Epoca, iulie 1929 (nr. 122-147)
1929-07-24 / nr. 141
HMCTIA $1 ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, BALEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la ad trația ziarului și la toate agențiile de publicitate Rfist IMPî 24 Suita 222*' Telefon 362110 Atf&Yk NICOLAE HLIPESCU Director: Gr. N. rUPESCU Tic. Scumpăară, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire, Nicolae Filipescu LOGICA ȘI POLITICA ARME PRIMEJDIOALI Date fiind pronosticurile din luna Martie, recolta se anunță excepțional de frumoasă. Dacă mai avem o ploaie peste două săptămâni, recolta de porumb va întrece tot ce s-a văzut în România de douăzeci de ani. Starea financiară a țării este însă atât de proastă încât nu putem să ne așteptăm la o repercusiune serioasă a acestei recolte asupra crizei economice înainte de un an de zile. Datoria oricărui om conștient, care exercitează o parcelă de influență asupra opiniei publice, este să nu-i dea prea mari speranțe. Orice decepție are un efect deprimant. Ne vom feri deci de prea mult optimism A confunda însă această prudență cu desnădejdea unor oameni de a vedea atâta belșug când alții sunt la putere, este o deosebire ca dela cer la pământ. A regreta norocul țării, ori care ar fi cârmuitorul ei, este un sentiment ignobil. Și totuși acest sentiment meschin există. El se transformă în crimă, când omul nu se mulțumește să ofteze în fața belșugului, ci caută să-i micșoreze efectele pentru a lovi pe un adversar politic. Toate acestea mi-au fost sugerate de o notă apărută Sâmbătă în „Viitorul”. Intortochiată ca formă, încurcată ca fond, pierzându-se în argumente de ordin constituțional, ea are menirea totuși să spună străinătății să nu dea lumi pentru Creditul agricol al României, deoarece liberalii nu vor respecta luate de d. Maniu,angajamentele . Nădăjduiam ca după cele pățite de guvernul liberal, în toamna trecută, în urma ofensivei în străinătate a partidului național-țărănesc care se străduia să saboteze împrumutul d-lui Vintilă Brătianu, grupările noastre politice vor renunța la această armă care până la urma urmelor, le lovea și pe ele. Din nefericire văd că n’am învățat nimic : țara poate să sufere, dobânzile pot continua să treacă de 20%, ce importanță au aceste miserii, dacă viața guvernului este scurtată cu câteva săptămâni și opoziția profită ! Partidele noastre politice n’ar trebui să uite că desgustul sumei este atât de mare, încât ele nu vor rezista multor note ca aceea a „Viitorului” de Sâmbătă. In definitiv, poate ca nu e rău, ca lucrurile să se precipite. GR. N. FIUPESCU Reforma administrativă, adusă la discuția parlamentului prin proectul de lege depus de guvern, a stârnit o adevărată furtună în lumea noastră politică, și era cât pe aci să provoace o criză de guvern. Retragerea din parlament a partidelor de opoziție ca și rămânerea altora nu ne poate interesa pe noi pentru că știm că toate aceste manifestări isvorăsc din calculele meschine ale unor oameni cari nu pot să se înalțe până acolo de unde ar putea privi orice eveniment politic sub unghiul intereselor mari și permanente ale statului și de neamului. Nu ne putem interresa nici de modul cum înțelege guvernul partizanii săi să apere această reși formă pentru aceleași considerațiuni, și fiindcă orice emană de la un partid politic este viziat de punctul de vedere strâmt și egoist al intereselor grupării respectiv. Pentru noi este o axiomă în împrejurările adbwaile și cu mentalitatea de cori sunt stăpâniți oamenii politici, nimic bun nu se poate aștepta de la nici un partid.De aceea toată acțiunea noastră se îndreaptă spre a lumina opiniunea publică și a o preveni să aibe toate rezervele față de orice manifestare a oricăruia din partidele politice. Nu aceiași poate să fie altitudinea noastră fată de intelectualii cari, fără a fi înregimentați in partide politice, pun cunoștințele