Epoca, ianuarie 1931 (nr. 578-601)
1931-01-15 / nr. 588
No. 5883 LEI REDACȚIA $1 ADfflNISRAfil BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI Nr 33 Reclame $3 inserții Se primesc la adtrația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362113 Joi, 15 Ianuarie 1931 ANUL lals'de NICOIM mICESCII - Director: Gr. N. miPESCU MARASM Dacă deschizi dicționarul. — micul Larousse în scoarțe roșii, caree stă modest pe colțul etajerii și animat de curiozități nesănătoase cauți în el cuvântul „marasm“, ca să-i afli, sau să-ți reamintești de etimologia lui, micul Larousse în scoarțe roșii îți va spune imediat că marasm derivă din grecescul ,,marasmos“ care însemna secătuire, uscăciune, și îți vei da imediat seama că sensul clasic al cuvântului nu a suferit nici o alterare dealungul vremurilor. Și dacă îndemnat de aceiași curiozitate vei căuta cuvântul „politică“ — atât de legată de marasmul de care suferim — ca să te împrospătezi cu sensul lui clasic, vei face, din păcate, o constatare inversă: sensul clasic al cuvântului a evoluat, a evoluat până la polul opus. Politica era altădată ,,arta de a guverna” și înseamnă astăzi ,,arta de a sabota, pe baza ideologiei democratice, orice intențiune de bună guvernare. Micul Larousse în scoarțe roșii nu vorbește însă de tainica legătură dintre politică și marasm și nici de evoluțiunea modernă a politicei. Trecând însă de la etimologia lui, la ceea ce cuvântul reprezintă ca realitate crudă, trecând din domeniul curiozității în domeniul realităților, trebue să constatăm — independent de această tainică legătură — că marasmul reprezintă, mai mult decât orice, nota dominantă a vremurilor noastre, mai mult chiar decât politicianismul. Iată, de pildă, alte două caracterizări a acestor vremuri: sărăcia și dezorganizarea. Sărăcia spune prea puțin, fiindcă expresiunea nu e proprie decât în ordinea materială a lucrurilor. Dezorganizarea spune, de asemenea, prea puțin fiindcă nu reprezintă decât un singur aspect, oricât iLe total, însă numai amul singur* *— al vieții noastre publice Lipsește acestei duble caracteri: o completare de ordin moral care le domină, o completare subiectivă și colectivă, lipsește tocmai rezultatul stărilor de sărăcie și dezorganizare care le leagă și le întregește. Marasmul, depresiunea aceasta morală sub care trăim copleșiți, curbatura psihică care frânge sufletul nostru colectiv, reprezintă totul și rezumă în el toate. In el sunt cuprinse și lipsa materială, și dezorganizarea, și secătuirea morală, și amărăciunea, și deziluziunea, și resemnarea, și anestezia totală a energiilor noastre El e finele unui povârniș pe care lunecăm de zece ani, încercând pe rând toate stările de conștiință, parcurgând toată gama, dela entuziasmul inițial până la dezamăgirea finală a zilelor noastre. Entuziasm, tineresc și nesocotit entusiasm, a doua zi după unire. Nedumerire, doi-trei ani mai târziu. O nedumerire în care totuși speranțele își găseau loc. Regionalizmul care se anunța, greutățile economice care începeau păreau trecătoare și lipsite de importanță. Depresiune In ulimii ani când iluziunile s’au risipit și când realitățile le-au luat locul, nu însă lipsită de perspective de îndreptare. Și, în sfârșit, marasmul marasmul paralizant al oricărei inițiative, marasmul întreg care accepta totul și care nu mai încearcă nimic. Trecând din ordinea economică în ordinea politică, etapele scăderilor treptate sunt marcate de aceleași jaloane. Am trecut încercând aceleași deziluziuni de la juvenilul entuziasm pentru partidele noui, născute după război, la constatarea dezamăgită că moravurile politice sunt aceleași și în partidele noui și în cele vechi, ca să ajungem la concluziunea