Epoca, ianuarie 1932 (nr. 881-904)

1932-01-15 / nr. 890

Nr. 890­3 LEI mintri și BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No33 Reclame și inserții Se primesc la ad­ trația ziarului și la toate agențiile de publicitate telefon 362110 S’a vorbit atât de statul ne­gustor, de statul necinstit, de stat împilator, de stat care nu-și înțelege rostul omorând gam­a care îi face ouăle de aur, în­cât este inutil să spunem că, până când statul nu va reintra în ro­lul său de îndrumător, apărător al granițelor patrimoniului nos­tru național și păstrător al or­­dinei publice, nu poate fi în­dreptate în țara noastră, astăzi a devenit o dogmă, că cea mai mare nenorocire a unei societăți organizate este eșirea statului ,din rolul său. Ori, toate democrațiile, cu cât au la bază mai mult analfabetism și cu cât au pretențiuni de a fi­­ mai înaintate, practică etatismul până la exces, în­cât se poate zice că au­­ adoptat soluți­unile socialiste cele mai marxiste, a­­jun­gând până la comunism. Toate pretinsele noi teorii, cale de cale mai înaintate, ta­xate de realizări a democrații­lor, nu sunt în realitate de­cât camuflarea principiului etatist, adică imixtiunea statului în toată viața cetățenilor și prin ac­țiune reflexă cetățeanul pierzând ori­ce inițiativă și așteptând to­tul de la stat. Partidele de stânga împing spre etatism, care se traduce prin funcționarism împins la­ exces, adică la risipă, la dilua­rea răspunderilor și mai ales la o atmosferă de apatie, fiind­că omul nemai fiind sigur pe nimic, devine și el la rândul său un risipitor și inconștient, iar de aci încolo începe cercul vițios, risipă la stat printr’un enorm a­­parat administrativ care nece­s­­it'stfii'F­­­iîiuirii, impozite, cari ating chiar capi­talul, cari scumpesc viața și con­secința logică, sărăcie generală, nemulțumiri pe toată linia, slă­birea­­ organismului nostru și sporirea poftelor dușmanilor cari ne înconjură, toată producția țării irosindu-se sub povara im­pozitelor, cari și ele la rândul lor se irosesc în mâinile funcționa­rilor și țara merge ca o bilă pe un plan înclinat, încep apoi justificările : teo­riile monedei diriginte, inflației monetare, economiei dirijate, care în realitate nu sunt de­cât tot atâtea vechituri prin care omenirea a trecut cu multe sute de ani în urmă, și aproape con­stant, ca să se repare tot răul fă­cut prin aplicarea acestor elu­­cubrațiuni ,a fost nevoe de în­toarcere înapoi spre câteva no­țiuni elementare, cari formează baza morală a naturii omenești, respectul de sine, respectul de bunul altuia, respectul dreptului de proprietate. Dar toate aceste noțiuni, con­­stituesc baza conservatorismu­lui : conservatorul prin forța lu­crurilor este gospodar și econom, prin opunere cu falsul democrat al celorlalte partide politice, care e risipitor ; conservatorul nu ar întreprinde nimic fără să aibă mijloacele necesare, socia­listul democrat nici nu se gân­dește la asemenea copilării, fi­indcă el atentează cu multă ușu­rință la punga contribuabilului ; conservatorul este prevăzător și prudent, ceilalți sunt incon­știenți ; conservatorul știe să respecte dreptul" altuia, angaja­mentul luat, cuvântul dat, pe când toate aceste noțiuni de or­din moral, sunt călcate în pi­cioare de­­ ceilalți sub masca in­tereselor superioare ale colecti­vității (?!) și în definitiv toate democrațiile rău înțelese au cos­tat pe contribuabil enorm de mult și materialicește și mora­licește. Iată de ce azi mai mult ca ori­când