Epoca, noiembrie 1929 (nr. 227-252)

1929-11-26 / nr. 248

No. 248 3 LES REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33­­­­ Reclame și inserții­­. Se primesc la ad­ trația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362110 Marți 26 Noemb. 1929( FONDAT IN ANUL 1385 DE NICOLAE Ii­PESCI) - Director. Gr. N. JIUPESCU Clemenceau Clemenceau t­atăl cu câteva ore înainte de a se stinge chemă pe fiii săi și le dădu următorul sfat: „Să nu fiți nici militari, nici preoți, nici decorați“. Georges Clemenceau făgădui și lucru extazordinar pentru un om politic, se și ținu de cuvânt- N’a fost militar deși avea un su­flet de ostaș. A spune că nimeni n’a iubit lupta cu Clemenceau pare a ba­nalitate. A iubit-o pentru scopul pe care o urmărea, dar a iubit-o și pentru desfătarea pe care lupta în sine i-o aducea. întâmplător mă aflam la dân­sul în 1916 pe la sfârșitul lunei Februarie, cinci șase zile după începutul atacului de la Verdun. A­ întrebat dacă credea că vrăj­mașul își va atinge obiectivul. Răspunsul fu tăios: „Mai mult da­ca nu, luarea acestui punct n’are mare însemnătate strate­gică, în schimb va avea un efect binefăcător asupra mersului răz­boiului : cu Verdun va cădea și și Joffre. Textual Clémenceau imi spuse: ,Oa­fera sauter Chan­­tilly“. Puțini oameni au fost mai te­muți ca dânsu. Inspira teama nu numai adversarilor, dar și prietenilor săi. D. André Chau­­mex, primul redactor al ziarului „Le Figaro“ îmi istorisea luna trecută că fiind mobilizat la cen­sură în timpul războiului se po­meni într’o seară cu unul din principalii colaboratori a lui Clemenceau. „Am venit să vă cer un mare serviciu“ zise ziaristul: ,.In arti­colul său de astăzi patronul sus­ține că Liege nu poate fi luat. Or știu că Liege a căzut, de mai multe ceasuri. N’ați putea cenzura partea a­­ceasta“. D. Chaumex îi răspunse râ­­zând : „Eu nu mă pricep în ope­rații militare“. Articolul apăru integral. Pare de prisos să opera lui Clémenca nu reamintim prim-mi­­nistru. Ea se poate concentra in a­­ceste cuvinte lapidare rostite la Cameră in zilele cele mai negre ale ofensivei germane, când spai­ma intrase în toate sufletele: „Fac războiul în fața Parisului, în Paris, în spatele Parisului“. Rolul lui Clemenceau în tim­pul tratativelor de pace a fost foarte discutat. Acei ce n’au pu­tut să-l doboare în timpul răz­boiului, au i-au menajat lovitu­rile odată războiul câștigat. . I se imputau concesiile fă­cute aliaților și în special An­gliei. Prea puțini își dau seamă, că orice conflict între Aliați victorie pentru Germania, era o Glé­­menceau cunoștea prea bine is­toria Europei ca să creeze maniei situația privilegiată Ger­pe care o dobândise Franța învinsă la Viena în 1816, grație neînțele­­gerilor dintre învingători, situa­ție de care se folosise cu atâta iscusință diplomatică Talley­rand. Clemenceau a cunoscut multe izbânzi. Cea mai mare biruință poate pe care a repurtat-o a fost victoria din urmă, asupra pro­priului său temperament. Din ziua în care a părăsit po­litica, a hotărât să tacă, și a tă­­cut împotriva tuturor nedreptă­ților care s-au abătut asupra lui.Unor prieteni, veniți să-l vadă în timpul din urmă, care-l în­trebau ce mai face, Clemenceau a răspuns: „Duc la bun sfârșit, opera pe care am întreprins’o acum zece ani­ de a muri“. ..Câtă filozofie, și câtă mărire în aceste puține cuvinte. Clémenceau a fost un mare francez. Poincaré a scris odată de dânsul că poate fără el Franța n’ar mai fi Franța. România, alături