Ecoul Moldovei, 1905-1906 (Anul 15, nr. 21-51)

1906-01-15 / nr. 30

ANUL XV No. 30. ABONAMENTUL Pe un an . . . Lei noi 6 „ 6 luni ... „ „ 3, 50 Pentru streinatate se adaogă porta IAŞI DUMINICA 15 IANUARIE 1906 ORGAN NATIONALIST APARE IN FIE­CARE DUMINICA DIRECTOR-PROPRIETAR EM. AL. MANOLIU REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA Strada DRAGHICI No. 1, % .v- AA ANUNCIURILE Rîndul în pagina a IlI-a bani 50 TV a OR n a IV-a „ 25 Inserţii şi reclame 1 leu linia Un număr vechi 50 Bani Aiul­inii Când caută cine­va să’şi deie sama bine de ce putere să bu­cură jidovismul, printre popoarele civilizate a­le pământului, ajunge la concluzia că el a atins culmea şi că chiar dacă mai are norocul să rămâe staţionar câtă­va vreme în această situaţie fericită, fatal­­minte trebue după asta sa încea­pă a da înapoi, căci aşa sunt le­gile firei şi de la mersul lor ni­meni şi nimic nu să poate sus­trage.—De altmintrelea parcă ar avea dreptate poporul jidovesc să se credă că e alesul dintre popoa­re, de oare­ce este singurul din­tre toate care pănă astăzi a a­­vut, sub diverse forme şi înrîu­­riri, mai multe epoce de înălţa­re.—El e singurul care, mulţumi­tă organizărei socialo-religioase, străbătând printre veacuri şi pre­­facerele ce s’au produs in ome­nire, s’a pastrat caracterul indi­­vidualităţei lui ; e singurul care prin tenacitate ce’l caracterizază a isbutit să se strecoare în sinul naţiunilor, să trăiască în paguba lor, speculându-le nevoile, şi mai ales viciile, ca să se facă macar în aparenţă trebuitor, traficând ne­contenit cu consciinţa conduse de maxima adoptată „dividi et impera“ şi ajutat la îndeplinirea acestui scop şi de mijlocul infailibil pen­tru conrupere «banul» a isbutit în diverse rînduri să pue genunchii pe grumazii popoarelor, cari le­­au deschis cetăţile şi braţele spre ai adăposti şi hrăni. Cum însă în tot ce trăeşte pe lume, de la naştere chiar porneş­te şi să desvoltă meteahna ce, mai curând sau mai tîrziu are se-l doboare, tot aseminea şi pentru jidovi, meteahna de a­le cărei ur­mări au avut déjà a suferi în mai multe rînduri, este lăcomia. Vermele acesta roade în sufle­tul jidovilor mai mult ca în al ori­cărui alt popor ; el îi duce pă­­nă la orbire, aşa că în cele mai multe cazuri, pomenite de istorie, că jidovii au fost supuşi prigoni­rilor şi une­ori chiar şi masacre­lor, e dovedit că li datoresc toa­te numai acestei patimi neinfrâ­­nate, manifestată sub un complex de apucături, care de care mai lovitoare, mai jignitoare, mai re­voltătoare pentru naţiunile la si­nul cărora s’au oploşit. In toate ţerile din lume nu s’a făcut miş­care în contra jidanilor fără să nu fi fost el însuşi provocatorii, şi a­­­cesta să poate constata din timpuri­le cele mai vechi şi până azi, iar mobilul n’a fost de­cât tot lăco­mia lor, care a subminat pretu­tindeni averea, morala, traiul bun şi liniştit, ordinea în stat, ca să devie stăpânii averelor, şi prin ele a masei popoarelui cum şi conducătorii statelor lor. — Nă­zuinţa aceasta, una din feţele mul­tiple ale lăcomiei, i-a derutat pe jidani şi li-a creat în­tot­de auna, când au fost prinşi în flagrant de­lict, situaţii cu drept cuvînt de­plorabile. Astă­zi, trebue să recunoaştem, că jidovimea să află iarăş în o epocă de înălţare, ba încă dacă ne dăm socoteală, pe de o parte, de buna voinţă cu care vedem că e încurajată de americani, de toleranţa de care se bucură în Germania, Austro-Ungaria, Italia, Anglia etc. de stăpânirea ce a pu­s-o pe opinia publică franceză, mai ales de când cu chestia Drey­fus, iar pe de alta, de îndrăznea­la cu care a urzit, mişcarea din Rusia, şi pe care o exploatează în folosul ei, de silinţele mari ce­­’şi pune de a smulge drepturile politice şi de la noi, putem afir­ma fără teamă de a greşi, că ea să găseşte în apogeu.