se simte nevoia unui par­tid de ordine, partid conserva­tor , și fără îndoială că pe lân­gă altele multe, partidele poli­tice de după războiu au la ac­tivul lor și marele păcat de a fi distrus vechiul partid conser­vator, care era o frână din cele mai puternice a tuturor tendin­țelor etatiste, socialiste și so­­cialisante cu care se fălesc, ba chiar se iau la întrecere absolut toate partidele noastre politice. Trebue să recunoaștem însă că în bună parte, distrugerea ve­chiului partid conservator, o poartă chiar partidul conservator din cauza timidității și modes­tiei sale, o slăbiciune a naturii conservatoare, adică tocmai con­trariul celorlalte partide de stânga care au­ reușit în mare parte cu ipocrizia și îndrăzneala să speculeze fantasmagoicele idei avansate a­le unei false demo­crații, în folosul unei pături foarte subțiri de profitori. Liga noastră „Vlad Țepeș” are adâncă convingere că renașterea vechiului partid conservator este o necesitate națională, o necesi­tate de viață a țărei noastre ; destul s’a cheltuit cu luxul unei administrațiuni destrăbălate și cu încercarea tuturor teoriilor utopice ; trebue să ne întoarcem înapoi la viața simplă și modes­tă fiindcă suntem săraci, și a­­ceastă întoarcere nu se poate fa­ce de­cât printr’un partid con­servator. Nicolae Mareș Muncitorii agricoli români, in Franța Pr­in diferite ziare, în ultimul­­ timp, și-au găsit ecou, proteste vehemente, contra modului în ca­re sunt tratați în Franța, lucră­torii agricoli români, care la adă­postul sugestiilor comisiunii spe­ciale din Oradea, au plecat în fața aurului pentru a câștiga o bucată de pâine. întâmplător am avut ocazia să cunosc pe reprezentantul minis­terului de agricultură francez și șeful delegației din Oradea­ Mare, d. Brassót. D-sa afectat de șar­jele pe care trebuise să le în­registreze în ultimul timp, s’a grăbit să-mi arate un teanc de scrisori prin care lucrătorii, în unanimitate ardeleni, își arătau mulțumirea de modul în care au fost primiți pe pământul francez. Ministerul francez de agricultură, și-a trimis reprezentantul lui, în acel punct de frontieră, pentru că acolo se conexează convoiurile de muncitori români, cu cei cehoslo­vaci. Tot în Oradea, existând și un inspectorat al muncii, lucru­­­rile se consumă, de acord. Mun­citorul român, semnează un con­­tract, pe baza căruia este expa­triat în Franța, pe spezele agri­cultorului francez, care îl anga­jează. Evident, dacă acest nou stil n­u este de un temperament mai feroce, apoi lucrătorul are, poate, de suferit unele neajun­suri. Dar în general, muncitorii agricoli au găsit o primire prie­­ten­ișcă și o situație acceptabilă. Muncitorul este rar voluntar. Dacă este nemulțumit, și Franța, are drept a reclama în cal­ feud­os, mi­ni­steru­lui agriculturei și consula­tului român. Contractul se face pe un an. Ceea ce mi s’a părut curios, este fa­ptul ca deși în Fran­ța există, e drept, în măsură re­dusă, șomaj, se mai importă lu­crători din alte țări. In primul rând am aflat că din România, anul trecut s’au importat abia două sute de lucrătorii Și apoi în Franța lucrătorii industriali francezi, nu vor cu nici un chip să-și schimbe felul de viață,și nu înțeleg să se deplaseze la câmpie, pentru a deveni muncitori agri­coli. Pământul fertil al țării noastre, ar fi putut să le întreb­e existența și lucrătorilor români, care azi sunt în alte colțuri ale lumii. Dar mulți din aceștia, sunt vizionari și poate cu dorul de aventură în suflet. Câțiva