Epoca, octombrie 1937 (nr. 2593-2619)
1937-10-14 / nr. 2604
No. 2604 Lei _..!.AUP JIJULI«IU REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI. PASASIUL ROMAN (INTRAREA DIN CALEA VICTORIEI) RECLAME INSERȚII SE primesc la administrația ziarului si I« toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82.11 Director: GRIGORE N. FILIPESCU Aspecte liberale Incăerările din partidul liberal se înmulțesc și în curând vor ajunge distracția de seama a fiecărei dimineți. Ce-a fost cu celebrul conflict Dorobanțu-Ghiață, rămas până azi pe ordinea de zi si conducerii liberale, se știe. Cei a doi dușmani ireductibili, între cari duelul a ajuns până la acuzări de incorectitudine, au rămas la locurile lor în partid, fruntași și șefi de organizații și de curente, vorbind amândoi in numele ideii liberale. Nici o jenă, nicio dată fulgerarea gândului că lămurirea trebuie să vie cu orice preț după ce a fost în public răfuiala cea mai tristă. Pe aceeași linie de nedumerire și cazul unui ziar al partidului liberal care duce de mult cea mai furioasă campanie contra d-lui Al. Donescu, primarul general al Capitalei. Ce nu s’a afirmat în această campanile ? Nici unui pungaș de buzunare nu i se pot spune câte s’au spus despre d. Donescu. Și totuși chestia este considerată glumeață. Nimeni n’a găsit că este locul unei lămuriri. Ziarul liberal cu atacurile este patronat de un ministru în funcție, d. Donescu rămâne primar al Capitalei, apreciat și lăudat fără rezerve de oficiosul guvernului, și de multe ori cei doi fruntași liberali trebue să se întâlnească, și să-și strângă mâna afabil, ca doi buni prieteni, ori ca doi oameni cari se stimează și-și recunosc reciproc meritele. Nimeni nu se întreabă ce spune lumea și nici ce pilde se dau astfel. " Mai departe , miniștrii liberali în funcție, ori fruntași din primele rânduri, vorbesc despre alți miniștri ca despre cei mai de rând aventurieri. Am citat ce-au sfus d-nii Lapedatu și Nistor, la Cluj, despre d. Valer Pop. Rar am auzit mai crâncene calificări. Nici o urmare, totuși. Rămâne fiecare la locul său, senin, surâzător ca și cum nimic nu s’ar fi întâmplat. Acelaș ziar liberal scrie acum foarte agreabile lucruri despre d. Sassu. Un scurt citat : „Mai fericit decât d. Lapedatu,1. Sassu este sultanul nediscutat și absolut al Dobrogei. Deși e vorba de mai puține județe, concurenții serioși n’au lipsit, insă d. Sassu a știut să manevreze abil și să rămână mereu singurul ministru al provinciei de dincolo de Dunăre. De altfel când n’a fost abil d. Sassu? Când din ,,di nisi” înfocat Și convins, te pomenești membru al guvernului Tătărăscu, pentru ca apoi, jucând ca și alții, echilibristica „Dinu—Guță” să devii indispensabilul ministru călare pe două departamente, sfătuitor nelipsit al guvernului de „tineret”, Tătărescu, este desigur un record de care ar putea fi gelos și d. Valer Pop, care n’a reușit încă să obțină absolvirea „sfintei tradiții”, Interesante aspecte. Și acesta este, în întregul lui, partidul liberal de azi. D. Tătărescu este dominat de chestii mai importante, d. Dinu Brătianu are partidele sale de vânătoare, alții amână lămuririle pentru zilele opoziției. Alegerile generale, se spune, vor da certificatele de validitate. Iar când se stă nuțeluș de vorbă și cu „prostimea” este strigat cu aerul convingerii adânci „cel mai perfect acord”. Admirabil partid Ío Joi 14 Octombrie 193? Ziar al partidului conservator.Fondat in anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Eroi în timp de