și talentul lor în serviciul acestora căutând să dea manifestărilor lor un fundament teoretic. Din acest punct de vedere desigur că cel mai avantajat este partidul național-țărănesc care a avut norocul să găsească în afară de cadrele sale o serie de teoreticieni cu adevărat talentați.Deoarece nu avem nici un motiv să punem la îndoială buna credință și darinteresairea acestora, ne face o deosebită plăcere să discutăm opiniunile lor expuse cu un talent deosebit. Lucrul acesta este cu atât mai interesant, cu cât, coordonând argumentele aduse de acești priertenii desinteresați ai actualul regim, ajungem la concluzia că oroectul de lege al reformei administrative actualmente în discuție, nu a găsit comentatori, în aparență favorabili proeatului.Dacă în adevăr grupăm de o parte argumentele nefavorabile pmectului și de altă parte pe cele favorabile, constatăm că cele dintâi sunt atât de sdrobitoare iar cele din urmă atât de puțin consistente încâți nu te poți opri să nu rămâi surprins cum se poate că firul logic al raționamentului să fie întrerupt fără ca niște inteligențe atât de ascuțite și atât de bine înzestrate pentru a mânui judecățile abstracte, să fi putut trece totuși cu vederea asemenea erori de raționament. Explicația nu se poate găsi decât numai în faptul că pe lângă raționamentul logic, a intervenit și pasiunea politică așa că din acest amestec, a ieșit un amalgam ale cărui părți constitutive sunt însă ușor de despărțit. Vom ilustra spusele noastre prin cele două articole apărute de curând în ziarul „Cuvântul“, unul intitulat: Statul și descentralizarea, datorit dlui. C. T. Ivașcu, și altul: Descintrailizare sau federalism scris de d. Nae Ionescu. In primul rând și unul și celălalt sunt de acord că „cele două mari realități sunt: națiunea și statul“, afirmație pe care o împărtășim tot inixogii fie. Care este concluzia mea logică, orice reformă care ar periclita existența națiunei și statului sunt primejdioase și deci trebuiesc evitate. In privința aceasta articolele amintite mai sus aduc argumente puternice pentru a dovedi aceasta primejdie. » D. Ivașcu ne spune că „Adunările sătești sunt formațiuni slave care presupun deplină egalitate între toți concetățenii . Faptul că noi suntem un neam cu o structură sufletească și cu o mentalitate latină, trage după sine concluzia firească : o reformă inspirată dintr’o concepție slavă este incompatibilă cu sufletul poporului nostru și deci primejdioasă pentru unul din cele două realități amintite mai sus, adică pentru nație. Să nu credeți că aceasta este roncluziunea , pentru că noi nu mai suntem descendenții lui Traian. In adevăr iată ce adaugă d* Ivașcu :Jți vrem sau fiu vrem structura noastră spirituală este slavă“. Nu contest că coloniștii romani, rămași în Dacia, după ce Aurelian și-a retras legiunile, s’au amestecat cu slavii veniți prin meleagurile noastre și că acest amestec se resimte în vocabularul nostru, în unele obiceiuri și în primele organizări ale statului nostru, ba chiar a influențat, într’o oarecare măsură și mentalitatea poporului nostru Cine poate tăgădui asemenea realități istorice? Dar de aci până a afirma că nooi avem o structură exclusiv slavă înseamnă a răsturna adevărul numai de dragul de a veni în ajutorul unor oameni cari nesocotesc realitatea istorică. Pasiunea a înlocuit raționamentul, ceea ce explică enormitatea acestei afirmațiuni. Mai departe d. Ivașcu contată : „Gândirea care stă la baza proectului pe totuși un păcat fundamental, el însuși de natură slava . Acest păcat rzvorăște din faptul că autorii acestui proect sunt in marea lor majoritate ardeleni și basarabenii, cari nu au avut posibilitatea să se pătrundă de însemnătatea ideii de stat, pentru că și unii și alții, în tot timpul cât au trăit sub dominațiunea străină, au fost ostili statului căruia aparțineau și au rămas astfel până azi stăpâniți