Epoca, martie 1923 (Anul 42, nr. 48-74)
1923-03-23 / nr. 67
ANUI Xîlî-îio.67 In toată țara; c. 1 Leu Exemplarul ABONAMENTE; ■» “ 1 Lei 300-^ 9 Inai . hJ »14. . . 150,— 3 . . 75 Pentru străinătate Iei șase grote Preoții, învățătorii și țăranii, vor plăti pe an 200 lei, pe 6 luni l0O lei. 4 PAGINI Fondator: NICOLAE FILIPESCU Vineri 23 Hârtie 1943 in străinătate: 2 Lei Exemplarul ASOCIERI: Se pimesc la administrația ziarului și — toate Agențiile de Publicitate — REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA CALEA VICTORIEI No. 70, Etajui X Telefon 7/03 Intențiunile Regelui întrim extrem de Interesant și de documentat Interglew acordat presei, d. Al.Vaida-Voevod, expune astfel modul în care guvernul Brătianu descopere Coroana : „Guvernul erijându-se la apărătorul regelui in contra propriului său popor, trezește In straturile largi ale populației Impresia că regele ar aproba și ar acoperi toate samavolniciile dezlănțuite de partidul liberal in interesul susținerii sale, cu toate că sunt în măsură a ști că regele totdeauna a stăruit pentru a pune capăt samavolniciilor manifestate mai cu seamă prin schingiuiri și bătăi. Lupta in contra acestei Consotuții va dăinui până ce ea va fi înlăturată. Situația creată Coroanei de grandomania guvernului este extrem de penibilă, pentru că primind odată sancțiunea, liberalii vor trâmbița că regele este totdeauna și de data aceasta una in voință cu ei și straturile largi ale poporului vor face mai mult decât pe liberali, pe rege răspunzător pentru toate suferințele și nedreptățile de cari suferă și vor suferi. Fără a căuta să desmînțîm impresiunea fostului președinte de consiliu asupra stăruinței Regelui de a pune capăt samavolniciilor guvernului Brătianu, se pune numai următoarea întrebare firească: Cum se face că această stăruință a Regelui care constituționalicește are supremul exercițiu al puterei executive, se impune și se valorifică numai când alții sunt la cârmă și rămâne întotdeauna iluzorie șî platonică atunci când Brătieniî sunt la guvern ?. Răspunsul care pentru alții ar putea constitui încă o enigmă, pentru noi e simplu și foarte lămurit. Pentru că Regele e de fapt prizonierul camarilei Bratie, niște care a acaparat complect Palatul și care prin multiplele ei sisteme perfide de presiuni și timorare, paralizează orice Inițiativă și orice putere de acțiune a Regelui. Pentru că la Palat, dela arnăutul care a fost impus ca ministru Inamovibil, dela consilierul clandestin care e colonelul Știrbey și până la ultimul rândaș și ultima cusutoreasă, toți sunt fugile șî uneltele Brătienilor. . La Palat există în permanentă funcțiune o adevărată inchiziție din vremea celor mai decăzute tiranii, a cărei rol odios este de a teroriza pe Rege pentru a-l sili să lase ca țăra să fie terorizată de Brătienî. Câtă vreme Palatul va fi sub stăpânirea acestei camarile, întențiunîle Regelui cri cât de bune ar fi ele, nu vor încălzi pe nimenî, căci de domnii vor domni Brătienîî. Iar Regele va fî pus în situațîunea penibilă, în care e pus și astăzi, de a trage numai ponosul nelegiuirilor care se comit în numele lui. Până nu se va dărâma camarîla, viața constituțională normală și destica în această țar nu va putea fî. CLIPE MASS In România Mare au început să fie trăite clipe în adevăr mari- Cenușa, marilor făuritori ai libertăților a fost răscolită și sângele vărsat de ei, ca să ne asigure un trai mai bun, se exală acum abia din ogoarele aburite de prima adiere de primăvară. Pe șivoiul apelor mari, cari scor rvonesc din pământ osemintele făuritorilor necunoscuți ai României-Mari, vine