Epoca, iulie 1931 (nr. 725-751)

1931-07-24 / nr. 745

mo. 745 3 LEI REDACȚIA $1 ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No33 Reclame și inserții Se primesc la ad­orația ziarului și la toate agențiile de publicitate Ideien 362110 Tic, scumpa țara, puterea mea de manca și puterea mea de iubire. Nicolae ripescu Subitele de «ecapta Și­eri ziarele au tratat a­cela­ș subiect: partidul d-lui Argetoia­­nu. Unele numai principial, altele aducând ... amănunte noui și pe­­alocuri încercând chiar o mică intrigă: și d. Iorga lucrează la reorganizarea partidului său, pa­­ralel cu acțiunea partid­istă a dlui Argetoianu, dar independent de ca!­z . Ca subiect de vară, „partidul d-lui Argetoianu'’ nu este, mărtu­risim, prea rău ales. E, în orice caz, un subiect care mai descre­țește puțin frunțile umbrite de griji. Nu strică oare­cari motive de ilaritate, într’o vreme când calitatea revistelor de la Cărăbuș și de la Colos abia determină câ­teva zâmbete fugare... D. Argetoianu nu vrea să-și fa­că partid. D. Argetoianu nu-și face partid. D. Argetoianu nu-și va face partid. Iar întru cât pri­vește „reorganizarea” partidului d-lui Iorga și „intrigile” încerca­te pe această temă, „Neamul ro­­mâniesc” de aseară scrie: „In numărul de ori „Lupta” a­­firm­ă că d. profesor N. Iorga a delegat pe d. Munteanu Râmnic, subsecretar de Stat să reorganize­ze partidul. E neadevărat. ..Lupta” mai spune că d. sub­secretar de stat a trimes emisari in județe. Nu e adevărat. Că emisarii invită­ lumea să se­ înscrie la noi. E o minciună. Că încercarea d-lui Munteanu Râmnic se lovește de dificul­tăți. E o minciună”. E. ni se pare, destul de clar. Cu toate acestea subiectul de pre­­­dilecție al polemicilor de presă va­­ fi, pariem, cel puțin până la o­­ nouă glumă a ministrului de fi­nanțe, adelaș: partidul d-lui Ar­­getoianu. Dar afară de partea ei veselă a­­ceastă perseverență comentatoa­re in jurul unei fantome, mai are un merit, luminează psih­ologia partidelor politice. In primul rând ,ele mărturisesc că se tem de un­­ nou partid, că mă doresc și că ar lupta din răsputeri pentru a înpiedeca crearea lui. Și mărturi­­sirea aceasta e de reținut... Apoi, cu toate cele întâmplate până azi, partidele nu se pot de­prinde cu id­eea că se poate lucra serios făr­ă partid. Ele nu și-l pot închipui pe d. Argetoianu guver­nând fără a-și creia un partid și mici pe d. profesor Iorga guver­nând fără a-și „reorganiza” par­tidul. Partidele rămân pe linia lor, așa cum le știm și, în defini­tiv, ar fi și greu să le cerem o înțelegere care depășește mijloa­cele lor obișnuite. Dar toate acestea nu pot fi crea toate. Avem explicația comenta­riilor din ziare, dar nu avem și... partidul d-lui Argetoianu! Vor trece însă și obositoarele zile de vacanță și vor veni alte subiecte. Ar trebui vre­un nou banchet, cu un nou discurs al d-lui Argetoianu... O formulă nouă, o glumlă, și-ar fi iar materie de co­mentat pentru o săptămână. Până atunci, în lipsă de altceva, avem o idee: ce-ar fi dacă s’ar inventa un conflict în guvern? Căci va­canța politică e abia la începu­tul ei... O. Situația din Rusia sovietică Declarațiile unui inginer german "„Zi ele acestea am reușit să am o co’n­vorbire, — scrie colaboratorul lui, „Sozialisticesky Westinik, — cu un inginer german care a fost de câteva ori in Rusia sovietică. „înainte de toate trebuie să afirm — a început