Epoca, iulie 1931 (nr. 725-751)
1931-07-24 / nr. 745
mo. 745 3 LEI REDACȚIA $1 ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No33 Reclame și inserții Se primesc la adorația ziarului și la toate agențiile de publicitate Ideien 362110 Tic, scumpa țara, puterea mea de manca și puterea mea de iubire. Nicolae ripescu Subitele de «ecapta Șieri ziarele au tratat acelaș subiect: partidul d-lui Argetoianu. Unele numai principial, altele aducând ... amănunte noui și pealocuri încercând chiar o mică intrigă: și d. Iorga lucrează la reorganizarea partidului său, paralel cu acțiunea partidistă a dlui Argetoianu, dar independent de ca!z . Ca subiect de vară, „partidul d-lui Argetoianu'’ nu este, mărturisim, prea rău ales. E, în orice caz, un subiect care mai descrețește puțin frunțile umbrite de griji. Nu strică oarecari motive de ilaritate, într’o vreme când calitatea revistelor de la Cărăbuș și de la Colos abia determină câteva zâmbete fugare... D. Argetoianu nu vrea să-și facă partid. D. Argetoianu nu-și face partid. D. Argetoianu nu-și va face partid. Iar întru cât privește „reorganizarea” partidului d-lui Iorga și „intrigile” încercate pe această temă, „Neamul româniesc” de aseară scrie: „In numărul de ori „Lupta” afirmă că d. profesor N. Iorga a delegat pe d. Munteanu Râmnic, subsecretar de Stat să reorganizeze partidul. E neadevărat. ..Lupta” mai spune că d. subsecretar de stat a trimes emisari in județe. Nu e adevărat. Că emisarii invită lumea să se înscrie la noi. E o minciună. Că încercarea d-lui Munteanu Râmnic se lovește de dificultăți. E o minciună”. E. ni se pare, destul de clar. Cu toate acestea subiectul de predilecție al polemicilor de presă va fi, pariem, cel puțin până la o nouă glumă a ministrului de finanțe, adelaș: partidul d-lui Argetoianu. Dar afară de partea ei veselă această perseverență comentatoare in jurul unei fantome, mai are un merit, luminează psihologia partidelor politice. In primul rând ,ele mărturisesc că se tem de un nou partid, că mă doresc și că ar lupta din răsputeri pentru a înpiedeca crearea lui. Și mărturisirea aceasta e de reținut... Apoi, cu toate cele întâmplate până azi, partidele nu se pot deprinde cu ideea că se poate lucra serios fără partid. Ele nu și-l pot închipui pe d. Argetoianu guvernând fără a-și creia un partid și mici pe d. profesor Iorga guvernând fără a-și „reorganiza” partidul. Partidele rămân pe linia lor, așa cum le știm și, în definitiv, ar fi și greu să le cerem o înțelegere care depășește mijloacele lor obișnuite. Dar toate acestea nu pot fi crea toate. Avem explicația comentariilor din ziare, dar nu avem și... partidul d-lui Argetoianu! Vor trece însă și obositoarele zile de vacanță și vor veni alte subiecte. Ar trebui vreun nou banchet, cu un nou discurs al d-lui Argetoianu... O formulă nouă, o glumlă, și-ar fi iar materie de comentat pentru o săptămână. Până atunci, în lipsă de altceva, avem o idee: ce-ar fi dacă s’ar inventa un conflict în guvern? Căci vacanța politică e abia la începutul ei... O. Situația din Rusia sovietică Declarațiile unui inginer german "„Zi ele acestea am reușit să am o co’nvorbire, — scrie colaboratorul lui, „Sozialisticesky Westinik, — cu un inginer german care a fost de câteva ori in Rusia sovietică. „înainte de toate trebuie să afirm — a început inginerul german, — că impresiunile mele de data aceasta în urma călătoriei Rusia Sovietică contrastează deosebit cu cele căpătate în toamna anului lui 1930. In rând cu refacerea, icoana catastrofei generale, este îngrozitoare. Dacă toamna trecută erau, la Moscova, mari cozi de așteptare, acum sunt grandioase. Dacă oamenii erau atunci, îmbrăcați sărăcăcios, acum aspectul locuitorilor Moscovei și altor orașe vizitate de mine, este literalmente, zguduitor. E suficient a spune