murmurul nemulțumire! atâtor bravi cari și-au făcut datoria nu ca să se îmbuibe ceata flămândă a ambuscaților familiei veșnic stăpână. E murmurul care trece săgetător peste colibe și palate, înfioară mădularele adormite, desprinde brațele încrucișate la piepturi, înflăcărează mințile date’n pârg și, scăpărând în oțelurile prinse prin unghere, încleștează dinții pruncilor în sfârcurile țâțelor mamelor lor. Se trăesc din nou în România «lip» mart Românul care a știut să scape de furia năvălirilor barbare, de teroarea turcească, ide lipitorii fanariote. Românul care a știut să se păstreze curat sub jugul milenar al maghiarilor, va ști să se scuture și de neutatea internă a jugului riral. E murmurul apelor mari care ne-o spune- Apele mari care vin Puhoi, mari, amenințătoare, desgropând osemintele bravilor necunoscuți. Trăim clipe mari în România HRANA animalelor După spectacolul sângeros din arene toreadorii, matadorii, gladiatorii senatorii și ucenicii stau cu brațele încrucișate și primesc ploaia de țigări, giuvaeruri, evantaiuri, cmcifixe și jazetiere, pe care norodul o deslânțae din amfiteatru. Undeva, într’o lună, cu cornul înfipt în păimânt, taurul geme cu coama străpunsă. Și în timp ce norodul sătul de sânge și de spectacol se gândește la pâine, prin cuști fiarele mugesc, vor carne Cu maiuri și cu târnăcoape grele, taurul e uluit și carnea lui pulsând încă viață, e aruncată printre gratiile sbârnâind de urlet, incepe hrna animalelor. Acest spectacol nefi fost sugerat ori de apariția în ziare a știrei că, atunci când de toate ducea lipsă țara numai de generali nu au fost fabricați încă trei comandanți de divizie. Dar nu de divide e vorba ci de diviziunea hranei la două nume indiferente fiare." Intre (trei sunt neofiții) apare acela al generalului Ștefănescu Ștefan, comandantul corpului de jandarmi rurali, ruralul autor al maiorului Mihail și al majorității liberale... Cu sforăituri greoaie, lingându-și rănile de lance rânjind încă sub impresia viziunei matadorului provocator, fiarele pun capul pe piatra rece a cuștii încrezătoare netemătoare, fără filozofare. Și cine știe de nu vor fi mâine ele hrana animalelor. De luni de zile funcționarii se agită, bătând în mod demn la toate porțile și cerând îmbunătățirea soartei lor. Pe fereastra parlamentară, vistiernicul statului le-a făgăduit Marți, 500 milioane. D- Vintilă Brătianu a amuțit cu pronunțarea acestei sume, gura celor ce revendicau o situație mai bună pentru muritorii de foame ce se numesc funcționari. Ori, toată lumea știe că acele credite din cari s'au acordat sporuri Insuficiente funcționarilor in exercițiul bugetar 1922 — 23, n’au fost acoperite încă. Suma de 500 milioane făgăduită funcționarilor nu Înseamnă decit acordarea noi sporuri necesare față unor de scumpetea liberală ci nu acoperirea creditelor dacă de pe anul trecut. Însemna, maximum menținerea sporurilor existente, deci nici intr’un caz acordarea de noi sporuri. Deputații cari au intervenit pentru funcționari s’au grăbit să se declare satisfăcuți cu răspunsul ministrului de finanțe. Dacă ei au fost satisfăcuți, desiguri că funcționarii nu sunt deloc mulțumiți de rezultatul intervenției oprite în drum și încheiate, cu prosternarea în fața cuvântului trezorierului leral. Dar domnul Vintilă Brătianu pentru a aduce pe revendicatori la tăcere s’a înfășurat în formula la care recurge de atâtea ori când sare încotro: „creditul statului trebue echilibrat etc.