de toți A­­liații datorează o veșnică recu­noștință lui Georges Clemen­ceau. GRIGORE FILIPESCU Farseuri! Old parlament Cine nu știe că dacă parlamentul — pentru a cărui întreținere con­tribuabilul plătește milioane — pen­tru unii parlamentari servește drept dormitor, pentru alții cu mai mult temperamet f­olosește­ ca arsenal de invective sau ca localul cel mai potrivit pentru farse. Și asemenea lucruri se petrec și s’au petrecut sub toate guvernele cu biata Instituție parlamentară. Acum însă a avut loc una din acele „farse fără haz“, care a fost înregistrată chiar de presa­ filo-par­­lamentară, remarcând cu o sinceri­tate puțin obișnuită în ziarele noas­tre că și „în trecutele­ parlamente când era vorba de urnele inteligen­te se întâmplau des astfel de lu­cruri, dar președintele se prefăcea că nu observă și proclama rezul­tatul“. Bine că am văzut și noi grăindu-se adevărul asupra odată siste­mului de votare din parlament, mai rămâne să se spue adevărul și asu­pra incapacității parlamentarilor. Atunci am putea verifica spusele filosofului revoluționar­­ Sorel, care afirma că dacă instituția parlamen­tară este o farsă comică pentru cei care profită, este în schimb o farsă sinistră pentru acei care trag­ con­secințele. : THEO MARTINESCU.ASAU Precizări istorice H Bn Hl­ Bn B N­ H H m H m B R H D B B I Bi M nim D. general Averescu despre rolul contelui Czernin Două atitudi­ni­. ■ [UNK] „Domnii aceștia. " de la lăch­iu­iii Continuăm azi redarea intere­santelor lămuriri ale d-lui gene­ral Averescu asupra rolului con­telui Czernin în tratativele­ de du­pă armistițiu. Sânt precizări isto­rice senzaționale, de natură să mo­difice tot ce sa scris până­ azi. In ziua de 10 Februarie, m’am reîntors la Buftea în ve­derea întâlnirii proectată cu miniștrii de externe ai puteri­lor centrale. La sosire am întâlnit pe ma­reșalul Mackensen foarte bine­voitor. Mi-a spus că schimbul de telegrame pe care l’a avut cu împăratul Wilhelm, a avut ca efect să scoată dinastia din cauză. M’a sfătuit să merg înainte fără șovăire, contând pe sprijinul Germaniei. întrevederea cu Kuhlman și Czernin a fost scurtă. Din pri­mul moment s’a pus chestia cesiunea Dobrogei. Rectificările de graniță în favoarea Austro- Ungariei erau consemnate pe o hartă, de care am refuzat cu îndărătnicie să iau cunoștință. M’am angajat în aceste nego­cieri pe baza declarațiunilor cancelarului: Pace fără despă­gubire și fără anexiuni. Kuhlman a fost obiectiv, con­tele Czernin aproape agresiv, își reamintea toate cele întâm­plate în timpul neutralității, zicând , că nu le va uita nici­odată. Am încercat Să-L con­ving că chestiile personale nu trebuiau să influențeze aseme­nea discuții. . Luasem concediu de la cei doi miniștri când, în pragul ușii, contele Czernin revine spre mine, zicându-mi: „Pen­tru a avea conștiința pe deplin împăcată, doresc, să am o în­tâlnire cu Regele Ferdinand, având a-i face o comunicare din partea Suveranului meu“. Am răspuns că voiu trans­mite dorința sa Regelui, singur în măsură să hotărască în a­­ceastă privință, de­oarece chiar după spusele contelui Czernin, comunicarea are un caracter strict personal. Am transmis Regelui dorința contelui Czernin. Regele a pri­mit întâlnirea, care trebuia să aibă loc în casa mea la Bacău. In ultimul moment programul a fost schimbat, întâlnirea a avut loc în gara Răcăciuni, în vagonul regal. In timpul au­dienței am stat de vorbă, în­­tr’un vagon alăturat, cu colo­nelul