încă de aceiași pornire împotriva ideii de stat. Ca urmare a acestei mentalități, d. Ivașcu constată: „Prin urmare dacă autorii sau patronii procotului aduc o bogată experiență și o puternică încredere în materie de organizare a pieței locale naționale, nici unul din ei nu aduce decât teorii și păreri în materie de organizare a statului". Așadar, proectul în discuție atinge și cealaltă realitate fundamentală, adică statuii. Concluzia distinsului autor cere că remediul împotriva urmărilor nefaste ale reformei administrative azi în discuție nu poate fi decât t Sporirea autonomiei locale și întărirea monarehiei. Cine poate aduce la îndeplinire aceste două mari cerințe? D. Ivașcu nu ne spune, dar ne lasă să înțelegem că ..partidul național țărănesc are această misiune“« Logica este din nou înfrântă. Dacă cele două realități , națiunea și statul sunt amenințate in existența lor din cauza unei reforme care oglindește o ideologie așa de străină intereselor noastre cele mai profunde, firesc ar fi să găsim că concluziunea articolului este: concentrarea tuturor forțelor vii ale acestui neam pentru a împiedica înfăptuirea unei asemenea monstruozități ! Autorul nu trage însă concluziunea aceasta, iar d. Nae Ionescu care reia discuția acolo unde o lasă d. Ivașcu se mulțumește să constate că descentralizarea duce într’un fel fatal la slăbirea statului și cere drept corectiv, să restaurăm realmente puterea re-Nu vom urma mai departe gândul d-lui Nae Ionescu care știm ca înțelege prin aceasta : instaurarea unui rege vrâstnic în locul Regenței. In adevăr noi nu înțelegem să atingem cu nimic totulala ordine constituțională pentru că noi nu credem că, în momentul de fața puterea monarhică este la noi, din toate punctele de vedere, în criză. Pentru noi Regența este învestită cu toate puterile regale și spra binele nostru, al tuturor, ea își îndeplinește misiunea ei cu energie și pricepere. Dar dacă am admite punctul de vedere al dl-l Nae Ivescu am conveni că trecem printr-o criză monarcică concluziunea logică ar fi să amânăm o asemenea reformă până în ziua când vom avea un rege vraetnic și în ziua când această criză va dispare de la sine. Totuși d-sa evită aceasta comcluziune. Prin urmare: Politica este una și logica este alta. Va mai trebui să revenim, din nenorocire, asupra acestei dualități. E. Oteteleșanu Se aduce la cunoștința persoanelor cari au aderat la „Organizația Vlad Țepeș“ ca în fiecare Mercuri la orele 7 seara, va avea loc un schimb de vederi intre toți prietenii aceste mișcări. In acest scop Direcția Ziarului Epoca ne-a pus la dispoziție saloanele sale din Calea Victoriei No. 38. Secretariatul organizației „VLAD ȚEPEȘ" «Î35S Conflictul ruso-chinez China, leagăn al celei mai vechi civilizații mondiale, cu o populație formidabilă de 400 milioane, țară a miturilor religioase, a superstițiilor și a cunoscuților mandarini, hrănită azi de ideile moderne, cearcă să dezbrace încetul cu încetul vechea haină tradițională. Subjugată de absolutismul dinastic și steril, ea izbucni în 1919 in revoluția antidinastică sub scutul Rusiei și America! Embrionul acestei revoluții este dr. Sun-Yat-Sen sprjinit de misionarul rus Borodin. Sun-Yat-Sen este Washingtonul asiatic, așa Ie numesc Chinezii. El formă cu tinerii studenți partidul Twung-Men-Hui sau partidul revoluționar și liză In 1924 cele trei MIN (principii) care formează legea fundamentală de azi a țării. „Cetățenii celor cinci rase care compun democrația chineză contrnuesc un singur popor și sunt toți egali“. .,Suveranitatea stă în popor“. .,Poporul are dreptul la toate izvoarele naționale“ așa sună cele trei puncte ale legei numită MIM. De aci pornește mișcarea sudiștilor care au luptat sub Cianghai-Cek contra indolenței guvernului mandșu contra nerespectării principiului ,,San Mion“ (dreptul poporului) și contra influenței și supremației