Epoca, octombrie 1937 (nr. 2593-2619)
1937-10-27 / nr. 2615
No. 261 / 2 Lei Miercuri 27 Octombrie 1937 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMÂN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSERȚII SE primesc la administrația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82.11 Director: GRIGORE N. FILIPESCU Ziar al partidului conservator.Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU #Src25 OCTOMBRIE 1937 Oficiosul guvernului a publicat ezi următoarea notiță: „Se știe că Liga „Vlad Țepeș“ a fost organizată de d. Gr. Filipescu pe vremea guvernărilor naționalțărăniste ca un mijloc de violentă reacțiune împotriva faimoaselor practice de guvernare ale acestui partid. Acțiunea de atunci a d-lui Gr. Filipescu a avut darul să înfățișeze opiniei publice pe unii fruntași național-țărăniști în adevărata lor factura de politiciani Azid. Gr. Filipescu susține că numai o guvernare național-țărănistă este „salvatoare“ pentru țară. Iată o evoluție rapidă și mai ales semnificativă de la Vlad Țepeș la d. Boită“. Iată-ne, așadar, în flagrantă contradicție. Prinși și executați! Și totuși rândurile oficiosului d-lui Tătărescu, au nevoie, parcă de unele ușoare rectificări. ^Niciodată Liga Vlad Țepeș n’a militat pentru mijloace de violență. Liga Vlad Țepeș nu s-a ridicat contra metodelor unui partid, ci contra metodelor tuturor partidelor. Liga Vlad Țepeș a biciuit deopotrivă pe toți profitorii vieții poltice, pe toți demagogii și pe toți incorecții, indiferent de partidul din care făceau parte. La aceste... ușoare rectificări, ar mai fi de adăugat că partidul conservator n’are azi nimic de dezavuat din acțiunea de ort a Ligii Vlad Țepeș și că în ce privește actualul moment politic, d. Grigore Filipescu a precizat chiar în discursul rostit Duminică: „Când am înființat Liga „Vlad Țepeș“ am fost învinuiți că suntem retrograzi, astăzi suntem acuzați că mergem prea la stânga. Am zis: sunt măsuri pe cari parlamentul nu se poate lua cu ușurință, și am propus un regim excepțional cu termeii limitat cu condiția expresă ca majoritatea țării să se rostească pentru acest regim. Când văd domnilor, că mai toate statele, au recurs de atunci la deplinele puteri acordate executivului începând cu parlamentului frontului popular in Franța, socot că programul nostru n'a fost inspirat de nici un gând despotic. Am ales numele simbolic a lui Vlad Țepeș pentru că nu există măsură destul de drastică pentru pune capăt jafului în această țară. "" Tatăl meu zicea: Necinstea a ajuns un factor economic în România. Mă întreb ce ar fi spus astăzi văzând ce se petrece. Cred că nu mai este nevoe să vă arăt in ce măsură comisionul și bacșișul apasă asupra întregii vieți economice, începând cu bugetul fiecăruia dintre cetățeni“. Ni se pare destul de limpede pentru orice înțelegere. Nici un fel de „evoluție rapidă”, așadar. Iar în ce privește cruda, zdrobitoarea ironie din rândurile finale ale notiței oficiosului partidului liberal, vom aminti că nu a trecut chiar așa de multă vreme de când a fost rostit discursul de la Câmpulung al d-lui Dinu Brătianu. Nu-și mai aduce aminte „Viitorul” de acest discurs. Ar putea, totuși, să-și aducă aminte măcar de propriul său comentar de a doua zi. Oficiosul partidului liberal spunea atunci: „Declarațiile făcute de d. Dinu Brătianu la Câmpulung sunt comentate de toate cercurile politice și întreaga presă. D-sa_ și-a exprimat mulțumirea că în sfârșit partidul național-țărănesc și-a regăsit liniștea și unitatea necesară, fiindcă acest partid poate fi considerat ca cel de al doilea organism politic de guvernare, care prin manifestările și ideologia sa, se situează și el ca apărător al actualelor orânduiri politice și sociale. D. C. I. C. Brătianu a făcut această declarație, nu din porniri politice pătimașe față de alte