Hranilovici, fostul atașat militar austro-ungar la Bucu­rești. Hrănilovici îmi spuse că nu trebue să ne speriem de unele cereri, căci până la urmă ne vom înțelege . Imediat după sfârșitul au­dienței, trenul s’a pus în miș­care în direcția Iașului. Am fost chemat de Rege, cu care am vorbit până -n oara Bacău. Regele era cât se poate de abătut. Czernin fusese sălba­tic și complectauiente lipsit de deferență. La un moment dat, cancelarul austro-ungar spuse Suveranului: „Dacă nu primiți condițiunile noastre, vă vom urmări până la a zecea gene­rație“. Iată ce n’aș numi o ati­tudine omicilia­­tă, cum pare să creadă de William Martin: Contele Czernin cerea un re­zultat definitiv în 48 ore. Ideea Regelui era să trimită pe cineva la împăratul Aus­triei. Chiar a doua zi, audiența a fost cerută prin colonelul Ressel care se afla la divizia 5-a. Totodată, în urma sfatului meu, Regele a convocat un Con­siliu de Coroană. întrevederea Socotesc de prisos să relatez tot ce s’a petrecut la Iași între momentul acesta și demisia gu­vernului meu, întâmplată două­sprezece zile în urmă și anume în ziua de 27 Februarie. Cele întâmplate sunt din nefericire prea influențate de chestii in­terne. Ținta pe care am urmă­rit-o prin declarațiile mele a fost da a arăta adânca deose­bire de vederi dintre austro­­ungari și germani la Curtea. Rolul conciliator nu­­ a avut contele Czernin, cum crede re­dactorul Jurnalului de Geneva. Acest antagonism a ajuns la paroxism în ziua de 21 Februa­rie, când Kühlman a luat de o parte pe d. Argetoiucu care ne­gocia în numele guvernului meu și rnmânând­u-i o hartă i-a spus: Iată ce veți accepta ca rectificare de graniță și ni­mic mai mult. Noi ducem răz­­­boiul, iar nu domnii aceștia. („Domnii aceștia“ erau aliații Germaniei). Noile rectificări fuseseră în­tocmite de mareșalul Macken­sen și reprezentau a zecea par­­­­te din revendicările austro-un­­­gare. Deși intervenția lui Ru­hlman s-a produs în mod absolut discret, totuși contele Czernin a înce­put să-și dea seamă că există o politică germană deosebită de a sa. Atunci a intervenit pe lângă Rege în favoarea unui cabinet Marghiloman, zicând că va face unele concesii aces­tui guvern și numai lui. In numărul nostru de mâine, d. general Ave­rescu, ne spune împreju­rările care lau determi­nat să negocieze cu pute­rile centrale. Politica externă România mică. Stat nou, nu era, și nici nu putea să fie, an­grenată în viața internațio­nală. Aceasta s’ a văzut la izbucni­rea războiului european. In lipsă de directive țara s’a lă­sat în seama instinctului său. A avut și noroc. Alte timpuri.. România de azi are și ea no­roc de instinct. Nici norocul nu strică. Dar acestea vin dela Dumnezeu. Mai e noroc și de ceea ce vine dela oameni. Oamenii, în domeniul nos­tru, dau necrezut de puțin. Cât cunoaște opinia publică din ce se petrece în lume? Cât știe ea din problemele ce se pun țării noastre? Atât cât îi dau gazetele. Dar coloanele lor pocnesc sub greutatea chestiu­nilor puse și penița zgârie hâr­tia cu slove lipsite de sens. Problemele externe nu se tranșează în colț, între două cancanuri pestrițe. Ce agreabilă, ce ușoară, ce pitorească e politica internă! Cine n’o cunoaște, cine n’o ex­plică, cine n’o face ? „Românul e născut om politic“. Duiliu Zamfirescu a spus-o de mult. Partidele politice au aceeași mentalitate periferică. Altfel cum ar fi ajuns ministru de ex­terne, un om care nu știa fran­țuzește, sau altul care toată via­ța trăsese sfori electorale? Ce să mai spunem de diferi­tele reprezentanțe temporare în străinătate, misiuni inter sau extra-parlamentare, toate bugetare. Prilej de călătorii și de amuzament familiar, în care D. R.