pace... ...sunt ceferiștii, căci, nu e săptămână, să nu fie câte o victimă mai ușoară sau mai grea. In ultimele săptămâni au fost chiar cazuri mortale, de pe urma unor ciocniri de trenuri, în Ardeal și Bucovina. Nu e leac pentru aceasta? In tot cazul, nu pedepsele noului Cod Penal ne vor maulinade acest rău. Nu cumva impiegații de mișcare sunt slabi pregătiți ori au prea multe ore de serviciu? Paralel cu aceste triste întâmplări — și nu vor fi nici ultimele — am cetit în ziare următoarea știre îmbucurătoare: „Din ultimele date, sosite la direcțiunea financiară C. F. R., din întreaga țară, rezultă ca în ziua de 16 August 1937, căile ferate au încasat din toate traficurile, 58 milioane 690.679 loi. Este o sumă record, această încasare fiind cea mai mare pe care a realizat-o, într-o singură zi, administrația căilor ferate, de când există drum de fier în România”. Nu-ți vine să crezi așa ceva. Reprezintă 2.445.444 lei 91 bani pe ceas și 40.757 lei pe minut. Să nu fie vreo greșală?! Și dacă aceasta este realitate, se cuvine laudă destoinicilor conducători, dar și marea mulțime a armatei ceferiste ți se cuvine laudă. Pe arșiță ca și pe viscol, noaptea ca și ziua, mecanicul stă cu ochii fixși și mereu cu privirea înainte. Foc destul, numai în bluză și tot la 5 minute, toarnă nenumărate lopeți de cărbuni, —oarecum lasă de dorit, — ori asvârle într’una despicături de lemne de câte un metru în gura balaurului, care fuge cu iuțeală de 70—90 kilometri pe ceas. Frânarul stă la veghe ca și cel mai de sus, la căsuța lui fără geamuri de multe ori și fără cojoc iarna. Lucrătorii de întreținere, acei cari îngrijesc de linie la fel stau la lucru, fără niciiun adăpost pe orice vreme. Cantonierul și nevastă-sa stă la barieră cu fanionul roșu și cu lanternă, la orice ceas de zi și noapte. Impiegații de la mișcare câte 12—24 ore de serviciu, în stațiuni mai mici, făcând și pe telegrafistul, aleargă și la ace. Acolo e pericolul. Impiegații de birou se ofbesc, sunt cei mai prost plătiți, fără primă. In general tuberculoza face printre dânșii mai ales victime. Cheltueli de zeci de milioane se fac cu întreținerea tuberculoșilor la sanatoriu. Dar accidente, câți rămân ologi, ba fără o mână, ba fără un picior, 1e cunosc toate acestea din cei 20 de ani cât am fost medic la C. F. R. Sunt funcționari neavansați de 10—12 ani și dacă se încasează lei 40.757 pe minut, socot că se cuvine să ne gândim și la marea mulțime, care cu capacitatea lor, cu sănătatea și viața lor contribue la aceste încasări, se cuvine și este chiar în interesul Statului ca acești funcționari, aceste albine când se duc la treabă, să nu aibe gândul acasă, să știe că au o bucată de mămăligă îndestulătoare și că dânșii sunt priviți ca cetățeni laolaltă cu alții. Decât cheltueli de zeci de milioane pentru sanatorii, decât alte zeci și zeci de milioane despăgubiri pentru accidente, n’ar fi mai logic, să meargă pentru îmbunătățirea stării lor! Dr. Alex. Manolescu ATMOSFERA LIMPEZITĂ Unul din bărbații politici francezi cari au contribuit mai mult la răsturnarea cabinetului Blum, zicea in luna August: „Senatul și-a făcut datoria. Să nu-și închipue însă cineva că această adunare ar fi dispusă să asume încă o dată asemenea riscuri, dacă starea opiniei publice nu evoluează11. M’am gândit la aceste cuvinte citind rezultatul alegerilor cantonale. N’aș dori să fiu rău, înțees. Cred că guvernul Blum a făcut cea mai bună politică externă pe care a dus-o un guvern în Franța de la război încoace. Dacă