Epoca, iulie 1930 (nr. 422-448)
1930-07-24 / nr. 442
Wo. 4423 LEI REDACȚIA $1 ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, MICA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la acuzația ziarului și a teste agențiile de publicitate Ideien 3*2110 Voi 24 iulie 1930 aEÂYSe NICOLAE HLIPESCU) - Director Or. N. HLIPESCU mmmmmmMmmmcșmimmmmmmmmmmmmmmMnmmmmi Partidele politice . Ziarul „Universul** sub semnătura d-lui M. Mora pledează cauza partidelor politice. Dacă ne luăm osteneala să analizăm această apărare este pentru că studiul în chestie nu numai cuprinde unele adevăruri, dar prezintă și o formă care se întâlnește cam rar în ziarele noastre. Mai întâi ,știm cu cine stăm de vorbă, articolul fiind semnat. El are apoi forma obiectivă a studiilor imparțiale. Are un singur defect, dar acela e grav, căci nu are concluzie. Scopul acestui articol este mai mult de a complecta decât a combate. Teza d-lui Mora este că partidele politice au colaborat și contribuit la obținerea independenții și întregirii neamului. Aceasta pentru trecut, iar pentru prezent se susține că numai greutatea și complicația problemelor puse de război au făcut să dea greș politica partidelor, dar că ele sunt necesare organizației de Stat. Am putea să ne mărginm la aceste două fapte și să tragem concluzia, care insă nu e cea dorită de d. Mora. Această concluzie ar ieși din cele două constatări mai sus expuse întocmai ca cea de mai jos care e evidentă și se practică în toate zilele. Sapa e butnă pentru pământul moale, dar dă greș când vrei să sapi în pământ tare. Concluzia evidentă este că trebue să întrebuințezi târnăcopul când ai atace cu pământ tare și că e absurd să tot încerci cu sapa până te vei istovi, căci pe urmă nu vei mai putea săpa nici cu târnăcopul. De vreme ce partidele politice sunt organizații de vreme bună și dau greș pe vreme rea, cum e acum, nu vi se pare că e logic să le lăsăm pentru vreme bună și să luăm astăzi mantaua de vreme rea ? Mărturisirea de incapacitate hic et nune ne importă și această soluție este crezul organizației „Vlad Țepeș“. De aceia, această organizație nu vrea să fie partid politic și nu redactează una din acele banale declarații care se chiamă program și care nu este acum și la noi decât o minciună. Noi nu facem politică mondială și nu ne ocupăm ce fac partidele în Franța și în Anglia pentru aceleași motive pentru cari ne interesăm de recolta grâului și nu ne ocupăm de cea a orezului. Ceea ce susținem noi este că astăzi și la noi partidele politice sunt incapabile de a rezolva problemele, că e aproape ora 12 și că dacă nu vom înlocui sapa cu târnăcopul, vom rămâne cu mortul fără groapă. De altfel nu văd decât două motive care ne-ar face să ezităm. Unul, care pare a fi impresionat pe d. Morac de ordin sentimental. Nu se cuvine să alungi brutal o organizație de care te-ai servit și care ți-a adus foloase incontestabile. Celălalt e teama că guvernele personale vor da și ele greș. Fără a admite ceia ce s’a scris fără umbră de modestie pe unele pietre de pe stradele Capitalei și anume că doi oameni au făurit România Mare, dar și fără a susține ceea ce un frate bocciu a scris într’o gazetă, că Dumnezeu singur a făcut întregirea neamului, vom recunoaște cinstit rolul covârșitor al partidelor politice în opera politică din trecut. Lucrul de altfel era natural, de vreme ce numai partidele politice colaborau la politică. Întregirea neamului și independența nu sunt însă numai rezultate de operațiuni politice, ci la ele au conlucrat toți cei ce au înfăptuit în această țară o operă militară, culturală, economică, tecnică și mai ales