grupări sau din preocupări mărunte, ci ca un loial adversar politic — calitate ce l-a caracterizat în toată activitatea sa politică, — și în grija patriotică pe care o poartă intereselor statului român. In tradiția sa politică, partidul național-liberal are înscris ca punct de program armonia tuturor categoriilor sociale prin excluderea luptei de clasă sau agitarea extremismului de orice nuanță care urmărește tnstaurarea teroarei și suprimarea libertăților. Atâta vreme cât partidul naționalțărănesc nu se va lăsa influențat de unii care ar voi să-l plaseze la extrema dreaptă sau de alții care ar încerca să-l arunce în brațele „fronturilor“ de anarhie populară, desigur că va rămâne ca un organism politic de ordine democratică. Deasemeni, nici exagerările statului de clasă, nu pot fi considerate decât motive de agitație electorală temporară, fiindcă fruntașii acestui partid știu destul de bine că acolo unde se ajunge la supremația unei singure categorii sociale, sunt primejduite și așezările democratice și suporturile de rezistență ale statului național. In astfel de împrejurări, declarațiile d-lui C. I. C. Brătianu sunt venite la vreme și arată cari trebue să fie orientările de viitor în viața noastră politică“. Este clar. Și este citat exact din „Vitorul’. Cum rămâne, atunci, cu zdrobitoarea ironie de azi? Noi o retransmitem d-lui Dinu Brătianu cu adaosul părerei de rău că nu putem fi obiectivi cu intermitențe. A fost chiar și de-asupra așteptărilor emoționale ale tuturora înălțătoare sărbătoarea de la Sinaia. A fost înălțătoare prin frumusețea ei de culori, prin semnul care strălucea pe toate fețele, prin măreția defilărilor impecabile, prin participarea atâtor înalți oaspeți, dar mai ales a fost înălțătoare prin acea dovadă de care de decenii nu mai este nevoe, dar care s’a făcut din nou într’un chip rar, înmărmurind în toate privirile lacrima caldă a bucuriei, indistructibila legătură dintre Dinastie și Țară. Ori, la Sinaia, destinele românești s’au învestmântat într’o nouă trainică asigurare. Emoția Regelui, când spunea Marelui Voevvod Mihai după depunerea jurământului de sublocotenent, ce grele îndatoriri se leagă de cariera de ofițer, retrăind astfel propriul Său trenului a fost a tuturor sufletelor românești. Iar mândria lui de părinte, în fața fiului care pășia voinic și sigur în viața răspunderilor, a fost deopotrivă mândria noastră a tuturor. 25 Octombrie 1937 va rămâne zi neuitată. Oricine a auzit ori a citit discursul Suveranului și răspunsul Marelui Voevod Mihai la urările primului ministru,va înțelege mai exact tainele cărții viitorului și înfiorat de noui înviorări, se va simți mai puternic și mai hotărît în slujba țării. Ca rege și ca părinte, a spus Suveranul fiului său, dragostea Mea și grija mea Te vor însoți pretutindeni. Dragostea și încrederea întregului popor românesc Te însoțesc deopotrivă, Măria Ta. Viața răspunderilor bărbătești a început. Ea va fi mândria noastră. O dorim glorioasă fără vijelii, norocoasă și senină. SUVERANUL ÎMBRĂȚIȘÂND PE MARELE VOEVOD MIHAI MARELE VOEVOD MIHAI cât de mari sacrificii și de rodnice realizări, — adânca emoție a Suvera Polemică de presa italo-franceză ROMA, 25 (Rador). Agenția Stefani transmite: Toate ziarele reproduc scrisoarea trimisă unui cetățean de generalul Millan Astray, aghiotantul generalului Franco, cu privire la participarea voluntarilor italieni la răsboiul din Spania. In această scrisoare se spune textual: „Legionarii italieni se acoperă de glorie in Spania. I-am văzut pe front în timpul bătăliei și le-am vorbit la posturile medicale de ajutor: spiritul lor era admirabil. Un soldat italian rănit la față de un glonț de mitralieră, fiind întrebat de mine, s'a ridicat în picioare și mi-a adresat salutul roman, în timp ce sângele ii curgea din belșug de pe