că dacă ceva s’a schimbat pe planul politic și în cadrul vieții de partid, orice schimbare a însemnat o nouă scădere, o treaptă mai jos, o deziluziune proaspătă. Azi am ajuns cu adevărat la un punct mort. Marasmul e complet, și economic, și politic, și moral. E o psihoză colectivă de care murim, de care simțim că vom muri. Ne trebui ceva nou, un lucru nou cu orice preț, un lucru nou care să trezească in noi sentimentul vieții. Un lucru nou, ori care, chiar dacă n’ar fi să reprezinte altceva, în starea de anestezie morală în care suntem, decât o ultimă lovitură de biciu inimelor noastre înțepenite. Omega Guvernul care nu trebue Guvernarea național-țărănistă pe cât a fost de promițătoare și de mult așteptată, pe atât a devenit azi odioasă. Toată lumea cinstită și doritoare de îndreptare a lucrurilor, spera în onestitatea, bună-credința și religiozitatea ardelenilor d-lui Iuliu Maniu. Nimeni nu bănuia ca asemenea oameni, care aveau numai cuvinte disprețuitoare de frații lor „regățeni”, se vor compromite atât de mult în risipirea fără milă a banului obștesc, cu creațiuni inutile și inoportune în aceste vremuri de criză, cu plimbări în grupuri compacte pe la Geneva, la Londra, la Atena și pe tot globul pământesc, cu dublări de slujbe (doi prefecți de județ, pretor și primpretor la o plasă, etc.) cu propagandă culturală și politică desordonată, etc., etc. Și pentru ca să se împace reapoftele partizanilor procopsiți, trebuia să se mențină toate nouile creațiuni chiar cu prețul complectei desființări a învățământului La demoralizarea debitorilor copleșiți de datorii și la aceea a contribuabililor sugrumați de o fiscalitate cămătărească, guvernul trebuia să adauge și demoralizarea profesorilor și elevilor aruncați pe drumuri în mijlocul iernii și în plin an școlar, răpindu-i-se siguranța zilei de mâine. Nici plugarii lipsiți de credit, nici muncitorii fără ocupațiune, nici funcționarii reduși la salarii de mizerie, nici chiar capitaliștii, care nu mai sunt destul de siguri de capitalul, ba chiar la un moment dat nici de viața lor, — nimeni nu a satisfăcut de ocârmuirea național-țărănistă. Cu toate astea guvernul cu săi nu se turbură de „specialiștii” lor, parcă i-ar lipsi cu desăvârșire simțimântul răspunderii. Și cu tot excesul de legi făurite Cu atâta ușurință în ultimii doi ani și cu toate bunele țimi” de care ar fi călăuzit ,interguvernul, lipsește încrederea opiniei publice, deoarece sa coborât prea jos prestigiul autorității morale. Acest prestigiu nu se susține cu păcăleala creditelor iluzorii și cu făgădueli deșarte. Guvernul n’a prevăzut situațiunea atât de încordată azi. El nu se aștepta la declinul balanței comerciale atât de mult în paguba stării noastre economice. Nu putea ști acest guvern de mână spartă” (risipitor), să-și dea seama că ,,binele vine încet, cu carul, pe când răul alearga armăsarul”. In sfârșit el și-a împlinit și ultimul rol: votarea bugetului. Ce mai așteaptă !... Elementarul bun simț trebue să-i dicteze a se da în lături, lăsând locul de răspundere unui guvern de mână tare, guvern de prestigiu, care să nu tăgăduiască nimic, ci să lucreze dezinteresat, cu spirit de abnegațiune. Guvernul de mâine va fi un guvern de sacrificiu, subordonând interesele partizanilor politic- celor ale Statului. Un asemenea guvern va avea un rol pr ea însemnat, de a a satisface sentimentul așteptării sincere, calde și sfinte, cu care un întreg popor a îmbrățișat pe regele său, Pantelimon Diaconescu Criza morală Am ajuns să cred că in țara românească nu există intenție sau sentiment curat care să nu fie batjocorit. A eșit d-lul Lupu din partidul national-țăranesc, a eșit d. Gheorghe Brătianu din partidul