Epoca, ianuarie 1930 (nr. 276-299)

1930-01-15 / nr. 286

REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No33 Reclame $1 inserții Se primesc la ad­orația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telesm 362110 Miercuri 15 Ianuarie 1930 FONDAT IN ANUL IASS DE NICOIM M­IPESCU­ - Director: Dr. N. mIPESCU Tie, Scumpă­rari, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae Pipescu SEMNE RELE îmi amintesc de o poveste din copilărie. Moartea s’a arătat unui om și el, îngrozit de această vede­nie, i-a reproșat că vine pe neaștep­tate. Te înșeli, omule, îi răspunse moartea. Ți-am trimis de ani de zile tot felul de boli, te-am lovit cu tot felul de infirmități. De ce mai voit să iii seama de toate aceste semne și să te pregătești pentru ziua aceasta mare? Cu atât mai rău pentru tine, acum trebue să mă ur­mezi așa cum ești. Reflectând asupra împrejurărilor de azi din România, nu mă pot opri de a nu-mi aminti de această po­veste lugubră. De ani de zile suntem copleșiți de necazuri, și de griji, de ani de zile cei cari sunt chemați să ne con­ducă fac tot ce le stă în putință ca să nimicească moștenirea, lăsată de generațiile trecute. Pare că o furie nebună de distru­gere ia cuprins pe toți. Am avut o agricultură înflori­toare? Am distrus-o prin reforma agrară. Am avut o așezare politică se­rioasă, care permitea o selecțiune a valorilor? Am falsificat-o prin vo­­tul obștesc. Am avut o strânsă legă­tură între dinastie și popor? Am slăbit-o prin uneltirile neghioabe în jurul actului de la 4 ianuarie 1926. Am avut un stat național unitar? N­ sfărâmăm prin organizația regio­nalistă ce i-o dăm acum. Am avut o puternică tradiție de familie? O distrugem acordând fe­meilor drepturi politice, pentru cari nu au încă pregătirea necesară. Economia națională ruinată, așe­zământul monarhic sdruncinat, u­­nitatea națională periclitată, ierar­­h­ia valorilor desființată, organiza­ția familiară compromisă, iată bi­lanțul activității de 10 ani și m­ai bine a tuturor celor cari, sub dife­rite firme politice și în numele di­feritelor programe, au condus a­­ceastă țară. Nu am nici de­cum intențiunea de a evoca un tablou apocaliptic. Pu­­temd însă trece cu vederea atâtea semne vizibile a decrepitudinei mo­rale și a anarhiei în care am a­­ju­ns? Comercianți, cu reputație pe pia­ță, se sinucid. Mâini criminale pun la cale atentate înpotriva căilor fe­rate. Comuniștii și toate forțele di­zolvante se agită și încep să ame­nințe. De peste graniță ni se aduc jigniri și ni se fac dificultăți. Auto­ritățile se arată neputincioase ca să asigure liniștea și ordinea publică. Da, acesta este simptomul cel mai grav și cel care trebue să vă pună pe gânduri. Un caz neînsem­nat, dar care trebue relevat, pen­tru că ne arată halul în care a ajuns autoritatea publică. Poliția Capita­lei a anunțat direcția unui teatru din București că dacă se va repre­zenta o anume piesă se vor produce manifestațiuni ostile pe cari nu se poate împedeca. Auziți, cetățeni ai României Mari, poliția Capitalei este neputincioasă ca să împedice o manifestare ostilă a câtorva agita­ți. Atunci în grija cui au rămas toate instituțiile sta­tului, toată viața și avuția locuitori­lor acestui oraș, lăsat la voia ori­cui ar voi să încerce o lovitură oare­care. Avem toate motivele să fim în­grijorați și să considerăm aceste semne ca fiind niște avertismente de care să ținem seama. Povestea anunțată mai înainte se potrivește de minune cu toate aceste triste constatări. Ce vom face? Vom aștepta rui­na? Vom lăsa ca lucrurile să se desfășoare până ce nenorocirea va fi inevitabilă? Am ajuns atât de lip­siți de voință, atât de blazați, atât