că la Moscova nu se găsește încălțăminte spre vânzare cu desăvârșire și numai muncitorilor li se dă cu mari greutăți o încălțăminte de doli. Femeile sunt descuie..... A călători de la graniță până la Moscova este un martiriu adevărat, căci nicăeri nu se poate cumpăra ceva, nu se poate picura măcar un pahar de ceai. Călătorești ca într'o țară moartă.... „TRUCURI" PENTRU OBȚINEREA VALUTEI " „Se întrebuințează azi față de străini, în speranța obținerei valutei, un truc nou. Fără întrerupere chiamă prin telegrame cu rugămintea de a veni cu aeroplanul etc., pe directorii sau proprietarii marilor firme, făgăduindu-le comenzi și orice ademeniri. Aceștia sosesc, rămân cu săptămânile, plătesc câte 15 dolari pe zi, fiind jefuiți complectamente și, la urma urmelor, părăsesc Moscova, lăsând în țara Sovietelor mari cantități valutare... „CAMIERA DE PIATRA” „In provincie, unde mi-a fost dat să fiu un timp, viața este literalmente a veacului de piatră, lipsește petrolul (oamenii ard opăiețuri) de zahăr sau ceai nici pomină și în loc de ceai se bea un fel de cicoare, iar unicul aliment este pâinea și cartoful în cantități limitate. Viața provinciei, nu poate fi descrisă și nici un european nu și-ar putea măcar imagina că oamenii ar putea astfel să viețuiască. In Moscova eu n’am putut găsi nicieri hârtie de scris, iar ceiace m’a mirat peste măsură, e faptul că la Moscova au dispărut chiar și.... berăriile! „CE GÂNDESC MUNCITORII" Pornirile muncitorilor sunt greu de cunoscut și simțite numai prin întâmpinări fugitive și mai ales în Patria Sovietelor. Am călătorit spre Kiev într-un cuplu cu soldați roșii, am discutat cu ei și convorbirile lor erau pe tema: „Da, desigur, e rău la noi, însă peste doi ani să vezi?!”. Convorbirile dintre muncitori și fără ochiul G. P. U-ului, oarecum, sunt cam în acelaș fel. Credința că „Apusul se va comuniza în curând", este, pe cât se pare, sinceră în rândurile muncitorilor, cari, zdrențuiți și gogi, pe jumătate înfometați, sunt parcă, pătrunși de această credință”. Vineri Z4 [uite 1931 Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU „Titulaxul“ Foarte mulți muritori au tendința să confunde „titulaxul” cu produse farmaceutice ușor laxative ca „Quindlaxul”, sau cu faimoasa lampă „Petromax”, care înlocuește adesea lumina electrică la țară. De asemenea trebue îndepărtată orice confuzie cu apoponaxul. „Titulaxul” nu este curățenie, nici parfum, nici produs incandescent. Titulaxul este un microb, care se manifestă cu o deosebită virulență de patru-cinci ani, și care nu se desvoltă decât in anumite medii. Ca atâtea boli asiatice, ce n’au căpătat adevăratul lor caracter de virulență decât odată ajunse în Europa, „titulaxul” nu s’a putut desvoltă în mediul lui de origină; însemnatele oscilațiuni de temperatură din România, n’au fost niciodată prielnice înfloririi acestui microb, căruia îi trebue o climă dulce, ferită de vânturi și de curente. „Titulaxul” nu este deștept, nu trebue să fie deștept, ceva mai mult nu are voc să fie deștept. El își trage existența din „titulescu” care il hrănește și îl laudă. De îndată însă, ce un „titulax” încearcă să se ridice, în afară de mediul obicinuit, „titulescu” îl mănâncă. Nimeni nu trăește mai bine ca „titulaxul” când este docil. Hrana cea mai bună îi este rezervată, cu condiție să manifeste zi și noapte o cucernică admirațiune „titulescului”. Ca „ascococii” titularii formează colonii masive, care trăesc de obicei în întuneric. Nici o statistică din lume nu poate evalua numărul lor. Gările din occident sunt infectate de când călătorește „titulaxi” „titulescu”. Aci poți să-ți dai seamă de însemnătatea lor la lumina petromaxilor. „Titulaxii” fac propagandă. Rolul lor principal este să arate în străinătate cât de mare este „titulescu”. Pentru dânșii, țara