rezutatele nu sunt mai palpabile, faptul se datorește exclusiv numărului greșelilor pe care le-au înșirat cârmuirile precedente și pe carie. Delbos a trebuit să le repare încetul cu încetul. Nu este ușor să dictezi Marii Britanii o politică continentală. Vreme de câteva luni, în 1935, Anglia a avut nevoe de alții. Asemenea fenomen se întâmplă odată la cincizeci de ani. D. La,#al n’a priceput toate foloasele ce se puteau trage din asemenea împrejurări. Ocazia a trecut. Astăzi Parisul este constrâns să-și adapteze acțiunea diplomatică, metodei britanice. In domeniul politicei interne, guvernul frontului popular prezidat de d. Blum a mers prea departe, așa cum s’a întâmplat în Anglia sub prima cârmuire laburistă a d-lui Ramsay MacDonald. Teoria valului de prosperitate datorit urcării salariilor n’a corespuns câtuși de puțin ateptărilor doctrinarilor socialiști. Lipsa de încredere s’a întărit. Francul într’un an a pierdut jumătate din valoarea sa. In lumea economică de luni de zile se cere un guvern de mână tare. Cabinetul Chantemps s’a străduit să joace acest rol.Declarațiile d-lui Bonnet, au fost cât se poate de ortodoxe. încrederea nu a revenit însă, toată lumea știind de ce greutăți se sovește ministrul de finanțe în sânul cabinetului. Problema politică devenea de zi CG trece mai greu de rezolvat. O concentrare spre dreapta și cu actuala Cameră, în atmosfera alegerilor din 1936, era o quasi imposibilitate. Disolvarea parlamentului, când toți oamenii de centru socoteau că nouă alegeri vor da aceleași rezultate, era un lucru prea riscat, pe care nici președintele Republicii nici Senatul nu păreau dispuși să-l încerce. Rezultatul alegerilor cantonale limpezește atmosfera. Opinia publică a început să priceapă. O nouă consultare electorală ar da altă Cameră. Iată un lucru pe care toți bărbații politici il știu astăzi. Este cert că dacă guvernul de concentrare este răsturnat de socialiști și comuniști, capul statului de acord cu Senatul va disolvă acum Camera. Această sperietoare o va da de gândit unora și altora. Noul guvern va putea deci lucra în liniște. Rezultatul alegerilor de Duminică este deci interesant. GRIGORE FIULESCU Lipsa de control , trecute Curtea de apel festuos, adică compus chișinău a judecat procedeni nepricepuți și abse Zilele din Chișinău sul fraudatorilor de la pepiniera Statului din Copanca jud. Tighina. Cu ocazia acestui proces au ieșit la iveală foarte interesante lucruri în privința felului cum a operat principalul fraudator— • șeful pepinierei, de pe urma căruia statul a fost păgubit, cu o sumă aproape de un milion lei. Șeful pepinierei a operat după bunul său plac, nestingherit de nimeni timp de zece ani și descoperirea fraudelor se datorește numai unei simple întâmplări fericite. Dacă un complice, tot un funcționar de la pepinieră, n’ar fi mărturisit fraudele și n’ar fi sesizat ministerul, încă și astăzi la Copanca s’ar fi continuat fraudarea Statului. Reeșă din toate acestea un lucru important și de care noi am mai scris în nenumărate rânduri. Se învederează tot mai mult pe zi ce trece lipsa unui control, serios a gestionarilor statului. Pe lângă fiecare minister, casa autonomă etc., există o serie de controlori, inspectori, inspectori speciali și generali în căderea cărora este dat controlul casieriilor publice. Acești pretinși controlori și inspectori sunt plătiți cu lefuri și diurne pentru inspecții și nu au altă ocupație decât acela de a preveni și a descoperi orice fraudă ce se comite în dauna