de descurajați încât nici o reac­­țiune nu mai este posibilă? Aceasta nu se poate. Toate a­­ceste semne rele trebue să ne tre­zească. Primejdia este mare, dar nenorocirea se mai poate înlătura. Trebue numai o hotărâre eroică. Trebue numai voința unui bărbat energic și hotărît. Cine va avea curajul în împrejurările de azi­ să facă un act de mare curaj și să se impună la conducerea statului, a­­cela va salva țara și va bine merita de la patrie. Să vină omul providențial și noi nu-l vom întreba de unde vine și ce vrea. Nl vom înțelege și îl vom urma. Dar să fie un om iar nu un ca­raghios. Un om care să se impună, dar să nu aștepte să fie chemat. Un Mussolini, un Kemal, un Rivera, un Alexandru, nu au fost chemați ci s’au impus atunci când s’a simțit nevoie. Ceea ce s’a întâmplat în altă parte se poate întâmpla și la noi. A crede că numai noi suntem con­damnați să ne înecăm în mocirla democrației integrale, este o cre­dință greșită și care poate conveni numai acelora cari profită de acea­stă stare de lucruri. Poporul nu are nevoie nici de vot universal, nici de parlament, nici d­e direc­tori regionali, nici de drep­turi politice ale femeilor. El are ne­voie de asigurarea existenței lui, de liniște, de posibilitatea de a-și ago­nisi cele necesare vieței, atât și ni­mic mai mult. Acela care îi va da acestea va fi un mare binefăcător. Toate celelalte daruri ale politicia­­nilor sunt fleacuri, cu cari poporul nu-și poate îndeplini nevoile, dar prin cari toți politiciani și toți vân­tură­tară pot trăi bine. Aceasta trebue să înceteze. Să avem curajul a privi lucrurile așa cum sunt și să nu ne mai amăgim cu speranțe deșarte. Aceste semne rele trebue să înțelegem și sub im­boldul lor să reacționăm bărbă­­tește. Acei cari își iubesc cu adevărat țara și cari au puterea s-o slujească cu adevărat, aceia nu trebue să pre­gete. Ceea ce se mai poate încerca azi, poate mâine va fi prea târziu. Avem nevoie de un om. Ca și bă­­­trânul Diogene îmi iau lanterna și mă duc să-mi caut omul. E. Otetel­eșanu i S’a schimbat ceva Parlamentul care se va des­chide săptămâna viitoare va fi de scurtă durată. Simbriașii vor lucra cu acor­­­dul, vor avea trei ședințe pe zi. Li se cere ca, în timp de 10 zile maximum, sa voteze toate legile urgente, zămislite cu în­ceperea anului curent. Apoi vor primi un concediu până după alegerile județene. Acesta este noul program al parlamentului român. Prin urmare, transformați în agenți electorali, trimeșii națiu­­nei, nu vor putea să „studieze“ amănunțit legile. Ei vor fi presați să reia filmul de dinaintea sărbătorilor când din 24 de ore votau neîntrerupt mai mult decât jumătate. Procedeul guvernului nu ne minunează și nici nu ne indig­­nează înrucât sistemul acesta s’a mai practicat la noi. Partea interesantă și care me­rită să fie relevată <» e teama paridului național-ță­rnesc de alegeri. Mobilizarea deputaților și se­natorilor majoritari trimiterea lor la vatră ca să ridice moralul alegătorilor este cea mai desă­vârșită dovadă de teama guver­nului. Era și natural ca d. Maniu să se gândească serios și să-și a­­dune bărbații de încredere ca să nu se pomenească cu o sur­­priză mai mare decât minunea care l-a adus la putere. Și când te gândești ca președin­tele de consiliu spunea odinioa­ră că va face alegeri libere pen­tru care nu se va deplasa nici măcar un ipistat, și când te gân­­dești că azi trimite parlamen­tul întreg ca să-i apere și să-i garanteze alegerea, ai dreptul să crezi că s’a schimbat ceva de a­­tunci și până azi. D. Maniu, cel cu Alba Iulia, cu revoluția și cu poporul, a înce­­put să simtă, deja o vreme, ca­vântul bate din altă parte. Și nu se știe dacă mâine nu se va ivi furtuna, furtuna pe care în mod inconștient a semă­nat-o­, RIM. f Vizitat d-lul Sokolof !