Epoca, ianuarie 1932 (nr. 881-904)
1932-01-15 / nr. 890
Nr. 8903 LEI mintri și BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No33 Reclame și inserții Se primesc la ad trația ziarului și la toate agențiile de publicitate telefon 362110 S’a vorbit atât de statul negustor, de statul necinstit, de stat împilator, de stat care nu-și înțelege rostul omorând gama care îi face ouăle de aur, încât este inutil să spunem că, până când statul nu va reintra în rolul său de îndrumător, apărător al granițelor patrimoniului nostru național și păstrător al ordinei publice, nu poate fi îndreptate în țara noastră, astăzi a devenit o dogmă, că cea mai mare nenorocire a unei societăți organizate este eșirea statului ,din rolul său. Ori, toate democrațiile, cu cât au la bază mai mult analfabetism și cu cât au pretențiuni de a fi mai înaintate, practică etatismul până la exces, încât se poate zice că au adoptat soluțiunile socialiste cele mai marxiste, ajungând până la comunism. Toate pretinsele noi teorii, cale de cale mai înaintate, taxate de realizări a democrațiilor, nu sunt în realitate decât camuflarea principiului etatist, adică imixtiunea statului în toată viața cetățenilor și prin acțiune reflexă cetățeanul pierzând orice inițiativă și așteptând totul de la stat. Partidele de stânga împing spre etatism, care se traduce prin funcționarism împins la exces, adică la risipă, la diluarea răspunderilor și mai ales la o atmosferă de apatie, fiindcă omul nemai fiind sigur pe nimic, devine și el la rândul său un risipitor și inconștient, iar de aci încolo începe cercul vițios, risipă la stat printr’un enorm aparat administrativ care necesit'stfii'Fiîiuirii, impozite, cari ating chiar capitalul, cari scumpesc viața și consecința logică, sărăcie generală, nemulțumiri pe toată linia, slăbirea organismului nostru și sporirea poftelor dușmanilor cari ne înconjură, toată producția țării irosindu-se sub povara impozitelor, cari și ele la rândul lor se irosesc în mâinile funcționarilor și țara merge ca o bilă pe un plan înclinat, încep apoi justificările : teoriile monedei diriginte, inflației monetare, economiei dirijate, care în realitate nu sunt decât tot atâtea vechituri prin care omenirea a trecut cu multe sute de ani în urmă, și aproape constant, ca să se repare tot răul făcut prin aplicarea acestor elucubrațiuni ,a fost nevoe de întoarcere înapoi spre câteva noțiuni elementare, cari formează baza morală a naturii omenești, respectul de sine, respectul de bunul altuia, respectul dreptului de proprietate. Dar toate aceste noțiuni, constituesc baza conservatorismului : conservatorul prin forța lucrurilor este gospodar și econom, prin opunere cu falsul democrat al celorlalte partide politice, care e risipitor ; conservatorul nu ar întreprinde nimic fără să aibă mijloacele necesare, socialistul democrat nici nu se gândește la asemenea copilării, fiindcă el atentează cu multă ușurință la punga contribuabilului ; conservatorul este prevăzător și prudent, ceilalți sunt inconștienți ; conservatorul știe să respecte dreptul" altuia, angajamentul luat, cuvântul dat, pe când toate aceste noțiuni de ordin moral, sunt călcate în picioare de ceilalți sub masca intereselor superioare ale colectivității (?!) și în definitiv toate democrațiile rău înțelese au costat pe contribuabil enorm de mult și materialicește și moralicește. Iată de ce azi mai mult ca oricând se simte nevoia unui partid de ordine, partid conservator , și fără îndoială că pe lângă altele multe, partidele politice de după războiu au la activul lor și marele păcat de a fi distrus vechiul partid conservator, care era o frână din cele mai puternice a tuturor tendințelor etatiste, socialiste și socialisante cu care se fălesc, ba chiar se iau la întrecere absolut toate partidele noastre politice. Trebue să recunoaștem însă că în bună parte, distrugerea vechiului partid conservator, o poartă chiar partidul conservator din cauza timidității și modestiei sale, o