statului. Și la Copanca ca și la toate celelalte instituțiuni, inspecțiile se făceau în fiecare an și cu toate acestea timp de mai mulți ani s’au comis fraude. S’a mers până acolo că la pepiniera din Copanca se lucra cu două rânduri de registre de casă și cu dhitanțe false pentru portofoliu. Șeful pepinierei opera ca un codru sub ochii inspectorilor ce veneau acolo. Și atunci se naște întrebarea firească și logică: Ce este cu aparatul nostru de inspecție și control? Este acest aparat dedineaabsolut nepregătiți pentru această sarcină importantă? Sau organele de inspecție din neglijență ori din rea credință nu-și fac datoria cum trebue? Ori care ar fi răspunsul la aceste întrebări, pe care le pune opinia publică ori de câte ori se descoperă târziu de tot fraude, se constată lipsa supravegherei în mânuirea banului public. Trebuiește o urgentă modificare a legei contabilității publice și a apărării patrimoniului public în sensul că în orice fraudă descoperită târziu să fie angajată responsabilitatea și a controlorilor respectivi. Altfel fraudele vor continua. Mihail A. Mereaczi A Situația francului după alegerile cantonale PARVS. 12. (Ager). Felul in care corpul electoral francez a votat Duminecă întărește mult poziția francului. Lira sterlină a rămas cu toată ziua sub 150. Tehhniclienii semnalează ca presiunea asupra francului s’a atenuat considerabil. Fondul de egalizare a schimbului nu numai că nu a pierdut lire sterline și dolari, dar a reușit chiar să achiziționeze astfel de devize. Ziarele americane și engleze vorbesc chiar despre un „val de optimism”. Această întărire a francului este cu atât mai remarcabilă, cu cât s’a produs pe o piață financiară nervoasă și agitată. . Enescu in tara După o absență Îndelungată, titanul muzicii românești, George Enescu, incomparabilul maestru in ale muzicii, vine în țară, după ce a fost sărbătorit în America, unde a dirijat mai multe concerte simfonice și a dat recitaluri de vioară, și în Franța, unde i s-a jucat grandioasa sa operă „Oedip“ și unde, la Paris, în cadrul Expoziției Internaționale la care participă și România, a dirijat mai multe concerte. Maestrul Enescu va dirija trei concerte simfonice extraordinare, formând un ciclu Wagner. Orchestra Filarmonicei noastre va avea, din nou, marea cinste de a cânta sub bagheta acestui incomparabil artist. La aceste concerte ,iși vor da concursul soprana Elena Basarab, mezo-soprana Maria Marinescu-Moreanu, noua angajată a Operei Române, N. Apostolescu, tenor ‘și* P. ștefănescu-Goangă, bariton. Aceste concerte au fost pentru zilele de 2L Noembrie fixate 1937 executându-se Meșterii cântăreți și Siegfried (actul III), 21 Noembrie 1937 (Suita II de Enescu și Siegfried de Wagner) , și 28 Noembrie 1937 (Simfonia, do major op. 12 de M. Jora și Siegfried). In ziua de 5 Decembrie 1937 va avea loc un alt concert simfonic dirijat de maestrul George Georgescu când se vor executa concertele la minor (3 părți) de J. S. Bach, în mi bemol major (3 părți) de Mozart și în re major(3 părți) de Brahms. La vioară apare maestrul George Enescu. Nu Încape nici o îndoială că la aceste Concerte, patru epocale evenimente în viața muzicală a Capitalei, își va da Întâlnire tot ce cercurile noastre muzicale au mai select. Concertele Enescu, fie cele dirijate de dânsul, fie cele în care apare ca solist-violonist, reprezintă o adevărată școală chiar pentru muzicienii noștri consacrați. Iată de ce aceste concerte sunt așteptate cu multă nerăbdare de bucureștenii amatori de muzică cu adevărat superioară, NIC I. SARRU . ■, , fie scumpa fara, puterea rea de munca și puterea mea de iubire. Nicolae Filip##t* Pacea și literatura revizionisti Deabia se așezase ceața războiului și morții nici, nu începuseră să putrezească, când aria — atât, de învechită și blazată; azi — a revizionismului și-a strunit, în falset, primele acorduri. Un cântec cobitor, sumbru ca sufletul morții și în acelaș timp dureros de ridișoi prin încăpățânarea cu cârc, s’a cramponat de-o iluzie. 