străine. Furnizând arme și mijloace de luptă în timpul războiului Sudo- Nordist, Rușii au căpătat drepturi incontestabile în China și vulturul Uralului se arată mereu amenințător. Prin acordul negociat in 1915 la Peking, Rusia luă dreptul in administrarea internă a Mongoliei și azi autonomia Mongoliei este o umbră. Aceleași drepturi le câștigă împreună cu Japonia și asupra Manciuriei. Aci capitalul rusesc care se ridică la vreo 4 ®0 milioane ruble este într-o aprigă concurență cu cel japonez care își varsă excedentul anual de 1 milion 390 mii de oameni pe aceste meleaguri, emigrarea în America și alte continente fiind oprită. In fața acestei truile concurențe rusești și japoneze, Chinezii in Manciuria au rămas izolați și chiar boicotați pe față. Era firesc astăzi, după arzătoarea propagandă a principiilor din Minn în cari se cere naționalizarea pământului și a capitalurilor, ca ca China, să reacționeze contra capitalului rusesc și nu-i exclus să vedem și un conflict chino-japonez, tensiune care durează de veacuri. Japonezii sunt considerați în Manciuria ca adevărați intruși. Există foarte dese conflicte între populația chineză săracă și istovită de servilism, și între japonezii a căror abilitate și îndrăzneală merge până la in sosirea autohtonilor. THEO MARTINESCU ASAU Sine inspirăm prin trecutul Neamului Cam în toate perioafdele critice prin care a trebuit să treacă neamul românesc, în decursul istoriei sale sbucumate, s’au găsit oameni cari cu geniul lor intuitiv și cu jertfa vieței lor, au știut s-o salveze de la pieire. Istoria noastră este bogată în astfel de mărețe exemple și nu rare, ori, datorită curagioșilor vizionari cari s’au pus în fruntea acțiunilor de emancipare și regenerare națională, țara a triumfat și și-a îndreptat pașii spre căile luminoase ale viitorului, spre mersul ei ascendent către care o chema și o împingea marele ei destin hărăzit de D-zeu.Dacă ne îndreptăm gândul spre trecutul îndepărtat, care se pierde în negura istoriei, se pot vedea astfel de mari exemple, de sublim sacrificiu și de fericită inspirație, cari au păzit poporul nostru de a cădea pradă lăcomiei nesățioiase a altor popoare, dornice de cucerire și de stăpânire barbară. Dacă aruncăm o privire retrospectivă în trecutul mai apropiat al țărei noastre, găsim: exemplul vieței de mare mucenic al neamului, pilda sacrificiului marelui oltean, Tudor Vladimirescu, despre care vorbea pe larg în numărul de ieri, un colaborator al ziarului nostru, o viață scurtă, care a marcat o epoca din cele mai triste, dar și din cele mai eroice, pentru conștiiința și pentru existența, atât de greu încercate, a poporului românesc. Epoca eroică a lui Tudor Vladimiresscu, revoluționarul din munții Gorjului, a cărui voință și jertfă neprihănită, a înscris cu litere de generos sânge oltenesc în istoria micilor principate române, acel început le redeșteptare națională și de emancipare politică, de subt tutela tiraniei fanarului. Istoria se repetă, însă cu totul în alte aspecte și împrejurări. Dacă pe timpul lui Tudor Vladimirescu, țara gemea subt tirania pustietoare a fanarioților parazitari, astăzi, această țară trăește subt tirania aceluiiaș politicianism veros și corupător, crescut și desvoltat, în tradiția și obiceiurile Fanarului. Dacă în 1821, când grecii porneau din țările române răscoala în contra turcilor pentru ași câștiga libertatea, sacrificând chiar existența noastră, Tudor, din Vlardimirii Gorjului, a găsit timpul cel mai potrivit să sune goarna libertăței, tot astfel se va putea găsi și azi, acel mare român care să sune goarna libertăților cetățenești-Inspirându-ne din trecutul furtunos al neamului nostru, să așteptăm cu încredere, pe descrobitorul conștiințelor cetățenești, ce va sä vină. e Cum se poate ridica o fară Una din cele mai importante ramuri de activitate în viața unui popor, este educația tinerelor