românească este „titulescu”, bugetul este „itulescu”. Geneva este „titulescu”, puterea este „titulescu”. Când altul se află la cârmă în România, fără voia titulescului, „titularul” ia înfățișarea rozătorului. El lucrează, iar „titulescu” admiră opera îndeplinită. In ziua în care guvernul se va hotărî să distrugă această specie de microbi care otrăvește țara în străinătate, ii vom indica leacul. De obicei epidemiile se combat cu cheltueli; în cazul de față „titularul” se ucide prin economii. ★ In fata crizei I). Argetoianu vorbind despre repercusiunile crizei germane arată că la noi nu pot fi motive de vreo mare îngrijorare. Nu se observă la băncile din Ardeal, cari au legături cu finanța germană, nici un fel de alarmă a deponenților. Dar situația din Germania se va resimți la exportul nostru. Prin urmare, o nouă greutate adăugată celor existente. Cu toate acestea putem desfășurarea evenimentelor privi fără alarmă. Recolta de anul acesta este mult de-asupra mijlociei. S’a făcut grâu mult, toate păioasele și furagerele au dat o recoltă abundentă iar recolta porumbului de asemenea se anunță bogată. Aceasta înseamnă că oricam ar fi împrejurările europene, avem in propriile noastre mijloace posibilități de rezistență. Firește că nu stăm bine. Dar stăm mai bine decât alții, și constatarea aceasta este suficientă pentru a îndepărta orice alarmă- Trebue să ne deprindem cu două idei centrale, pe cari le expune foarte luminos d. R. Corteanu, în articolul său din „Argus"-ul de azi: Să nu ne gândim la împrumuturi externe, pe cari nu le-am putea face azi decât în condiții excesiv de grele. (D. Argetoianu a făcut interesante precizări, în această ordine de idei, în declarațiile publicate de „Dimineața“). Și nu trebue să legăm soarta țării de jocul azi nefavorabil al prețului cerealelor. Din potrivă, rezistenta noastră trebue organizată pe premiza că prețul cerealelor va scădea și mai mult. D. Corteanu formulează astfel aceste două puncte: „Trebue să socotim ca puncte date in rezolvarea unei probleme politice și sociale, să sperăm trecătoare, — aceste două elemente negative contra cărora nu putem lupta: neputinț*i de a reda statului și pieței noastre condițiuni normale de credit și neputința de a da produselor noastre prețul socotit ca normal“. Problema care se pune astfel, este departe de a fi insolubilă. Dar pentru aceasta este nevoe de mult mai puțin politicianism și de o mai nîtreagă înțelegere a situațiilor din partea tuturora. I. C. „Refacere“ sau descompunere ?.. Ni se relevă că în primele zile ale lunei Octombrie va avea loc la Cluj „marele” congres al partidului național-țărănesc. Primele pregătiri au și început să se facă, lansându-se instrucțiuni cu dublu conținut: linele din București cu proza d-lui Mihalache în ceea ce privește Vechiul Regat și altele din Cluj cu un caracter confidential datorite d-lui Alex. Vaida-Voevod. Asupra caracterului acestui congres ni se spune că el ar avea rolul, să facă oarecari modificări în chiar conformația partidului punându-se pe tapet în primul rând problema șefiei. Este știut de altfel că „sihastrul” de la Rădăcini, alimentează această chestiune mai mult ca oricând, prin nepoții d-sale și cei câțiva prieteni cari au rămas devotați „marelui om”. D. Boilă, a și început de altfel să amenințe, spunând oriunde i se ivește prilejul că în congres se vor desvălui lucruri senzaționale. Să fie oare o aluzie la d. Madgearu? Totuși, nu este exclus ca un mare număr de ardeleni să ceară inzistent o primenire a cadrelor întrucât zic ei — nu se mai poate tolera în sânul organizației, oameni cari au compromis cu desăvârșire partidul, prin afacerile veroase care le-au făcut. Dobreștii, Boilii, Madgeari și alții „ejusdem farinae” au rămas la posturile lor, sfidând opinia publică prin cinismul revoltător cari îl afișează în orice ocazie. Aceștia sunt nemulțumiții. Până la congres însă vor fi și aceștia reduși la tăcere așa că atunci nu va răsuna decât glasul „sihastrului” — dacă va lua parte la congres — sau numai a d-lui Vaida. Partidul național-țărănesc e în refacere! Această „refacere” pentru noi nu e decât începutul marei disoluții. 