inginerul german, — că impres­iunile mele de data acea­­­sta în urma călătoriei Rusia Sovie­tică contrastează deosebit cu cele căpătate în toamna anului lui 1930. In rând cu refacerea, icoana catas­trofei generale, este îngrozitoare. Dacă toamna trecută erau, la Mos­cova, mari cozi de așteptare, acum sunt grandioase. Dacă oamenii erau atunci, îmbrăcați sărăcăcios, acum aspectul locuitorilor Moscovei și al­tor orașe vizitate de mine, este li­teralmente, zguduitor. E suficient a spune că la Moscova nu se găsește încălțăminte spre vânzare cu desă­vârșire și numai muncitorilor li se dă cu mari greutăți o încălțăminte de doli. Femeile sunt descuie..... A călători de la graniță până la Mos­cova este un martiriu adevărat, căci nicăeri nu se poate cumpăra ceva, nu se poate picura măcar un pa­har de ceai. Călătorești ca într'o țară moartă.... „TRUCURI" PENTRU OBȚINEREA VALUTEI " „Se întrebuințează azi­­ față de străini, în speranța obținerei valu­tei, un truc nou. Fără întrerupere chiamă prin telegrame cu rugămin­tea de a veni cu aeroplanul etc., pe directorii sau proprietarii marilor firme, făgăduindu-le comenzi și orice ademeniri. Aceștia sosesc, ră­mân cu săptămânile, plătesc câte 15­ dolari pe zi, fiind jefuiți complec­ta­mente și, la urma urmelor, pără­sesc Moscova, lăsând­ în țara Sovie­telor mari cantități valutare... „CA­MI­ERA DE PIATRA” „In provincie, unde mi-a fost dat să fiu un­ timp, viața este­ literal­mente a veacului de piatră, lipsește petrolul (oamenii ard opăiețuri) de zahăr sau ceai nici pomină și în loc de ceai se bea un fel de cicoare, iar unicul aliment este pâinea și carto­ful în cantități limitate. Viața provinciei, nu poate fi des­crisă și nici un european nu și-ar putea măcar imagina că oamenii ar putea astfel să viețuiască. In­ Moscova eu n’am putut găsi nicieri hârtie de scris, iar­­ ceiace m’a mirat peste măsură, e faptul că la Moscova au dispărut chiar și.... berăriile! „CE GÂNDESC MUNCITORII" Pornirile muncitorilor sunt greu de cunoscut și simțite nu­mai prin întâmpinări fugitive și mai ales în Patria Sovietelor. Am călătorit spre Kiev într-un cuplu cu soldați roșii, am discutat cu ei și convorbirile lor erau pe tema: „Da, desigur, e rău la noi, însă peste doi ani să vezi?!”. Convorbirile dintre muncitori și fă­ră ochiul G. P. U-ului, oarecum, sunt cam în acelaș fel. Credința că „Apusul se va comuniza în curând", este, pe cât se pare, sinceră în rân­durile muncitorilor­, cari, zdrențuiți și gogi, pe jumătate înfometați, sunt parcă, pătrunși de această credință”. Vineri Z4 [uite 1931 Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU „Titulaxul“ Foarte mulți muritori au tendința să confunde „titulaxul” cu produse far­maceutice ușor laxative ca „Quindlaxul”, sau cu faimoasa lampă „Petro­­max”, care înlocuește a­­desea lumina electrică la țară. De asemenea trebue îndepărtată orice confu­zie cu apoponaxul. „Titulaxul” nu este cu­rățenie, nici parfum, nici produs incandescent. Titulaxul este un microb, care se manifestă cu o deosebită virulență de pa­­tru-cinci ani, și care nu se desvoltă decât in anumite medii. Ca atâtea boli asiatice, ce n’au căpătat adevăra­tul lor caracter de viru­lență decât odată ajunse în Europa, „titulaxul” nu s’a putut desvoltă în me­diul lui de origină; însemnatele oscilațiuni de temperatură din Ro­mânia, n’au fost niciodată prielnice înfloririi acestui