Epoca, noiembrie 1929 (nr. 227-252)
1929-11-26 / nr. 248
No. 248 3 LES REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții. Se primesc la ad trația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362110 Marți 26 Noemb. 1929( FONDAT IN ANUL 1385 DE NICOLAE IiPESCI) - Director. Gr. N. JIUPESCU Clemenceau Clemenceau tatăl cu câteva ore înainte de a se stinge chemă pe fiii săi și le dădu următorul sfat: „Să nu fiți nici militari, nici preoți, nici decorați“. Georges Clemenceau făgădui și lucru extazordinar pentru un om politic, se și ținu de cuvânt- N’a fost militar deși avea un suflet de ostaș. A spune că nimeni n’a iubit lupta cu Clemenceau pare a banalitate. A iubit-o pentru scopul pe care o urmărea, dar a iubit-o și pentru desfătarea pe care lupta în sine i-o aducea. întâmplător mă aflam la dânsul în 1916 pe la sfârșitul lunei Februarie, cinci șase zile după începutul atacului de la Verdun. A întrebat dacă credea că vrăjmașul își va atinge obiectivul. Răspunsul fu tăios: „Mai mult daca nu, luarea acestui punct n’are mare însemnătate strategică, în schimb va avea un efect binefăcător asupra mersului războiului : cu Verdun va cădea și și Joffre. Textual Clémenceau imi spuse: ,Oafera sauter Chantilly“. Puțini oameni au fost mai temuți ca dânsu. Inspira teama nu numai adversarilor, dar și prietenilor săi. D. André Chaumex, primul redactor al ziarului „Le Figaro“ îmi istorisea luna trecută că fiind mobilizat la censură în timpul războiului se pomeni într’o seară cu unul din principalii colaboratori a lui Clemenceau. „Am venit să vă cer un mare serviciu“ zise ziaristul: ,.In articolul său de astăzi patronul susține că Liege nu poate fi luat. Or știu că Liege a căzut, de mai multe ceasuri. N’ați putea cenzura partea aceasta“. D. Chaumex îi răspunse râzând : „Eu nu mă pricep în operații militare“. Articolul apăru integral. Pare de prisos să opera lui Clémenca nu reamintim prim-ministru. Ea se poate concentra in aceste cuvinte lapidare rostite la Cameră in zilele cele mai negre ale ofensivei germane, când spaima intrase în toate sufletele: „Fac războiul în fața Parisului, în Paris, în spatele Parisului“. Rolul lui Clemenceau în timpul tratativelor de pace a fost foarte discutat. Acei ce n’au putut să-l doboare în timpul războiului, au i-au menajat loviturile odată războiul câștigat. . I se imputau concesiile făcute aliaților și în special Angliei. Prea puțini își dau seamă, că orice conflict între Aliați victorie pentru Germania, era o Glémenceau cunoștea prea bine istoria Europei ca să creeze maniei situația privilegiată Gerpe care o dobândise Franța învinsă la Viena în 1816, grație neînțelegerilor dintre învingători, situație de care se folosise cu atâta iscusință diplomatică Talleyrand. Clemenceau a cunoscut multe izbânzi. Cea mai mare biruință poate pe care a repurtat-o a fost victoria din urmă, asupra propriului său temperament. Din ziua în care a părăsit politica, a hotărât să tacă, și a tăcut împotriva tuturor nedreptăților care s-au abătut asupra lui.Unor prieteni, veniți să-l vadă în timpul din urmă, care-l întrebau ce mai face, Clemenceau a răspuns: „Duc la bun sfârșit, opera pe care am întreprins’o acum zece ani de a muri“. ..Câtă filozofie, și câtă mărire în aceste puține cuvinte. Clémenceau a fost un mare francez. Poincaré a scris odată de dânsul că poate fără el Franța n’ar mai fi Franța. România, alături de toți Aliații datorează o veșnică recunoștință lui Georges Clemenceau. GRIGORE FILIPESCU Farseuri! Old parlament Cine nu știe că dacă parlamentul — pentru a cărui întreținere contribuabilul plătește milioane — pentru unii parlamentari servește drept dormitor, pentru alții cu mai mult temperamet folosește ca arsenal de invective sau ca localul cel mai potrivit pentru farse. Și asemenea lucruri se petrec și s’au petrecut sub toate guvernele cu biata Instituție parlamentară. Acum însă a avut loc una din acele „farse fără haz“, care a fost înregistrată chiar de presa filo-parlamentară, remarcând cu o sinceritate puțin obișnuită în ziarele noastre că și „în trecutele parlamente