—Presa ji­dovească nu neagă aceasta, ea numera succesele zilnice pe care le are prin înalţarea tot mai mult a elementelor jidoveşti din dife­rite ţări ; mari demnitari ca : mi­niştri, deputaţi, senatori, reprezen­tanţi ai comunelor de mâna în­tâia, chiar ostaşi cu vază, sunt mulţi citaţi de pe întreaga supra­faţă a globului. Nu numai atâta, jidovimea azi e şi sufletul tuturor mişcărilor cu tendinţi de emani­­cipare, pentru populaţia muncitoa­re mai ales, fiind­că din acestea ea are de câştigat mult, foarte mult, aşa cel puţin crede ea în lăcomia-i nesăbuită, vermele ne­adormit, ce o îmboldeşte, o roa­de necontenit şi o face să aprin­dă nerăbdarea şi indignarea po­poarelor, de pe umerile cărora stând inalţată, comandă pacea sau răsboiul între naţiuni, după cum interesele ei cer, sau înarmează braţele asasinilor, sau în sfârşit trîmbiţă libertate, egalitatea şi fra­ternitatea, acolo unde ea este pu­să la index, ori nesocotită de a se bucura de drepturile pământenilor. Pentru nimeni azi nu mai e un secret, că cele ce să petrec în Rusia sunt opera jidovimei ; ea a aprins resboiul civil, bani şi ar­me ea le-a procurat, ura contra claselor diriginte şi a agrarienilor ea a asmuţat’o şi când poporul s’a dat samă de situaţia în care s’a pus, că nu are nimic de câş­tigat, ci totul de perdut, şi s’a în­tors privirile şi mâna asupra aţîţă­­rilor, cine strigă, cine să vaită, cine sgudue lumea toată cu lamentări­le? E jidovul, vecinic lacom de a pescui în apă turbure, e jidovul, care, pentru a ajunge să domineze cu ori­ce preţ, nu dă înapoi dela nici o infamie, dela nici o fără­­de­lege, nu cruţă vieţi, nu vrea să ştie de nimic şi de nimeni cînd este vorba de a’şi face loc, ca să ajungă la ţinta ce urmăreşte din cele mai îndepărtate timpuri şi până azi : stăpânirea lumei ! Dar unde-i apogeul de acol­o­ începe şi declinul, şi tare ne te­mem că atâta sgomot ce să face acuma în jurul neamului lui Is­rael, să nu fie tocmai semnalul de deşteptare a popoarelor, care să vadă în sfârşit povârnişul spre care i-a aruncat umanitarismul lor faţă de jîdovi ; tare ne temem că vaitele astea, ce asurzesc pe ne­­jîdani, să nu-i facă pe aceştia să râdice vălul şi să vadă că sunt înscenări odioase, curse întinse cu multă abilitate, iar odată cu deju­­carea lor, să nu aibă jidovii a bo­ci în pumni, că s’au lasat a fi duşi prea departe de lăcomia ce-i stă­pâneşte. ----------------------------­A fost de 2 ori ministru al învăţămân­tului, şi ca atare a înfiinţat casa şcoalelor, pregătind tot­odată reforma învăţământu­lui. A ţinut mai multe discursuri în lun­­ga-i carieră parlamentară, fiind unul din­tre cei mai ascultaţi oratori. In 1900 e numit comisar al Expoziţiei din Paris. — A fost şi preşedinte al Academiei. In ştiinţă dl. Poni a adus foarte multe foloase, prin descoperirele şi numeroasele sale analize, cu privire mai ales asupra pe­­troleului. Ca