'vil. . . .. Trebue. insă,fsa recunoaștem că grație consecventei..bolnăvicioase, și. vroit contamnabilă, ecoul 'revizionismului a trecut deseori hotarele lui de baștină. SV văicării tuturor somităților internaționale, mai mult sau mai puțin cunoscute, mai mult sau mai puțin documentate asupra rostului lui, a câștigat simpatii și adeziuni, în nădejdea puerilă că astfel va ajunge să convingă lumea de presupusa lui dreptate. S’au oameni de bună credință cari găsit s’au lăsat incluși; alții cari să amenințe; iar cei cu vederile limpezi, cunoscători ai adevăratei situații au răspuns așa cum se cuvenea. Pe bază de drepturi firești preexistente, cât și în numele statorniciei concluziilor dreptului internațional. Ne este destul de cunoscută metoda, a vecinilor noștrii Unguri de propagandă" și tot ceea ce ei au făcut peste, graniță în favoarea revizionismului. Aceeași luptă o duc și vecinii noștrii Bulgari, însă fără a dispune — trebue s-o recunoaștem — de ingeniozitatea Ungurilor, care deseori frizează ridicolul. Au în schimb atitudine revizionistă pe care și-o o justifică și susțin pe bază de drept internațional. " In afară de micile scăpări de sub imperiul rațiunii, și care trădează atitudinea firească. Le știm cu toții și ca atare nu de ele va fi vorba. De câte ori s’a ivit prilejul, sau de câte ori a simțit neapărata nevoi a mărturisirii constatărilor in problema ce-l preocupă, d. A. Nicoloi,jurist și ziarist bulgar, a avut slobozenie să vorbească și să scrie despre strânsa corelație dintre pace și revizionism. Ba chiar le-a socotit reversmile aceleeași medalii. Uitând însă să menționeze punctul de vedere ciin care judecă, cât și adevăratele izvoare de inspirație ce-i călăuzeau rațiunea. Străvezimea dialecticei sale — să-i facem, această plăcere.— a îmbracat haina improvizata, a autoritații. Juridico și pornit pe calea asp&uruccitației îndrăznețe, a profetismului negativ. Și cu asta d-șa, și mai vârtos cei ce-l elogiază, vor să ne convingă de marele aport pe care lucrarea sa asupra revizionismului din studiul „Revizuirea dreptului internațional public” l-a adus științei dreptului și siguranței păcii. Totuși noi vom avea curajul să nu fim de aceeași părere și chiar să adăugăm că valoarea lucrării este limitată în cadrele unor aspirații ce îndepărtează nația bulgară de prietenia cu celelalte popoare. D. Nicolai este foarte exagerat, chiar dintru început. Definiția bombastăă a revizionismului, situarea lui pe un plan cu totul superior, subordonându-i însăși existenta păcii, evidențiază lipsa unor convingeri firești. S'a împământenit mentalitatea care consideră pacea care pe an bolnav ce amenință să ia căile văzduhului și, improvizate în chirurgi, atâtea babe dofiorone îi cercetează beteșugul. Slăbiciune devenită cal de bătae pentru orice ocazie. O fi vreun pic de adevăr și aci, dar cine mai e dispus să-l caute când diletantismul, țipă la toate răspântiile? Pricepeți deci cum o întoarce și d. Nicolai. Ilsa vrea să ne demonstreze că revizuirea