcolile nu dispun încă de o bază materială corespunzătoare. Nu pot asigura fiecărui elev un loc de muncă concret şi nici mijloace de instruire. Se lucrează cu scule şi maşini reformate, primitive, cu cîrpeli, cu improvizaţii. Cînd vin in întreprindere, elevii mai pot lucra la ajustaj, la întreţinere (mecanică şi electricitate) dar dacă e vorba de maşini aşchietoare, elevii sunt simpli spectatori. Ideea calificării în şcoală şi liceu este bună. Dar dacă vom umbla cu improvizaţii, improvizaţii vom obţine. Nu de o calificare formală avem nevoie, ci de una reală, efectivă. Baza materială a atelierelor școlare trebuie să includă mașinimoderne, nu hîrburi scoase la reformă. Este foarte important ca tînărul cînd deschide ochii să-i deschidă nu la prima filă a preistoriei industriale ci cît mai aproape de prezent, spre a fi cît mai apt pentru viitor. GH. SOFONEA: Ce spune tovarăşul Metea este foarte adevărat, dar o bază materială nu se obţine bătînd din palme. Amvrea s-o avem, dar nu este posibil dintr-o dată. Se construiesc şi se amenajează ateliere şcolare şi interşcolare. Statul alocă fonduri importante. Dar o parte din fonduri le putem realiza şi noi. Chiar dacă vom folosi la început şi unele scule mai puţin moderne. GHEORGHE GRUBER: Cred că integrarea atelierelor şcolare existente şi a celor care încă se vor mai constitui ca unităţi productive, integrate economiei locale, este de natură să ajute atît pe plan educativ cît şi pe plan economic. Noi avem un asemenea atelier realizat în colaborare cu I.P.E.C. Braşov. Producem plăci prefabricate armate şi spalieri pentru vii. Elevii noştri se pregătesc în meseriile de betonişti şi fierari betonişti. Vom extinde însă producţia şi nomenclatorul de meserii în domeniile: forjă, zidărie şi ţesături de covoare (unde este chiar o tradiţie locală). Aceste meserii sunt foarte căutate la noi la Tărlungeni. Anul trecut am realizat o producţie lunară de 3000 lei, dar vom putea realiza mult mai mult. Necazul este că avem un sistem de valorificare a producţiei noastre foarte greoi. REDACTORUL: Nu vi se vinii produsele? GHEORGHE GRUBER: Ba da. Beneficiarul le ridică imediat şi avem aprecieri bune la calitate. Dar formalităţile de plată sînt aşa de greoaie încît pentru producţia anului trecut n-am primit încă nici un ban. Mai mult decit atît. A le valorifica prin intermediul cooperativei (formal, pentru că practic cooperativa n-are nici o contribuţie) înseamnă a birocratiza şi întîrzia tranzacţia, a anula forţa educativă a sentimentului de utilitate pe care elevii trebuie, să-l capete, înseamnă a diminua cîştigurile noastre şi a crea cîştiguri şi realizări nemuncite şi nemeritate cooperativei, ceea ce iarăşi nu este un bun exemplu educativ. GHEORGHE SOFONEA: Dificultăţile de valorificare a produselor ţin de lipsa noastră de experienţă. Unele şcoli valorifică direct la beneficiar produsele. Se preconizează chiar organizarea unui magazin specializat în vînzarea produselor realizate de şcolari, unde personalul să fie tot din elevi (ai liceelor economice) ba chiar constituirea unor ateliere care să presteze servicii către populaţie. Ne gîndim să organizăm un atelier de recondiţionat jucării sau triciclete, să confecţionăm corpuri de iluminat, aparate de menaj, obiecte de uz casnic şi cu caracter artizanal. Eficienţa economică a acestor ateliere şi magazine este dublată de rolul lor educativ. Trebuie să dezvoltăm la şcolari conştiinţa utilităţii muncii lor, spiritul de întreprindere, curajul iniţiativei. VIOREL METEA: In anii cînd am învăţat eu meserie, lucram împreună cu ceilalţi elevi şi erau livrate în comerţ aparate, scule şi obiecte de mare tehnicitate. Realizam şublere şi micrometre, lacăte şi broaşte male. .. Fireşte, în asemenea ateliere, productivitatea este mai mică decit în industrie. Accentul nu cade şi nu trebuie să cadă pe latura economică ci pe aceea instructiv-formativă. GHEORGHE SOFONEA: Tocmai de aceea, dacă este vorba să concurăm pe piaţă