“ Am fi de acord cu d. Brătianu și am tăcea in cazul când funcționarii n’ar mai primi nici un spor, dacă nam fi în fața unui fapt destul de vorbitor. E vorba de 150 milioane, găsită în bugetul ministerului de finanțe cu destinația.., pentru imprimare. Toată lumea înțelege că acest fond aruncat pe seama bugetului țârii, are, desigur , altă destinație, căci, dacă lui, într’adevăr ar fi destinația — pentru imprimare, acest lucru ar constitui o nemaipomenită bâta e de joc și sfidare, pe când în primul caz, n’ar fi decât o hoție (cuvânt încetățenit în limbajul de stat, în parlament), de felul cărora am fost deprinși să mai vedem atâtea altele. Contribuabilii cinstiți cari, pe lângă nenorocirea ce o au de a fi aduși la acelaș numitor cu traficanții și îmbogățiții de rasboiu, vor avea de îndurat și cele 150 milioane pentru imprimatele pe carie. Vintilă Brătianu își va depune iscălitura sa ministerială.Când e vorba să se amelioreze soarta unei Întregi clase sociale: funcțonarii. d. Brătianu încruntă sprâncenele, spune că n’are fonduri și că avem nevoe de buget, echilibrat, în timp ce. pentru imprimate, cari foarte bine s’ar putea face la imprimeria statului, se asvârlă 150 milioane. Țara e înfometată, leul batjocorit și d. Vintilă Brătianu. destinează 150 milioane pentru hârtia ce o va masură’ și cu deosebita sa competență. Țara arde și.... " 'V.." R. N. Vintilisme Jocul de cifrele 500.000. 000 pentru funcționari 150.000. 000 pentru... imprimate Eri, la Cameră UI, în sfârșit! Juri, constituția, a cărui raportor a eșit din podgoriile Odobeștilor, sa discutat mai departe, pe articole, într- atmosferă care mirosea a ulei de brad, intr'o liniște care adormise pe d. președinte Orleanu, destinsese mușchii d-lui Strunga și amintise glasul d-lui Irimescu zis Gândește, a fost opoziție, ba mai mult ușile ce corespund băncilor minorității erau prinse cu sârmă ghimpată, lucru care a scandalizat pe d. Maltezeanu, pentru ca opoziția să nu poată intra și apoi ieși. Fiindcă opozifa a plecat — sau propus și ședințe de noapte pentru ca deputații somnoroși să-și poată continua in liniște tripla lor misiune : îmbrățișarea lui Morfeu, aplaudarea inconștientă și încă o încărcare de diurnă. Opoziția — d. Iorga — scria, iar cei ce ocupaseră scaunele opoziției, domnii Cezar Pașca, Ianculescu, etc., de câte ori spuneau ceva, erau aduși la tăcere de către ciocănel și clopoțel (vezi diabolica figură a părintelui Piza). Publicul din tribune a plecat curând iar majoritatea citea ziare în timp ce d-nul Vintilă Brătianu a făcut două vizite de curtoazie d-lui Iorga iar d-nai dr. Angelescu și Banu, numai câte una. Vânzătorii de la bufet au declarat că eri,deverul lor a ajuns la maximum. Intro lolă, un cetățean care sforăia din greu, a fost evacuat pentru că împiedica discutarea constituția. Și așa mai departe. HYPOCRIT ET. CO. Contesa de Warwick bărnește castelul ei iii Labour Party Londra. Contesa de Warwick care, deși din marea aristocrația englezu, este o socialistă militantă, a dăruit fruntașilor socialiști Easton și Lodge domeniul său din comitatul Essex, spre a-și manifesta odată mai mult simpatiile pentru Labour party. Se crede că comitetul executiv al partidului va accepta darul lady- ei Warwick. Sub spuza înșelați de succesul trupeelor garnizoanei București, liberalii și-au pierdut capul. Au Început să-și vadă Constituția votată, pe mulțime aclamându-i pe istorici clădindu-le monumente reperitoare din blocul rolului istoric al partidului lor, iar pe pietrari cioplind de zot soclul uriaș al bronzului carei va eterniza acolo. Intr’o piață poate fn fața Fundației, aruncând coroana de senis pe fruntea senină a României Mari. Constituția e... .,spre înfăptuire”, clencmește