sufletească, căci precum casa nu se face numai cu vopseaua care acoperă totul la urmă, neamurile nu trăiesc numai cu poleiala pe care o constitue politica. Mare sau mică, opera partidelor politice este de netăgăduit, dar ea nu constitue un motiv de a continua întrebuințarea unui instrument când nu mai e apt sau nu mai e necesar. A continua este a imita pe Turci cari pe vremuri supuneau pe călători la o vizită medicală chiar când nu era epidemie, dar numai ca să procure mijloace de existență medicilor cari serviseră înainte pe timpul unei epidemii. Medicii turci nu aduceau nici un folos, dar nu făceau nici rău, mai ales că nici nu deranjau călătorii decât pentru plata taxei, pe când partidele politice nu cer numai taxele, dar ne omoară cu activitatea lor. Medicii turci nu supuneau călătorii nici la vizită, necum la un tratament medical numai ca să-și justifice activitatea. Concluzia clar logică, rezultând din însuș constatările ziarului independent, este că partidele politice dând faliment trebuiesc îndepărtat. Nimeni nu se opune să se acorde recunoștința țării celor ce au contribuit la opera de înălțare pe toate tărâmurile. Dacă printre ei sunt organizații sau indivizi a căror existență nu e asigurată, țara e datoare să susțină pe indivizi și indivizii organizațiile din care fac parte, dacă cred că existența lor e necesară în viitor. Alături de invalizii de război se pot înscrie și invalizii de pace și cum țara a știut să îndestuleze pe cei dintâi o va îndestula și pe cei de al doilea, dacă nu cu pâine cel puțin cu apă din sacalele pompierilor, căci tot e ceva să ai dușuri gratis. Să ceri însă oala cu sarmale ca recunoștință pentru trecut, deși te declari invalid pentru prezent și să rezervi apa adevăraților invalizi, e o tocmeală care nu poate fi admisă. In fine, ultimul argument e teama de necunoscut, aventura, cum îi zice unul din partidele invalide. Am mai auzit noi acest cuvânt și pentru alte propuneri ce se făceau și am auzit apoi oralele membrilor partidului cari se felicitau că s’au închinat la aventură, deși au rămas la punctul lor de vedere. Am văzut aceasta și în alte țări mai dârze decât a noastră și nu aveau nici umbră de îndoială că guvernul onest și competent va fi salutat de țară cu același entuziasm cu care a fost salutată prima aventură. La drept vorbind prima aventură e incomplectă fără a doua, căci ceea ce a salutat țara nu era numai schimbarea domnilor, căci doar nu toți românii sunt nebuni, ci schimbarea sistemului. Rămâne însă întrebarea: unde ne va duce aventura ? Cunoașterea viitorului a rămas încă o problemă nerezolvată, totuș prevederea omenească are oarecari probabilități. Este mai întâi absurd ca atunci când mergi între două prăpăstii să te arunci în una din ele sub cuvânt că nu știi dacă cărarea nu conduce la o a treia prăpastie. O asemenea propunere e deja comică, dar ea devine și mai comică dacă ți se propune să te arunci pe rând, când într’o prăpastie când în alta, cum se cere țării să-și încredințeze soarta la două partide alternativ, deși a încercat chiar trei partide și tot foc și pară a fost. Ceea ce e cert este că cu cât se va întârzia cu atât starea va fi mai gravă și rolul medicului ce propunem a se chema va fi mai greu. Fiecare pas înspre fundul prăpastiei sporește sforțările necesare de ridicare și lungește durata operației. Alternarea partidelor invalide prezintă însă și alte pericole decât cele ce isvorăsc din incapacitate. Dar despre acestea vom mai vorbi. ALEXANDRU PERIEȚEANU Ravagiile Dilimnlal talion Londra 11 (Rador) . Astăzi s-au publicat cifrele oficiale asupra ravagiilor făcute de