Epoca, ianuarie 1931 (nr. 578-601)

1931-01-15 / nr. 588

No. 588­3 LEI REDACȚIA $1 ADfflNISRAfil BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI Nr 33 Reclame $3 inserții Se primesc la ad­trația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362113 Joi, 15 Ianuarie 1931 ANUL lals'de NICOIM m­ICESCII - Director: Gr. N. miPESCU MARASM Dacă deschizi dicționarul. — micul Larousse în scoarțe roșii, caree stă modest pe colțul eta­­jerii și animat de curiozități ne­sănătoase cauți în el cuvântul „marasm“, ca să-i afli, sau să-ți reamintești de etimologia lui, mi­cul Larousse în scoarțe roșii îți va spune imediat că marasm de­rivă din grecescul ,,marasmos“ care însemna secătuire, uscăciu­ne, și îți vei da imediat seama că sensul clasic al cuvântului nu a suferit nici o alterare dealungul vremurilor. Și dacă îndemnat de aceiași cu­riozitate vei căuta cuvântul „po­litică“ — atât de legată de maras­mul de care suferim — ca să te împrospătezi cu sensul lui clasic, vei face, din păcate, o constatare inversă: sensul clasic al cuvân­tului a evoluat, a evoluat până la polul opus. Politica era altă­dată ,,arta de a guverna” și în­seamnă astăzi ,,arta de a sabota, pe baza ideologiei democratice, orice intențiune de bună guver­nare. Micul Larousse în scoarțe roșii nu vorbește însă de tainica legătură dintre politică și ma­rasm și nici de evoluțiunea mo­dernă a politicei. Trecând însă de la etimologia lui, la ceea ce cuvântul reprezin­tă ca realitate crudă, trecând din domeniul curiozității în domeniul realităților, trebue să constatăm — independent de această tainică legătură — că marasmul repre­zintă, mai mult de­cât orice, nota dominantă a vremurilor noastre, mai mult chiar de­cât politicia­nismul. Iată, de pildă, alte două carac­terizări­ a acestor vremuri: sără­­cia și dezorganizarea. Sărăcia spu­ne prea puțin, fiindcă expresiu­­nea nu e proprie de­cât în ordi­nea materială a lucrurilor. Dezor­ganizarea spune, de asemenea, prea puțin fiindcă nu reprezintă de­cât un singur aspect,­­ oricât iLe total, însă numai amul singur* *— al vieții noastre publice Lip­­sește acestei duble car­ac­teri­­: o completare de ordin moral care le domină, o completare subiecti­vă și colectivă, lipsește tocmai rezultatul stărilor de sărăcie și dezorganizare care le leagă și le întregește. Marasmul, depresiunea aceasta morală sub care trăim copleșiți, curbatura psihică care frânge su­fletul nostru colectiv, reprezintă totul și rezumă în el toate. In el sunt cuprinse și lipsa materială, și dezorganizarea, și secătuirea morală, și amărăciunea, și de­zi­luziunea, și resemnarea, și an­es­­tezia totală a energiilor noastre El e finele unui povârniș pe care lunecăm de zece ani, încercând pe rând toate stările de conștiin­ță, parcurgând toată gama, dela entuziasmul inițial până la deza­măgirea finală a zilelor noastre. Entuziasm, tineresc și nesocotit entusiasm, a doua zi după unire. Nedumerire, doi-trei ani mai târ­ziu. O nedumerire în care totuși speranțele își găseau loc. Regio­­nalizmul care se anunța, greută­țile economice care începeau pă­reau trecătoare și lipsite de im­portanță. Depresiune In ulimii ani când iluziunile s’au risipit și când realitățile le-au luat locul, nu însă lipsită de perspective de îndreptare. Și, în sfârșit, maras­mul marasmul paralizant al ori­cărei inițiative, marasmul întreg care accepta totul și care nu mai încearcă nimic. Trecând din ordinea economică în ordinea politică, etapele scă­derilor treptate sunt marcate de aceleași jaloane. Am trecut în­cercând aceleași deziluziuni de la juvenilul entuziasm pentru parti­dele noui, născute după război, la constatarea dezamăgită că mo­ravurile politice sunt aceleași și în partidele noui și în cele vechi, ca să ajungem