papagalul partidului VIITORUL. Și țara exultă de bucurie. Naivii. Succesul ieftin imbată întotdeauna pe proști. Să se fi îmbătat guvernul de succesul celor trei generali comandanți de sacale cari au reușit, cu pagube mari sub bugetul Statului să devasteze clubul Partidului Național Român ? Se prea poate. Dar dacă Își Inchipue vreunul dintre guvernanți că, dărâmând zidurile vechi ale clădirei care a stat necutremurată și în fața bombelor inamice și în fața mii elfilor nenumărate al căror erou din piața teaterului a fost tot Brătienismul se Înșeală. Nu zidurile vor urni țara din foc. Au venit cu apă să stingă focul nemulțumirilor. E un foc care nu cu apă se stinge. Au aruncat trupurile soldaților peste el. L’au Înăbușit, sau face impresia. Sub spuza acoperită cu măntăi verzi, cu baionete și fireturi de tortei, jeraetcul vegetează răbdător neașteptând decât suflarea, adierea ușoară de vânt care să-l descopere. Și atunci?... El atunci se va face pasul acela mare,spre înfăptuire”, înfăptuirea României Mari democratice, constituțional« prin voința ei primenit« de pleava vânturătorilor de principii importate din tă* rile cu politica falsă Ard» jeratecul, molcomit sub spuză fiindcă nu apa, ci tot focul 1] va putea stinge. Liberalii, s'au plâns c’a mirosit urâteri în Cameră, fiindcă opoziția — sic ci — a aruncat fiole cu hidrogen sulfurat. Inexact! A putit pentru ce i s'a deschis Constituția, și e fatal să pută, când gazul vine din subsol 1 . 9 . ■** V. V. Brătianu ține în ruptul capului să naționalizeze tot ce e... subsol! Nu cumva și... 00 d-le ministru ?* Ni se afirmă că în privința asa, shiărei d-rului Carntol, autor tațile urmăresc acum o nouă pistă. Ele caută să afle dacă nu cumva, asasinatul s'a declarat cândva împotriva Constituției lberale In caz afirmativ, misterul ar fi imediat lămurit. Am văzut doar cum procedează maltezens din majoritate.* D. Maltezeanu a dovedit la Cameră același eroism pe care l-a aratat ș i inmpul războiului. Și se afirmă că socrul său il va decora, pentru acest, fapt cu „Bărbăte și credință“ în gradul de „Ginere" Cultura grâului, mai cu seamă în timdurile de azi, este cât se poate de anevoiasă și dintre toate cerealele, cea mai costisitoare precum și cea mai expusă intemperiilor de tot felul, având o producție medie la hectar de maximum 12 hectolitri și aceasta în trecut când marea proprietate era încă în floare. Grâul are nevoe de terenurile cele mai bune, anume alese, bine asolate, ogorâte chiar de două ori: sămânța aleasă bob cu bob, dată la trio] și solată, pământul înaintea sămănăturei bine dorănit iar în urmă grăpat și tăvălucit. Oricine își poate închipui, chiar fără să fie agricultor, cu ce greutăți și cu ce cheltuială.. aceasta nemușamalizală să face toate aceste operațiuni. Pe lângă toate aceste greutăți materiale șî tehnice, agravate și de înprejurarile de azi mai vine și nesiguranța recoltei, care de la muncile de toamnă cu tot cortegiul riscurilor de iarnă până la operațile de primăvară, care sunt și mai costisitoare iar borănitul, plivitul, care nu se poate face decât cu mâna și in fine seceratul strânsul și legatul, clăitul, căratul treeratul, transportul la magazie, dacă există, dacă nu recoltă aruncată prin gări, expusă intemperiilor și furtului, până când îțî vine rândul să o transporți la parteri sau mori. Nu mai vorbim că de cele mai multe ori când recolta a scăpat cu bine până la seceriș poți fi dispensat de toate cheltuelile operațiilor și riscurilor de la seceriș în sus, că cu câteva zile înaintea secerișului o piatră sau o mână binefăcătoare