taifunul care a bântuit Vineri și Sâmbătă în Coreea și în unele provincii din Japonia. In Coreea au fost 393 morți, 1493 dispăruți, care sunt de asemenea socotiți morți, 205 răniți și 8475 case distruse. In provincia Kiushu au fost 82 morți, 75 dispăruți, 425 răniți. Numărul caselor complet distruse este de 16.890. Au suferit stricăciuni 20.786 case. Numărul vapoarelor, corăbiilor și bărcilor dispărute este de 1803. Chiriașii partidelor Cu prilejul întocmirii listei gospodărești am avut ocazia să constat că este mai ușor să grupezi un mănunchi de oameni de treabă, decât să satisfaci ambițiile unor politiciani nărăviți. Intr’o jumătate de ceasista a fost întocmită. Pentru prima oară in viața mea n’am asistat la certuri. Nu s’a tras la sorț măcar ordinea candidaturilor. Cu toate acestea, „îndreptarea“ este plină de sarcasme. In locul ei am fi ales alt subiect de glumă. Sunt atâtea, în momentul de față. Conjugarea verbului „a veni, venire“ este întotdeauna o distracție reconfortantă, „îndreptarea“ nu vrea un guvern de personalități. Te întrebi atunci, ce poate să vrea „partidul poporului". O grupare ca aceea d i la cârmă avea facultatea acum doi ani cel puțin să dorească un guvern al sufragiului universal. Oare acesta este cazul partidului poporului, care de noua ani pierde toate alegerile la care se prezintă ? încă odată, am dori să știm cu ce justifică partidul poporului dreptul pe care-l revendică de a fi chemat la cârmă. O fi plecarea d-lor Garoflid, Petrovici și Manoilescu, perseverența cu care de patru ani de zile anunță că „vine“, declarațiile șefului în chestia închisă, vechimea d-lui Mareșal! A fost o vreme când generalul Averescu era popular. D-sa numea atunci pe parlamentari, aleși, grație acestei popularități, „chiriașii săi“. Ce păcat pentru țară că acești chiriași n’au fost selecționați in mod mai judicios. Selecțiunea se făcea după căldura cu care rosteau cuvintele fatidice: „Să trăiți din general, sunteți Tatăl nostru“. Astăzi, datorită unei popularități mai desăvârșite, se poate face o adevărată selecțiune de valori, nu în folosul unui partid, ci în favoarea țării. Democrația nu vrea însă așa ceva. Nimic mai firesc. Prosperitatea ei atârnă de haosul general. Până și „vrea“ a priceput acest lucru. GRIGORE FILIPESCU Numai a treia parte oricine ar fi la guvern, în toamnă, fără deosebire de crez politic, sau concepție impuneți de stat, măsura care se peste care număr n’ar trebui să treacă este reducerea imediată budgetului. Acei care vor înțelege mai din vreme că România nu mai poate suporta o sarcină de 50 de miliarde când puterea ei de muncă ți de agoniseală nu-i decât, trei pătrimi din actualul budget aceia vor face opera salutară scoțându-ne din impasul în care am intrat. .Când țara noastră îți va face gospodăria încheindu-ți socotelile în jurul cifrei de 32—34 de miliarde ceea ce reprezintă puterea ei de muncă ți de economie națională, atunci, va fi desigur pe calea cea bună ți va fi ferită de deziluziile de azi ți mai ales de impasurile în cari se află. Dar pentru realizarea acestui vis se impun sacrificii ți sarcini de a dovedi că aceste face ne-am luat-o în sacrificii se pot rânduirile de față. Din cele circa 50 de miliarde cât statul român afectează nevoilor sale, jumătate sunt pentru lefurile diferiților salariați publici. Știut este ca în timpul din urmă viața, traiul zilnic s’a mai ostenit ți sunt semne vizibile că în toamnă se va osteni și mai mult. Cine nu recunoaște de exemplu, că, acum sau an chiriile erau mai scumpe, alimentele de a semeni ți obiectele de prima necesitate urcate cel puțin cu 30 la suită? Se impune