la concluziunea că dacă ceva s’a schimbat pe planul politic și în cadrul vieții de par­tid, orice schimbare a însemnat o nouă scădere, o treaptă mai jos, o deziluziune proaspătă. Azi am ajuns cu adevărat la un punct mort. Marasmul e com­plet, și economic, și politic, și moral. E o psihoză colectivă de care murim, de care simțim că vom muri. Ne trebui ceva nou, un lucru nou cu orice pr­eț, un lucru nou care să trezească in noi sentimen­tul vieții. Un lucru nou, ori care, chiar dacă n’ar fi să reprezinte altceva, în starea de anestezie morală în care suntem, decât o ultimă lovitură de biciu inimelor noastre înțepenite. Omega Guvernul care nu trebue Guvernarea național-țărănistă pe cât a fost de promițătoare și de mult așteptată, pe atât a deve­nit azi odioasă. Toată lumea cin­stită și doritoare de îndreptare a lucrurilor, spera în onestitatea, bună-credința și religiozitatea ar­delenilor d-lui Iuliu Maniu. Ni­meni nu bănuia ca asemenea oa­meni, care aveau numai cuvinte disprețuitoare de frații lor „regă­țeni”, se vor compromite atât de mult în risipirea fără milă a ba­nului obștesc, cu creațiuni inutile și inoportune în aceste vremuri de criză, cu plimbări în grupuri compacte pe la Geneva, la Londra, la Atena și pe tot globul pămân­tesc, cu dublări de slujbe (doi pre­fecți de județ, pretor și prim­­pretor la o plasă, etc.) cu propa­gandă culturală și politică desor­­donată, etc., etc. Și pentru ca să se împace rea­­poftele partizanilor procopsiți, trebuia să se mențină toate nouile creațiuni chiar cu prețul complec­tei desființări a învățământului La demoralizarea debitorilor co­pleșiți de datorii și la aceea a con­tribuabililor sugrumați de­ o fisca­litate cămătărească, guvernul tre­buia să adauge și demoralizarea profesorilor și elevilor aruncați pe drumuri în mijlocul iernii și în plin an școlar, răpindu-i-se sigu­ranța zilei de mâine. Nici plugarii lipsiți de credit, nici muncitorii fără ocupațiune, nici funcționarii reduși la salarii de mizerie, nici chiar capitaliștii, care nu mai sunt destul de siguri de capitalul, ba chiar la un mo­ment dat nici de viața lor, — ni­meni nu­ a satisfăcut de ocârmui­­rea național-țărănistă. Cu toate astea guvernul cu săi nu se turbură de „specialiștii” lor, par­că i-ar lipsi cu desăvârșire simțimân­­tul răspunderii. Și cu tot excesul de legi făurite Cu atâta ușurință în ultimii doi ani și cu toate bunele țim­i” de care ar fi călăuzit ,inter­­gu­vernul, lipsește încrederea opiniei publice, de­oarece sa coborât prea jos prestigiul autorității morale. Acest prestigiu nu se susține cu păcăleala creditelor iluzorii și cu făgădueli deșarte. Guvernul n’a prevăzut situațiu­nea atât de încordată azi. El nu se aștepta la declinul ba­lanței comerciale atât de mult în paguba stării noastre economice. Nu putea ști acest guvern de mână spartă” (risipitor), să-și dea seama că ,,binele vine încet, cu carul, pe când răul alearga armăsarul”. In sfârșit el și-a împlinit și ul­timul rol: votarea bugetului. Ce mai așteaptă !... Elementarul bun simț trebue să-i dicteze a se da în lături, lăsând locul de răspun­dere unui guvern de mână tare, guvern de prestigiu, care să nu tăgăduiască nimic, ci să lucreze dezinteresat, cu spirit de abnega­­țiune. Guvernul de mâine va fi un guvern de sacrificiu, subordo­nând interesele partizanilor poli­tic- celor ale Statului. Un aseme­nea guvern va avea un rol pr­ ea însemnat, de a a satisface senti­mentul așteptării sincere, calde și sfinte, cu care un întreg popor a îmbrățișat pe regele său, Pantelimon Diaconescu Criza morală Am ajuns să cred că in țara românească nu există intenție sau sentiment curat care să nu fie batjocorit. A eșit d-lul Lupu din parti­dul national-țăranesc, a eșit d. Gheorghe Brătianu din