microb, căruia îi trebue o climă dulce, ferită de vân­turi și de curente. „Titulaxul” nu este deș­tept, nu trebue să fie deș­tept, ceva mai mult nu are voc să fie deștept. El își trage existența din „titu­­lescu” care il hrănește și îl laudă. De îndată însă, ce un „titulax” încearcă să se ridice, în afară de mediul obicinuit, „titules­­cu” îl mănâncă. Nimeni nu trăește mai bine ca „titulaxul” când este docil. Hrana cea mai bună îi este rezervată, cu condiție să manifeste zi și noapte o cucernică admi­­rațiune „titulescului”. Ca „ascococii” titularii formează colonii masive, care trăesc de obicei în întuneric. Nici o statistică din lu­me nu poate evalua nu­mărul lor. Gările din occident sunt infectate d­e când călătorește „titulaxi” „titu­­lescu”. Aci poți să-ți dai seamă de însemnătatea lor la lumina petromaxi­­lor. „Titulaxii” fac propa­gandă. Rolul lor principal este să arate în străină­tate cât de mare este „ti­­tulescu”. Pentru dânșii, țara ro­mânească este „titules­­cu­”, bugetul este „­­itules­­cu”. Geneva este „titules­­cu”, puterea este „titu­­lescu”. Când altul se află la cârmă în România, fă­ră voia titulescului, „titu­larul” ia înfățișarea roză­torului. El lucrează, iar „titules­­cu” admiră opera îndepli­nită. In ziua în care guver­nul se va hotărî să distru­gă această specie de mi­crobi care otrăvește țara în străinătate, ii vom in­dica leacul. De obicei epidemiile se combat cu cheltueli; în cazul de față „titularul” se ucide prin economii. ★ In fata crizei I). Argetoianu vorbind despre repercusiunile crizei germane a­­rată că la noi nu pot fi motive de vreo mare îngrijorare. Nu se ob­servă la băncile din Ardeal, cari au legături cu finanța germană, nici­ un fel de alarmă a deponen­ților. Dar situația din Germania se va resimți la exportul nostru. Prin urmare, o nouă greutate adăuga­­tă celor existente. Cu toate acestea putem desfășurarea evenimentelor privi fără alarmă. Recolta de anul acesta este mult de-asupra mijlociei. S’a făcut grâu mult, toate păioasele și furagerele au dat o recoltă a­­bundentă iar recolta porumbului de asemenea se anunță bogată. Aceasta înseamnă că ori­cam­ ar fi împrejurările europene, avem in propriile noastre mijloa­ce posibilități de rezistență. Firește că nu stăm bine. Dar stăm mai bine de­cât alții, și con­statarea aceasta este suficientă pentru a îndepărta orice alarmă- Trebue să ne deprindem cu două idei centrale, pe cari le expune foarte luminos d. R. Corteanu, în articolul său din „Argus"-ul de azi: Să nu ne gândim la împrumu­turi externe, pe cari nu le-am pu­tea face azi de­cât în condiții ex­­cesiv de grele. (D. Argetoianu a făcut intere­sante precizări, în această ordine de idei, în declarațiile publicate de „Dimineața“). Și nu trebue să legăm soarta țării de jocul azi nefavorabil al prețului cerealelor. Din potrivă, rezistenta noastră trebue organi­zată pe premiza că prețul cerea­lelor va scădea și mai mult. D. Corteanu formulează astfel aceste două puncte: „Trebue să socotim ca puncte date in rezolvarea unei probleme politice și sociale, să sperăm tre­cătoare, — aceste două elemente negative contra cărora nu putem lupta: neputinț*i de a reda statu­lui și pieței noastre condițiuni nor­male de credit și neputința de a da produselor noastre prețul so­cotit ca normal“. Problema care se pune astfel, este departe de a fi insolubilă. Dar pentru aceasta este nevoe