-ii tuturor partidelor­­ adaugă culturii lor de pe mai­dane, impresii de rumegător. Sunt excepții. Foarte puține. In țările apusului, ministrul de externe este o personalitate consacrată prin capacitatea sa. Fiecare partid își are speciali­stul său în materie. Nici nu s’ar putea concepe acolo, ca un asemenea om să ocupe vre-o­­dată alt portofoliu ca al exter­nelor și mai puțin ca locul să-i fie uzurpat. Briand figura re­cent, pe toate listele prezentate președintelui republicii. In tim­pul crizei germane, Strese­­mann a jucat acelaș rol. In An­glia e știut că Sir Austen și numai , el, are cuvânt în poli­tica externă, dintre conserva­tori. Țări cu tradiție, țări cu res­pect de sine în relațiile inter­naționale. Priviți diplomația noastră, alături de elemente și culte și subțiri, oameni proști și vul­gari. Da, proști și vulgari. Lu­mea veche dă pe snobii cu frun­tea îngustă; lumea nouă dă pe bădărani. Atât e de adevărat aceasta, încât în toate locurile unde se cere un om sistematic guver­nele numesc outsideri. In acest rol anchor, diploma­ția e nu numai umilită, e deca­pitată, își merită soarta. Căci nu mai are nici măcar scuza de a fi un ornament monden. Cu cât costă ersatzul, cumpărăm salturi marcate. Problemelor externe ce pri­vesc țara noastră, opinia publi­că le opune indiferență sau ne­înțelegere: chestia optanților constitue un exemplu. Un om de talia lui Nicolae Titulescu a putut fi aplaudat la î nceput — și așa se cuvenea —­ bârfit pe urmă de unii, de mulți, pe ascuns sau chiar fă­țiș, ca și cum tot talentul, toată truda, toată inteligența sa — la Paris e socotit ca unul din cei mai înzestrați oameni ai veacului —, s-ar irosi în dezba­terile europene, în scopuri mes­chine de satisfacții personale. Și se reproduce cu litere de-o șchioapă afirmația imbecilă a unui ungur, după care „dacă n’ar fi Titulescu, chestiunea optanților n’ar exista“. De­si­gur, căci ar câștiga-o ei! — Che­stia optanților nu-i a lui Titu­­lescu, chestia optanților e chestiunea țării-Ce știe opinia publică de problema optanților dacă pri­mește să se reproducă în ziare aprecierile ungurești ? Ce știe ea din problema reparațiilor orientale ? Ce înțelege această opinie publică din chestia mi­norităților etnice (punct cru­cial al țării noastre), ce noțiu­ne are ea de valoarea tratate­lor, cât cunoaște din Societa­tea Națiunilor, ce crede de ideile noui care agită apusul și care forțat trebue să ne agite și pe noi, căci războiul ne-a plasat printre puterile de im­portanță internațională ? Tentative de luminare s’au făcut. Omul cu adevărat european, profesorul Gusti, prin Institu­tul Social, a făcut primul pas spre familiarizarea opiniei pu­blice, cu noțiunile politicei ex­terne, iar recent, actualul mi­nistru al Afacerilor străine a deschis jurnaliștilor porțile și ministerului și lumea câștigă. E un semn de mai bine. Nu e de ajuns. Țara trebue informată, idolii falși ai trecutului trebuesc sfă­râmați, ideilor noui, drumul liber în cavernele ignoranței. Dar, drumul bazat în politica externă, caraghioșilor, inculți­lor și neciopliților. Acestora, politica de căru­țași a Ioanițeștilor integrali. RADU BUDIȘTEANU Tic, Scumpă fara, puterea mea de manca și puterea mea de iubire. Nicolae n­iucsca Ddatori­tă reputației lor și valo­rii lor