dar o primă revizuire a budgetului in acesată direcție. In nici o țară din lume, funcționarii nu devorează cu aceiași preciziune JUMĂTATE din budgetele respective. Să ni se permită să facem o mică socoteală, una simplă de tot. Dacă lefurile plătite de stat se cifrează la 23 miliarde și dacă budgetul real al statului nu ar trebui să fie decât de 32—33 de miliarde cât este capacitatea noastră reală atunci să drămuiască orișicine, cum se poate ca această țară să prospere când din 32 de miliarde 32 le consumă funcționărimea? i Numai o treime din budgetele sitelor cu scaun la cap și cu echilibru financiar este a?«se iată pentru plata salariilor funcționărești, iar celelalte două treimi pentru nevoile imperioase ale nației fie interne fie pentru supremația din afară. La noi însă, ne-am transformat cu toții într’un imens minister, un fel de stup din care socotim că fiecare avem dreptul să consumăm. Funcționarii statului nu pot consuma mai mult decât o treime din budgetul lui. Altminteri ne ducem de râpă și guvernul care va veni va trebui să fie seamă de acest mare adevăr. MIR. Pilde din trecut , în zadar să încerci a urmări evoluția vieții politice la noi. Nu există nici o continuitate, nici o înlănțuire firească între multiplele ei aspecte în timp. Ultima mare zdruncinare — războiul — a rupt definitiv lanțul, dându-ne posibilitatea să privim două tablouri deosebite, să analizăm două mentalități diametral opuse. Deoparte, ritmul vieții politice de dinainte de războia interesant și atractiv, de altă parte complecta decadentă de astăzi. Așadar, este un pleonasm să mai încerci a dovedi deruta partidelor politice. Ea poate fi constatată ori de câte ori aceste hibride organisme se manifestă. Parlamentarismul la noi ca și aiurea se găsește astăzi în ultima fază a existenții sale. Trebuie de făcut însă următoarea remarcă: Dacă în alte țări aceasta instituție a căzut din cauza exageratelor ei convulsiuni, la noi, din potrivă; acest ridicol conglomerat grație poate prea marei lui docilități va suferi o moarte lentă și dezonorantă. Am avut în trecut parlamente de o strălucită selecție, parlamente în a căror arenă ori se duelau spadasinii unei desăvârșite oratorii, ori se rosteau judecăți circumspecte sau izbucneau năvalnice impulsuri. Din nefericire nu s-a păstrat nimic din fizionomia politică de atunci. Vechile tabere sau au fost învinse sau și-au schimbat fundamental lozincele fiind astăzi de nerecunoscut. Pe ecranul vieții politice pângărite de meschine personalii se mai profilează încă umbrele unei falange de luptători care sub egida unei exemplare moralități au constituit pe vremuri „garda de onoare“ a țării: partidul conservator. D. Gregorian încercând deunăzi o schițare a partidelor politice, amintește de conservatorii de altă dată în termeni deosebit de elogioși. De multă vreme, trebuie de recunoscut, în presa românească nu s’a mai scris nimic în acest sens. Privind cu atențiune în jur, gândul se întoarce pe nebănuite în urmă și din contrastul acestor două lumi se desprinde limpede toată micimea vremurilor de față. Cei care și-au propus să ducă fățiș lupta contra partidelor politice, lupta împotriva acestor organisme parazitare care nu au păstrat nimic comun cu trecutul, au o sfântă datorie de a spulbera o clipă negura, pentru ca de pe vârful de stâncă care a simbolizat odinioară continuitatea și tăria unei credințe să se coboare o rază peste furnicarul epigonilor. Sunt triste și demoralizante toate aceste constatări, sunt necesare însă. Reflectând, vezi că e în zadar să mai citești o carte peste care s’a așternut de mult praful anilor. Asemeni