par­tidul liberal, înfiripând su­cursale clandestine fără ca ci­neva să fi avut ideia de a se discuta mandatul de deputat. Legea constitue in această privință o adevărată pri­mă la ipocrizie. Ca să nu fi lovit de articolul 127 a legii, electorale pierzându-ți man­datul, trebue să recurgi la a­­devărate camuflage, care nu înalță nivelul vieții noastre publice. Un om de treabă, când are sentimentul că s’a ales cu voturile unui partid pe care l’a părăsit, își pune demisia la dispoziția acelui partid. Iată ce a hotărât să facă prietenul nostru d. Gheorghe Ionescu, când a aflat că îi vine rândul de a fi proclamat de­­putat de Râmnicul Sărat, in locul d-lui Cristea Niculescu, numit cenzor la Banca Națio­nală. îndată ce m’a pus un curent, d. Ionescu cu intențiile sale, F am felicitat călduros. tru Mi-am zis: iată o lecție pen­­majoritate politici­anilor noștri. Evident că un asemenea gest displace democrației in­tegrale, care preferă cu mult atitudinea d-rului Lupu. Din ziua in care s’a produs această vacanță, ziarele «Di­mineața” și „Adevărul", stre­coară informațiile cele mai perfide la adresa d-lui Iones­­cu, sperând să lovească astfel în Liga „Vlad Țepeș”. Ultima ilustrație a „Adevă­rului” este precedată de a­­ceastă legendă, „Liga Vlad Țepeș”, speră să obțină un mandat parlamen­tar la Râmnicu Sărat”. Ziarele Care sunt aceste ziare? „Dimineața care născocește înainte de amiază iar „Adevă­rul” care comentează inven­țiile „Dimineții” după amiază. Aș dori să știu ce autoriză aceste ziare să scrie că Liga „Vlad Țepeș" speră să obțină un mandat parlamentar! De unde au putut deduce acest lucru. Se desfid să producă cea mai mică dovadă în sprijinul afirmațiunei lor. Și atunci mă Întreb: ce deo­sebire subsistă intre proce­­deurile „Adevărului” și apu­­căturile „Ordinei”. Motivele le pricep. Trebue să mânjești tot ce nu se inchi­nă democrației Partidele politice in opozi­ție, declară in mod solemn că nu vor respecta Constituția, când vor pune mâna pe pute­re, amenințare ce s’a dovedit a fi un simplu șantaj, dar zia­rele democrate n’au nimic de zis împotriva acestor metode. Răsfoiți colecția „Adevăru­lui” și a „Dimineții”; nu veți găsi un rând de protestare contra politicei de șantaj a de­mocrației. In schimb veți afla că „Liga „Vlad Țepeș” speră să obțină un mandat parlamentar". Latura cea mai periculoasă a crizei prin care trecem, este cea morală! .GRIGORE FILIPESCU Experiențe costisitoare Dacă un cizmar se angajează cu contract să-mi picteze o frescă și dacă prima barcă pe care o schi­țează pe albastrul siniliu al mării seamănă în mod straniu și nedis­cutabil cu un șoșon, nu am nevoie sa caut o nulitate de formă a con­tractului, spre a-l ruga să încete­ze mâzgălirea pereților. Din acest punct de vedere toc­meala pornita între Ministerul Co­municațiilor, Consiliul de adminis­trație C­­F­ R. și d. Stan Vidri­ghin asupra prețului demisiei d-sale ni se pare un epilog șăgal­nic al unui contract îndrăzneț. Acest contract e nul, nu pentru că-i lipsește o apostilă sau un nu­ntă­ de înregistrare, ci pent­ru ca, în afară de genii și de fete în casă, cari prin definiție se pricep la toa­te, un om nu are dreptul să se an­gajeze la o treabă pe care nu o cu­noaște.N’am nici un motiv să mă în­doiesc de corectitudinea personală a fostului director general și sunt dispus să cred că, de pildă, în fai­­moasa afacere a comenzii telegra­fice de o sută locomotive, d-sa a opus presiunii dezinteresate a d-lui ministru Madgearu o docilitate egal de dezinteresată. Corectitudi­nea insa, nu e suficientă, fiindcă d- Vidrighin nu s’a tocmit paznic de noapte la o magazie de la B­ M­ ci, din nefericire, conducător al ace­lui complex organism care e C. F. R. Am în față raportul rezumativ al subcomisiunei de