cu unele cooperative, cel puţin să concurăm loial. Nu noi să producem, iar alţii să încaseze beneficiul. Sunt întru totul de acord cu părerea exprimată aici de tovarăşul Metea că atelierele şcolare nu trebuie să fie din cîrpeli şi improvizaţii. Avem nevoie de maşini şi materie primă. Fireşte, întreprinderile care ne patronează ajută întrucîtva, dar va trebui să ne autodotăm cu utilaje şi materii corespunzătoare. Pentru asta nu ne putem lipsi de beneficiul posibil al atelierelor noastre. Anul trecut s-au făcut primii paşi: un beneficiu de un milion şi jumătate realizat, mai ales de fete, cu lucrul de mină. A venit însă timpul să funcţioneze atelierele şcolare ca unităţi productive, cu plan de realizări (dar şi de aprovizionare tehnico-materială). A venit timpul ca produsele realizate să fie valorificate fără intermediar, în folosul bazei materiale de care avem atîta nevoie. REDACTORUL: Am vorbit pînă acum foarte mult despre ateliereleşcoală, dar foarte puţin despre practica în întreprindere. VIOREL METEA: Dacă dorim ca această practică să nu fie o simplă pierdere de vreme, chiar de la studii pentru elevi şi bătaie de cap inutilă pentru muncitori şi maiştri, este necesar ca elevul care calea pragul întreprinderii să posede abecedarul meseriei pentru care vine. Deci să fi trecut prin atelierul-şcoală de unde să fi căpătat cunoştinţele şi deprinderile elementare. Aceasta în primul rînd, în al doilea rînd, practica trebuie să aibă un caracter continuu. Orele şi zilele de practică trebuie comasate. REDACTORUL: La o precedentă masă rotundă s-a avansat ideea unor locuri de muncă fixe şi cu flux continuu pentru şcolari în întreprinderi. Ce părere aveţi ca director de uzină? VIOREL METEA: Sínt nu numai director de uzină. Sínt şi tată. Cunosc deci şi din alt unghi aceste lucruri. Pot spune că nu sínt , satisfăcut de felul cum fac practică fiii noştri, nu sunt satisfăcut de pregătirea lor. Există încă mult formalism Pentru ca practica să reuşească, este nevoie mai întîi de o programă. Ar putea fi adaptată programa şcolii profesionale sau a şcolii de ucenici. Dar trebuie să existe o ordonare logică şi exigentă, trebuie să se urmărească realizarea unui complex de cunoştinţe. Odată însuşit abecedarul tehnicii la atelierul şcolii respective, elevul poate veni în uzină. Altfel vine degeaba. Aici, dacă vrem să se aleagă cu ceva, trebuie să lucreze, nu să privească pînă se plictiseşte. Locuri de muncă speciale se pot organiza mai ales la uzinele cu serie mare de fabricaţie. Am organizat şi noi un asemenea loc, un mic atelier special pentru ucenicii noştri. Se lucrează acolo repere din producţia curentă. Asemenea ateliere sunt utile şi pentru elevi, dar realizarea lor cere anumite eforturi materiale din partea uzinei. E nevoie de spaţiu, de utilaje (bune, nu piese de muzeu), de îndrumare calificată, în mod firesc, productivitatea va fi mică, dar avantajul instruirii şi formării profesionale cred că merită acest efort. O bună organizare a lucrului în schimburi de cite şase ore, prin rotaţia claselor sau chiar a şcolilor, ar putea să ducă la folosirea cu bun randament a unor asemenea ateliere. GHEORGHE SOFONEA: Rolul lor ar fi cît se poate de mare în educaţia prin muncă, pentru muncă a elevilor. Pe lingă cunoştinţele şi deprinderile practice, pe lingă calificarea pe care o pot obţine, elevii ar primi astfel şi o educaţie muncitorească, s-ar,forma în nota de profund respect pentru muncă, ar avea conştiinţa valorii sociale a muncii lor. în încheierea acestui succint colocviu, ne exprimăm convingerea că ideile puse în discuţie vor constitui nu numai subiect de conversaţie în şcoli şi întreprinderi, ci vor fi considerate drept un îndemn la acţiune, un stimulent pentru a se trece din anticamera vorbelor la fapte şi acţiuni concrete menite să vitalizeze atelierele şcolare şi practica in întreprinderi ca o acţiune productivă, eficientă. Daniel DRAGAN Atelierele şcoală - unităţi integrate economiei locale