tratatelor ți a situațiilor internationale, a cărora menținere ar putea pune in primejdie pacea lumii, e una din instituțiile dreptului internațional public pozitiv modern, pe care e așezată toată construcția societății internaționale din zilele noastre. Așa e începutul și vă închipuiți mai departe unde se poate ajunge cu o logica arbitrară, care trebue să ducă la o concluzie dinainte stabilită — pe care are prudența să n’o formuleze, dar se străvede destul de tine. Chiar mai limpede decât dac’ar fi spusă direct. Cred că nu era nevoe de un întreg studiu pentru ca să spună lucruri ce-ar fi încăput — precum altădată — foarte bine, într’un articol de gazetă. Poate că e un capriciu, poate o credință «așa că pentru autorul studiului există o justificare. E lamentabil cum în peste o sută de pagini d .Nicolaf, care se dovedește a fi un bun jurist, păcătuește împotriva dreptului, recurgând încontinuu la supremul argument amenințare: pericolul păcii. Dar, cine știe, poate că idealurile își au legile lor aparte, chiar atunci când se chiamă, revizionism, însă â. Nicolai nu vrea să recunoască și vorbește în numele dreptului internațional și raționează după legile silogismului revizionist, ca să ne demonstreze ceea ce nu mai era de demonstrat, ceea ce știam, și noi ca o greșeală a neamului d-sale. De la început până la sfârșit studiul e discutabil, iar autorul uită să dea sau, mai curând ii e imposibil, — soluția, adevărata soluție a realizării multuinduitelor revizuiri. Nu așa prin sisteme birocratice cu reprezentații deplorabile și eșecuri sigure. S’ar părea că devenim, și noi revizioniști. Dar vroiam să spun că un rest de judecată, pură, sau intuiția adevărului îi spune d-lui Nicolai că, ceea ce preconizează — și cei in numele cărora vorbește — e departe de a deveni fapt împlinit, pentru ca dreptul internațional n’a făcut, decât, să recunoască ceea ce de fapt, se câștigase. Desecări revizuiri ale cunoștințelor istorice și mai mult simț al realității pot fi mai elocvente, mai edificatoare, decât, un studiu — chiar de o sută de pagini — in care se încearcă mistificarea adevărului la adăpostul dreptului internațional. Aci iarăși poate începe discuția. Dar renunțăm. In judcere, am dori să știm, cam in ce ar consta revizuirea pentru vecinii noștri dela Sud. Dar, precis! Negru pe alb, fără plutiri in abstract. Nu pentru ca, pentru noi ar fi un mister, dar așa ea să o auzim deschis, față către față. Și din aceeași dragoste pentru pace. D. Ursul esteu Târgoviște (Sau ceva despre carte) M’am întors, după câteva zile de hoinăreală, în Capitală. Plecasem cu intenția să nu întârzii, intr’un oraș de provincie decât timpul necesar desfășurărei unei seri literare la care, împreună cu câțiva colegi, fusesem invitat. Poate toamna care a Început sa călătorească franzele, poate aproape totala indiferență a publicului mare față de o manifestare de artă, poate amintirile m’au făcut să rămân. Sau poate, în seara aceea, în sala plină ochiu aproape numai cu elevi a trebuit să cred că sunt și eu în anii cu uniformă și număr reglementar și să-mi permit nebunia unei hoinăreli de câteva zile prin târgul acesta, fostă cetate domnească, poi... pe vremea când târgul era tot așa, numai oamenii alții. Recunosc, din trăsura care mă poartă huiducând, ulițele, văd casele, aceleaș case mici, cu pridvor, cu gard vopsit verde, verde aprins, acelaș croitor în colțul de pe Calea Domnească, ceeaș lampă cu gaz la brutăria de pe strada Tabaci. S’a mai dărâmat o biserică. — Biserica