liberal, înfiripând sucursale clandestine fără ca cineva să fi avut ideia de a se discuta mandatul de deputat. Legea constitue in această privință o adevărată primă la ipocrizie. Ca să nu fi lovit de articolul 127 a legii, electorale pierzându-ți mandatul, trebue să recurgi la adevărate camuflage, care nu înalță nivelul vieții noastre publice. Un om de treabă, când are sentimentul că s’a ales cu voturile unui partid pe care l’a părăsit, își pune demisia la dispoziția acelui partid. Iată ce a hotărât să facă prietenul nostru d. Gheorghe Ionescu, când a aflat că îi vine rândul de a fi proclamat deputat de Râmnicul Sărat, in locul d-lui Cristea Niculescu, numit cenzor la Banca Națională. îndată ce m’a pus un curent, d. Ionescu cu intențiile sale, F am felicitat călduros. tru Mi-am zis: iată o lecție penmajoritate politicianilor noștri. Evident că un asemenea gest displace democrației integrale, care preferă cu mult atitudinea d-rului Lupu. Din ziua in care s’a produs această vacanță, ziarele «Dimineața” și „Adevărul", strecoară informațiile cele mai perfide la adresa d-lui Ionescu, sperând să lovească astfel în Liga „Vlad Țepeș”. Ultima ilustrație a „Adevărului” este precedată de această legendă, „Liga Vlad Țepeș”, speră să obțină un mandat parlamentar la Râmnicu Sărat”. Ziarele Care sunt aceste ziare? „Dimineața care născocește înainte de amiază iar „Adevărul” care comentează invențiile „Dimineții” după amiază. Aș dori să știu ce autoriză aceste ziare să scrie că Liga „Vlad Țepeș" speră să obțină un mandat parlamentar! De unde au putut deduce acest lucru. Se desfid să producă cea mai mică dovadă în sprijinul afirmațiunei lor. Și atunci mă Întreb: ce deosebire subsistă intre procedeurile „Adevărului” și apucăturile „Ordinei”. Motivele le pricep. Trebue să mânjești tot ce nu se inchină democrației Partidele politice in opoziție, declară in mod solemn că nu vor respecta Constituția, când vor pune mâna pe putere, amenințare ce s’a dovedit a fi un simplu șantaj, dar ziarele democrate n’au nimic de zis împotriva acestor metode. Răsfoiți colecția „Adevărului” și a „Dimineții”; nu veți găsi un rând de protestare contra politicei de șantaj a democrației. In schimb veți afla că „Liga „Vlad Țepeș” speră să obțină un mandat parlamentar". Latura cea mai periculoasă a crizei prin care trecem, este cea morală! .GRIGORE FILIPESCU Experiențe costisitoare Dacă un cizmar se angajează cu contract să-mi picteze o frescă și dacă prima barcă pe care o schițează pe albastrul siniliu al mării seamănă în mod straniu și nediscutabil cu un șoșon, nu am nevoie sa caut o nulitate de formă a contractului, spre a-l ruga să înceteze mâzgălirea pereților. Din acest punct de vedere tocmeala pornita între Ministerul Comunicațiilor, Consiliul de administrație CF R. și d. Stan Vidrighin asupra prețului demisiei d-sale ni se pare un epilog șăgalnic al unui contract îndrăzneț. Acest contract e nul, nu pentru că-i lipsește o apostilă sau un nuntă de înregistrare, ci pentru ca, în afară de genii și de fete în casă, cari prin definiție se pricep la toate, un om nu are dreptul să se angajeze la o treabă pe care nu o cunoaște.N’am nici un motiv să mă îndoiesc de corectitudinea personală a fostului director general și sunt dispus să cred că, de pildă, în faimoasa afacere a comenzii telegrafice de o sută locomotive, d-sa a opus presiunii dezinteresate a d-lui ministru Madgearu o docilitate egal de dezinteresată. Corectitudinea insa, nu e suficientă, fiindcă d- Vidrighin nu s’a tocmit paznic de noapte la o magazie de la B M ci, din nefericire, conducător al acelui complex organism care e C. F. R. Am în față raportul rezumativ al subcomisiunei de control, semnat