■ Polonia Varșovia, 13. (Rador). — D. Nahum Sokolov, președintele executivei sio­niste mondiale a sosit ori la Lmom, salutat în gară de reprezentanții or­ganizațiilor sioniste și de un numeros public evreesc. D. Sokolov a paricipat la deschide­rea primei conferințe a organizațiilor sioniste din toată Polonia, la care erau prezenți și reprezentanții autorități­lor, în frunte cu guvernatorul pro­vinciei. D.S Sokolov a ținut un discurs în care a expus evoluția ideei sioniste și a subliniat atitudinea deosebit de binevoitoare a guvernului polonez față de problemele ce interesează restabi­lirea căminului național evreesc în Palestina A doua necuviință a d-lui Burileanu sm »»-------—------­ D. Burileanu a început să-și dea seama de gafa pe care a comis-o. Vrând «’o repare face una nouă, și de data aceasta una care întrece pe toate cele­lalte. Pentru a șterge impresia pe care a făcut-o asupra opiniei publice gestul d-sale față de „Epoca“ a pus în circulație svo­nul că Regina Maria invitân­­du-l la dejun acum o săptă­mână, i-a cerut să refuze abo­namentul ziarului nostru în numele Băncii Naționale. Ne­­având încotro d-sa a fost ne­voit să se supună. Tot ce putem spune este ca d. Burileanu e un om plin de delicateță. Admițând chiar ca Regina Maria, imitând în aceasta un gest pe care l-a făcut Prințul Barbu Știrbey acum trei săp­tămâni, și de care vom avea o­­cazia să vorbim în curând, ar fi cerut d-lui Burileanu să co­mită această necuviință, ad­mițând chiar ea slugărnicia d-sale merge până la executa­rea unui asemenea ordin, d-sa trebuia să tacă. Sunt lucruri pe care un gent­leman nu le spune. Atâta trebuea să învețe d. Burileanu în diplomatica sa trecere prin capitala Angliei. Dar așa nu pot sta lucrurile. Regina Maria a fi a­v­ând părți criticabile. Nimeni n’a în­vi­n­­uit-o însă de a fi lipsită de inteligență. Un gest ca acesta ar putea să treacă prin capul d-lui Bu­rileanu, crezând că servește prin el partidul poporului; refuzăm însă hotărât să cre­­­dem că a pornit din inițiativa unei ființe inteligente. Presupus că, în afară de o categorie specială de nimeni nu și-a închipuit proști, că lipsa abonamentului și a pu­blicității Băncii Nationale, ar putea să împiedice „Epoca“ sa apară. In schimb nu era greu de închipuit câtă revoltă va produce un asemenea gest în opinia­­ publică și cât rău poate face Băncii Nationale. Ultima ispravă a d-lui Buri­leanu, arată în orice caz, cine compromite prestigiul familiei regale. Svonul pus în circula­ție de către guvernatorul Băn­cii Naționale îi dăunează mai mult decât zece articole de cri­tică a unei gazete. Povestea cu „bolovanul ur­­­sului“ n’am inventat-o noi. Ur­sul din fabulă era însă un ani­mal de treabă: GRI­GORE FILIPESCU. Dihonia liberală La alegerile județene din Ilfov s’a­u depus până acum două liste li­berale: una „oficială" în frunte cu inevitabilul cumnat, d. Niculescu- Dorobanțu și alta „independentă", alcătuită di­ntr’un număr legal de anonimi. Se anunță o a treia listă „liberal-dizidentă“, compusă desigur din „oameni liberi”. De decădere. Amintiți-vă timpurile nu sufoa în depărtate dar pentru totdeauna o­­puse, când tot liberalul stătea smir­na în fața șefului, întruchipare a misticei partidului. Unde se pomeneau atunci liste „independente“, sau liste „diziden­te", „oameni de sine stătători“­, oa­meni „neatârnați“ sau oameni „li­beri“ ! Nici „oameni“ și nici „li­beri“, ci numai liberali. Cine, pe vremurile teroarei albe a lui Ionel Brătianu, cutează, înlătura trul partidului să se opună proemi­nenței abdominale