Roșie îi spunea - au mai fost doborâți doi castani din curtea școlii primare, o fată e acum fenice trecută, mamă, a mai murit tutungiul șchiop; încolo, târgul a rămas acelaș. Poate mai trist. La fel de murdar, la fel de neîngrijit, copil bastard de care părinții adoptivi din fruntea serviciilor administrative n’au vrut să se putureasă, verde, din șanțurile străzilor din imediată apropiere și centrului n’a secat niciodată, gunoaiele de pe maidanul numit „Obor” n’au fost niciodată ridicate. Și Târgoviștea este la doi pași de București și fostă cetate domnească. Mă gândesc acum la masa unei cafenele că toate eforturile pe cari generația plină de avânt— cu toată sărăcia ei materială —• le încearcă zi de zi,sunt inutile. In afara elevilor și a câtorva profesori cu dragoste de cartea literară — țin să însemn aici numele d-lui Negoescu și a d’-nei și" d-lui Ion Calboreanu —~ târgul n’a înțeles,că o seară, de literatură este mai mult decât un turneu al lui Iulian. Dacă n’am cunoaște realitățile, concluzia ar fi eronată. Așa Insă, noi nu vom acuza cetățenii Târgoviștei că nu pot înțelege ce este aceea literatură. Cum să înțelegi asta când îți rupi picioarele în bolovanii ulițelor de zeci de ori pe zi, când din șanțurileci amintirea m’a dus cu mult ma îngrijească niciodată. Cred că apa ridică mirosuri puturoase și nurrători , de microbi, când o hală stă neisprăvită de ani și gunoaiele nu se ridică niciodată, când grădina publică n’are mai mult de două sute de metri, patrăți și y totuș neîngrijită, când viața e îngrozitor de scumpă?. Cum să fii tentat să citești, cum să te intereseze arta când de zeci de ani visul cetățeanului târgoviștean și preocuparea lui de fiecare clipă este un canal ca lumea, o hală igienică, puțină lumină cumsecade? Iată pentru ce iram fost surprins când trei sferturi din Sala de Arme am văzut-o ocupată de elevi, de generația pentru care grijile n’au devenit, încă povară. Am fost însă îndurerat la gândul că peste puțină vreme vor lua și ei viața în piept așa cum au luat-o cei mai în vârstă, se vor îngriji de canalizarea care nu se va face niciodată, vor privi gunoaiele cari nu vor fi ridicate niciatunci, vor călca în băltoacele cari nu vor fi secate nici atunci. Pentrucă edilii orașului situat la doi pași de Capitală sunt de totdeauna părinți vitregi. Și am mai fost îndurerat gândindu-mă la ce trebuie să fie în altă parte. La depărtări de sute de kilometri și in sate. In satele acelea în care ne trudim noi — sau poate că numai o spunem — să introducem cartea. Ce trebuie să fie acolo dacă, la o oră jumătate de București, am văzut ce am văzut. Daca situația n’ar fi decât aceea? ar trebui să ne îngrozim. Și să lăsăm deoparte, pentru ani îndelungați preocupările culturale. Să le dăm oamenilor săpun, lumină, să le dăm ulițele târgului curățate de bălării și de gunoaie, băltoacele secate, piețe din care alimentele să nu treacă alterate la consumator. Numai după aceea să încercăm introducerea cărții. Nu-i așa domnule primar, dumneata care prin funcție atești aceasta?! Nu-i așa că există încă o explicație logică aproape de mintea oricui, ebig! de mintea d-tale, a faptului că nu Se oștește în țara aceasta și că tirajul uniei cărți, de zeci de ani nu poate depăși 3000 de exemplare? Silviu Cent«« é&TMSEMNAR:* Un necunoscut ne-a adus la redacție ,trei pagini bătute la mașină cuprinzând grave acuzații contra unui înalt funcționar. " Lămurim, și pentru acesta respondent, și pentru oricine nejrimețe denunțuri, că în