de inginer Cristea Niculescu, Florin Vrioni din partea ministerului de comunicații și Dumitrescu din partea celui de Finanțe-La punctul 13 se examinează sistemul, din care d- Vidrighin își făcea o față, de a porni, după fiecare licitație, nesfârșite târguieli cu ofertanții, spre a ajunge la un minimum de preț- Teoretic, sistemul pare acceptabil- Practica: „In Noembrie 1929 s’a ținut licitația pentru aprovizionarea atelierelor cu scânduri de brad pe trimestrul întâi 1930- Din pricina tratativelor urmate cu furnizorii, hotărârea nu s’a luat decât în Martie 1930, când s'a obținut o reducere de aproximativ 350 000 lei asupra prețurilor de la licitație“S’a tocmit trei luni, veți zice, dar a câștigat în favoarea C. F. R. 350-000 lei Da, — decât: „Intre timp, așa cum se arată prin referatul NqfBfAZ/930 al Direcției FoorromwKfSi, ,'‘r.a cumpărat din comerț sub presiunea nevoilor, cantități mici, cari însumate dau circa 1500 metri cubi, cu 1800 lei nici sau cu aprox. 150 lei pe an cpeste prețul oferit la licitație, ceia ce face în realitate un spor de aprox. 2-700-000 lei și aceasta pentru a obține o reducere de 350-000 lei. Asta nu se mai numește a se tocmi- Asta se cheamă a scăpa trenul, ceea ce e cu deosebire grav pentru un director general de căi ferate- Dosarele ultimilor doi ani ai CFR- gem de asemenea constatări- Ele constituesc motivul adevărat și suficient al demiterii d-lui Vidrighin- și plătim demisia, fie, dar numirea, cine ne-o plătește ? * » Costin G. Sturdza Conspirațiile in Portugalia Guvernul portughez este fără îndoială acela, care a avut de suportat în ultimii ani, cele mai multe încercari de răsturnare. Dictatura care cârmuește astăzi destinele Portugaliei, nu a promis la venirea ei la Putere, înlăturarea imediată a tuturor greutăților ce stau în calea unei vieți economice prospere. Nu se poate însă nega că elementele ce sau succedat la guvern, de la instaurarea dictaturei, s’au străduit în mod sincer să aducă soluțiile cele mai practice și adaptabile timpurilor critice ce au urmat imediat după marea conflagrație mondială. Sursa de conspirațiuni la care asistă Portugalia în ultimul timp, paralizează viața economică și distruge energiile creatoare atât de necesare în aceste timpuri de criză economică și financiară și în timp ce, din cauza depresiunei economice ce domnește in lumea întreagă, agricultura Portugaliei suferă și ea urmări serioase. Nu avem intenția a ne amesteca în viața politică internă a unui alt Stat. Cercetători și observatori obiectivi nu putem să trecem cu vederea cele ce se petrec într'un Stat amic : dacă elementele ce luptă pentru dărâmarea dictaturei portugheze, ar fi dintr’aceia ce pot aduce în schimb programe de o vădită superioritate celor preconizate și aplicate de guvernul dictatorial, ar putea să câștige simpatii în opinia publică. Portugalia este, un oarecare măsură, cumpărătoare de produse de ale țării noastre. Indiscutabil că aceste relații comerciale pot lua un avânt și mai mare, iar coloniile ei imense pot deveni într’o bună zi un bun și important debușeu pentru multe din produsele solului și subsolului României. De aci decurge în mod normal dorința noastră ca în acea țară amică ordinea și bunăstarea economică internă să fie cât mai bune. Cei ce se bucură de tulburările ce produc în alte țări, numai pentru că ele au un substrat de așa zisă democrație, care în multe cazuri s’au dovedit a fi mai degrabă pornită din dorința de a parveni a unora sau din efectele propagandei perverse a internaționalei IlI-a, nu-și dau totdeauna bine seama că tulburările din țările cu cari întrețineri pe lângă legături de prietenie, și legături comerciale pot să aibă o influență