ani în Franța, în care timp ministerul nostru al muncii ar trebui să se intereseze mai de aproape de ei, fiindcă prin acest mod putem face și o propa­­gatur­ă filo-română, în țara prie­tenă, vor folosi unora din acești agricultori și altora mai puțin. Dar sunt convins că nu neajun­surile pe care uneori inerent le găsești între streini, au făcut pe unii muncitori să trimită mesagii îndurerate, ci numai dragostea (și aceasta trebue să ne fie o mân­­gâere pentru noi și o bucurie), pe care o poartă toți copiii aces­tei țări, pământului lor drag. Expatriat, pe meleagurile strei­ne, muncitorul român nu-și va pine nici­odată legăturile indiso­lubile de țarina sa, iar gândul îi va fi mereu spre câmpiile înver­zite, umbrite de crestele Carpa­­ților. ------ - v Theodor D. Tafos Vineri 15 Ianuarie 1932 Fondat in anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU re, scumpă țara, puterea mea de munca și puterea mea de iubire. Nicolae Impescu Germanofilia d-lui Argetoianu De ce nu putem îndrepta iară-ne obligați sa luăm apă­rarea d-lui Argetoianu împo­triva învinuirilor de germano­­filie pe care i le aduce presa parisi­ană. Un prieten francez care pe­trecuse mulți ani în România, îmi zicea în luna Octombrie la Paris : „Ce onoare i se face aci d-lui Argetoianu, comparând sentimentele sale germanofile cu convingerile lui Petre Carp. Pentru a fi germanofil trebue să crezi în ceva, să ai o orien­tare politică, bine hotărâtă. Sunt convins că d. Argetoia­nu trebue să pofnească de râs când citește că i se atribue convingeri". Prietenul avea dreptate, dar ce greu îi vine unui ro­mân să dea asemenea expli­­cațiuni. Abea mă despărți­ de acel prieten și dădui de altul care nu fusese în România. Și dânsul îmi vorbi de ger­­manofilia d-lui Argetoianu. La încercările mele de a-i dovedi contrariul cu explicații ceva mai puțin jenante ca a­­cele pe care le auzisem cu câteva clipe înainte, el îmi dă­du următorul argument pe ca­red socotea decisiv: Este, da sau nu, d. Argeto­ianu președintele sucursalei băncii de Dresda în Romă­­nia? Triumfător răspund că nu ! „Și nici n'a fost până în mo­­d­ lucrurile se încurcau. Nu mi-am pierdut însă să­rita și eram gata să-i răspund. P. Argetoianu prezidează su­cursala Băncii de Dresda cum prezidează zece alte instituții , 1­2 bancare și figurează în comi­tetul de direcție a cel puțin cinci­spre­zece alte societăți. Oferiți-i d-vcustră președinția unei mari bănci franceze, și veți vedea că nu vă va refu­za. Eram să vorbesc, când de­odată îmi dădui seama că nu eram la București, ci la Paris, unde cele două­zeci și cinci de consilii puteau produce un e­­fect nu tocmai fericit, încercai deci să dau o altă explicație, care impresionă pe interlocutorul meu : „Dacă vreți să fiți convinși că d. Argetoianu nu are senti­mente germanofile — zisei — întrebați la Berlin ce este? Sunt gata să țin orice prin­­soare că ni se va răspunde că este francofil". Hotărât omenirea este ne­dreaptă cu d. Argetoianu pe care n'avem des prilejul să-l apărăm dar căruia nu-i vom precupeți nici­odată sprijinul de câte ori este atacat pe ne­drept. Nu d-le Pertinax, d. Arge­toianu nu este germanofil! GRIGORE FILIPESCU Uneori ești tentat să crezi că problemele economice cele mai insolubile, ar fi, la noi, ușor so­luționate, dacă s’ar realiza un singur deziderat : pricepere și corectitudine în gospodăria sta­tului. Un cititor ne povestește cazul unui administrator de pescărie. Acest funcționar a fost destituit acum câtva