când era vorba de urnele inteligente se întâmplau des astfel de lucruri, dar președintele se prefăcea că nu observă și proclama rezultatul“. Bine că am văzut și noi grăindu-se adevărul asupra odată sistemului de votare din parlament, mai rămâne să se spue adevărul și asupra incapacității parlamentarilor. Atunci am putea verifica spusele filosofului revoluționar Sorel, care afirma că dacă instituția parlamentară este o farsă comică pentru cei care profită, este în schimb o farsă sinistră pentru acei care trag consecințele. : THEO MARTINESCU.ASAU Precizări istorice H Bn Hl Bn B N H H m H m B R H D B B I Bi M nim D. general Averescu despre rolul contelui Czernin Două atitudini. ■ [UNK] „Domnii aceștia. " de la lăchiuiii Continuăm azi redarea interesantelor lămuriri ale d-lui general Averescu asupra rolului contelui Czernin în tratativele de după armistițiu. Sânt precizări istorice senzaționale, de natură să modifice tot ce sa scris până azi. In ziua de 10 Februarie, m’am reîntors la Buftea în vederea întâlnirii proectată cu miniștrii de externe ai puterilor centrale. La sosire am întâlnit pe mareșalul Mackensen foarte binevoitor. Mi-a spus că schimbul de telegrame pe care l’a avut cu împăratul Wilhelm, a avut ca efect să scoată dinastia din cauză. M’a sfătuit să merg înainte fără șovăire, contând pe sprijinul Germaniei. întrevederea cu Kuhlman și Czernin a fost scurtă. Din primul moment s’a pus chestia cesiunea Dobrogei. Rectificările de graniță în favoarea Austro- Ungariei erau consemnate pe o hartă, de care am refuzat cu îndărătnicie să iau cunoștință. M’am angajat în aceste negocieri pe baza declarațiunilor cancelarului: Pace fără despăgubire și fără anexiuni. Kuhlman a fost obiectiv, contele Czernin aproape agresiv, își reamintea toate cele întâmplate în timpul neutralității, zicând , că nu le va uita niciodată. Am încercat Să-L conving că chestiile personale nu trebuiau să influențeze asemenea discuții. . Luasem concediu de la cei doi miniștri când, în pragul ușii, contele Czernin revine spre mine, zicându-mi: „Pentru a avea conștiința pe deplin împăcată, doresc, să am o întâlnire cu Regele Ferdinand, având a-i face o comunicare din partea Suveranului meu“. Am răspuns că voiu transmite dorința sa Regelui, singur în măsură să hotărască în această privință, deoarece chiar după spusele contelui Czernin, comunicarea are un caracter strict personal. Am transmis Regelui dorința contelui Czernin. Regele a primit întâlnirea, care trebuia să aibă loc în casa mea la Bacău. In ultimul moment programul a fost schimbat, întâlnirea a avut loc în gara Răcăciuni, în vagonul regal. In timpul audienței am stat de vorbă, într’un vagon alăturat, cu colonelul Hranilovici, fostul atașat militar austro-ungar la București. Hrănilovici îmi spuse că nu trebue să ne speriem de unele cereri, căci până la urmă ne vom înțelege . Imediat după sfârșitul audienței, trenul s’a pus în mișcare în direcția Iașului. Am fost chemat de Rege, cu care am vorbit până -n oara Bacău. Regele era cât se poate de abătut. Czernin fusese sălbatic și complectauiente lipsit de deferență. La un moment dat, cancelarul austro-ungar spuse Suveranului: „Dacă nu primiți condițiunile noastre, vă vom urmări până la a zecea generație“. Iată ce n’aș numi o atitudine omiciliată, cum pare să creadă de William Martin: Contele Czernin cerea un rezultat definitiv în 48 ore. Ideea Regelui era să trimită pe cineva la împăratul Austriei. Chiar a doua zi, audiența a fost cerută prin colonelul Ressel care se afla la divizia 5-a. Totodată, în urma sfatului meu, Regele a convocat un Consiliu de Coroană. întrevederea Socotesc de prisos să relatez tot ce s’a petrecut la Iași între momentul acesta și demisia guvernului meu, întâmplată douăsprezece zile în urmă și anume în ziua de 27 Februarie. Cele întâmplate sunt din nefericire prea influențate de chestii interne. Ținta pe care am urmărit-o prin declarațiile mele a fost da a arăta adânca deosebire de vederi dintre austroungari și germani la Curtea. Rolul conciliator nu a avut contele Czernin, cum crede