vlăstare ce reprezintă generațiile de mâine. Una dintre cele mai importante categorii este clasa învățătorilor, strâns legată de educația și prosperitatea morală și materială a unui popor. La noi, partidele politice, în loc să pregătească și să ridice nivelul moral și social al acestor profesioniști modești dar luminați ai statului, au căutat să-l capteze pentru Interese meschine, de agentură electorală și de căpătuială, și să-i deruteze de la rolul înălțător și nobil de educatori și luminători ai spasselor. Ca să se poată vedea de oricine până la ce grad s’a putut dezvolta o țară, datorită acestei strălucite ramuri de profesioniști puși în serviciul națiune, iar nu în al politicei de partid, vom da exemplul edificator al Norvegiei. Iată cum Alexandru Vlahuță, cu prilejul unei conferințe ținută cu mult înainte de război, la o adunare de învățători la Câmpulung, a înfățișat stările de lucruri din Norvegia. , Norvegia ,deși așezată pe piatră, a ajuns la o treaptă de desvoltare nebănuită. Toți oamenii știu carte. Asta n'ar însemna nimic, dar toți știu să folosească cartea. Copiii sunt priviți ca o binecuvântare, ca un spor la energia națională. Toți sunt cinstiți. Țin la sporul vecinului ca la propria lor avere. N'au gratii la ferestre, deși titiesc un mare izolare, în marea pustietate de piatră. Au cărat pământ cu sacul ca să aibă o legumă pentru hrană. Din mica lor gospodărie nu lipsește nici vaca nici calul cel alb. Au orașe puține dar frumoase și rostuite. Te impresionează în această țară de piatră școalele libere. Fără să aibă biserică ei își construesc biserică în coliba de pe piatră. E o stare de fericire socială și această stare au făcuo numai învățătorii ! Ce admirabil exemplu și ce sublim sacrificiu și devotament, pentru tineri tvrei, din partea unor oameni, cari și-au înțeles menirea, dar și din partea unui popor conștient, doritor de a trăi o viață omenească, în ritmul adevăratei culturi umane și al adevăratei civilizații universale. In țara unde avem un popor atât de dornic de lumină și de bună stare materială, clasa învățătorilor ar trebui ferită și apărată de contagiunea politicianismului. Invățătorimea noastră, să fie lăsată la rosturile ei adevărate, de a lumina și pregăti pentru viață, tinerele vlăstare ale păturei noastre țărănești. Să i se dea posibilitatea de a educa și lumina tinerele odrasle rurale, pregătindu-le pentru o viață frumoasă, astfel ca și poporul nostru să se poată numi civilizat, prin vrednicia lui, prin munca lui, prin viața lui solidă și cinstită, prin buna lui stare materială și prin viguroasa lui sănătate trupească și sufletească. Cu un astfel de popor, ca și cel norvegian, ca și celelalte popoare civilizate, pregătit, pentru o adevărată și demnă viață omenească, cu greu s’ar putea încumenta cineva să-și măsoare puterile, știindu-i harnic în viața lui de toate zilele, brav, conștient și fără frică în fața pericolului C. NICOLAU Vina tuturor Este de netăgăduit că în situația nenorocită de azi țara noastră e gata să se afunde într’o prăpastie fără fund. Și cetățenii, în marea lor majoritate, regretă timpurile dinainte de război când nu ne întitulam România Mara Aceasta din vina partidelor politice care s’au perindat la guvern după 1928. Cetățenii, înrolați în aceste partide, amețiți de imnurile sforăitoare ale naționalismului cu cari politicienii îi exaltă pe la întrunirile de mahala, devin ignoranți. Totul e o spoială. Viața nu mai îndatorează pe individ, societatea nu mai are îndatoriri pentru țară: individul a încetat de a mai fi cetățean, societatea a încetat de a fi patrie. Totul e pus la îndoială și, lucru ciudat, dintre oameni, ursita trimite câteodată inși care să scape societatea de pedie. Guvernele sunt totdeauna o credincioasă restrângere a acestui întuneric ce se cheamă: massa cetățenească. Cârma țării e râvnită de toate sufletele mici