slăbiciune a naturii conservatoare, adică tocmai contrariul celorlalte partide de stânga care au reușit în mare parte cu ipocrizia și îndrăzneala să speculeze fantasmagoicele idei avansate ale unei false democrații, în folosul unei pături foarte subțiri de profitori. Liga noastră „Vlad Țepeș” are adâncă convingere că renașterea vechiului partid conservator este o necesitate națională, o necesitate de viață a țărei noastre ; destul s’a cheltuit cu luxul unei administrațiuni destrăbălate și cu încercarea tuturor teoriilor utopice ; trebue să ne întoarcem înapoi la viața simplă și modestă fiindcă suntem săraci, și această întoarcere nu se poate face decât printr’un partid conservator. Nicolae Mareș Muncitorii agricoli români, in Franța Prin diferite ziare, în ultimul timp, și-au găsit ecou, proteste vehemente, contra modului în care sunt tratați în Franța, lucrătorii agricoli români, care la adăpostul sugestiilor comisiunii speciale din Oradea, au plecat în fața aurului pentru a câștiga o bucată de pâine. întâmplător am avut ocazia să cunosc pe reprezentantul ministerului de agricultură francez și șeful delegației din Oradea Mare, d. Brassót. D-sa afectat de șarjele pe care trebuise să le înregistreze în ultimul timp, s’a grăbit să-mi arate un teanc de scrisori prin care lucrătorii, în unanimitate ardeleni, își arătau mulțumirea de modul în care au fost primiți pe pământul francez. Ministerul francez de agricultură, și-a trimis reprezentantul lui, în acel punct de frontieră, pentru că acolo se conexează convoiurile de muncitori români, cu cei cehoslovaci. Tot în Oradea, existând și un inspectorat al muncii, lucrurile se consumă, de acord. Muncitorul român, semnează un contract, pe baza căruia este expatriat în Franța, pe spezele agricultorului francez, care îl angajează. Evident, dacă acest nou stil nu este de un temperament mai feroce, apoi lucrătorul are, poate, de suferit unele neajunsuri. Dar în general, muncitorii agricoli au găsit o primire prietenișcă și o situație acceptabilă. Muncitorul este rar voluntar. Dacă este nemulțumit, și Franța, are drept a reclama în cal feudos, ministerului agriculturei și consulatului român. Contractul se face pe un an. Ceea ce mi s’a părut curios, este faptul ca deși în Franța există, e drept, în măsură redusă, șomaj, se mai importă lucrători din alte țări. In primul rând am aflat că din România, anul trecut s’au importat abia două sute de lucrătorii Și apoi în Franța lucrătorii industriali francezi, nu vor cu nici un chip să-și schimbe felul de viață,și nu înțeleg să se deplaseze la câmpie, pentru a deveni muncitori agricoli. Pământul fertil al țării noastre, ar fi putut să le întrebe existența și lucrătorilor români, care azi sunt în alte colțuri ale lumii. Dar mulți din aceștia, sunt vizionari și poate cu dorul de aventură în suflet. Câțiva ani în Franța, în care timp ministerul nostru al muncii ar trebui să se intereseze mai de aproape de ei, fiindcă prin acest mod putem face și o propagatură filo-română, în țara prietenă, vor folosi unora din acești agricultori și altora mai puțin. Dar sunt convins că nu neajunsurile pe care uneori inerent le găsești între streini, au făcut pe unii muncitori să trimită mesagii îndurerate, ci numai dragostea (și aceasta trebue să ne fie o mângâere pentru noi și o bucurie), pe care o poartă toți copiii acestei țări, pământului lor drag. Expatriat, pe meleagurile streine, muncitorul român nu-și va pine niciodată legăturile indisolubile de țarina sa, iar gândul îi va fi mereu spre câmpiile înverzite, umbrite de crestele Carpaților. ------ - v Theodor D. Tafos Vineri 15 Ianuarie 1932 Fondat in anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU re, scumpă țara, puterea mea de munca și puterea mea de iubire. Nicolae Impescu Germanofilia d-lui Argetoianu De ce nu putem îndrepta iară-ne obligați sa luăm apărarea d-lui Argetoianu împotriva învinuirilor de germanofilie pe care i le aduce presa parisiană. Un prieten francez care