de mult mai puțin politicianism și de o mai n­îtreagă înțelegere a situa­țiilor din partea tuturora. I. C. „Refacere“ sau descompunere ?.. Ni se relevă că în primele zi­le ale lunei Octombrie va avea loc la Cluj „marele” congres al partidului național-țărănesc. Primele pregătiri au și înce­put să se facă, lansându-se in­strucțiuni cu dublu conținut: li­nele din București cu proza d-lui Mihalache în ceea ce privește Vechiul Regat și altele din Cluj cu un caracter confidential da­torite d-lui Alex. Vaida-Voevod. Asupra caracterului acestui congres ni se spune că el ar a­­vea rolul, să facă oarecari modi­ficări în chiar conformația par­tidului punându-se pe tapet în primul rând problema șefiei. Es­te știut de altfel că „sihastrul” de la Rădăcini, alimentează a­­ceastă chestiune mai mult ca oricând, prin nepoții d-sale și cei câțiva prieteni cari au ră­mas devotați „marelui om”. D. Boilă, a și început de altfel să amenințe, spunând oriunde i se ivește prilejul că în congres se vor desvălui lucruri senzațio­nale. Să fie oare o aluzie la d. Mad­­gearu? Totuși, nu este exclus ca un mare număr de ardeleni să cea­ră inzistent o primenire a cadre­lor întrucât zic ei — nu se mai poate tolera în sânul orga­nizației, oameni cari au compro­mis cu desăvârșire partidul, prin afacerile veroase care le-au fă­cut. Dobreștii, Boilii, Madgeari­ și alții „ejusdem farinae” au rămas la posturile lor, sfidând opinia publică prin cinismul revoltător cari îl afișează în orice ocazie. Aceștia sunt nemulțumiții. Până la congres însă vor fi și aceștia reduși la tăcere așa că atunci nu va răsuna decât gla­sul „sihastrului” — dacă va lua parte la congres — sau numai a d-lui Vaida. Partidul național-țărănesc e în refacere! Această „refacere” pentru noi nu e decât începutul marei di­soluții. 9 — Printre schimbările radicale care ultimul războiu mondial le pe adus în situația internă și externă a a Statelor și a națiunilor trebuesta notat și încetarea de fapt a faimo­­sului „Drang nacht Osten” german, care a durat peste o mie de ani. A­­ceasta reese din cartea pe care a publicat-o de curând cunoscutul om politic polon Roman Dmowski sub titlul „Lumea postbelică și Po­lonia”. Dmowski arată că sub influ­ența schimbărilor radicale produse în urma răsboiului toate concepțiile și toate devizele vechi antebelice au schimbat valoarea lor, trebuesc deci reanalizate și revizuite pentru stabili valoare lor reală actuală. Lu­a­mea întreagă se găsește în refacere și în reconstrucție, au decăzut State și națiuni vechi ridicându-se alte noi, vitale. Acest proces logic, firesc nu se poate nici opri nici acoperi cu devize vechi care au rămas simple fraze demagogice, simple bășici de săpun. Aceasta s-a întâmplat cu concep­ția expansiunei germane spre Răsă­rit cu faimosul „Drang nach Osten”. Deși această deviză servește încă politicei oficiale germane pentru a susține entuziasmul șovin revanșard agresiv față de noua Polonie, ea to­­tuși nu se mai bazează pe o forță et­nică germană reală. Și aceasta din simplul motiv că națiunea ge­rmană postbelică pierdut forța ei de înmulțire etnică a și o pierde din ce în ce mai mult. Controlul benevol al nașterilor, re­ducerea lor benevolă au cuprins masele întinse ale națiunei germa­ne. Din cifrele oficiale publicate pentru anul 1929 reese o rapidă scă­dere a natalității la căsniciile ger­mane: pe câtă vreme la începutul