9 — Printre schimbările radicale care ultimul războiu mondial le pe adus în situația internă și externă a a Statelor și a națiunilor trebuesta notat și încetarea de fapt a faimosului „Drang nacht Osten” german, care a durat peste o mie de ani. Aceasta reese din cartea pe care a publicat-o de curând cunoscutul om politic polon Roman Dmowski sub titlul „Lumea postbelică și Polonia”. Dmowski arată că sub influența schimbărilor radicale produse în urma răsboiului toate concepțiile și toate devizele vechi antebelice au schimbat valoarea lor, trebuesc deci reanalizate și revizuite pentru stabili valoare lor reală actuală. Luamea întreagă se găsește în refacere și în reconstrucție, au decăzut State și națiuni vechi ridicându-se alte noi, vitale. Acest proces logic, firesc nu se poate nici opri nici acoperi cu devize vechi care au rămas simple fraze demagogice, simple bășici de săpun. Aceasta s-a întâmplat cu concepția expansiunei germane spre Răsărit cu faimosul „Drang nach Osten”. Deși această deviză servește încă politicei oficiale germane pentru a susține entuziasmul șovin revanșard agresiv față de noua Polonie, ea totuși nu se mai bazează pe o forță etnică germană reală. Și aceasta din simplul motiv că națiunea germană postbelică pierdut forța ei de înmulțire etnică a și o pierde din ce în ce mai mult. Controlul benevol al nașterilor, reducerea lor benevolă au cuprins masele întinse ale națiunei germane. Din cifrele oficiale publicate pentru anul 1929 reese o rapidă scădere a natalității la căsniciile germane: pe câtă vreme la începutul secolului curent fecunditatea acestor căsnicii era în medie iaa copii la o căsnicie, ea a scăzut în 1922 în toată Germania la 1,9î copii de un menaj. Dar cifrele sunt și mai elocvente pentru Berlinul, care a devenit orașul cu cea mai redusă natalitate din toate orașele Europei (0,92 copii pentru o căsnicie). Berlinul s-ar depopulat foarte repede dacă nu ar sufla încontinuu spre el elemente proaspete de la sate și din orașele mici. Deci populația întreagă a Germanie nu mai dorește să aibă copii. De la „Zweikindersystem”,apoi „Einkindersystem” germanii au ajuns acum la „Reinkindersystem”. S-a format la populația Germaniei un mare curent pentru abolirea faimosului articol 218 din Codul penal german care pedepsește provocarea de avort. Rezultatul evident al acestei scăderi a natalității îl formează și îl va forma din ce în ce mai mult o micșorare a populației actuale a Reichului. In special începe a fi vizibilă depopularea ținuturilor răsăritene ale Germaniei, aparținând Prusiei, ce se mărginește cu actuala Polonie. Astfel pe câtă vreme Saxonia are o densitate de populație de 333 suflete pe kimp această densitate este în Prusia Orientală numai de 61, în Pomerania Germană de 62, în provincia Brandenburg de 66, iar în bucățica din provincia Poznania rămasă Prusiei (Grenzmark Posen) abia de 13. Așa se explică de ce spade de fapt în Reichul Germen influența „Prusianismului” brutal, a cărui suport îl formau „Junkerii” din Răsăritul Prusiei descendenții direcți ai Cavalerilor teutoni hrăpăreți și răpitori ai căror cea mai expresivă întrunchipare o formau măririle prusace „Der grosse Fritz” și cancelarul de fier Bismarck. Expansiunea imperialistă germană slăbește în răsărit, iar punctul ei de greutate s-a mutat spre Germania de Sud. „Anschluss-ul” Austriei și expansiunea spre Sud-Estul Europei de a lungul Dunării trebuesc considerate ca