petrecuse mulți ani în România, îmi zicea în luna Octombrie la Paris : „Ce onoare i se face aci d-lui Argetoianu, comparând sentimentele sale germanofile cu convingerile lui Petre Carp. Pentru a fi germanofil trebue să crezi în ceva, să ai o orientare politică, bine hotărâtă. Sunt convins că d. Argetoianu trebue să pofnească de râs când citește că i se atribue convingeri". Prietenul avea dreptate, dar ce greu îi vine unui român să dea asemenea explicațiuni. Abea mă despărți de acel prieten și dădui de altul care nu fusese în România. Și dânsul îmi vorbi de germanofilia d-lui Argetoianu. La încercările mele de a-i dovedi contrariul cu explicații ceva mai puțin jenante ca acele pe care le auzisem cu câteva clipe înainte, el îmi dădu următorul argument pe cared socotea decisiv: Este, da sau nu, d. Argetoianu președintele sucursalei băncii de Dresda în Romănia? Triumfător răspund că nu ! „Și nici n'a fost până în mod lucrurile se încurcau. Nu mi-am pierdut însă sărita și eram gata să-i răspund. P. Argetoianu prezidează sucursala Băncii de Dresda cum prezidează zece alte instituții , 12 bancare și figurează în comitetul de direcție a cel puțin cincisprezece alte societăți. Oferiți-i d-vcustră președinția unei mari bănci franceze, și veți vedea că nu vă va refuza. Eram să vorbesc, când deodată îmi dădui seama că nu eram la București, ci la Paris, unde cele douăzeci și cinci de consilii puteau produce un efect nu tocmai fericit, încercai deci să dau o altă explicație, care impresionă pe interlocutorul meu : „Dacă vreți să fiți convinși că d. Argetoianu nu are sentimente germanofile — zisei — întrebați la Berlin ce este? Sunt gata să țin orice prinsoare că ni se va răspunde că este francofil". Hotărât omenirea este nedreaptă cu d. Argetoianu pe care n'avem des prilejul să-l apărăm dar căruia nu-i vom precupeți niciodată sprijinul de câte ori este atacat pe nedrept. Nu d-le Pertinax, d. Argetoianu nu este germanofil! GRIGORE FILIPESCU Uneori ești tentat să crezi că problemele economice cele mai insolubile, ar fi, la noi, ușor soluționate, dacă s’ar realiza un singur deziderat : pricepere și corectitudine în gospodăria statului. Un cititor ne povestește cazul unui administrator de pescărie. Acest funcționar a fost destituit acum câtva timp pentru că direcția pescăriilor își formase convingerea că este un element dăunător. Hotărîrea de destituire a fost atacată în justiție, mergându-se până la Casație, și a fost menținută. Prin urmare nu fusese nici eroare, nici patimă politică. Totuși, îndată ce s-a schimbat direcția pescăriilor, administratorul destituit a fost repus la locul său, la conducerea aceleiași administrații, și cu aceleași însărcinări. Ce înseamnă acest procedeu ? Zdrelea scos din închisoare pentru a i se încredința paza avutului public. Și cazul nu este izolat. De aceea avem atâtea administrații de bunuri deficitare, de aceea milioane și milioane se topesc, se irosesc, de aceea nu se mai poate înfiripa nici măcar speranța îndreptărilor. In majoritatea cazurilor controlul chiar devine imposibil pentru că ar trebui să existe de fiecare controlor un inspector și acesta din urmă ar avea nevoe, la rândul lui, de un suprainspector. Iar când, foarte rar, se ivește și câte un om de energie, care o ia în gât și vrea să facă, disprețuind toate intervențiile și trecând peste toate piedicile, curățenie, intervine totuși, până la urmă politicianismul, și tot eșafodajul bunelor intenții se dărâmă. Ne zbatem ca în povestea meșterului Manole. Tot ce construim ziua se dărâmă noaptea, și toate soluțiile economice devin zadarnice și glumețe. Trebue să îngropăm de vie, între ziduri, ca în poveste, fata coșmarului gospodăriei românești: nepriceperea și incorectitudinea. Altfel orice măsuri s’ar lua vor fi de prisos și toate energiile și bunele intenții se vor irosi fără folos.j V. Teodor 1 mentul când a intrat în guvern? — întreabă prietenul. ECOUL REPARAȚIILOR Anularea reparațiilor germane, pusă pe tapet pe