ți-a lăsat paiul, gol de orice grăunțe. Dar ploile și inundațiile rare ți-o distruge chiar secerată. Totuși această cereală, cu cheltaelele nemușamalizate, cu greutățile și riscurile pe care le are este lovită prin tot felul de restricțiuni: preț maximal, imobilizare, rechiziționare, taxe enorme la export, în fine tot ce mintea omenească poate inventa pentru a zădărnici această cultură. Mare răbdare și curaj mai trebue să aibă bietul român să se mai încumete a mai cultiva această burlană, atât de oropsită de stăpânirea noastră înțeleaptă, îi mai rămâne un mijloc, dacă pe viitor se mai găsesc nebuni sau criminali să mai persiste în cultivarea ei să legifereze. ..Că tot acei care cu toate dispozițiunile luate tot mai îndrăsnesc a mai cultiva această otravă vor fi condamnați la munca silnică pe viață și chiar la moarte, acest articol va fi înscris în mod special în noua Constituție, va fi cel mai puternic motiv pentru a se revizui vechia Constituție. Țăranul deal m înte rea, care nu este tocmai prost, lasă de mult cultivarea grâului pe seama naivilor și obține pe cerealele de primăvară cu o muncă și un lizic de două ori mai redus o producție și un preț aproape îndoit. In toate țările Europei în Franța, Germania șî Italia cultura grâului este în special încurajată, și chiar concurența prețului mondial înlăturată prin taxe la import in export ca 1«. noi producători obținând astfel prețuri cât se poate de ridicate ș î nesupuși riscului fluctuațiuni prețului mondial. La noi însă pentru nevoile momentane ale bugetului nu s-au găsit alte impozite, scutindu-șî toți speculanții, intermediarii și toți inbogățițîi de război decât a lovi producțiunea cea mai necesară nevoilor noastre atât interne cat și externe. Rezultatul îl vedem și îl simțim cu toții. Drept și chibzuit este să lovești în principala bogăție a țărei în agricultură? Agricultura au fost clasa cea mai oropsită, având pagubele cele mai mari și interesul general al economiei noastre naționale, mai mult decât interesul lor personal cere, în mod imperios ca prin toate mijloacele, prin toate sacrificiile să fie întărită această clasă nu sugrumată cum este azi. Nu vede Statul, că prin măsurile nechibzuite, luate de el toate energiile să îndreaptă spre speculă renunțând a se mai ocupa cu producția, deși scăparea noastră a tuturor este contrariul ?. Desigur că Statul este înpovărat de datorii enorme și de necesități și mai mari, de aceia tocmai el trebue să renunțe de a trăi de azi pe mâine, luând bani de acolo de unde îi găsește mai ușor, ca poimâine să nu mai găsească de loc, măsurile lui trebuesc luate, ținând seamă mai mult de viitor decât de prezent. Noi cetățenii suntem dispuși a-i ajuta șî consolida în proporții cu ce posedăm fiecare cu condițiunea expresă însă să ne consolideze și el pe noi, scăpându-ne din ghiarele speculatorilor, intermediatorilor și politicienilor veroși. Are nevoe de grâul nostru să nu ni-! fure, să ni-1 plătească cu prețul lui, nu are cu ce-i plătit suntem gata să îl vindem până la 50 la stă din ce posedăm pe datorie în contra uneii rente cu dobânda cât de mică și pe termen cât de lung. " Cred că este mai cinstit, și mai drept astfel, decât regimul practicat azi, care este un furt curat Pentru intensificarea producția nei de grâu precum și toate celelalte produse ale țărei, principalele măsuri ce trebuesc luate sunt următoarele: 1. Libertatea exportului la toate produsele taxei. . 2. Suprimarea taxelor de export. . 