obraji pe piept. Nimeni nu se plângea, deși erau acolo peste 100 de legionari înapoiați de pe linia de luptă. ROMA, 25. (Rador). — Agenția Stefani transmite: „Giornale datalia“ subliniază in editorial „două articole insolente“ apărute în ziarul „Petit Bleu“ din Paris, care încearcă să acrediteze o veche judecată neîntemeiată asupra însușirilor răsboinice ale italienilor „Giornale d Italia“ răspunde :,acestei bestiale defăimări“ printr-o lungă, amănunțită și temeinică documentare asupra valorii soldaților italieni și a rolului notărilor jucat de armata italiană în timpul marelui răsboiu. Ziarul reproduce din scrierile și declarațiile generalilor francezi Mordacq, Mangin, Petain și Joffre, ale generalilor germani Falkenhayn, von Schulze, Ludendorff, von Bernhardi și ale generalului austriac Krauss. După ce reproduce textual toate aceste mărturii, „Giornale d’Italia“, referindu-se la faptele recunoscute de șefii militari germani și austriaci, scrie că ziarul „Petit Bleu“ nu are decât să ia act de aceste documente ale inamicului de ori mai cavaler și mai cinstit decât aliatul din timpul răsboiului. In ceea ce privește alte afirmații ale ziarului francez, țintind să micșoreze însemnătatea victoriei italiene în răsboiul din Abisinia, „Giornale d Italia“ reproduce alte importante mărturii engleze și franceze asupra puterii de temut a armatei abisiniene din punct de vedere al armamentului și în special din punct de vedere al numărului precum și dificultățile extraordinare ale terenului, pe temeiul cărora toți tehnicienii militari, chiar cei mai vestiți, prevăzuseră o foarte lungă campanie cu sfârșit indoelnic. In sfârșit, „Giornale d Italia“, după ce relevă, alte defăimări ale aceluiaș ziar asupra pretinsei incapacități a voluntarilor italieni din Spania, pune următoarea întrebare: Pentru ce atunci, guvernul Frontului popular francez se agită și face atâta zgomot pentru ca voluntarii italieni să fie retrași din Spania? * o Ministrul de externe austriac va semna o convenție culturală cu Polonia VARȘOVIA, 26 (Rador). — înainte de a pleca spre Varșovia, d. Guido Schmidt, ministrul afacerilor străine al Austriei, a făcut declarații reprezentantului Agenței „Pat“, spunând între altele următoarele: „Vizita mea la Varșovia are de scop să arate cât de mare importanță acordăm noi bunelor noastre relații cu Polonia. Cele două popoare ale noastre, cari au atât de multe aspirați comune în domeniul ideilor, sunt pe punctul de a încheia un acid cultural, pe care voi avea plăcerea de a-1 semna la Varșovia. Mă duc în Polonia sub cele mai fericite auspicii, pentru a lua din nou contact cu conducătorii Poloniei“. VENIM! Tremura multe tipografii de zarva combinațiilor de ultim moment. Se știe de pe acum că d. Ion Mihalache a demisionat; că au fost trimiși emisari la d. Maniu ,să i se ofere din nou preșidenția partidului național-țărănesc; că acest partid se va rupe în două, — și așa mai departe. Sânt foarte numeroși cei cari se sugestionează confundând, dorințele lor arzătoare cu realitatea. Nu ne miră." In politică și iluzia constitue o hrană calorică. Mult mai hazlii sânt cei cari adaugă confuziei dintre dorințele lor și fapte, buletinul de fiecare sfert de oră al desfășurărilor politice de la Sinaia. Sânt întrebuințate literele cele mai mari din tipografii pentru vestirea conciliabulelor. Un surâs este semnul sigur al „dezlegărilor senzaționale“. încă o zi petrecută in primăvărateca adiere a brazilor înseamnă, fără îndoială, constituirea listei viitorului guvern. Venim ! Venim ! N'auziți victorioasele fanfare? Liberalii, ceva mai calmi, afișează surâsuri enigmatice. D. Inculet știe ceva ! Ah, dacă ar putea vorbi d-sa... In orice caz, deocamdată „fie că plecăm, fie că rămânem“, formula vagă a ultimelor zile, nu a fost încă părăsită. Ce răsunător și triumfal