cancelarul Bruening, acum câteva zile, mai mult din considerații de politică internă, va avea ecouri nebănuite. Ni se pare că atitudinea recentă a Germaniei în chestia reparațiilor, este destinată să marcheze o cotitură în evoluția crizei economice mondiale. Este notoriu că situația socială a momentului în Germania formează obiectul de atenție al tuturor îngrijorărilor, nu numai din Germania, ci de pretutindeni. Sunt în această țară 5 milioane de șomeuri declarați, cari nu găsesc nimic de lucru în patria lor și cari nu pot fi exportați. Dacă le adăugăm acestora numărul lucrătorilor ce găsesc ocupație numai o parte din zi sau din săptămână, precum și al acelora ce nu au nevoe de ajutoare, cari nu se trec deci pe statisticile de șomaj, precum și pe al acelora ce scapă oricăror statistici, vom ajunge la o cifră de cel puțin 7 milioane de șomeri. Socotind acești 7 milioane, capi de familie cu 2—3 membri, vom ajunge la rezultatul că în Germania, din 4 cetățeni numai trei lucrează, unul șomează. Majoritatea populației germane locuește în orașe, în cari toate cele necesare strict existenței se cumpără cu bani, in cari ziua de mâine este în funcție de câștigul de mâine. Trandafiriu, nu ? O îmbunătățire a situației din Germania nu se poate aștepta decât de la procurarea de noui debușeuri industriei ei naționale. Insă, astăzi, când toate statele se înconjoară cu bariere vamale, când consumul mondial scade zi de zi, când țările neutilate se utilează pentru a scăpa de tributul industriei străine (să ne gândim numai la Rusia), când convențiile comerciale internaționale se tratează în spiritul contingental și preferențial, debușeurile germane scad tot mai mult, în loc de a crește. Contrabalansarea acestui talger, care trage Germania tot mai la fund, ședea până astăzi în ambianța politică mondială de înțelegere și ajutorare pentru cei neputincioși. Astă vară li s’a acordat Germanilor amânarea reparațiilor cu un an și a unor datorii scurte cu 6 luni. Acum li s’ar fi mai acordat altă păsuire pentru reparații de 2, sau chiar de 3 ani. In afară de păsuirile reparațiilor, destinate să amelioreze situația bugetului Reichului, s’au mai acordat, Băncii Naționale germane credite importante, cu care marca a fost ferită de prăbușire. In acelaș timp, băncile particulare și industriile germane se bucurau de credite străine pe termen scurt, păsuite mereu, ceea ce le dădea putința să facă față situației, scăpând dlc faliment. Cu aceste ajutoare și facilități, criza nu era învinsă în Germania, dar nu devenea catastrofală— era ținută cel puțin în joc — și cu timpul s'ar mai fi găsit alte soluții mărunte, cu cari ar mai fi fost atenuată. Datorită prudenții și înțelegerii de cari dădea dovadă politica germană, criza mondială se desfășura cel puțin fără complicații politice. Declarația cancelarului german, că refuză să mai plătească reparațiile, are această notă revoluționară că face să se năruiască atmosfera de pace și de înțelegere internațională, sub raportul politic și să se spulbere încrederea în vindecarea de la sine a rănilor crizei. Căci, dacă până astăzi criza nu a degenerat in convulsiuni sociale, faptul se datorește în cea mai mare parte credinței generale că pe calea acordurilor pacinice între națiuni, se va găsi soluția de ameliorare și însănătoșire. Nu muriseră speranțele. Este fatal ca, atâta timp cât Statele Unite nu anulează datoriile de răsboi ale învingătorilor de oli, aceștia să nu poată renunța la reparațiile datorate lor de învinși. Franța va lua atitutine contra gestului Germaniei. Chiar dacă ar neglija consecințele financiare ce decurg din acest gest, Franța încă nu ar putea tolera ca învinsa de eli să-și impună voința cu justificarea că „așa vreau, așa fac”. Spiritul revanșard, ce se organizează tot mai mult în jurul lui Hitler și Hugenberg ar căpăta, prin renunțarea Franței la represalii, primă de încurajare. Aceste represalii se anunță deocamdată astfel: 1. Creditele acordate Reichului pe termen scurt, de