secolului curent fecunditatea acestor căsnicii era în medie iaa copii la o căsnicie, ea a scăzut în 1922 în toa­tă Germania la 1,9î copii de un me­naj. Dar cifrele sunt și mai eloc­vente pentru Berlinul, care a deve­nit orașul cu cea mai redusă nata­litate din toate orașele Europei (0,92 copii pentru o căsnicie). Berlinul s-ar depopulat foarte repede dacă nu ar sufla încontinuu spre el elemente proaspete de la sate și din orașele mici. Deci populația întreagă a Ger­manie nu mai dorește să aibă copii. De la „Zweikindersystem”,­­apoi „E­­inkindersystem” germanii au ajuns acum la „Reinkindersystem”. S-a format la populația Germaniei un mare curent pentru abolirea faimo­sului articol 218 din Codul penal german care pedepsește provocarea de avort. Rezultatul evident al acestei scă­deri a natalității îl formează și îl va forma din ce în ce mai mult o mic­­șorare a populației actuale a Rei­­chului. In special începe a fi vizi­bilă depopularea ținuturilor răsări­tene ale Germaniei, aparținând Pru­siei, ce se mărginește cu actuala Polonie. Astfel pe câtă vreme Sa­xonia are o densitate de populație de 333 suflete pe kimp această den­sitate este în Prusia Orientală nu­mai de 61, în Pomerania Germană de 62, în provincia Brandenburg de 66, iar în bucățica din provincia Poznania rămasă Prusiei (Grenz­mark Posen) abia de 13. Așa se ex­plică de ce spade de fapt în Reichul Germen influența „Prusianismului” brutal, a cărui suport îl formau „Junkerii” din Răsăritul Prusiei descendenții direcți ai Cavalerilor teutoni hrăpăreți și răpitori ai că­ror cea mai expresivă întrunchipare o formau măririle prusace „Der grosse Fritz” și cancelarul de fier Bismarck. Expansiunea imperialistă germa­nă slăbește în răsărit, iar punctul ei de greutate s-a mutat spre Germania de Sud. „Anschluss-ul” Austriei și expansiunea spre Sud-Estul Europei de a lungul Dunării trebuesc consi­derate ca expresiunea acestei schim­bări de direcție a forțelor etnice germane. Deci pentru moment „Drang nach Osten” s’a schimbat în „Drang nach i’nec-Osten’" Așa se exptica deci toată politica prusacă, de agresivă germanizare a ținuturilor poloneze răpite a dat un lamentabil fiasco. Elementul german, așezat în acesta ținuturi printr’o sforțare sistematică a Prusiei, ce a durat peste 120 ani și a costat miliarde n’a format nici o dată decât o slabă pojghiță, fără nici o rădăcină adâncă, care a ples­nit și s’a zvântat la prima schim­bare radicală când Prusia și prusia­­nismul înfrânt n’a mai putut s’o susțină. Aceasta s’a întâmplat nu numai grație conștiinței naționale a elementului autoh­ton polon, dar și mai ales ca urmare a unei forțe su­perioare de înmulțire și a unei na­talități mai mare ale acestui ele­ment. In momentul răsturnării domi­­națiunei germano-prusiene peste 690.000 de Germani așezați în ținu­turile polone au părăsit benevol a­­ceste ținuturi. Pojghița germană în­tinsă în mod artificial asupra aces­tor vechi ținuturi polone s’a șters deodată fără întrebuințare de forță, violență sau teroare. Orașe ce pă­reau germane au devenit de­odată cele mai pur poloneze din toată Po­lonia, prin plecarea elementului ve­netic de funcționari, militari, comer­cianți, industriași, liber profesio­niști germani. Astfel apărut cu fața lor cea adevărată orașele polone vechi ca Posnan (botezat de Nemți Posen), Gniezno (Gnesen), Torun (Thorn), Chelmno (Kulm) Chojnice (Könitz) etc. Mișcarea etnică germa­nă, oprită prin extraordinara forță de înmulțire a poporului polon, a luat o direcție cu totul opusă a ce­lei ce a avut-o până acuma timp de peste o mie de ani’ in loc de „Drang nach Osten” avem acuma in reali­tate un „Zuruckgang nach Westen”, o retragere spre Apus in loc de o expansiune spre Răsărit. Este exclus că acest fenomen ele­mentar provocat prin jocul forțelor dinamice etnice poate fi oprit prin măsurile artificiale sub forma de „Ost­ilfe”, de fonduri de colonizare etc., la ce recurge oficialitatea ger­mană în dorința ei de a rămâne fi­delă tradiților vechi prusiene. Sporul populației în Polonia actu­ală este de 15,2 pe mia de locui­tori. Polonia are actualmente un spor de populație de aproape jumă­tate de milion pe an. Dacă lucrurile ar rămâne in starea actuală se poa­te prevedea că populațiunea totală a Germaniei, care este actualmente de 64,2 milioana va scădea in anul 1875 la 49,6 milioane iar cea a Polo­niei crescând încontinuu va egala în acest an pe populațiunea germa­nă. Deci faimosul „Drang nach Os­ten” aparține trecutului. CRONICA EXTERNA Sfârșitul expansiunei Germane spre răsărit? Atentat împotriva guver­natorului din Bombay LONDRA, 22 (Rador).­­ Un aten­tat s-a produs împotriva lui sir John Hotson, guvernatorul din Bombay, în timp ce acesta făcea o inspecție la Colegiul Ferguson din Poena. Atentatorul este un student, care a tras două focuri împotriva lui John Hotson. Unul din gloanțe a lovit un nas­ture de metal al hainei guvernato­rului, în regiunea inimii, ricoșând iar celălalt glonț n’a nimerit. însuși sir Hotson observând pe atentator s’a repezit asupra lui, ajutat de a­­ghiotantul său. Hotson a scăpat ne­atins. POAMRE &OMMII Doamna Anastasia Duca LVI de C. GANE Șerb­an Cantacuzino, înainte de­ a se desparte de Duca, îi spusese cu mărinimie, sau poate cu șirete­nie: „Iată, în țara Moldovei,se aude c’au eșit Leșii. Vino pe la mine, că’ți este și Doamna la Brăi­la, și’i sta câtăva vreme acolo, și se voi griji de conace până vom „vedea­ cum o mai fi”. Insă Gheorghe Duca, mulțumi frumos, nu primi găzduirea oferi­tă de fostul ibovnic al nevestei lui, și pornind, precum am arătat, la Mih­ai Apafii, se încredința că în adevăr erau în Moldova trebuie cam tulburi. Totuși, deși Apaffi îl sfătui și el să mai aștepte puțin și-i făgădui chiar că-i va d­a 1000 de pușcași pentru a liniști Moldo­va. Duca Vodă nu primi nici a­­ceastă propunere, căci i se părea lui că veștile venite din țară erau exagerate. Sfatul boerilor care în­conjurau pe Vodă, cei ce se întor­ceau cu el de la Viena, se desbină și el în deosebite păreri. Vornicul Gavril Kostaki zise: Eu, Doamne, sfâtnesc așa, să eșim prin țara Muntenească. Doamna Măriei Ta­le este la Brăila, și de la Brăila, de va sta cineva împotriva Măriei Tale, atunci vei lua oaste de la Turci și de l­a Tătari și vei merge la scaun“. Insă i­ron.Costin logo­fătul (cronicarul), Constantin Pos­telnicul Gauceanu (Ciobanul)­ și Sandu Buhuș, (cumnatul Domnu­lui) răspunseră într’un glas: „Da­că n’am mers în țara Muntenească când­ ne îmbiea Șerban Vodă, iar de ici ce să cătăm? Mai bine este să­ mergem drept prin Oituz, și dacă vom vedea că n'om putea merge la Iași,de răul Leșilor, vom luia-o pe Trotu­ș în jos și om mer­ge la Focșani”. Gavril Kostaki, scos din fire, luă de piept pe Cri­­stea, vătaful de­­ aprozi­­ce, fiind ne­pot