nefavorabilă și asupra expansiunei noastre comerciale în afară, atât de necesară pentru a eși din drumul ce duce spre mizerie, pe care laolaltă cu multe state producătoare, trebue să-l evităm. Mirador Tie, scrapa țara, puterea mea de manca și puterea mea de iubire. Nicolae filipescu DiMichÉ Ciole In primele săptămâni după reinstalarea Regelui în drepturile sale, a fost — cum era și de așteptat — vizitat și intervievat de o seamă de ziariști străini, cari, aproape unanimi, după epuizarea tuturor celorlalte întrebări obicinuite, i-au pus aceiași stereotipă chestiune : — „înțelegeți, desigur Sire, să guvernați prin dictatură ?“, insinuare de care Regele a trebuit să se apere prin cea mai hotărâtă dezmințire. Cunoscând — prin perspectiva depărtărei mai precis decât mulți dintre noi — situația politică din România și adevăratele ei contururi rezultând din situațiunea noastră economică și socială, reporterii marilor ziare străine, în măsură de a judeca situațiunile politice prin comparație, au ajuns, cu toții deopotrivă, la aceiași concluziune formulată prin întrebarea pusă de ei Suveranului. Informat în toate amănuntele asupra vieței noastre politice, in lungii ani de exil pe care i-a consacrat unei cunoașteri mai precise a realităților invizibile de Obiceiu Suveranilor, Regele Carol al II-lea, a înțeles, ca, sub domnia Sa, România să realizeze, grație stăruinței sale și a colaborării tuturor românilor cu dor de țară, saitul binefăcător din orientalismul demoralizant în care zăcea, datorită unor vechi și urâte moravuri și a unor grele și cronice păcate. Și a făcut apel la patriotismul oamenilor de bine, și-a îndreptat chemarea către șefii tuturor partidelor noastre politice, — cerându-le tuturor unirea frățească, colaborarea bărbătească închinată exclusiv intereselor mari ale salvării țarei. Apelul Regelui a rămas fără efect. Partidele politice, lovite de o totală amnezie a greșelilor s’au supralicitat în oftirtea lor, pe cont propriu — pentru tămăduirea rezultatelor greșelilor... celorlalți. Țara întreagă a ascultat cu emoțiune chemarea, pe cât de bărbătească pe atât de mișcată a Regelui, pentru unirea tuturi insă oamenii noștri politici, exponenții și conducătorii partidelor, au rămas de piatră. Nu au auzit și nu au răspuns nimica. Iar unii din ei, cari, pasămite au răspuns chemărei regale — mai culpabili cu mult decât toți ceilalți — au bătut monedă electorală, „pro domo“, din chipul și cuvântul Regelui. Secătuită de era de guvernări incapabile și abuzive care i-a slăbit sufletul și viața timp de zece ani, țara, întoarce cu oroare spatele partidelor politice , noi și vechi, învechite în rele sau pe cale de a le deprinde. Pe drumurile satelor, ceia ce știu să vorbească cinstit țăranului român, primesc acelaș răspuns cinstit dar plin de o dureroasă amărăciune : — „Ne-au mințit cu toții și politica lor, a tuturor partidelor, ne-a adus în halul de astăzi. Fără vită în bătătură și cu ultima zdreanță vândută de bancă sau de perceptor !“. Iată cum judecă poporul pe democrații cari, timp de zece ani, s’au prăpădit de dragul lui. Din toate aceste triste constatări reese , întâi, partidele politice nu au dovedit patriotismul necesar ca, unindu-se între ele și trecând peste meschinele interese de clică, să răspundă chemărei Regelui , și al doilea , sătul de verbalismul sec și de „dragostea“ pentru el a partidelor politice, poporul e urăște și le disprețuește deopotrivă. Din aceste două constatări, se impune o concluzie : Partidele politice, înșelând așteptările poporului și-au pierdut încrederea lui. Ele nu mai pot deci constitui instrumentul de guvernare la îndemâna Regelui, în serviciul țărei. Țara însă, se cere guvernată, administrată