expresiunea acestei schimbări de direcție a forțelor etnice germane. Deci pentru moment „Drang nach Osten” s’a schimbat în „Drang nach i’nec-Osten’" Așa se exptica deci toată politica prusacă, de agresivă germanizare a ținuturilor poloneze răpite a dat un lamentabil fiasco. Elementul german, așezat în acesta ținuturi printr’o sforțare sistematică a Prusiei, ce a durat peste 120 ani și a costat miliarde n’a format nici o dată decât o slabă pojghiță, fără nici o rădăcină adâncă, care a plesnit și s’a zvântat la prima schimbare radicală când Prusia și prusianismul înfrânt n’a mai putut s’o susțină. Aceasta s’a întâmplat nu numai grație conștiinței naționale a elementului autohton polon, dar și mai ales ca urmare a unei forțe superioare de înmulțire și a unei natalități mai mare ale acestui element. In momentul răsturnării dominațiunei germano-prusiene peste 690.000 de Germani așezați în ținuturile polone au părăsit benevol aceste ținuturi. Pojghița germană întinsă în mod artificial asupra acestor vechi ținuturi polone s’a șters deodată fără întrebuințare de forță, violență sau teroare. Orașe ce păreau germane au devenit deodată cele mai pur poloneze din toată Polonia, prin plecarea elementului venetic de funcționari, militari, comercianți, industriași, liber profesioniști germani. Astfel apărut cu fața lor cea adevărată orașele polone vechi ca Posnan (botezat de Nemți Posen), Gniezno (Gnesen), Torun (Thorn), Chelmno (Kulm) Chojnice (Könitz) etc. Mișcarea etnică germană, oprită prin extraordinara forță de înmulțire a poporului polon, a luat o direcție cu totul opusă a celei ce a avut-o până acuma timp de peste o mie de ani’ in loc de „Drang nach Osten” avem acuma in realitate un „Zuruckgang nach Westen”, o retragere spre Apus in loc de o expansiune spre Răsărit. Este exclus că acest fenomen elementar provocat prin jocul forțelor dinamice etnice poate fi oprit prin măsurile artificiale sub forma de „Ostilfe”, de fonduri de colonizare etc., la ce recurge oficialitatea germană în dorința ei de a rămâne fidelă tradiților vechi prusiene. Sporul populației în Polonia actuală este de 15,2 pe mia de locuitori. Polonia are actualmente un spor de populație de aproape jumătate de milion pe an. Dacă lucrurile ar rămâne in starea actuală se poate prevedea că populațiunea totală a Germaniei, care este actualmente de 64,2 milioana va scădea in anul 1875 la 49,6 milioane iar cea a Poloniei crescând încontinuu va egala în acest an pe populațiunea germană. Deci faimosul „Drang nach Osten” aparține trecutului. CRONICA EXTERNA Sfârșitul expansiunei Germane spre răsărit? Atentat împotriva guvernatorului din Bombay LONDRA, 22 (Rador). Un atentat s-a produs împotriva lui sir John Hotson, guvernatorul din Bombay, în timp ce acesta făcea o inspecție la Colegiul Ferguson din Poena. Atentatorul este un student, care a tras două focuri împotriva lui John Hotson. Unul din gloanțe a lovit un nasture de metal al hainei guvernatorului, în regiunea inimii, ricoșând iar celălalt glonț n’a nimerit. însuși sir Hotson observând pe atentator s’a repezit asupra lui, ajutat de aghiotantul său. Hotson a scăpat neatins. POAMRE &OMMII Doamna Anastasia Duca LVI de C. GANE Șerban Cantacuzino, înainte de a se desparte de Duca, îi spusese cu mărinimie, sau poate cu șiretenie: „Iată, în țara Moldovei,se aude c’au eșit Leșii. Vino pe la mine, că’ți este și Doamna la Brăila, și’i sta câtăva vreme acolo, și se voi griji de conace până vom „vedea cum o mai fi”. Insă Gheorghe Duca, mulțumi frumos, nu primi găzduirea oferită de fostul ibovnic al nevestei lui, și pornind, precum am arătat, la Mihai Apafii, se încredința că în adevăr erau în Moldova trebuie cam tulburi. Totuși, deși Apaffi îl sfătui și el să mai aștepte puțin și-i făgădui chiar că-i va da 1000 