prin corupere și cei corupți voind să corupă la rândul lor; cei umiliți voind să umilească. Și nimeni neștiind, neputând, sau nevoind a da acestei cârme tăria, mărirea, strălucirea ei. Toți voesc ignoranța cetățenească, slăbiciunea. Partidele iubesc guvernele, iar guvernele partidele se lovesc, se slăbesc, se micșorează, se întunecă unele pe altele. In viața politică nu mai predomină acele idei generoase. Guvernarea, azi, reprezintă numai mijlocul de a se înfrupta din budgetul statului. Inteligențele, energiile, sunt risipite în scopuri mici, nimic nobil decât ambițiuni sterpe. Azi, ambițioșii pentru putere poartă cununi de patrioți. Trădătorii de patrie, dezertorii, sunt reprezentanți ai poporului. Deși au fost îngenunciați pentru un moment, acum pozează în martiri. Dreptatea tace și predomină minciuna; interesele personale au învins adevărul. Aceste interese fac tot. Omul cu curajul opiniei este disprețuit, sacrificat. Politicienii, servi devotați ai șefilor de partide, devin unelte inconștiente. Nu ne temem să spunem adevărul. Măgulirile ascund rănile și rănile ascund cangrena. Generația nouă e cuprinsă de această cangrenă care ucide nația și nația nu este numai o generație, ci formează tot trecutul țării acesteia. Am scăpat de năvălirile barbare, de stăpânirea turcească, de fanarioți și de certurile pentru domnie. Să scăpăm și de plaga politicianismului nefast ce cade în sarcina generației de azi. E o medalie cu două fețe viața socială : pe una stă ,scris , drepturi, pe alta : datorie. Și avem datoria să reacționăm, atunci când o mână de oameni devin caracatițe cu tentacule, ce se strâng și se desfac împrejurul unei prăzi. Nu trebue imputat numai partidelor politice principala vină, căci li s’ar recunoaște o putere, care nu poate fi combătută cu nimic. Trebue să recunoaștem și nepăsarea cetățenească. Această nepăsare a făcut, ca în multe împrejurări din istoria potpoarelor, să lase liber despotismul, autocrația, vicuria și demagogia. De ce să se creadă că cetățenii nu știu nimic și nu pot nimic? Ar fi o contrazicere neînțeleasă a da acest răspuns, acei ce vorbesc în numele națiunii și a constituției. O constituție în plină idee reprezintă voința națiunii și a lăsa toată această voință în răspunderea factorilor politici, ar fi să le tăgăduiască drepturile și datoriile națiunii, ar însemna a vorbi ca liberalii și a gândi ca tiranii. Pornirile de prefaceri sociale nu au fost operile suveranilor sau ale politicinenilor de meserie, ci al poporației. Dacă nici un sentiment de mândrie nu mai domnește în sufletul unui popor, dacă i-a dispărut simțul realității, dacă orice virtute cetățenească nu mai e considerată ca armă, atunci e de dorit să avem ori un Vlad Țepeș, ori un Tudor Vladimirescu. Și între aceștia doi, e de preferat un Vlad Țepeș care să arză cu fiorul roșu cangrena politicianismului, căci politicianismul e cangrena. G. A. LAZARESCU (Urmare în pagina 77-a) Unica soluție „Aderând este unul singur, indiferent cu salvázul ln vis sau in realitate“ Care va sa zi ca opoziția sa retras din Parlament. Plenipotentul „colectiviștilor”, d. I. G. Duca, a făcut o reverență grațioasă majorității, i-a trimis o bezea dulce, apoi, urmat de rubiconda jovialitate a d-lui Leonte Moldovanu, i-a întors spatele. Cine a spus că d-l Duca e om cu două fețe ? Pe urmă, d. Maniu a făcut cunoscutei sale declarații cu privire la încurcăturile lăsate de liberali, alternând cu tărie că aceștia au nenorocit Știm și noi că n’au fericit-o. Mai bine zis, o simțim. Iar speranțele pe care ni le servește actualul guvern, deși el însuși pare disperat, nu sunt de natură să ne redea liniștea și încrederea în bunul mers al lucrurilor. Din contra, presimțim că mâine va fi mai rău, iar poimâine și mai rău. Nenorocirile sunt ca apa de la streașină , curg până la ultima picătură. Știm că liberalii, în permanenta lor