cuvioșilor pustnici care sârguincioși așterneau pe îngălbenite file de pergament măiastră lor împletitură de slove, asemeni lor, boerimea noastră de baștină încadrată în rândurile partidului conservator de oli, a înscris cu o impresionantă demnitate o pagină înălțătoare în istoria țării. Astăzi, nouii veniți au năvălit de pretutindeni în arenă și au deschis zgomotosul bâlci al democrației pe locul unde în altă vreme se ridica un altar. A venit timpul să se desgroape trecutul și să se recitească istoria. Astăzi, dacă partidul conservator nu mai există pentru a-și putea asuma răspunderea unei situații dezastruoase; cel puțin un admirabil trecut de cinste poate oferi neprețuite pilde ucenicilor dezorientați. Se impune car o profundă purificare morală. Liga „Vlad Țepeș“ a făcut primul pas pe această cale și conducătorul ei nu poate uita exemplul marilor săi înaintași. BARBU G. STROICI Se lucrează... O discuție foarte interesantă a avut loc cu prilejul distribuirii unor demnități la primărie. Credeți, poate, că era cearta pe ciolan . De loc. Tot litigiul era pentru... principiu, ori cel mult pentru o titulatură ! Căci democrația este totdeauna ateistă. Lucrările edilitare se desfășoară paralel cu principiale. Pentru un trotuar mai mult, ori pentru o mai integrală respectare a minui principiu, domnii, edili național-țărăniști sânt în stare să facă moarte de om. Micile gratulări, deci, din ultima ședință, sânt floare la ureche ; în orice șatră țigănească poți auzi altele și mai rele. Lupta pentru principii ar putea duce în viitor și la oarecari ciomăgeli aducătoare de lumină și de dreptate. De ce nu ? Trebue să se știe că la primărie se lucrează... ——I jH I — D. Titulescu la Geneva Geneva 22 (Rador) — D. ministru Titulescu, numit de curând de Consiliul Societății Na țiunilor ca membru în comisiunea internațională de cooperare intelectuală, a sosit astăzi la Geneva. Moravuri O caricatură din „Viitorul“ ne amintește cuvinte auzite recent intr’un sat din județul Dâmbovita. Caricatura „Viitorului“ reprezintă pe d-nii Vaida si Marciu stând de vorbă. Și zice d. Iuliu Maniu: „Dragă Alexandre, fă economii în fondurile secrete ca să rămână ceva și pentru ziua plecării“ Iar în satul din Dâmbovița un primar spunea: — Da, furăm. Dar au furat și cei cari au fost înaintea noastră Și vor fura și cei cari vor veni după noi. Aceiași mentalitate, deci. Primarul national-tărănist din Dămbovița vorbește ca și „Viitorul“, și oficiosul liberal vorbește ca și primarul national-țărănist. Au furat. Furăm. Vor fura. E axiomă. E credință- E crez. Că o spune :,Viitorul“ care, probabil, știe ce a fost or (ce să mai spunem și noi!),e aproape normal. Un partid politic este obligat să egaleze în cele celelalte partide. Dar această egalizare degradantă a intrat in spiritul țărănimii. Nu se mai poate concepe altfel, înfățișarea unei lumi politice de altă moralitate, este întâmpinată la sate cu surâsuri incredule. Aici am ajuns. Și răni acesta nu mai poate fi înlăturat decât cu biciul de foc. Tic, scumpă tara, puterea mea de moacă și puterea mea de iubire. Nicolae rupescii Ii^nijic omite Presa noastră sau ceea ce n’ar trebui să fim Evenimentele interne cât și cele din afară, din ultima vreme, ne obligă la o revizuire cât mai grabnică a tuturor formelor noastre de existență. Lăsând la o parte primejdiile de ordin economic și militar, care ne pândesc tot mai stăruitor, și mărginindu-ne numai la formele interioare ale existenței noastre ca stat, vedem că noua schimbare de lucruri prin suirea la tron a M. S. Regelui Carol II atrage după sine o purificare — cel puțin în intenții