control, semnat de inginer Cristea Niculescu, Flo­rin Vrioni din partea ministerului de comunicații și Dumitrescu din partea celui de Finanțe-La punctul 13 se examinează sistemul, din care d- Vidrighin își făcea o față, de a porni, după fie­care licitație, nesfârșite târguieli cu ofertanții, spre a ajunge la un mi­nimum de preț- Teoretic, sistemul pare acceptabil- Practica: „In Noembrie 1929 s’a ținut li­citația pentru aprovizionarea ate­lierelor cu scânduri de brad pe tri­mestrul întâi 1930- Din pricina tra­tativelor urmate cu furnizorii, ho­tărârea nu s’a luat decât în Mar­tie 1930, când s'a obținut o redu­cere de aproximativ 350­ 000 lei asupra prețurilor de la licitație“­­S’a tocmit trei luni, veți zice, dar a câștigat în favoarea C. F. R. 350-000 lei­ Da, — decât: „Intre timp, așa cum se arată prin refe­ratul NqfBfAZ/930 al Direcției FoorromwKfSi, ,'‘r.a cumpărat din­ comerț sub presiunea nevoilor, can­tități mici, cari însumate dau cir­ca 1500 metri cubi, cu 1800 lei ni­ci­ sau cu aprox. 150 lei pe an c­peste prețul oferit la licitație, ceia ce face în realitate un spor de aprox. 2-700-000 lei și aceasta pen­tru a obține o reducere de 350-000 lei. Asta nu se mai numește a se toc­mi- Asta se cheamă a scăpa trenul, ceea ce e cu deosebire grav pentru u­n director general de căi ferate- Dosarele ultimilor doi ani ai C­F­­R- gem de asemenea constatări- Ele constituesc motivul adevărat și suficient al demiterii d-lui Vidri­ghin- și plătim demisia, fie, dar numirea, cine ne-o plătește ? * » Costin G. Sturdza Conspirațiile in Portugalia Guvernul portughez este fără în­doială acela, care a avut de suportat în ultimii ani, cele mai multe încer­cari de răsturnare. Dictatura care cârmuește astăzi destinele Portugaliei, nu a promis la venirea ei la Putere, înlăturarea ime­diată a tuturor greutăților ce stau în calea unei vieți economice prospere. Nu se poate însă nega că elemente­le ce sau succedat la guvern, de la instaurarea dictaturei, s’au străduit în mod sincer să aducă soluțiile cele mai practice și adaptabile timpuri­lor critice ce au urmat imediat du­pă marea conflagrație mondială. Sursa de conspira­țiuni la care asis­tă Portugalia în ultimul timp, parali­zează viața economică și distruge e­­nergiile creatoare atât de necesare în aceste timpuri de criză economică și financiară și în timp ce, din cauza depresiunei economice ce domnește in lumea întreagă, agricultura Por­tugaliei suferă și ea urmări serioase. Nu avem intenția a ne amesteca în viața politică internă a unui alt Stat. Cercetători și observatori obiectivi nu putem să trecem cu vederea cele ce se petrec într'un Stat amic : dacă elementele ce luptă pentru dărâma­rea dictaturei portugheze, ar fi din­­tr’aceia ce pot aduce în schimb pro­grame de o vădită superioritate ce­lor preconizate și aplicate de guver­nul dictatorial, ar putea să câștige simpatii în opinia publică. Portugalia este, un oare­care mă­sură, cumpărătoare de produse de ale țării noastre. Indiscutabil că aces­te relații comerciale pot lua un a­­vânt și mai mare, iar coloniile ei i­­mense pot deveni într’o bună zi un bun și important debușeu pentru multe din produsele solului și subso­lului României. De aci decurge în mod normal do­rința noastră ca în acea țară amică ordinea și bună­starea economică in­ternă să fie cât mai bune. Cei ce se bucură de tulburările ce produc în alte țări, numai pentru că ele au un substrat de așa zisă de­mocrație, care în multe cazuri s’au dovedit a fi mai de­grabă pornită din dorința de a parveni a unora sau din efectele propagandei perver­se a internaționalei IlI-a, nu-și dau totdeauna bine seama că tulburările din țările cu cari întrețineri pe lân­gă legături de prietenie, și legături comerciale pot să aibă o