atot-puternicie, au creat bănci, și-au procopsit partizanii, au permis iureșul în averea Statului, apoi au întins mușamaua. O mușama formidabilă, D. Vintilă, declara zilnic, uneori de două ori pe zi, că țara se reface, că țara s’a refăcut, că finanțele merg strălucit, cu bugetul se înceheie regulat cu excedente, că mâine se vor deschide negreșit faimoasele isvoare de lapte și miere și că fericirea unui adevărat Eldorado se va abate peste capetele noastre. Pe dedesubt, cârtițele partidului săpau. Uneori dau de aur, uneori de petrol, uneori de marmoră pură. Săpau și făceau galerii imense, până când a dat Dumnezeu ca după 10 ani să se ducă ’n pustii... S’au dus, și, împotriva cântecului, să vorbim de ei. ” 1 . Au fost, acești liberali, regizori minunați ai unei piese triste, la al cărei sfârșit asistăm cu toții, consternați și dezorientați. Fără să forțăm nota, suntem convinși că istoria va consemna cei zece ani de domnie liberală, alături de paginile negre ale lăcustelor, ale ciumei și ale domniilor fanariote. Cu o putere de penetrațiune explicată numai de formidabila lor putere de corupere, au ințiat până la măduvă toate mădularele vieții noastre publice și au canalizat spre pungile lor și ale partizanilor, toată imensa bogăție țării. „Prin putere la bogăție și prin a bogăție la putere“. Acesta a fost singurul criteriu, singurul punct precis din programul lor de guvernare. S'au aplicat literă cu literă,, punct cu punct și după zece ani de frământare vedem toată bogăția țări cută în mâinile lor sau aservită •* teraselor lor. Mai mult, au stricat caracterele in așa fel, încât astăzi suferim de cea mai gravă criză morală. Tot ce-a fost onest și idealist, a primit dezaprobarea lor. Tot ce-a tins spre un țel mai luminos, spre desăvârșiri mai omenești, a fost înlăturat de ei. Meschini, intriganți, constituiți in bandă, nu s’au sfiit să dea partidului lor caracterul vandalic al unei armate de cotropire, și, din vârful piramidei unde se urcaseră prin uzurpațiune și corupere , au dominat, au mințit și au furat. Scăpați de sub supravegherea isteață și de sub mâna de fer a regelui Carol, beneficiind de dispariția aproape subită a celor câțiva bărbați de Stat care le-ar fi putut sta în cale, — Filipescu, Delavrancea, Carp, Toma Stelian, Maiorescu, etc. — liberalii au ridicat zăgazurile , și-au părăduit totul. Tot ce constitue astăzi suferință în această binecuvântată țară, începând de la infama calitate a țigării pe care o fumezi, până la catastrofala nimicire a întregei noastre vieți economice ; toată pierderea de prestigiu și toată compromiterea noastră în ochii străinătății ; tot valul de sărăcie și disperare ce se rostogolește sufocant peste întregul nostru cuprins ; toate zvârcolirile, toată febra, toată batjocura și toată otrava de care murim, toate toate, sunt opera partidului liberal ! Ne încumentăm să ținem piept oricăror contraziceri și să înlăturăm orice alte ipoteze. Ne-au nenorocit iată vorba, și-l felicităm pe d. Maniu c’a avut curajul s’o spună. Dar numai pentru atât. * Așa că suntem in plin naufragiu. Exasperanta expunere făcută de d-l Maniu la Cameră, ne clocotește în suflet. Știam de mult toate câte ni le-a spus, dar pare că tot nu ne venea a crede. Când însă primul ministru ne-a fluturat prin fața ochilor dovada dezastrului, am plecat ochii pătrunzându-ne sentimentul ireparabilului. Mărturisim : am avut un moment senzația definitivei nimiciri. Săraci, huliți, disprețuiți, iar pe deasupra datori vânduți, cum să mai nădăjduim ? In cine să credem ? Cărui Dumnezeu să mai ne mai închinăm ? Pentru că, lăsând la o parte totul, ne vedem puși în situația cea mai primejdioasă , am pierdut încrederea țării. D. Maniu și-a manifestat credința că o va scoate la capăt. S-o dorim din tot sufletul, deși n’o credem. Altă avalanșă de legi, alt val de scumpete, alte bătăi de tobă! (Ah ! toba aceia