dacă nu și în fapte — a tuturor elementelor de viață ale țării. Singură presa a rămas aceeași. Și de la război încoace caracteristica ei principală o alcătuește mai ales scandalul. Ne ridicăm împotriva acestei prese și împotriva noastră însăși. Fiindcă mai mult decât scriitorii unei țări, sau decât parlamentul său, jurnaliștii reprezintă cu adevărat un popor. Și cât e valoarea morală a acestor jurnaliști atât e valoarea morală a Statului reprezintat. Constatarea aceasta e tristră și ne îngrijorează. Pentru că ziarele noastre sunt pline mai ales de atacuri intestine, de înjurături cotidiane, de senzaționale destăinuiri la adresa cutărui și cutărui director de ziar sau jurnalist. Scriitorii beletristici mai puneau ceva din visul etern al lumei întregi în scrisul lor reprezentativ pentru un neam anumit. De când cu înființarea presei, ziariștii descriu realitatea cea mai trecătoare, faptul brut, cu singura grije ce a-1 reda cât mai palpitant. De aici și grozava deosebire între poezie și jurnalistică — cea dintâi oglindind aspirațiile vagi ale unui popor, cea de a doua realitatea morală a clipei de față. Nu citez nume. E de acel și inutil. In afară de două-trei excepții (care se dedică curajos disparțtei) toată presa noastră nu trăește decât din scandal. Fiindcă aceasta i se cere, fiindcă acest lucru exploatează ea, fiindcă ea se refuză unei înălțări a masselor. Fiecare ziar își are clientela sa, aleasă cu grijă și hrănită zilnic aproape numai cu ceea ce-i convine ei, — cu necesitățile brutale și grosolane ale simțurilor needucate. E aici o mare greșeală a conducătorilor spirituali respectivi. Publicul alege sau își manifestă fără discernământ o preferință. Datoria celor în drept ar fi fost să i-o purifice, nu să i-o desvolte în rău. Și într’asta stă responsabilitatea cea mare a jurnaliștilor și de aici va fi punctul de plecare pentru sancționarea lor în legile viitoare ale țărei : libertatea presei nu trebue înțeleasă ca școală de decădere a națiunei. Fiindcă mai mult decât în orice altă parte a lumei ziarele noastre nu trăesc — Ca abundență de material — decât de pe spinarea celorlalte ziare, adică din înjurarea directorilor, colaboratorilor, etc. Ceea ce confirmă în totul spusele acestea e însăși cifra cititorilor unui cotidian. Nu ziarele cele mai corecte au cel mai mare tiraj. De ce ? Fiindcă conținutul lor nu corespunde unei mari cerințe în public. Dar ce publică aceste ziare ? Informații precise, simple, asupra evenimentelor mai importante din țară și străinătate. S’ar putea deduce de aici că nu asta trebue sa fie materialul unui jurnal, ci altceva. Acel altceva care face ca alte ziare să fie larg răspândite în brassă. Ceea ce publică în plus aceste ziare e partea substanțială a cititorului român și oglindirea lui însuși, și vedem că e vorba de faptele diverse, de crime pe larg exploatate, de înjurături triviale la adresa celorlalte ziare, de mașinațiuni impure și feroce. De SCANDAL, ca să spunem pe scurt. Și mai sunt anumitele articole ale câtorva colaboratori în care, dacă subiectul e o problemă gravă de politică internă sau externă — stilul e acela care-i dă valoarea Și e un stil în care abundă un desfrâu cumplit de vorbe fără nici o valoare reprezentativă a unei limbe morale, oricât de vagi. Un caracter inferior, un adevărat banditism al prostiei, o lipsă totală de căldură sufletească, o rațiune strâmtă, reușesc să arațe curozitatea stupidă a marelui public, mulțumit că alții se distrează pe socoteala lui, înșelându-i asupra fondului lucrurilor și oferindu-i umbra morții totale drept o pradă care trebue avută. Toate ramurile unui