Banca Reglementelor Internaționale din Băle, nu vor mai fi prelungite fără consimțimântul Franței ; 2. Mărfurile germane vor fi prohibite la importul francez (6 miliarde franci anual, 40 miliarde lei). Va urma prăbușirea mărcii și reducerea exportului și producției industriale germane, destul de anemice și așa. (Recentul pact franco-rus sconta această eventualitate). Va mai urma un faliment general al întreprinderilor germane, ceeace va atrage alte falimente bancare în Statele Unite, Anglia și Olanda, iar în Franța numai prin ricoșel. In tot cazul, Franța va avea mai puțin de suferit, neavând plasamente particulare în Germania decât în infimă măsură. Din contră, capitalurile disponibile din țările numârate mai sus se vor precipita iarăși către Franța. Vom asista iarăși la exodul aurului și la noi cascade valutare, cari pot atinge de data aceasta chiar și dolarul. Acest nou sdruncin al întreprinderilor particulare , comerciale, industriale și bancare —și al bugetelor publice — se va traduce printr-o sporire a șomajului și o recrudescență a iritației păturilor sociale. O singură măsură ar fi în stare să se opună acestor noi plăgi: renunțarea Statelor Unite la datoriile de răsboi ale alpților. Dar, Statele Unite au încercat în 1931 un deficit bugetar de un miliard de dolari, 170 miliarde de lei, iar pentru 1932, fără a se socoti renunțarea la datoriile amintite, se scontează un deficit de 2 miliarde și jumătate de dolari. Vor consimți Statele Unite ? Germania a făcut gestul lui Samson, deși nu avea nevoe. Căci, amânarea reparațiilor pe încă doi ani, consemțită de Franța, ștergea problema de pe ordinea de zi, rămânând ca la expirarea acestui termen să se avizeze conform conjuncturii de atunci, care ar putea fi cu totul alta. Nu știm dacă toți Filistenii vor cădea sub dărâmăturile templului, dar Samson va cădea sigur. Statele mai izolate de dansul acesta funambulesc, între cari se numără și România, vor fi tot mai mult obligate să se satisfacă prin propriile lor mijloace. Nu încape îndoială că cel puțin țara noastră este cea mai bine înzestrată de natură și cea mai bine favorizată de conjunctură, pentru a rezista victorios crizei. Ne îndreptăm spre o izolare generală a statelor, din punct de vedere al relațiilor economice. I. Diaconescu -xox- Chestiunea creditelor germane Berlin, 13. (Rador). Tratativele duse la Berlin între reprezentanții bancherilor străini și creditorii particulari, pentru prelungirea creditelor pe termen scurt progresează favorabil. Din cercurile competente se declară însă că nu poate fi vorba deocamdată de semnarea iminentă a unui acord. Tot ce se poate spune acum este că s'a produs o apropiere între tezele părților în cauză. -xox- Ex-regina Sofia a Greciei în agonie Franckfurt, 13 (Danub) Sofia, fosta regină a Greciei, mama principesei Elena a ex-regelui George, a suferi rut o gravă operație abdominală și de azi după amiază este în agonie. La căpătâiul reginei se află cei cinci copii ai săi, precum și principesa Margareta, sora reginei Sofia, împreună cu soțul ei, ducele Friedrich Carol de Hessa. Ex-regina Sofia este în vârstă de 61 ani. Conferința reparațiilor și punctul de vedere al Iugoslaviei Conferința reparațiilor de la Lausanne și pregătirile în vederea ei sunt urmărite cu o atenție neobișnuită în cercurile politice și guvernamentale din Iugoslavia. Până în ultimele zile Iugoslavia nu a fost invitată la conferință, dar totuși se speră că guvernul iugoslav va avea posibilitatea de a explica la Lausanne, factorilor competenți europeni, punctul său de vedere. Anularea reparațiilor ar fi pentru Iugoslavia foarte dăunătoare, căci va avea consecințe nefaste asupra vieței economice a țării. Bugetul Iugoslaviei a contat și contează pe plățile reparațiilor. Este încă bine în memorie că în timpul tratativelor în jurul planului Young, Iugoslavia a făcut mari eforturi politice spre a apăra teza ei. Imediat ce s-au început în vara anului acesta, consfătuirile experților la