de vară primară a lui Vodă, îndrăznise să se­­ amestece în sfatul boerilor celor­ mari, și-i răcni în o­­braz: „Fătu-meu, Cristea, eu sunt bă­trân, iar tu ești tânăr. Vreau să știu cine duce pe Măria. La Vodă prin Oituz să-l dea neprietinilor?” Iar Postelnicul Constantin, luând apărarea tânărului, răspunse: „Eu îl duc, și pe sfatul meu merge”. — „Să-mi fie mărturie Dumnezeu ca eu nu’l sfătuesc” zise potolit bătrânul vornic Gavriliță „Și mea­r­gă Măria Sa sănătos, că eu nu voi merge” (1). Și așa, s’a dus vornicul Gavri­­lița, împreună cu Ion Racoviță, marele paharnic și cu Gheorghiță, al treilea logofăt, la Șerban Vodă în­ țara Muntenească, iar Duca Vo­dă cu cumnatul său Buhuș, cu Mi­ron Gostin și cu­­ postelnicul Cana­­rio, o apucă spre Oituz, eșind în­­ Trotuș și de acolo merse la Dom­nești, moșia soacrăi lui Dafina, să facă sărbătorile Crăciunului­­ și să­­ apuce a vedea ce este de făcut pen­tru­­ a potoli lucrurile în­ Moldova. Insă în Moldova lucrurile nu se mai puteau potoli, că era prea târ­ziu. Iată anume ce se întâmplase: 1) Nicolae Costin și Ion Ne­culce. La plecarea lui din țară, Duca numise trei caimacami să-i vadă de grijă în timpul lipsei lui, spă­tarul T­ader Paladi, cel pe­­ care-l închisese și muncise, pe marele lo­gofăt Nicolae Racoviță­ și pe Toa­­d­e­r Io­ardachi, vistiernicul. Stol­nicul Gheorghiță Ciudiu, omul lui de încredere, avea un fel de drept de supraveghere ocultă asupra a­­cestora. Când însă auziră ei de victoria lui Sobieski la Viena, intrară în­dată în înțelegere, chiar Ciudiu el însuși, cu Petriceicu Vodă, fostul lor Domn, care trăia retras în Po­lonia, scriindu-i să­ ceară ajutorul marelui rege pentru a se­ întoarce în Moldova, căci era țara sătulă de domnia tiranică a Ducăi Vodă. So­bieski dădu lui Petriceicu cu atât mai ușor sprijinul cerut, cu cât el nu fusese mulțumit de îndoielni­cele servicii aduse de Duca cauzei creștinătății. Pe de altă parte, Ca­zacii, profitând de dezastrul Tur­cilor, se resculară, alungând pe o­­mul lui Duca din țara lor, și înch­i­nându-se și ei eroului zilei, Sobies­ki. In Noem­brie 1683 Moldova fu deci invadată la Nord de Petricei­cu Vodă cu oaste polonă, la Est de Cazaci, și­ la Vest, de altfel de Tă­tari, cari întorcâindu-se de la Vie­na în țar­a lor, nu pierdeau firește ocazia,să prade ”.Moldova. Pașa de la Bender încercă o opunere , c­u mic­a­ garnizoană ce avea la înde­mână, însă Sorocenii, Orheenii și Lăpușnenii, veșnicii gata la harță, unindu-se cu armata lui Petricei­cu și­ cu acea­­ a Cazacilor, învin­­seră pe Turci și înaintară asupra Iașilor, unde-i așteptau boerii mol­doveni cu brațele deschise. De a­­ceastă întâmplare toată lumea fu mulțumită, afară de Doamna A­­nast­asiia, care luându-și familia (doi băeți și șase fete, ginerele Ștefan) fugi în grabă la Focșani, unde, nesimțindu-se în siguranță, păși granița și se adăposti l­a Brăi­la. la Iași, Curtea Domnească și toate comorile Duculeștilor fură pustiite, d­e rămaseră de atunci toți săraci. Astfel stăteau lucrurile când sosi Gheorghe Duca la Domnești. Prima lui ,grijă fu să trimită la Brăila după Doa­m­nă-sa, căci orice i-ar fi făcut ea, lui îi era dragă cu ochii din cap. Și era ușor de înțeles. Căci din tinereț­ele lui,­­când fusese după spusele lui Del Chiar­o, un tânăr foarte, frumos, se trecuse mulți ani, și Vodă Dura se făcuse acum, zice Neculce, „gros, bu­rduhos și