ar izbucni anunțul : — Nu plecăm ! ...Friguri fără durată. Febra va fi peste câteva zile învinsă de aspirina soluției normale. Ceilalți vor amâna mirificul „venim“ pentru timpuri mai prielnice. Tie scumpa tara, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae Filipesces ECOUL FESTIVITĂȚILOR de la Sinaia In presa străină VARȘOVIA, 25. (Rador). — întreaga presă polonă publică largi descrieri asupra primirei la Sinaia a mareșalului Smgly Rydz. „Gazeta Polska“ consacră un articol Măriei Sale Voievodului Mihai, in care scrie: „M. S. Regele Carol s‘a dovedit cel mai bun pedagog față de fiul său, a cărui educație a organizat-o in chipul cel mai democratic. Ca elev, Marele Voevod Mihai se tiage prin însușiri remarcabile discu deosebire în domeniul științelor exacte, vorbește perfect trei limbi străine și posedă un mare bagaj de cunoștințe în toate domeniile. Ziarul reamintește că Măria Sa Marele Voevod a avut cea dintâi misiune oficială la Varșovia, în mijlocul unei atmosfere de cordială simpatie din partea întregului popor polon. Cel mai tânăr sublocotenent armatei române va deveni fără înaldoială gloria acesteia, termină izarul.Organul conservator „Czas“ scrie: In cursul tulburei istorii a Europei de 16 ani încoace, alianța polonoomână s‘a lărgit și s’a transformat în acord care nu cuprinde nici o restricțiune cu privire la colaborarea diplomatică și militară a celor două țări. Anul trecut, colaborarea polono-română a devenit mai strânsă decât oricând. Ziarul relevă cooperarea deosebit de intensă,dintre organizațiile tineretului polon și român. Călătoria mareșalului Smigly Rydz va constitui in istoria relațiilor dintre Polonia și România o dovada nouă a puterii de nesdrincinat a alianței polono - română, încheie „Czas“.* VARȘOVIA, 25 (Rador). întreaga presă polonă publică azi dări de seamă despre călătoria mareșalului Smigly Rydz și despre felul cum a fost întâmpinat mareșalul in Rama-IIa,Gazeta Polska” publică in fruntea ziarului fotografia Marelui Voevod Mihai de Alba lulia și un frumos articol consacrat Măriei Sale intitulat: „Cel mai tânăr sublocotenent al armatei române”. „Mihai este pentru Mine, nu numai obiectul dragostei Mele, nu numai mândria și nădejdea Mea de părinte, este de asemenea nădejdea întregului popor român” — astfel s’a exprimat M.S. Regele Carol II despre fiul Său. Regele Carol II, care in România este numit „Rege al educației tineretului”, s’a arătat a fi cel mai bun pedagog față de fiul Său. Desvoltarea spirituală și intelectuală a tânărului Principe a fost cuprinsă în cadrul unui sistem înțelept.. Niciun privilegiu, nici o indulgență pentru elevul Principe”. După ce subliniază aplicația Măriei Sale pentru științele exacte, pentru matematică și fizică, ca și pasiunea sa pentru mecanică, ziarul descrie spiritul practic in care a fost organizată școală Marelui Voevod, prin studii in laboratoare și dese excursiuni In regiunile istorice. „Anul 1937 a adus un moment însemnat in viața Marelui Voevod devenit adolescent. Primii pași independenți i-a făcut in saloanele castelului din Varșovia, prima mare distincție îl leagă de Varșovia. In ziua de 25 Octombrie 1937, in prezența principilor de sânge, a mareșalului Poloniei, și a numeroase misiuni străine, se vor prinde Principelui pintenii de cavaler. Cel mai tânăr sublocotenent al armatei română va fi desigur fața ei”. Ziarul „Czas” publică un articol in care arată foloasele aduse de alianța română-polonă atât ambelor state, cât și politicei europene de pace. „Ultimul an reprezintă o fază de desvoltare deosebită a colaborării polono-române, la care au data parte nu numai guvernele celor două țări, dar înseși popoarele. Colaborarea militară a devenit mai apropiată ca oricând și nu s’a limitat la consfătuirile dintre statele majore, ci s’a manifestat și printr’o