redactorul Jurnalului de Geneva. Acest antagonism a ajuns la paroxism în ziua de 21 Februarie, când Kühlman a luat de o parte pe d. Argetoiucu care negocia în numele guvernului meu și rnmânându-i o hartă i-a spus: Iată ce veți accepta ca rectificare de graniță și nimic mai mult. Noi ducem războiul, iar nu domnii aceștia. („Domnii aceștia“ erau aliații Germaniei). Noile rectificări fuseseră întocmite de mareșalul Mackensen și reprezentau a zecea parte din revendicările austro-ungare. Deși intervenția lui Ruhlman s-a produs în mod absolut discret, totuși contele Czernin a început să-și dea seamă că există o politică germană deosebită de a sa. Atunci a intervenit pe lângă Rege în favoarea unui cabinet Marghiloman, zicând că va face unele concesii acestui guvern și numai lui. In numărul nostru de mâine, d. general Averescu, ne spune împrejurările care lau determinat să negocieze cu puterile centrale. Politica externă România mică. Stat nou, nu era, și nici nu putea să fie, angrenată în viața internațională. Aceasta s’ a văzut la izbucnirea războiului european. In lipsă de directive țara s’a lăsat în seama instinctului său. A avut și noroc. Alte timpuri.. România de azi are și ea noroc de instinct. Nici norocul nu strică. Dar acestea vin dela Dumnezeu. Mai e noroc și de ceea ce vine dela oameni. Oamenii, în domeniul nostru, dau necrezut de puțin. Cât cunoaște opinia publică din ce se petrece în lume? Cât știe ea din problemele ce se pun țării noastre? Atât cât îi dau gazetele. Dar coloanele lor pocnesc sub greutatea chestiunilor puse și penița zgârie hârtia cu slove lipsite de sens. Problemele externe nu se tranșează în colț, între două cancanuri pestrițe. Ce agreabilă, ce ușoară, ce pitorească e politica internă! Cine n’o cunoaște, cine n’o explică, cine n’o face ? „Românul e născut om politic“. Duiliu Zamfirescu a spus-o de mult. Partidele politice au aceeași mentalitate periferică. Altfel cum ar fi ajuns ministru de externe, un om care nu știa franțuzește, sau altul care toată viața trăsese sfori electorale? Ce să mai spunem de diferitele reprezentanțe temporare în străinătate, misiuni inter sau extra-parlamentare, toate bugetare. Prilej de călătorii și de amuzament familiar, în care D. R.-ii tuturor partidelor adaugă culturii lor de pe maidane, impresii de rumegător. Sunt excepții. Foarte puține. In țările apusului, ministrul de externe este o personalitate consacrată prin capacitatea sa. Fiecare partid își are specialistul său în materie. Nici nu s’ar putea concepe acolo, ca un asemenea om să ocupe vre-odată alt portofoliu ca al externelor și mai puțin ca locul să-i fie uzurpat. Briand figura recent, pe toate listele prezentate președintelui republicii. In timpul crizei germane, Stresemann a jucat acelaș rol. In Anglia e știut că Sir Austen și numai , el, are cuvânt în politica externă, dintre conservatori. Țări cu tradiție, țări cu respect de sine în relațiile internaționale. Priviți diplomația noastră, alături de elemente și culte și subțiri, oameni proști și vulgari. Da, proști și vulgari. Lumea veche dă pe snobii cu fruntea îngustă; lumea nouă dă pe bădărani. Atât e de adevărat aceasta, încât în toate locurile unde se cere un om sistematic guvernele numesc outsideri. In acest rol anchor, diplomația e nu numai umilită, e decapitată, își merită soarta. Căci nu mai are nici măcar scuza de a fi un ornament monden. Cu cât costă ersatzul, cumpărăm salturi marcate. Problemelor externe ce privesc țara noastră, opinia publică le opune indiferență sau neînțelegere: chestia optanților constitue un exemplu. Un om de talia lui Nicolae Titulescu a putut fi aplaudat la î nceput — și așa se cuvenea — bârfit pe urmă de unii, de mulți, pe ascuns sau chiar fățiș, ca și cum tot talentul, toată truda, toată inteligența sa — la Paris e socotit ca unul din cei mai înzestrați oameni ai veacului —, s-ar irosi în dezbaterile europene, în scopuri meschine de satisfacții personale. Și se reproduce cu litere de-o șchioapă afirmația imbecilă a unui ungur, după care „dacă n’ar fi Titulescu, chestiunea optanților n’ar