a cumnatului fa­vorit ? N­-i Ior­ga însuși nu avut oare să pătimească din cauza atacurilor furibunde ale Viitorului" când a îndrăznit să umilească, în Camera blocului pe atotputernicul doro­banț ? Vă aduceți aminte scena: O ședință haioasă e care d-i lor­­ga o prezida de pe tronu­l mefisto­felic ridicat pe estrada Atheneuloi prin bizareria de gust a nu știu că­rui regizor de spectacole grotești. In primele bănci liberale, d-l Ni­­culescu-Dorobanțu își neliniștea pân­tecele prin întreruperi ventriloce. Prezidentul deranjat din lectura cine știe cărei cărți asupra obiceiu­rilor triburilor boteniote, lovise deja un pupitru cu ciocănașu­l au­toritar, și admonestase deja pe tur­­burător, străbătându-i grumazul cu o săgeată zvârlită pe sub ochelari. In zadar , d-i Niculescu­ nu con­tenea cu întreruperile... Atunci, de sura țe pe estradă, por­ni apostrofa : Ru­is Borobanțu, da­că mai intrerupt îți dau cuvântul !“ Ați văzut cum rămâne înțepenit hipnotizatul la un gest al experimen­tatorului ? Așa n’a mai mișcat nici întrerupătorul nostru tot restul șe­dinței. A fost un prim atac contra auto­rității familiei. Atunci atacul por­nea foarte de sus. Azi el pornește de la toți cei de-o talie, de la toți pigmenii partidului. E un semn. Căci adevărata actuale in partidul slăbiciune a orei liberal, nu lupta pentru, șen­e și nici purifica­s­rea cadrelor. Ci slăbiciunea provine din cauză că zloții nu mai ascultă de satrapi. Și aceasta atât la centru cât și în provincie. Be aceea disidențele se țin lanț. Toată guvernarea urmată de la moartea lui Ionel Brătianu până la căderea de la putere, n’a fost decât un șir neîntrerupt de lamentabile tentative pentru a înnăbuși revolta sclavilor. 2­1 Boca știe ceva. Din 71 de organizații, 21 erau în descom­punere la toamna anului 1028. Vă închipuiți ușor cât macină coheziu­­ne a partidului, anii de restriște ai opoziției. Le-o urăm lberalilor, cât mai lun­­gă această opoziție, până la dispa­riția tuturor profitorilor și a tutu­­ror traficanților cari constituesc as­tăzi garda mercenară a d-lui Ven­tilă Brătianu, pacostea țării româ­nești, RADU BUDIȘTEANU Suntem revoluționari . In zbuciumul zilelor marelui război, ale acelui imens conflict de voințe nepotoite și nesupuse parcă proceselor de reflexiune, în­­tr’atâta sânge, lacrimi și mizerie, ce ’nvăluia ca un lințoliu sinstru cadavrul omenirei întregi, cu toți zăream o omenire mai bună, mai dreaptă, mai cinstită, înfiorător ca moartea și sublim ca jertfa, războiul — uriașa catas­trofă — creatorul atâtor iluzii, a distrus omenirea orice iluzii. In­totdeauna războaiele au pre­parat dezordinea socială și insta­bilitatea politică. Astăzi, mai ales, după ce marele război a fost pur­tat nu numai de armate izolate, ci de națiuni întregi, au urmat ade­vărate catastrofe sociale, desvol­­tându-se un spirit extraordinar de Violență, gustul pentru traiul ușor precum și o bogăție fraudulos a­­cumată, învinși ori învingători, ca și neu­tri, suportă cu toții, deopotrivă, consecințele marelui război. In haosul vieței politice de azi ,ți’n vârtejul preocupărilor perso­nale, în România Mare, conștiința politică și-a pierdut orientarea, iar senzibilitatea etică a omului post­belic a fost atrofiată. Trăim, cum se spune, într’un conflict permanent între Drept și Moralitate, între Ideal și Reali­tate. Viitorul poporului nostru, ca și al celorlalte popoare, e în raport cu învățământul ce-l putem trage din marele război. Oamenii poli­tici azi trebue să înceteze să mai placă, ci să se instruiască și să ins­­truiacă. România Mare trăește azi o dra­mă economică și politică. Bogăți­­le naturale ale țarei nu mai sunt un sprijin al