materie de incorectitudine acuzatorul nu poate rămâne anonim decât dacă adaugă denunțului său și dovezi indiscutabile. Altfel rămâne să facem noi cercetări pentru a aduna aceste dovezi, și de multe ori n'avem cum se aduna. E mult mai ușor să ne procure cei cari știu de aproape cum s’au petrecut lucrurile, măcar unele începuturi de dovadă. Nici un fel de cruțare pentru cei cari confundă banul public cu averea lor personală, dar nici acuzare fără dovadă, într’un ziar de azi lămurirea că un bloc de dreapta intenționat, nu se va mai constitui pentru ca, în convorbirile premergătoare anumite persoane „au pus condiții de ordin egoistic cerând asigurarea, unor satisfacții personale sau de partid”. Ea bine că nu. A fost vreodată altfel? ■" . . . Aceiași oameni, aceleași obiceiuri. Numai firmele au fost Schimbate. * „Vestul” despre ziariștii din Capitală. „...Mai sunt însă și altfel de solicitatori, la Prefectură. O categorie specifică: gazetarii. Gazetarii de la Biucurești. Vin ca lăcustele. Ii atrage Banatul, ca un pământ al făgăduință. Toți cer bani: abonamente, subvenții sau sub orice alt titlu. Deunăzi, fură doi ifiși.c’âșa vin ei: unul cu geanta, altul cu vorbele! Cum era in cabinetul prefectului, redau „taparea”. Ni se pare că „Vestul” ar fi,al d-lui Sever Bocu, i țr atunci se explică de ce nu se știe că domnii cari vin în Banat să, tapeze, nu sânt „gazetari din București”, ci numai simpli borfași. Confuzie, ca altă dată, când a fost prilejul, intre banul public și averea personală. THER. * Aviatorii noștri S’a scris poate prea multe despre intenții unora dintre așii aviației noastre. Fără îndoiala, că acești ași au adus servicii țării,prin propaganda făcută peste ■ hotare, ducând faima aviației noastre până și peste Ocean. Dar aviația noastră are multe posibilități, nebânuite, de realizări. Se muncește mult și s’a ajuns, la înfăptuiri cari trebuiesc relevate. Nu se cunoaște străinătatea și ce e mai trist, nu le cunoaștem nici noi. A trebuit să vie de general Cianteliu în vizită, să mergem la Pipera, să asistăm la o paradă aviatică în toată puterea cuvântului, ca să ne dăm seama de posibilitățile aviatorilor români. A început-o locotenentul aviator Dumitru Popescu, cunoscut sub numele de Pufi. Pe un avion fabricat în țara, la uzinele LA. R. din Brașov, cu motor P. Z. L. 24 — ultimul tip fabricat la noi — cu o viteză de peste 420 km. la oră, în două minute a urcat la 1200 metri, de unde a început coborîrea într'o viteză impresinantă, făcând cele mai grele acrobații posibile în materie de aviație. Apoi, au decolat alte două avioane de vânătoare, acelaș tip, conduse de locotenenții Hulea $ Stoian, ce au executat uimitoare exerciții. Formația celor două grupe în evoluție ar fi fost invidiată chiar de americani — primii ce au introdus acest fel de demonstrație. Deci, 40 de aviatori au arătat dintr’odată marile lor calități. Avem mulți aviatori bine pregătiți, cari muncesc serios, depărtați de orice gând de reclamă. Dacă va fi sa sune ceasul aviatorii noștri nu ne vor înșela nădejdile. C. GIURGIOVANU Coloniștii italieni părăsesc Abisinia? LONDRA. 12. — Corespondentul special al ziarului „Daily Herald” pentru Egipt, anunță că situația italienilor în Abisinia este foarte grea, pe de o parte din cauza atacurilor repetate ale bandelor de indigeni, pe de altă parte din cauza greutăților aprovizionării. In unele cercuri se zvonește, cum că peste 30.000 de coloniști italieni sunt pe punctul de a părăsi Abisinia, unde nu mai pot rezista.