și, mai ales, cinstit gospodărită. Moravurile politice și practicele economice și sociale se cer de asemenea înoite. Lucrul aceta, pe care partidele politice nu-l pot realiza, este totuși ușor realizabil prin râvna cinstită de binele țărei a unui mănunchiu de oameni care să nu fie legați de interese de club și de partizani. Nimeni nu vrea sau cere dictatura. Țara obosită și doborâtă la pământ de către acei cari au mințit-o că se guvernează prin poporul ei, — cere partidelor politice un armistițiu. In timpul acestui armistițiu răni sângerânde , se vor putea, vindeca, — o sperăm din tot sufletul — și îndrepta iar oamenii noștrii politici se vor promeni și purifica sufletește. Armistițiul acesta este cerut de cinstiți. Iarăși de acei cari iubesc cu adevărat poporul. Noi, nu facem altceva decât sa cerem și să tălmăcim ceea ce îi trebue țărei. Nici dictatură, dar nici „democrația“>do x nyu acum-Ci. gospodărirea cinstită a tarei de gospodari adevărați, iar nu de arendași*4 nesățioși și ne* 1. Paleologu Spre Meerea cercetărilor afacerii Gastric PARIS. 15. (Rador). — Lucrările comisiunei de anchetă parlamentară în legătură cu afacerea Oastric, sunt aproape terminate. In ceea ce privește modul cum au fost introduse acțiunile „Suna Wiscoss“ la Bursa din Paris, comisiunea de anchetă va desemna la sfârșitul acestei săptămâni pe raportorul său. Se crede că se va cere confisiunii să trimită această afacere în fața înaltei Curți a Senatului. Țepi „ Motto. Funcționarii publici se plâng de ne*dreptatea curbei salariilor” . Protestarea. inutilă. Orice minte înțeleaptă înțelege: dacă-i curbă nu poate să He... dreaptă, ■ Albion 9édéé dela Teatrul Ititio nai de SCARLAT KALI MACH I Cu ocazia premierei piesei „Act Veneția 1“ a d-lui Călin Petrescu, a eșit la iveală, în chip clar, toată debandada și tot noianul de intrigi m ficine, murdare și dăunătoare care domnește în instituția ,,zisă de cultură*' Teatrul Național. Cum această instituție se întreține de Statul român azi în zilele acestea de mare sărăcie, cu multe sacrificii, nu este admisibil ca bania Statului să fie dați pe gunoiu fiindcă sunt oameni, în fruntea unei instituții, pe cari îi preocupă mai mult interesele lor mici și combinațiunile lor oculte decât prosperitatea și înflorirea acestui templu de artă și cultura. De aceea, pentru a face odată pentru totdeauna lumină în bezna care domnește în jurul scenei Teatrului Național din Bucureștii, vom publica o serie de articole, în ziarul „Epoca“, în care vor fi expuse in chip clar și bine documentat toate abuzurile, toate nedreptățile, micile murdării și greșeli de ordin, cultural, care se comit la susnumituil teatru, de câtva timp încoace. Dar, să revenim la piesa „Act Venetian“ de d. Călin Petrescu. Autorul a încredințat rolurile d-nei Dida Solomon, d. Alex. Critico și J. Pop-Marțian, iar regia d. Șahighian. Repetițiile au început și înaintau în mod normal și satisfăcător, până ce, într'o bună zi, d. Camil Petrescu și-a făcut apariția și a început să dea indicații cu totul contrarii regizorului. Aci începe tot haosul. D. Omu Petrescu, care are pe lângă o infirmitate foarte plictisitoare pentru un regizor și alt mare cusut acela de a se crede un autor dramatic genial, fiindcă a scris piesele început Mitică Popescu și Mioara", a să vocifereze pe scena, distribuind insulte gratuite interpreților săi. Apoi, a mai făcut și altceva : s-a plimbat prin teatru și pe la cafenele spunând, în gura mare, că d-na Dida Solomon și d. Critico n‘au talent și că îi nenorocesc subtila capodoperă ,,Act Venețian“. Dar, dovada că acest fel de a se purta a unui autor dramatic cu interpreții săi, nu corespunde , de loc ,,Regulamentului