interes întunecat al mafsei au devenit, sub pana acestor scribi, întreprinderi fecunde. Dar trebue să recunoaștem că acești cuceritori ai atenției publice au avut un joc ușor. întreprinderea lor nu era nici riscantă și nici greu de obținut. E o victorie care-i dezonorează. Suntem într-un cerc vitios, publicul e așa cum îi sunt jurnaliștii. Jurnaliștii sunt exemplare din acest public. S’ar părea că o îndreptare nu poate să survină. Prevăd însă și presei românești o eră nouă. Cele două-trei mari personalități care au rupt-o cu tradiția scandalului și care s’au ridicat deasupra lor însăși, și deasupra societăței, ne vor regenera: ele au dat scrisului lor cotidian de informație valoare de artă și de eternitate. Lucrul a fost greu și va fi greu și mai departe. Dar purificarea totală va începe în ziua în care legile vor sancționa orice lezare a moralei publice. Fiindcă va trebui să înceteze odată scandalul unei prese care nu ne trebue și care ne arată așa cum nu trebue și care ne arată așa cum nu treptatul ar putea avea cuvântul și aici. Editarea unui mare cotidian al lui în care fiecare colaborator să fie o forță morală, și în care triarea dacă nu a subiectelor, cel puțin a formei în care sunt redate ele, să fie extrem de riguroasă. O carte de citire, zilnică a marelui public, pe care o lege anumită s’o impue obligator ca să fie cumpărată de orice contribuabil. O informație pură și o ținută morală. O largă difuzare a celor care azi au gazete oneste dar fără de tiraj. O modalitate, de a veni strălucit în ajutorul scriitoror de valoare. Un mijloc de a cert fiecărui atașat de presă din toate părțile lumei o contribuție anumită, scrisă, pentru banii pe care-i mănâncă de la Stat. Dacă se mai poate nădăjdui o îndreptare a tuturor relelor ce ne bântue, apoi aceasta nu ne poate veni din afară, ci numai dela noi. Și nu printr’un miracol. Printr’un fapt simplu, lesnicios: oprirea la punctul de decădere morală la care am ajuns; o stabilizare a acestei clipe, încetul cu încetul am începe pe urmă revalorificarea ei. Ne trebue această hotărîre mare. Să lăsăm totala libertate a presei, dar pe aceasta a zilei de fața, a scandalului exploatat, s’o facem inutilă. S’o înlocuim în ziarul de stat, obligator (extrem de eftin, datorită tirajului enorm). Vom reuși să surprindem într’un cerc de foc un rău care ne macină. Și vom mai purifica și clipa care trebue să ne facă nemuritori. MIHAIL STERIADE însemnări SPIRIT. — „Adevărul“ își îngădue oarecari glume de prost gust pe socoteala organizației „Vlad Țepeș“. Ca să priceapă bine „Adevărul“ cât de spiritual a fost, să facem și noi o glumă de felul, celei cu „teapa și browningul“. Să spunem, anume, că Tiberiu Vornic, cel arestat pentru falsuri în acte publice, este redactor la ,Adevărul“. Șii atunci, — concluzie de felul „Adevărului“ — „precum vedeți“ organul democrat din Sărindar a renunțat la democratizarea integrală prin celelalte mijloace mai grele, pentru adopta mijlocul mai simplu al falsului în acte publice. Sântem spirituali, — nu-i așa ? * STĂM BINE. — Acelaș ziar ne informează că „d. Angelescu era SINGURUL care mai putea întreprinde ceva efectiv pentru, menținerea ordinei". Stăm bine ! Și „Adevărul“ pledează grozav pentru menținerea guvernului Maniu.... E PREA TÂRZIU. — Și tot din „Adevărul“ : „Pe deasupra obligațiilor, pe care guvernul e dator să și le împlinească măcar acum, după al doisprezecelea ceas, — stă o mare, o supremă datorie a tuturor partidelor și a tuturor oamenilor poltici“. Partidele ? Azi e prea târziu. Azi partidele nu mai au decât o singură datorie : să se dea la o parte. THERMIDOR & CN1E