timp pentru că di­recția pescăriilor își formase convingerea că este un element dăunător. Hotărîrea de destituire a fost a­­tacată în justiție, mergându-se până la Casație, și a fost menți­nută. Prin urmare nu fusese nici eroare, nici patimă politică. To­tuși, îndată ce s-a schimbat direc­ția pescăriilor, administratorul destituit a fost repus la locul său, la conducerea aceleiași adminis­trații, și cu aceleași însărcinări. Ce înseamnă acest procedeu ? Zdrelea scos din închisoare pen­tru a i se încredința paza avutu­lui public. Și cazul nu este izolat. De a­­ceea avem atâtea administrații de bunuri­ deficitare, de aceea milioane și milioane se topesc, se irosesc, de aceea nu se mai poate înfiripa nici măcar speran­ța îndreptărilor. In majoritatea cazurilor controlul chiar devine imposibil pentru că ar trebui să existe de fiecare controlor un inspector și acesta din urmă ar avea nevoe, la rândul lui, de un supra­inspector. Iar când, foarte rar, se ivește și câte un om de energie, care o ia în gât și vrea să facă, disprețuind toate inter­vențiile și trecând peste toate piedicile, curățenie, intervine to­tuși, până la urmă politicianis­mul, și tot eșafodajul bunelor in­tenții se dărâmă. Ne zbatem ca în povestea meș­terului Manole. Tot ce construim ziua se dărâmă noaptea, și toate soluțiile economice devin zadar­nice și glumețe. Trebue să îngro­păm de vie, între ziduri, ca în poveste, fata coșmarului gospo­dăriei românești: nepriceperea și incorectitudinea. Altfel orice măsuri s’ar lua vor fi de prisos și toate energiile și bunele in­tenții se vor irosi fără folos.­­j V. Teodor 1 mentul când a intrat în gu­vern? —­ întreabă prietenul. ECOUL REPARAȚIILOR Anularea reparațiilor germa­ne, pusă pe tapet pe cancelarul Bru­ening, acum câteva zile, mai mult din considerații de politi­că internă, va avea ecouri nebă­nuite. Ni se pare că atitudinea re­centă a Germaniei în chestia re­parațiilor, este destinată să mar­cheze o cotitură în evoluția cri­zei economice mondiale. Este notoriu că situația socia­lă a momentului în Germania formează obiectul de atenție al tuturor îngrijorărilor, nu numai din Germania,­ ci de pretutin­deni. Sunt în această țară 5 milioa­ne de șomeuri declarați, cari nu găsesc nimic de lucru în patria lor și cari nu pot fi exportați. Dacă le adăugăm acestora numă­rul lucrătorilor ce găsesc ocupa­ție numai o parte din zi sau din săptămână, precum și al acelora ce nu au nevoe de ajutoare, cari nu se trec deci pe statisticile de șomaj, precum și pe al acelora ce scapă oricăror statistici, vom ajunge la o cifră de cel puțin 7 milioane de șome­ri. Socotind acești 7 milioane, capi de fami­lie cu 2—3 membri, vom ajunge la rezultatul că în Germania, din 4 cetățeni numai trei lucrează, unul șomează. Majoritatea populației germa­ne locuește în orașe, în cari toate cele necesare strict existenței se cumpără cu bani, in cari ziua de mâine este în funcție de câș­tigul de mâine. Trandafiriu, nu ? O îmbunătățire a situației din Germania nu se poate aștepta decât de la procurarea de noui debușeuri industriei ei naționale. Insă, astăzi, când toate statele se înconjoară cu bariere vamale, când consumul mondial scade zi de zi, când țările neutilate se u­­tilează pentru a scăpa de tribu­tul industriei străine (să ne gân­dim numai la Rusia), când con­vențiile comerciale internațio­nale se tratează în spiritul con­­tingental și preferențial, debu­­șeurile germane scad tot mai mult, în loc de a crește. Contrabalansarea