exista“. Desigur, căci ar câștiga-o ei! — Chestia optanților nu-i a lui Titulescu, chestia optanților e chestiunea țării-Ce știe opinia publică de problema optanților dacă primește să se reproducă în ziare aprecierile ungurești ? Ce știe ea din problema reparațiilor orientale ? Ce înțelege această opinie publică din chestia minorităților etnice (punct crucial al țării noastre), ce noțiune are ea de valoarea tratatelor, cât cunoaște din Societatea Națiunilor, ce crede de ideile noui care agită apusul și care forțat trebue să ne agite și pe noi, căci războiul ne-a plasat printre puterile de importanță internațională ? Tentative de luminare s’au făcut. Omul cu adevărat european, profesorul Gusti, prin Institutul Social, a făcut primul pas spre familiarizarea opiniei publice, cu noțiunile politicei externe, iar recent, actualul ministru al Afacerilor străine a deschis jurnaliștilor porțile și ministerului și lumea câștigă. E un semn de mai bine. Nu e de ajuns. Țara trebue informată, idolii falși ai trecutului trebuesc sfărâmați, ideilor noui, drumul liber în cavernele ignoranței. Dar, drumul bazat în politica externă, caraghioșilor, inculților și neciopliților. Acestora, politica de căruțași a Ioanițeștilor integrali. RADU BUDIȘTEANU Tic, Scumpă fara, puterea mea de manca și puterea mea de iubire. Nicolae niucsca Ddatorită reputației lor și valorii lor Personale, câțiva membri ai partidului liberal au fost aleși în Parlament ca reprezentanți ai Camerelor agricole și ai Camerelor de comerfi fete cert, deci, că nu sprijinul partidului liberal i-a adus în parlament, contra candidaților guvernului, ci ei aduc partidului liberal, și un aport electoral, dar, mai ales, un aport de prestigiu. Se vede, însă, că, mai ales acest din urmă aport, nu știe să-l aprecieze partidul liberal. Intradevăr, la retragerea parlamentarilor liberali din cele două corpuri, au fost obligați să se retrotraga și reprezentanții Camerelor agricole și ai Camerelor de comerț, ca și reprezentanții universităților, cari fac parte din partidul liberal. Zadarnic au căutat acești parmentari că explice d-lui futilă Brătianu că retragerea lor, a reprezentanților Camerelor profesionale — echivalează cu o dezertare ce!a datorie , ca ii ter agriculturii, , comerțului și industriei, trebuie să-și aibe sprijinitorii lor permanenți în parlament că aceste Camere agricole și Camere de comerț au dreptul — față de această dezertațiune — să declare vacante locurile respective și ceară convocarea colegiilor efecte ruse, pentru a-și alege noul reprezentattfi, etc., etc. D. ’Vintilă Brătianu a fost, neinduplecabil. Zilele acestea, odată cu deschiderea sesiunei de iarnă, chestiunea a fost reluată. De astă dată d Vintilă Brătianu a răspuns parlamentarilor, reprezentanți ai Camerelor, , de agricultură și de comerț, că d-sa .și-a spus cuvântul și d-lor să se ducă să se înțeleagă cu d. D idiT Bratianu. Și parlamentarii s’au dus. D. Dinu Brătianu, însă, a împărătășit acelaș punct de vedere ca și d. Vintiilă. • Atunci, senatorii liberali, reprezentanți ai Camerelor profesionale, au răspuns că, conștiința lor zi dhinină la datorie și — oricâte ar fi consecințele — ei reintră în parlament. Și au reintrat. Și bine au făcut. Și bine vor face, dacă vor intra și reprezentația universităților. Căci, în definitiv, trebuie se vază și d. Vintilă Brătianuu ce se poate și, mai ales, sa vază că nu tot ceea ce vrea d-sa se și poate. Numai că, nițel dacă ar pricepe mai ușor. ■ ALEXANDRU PARAPEANUL Inginer Opinii și curente Oameni cari nu pricep Relativ la reintrarea parlamentarilor opozitionisti, reprezentant al camerelor profesionale S. M. O plurrsa sinfstro Regia autonomă a porturilor și căelor de comunicație pe apă, se zice, că ar fi decretat lichidarea vaselor de transport ale Serviciului Martim Român, loc Desigur, nu poate să fie la mii decât o glumă. Nici Petre desființat serviciul nostru maritim deși, în nenumărate rânduri ne preconizase așa ceva. Povestea Serviciului Maritim român este pe atât de tristă pe cât este de adevărată și ea vine să ne dovedească, odată