3. Taxe prohibitive la import pentru obiectele de lux și acelea ce se pot procura în țară. 4. Suprimarea prețurilor maximale. .v 5. Obligația comecianților și producătorilor de a împrumuta Statul pentru necesitățile interne cu mărfurile și produsele lor într-o proporție până la 50 la sută primind drept plată un titlu de rentă cu dobândă mică și cu termen lung, această rentă fiind obligatorie la plata oricărei datorii și bombardabilă la Banca Statului.1 . 6. In loc de mărirea impozitelor, impozite normale, impozite progresive pe venit și patente progresive pe beneficii și cu taxe special ridicate pe acelea rezultate pe timpul și din cauza războiului. 7. Conversiunea întregei datori printr'un împrumut intern de maximum 50 la sută asupra tuturor categoriilor de avuție de la toți cetățenii întregei țări, emițându-se o rentă de Stat cu o dobândă de 2 lun. la sută amortizabilă în 100 de ani cu curs obligatoriu al pari la plata de datorii. Intensificarea culturei grâului Din Ardealul de altădată La școală A sosit luna Septembrie, o lună pertru mulți dintre noi de mare însemnătate, în luna aceasta se încep cursurile la școale. In luna Septembrie" am fost pentru prima dată la Sibiu prin anul 1875, când am fost înscris un elev al școalelor evangelice de acolo. Când mă gândesc la toamna acelui an, când am rămas la școala din Sibiu, apoi imi vin în minte toate întâmplările vieței de școlar, cari întâmplări pentru noi românii ardeleni, cari am studiat pe la școalele streine sunt așa de asemănătoare încât descriind vieața unui școlar ai descris vieața tuturor. ..Pare că văd și acum o parte dintre preoți și țărani fruntași cu copii de mână postați înaintea lceului săsesc din Sibiu, unde așteptau să vină vreun student care să-î conducă la profesor ca să-i înscrie. Mamele se uitau la copii cu un fel de milă și nu știau cum să ne mai mângâie și să ne dea curaj. Nu eram singur, ci numai vre-o opt din aceiași comună, toți unul cu unul și toți absolvenți ai școalei comunale, adică diplomați, că cu diploma de absolvier a școalei din sat am fost primiți și înscriși dea dreptul în clasa a treia a școalei elementare săsești din Sibiu, șî nici nu ne-am luat bine ritmas bun dela părinți și am început, a croi ia planuri din viitorul nostru care ne strâdea. Primul bras în învățământ fost că în prima seară înainte de a a ne culca am cântat toți opt cu un fel de mândrie și entuziasm, cântecul, ce l'am aflat potrivit cu situațiunea noastră de dieci, noi eram acuma dieci, nu mai eram copil la școalele din sat că dieci la școale streine, șî așadar puteam cânta fără nici o jenă cântecul nostm care era următorul: „Frunză verde liliac Dulce,* gura de diac Dar nu-i dulce nici sălcie Numai cum îmi place mied. Nu ne era nici urât la școală, că locuiam toți împreună și așa ne simțeam ca acasă, chiar și la școală ocupam cele două bănci din urnă, că dacă ne-ar fi pus în cele dintâi, pe cei dela spatele noastre nu i-ar mai fi putut vedea profesorul, că noi eram bine răsăriți și spătoși, eram flăcăiandrii nu glumă și copiii de sași aveau respect adică frică de noi, că nu știam multe, odată î flocăiam. De studii încă nu ne temeam, a fost mult, până am început a rupe pe nemțește, apoi mergeam strună cu lecțiile, ceteam puțin dimineața, că ziua sau eșiam pe livezile dîn marginea Sibiului sau ne uitam la gazdă cum lucra că era pantofar și noi eram, mai mult toată în jurul lui, ba în trei ani cât am șezut la acea gazdă unii dintre noi î-am prins mult din meșteșug, am ajuns de puteam tălpui cisme și gazda ne plăteam creițari pentru bătutul a o pereche de pingele și nu era rău, că acei șapte creițari câștigați de noi prin muncă cinstită ii depuneam la trafica cea mare, de