acestui tal­ger, care trage Germania tot mai la fund, ședea până astăzi în am­bianța politică mondială de în­țelegere și ajutorare pentru cei neputincioși. Astă vară li s’a acordat Ger­manilor amânarea reparațiilor cu un an și a unor datorii scurte cu 6 luni. Acum li s’ar fi mai acordat altă păsuire pen­tru reparații de 2, sau chiar de 3 ani. In af­ară de păsuirile re­parațiilor, destinate să amelio­reze situația bugetului Reichu­­lui, s’au mai acordat, Băncii Na­ționale germane credite impor­tante, cu care marca a fost ferită de prăbușire. In acelaș timp, băncile parti­culare și industriile germane se bucurau de credite străine pe termen scurt, păsuite mereu, ceea ce le dădea putința să facă față situației, scăpând dlc fali­ment. Cu aceste ajutoa­re și facili­tăți, criza nu era învinsă în Ger­mania, dar nu devenea catastro­fală— era ținută cel puțin în joc — și cu timpul s'ar mai fi gă­sit alte soluții mărunte, cu cari ar mai fi fost atenuată. Datorită prudenții și înțele­gerii de cari dădea dovadă po­litica germană, criza mondială se desfășura cel puțin fără compli­cații politice. Declarația cancelarului ger­­­­man, că refuză să mai plătească reparațiile, are această notă re­voluționară că face să se năru­­iască atmosfera de pace și de în­țelegere internațională, sub ra­portul politic și să se spulbere încrederea în vindecarea de la si­ne a rănilor crizei. Căci, dacă până astăzi criza nu a degenerat in convulsiuni sociale, faptul se datorește în cea mai mare parte credinței ge­nerale că pe calea acordurilor pacinice între națiuni, se va găsi soluția de ameliorare și însănă­toșire. Nu muriseră speranțele. Este fatal ca, atâta timp cât Statele Unite nu anulează dato­riile de răsboi ale învingători­lor de oli, aceștia să nu poată renunța la reparațiile datorate lor de învinși. Franța va lua atitutine con­tra gestului Germaniei. Chiar dacă ar neglija conse­cințele financiare ce decurg din acest gest, Franța încă nu ar pu­tea tolera ca învinsa de eli să-și impună voința cu justificarea că „așa vreau, așa fac”. Spiritul revanșard, ce se orga­nizează tot mai mult în jurul lui Hitler și Hugenberg ar căpăta, prin renunțarea Franței la re­presalii, primă de încurajare. A­ceste represalii se anunță deocamdată astfel: 1. Creditele acordate Reichu­­lui pe termen scurt, de Banca Reglementelor Internaționale din Băle, nu vor mai fi prelun­gite fără consimțimântul Fran­ței ; 2. Mărfurile germane vor fi prohibite la importul francez (6 miliarde franci anual, 40 miliar­de lei). Va urma prăbușirea mărcii și reducerea exportului și produc­ției industriale germane, destul de anemice și așa. (Recentul pact franco-rus sconta această eventualitate). Va mai urma un faliment ge­neral al întreprinderilor germa­ne, ceeace va atrage alte fali­mente bancare în Statele Unite, Anglia și Olanda, iar în Franța numai prin ricoșel. In tot cazul, Franța va­ avea mai puțin de suferit, nea­vând plasamente particulare în Ger­mania decât în infimă măsură. Din contră, capitalurile disponi­bile din țările n­umârate mai sus se vor precipita iarăși către Franța. Vom asista iarăși la e­­xodul aurului și la noi cascade valutare, cari pot atinge de data aceasta chiar și dolarul. Acest nou sdruncin al între­prinderilor particulare , comer­ciale, industriale și bancare —și al bugetelor publice — se va tra­duce printr-o sporire a șomaju­lui și o recrudescență a irita­­ției păturilor sociale. O singură măsură ar fi în sta­re să se opună