Personale, câțiva membri ai partidului liberal au fost aleși în Parlament ca reprezentanți ai Ca­merelor agricole­ și ai­ Camerelor de comerfi fete cert, deci, că nu sprijinul partidului liberal i-a adus în parlament, contra candi­daților guvernului, ci ei aduc par­tidului­­ liberal, și un aport electo­ral, dar, mai ales, un aport de prestigiu. Se vede, însă, că, mai ales acest din­ urmă aport, nu știe să-l apre­cieze partidul liberal. Intradevăr, la retragerea parla­mentarilor liberali din cele două corpuri, au fost obligați să se re­­trotraga și reprezentanții Camere­lor agricole și ai Camerelor de co­merț, ca și reprezentanții univer­sităților, cari fac parte din parti­dul liberal. Zadarnic au căutat acești par­­­­ment­ari că explice d-lui­­­ futilă Brătianu că retragerea lor­­, a re­prezentanților Camerelor profe­sionale — echivalează cu o dezer­tare c­e!a datorie , ca ii ter agriculturii, , comerțului și indus­triei, trebuie să-și aibe sprijinito­rii lor permanenți în parlament că aceste Camere agricole și Came­re de comerț au dreptul — față de această dezertațiune — să declare vacante locurile respective ș­­i ceară convocarea colegiilor efecte ruse, pentru a-și alege noul repre­zentattfi, etc., etc. D. ’Vintilă Br­ă­tianu a­­ fost, neinduplecabil.­­ Zilele acestea­, odată cu deschi­derea sesiunei de iarnă, chestiu­nea­ a fost reluată. De astă dată d Vintilă Brătianu a răspuns parla­mentarilor, reprezentanți ai Ca­merelor, , de agricultură și de co­merț, că d-sa .și-a spus cuvântul și d-lor să se­­ ducă să se înțeleagă cu d. D­ idiT Bratian­u. Și parlamentarii s’au dus. D. Dinu Brătianu, însă, a îm­­părătășit acelaș punct de vedere ca și d. Vintiilă. • Atunci, senatorii liberali, repre­zentanți ai Camerelor profesiona­le, au răspuns că, conștiința lor zi dhinină la datorie și — oricâte ar­­ fi consecințele — ei reintră în parlament. Și au reintrat. Și bine au făcut. Și bine vor face, dacă vor intra și reprezen­ta­ția universităților. Căci, în definitiv, trebuie se vază și d. Vintilă Brătianuu ce se poate și, mai ales, sa vază că nu tot ceea c­e vrea d-sa se și poate. Numai că, nițel dacă ar pricepe mai ușor. ■ ALEXANDRU PARAPEANUL Inginer Opinii și curente Oameni cari nu pricep Relativ la reintrarea parlamentarilor opozitionisti, reprezentant­ al camerelor profesionale S. M. O p­lurrsa sinfstro Regia autonomă a porturilor și căelor de comunicație pe apă, se zice, că ar fi decretat lichidarea vaselor­­ de transport ale Serviciu­lui Martim­ Român, loc Desigur, nu poate să fie la mii decât o glumă. Nici Petre desființat­ ser­vici­ul n­ost­r­u maritim deși, în nenumărate rânduri ne preconizase așa ceva. Povestea Serviciului Maritim ro­mân este pe atât de tristă pe cât este de adevărată și ea vine să ne dovedească, odată mai mult, cât suntem de nepricepuți și mai­ ales cât suntem de vinovați când este vorba să ne îngrijim de soarta și viitorul neamului nostru. Când s’a creiat această institu­ție s’a avut în vedere în afară de educația poporului în arta naviga­ției și prestigiul pe care vasele trebuia sa ni-l poarte pe întinsul mărilor până în țările cele mai îndepărtate­ Și rezultatul a fost sublim ! Era o vreme când catarg­ie va­selor noastre purtau flamura ță­rii cu atâta mâcrie încât Servi­ciul Maritim nu era numai o fală a României dar și un pericol pen­tru instituțiile similare. Cinci societăți de vapoare fuse­se săpate și înghițite în micul O­­rient de către tot micul nostru Serviciu maritim-Nici Lloydul Austriac, nici Mes­sageries Maritimes, nici Deutsch Levant Line, nici Compania rusă din Odessa, nici medievialul din Egipt nu mai puteau să lupte cu Ecaz Pampor Ghiaur Vapor asa cum i-i ziceau levantinii Serviciu­lui martim român.