unde in schimb primeam un pachet de tutun, ba unii dintre noi măturau clasa pentru un zlot (2 franci) pe lună și cu acel zlot cumpăram o jumătate kilogram tutun de contrabandă de la Făgăraș, pe care ni-l furniza intendentul liceului. Precum vedeți de mici am început a ne îndeletnici cu vieața de student. De paralelică nu duceam doar fiecare Vineri ne sosea de acasă desagii îndesați cu merinde, ca pâine, fasole, câteva ouă, cartofi, nițică brânză sau slănină și câte o dată și câte o oală cu varză, pe care o tot încălzeam la foc până o isprăveam. Când se întâmpla de era timpul nefavorabil și nu aveau cei de acasă prin vine să ne trimită merinde, atunci aveam credit de câteva pilule la gazdă, ne împrumutam și alergam la cazarmă, care nu era departe și cumpăram profund (pâine soldățească). Nu eram pretențioși in ale mâncărei, o bucățică de pâine cu nițică brânză sau slănină și foarte adeseori numai o bucată de pâine, ne era suficient, puneam gura la cișmea și eram sături, de mâncări calde numai atunci aveam parte când primeam câte o oală cu varză și pe aceea de multe ori o mâncam rece. . De poiole încă nu duceam dorul că Vinerea când primeam merinde și haine pentru premenit apoi găseam legați în colțul cămeșei 2 sau trei duce (circa 25 hani) din partea părinților, mamele pe de altă parte ne legau și ele câte una sau două groșițe (circa 10 bani) in alt colț și aceste tarafe le foloseam pentru gaz și material de scris. Părinții ne ziceau că de aceea ne trimit puțin, ca să nu ne stricăm, ca dacă avem bani mai mulți apoi ii dăm pe tutun, și noi nici nu ceream mai mult, că pentru tutun scoteam de la meșter pentru pingele și dela intendentul liceului pentru măturat. Eram veseli totdeauna și prin clasele primare nici nu am știut cum am trecut, doar în liceu am început a cunoaște proverbul latin: „Repetitia est mater studiorum,, și am făcut uz de acel proverb chiar în clasa a doua liceală și aceasta grație profesorului de clasă, care era fiul preotului săsăsc din comuna noastră și care ca consătean ne iubea săsește și ținea la noi ca și părinții noștrii la tatăl lui. Noi nu ne-am sinchisit de loc, doar bieții părinți, dacă au fost puțin loviți la pungă, că pe unii l-au împins păcatele de au umblat cu plocoane, și în schimb nu au ajuns la nici un rezultat. Am trecut și peste clasa a doua și chiar și a treia și am ajuns în clasa a patra liceală ținta părinților noștri, cari la Înscriere ne-au zis: „Să ne ajute D-zeu să fim sănătoși ca să vă putem învăța barem patru clase, că apoi nu ne mai doare capul, de aci încolo sunteți destul de deștepți și vă puteți câștiga pânea de toate zilele. Ajunși odată în clasa a patra liceală, ne-am schimbat cu totul, am devenit mai serioși și mai mândrii, că aveam pe ce ne baza întâi pe cele trei clase pe cari le-am pus la spate și a doua pe figura noastră, că eram tot cu mânile pe mustăcioare, începusem a le putea prinde cu vârful degetelor și le suceam, nu mai eram copii, eram flăcăi buni de dragoste nu numai de școală. Ce ne socotim noi odată. Oare nu ar fi timpul să ne schimbăm portul? Oare dacă ne-am îmbrăca nemțește nu ne-ar sta mai bine? Poate atunci în loc de a ne zice Dragul babii, poate ne-ar zice cineva și dimnule, și mult nu am stat pe gânduri ca ne-am pus cu scrisori pe capetele părinților, eram numai șense, că doi au dezertat de prin clasa a patra primara. Pe când plănuiam noi prin Sibiu cum să ne îmbrăcăm nemțește pe atunci se sfătuiau mamele noastre acasă cum să facă să pună războiul împreună și se țese cu rândul la stofa cu care aveam să ne îmbrăcăm. " (Va urmai 1