Bale, guvernul iugoslav a dispus o nouă cercetare a situației financiare a țării și a anunțat experților că Iugoslavia nu poate renunța la plățile germane de reparații, deoarece bugetul ei va fi desorganizat și desechilibrat. Obiecțiunile guvernului din Belgrad n’au rămas fără ecou la Bale. Comisiunea experților a recunoscut punctul de vedere iugoslav și s-a anunțat la Belgrad că Iugoslavia se poate bizui pe ajutorul Băncii de Plăți Internaționale. Punctul de vedere actual al Marilor Puteri față de nevoile de reparații ale Iugoslaviei este deocamdată neclarificat. Cercurile politice din Belgrad stătite în indicațiunile anterioare. Iugoslavia trebue să plătească Statelor Unite, Franței și Angliei aproximativ 172 milioane dinari. In bugetul Jugoslaviei intră 880 milioane dinari din reparațiile germane. In prezent dacă America n’ar reduce datoriile ce le are de încasat și în consecință și Franța și Anglia, și dacă Iugoslavia ar mai trebui să piardă o astfel de mare sumă ca cea a reparațiilor, țara ar ajunge într’o situație neobișnuit de dificilă. Ar avea nevoe de aproape un miliard dinari, ceea ce cu greu va putea obține având în vedere criza agrară extraordinară din Iugoslavia. Cu aceste motive își va apăra guvernul iugoslav la Lausanne, punctul său de vedere în fața marilor Puteri, fie pe cale directă sau indirectă. Aceste argumente sunt indicate și de presa iugoslavă, care acordă în ultimele zile un mare număr de articole conferinței de la Lausanne. Ziarele din Belgrad insistă că chestiunea reparațiilor formează pentru Iugoslavia o problema de primul ordin, care interesează întreaga țară. Având în vedere pozițiunea specială a Iugoslaviei va fi necesar ca politica internațională să aibă și ea considerațiuni speciale pentru această țară. --------xg*-------— File de Bloc-Note» O Academie teatrală D. Mavrodî a hotărît să înființeze o Academie teatrală, care să întregească activitatea Teatrului Național din București. Ideia este foarte frumoasă.. Noi deși avem destul de mulți actori, avem prea puțini actori buni. Evident, unui actor îi trebuesc mai întâi de toate însușiri speciale, dar și pregătirea este absolut necesară. Că mulți actori, cari apar pe scenele noastre n’au o bună pregătire in acest sens, este neîndoios. Este de ajuns să examinezi felul cum joacă unii actori și apoi, să te gândești cum ar fi putut juca, spre a te lăsmuri. Sunt roluri mici din cari se pot face aproape întotdeauna când e stăruință și pregătirea și talentul nu lipsește, adevărate creațiuni. Este cunoscut cazul celebrului regizor Max Reinhardt care înainte de a cunoaște uriașele succese în montarea pieselor, a fost un umil actor. Max Reinhardt, intr’una din piesele cunoscute, a interpretat un rol de proporții foarte reduse. Deși piesa aceea se reprezentase de foarte multe ori nimeni nu remarcase micul rol care a fost încredințat marelui regizor de mai târziu, totuși acesta a găsit că rolul acesta merită oarecare atenție și l-a studiat cu sârguință. Rezultatul a fost că la premieră a fost mereu aplaudat. Orice rol oferă posibilități de a atrage atenția publicului și de a obține aplauzele nu numai ale publicului, ci și ale criticei. Pentru asta este însă absolut necesar ca în ceea ce privește arta dramatică și să posede oarecari calități scenice. Dar dacă cu actorii din această din urmă categorie nu mai este nimica, de făcut decât să li se dea un sfat prietenesc și anume să renunțe pentru totdeauna la teatru, pentru aceia cari au oarecare talent, însă nu cunosc ceea ce este ■indispensabil pentru un actor, leacul poate fi găsit. Deaceia academia teatrală care va fi condusă de d. I. M. Sadovea nu nu poate fi decât bine venită. Nu ne îndoim că această academie are un scop, cu mult mai larg. In orice caz ea însă, ar face un foarte mare serviciu, dacă ar putea să aducă pe drumul cel bun pe acei actori, cari se prezintă mult mai slab decât le-ar îngădui puterile lor» din pricina lipsei de cunoștințe. ..................*•. Dinu Rocoj