de pușcași pentru a liniști Moldova. Duca Vodă nu primi nici această propunere, căci i se părea lui că veștile venite din țară erau exagerate. Sfatul boerilor care înconjurau pe Vodă, cei ce se întorceau cu el de la Viena, se desbină și el în deosebite păreri. Vornicul Gavril Kostaki zise: Eu, Doamne, sfâtnesc așa, să eșim prin țara Muntenească. Doamna Măriei Tale este la Brăila, și de la Brăila, de va sta cineva împotriva Măriei Tale, atunci vei lua oaste de la Turci și de la Tătari și vei merge la scaun“. Insă iron.Costin logofătul (cronicarul), Constantin Postelnicul Gauceanu (Ciobanul) și Sandu Buhuș, (cumnatul Domnului) răspunseră într’un glas: „Dacă n’am mers în țara Muntenească când ne îmbiea Șerban Vodă, iar de ici ce să cătăm? Mai bine este să mergem drept prin Oituz, și dacă vom vedea că n'om putea merge la Iași,de răul Leșilor, vom luia-o pe Trotuș în jos și om merge la Focșani”. Gavril Kostaki, scos din fire, luă de piept pe Cristea, vătaful de aprozice, fiind nepot de vară primară a lui Vodă, îndrăznise să se amestece în sfatul boerilor celor mari, și-i răcni în obraz: „Fătu-meu, Cristea, eu sunt bătrân, iar tu ești tânăr. Vreau să știu cine duce pe Măria. La Vodă prin Oituz să-l dea neprietinilor?” Iar Postelnicul Constantin, luând apărarea tânărului, răspunse: „Eu îl duc, și pe sfatul meu merge”. — „Să-mi fie mărturie Dumnezeu ca eu nu’l sfătuesc” zise potolit bătrânul vornic Gavriliță „Și meargă Măria Sa sănătos, că eu nu voi merge” (1). Și așa, s’a dus vornicul Gavrilița, împreună cu Ion Racoviță, marele paharnic și cu Gheorghiță, al treilea logofăt, la Șerban Vodă în țara Muntenească, iar Duca Vodă cu cumnatul său Buhuș, cu Miron Gostin și cu postelnicul Canario, o apucă spre Oituz, eșind în Trotuș și de acolo merse la Domnești, moșia soacrăi lui Dafina, să facă sărbătorile Crăciunului și să apuce a vedea ce este de făcut pentru a potoli lucrurile în Moldova. Insă în Moldova lucrurile nu se mai puteau potoli, că era prea târziu. Iată anume ce se întâmplase: 1) Nicolae Costin și Ion Neculce. La plecarea lui din țară, Duca numise trei caimacami să-i vadă de grijă în timpul lipsei lui, spătarul Tader Paladi, cel pe care-l închisese și muncise, pe marele logofăt Nicolae Racoviță și pe Toader Ioardachi, vistiernicul. Stolnicul Gheorghiță Ciudiu, omul lui de încredere, avea un fel de drept de supraveghere ocultă asupra acestora. Când însă auziră ei de victoria lui Sobieski la Viena, intrară îndată în înțelegere, chiar Ciudiu el însuși, cu Petriceicu Vodă, fostul lor Domn, care trăia retras în Polonia, scriindu-i să ceară ajutorul marelui rege pentru a se întoarce în Moldova, căci era țara sătulă de domnia tiranică a Ducăi Vodă. Sobieski dădu lui Petriceicu cu atât mai ușor sprijinul cerut, cu cât el nu fusese mulțumit de îndoielnicele servicii aduse de Duca cauzei creștinătății. Pe de altă parte, Cazacii, profitând de dezastrul Turcilor, se resculară, alungând pe omul lui Duca din țara lor, și închinându-se și ei eroului zilei, Sobieski. In Noembrie 1683 Moldova fu deci invadată la Nord de Petriceicu Vodă cu oaste polonă, la Est de Cazaci, și la Vest, de altfel de Tătari, cari întorcâindu-se de la Viena în țara lor, nu pierdeau firește ocazia,să prade ”.Moldova. Pașa de la Bender încercă o opunere , cu mica garnizoană ce avea la îndemână, însă Sorocenii, Orheenii și Lăpușnenii, veșnicii gata la harță, unindu-se cu armata lui Petriceicu și cu acea a Cazacilor, învinseră pe Turci și înaintară asupra Iașilor, unde-i așteptau boerii moldoveni cu brațele deschise. De această întâmplare toată lumea fu mulțumită, afară de Doamna Anastasiia, care luându-și familia (doi băeți și șase fete, ginerele Ștefan) fugi în grabă la Focșani, unde, nesimțindu-se în siguranță, păși granița și se adăposti la Brăila. la