mai mult, cât suntem de nepricepuți și mai ales cât suntem de vinovați când este vorba să ne îngrijim de soarta și viitorul neamului nostru. Când s’a creiat această instituție s’a avut în vedere în afară de educația poporului în arta navigației și prestigiul pe care vasele trebuia sa ni-l poarte pe întinsul mărilor până în țările cele mai îndepărtate Și rezultatul a fost sublim ! Era o vreme când catargie vaselor noastre purtau flamura țării cu atâta mâcrie încât Serviciul Maritim nu era numai o fală a României dar și un pericol pentru instituțiile similare. Cinci societăți de vapoare fusese săpate și înghițite în micul Orient de către tot micul nostru Serviciu maritim-Nici Lloydul Austriac, nici Messageries Maritimes, nici Deutsch Levant Line, nici Compania rusă din Odessa, nici medievialul din Egipt nu mai puteau să lupte cu Ecaz Pampor Ghiaur Vapor asa cum i-i ziceau levantinii Serviciului martim român. Iar când vaporul lebădă își arunca ancora în raza Constantinopolului. La Snfrnn, la Pireu sau la Alexandria din Egipt, era pentru toți străinii un nou prilej de aidmirație, iar pentru noi românii, ..nu mai frumoasă sărbătoare. Și cu acest Serviciu Maritim am făcut noi comerțul cu Orientul și cu țările din apus, dar mai cu seamă ne-am creiat numărul de marinari civili și militari cari, întotdeauna, pe toate mările și pe toate vasele ne-am cinstit și numele și țara. Ar putea cineva să estimeze în bani școala și cunoștințele pe care și le-au asumat marinarii noștri pe bordul singurelor vase care le aveam ? Ar putea: un ministru de finanțe sau un comitet de comercializare să precupețească Imnul trebuincios românilor ca să cunoască această desăvârșită artă, navigația ? De lucru curios și că suntem de neînțeleși în cele mai înțelegătoare fapte ! Cum această chestiune iese din cadrul celor de toată mâna și interesează însăși prestigiul și interesul neamului nostru» socotim necesar s’o discutăm în toată amploarea ei Flota de comerț a unui stat, ' mică sau mare’ producătoare bănuește sau deficitară. NU NE POATE DESFIINȚA — AȘA, DINTR’UN CONDEI, după capetele unor oameni cari se înspăimântă de tabla lui Pitagora sau de fora unei comptabilități în partidă ,dublă. Nu toate lucrurile aducătoare de arginți sunt bune după cum nici toate lucrurile de pe urma cărora se pierd arginți sunt rele-Ce-ar zice , țara, dacă mâine, conducătorii de azi, ne-ar cere desființarea armatei, pentru acelaș considerent rușinos că ea ne cifrează cel mai mare deficit bugetar ? Cele șapte zeci de milioane cât se pretinde că se perd anual cu flota noastră comercială nu au darul să amețească judecata oamenilor pătrunși de sacrificiile pe care trebuesc să și le impue o națiune conștientă-Și când te gândești că presupusa pagubă materială nu vine din altă pricină decât din cauza meschinăriei noastre atunci problema îți apare în toată goliciunea ei, echivalentă cu o trădare de Ies națiune. Vom dovedi cu cifre, cu date și cu tabele grafice că Serviciul Maritim român nu este nici o pagubă pentru stat și nici o „pacoste“ pentru țară cum spunea răposatul Petre Carp. Vom dovedi că această instituție, în loc să fie vândută sau desființată va trebui să fie mărită și înfrumusețată spre cinstea și folosul nostru, chiar și folosul bănesc, după care oftează Regia autonomă. Căci, Serviciul Maritim Român bine înzestrat și organizat poate aduce și pe lângă nestimatul care ni-l dă cu presosință și profitul pecuniar. Vom dovedi și de rândul acesta cum am dovedit și atunci, când un Parlament pripit, era gata să comită greșeala ,’Vânzării“ vaselor noastre, vom dovedi că Serviciul Maritim va trebui să trăiască și mai departe. Vom arăta și de data aceasta că flota comercială românească trebuește să aibă o soartă opusă decât ceia pe care vrea s-o i-o hărăzească o mână de oameni, cinstiți poate, dar neprecupeți în această sublimă menire.. — ALCAZ- — Alte ceitâai ti vârf la moarte in Rusia Paris, 24 (Radar). — Agenția „Tas*" anunță din Moscova că div. 42 de monarhiști inculpați de acte teroriste și judecați recent, 16 au fost condamnați la moarte-