neamului- Toată ța­ra e transformată într’o armată de funcționari și militari, domi­nând asupra mizeriei comune. O stare de suferință generală. Munții noștri aur poartă Noi cerșim din poartă'n poartă Cuvântul nostru, plecând deci din frământarea și înțelegerea vieței noastre de azi, rupt din ini­ma fiecăruia dintre noi, nu poate, în clipa actuală, să fie decât clo­cotitor ca sângele celui nedreptă­țit, usturător ca lacrima desnădăj­­duirei, vijelios ca furia ce hră­nește pe luptător în lupta pentru Omenie și Dreptate. Poporul Român e îndoliat . La sate, sub guvernarea națio­nal țărănistă ca și sub a celorlal­te partide, bătrânii își ascund o­­chii plini de lacrămi, flăcăii sunt încrețiți, fetele veștejite, cântecele sunt blesteme, iar copiii își cartă ceasul nașterei­ In târguri și ora­șe mizeria prinde forme de anar­hie socială, niciodată polițiile și parchetele n‘au fost mai aglome­rate. Și cerul pare îndoliat și pă­mântul parcă începe să se cutre­mure! Poporul român, îndrăsneț ca vulturul și trufaș ca taurul neîn­­jugat, clocotește. Mania legiferărei național-ță­­rănistă n’a putut abate valul rău­lui: societățile nu se modifică prin legi, cum motoarele nu se opresc cu discursuri. Totuși furtuna mântuirei a în­ceput- Viitorul neamului stă în dârzenia lui­ Biruirea răului se a­­propie. Proorocirea conicarului se împlinește. ..Dumnezeu se va îndura de la­­crămile Poporului Românesc și dintre Voi va ridica pe unul care va așeza pe urmașii Voștri iarăși în voinicia și puterea lor de mai înainte.Pentru a doua oară, la răscru­cea vieței poporului românesc, Vlad Țepeș a apar­ut. Cu Vlad Țepeș în lumina reali­tății veței și a iubirei de neam, în­cepe lupta pentru Omenie și Drep­tate. Destulă zmerenie, destulă răbda­re, destulă umilire! Omenie și Dreptate nu’s scrise în cărți! Omenie și Dreptate trăiesc în sufletul celui ce trăiește una eu cu națiunea! Și dacă lupta pentru Omenie și Dreptate era’i idealul cinstit și o­­bișnuit al vieței popoarelor și da­că din Omenie și Dreptate guver­nanții vor face simbol al revolu­ției, ei bine, atunci suntem revo­luționari ! LEON SADBEY R.-Vâlcea, 10 Ianuarie- a Gorki,­­ „inamic al proletariatului“ Moscova, (Cepe).­­ Comitetul exe­cutiv centrar al partidului comunist rus a fost zilele acestea nevoit să se ocupe de o chestiune literară și să ia apărarea lui Maxim Gorki, pe­­ care ziariștii și scriitorii din Siberia l-au învinuit de „devierea spre dreapta", numindu-l „inamic mascat al clasei proletare“. Rezoluția împotriva­ lui Gorki fost luată la discuția asupra atitu­di­­a uei lui Gorki față de scriitorul Pil­­niak și alți scriitori sovietici, cari au fost înviniți că s’au depărtat de la li­nia de clasă în scrierile lor. Maxim Gorki a declarat pe atunci că scrii­torii nu pot fi condamnați când vina lor literară e litigioasă. Literații so­vietici din Siberia au învinuit pe Gorki că devine tot mai mult un scut de apărare al tuturor elemente­lor reacționare din literatura sovie­tică. In Rusia sovietică Maxim Gorki are însă o pozițiune prea puternică, ca să­ poată fi atins de învinuirile de mai sus. Mai mult încă, cei cari au eșit împotriva lui Gorki a trebuit să tragă consecințele. Comitetul execu­tiv central al partidului comunist a dat un­ comunicat, prin, care face cele mai aspre reproșuri fracțiunii comu­niste a „proletariatului” (organizația Cultura Proletară) din Siberia, pen­tru participarea la votarea rezoluției împotriva lui Gorki. Reproșurile s-au referit în special la membrii redacții­lor revistei „Sovremenost“ și ziarului „Sovietskaia Sibir”. Redactori șefi ai ambelor organe au fost demiși. Maxim Gorki a eșit deci învingător în conflictul cu presa din Siberia. Temelie In pointed Domnule Director. Citesc în diferite ziare și re­­vize, opinii și comentarii variate asupra drepturilor politice ale femeilor. Majoritatea bărbaților ne sfă­­tuesc să rămânem la bucătărie. Alții, mai politicoși, afirmă că dându-se femeilor drept de vot nu se va ajunge la alt rezultat de ,de­cât la o supărătoare mărire a la numărului votanților. Și numai­­ foarte puțini pledează în favoa­rea intrării noastre în domeniul politic.