Iași, Curtea Domnească și toate comorile Duculeștilor fură pustiite, de rămaseră de atunci toți săraci. Astfel stăteau lucrurile când sosi Gheorghe Duca la Domnești. Prima lui ,grijă fu să trimită la Brăila după Doamnă-sa, căci orice i-ar fi făcut ea, lui îi era dragă cu ochii din cap. Și era ușor de înțeles. Căci din tinerețele lui,când fusese după spusele lui Del Chiaro, un tânăr foarte, frumos, se trecuse mulți ani, și Vodă Dura se făcuse acum, zice Neculce, „gros, burduhos și bătrân; numai își cernea barba, pe atâta se cunoștea că nu avea a cătare minte sau frica lui Dumnezeu”. Doamna și popii din Brăila, sosind în Focșani. Iasă pâna să ajungă la Domnești, trupele polone și moldovenești i-o luară înainte. După ce ele, împreună cu oastea căzăcească, și având de căpetenie pe Ștefan Cerchez paharnicul, curățise țara de Tătari, acum înaintau asupra Domneștilor pentru a prinde pe Duca Vodă, viu sau mort. Peste Leși și Cazaci era mai mare Demidețki, iar peste Moldoveni armașul Varlam. In ajunul Crăciunului — că dăduse tocmai ■ atunci ninsoare și ger — ei ajunseră pe valea Trotușului, și’n ziua Sfintelor Sărbători, 25 Decembrie, într’o Marți, erau în fața Domneștilor, înconjurând curtea. Vodă se afla tocmai la masă cu Miron Gostin, cu Postelnicul Canano și alți boeri cu jupânesele lor, toate gătite și împodobite cu cum se cade la o zi ca juvaeruri, aceea a nașterii Domnului. Avură doar timp să închidă poarta și să se pregătească de un asediu, că erau zidurile groase și puternice. Oastea lui Vodă, cu care se întorsese din Ardeal, era numai de 140 de oameni, din cari 80 lipcani și 60 seimeni. Insă lipcanii fuseseră trimiși în ajun la Răcăciuni, să întâmpine podgheazurile leșești dear veni, și întâmpinându-le în adevăr, fură tăiați cu toții, scăpând unul, singur din 80. Acesta, făcând ocoluri și ascunzându-se prin dumbravi, merse la Domnești să înștiințeze pe Duca de cele întâmplate, însă când sosi în fața curții găsi podgheazul acolo, dând tocmai năvală în poartă, pe care, cu mare greu, ajunseră seimeni s'o închidă. Vodă, cu cei 60 de seimeni ce-i rămăsese, cu boernașii de curte și slugile domnești, vre-o sută de oameni cu totul, având și provizii destule și, știind că zidurile sunt bune, avea mai puțină grijă decât cumnatul său ,hatmanul Buhuș, care, dintr’o întâmplare, nu se afla în acea zi de Crăciun la masa domnească, ci era mai jos în sat, la o așezare a lui. Cum află că e curtea înconjurată și Vodă în pericol, încăleca în grabă și numai cu Dediul Serdarul și cu vre-o 5—6 lipcani, alergă într'acolo, însă, văzând mulțimea Lașilor, vre-o 500, dădu pinteni calului, și înapoindu-se acasă, își luă jupâneasa (Alexandra, fata lui Ureche) și fugiră amândoi în luncă cu sania, până la Focșani, unde știau că se află Doamna Anastasia. Aceasta se gătea tocmai să vie, cu toți copiii ei, la Domnești, căci nu știa cele ce se întâmplase. Aflând de la frate-său cum stau lucrurile, Doamna rămase nedumerită, neștiind ce este de făcut. Fratele ei Sandu Buhuș, o sfătui să nu mai stea mult pe gânduri și să-i dea bani să strângă oastea să meargă, să scoată pe Măria Sa Vodă din mâna neprietenilor”. Insă Doamna răspunse: „Meargă întâi să-l scoată, și apoi voi da”. Răspunsul acesta ne dă măsura dragostei ce purta Anastasia soțului ei, și ne desvăluește întreaga ei fire lipsită de bunătate și de mărinimie așa precum ne-o descriu cronicarii. Nicolae Costin spune de ea că „pe când Duca Vodă era și Domn, și vistiernic mare și neguțător și vameș, Doamnă-sa precupia toate câte erau în casă, cârciumărea bucatele, pânea, băutura și plocoanele ce le venea labeci, încă mânca iarna făcea boi de negoț și fânațele oamenilor săraci”. Ceia ce înseamnă că pe de o parte Moldovenii aprovizionau Curtea domnească pe gratis, iar pa TRECilTI yjtx!