influență nefavorabilă și asupra expansiunei noastre comerciale în afară, atât de necesară pentru a eși din drumul ce duce spre mizerie, pe care laolaltă cu multe state producătoare, trebue să-l evităm. Mirador Tie, scrapa țara, puterea mea de manca și puterea mea de iubire. Nicolae filipescu DiMich­É­ Ciole In primele săptămâni după re­instalarea Regelui în drepturile sale, a fost — cum era și de aș­teptat — vizitat și intervievat de o seamă de ziariști străini, cari, aproape unanimi, după epuizarea tuturor celorlalte întrebări obi­cinuite, i-au pus aceiași stereo­tipă chestiune : — „înțelegeți, desigur Sire, să guvernați prin dictatură ?“, insi­nuare de care Regele a trebuit să se apere prin cea mai hotărâtă dezmințire. Cunoscând — prin perspectiva depărtărei mai precis decât mulți dintre noi — situația politică din România și adevăr­atele ei contururi rezultând din situațiu­­nea noastră economică și socială, reporterii marilor ziare străine, în măsură de a­­ judeca situa­­țiunile politice prin comparație, au ajuns, cu toții de­opotrivă, la aceiași concluziune formulată prin întrebarea pusă de ei Suve­ranului. Informat în toate amănuntele asupra vieței noastre politice, in lungii ani de exil pe care i-a con­sacrat unei cunoașteri­ mai pre­cise a realităților invizibile de O­­biceiu Suveranilor, Regele Carol al II-lea, a înțeles, ca, sub domnia Sa, România să realizeze, grație stăruinței sale și a colaborării tuturor românilor cu dor de țară, saitul binefăcător din orientalis­mul demoralizant în care zăcea, datorită unor vechi și urâte mo­ravuri și a unor grele și cronice păcate. Și a făcut apel la patriotismul oamenilor de bine, și-a îndreptat chemarea către șefii tuturor par­tidelor noastre politice, — cerân­­du-le tuturor unirea frățească, colaborarea bărbătească închina­tă exclusiv intereselor mari ale salvării țarei. Apelul Regelui a rămas fără efect. Partidele politice, lovite de o totală amnezie a greșelilor s’au supralicitat în oftirte­a lor, pe cont propriu — pentru tămădui­rea rezultatelor greșelilor... ce­lorlalți. Țara întreagă a ascultat cu e­­moțiune chemarea, pe cât de băr­bătească pe atât de mișcată a Re­gelui, pentru unirea tutur­i insă oamenii noștri politici, ex­ponenții și conducătorii partide­lor, au rămas de piatră. Nu au auzit și nu au răspuns nimica. Iar unii din ei, cari, pasă­mi­te au răspuns chemărei regale — mai culpabili cu mult decât toți ceilalți — au bătut monedă elec­torală, „pro domo“, din chipul și cuvântul Regelui. Secătuită de era de guvernări incapabile și abuzive care i-a slăb­it sufletul și viața timp de zece ani, țara, întoarce cu oroare spatele partidelor politice , noi și vechi, învechite în rele sau pe cale de a le deprinde. Pe drumurile satelor, ceia ce știu să vorbească cinstit țăranu­lui român, primesc acelaș răs­puns cinstit dar plin de o dure­roasă amărăciune : — „Ne-au mințit cu toții și politica lor, a tuturor partidelor, ne-a adus în halul de astăzi. Fără vită în bătătură și cu ultima zdreanță vândută de bancă sau de perceptor !“. Iată cum judecă poporul pe democrații cari, timp de zece ani, s’au prăpădit de dragul lui. Din toate aceste triste consta­tări reese , întâi, partidele politice nu au dovedit patriotismul necesar ca, unindu-se între ele și trecând peste meschinele interese de clică, să răspundă­­ chemărei Regelui , și al doilea , sătul de verbalis­mul sec și de „dragostea“­ pentru el a partidelor politice, poporul e urăște și le disprețuește deo­potrivă. Din aceste două constatări, se impune o concluzie : Partidele politice, înșelând aș­teptările poporului și-au pierdut încrederea lui. Ele nu mai pot deci constitui instrumentul de guvernare la îndemâna Regelui, în serviciul țărei. Țara însă, se cere