­­ N’am văzut însă prea multe argumente, și mai ales n’am vă­zut argumente solide, în favoa­rea nici uneia din tezele susți­nute. Dar oricari ar fi dezbaterile în această materie, și oricare ar fi opunerea unei părți a sexului ta­re, femeile vor căpăta drepturi politice. E o fatalitate... Vor fi și în România femei-miniștri, așa cum sunt în unele țări occiden­tale. Sunt pe deplin convinsă că a­­mestecul femeilor în politică nu va aduce niciun rău tării. Copiii n­u vor fi părăsiți de mamele lor, așa cum este obiceiul să se iro­nizeze, căci femeile, prin firea lor, vor rămâne veșnic și mai presus de orice­ mame, și nu vor ezita niciodată între datoria și chemarea lor firească și afacerile politice. Și dacă aceasstă primejdie nu există, despre care alta ar putea îi vorba ? Și totuși socot că sunt unele primejdii. Printre ele , tulbură­­rile cari pot izvorî din nepregăti­­rea femeilor noastre în chestiile sociale și politice, incompetența lor datorită lipsei de experiență. Cred că femeile fac o mare greșală când vor să se arunce nepregătite pe un teren care le este cu totul necunoscut. Știm toate noi care ne este capacita­­­­teu, și până unde putem conta pe forțele noastre combative, pe­r virtutea noastră de a activa pe­­ acest nou și primejdios teren ? Căci terenul politic este un teren de luptă înverșunată, un teren a­­rian în care nu poate prinde ră­dăcină nici cea mai mică florici­că de sentimentalitate... Eu socot că femeile, înainte de a intra în politică, ar trebui să se supue de bună voe unor expe­riențe preparatorii. Ar fi un soi de examen de capacitate în do­meniul nouilor ambiții feminine. Trecându-se de la o idee, cât de măreață, cât de generoasă, cât de dreaptă, la practică, re­zultatele pot fi dezastruoase, da­că punerea în aplicare se face fără chibzuință. Dacă mi-ar fi îngăduit, aș face o comparație între drepturile po­litice ale femeii și expropriere. „Pământ țăranilor“. — era în adevăr o necesitate imperioasă. Idee măreață, menită să liniștea­scă și să îmbogățească țara, ri­dicând țărănimea din mizerie și din incultura cari o zugrumau. Dar care este, până azi, rezul­tatul exproprierii? Un rezultat nefericit. Pricina . Modul de aplicare. Așa se vor petrece lucrurile și cu drepturile politice, acordate femeilor, — cu ori fără entuziasm - dacă­ procedura va fi greșită. Precum n’aș fi dat țăranului pământ decât în mod condiționat, obligându-l și ajutându-l să-și cultive proprietatea în întregime și aplicându-i drept sancțiune confiscarea fiecărui metru pătrat care ar fi rămas necultivat,­­­­tot astfel n’aș acorda drepturi po­litice femeilor decât în anumite condiții. Le-aș cere : 1) Cultură, educație, diplomă; 2) Celor fără studii mai îna­intate, un stagiu de pregătire de 2—3 ani într-o administrație pu­blică ori particulară ; 3) Experimentarea capacității de muncă, a perseverenței și a ți­nutei morale. Numai astfel cred că aportul femeilor în politică va putea fi un aport de consolidare și de înăl­țare morale. Mulțumindu-vă pentru bună­voința de a da ospitalitate aces­tor idei în ziarul d-tră (trebue sa vă deprindeți cu gândul unei mai active colaborări feminine !), va rog să primiți asigurarea