preşedinte al societăţei de ştiinţi din Iaşi, a strâns în jurul său pe toţi profe­sorii de ştiinţă. E autor a numeroase studii chimice, din care menţionăm pe acelea asupra apelor mi­nerale din jud. Neamţ, asupra lacurilor să­rate şi a eflorescenţelor saline din ţară. A făcut un amănunţit studiu asupra Ma­sivului cristalin de la Broşteni care l-a con­dus la descoperirea unui mineral nou, nu­mit după localitate, Broşteniţa. A publicat în analele Academiei Române şi în Analele Societăţii Ştiinţifice din Iaşi, studiul seu asupra Petroleului din România. Ca autor didactic a publicat un curs de Chimie şi altul de Fizică, două opere care au fost introduse în toate şcoalele secun­dare din ţară, de mai bine de 20 ani. Serbarea jubiliară şcolară va începe la ora 2 p.m. în aula Universităţei, iar seara la orele 7 şi,­ precis, va avea loc banchetul jubilar de 40 de ani de profesorat şi de 65 ani de vrîstă. La banchet vor lua parte mulţi din foş­tii elevi, în viaţă, precum şi colegii de uni­versitate şi numeroşi prietini şi admiratori. Sulikul d-lui Poni Mâine, Duminică 15 ianuarie a.c. are loc serbarea jubilară a destinsului nostru con­cetăţean, profesorul universitar, dl. P.Poni. Dl. Petru Poni s-a născut la 1841 în co­muna Săcăreşti jud. Iaşi. După ce­ a sfârşit cursul primar, trece la Academia Mihaileană pe care o absolvi cu succes. Se înscrie la Facultatea de Drept, pe care o părăseşte curând, plecând la Pa­ris pentru a studia ştiinţele Fizico-Chimi­­ce, ca bursier. In 1865 luă licenţa în ştiinţe Fizico-Chi­­mice şi întorcându-se în ţară e numit pro­fesor la Academie, unde funcţionă până la 1878 ; în acest timp funcţionă şi ca profe­sor la Şcoala Militară şi Institutul Aca­demic. Dl. P. Poni a înfiinţat în Iaşi Institutul de chimie pe care l’a condus pănă la 1890. Buletin Politic Alegerile parţiale, ce avură loc în zi­lele din urmă, nu’s fără însâmnătate, ba încă daca, ne dăm socoteală de pre­ţul ce a pus pe isbândâ, atât opoziţia căt şi guvernul, cată să mărturisim că ele sunt prognosticul unui început de încordare a luptei parlamentare, care trebue să îngrijască pe cei de la gu­vern şi pe toţi susţiitorii lui. Alegerea d-lui P. P. Carp la Buzeu e foarte semnificativă, căci nu mai e vorba de o simplă reuşită a unui ad­versar, ca cea de la Vlaşca, nici de scă­parea aparenţilor, ca la R.­Sarat, ori de declararea de balotaj esplicând în mod pezis spiritul legei electorale, cum s’a întâmplat la Roman. Alegerea d-lui Carp însamnă ca o bună parte a opi­niei publice conservatoare, începe a se desmetici, a se reculege de sub impre­sia entuziasmului ce i-a produs chema­rea la guvern a d-lui Uh. Cantacuzino, şi a judeca, că partidul conservator fără dl. Carp şi amicii sei politici nu numai că e ştirbit, dar e lipsit chiar de ener­gia necesară ca să se susţie în faţa ţa­rei. Adevăraţii conservatori încep a în­ţelege că dualismul cu foştii radicali şi cu câte­va elemente rătăcite, ce evo­­luiază de la un partid la altul, nu pot avea temeinicie şi că prin urmare e în interesul lor de a se concentra şi soli­dariza, cât mai e timp, ca nu cum­va să se găsască în un moment dat anihi­laţi cu totul de intruşi.—De­sigur că alegerea d-lui Carp a pricinuit mult rău acestora din urmă şi că intrarea ce-și va face-o în cameră, va fi semna­lul isbucnirei entuziasmului elementelor

Next