acestor no­i plăgi: renunțarea Statelor Uni­te la datoriile de răsboi ale a­­lpților. Dar, Statele Unite au încercat în 1931 un deficit bu­getar de un miliard de dolari, 170 miliarde de lei, iar pentru 1932, fără a se socoti renunțarea la datoriile amintite, se scontea­ză un deficit de 2 miliarde și ju­mătate de dolari. Vor consimți Statele Unite ? Germania a făcut gestul lui Samson, deși nu avea nevoe. Căci, amânarea reparațiilor pe încă doi ani, consemțită de Fran­ța, ștergea problema de pe ordi­nea de zi, rămânând ca la expi­rarea acestui termen să se avi­zeze conform conjuncturii de a­­tunci, care ar putea fi cu totul alta. Nu știm dacă toți Filistenii vor cădea sub dărâmăturile tem­plului, dar Samson va cădea si­gur. Statele mai izolate de dansul acesta funambulesc, între cari se numără și România, vor fi tot mai mult obligate să se satis­facă prin propriile lor mijloace. Nu încape îndoială că cel puțin țara noastră este cea mai bine înzestrată de natură și cea mai bine favorizată de conjunctură, pentru a rezista victorios crizei. Ne îndreptăm spre o izolare generală a statelor, din punct de vedere al relațiilor econo­mice. I. Diaconescu -xox- Chestiunea creditelor germane Berlin, 13. (Rador).­­ Trata­tivele duse la Berlin între re­prezentanții bancherilor străini și creditorii particulari, pentru prelungirea creditelor pe ter­men scurt progresează favora­bil. Din cercurile competente se declară însă că nu poate fi vor­ba deocamdată de semnarea iminentă a unui acord. Tot ce se poate spune acum este că s'a produs o apropiere între tezele părților în cauză. -xox- Ex-regina Sofia a Greciei în agonie Franckfurt, 13 (Danub)­ Sofia, fosta regină a Greciei, mama principesei Elena a ex-regelui George, a sufe­ri rut o gravă operație abdomi­nală și de azi după amiază este în agonie. La căpătâiul reginei se a­­flă cei cinci copii ai săi, pre­cum și principesa Margare­ta, sora reginei Sofia, îm­preună cu soțul ei, ducele Friedrich Carol de Hessa. Ex-regina Sofia este în vâr­­stă de 61 ani. Conferința reparațiilor și punctul de vedere al­­ Iugoslaviei Conferința­ reparațiilor de la Lausanne și pregătirile în vede­rea ei sunt­ urmărite cu o aten­ție neobișnuită în cercurile poli­tice și guvernamentale din Iu­goslavia. Până în ultimele zile Iugoslavia nu a fost invitată la conferință­, dar totuși se speră că guvernul iugoslav va avea posi­bilitatea de a explica la Lausan­ne, factorilor competenți euro­peni, punctul său de vedere. A­­nularea reparațiilor ar fi pentru Iugoslavia foarte dăunătoare, căci va avea consecințe nefaste asupra vieței economice a țării. Bugetul Iugoslaviei a contat și contează pe plățile reparațiilor. Este încă bine în memorie că în timpul tratativelor în jurul pla­nului Young, Iugoslavia a făcut mari eforturi politice spre a apă­ra teza ei. Imediat ce s-au înce­put în vara anului acesta, con­sfătuirile experților la Bale, gu­vernul iugoslav a dispus o nouă cercetare a situației financiare a țării și a anunțat experților că Iugoslavia nu poate renunța la plățile germane de reparații, de­oarece bugetul ei va fi desorga­­nizat și desechilibrat. Obiecțiuni­­le guvernului din Belgrad n’au rămas fără ecou la Bale. Comi­­siunea experților a recunoscut punctul de vedere iugoslav și s-a anunțat la Belgrad că Iugoslavia se poate bizui pe ajutorul Băncii de Plăți Internaționale. Punctul de vedere actual al Marilor Puteri față de nevoile de reparații ale Iugoslaviei este deocamdată neclarificat. Cercu­rile