colaborare strânsă a industriilor militare. Vizitele guvernatorilor Băncilor Naționale polonă și română arată că vecinii de la gurile Vistulei și Dunării complectează colaborarea politică și militară prin una economică. Principală este insă colaborarea intelectuală. In istoria relațiunilor polono-române, vizita mareșalului Smigly Rydz va fi o nouă dovadă despre forta neclintită a alianței din 1921 și unul din puținele puncte stabilite in schimbătoarea și nesigura situație europeană”. VIENA, 25. (Rador). — Toate ziarele din Viena publică amănunțite dări de seamă asupra festivităților de la Sinaia prilejuite de înălțarea Măriei Sale Voevodului Mihai la gradul de sublocotenent odată cu împlinirea vârstei de 16 ani. „Neue Freie Presse“ publică cu acest prilej declarațiile d-lui Gurănescu, ministrul României la Viena, sub titlul „A 16-a aniversare a Moștenitorului Tronului României“, arătând marea însemnătate pentru Dinastia și poporul român a acestei aniversări. „Wiener Journal“ se ocupă de evenimentul de la Sinaia sub „Principele Moștenitor Mihai, titlul cel mai tânăr sublocotenent român“, iar oficiosul „Wiener Zeitung“ sub titlul „Mari festivități ale Dinastiei române la Sinaia“. PRAGA, 25. (Rador). — Cu prilejul aniversării Marelui Voevod Mihai de Alba Iulia, presa cehoslovaca publică articole pline de entuziasm și de elogii pentru Marele Voevod, reproducând și numeroase fotografii. „Prager Presse” sunt titlul: „Sărbătoarea României”, publică un articol in care spune între altele: „Această serbare nu va fi numai o măreață manifestare a Dinastiei, ci și a întregei națiuni. Prezența a numeroși reprezentanți ai șefilor de state din Europa și a delegaților străini, constitue dovada că această aniversare depășește cu mult cadrul unei serbări de familie. Ea este totodată o dovadă a interesului pe care întregul continent îl poartă Europei Centrale și mărturisește însemnătatea României la această parte a Europei”. Primul ministru ungur și ministrul de externe vor vizita Berlinul BUDAPESTA, 26 (Bador). In cercurile bine informate se afirmă că d. Daranyi, președintele consiliului de miniștri, va face o vizită la Berlin, după toate probabilitățile în jurul datei de 20 Noembrie. RECTIFICĂRI ISTORICE I. La două articole ale d-lui prof. P. P. Panaitescu 1. In ultima fascicolă a „Revistei istorice române” (anul 1937, vol. VII, no. I-II), distinsul profesor universitar, în articolul său „In jurul lui Mihai Viteazul”, discută (p. 24—9) diferitele obiecțiuni și critici ce s’au adus și de alții decât de d. Iorga, lucrării d-sale despre marele voevod. Am făcut și eu, despre aceasta, o recensie, din care însă se menționează (p 220—1) numai partea de laudă ce, cu dreptate, mi s’a părut că i se cuvine, trecându-se cu vederea cele câteva obiecțiuni pe care le-am ridicat și eu. Printre acestea, principala era neputința pentru mine de a renunța la filiația domnească (deși nelegitimă) a lui Mihai Viteazul, afirmată solemn în atâtea hrisoave semnate și țării, numai din cauza de bcerii concluziei curat negative la care ajunge d. Panaitescu, că nu se poate spune categoric cine a fost tatăl marelui voevod. 2. La pag. 28, d. Panaitescu afirmă că traducerea, de către d. Stoica Nicolaescu , a termenului snahu dintr’un doc. slavonesc de la 1613, care vorbește de rudenia lui Mihai Viteazul cu un Ion monahal, prin cuscru, ar fi o „fantezie”. Nu sunt slavist, ca să mă pronunț. Ceea ce pot afirma însă, este că, de fapt, Mihai Viteazul a fost cuscru cu Ion monahul. Am arătat aceasta în recenzia făcută lucrării d-lui Panaitescu, despre marele voevod, la punctul 3. Că nu s’a relevat de d. Stoica Nicolaescu, nu mă miră, dar este mai ciudat că nu s’a observat de conștiinciosul d. Panaitescu. 