bătrân; numai își cer­nea barba, pe atâta se cunoștea că nu avea a cătar­e minte sau frica lui Du­mnezeu”. Doamna și popii din Brăila, so­­sind în­ Focșani. Iasă pâna­ să a­­jun­gă la Domnești, trupele polo­ne și moldovenești i-o luară înain­te. După ce ele, împreună­ cu oa­stea căzăcească, și având de­ căpe­tenie pe Ștefan Cerchez paharni­cul, curățise țara de Tătari, acum înaintau asupra Domneștilor pen­tru a prinde pe Duca Vodă, viu sau mort. Peste Leși și Cazaci era mai mare Demidețki, iar peste Mol­do­veni armașul Varlam. In ajunul Crăciunului — că dăduse tocmai ■ atunci ninsoare și ger — ei ajun­seră pe valea Trotușului, și’n ziua Sfintelor Sărbători, 25 Decembrie, într’o Marți, erau în fața Domneș­tilor, înconjurând curtea. Vodă se afla tocmai la masă cu Miron Gos­tin, cu Postelnicul Canano și alți boeri cu jupânesele lor, toate gă­tite și împodobite cu cum se cade la o zi ca juvaeruri, aceea a nașterii Domnului. Avură doar timp să închidă poarta și să­ se pre­gătească de­ un asediu, că erau zi­durile groase și puternice. Oastea lui Vodă, cu care se întorsese din Ardeal, era numai de 140 de oameni, din cari 80 lipcani și 60 seimeni. Insă lipcanii fuseseră tri­miși în ajun la Răcăciuni, să în­tâmpine podgheazurile leșești de­ar veni, și întâmpinându-le în a­­devăr, fură tăiați cu toții, scăpând unul, singur din 80. Acesta, făcând ocoluri și ascunzându-se prin dum­bravi, merse la Domnești să înș­tiințeze pe Duca de cele întâmpla­te, însă când sosi în fața curții găsi podgheazul acolo, dând toc­mai năvală în poartă, pe care, cu mare greu, ajunseră seimeni­ s'o închidă. Vodă, c­u cei 60 de sei­meni ce-i rămăsese, cu boernașii de curte și slugile domnești, vre-o sută de oameni cu totul, având și provizii destule și, știind că zidu­rile sunt bune, avea mai puțină grijă decât cumnatul său ,hatma­nul Buhuș, care, dintr’o întâm­plare, nu se afla în acea zi de Cră­ciun la masa domnească, ci era mai jos în sat, la o­ așezare­­ a lui. Cum află că e curtea înconjurată­ și Vodă în­ pericol, încăleca în­ gra­bă și numai cu Dediul Serdarul și cu vre-o 5—6 lipcani, alergă într'a­­colo, însă, văzând mulțimea­ Lași­lor, vre-o 500, dădu pinteni calu­lui, și înapoindu-se acasă, își luă jupâneasa (Alexandra, fata lu­i Ureche) și fugiră amândoi în lun­că cu sania, până la Focșani, unde știau că se află Doamna Anasta­sia. Aceasta se gătea tocmai să vie, cu toți copiii ei, la Domnești, căci nu știa cele ce se întâmplase. A­­flând de la frate-său cum stau lu­crurile, Doamna rămase nedume­rită, neștiind ce este de făcut. Fra­tele ei Sandu Buhuș, o sfătui să nu mai stea mult pe gânduri și să-i dea bani să strângă oaste­a să mear­gă, să scoată pe Măria Sa Vodă din mâna neprietenilor”. Insă Doamna răspunse: „Meargă întâi să-l scoa­tă, și apoi voi da”. Răspunsul acesta ne dă măsura dragostei ce purta Anastasia soțu­lui ei, și ne desvăluește întreaga ei fire lipsită de bunătate și de mărinimie așa precum ne-o des­criu cronicarii. Nicolae Costin spu­­ne de ea că „pe când Duca Vodă era și Domn, și vistiernic mare și neguțător și vameș, Doamnă-sa precupia toate câte erau în casă, cârciumărea bucatele, pânea, bău­tura­­ și plocoanele ce le venea la­­beci, încă mânca iarna făcea boi de negoț și fânațele oamenilor săraci”. Ceia ce înseamnă că pe de o parte Moldovenii aprovizionau Curtea domnească pe gratis, iar pa­ TRECilTI yjtx!

Next