politice din Belgrad stătite în indic­ațiunile anterioare. Iugo­slavia trebue să plătească State­­lor­ Unite, Franței și Angliei a­­proximativ 172 milioane dinari. In bugetul Jugoslaviei intră 880 milioane dinari din reparațiile germane. In prezent dacă Ame­rica n’ar reduce datoriile ce le are de încasat și în consecință și Franța și Anglia, și dacă Iu­goslavia ar mai trebui să piardă o astfel de mare sumă ca cea a reparațiilor, țara ar ajunge în­­tr’o situație neobișnuit de difici­lă. Ar avea nevoe de aproape un miliard dinari, ceea ce cu greu va putea obține având în vede­re criza agrară extraordinară din Iugoslavia. Cu aceste motive își va apăra guvernul iugoslav la Lausanne, punctul său de vedere în fața marilor Puteri, fie pe cale directă sau indirectă. Aceste ar­gumente sunt indicate și de pre­­­sa iugoslavă, care acordă în ul­timele zile un mare număr de articole conferinței de la Lausan­ne. Ziarele din Belgrad insistă că chestiunea reparațiilor for­mează pentru Iugoslavia o pro­blema de primul ordin, care in­teresează întreaga țară. Având în vedere pozițiunea specială a Iugoslaviei va fi necesar ca po­litica internațională să aibă și ea considerațiuni speciale pen­tru această țară. --------xg*-------— File de Bloc-Note» O Academie teatrală D. Mavrodî a hotărît să înființeze o Academie teatrală, care să între­gească activitatea Teatrului Națio­nal din București. Ideia este­­ foarte frumoasă.. Noi deși avem destul de mulți actori, a­­vem prea puțini actori buni. Evi­dent, unui actor îi trebuesc mai în­tâi de toate însușiri speciale, dar și pregătirea este absolut necesară. Că mulți actori, cari apar pe sce­nele noastre n’au o bună pregătire in acest sens, este neîndoios. Este de ajuns­­ să examinezi felul cum joa­că unii actori și apoi, să te gândești cum ar fi putut juca, spre a te­ lăs­muri. Sunt roluri mici din cari se pot face aproape în­totdeauna când e stăruință și pregătirea și talentul nu lipsește, adevărate creațiuni. Este­ cunoscut cazul celebrului regizor Max Reinhardt care înainte de a cu­noaște uriașele succese în monta­rea pieselor, a­­ fost un umil actor. Max Reinhardt, intr’una din pie­sele cunoscute, a interpretat un rol de proporții foarte reduse. Deși piesa aceea se reprezentase de foar­te multe ori nimeni nu remarcase micul rol care a fost încredințat marelui regizor de mai târziu, to­tuși acesta a găsit că rolul acesta merită oarecare atenție și l-a stu­diat cu sârguință. Rezultatul a fost că la premieră a fost mereu aplau­dat. Orice rol oferă posibilități de a atrage atenția publicului și de a obține aplauzele nu numai ale pu­blicului, ci și ale criticei. Pentru asta este însă absolut necesar ca în ceea ce privește arta dramatică și să posede oarecari calități scenice. Dar dacă cu actorii din această din urmă categorie nu mai este nimica, de făcut decât să li se dea un sfat prietenesc și anume să re­nunțe pentru totdeauna la teatru, pentru aceia cari au oarecare ta­lent, însă nu cunosc ceea ce este ■indispensabil pentru un actor, lea­cul poate fi găsit. Deaceia academia teatrală care va fi condusă de d. I. M. Sadovea­ nu nu poate fi decât bine venită. Nu ne îndoim că această acade­mie are un scop, cu mult mai larg. In orice caz ea însă, ar face un foarte mare serviciu, dacă ar putea să aducă pe drumul cel bun pe­ a­­cei actori, cari se prezintă mult mai slab decât le-ar îngădui puterile lor» din pricina lipsei de cunoștințe. ..................*•­. Dinu Roco­j

Next