interior de serviciu al Regiei Autonome a Teatrului Național din București“ este art. 3? , și Observațiunile autorului trebuesc făcută prin mijlocirea directorilor de scenă. Dacă vreo dificultate se ivește, singur, directorul o poate soluționa“. Acest articol concis, de care trebuia să facă uz d. Șahighian, când a văzut felul in care s'a purtat d. Camil Petrescu cu d-na Dida Solomon și cu d. Critico, ar fi clarificat numaidecât raporturile dintre autor și interpreți. Dar, d. Șahighian, ca să fie drăguț a vrut să împace capra și varza, dar nu a reușit să obține decât un haos definitiv în ceea ce privește regizarea piesei Act Venețian. Pentru a complecta cele privitoare la indicațiile autorului, vom extrage din recomandațiile scrise, date de el, d-nei Dida Solomon și d-lui Critico, părțile esențiale. (Hârtia dată d-lui Critico). 1. Lirism cu inovații. 2. In scenele când ai priceput cursa nu sta o clipă în loc, nici ca sa asculți replica ei. 3. In general, umblă mult pe scenă, etc., etc. (Hârtie dată d-nei Dida Solomon). 1 In fiecare secundă fă alt gest cu mâinile. (Adică 4500 de gesturi într-o oră și un sfert cât durează piesa). 2. Nu îmbrățișa de două ori în acelaș mod IIII 3. Fă gesturi gratuite: deschide cărți,rupe flori, joacă-te cu capacul casetei, cu rochia, privește-țe manicula. 4. (De la pasagiu!l din piesă,) cu histerie. 5. Fă și în vorbire parantezele, tot paranteze !?! etc., etc. Iată o parte din indicațiile altenulluiregizor, D-na Dida Solomon a renuințat de mai multe ori la rol, in favoarea unei interprete mai geniale. D-sa a reușit să joace rolul Altei frumos, cu distincție, numai grație marelui ei talent și inteligenței ei fine și, astfel nu a reușit să satisfacă bucuria meschină a multor colege — mine odiosie — care așteptau o înfrângere desăvârșită a interpretei. Dovadă că piesa a avut succes cu toate că a fos pusă la sfârșitul spectacolui, e că cortina a fost ridicată de douăsprezece ori și numele d-nei Dida Solomon a fost aclamat în sală. (Vreți martori ? Vă voiu aduce câți vreți. Sunt toți spectatorii, cari și-au plătit locurile). Acum, ceva cuvinte despre d. Critica, pe care presa întreagă (care nu cunoaște întotdeauna, toate secretele culiselor) l-a făcut cu ou și cu oțet. D. Alex. Critico, acum patru ani, la Teatrul Caragiale, de sub direcția d-nei Dida Solomon a jucat în piesa Ratații de Lenormand. Iată părerile câtorva critici despre felul de a interpreta a aceluiaș actor Critico: Iosif Nădejde: .,D. Critico și-a jucat rolul cu siguranță de sine, dând un relief deosebit scenei de beție și umorului din penultimul tablou...*. T. Bobeș , ,D. Critico, în rolul dificil al scriitorului a fost impresionant. In scena beției, pe care a interpretat-o gradând-o, a fost tulburător...“. A de Herz: ....a nuanțat admirabil toată starea sufletească a naufragiatului... Dacă grăbitul domn Petrovici vrea să mai convoace un mare consiliu în această chestie pot să-i aduc câte dovezi prea privitoare și la talentul d-nei Dida Solomon — el care a declarat că piesa genială a d-l Camil Petrescu a fost prost jucată. O pot face oricând și în fața oricărei comisiuni imparțiale. Dar, în Iulia, Limanul, Pescărușul, Camarazii, Ratații, etc. a fost un „regizor“, care cu bastonul său magic a știut să armonizeze jocul interpreților. Dacă interpretarea Actului Venețian“ n‘a fost desăvârșită vina cu direcții Teatrului Național. In această instituție nu domnește decât ură, invidie și haos, iar nu dragose de artă și ordine. In articolul viitor, mă voia ocupa de repertoriu și de moralitate a acestui repertoriu în legătură cu studenții și elevii de liceu, cari frecventează Teatrul Național. nr Izjudbt J;gâmvioa, eîs nea roarol