guvernată, administrată și, mai ales, cinstit gospodărită. Moravurile politice și practicele economice și sociale se cer de asemenea înoite. Lucrul ac­eta, pe care partidele politice nu-l pot realiza, este totuși ușor realizabil prin râvna cinstită de binele țărei a unui mănunchiu de oameni care să nu fie legați de interese de club și de parti­zani. Nimeni nu vrea sau cere dic­tatura. Țara obosită și doborâtă la pământ de către acei cari au min­țit-o că se guvernează prin po­porul ei, — cere­ partidelor poli­tice un armistițiu. In timpul acestui armistițiu răni sângerânde , se vor putea, vindeca, — o sperăm din tot su­fletul — și îndrepta iar oamenii noștrii politici se vor promeni și purifica sufletește. Armistițiul acesta este cerut de cinstiți. Iară­și de acei cari iubesc cu a­­devărat poporul. Noi, nu facem altceva decât sa cerem și să tălmăcim ceea ce îi trebue țărei. Nici dictatură, dar nici „de­­mocrația“>do x ny­u acum-Ci. gospodărirea cinstită a ta­rei de gospodari adevărați, iar nu de­­ arendași*4 nesățioși și ne* 1. Paleologu Spre Meerea cercetă­rilor afacerii Gastric PARIS. 15. (Rador). — Lu­crările comisiunei de anchetă parlamentară în legătură cu afacerea Oastric, sunt aproape terminate. In ceea ce privește modul cum au fost introduse acțiunile „Suna Wiscoss“ la Bur­sa din Paris, comisiunea de an­­chetă va desemna la sfârșitul acestei săptămâni pe raporto­rul său. Se crede că se va cere confi­­siunii să trimită această afacere în fața înaltei Curți a Senatu­lui. Țepi „ Motto. Funcționarii publici se plâng de ne*­dreptatea curbei sala­riilor” . Protestarea.­ inutilă. Orice minte înțeleaptă înțelege: d­acă-i curbă nu poate să He... dreaptă, ■ Albion 9édéé dela Teatrul Ititio nai de SCARLAT KALI MACH I Cu ocazia premierei piesei „Act Ve­neția­ 1“ a d-lui Călin­ Petrescu, a eșit la iveală, în chip clar, toată debanda­da și tot noianul­ de intrigi m­ fic­ine, murdare și dăunătoare care domnește în instituția ,,zisă de cultură*' Teatrul Național. Cum această instituție se întreține de Statul român azi în zilele acestea de mare sărăcie, cu multe sacrificii, nu este admisibil ca bania Statului să fie dați pe gunoiu fiindcă sunt oa­meni, în fruntea unei instituții, pe cari îi preocupă mai mult interesele lor mici și combinațiunile lor oculte decât prosperitatea și înflorirea acestui tem­plu de artă și cultura. De aceea, pen­tru a face odată pentru totdeauna lu­mină în bezna care domnește în jurul scenei Teatrului Național din Bucu­reștii, vom­ publica o serie de articole, în ziarul „Epoca­“, în care vor fi ex­puse in chip clar și bine documentat toate abuzurile, toate nedreptățile, mi­cile murdării și greșeli de ordin, cul­tural, care se comit la susnumituil tea­tru, de câtva timp încoace. Dar, să revenim la piesa „Act Ve­netian“ de d. Călin­ Petrescu. Autorul a încredințat rolurile d-nei Dida So­lomon, d. Alex. Critico și J. Pop-Mar­­țian, iar regia d. Șahighian. Repeti­țiile au început și înaintau în mod normal și satisfăcător, până ce, î­ntr'o bu­nă zi, d. Camil Petrescu și-a făcut apariția și a început să dea indicații cu totul contrarii regizorului. Aci în­cepe tot haosul. D. Omu­ Petrescu, care a­re pe lângă o infirmitate foarte plictisitoare pentru un regizor și alt mare cusut acela de a se crede un­ au­tor dramatic genial, fiindcă a scris piesele început Mitică Popescu și Mioara", a să vocifereze pe scena, dis­tribuind insulte gratuite interpreților săi. Apoi, a mai făcut și altceva : s-a plimbat prin teatru și pe la cafenele spunând, în gura mare, că d-na Dida Solomon și d. Critico n‘au talent și că îi nenorocesc subtila capod­operă ,,Act Venețian“. Dar, dovada că acest fel de a se purta a unui autor dramatic cu interpreții săi, nu corespunde , de loc ,,Regulamentului interior de servi­ciu al Regiei Autonome a Teatrului Național din București“ este art. 3? , și Observațiunile autorului trebuesc fă­cută prin mijlocirea directorilor de scenă. Dacă vreo dificultate se ivește, singur, directorul o poate soluționa“. Acest articol concis, de care trebuia să facă uz d. Șahighian, când a văzut felul in care s'a purtat d. Camil Pe­trescu cu d-na Dida Solomon și cu d. Critico, ar fi clarificat numai­decât raporturile dintre autor și interpreți. Dar, d. Șahighian, ca să fie drăguț a vrut să împace capra și varza, dar nu a reușit să obține decât u­n haos de­finitiv în ceea ce privește regizarea piesei Act Venețian. Pentru a complecta cele privitoare la indicațiile autorului, vom­ extrage din recom­andațiile scrise, date de el, d-nei Dida Solomon și d-lui Critico, părțile esențiale. (Hârtia dată d-lui Critico). 1. Lirism cu inovații. 2. In scenele când ai priceput cursa nu sta o clipă în loc, nici ca sa as­culți replica ei. 3. In general, umblă mult pe scenă, etc., etc. (Hârtie dată d-nei Dida Solomon). 1 In fiecare secundă fă alt gest cu mâinile. (Adică 4500 de gesturi într-o oră și un sfert cât durează piesa). 2. Nu îmbrățișa de două ori în ace­laș mod IIII 3. Fă gesturi gratuite: deschide cărți,­­rupe flori, joacă-te cu capacul casetei, cu rochia, privește-țe manicula. 4. (De la pasagiu!­l din piesă,) cu histerie. 5. Fă și în vorbire parantezele, tot paranteze !?! etc., etc. Iată o parte din indicațiile altenullui­­regizor, D-na Dida Solomon a renuințat de mai multe ori la rol, in favoarea unei interprete mai geniale. D-sa a reușit să joace rolul Altei frumos, cu dis­tincție, numai grație marelui ei talent și inteligenței ei fine și, astfel nu a reu­șit să satisfacă bucuria meschină a multor colege — mine odiosie — care așteptau o înfrângere desăvârși­tă a interpretei. Dovadă că piesa a avut succes cu toate că a fos pusă la sfârșitul spectacolui, e că cortina a fost ridicată de douăsprezece ori și numele d-nei Dida Solomon a fost aclamat în sală. (Vreți martori ? Vă voiu aduce câți vreți. Sunt toți spec­tatorii, cari și-au plătit locurile). Acum, c­eva cuvinte despre d. Cri­tica, pe care presa întreagă (care nu cunoaște în­totdeauna, toate secretele culiselor) l-a făcut cu ou și cu oțet. D. Alex. Critico, acum patru ani, la Teatrul Caragiale, de sub direcția d-nei Dida Solomon a jucat în piesa Ratații de Lenorm­and. Iată părerile câtorva critici despre felul de a inter­preta a aceluiaș actor Critico: Iosif Nădejde: .,D. Critico și-a jucat rolul cu siguranță de sine, dând un relief deosebit­­ scenei de beție și umorului din penultimul tablou...­*. T. Bobeș , ,D. Critico, în rolul dificil al scriito­rului a fost impresionant. In scena be­ției, pe care a interpretat-o gradân­d-o, a fost tulburător...“. A de Herz: ....a nuanțat admirabil toată starea sufletească a naufragiatului... Dacă grăbitul domn Petrovici vrea să mai convoace un mare consiliu în această chestie pot să-i aduc câte dovezi prea privitoare și la talentul d-nei Dida Solomon — el care a declarat că piesa genială a d-l Camil Petrescu a fost prost jucată. O pot face oricând și în fața oricărei comisiuni imparțiale. Dar, în Iulia, Limanul, Pescărușul, Cama­razii, Ratații, etc. a fost un „regi­zor“, care cu bastonul său magic a știut să armonizeze jocul interpreților. Dacă interpretarea Actului Venețian“ n‘a fost desăvârșită vina c­u direcții Tea­trului Național. In această instituție nu domnește decât ură, invidie și haos, iar nu dragose de artă și ordine. In articolul viitor, mă voia ocupa de repertoriu și de moralitate a acestui repertoriu în legătură cu studenții și elevii de liceu, cari frecventează Tea­trul Național. nr Izjudbt J;gâ­mvioa, e­îs nea roarol

Next