sisme­­mele deosebite. Arabella­­ arka Pentru sob­și­n^rea crizei agricol , Geneva (Radar) — Experții agri­­coli întruniți de Comitetul Econo­mic pentru a-și da avizul asupra crizei­ agricole în general, și asupra chestiunii cerealelor în special, au continuat discuțiunea generală, în cursul căreia delegații Marii Bri­tanii, Finlandei, României, Ungariei,­ Indiei, Norvegiei, Olandei, Poloniei, Elveției, Cehoslovaciei și Iugosla­viei au expus situațiunea agricolă în țările respective, silindu-se a degaja punctele care prezintă un interes de ordin internațional. Delegatul României, d. ministru Răducanu, într-o expunere făcută în limba engleză a arătat situația agri­colă mondială. D. ministru Răducanu a arătat a­­poi cum România, animată de spiri­tul Genevei, a pus capăt politicei de naționalism industrial prin tariful său vamal din 1929, care reprezintă o reducere apreciabilă a taxelor. A­­fară de aceasta, taxele de export au fost reduse până la nivelul taxe­lor statisticei; cu toate acestea, a­­tunci când alte țări nu numai că au lăsat taxele lor la acelaș nivel, ci multe dintre ele le-au și ridicat. A­­ceste taxe adiționale nu înseamnă altceva decât sarcini adiționale im­puse țărilor agricole de țările Indus­triale. In urmă d-sa a expus părerile a­­supra soluționării crizei agricole. In altă ordine de idei, d. Răducanu a vorbit despre reforma agrară din România și de situația creată prin aplicarea ei. Vor ft șl „voinici“ liberali l D, Duca vorbind la Baia-Mare a spus: Suntem un partid de ordine. Nu noi vom tulbura-o, dar să fie bine lămurit că la provocare vom răs­punde prin contra provocare, la lo­viri prin loviri și mai puternice. A­­cela ce vrea bătae va primi bătae. Căci nu putem cu nici un chip ad­mite batjocura ca viața politică a a­­cestei țări să fie transformată de național-țărăniști într’un război ci­vil endemic și ca îndrăzneala der­bedeilor și pumnul agenților guver­nului să hotărască de acum încolo de destinele Statului român“. Ceea ce, în bun grai românesc înseamnă că și partidul liberal își va organiza cetele sale de voinici. Căci dacă este vorba să se răspundă la lovire prin lovire, nu d-nii Duca și Vintilă Brătianu vor fi cei cari vor lovi. Treime neapărat cetele liberale. Ne așteaptă­ vremuri frumoase. Partidele politice se pregătesc de harță, închizând ideile în cufere bi­ne ferecate, arborând­­ bâtele, topoa­rele și pistoalele. In curând vom citi în ziare știri astfel concepute: — La Focșani a avut loc o întâl­nire între cetașii d-lui Maniu con­duși de d. prefect cll județului și ce­­tașii liberali, conduși de d. general Moșoi ori de d. Guță Tătărăscu. Sunt morți și răniți de ambele părți. Cetele conduse de d. general Moșoi executând o împresurare stra­tegică,, ceta­șii oficiali dau retras în păduricea de lângă oraș, unde așteap­tă întăriri. Partidele politice nu observă că astfel își semnează sentința defini­tivului lor faliment. Și așișderea nu observă, că într'o zi cetele cari ope­rează azi pe contul partidelor, ar putea prinde gustul să oper­eze pe cont propriu. In ziua aceea va putea fi, ca altă­dată, o îmbrățișare generală a par­tidelor, mai mult , or mai puțin isto­rice. Dar va­ fi prea târziu. Noi credem însă că acei cari tre­bue să vadă, vor vedea la vreme și partidele politice vor fi înlăturate fără a se aștepta­ violente­siuni ale mass­elor poporului. convul­­-* Cardinal al Vériéi la i. le sfflergs, Paris, 13 (Rador). — D. Don­­mergue,­­președintele Republicei, a primit azi in audiență pe Cardi­nalul Verdier, noul Cardinal al Par­amită. Dacă vrei sa scapi biruri, anulezi­­stui, Ta“­ra va înțelege atunci că nu vrei să votezi cu hoții.

Next