­­ Iar când vaporul lebădă își a­­runca ancora în raza Constanti­­nopolului. La Snf­rnn, la Pireu sau la Alexandria din Egipt, era pen­tru toți străinii un nou prilej de aid­mirație, iar pentru noi românii, ..nu mai frumoasă sărbătoare. Și cu acest Serviciu Maritim­­ am făcut noi comerțul cu O­­rientul și cu țările din apus, dar mai cu seamă ne-am creiat numă­rul de marinari civili și militari cari, întotdeauna, pe toate mările și pe toate vasele ne-am cinstit și numele și țara. Ar putea cineva să estimeze în bani școala și cunoștințele pe care și le-au asumat marinarii noștri pe bordul singurelor vase care le aveam ? Ar putea: un ministru de fi­nanțe sau un comitet de comercia­lizare să precupețească Imnul tre­buincios românilor ca să cunoas­că această desăvârșită artă, navi­gația ? De lucru curios și că­ suntem de neînțeleși în cele mai înțelegătoa­re fapte ! Cum această chestiune iese din cadrul celor de toată mâna și in­teresează însăși prestigiul și inte­resul neamului nostru» socotim necesar s’o discutăm în toată am­ploarea ei­ Flota de comerț a unui stat, ' mică sau mare’ producătoare bă­­nuește sau deficitară. NU NE PO­A­TE DESFIINȚA — AȘA, DIN­­TR’UN CONDEI, după capetele unor oameni cari se înspăimân­tă de tabla lui Pitagora sau de fora unei comptabilități în parti­dă ,dublă. Nu toate lucrurile aducătoare de arginți sunt bune după cum nici toate lucrurile de pe urma că­rora se pierd arginți sunt rele-Ce-ar zice , țara, dacă mâine, conducătorii de azi, ne-ar cere des­ființarea armatei, pentru acelaș considerent rușinos că ea ne ci­frează cel mai mare deficit buge­tar ? Cele șapte zeci de milioane cât se pretinde că se perd anual cu flota noastră comercială nu au darul să amețească judecata oa­menilor pătrunși de sacrificiile pe care trebuesc­ să și le impue o națiune conștientă-Și când te gândești că presupu­sa pagubă materială nu vine din altă pricină decât din cauza mes­chinăriei noastre atunci proble­ma îți apare în toată goliciunea ei, echivalentă cu o trădare de Ies națiune. Vom dovedi cu cifre, cu date și cu tabele grafice că Serviciul Ma­ritim român nu este nici o pa­gubă pentru stat și nici o „pa­coste“ pentru țară cum spunea răposatul Petre Carp. Vom dovedi că această institu­ție, în loc să fie vândută sau des­ființată va trebui să fie mărită și înfrumusețată spre cinstea și folosul nostru, chiar și folosul bă­nesc, după care oftează Regia au­tonomă. Căci, Serviciul Maritim Român bine înzestrat și organizat poate aduce și pe lângă nestimatul care ni-l dă cu presosință și profitul pecuniar. Vom dovedi și de rândul acesta cum am dovedit și atunci, când un Parlament pripit, era gata să comită greșeala ,’Vânzării“ vaselor noastre, vom dovedi că Serviciul Maritim va trebui să trăiască și mai departe. Vom arăta și de data aceasta că flota comercială românească trebuește să aibă o soartă opusă decât ceia pe care vrea s-o i-o hă­răzească o mână de oameni, cins­tiți poate, dar neprecupeți în a­­ceastă sublimă menire..­ — ALCAZ- — Alte ceitâai ti vârf la moarte in Rusia Paris, 24 (Radar). — Agenția „Tas*" anunță din Moscova că div. 42 de mo­­narh­iști inculpați de acte teroriste și judecați recent, 16 au fost condamnați la moarte-

Next