3. — Gravă însă mi se pare afirmația d-lui Panaitescu (p. 26), repetită la P- 185 (în darea de seamă a lucrării d-lui P. Zepos din Atena despre condica de legi a lui Al. Ipsilanti) că este „perfect dovedit” și „azi stabiilit în istoriografia noastră”, că șerbia a existat în principatele române încă din sec. XV, ba chiar că este mai veche decât întemeierea acestora. M’am întrebat care va fi suprema instanță ce a dat verdictul în fața căruia d. Panaitescu s’a închinat, și n’am găsit decât compilația de popularizare a d-lui C. C. Giurescu „Istoria Românilor”, vol. I. O lucrare desigur foarte folositoare pentru studenți și pentru marele public, dar care nu poate fi izvor de informații pentru specialiști. Autorul admite, în chestia șerbiei, părerea tatălui său. Poate fi un simțământ respectabil de pietate filială, dar atât. Cât privește însă pe d. Panaitescu, înainte de a se pronunța categoric într’o chestie atât de gingașă, era mai bine să fi cercetat lucrările de specialitate. Nici regretatul C. Giurescu, nici d. C. C. Giurescu, n’au avut cunoștințe, îndestulătoare de istoria dreptului comparat, și de acolo vine greșala lor în privința vechimii serbiei în principatele române. Am tratat chestia, în mod amănunțit, în trei lucrări, de care d. Panaitescu nu se poate să nu fi avut cunoștință. „Despre legătura lui Mihai Viteazul” (932). „Oameni dependenți și cultivatori liberi în principatele române în sec. XV-XVII” (1933). Aceste două studii au fost apoi cuprinse în lucrarea mai mare „Proprietatea solului în principatele române până la 1864” (1935), p. 128—189, capitolul despre cultivatori. Am arătat, întemeiându-mă pe cercetările învățaților străini asupra instituțiilor din Franța, Ungaria, statele slave, ca și pe documentele noastre interne, că nu trebue confundată dependența personală în care se aflau unii (nu toți, cum a crezut C. Giurescu și afirmă încă d. C. C. Giurescu din cultivatori de stăpânul moșiei pe care o munciau, cu șerbia, adică legătura de glie, o dependență reală. Dacă, încă din primele veacuri ale existenței principatelor române, se constată și cultivatori în stare de dependență personală de stăpânul moșiei unde lucrau, șerbia nu se adeverește decât în Muntenia, abia din vremea lui Mihai Viteazul, și încă numai pentru cultivatorii din momentul când, pe la 1596, a edictat faimoasa „legătură”. Termenii de „vecini” și „rumâni”, au indus în eroare pe C. Giurescu și pe d. C. C. Giurescu, din cauza târzii în înțelesul deformației termenului „rumân” (corespunzător cu vechiul „vlah”) în urma șerbiei decretate de Mihai Viteazul. In sfârșit, nici măcar atunci n’a existat șerbia la noi, dacă se admite părerea lui C. Giurescu, la care revine de curând d. prof. A. V. Boldur (Istoria Basarabiei, vol. I, 1937, p. 228), că legătura lui Mihai n’a avut de scop decât împiedicarea revendicărilor reciproce între proprietari, a românilor fugiți. Domnul Boldur mai zice (p. 229—230) că istoriografia cea nouă rusească atribue acelaș sens și ucazului împărătesc de la 1592. N’am competență să mă rostesc asupra acestui punct. Dacă a greșit până acum istoriografia rusă, îmi va fi iertat că am greșit și eu. Ceea ce am constatat însă este că și d. Boldur cam confundă (p. 23Q— 1) dependența personală cu iobăgia și de aceea problema i se pare mai complicată decât este într’adevăr. In tot cazul, cu dreptate, atât d. prof. G. Tașcă (Cum a evoluat daca, 1937, p. 2), cât și d. A. V.Boldur (p. 222), informându-se din lucrările de specialitate, n’au luat drept definitiv verdictul răposatului C. Giurescu, însușit de d. C. C. Giurescu, privitor la vechimea șerbiei în principatele române și-mi pare rău că d. Panaitescu n’a procedat cu aceeași băgare de seamă. Atrag cu acest prilej atenția d-lui Panaitescu, că tot d. C. C. Giurescu mai admite în a sa Istorie a Românilor, vol. I, ed. 1, pag. 156 (menținut și în ed. 2) că boerul Andronic din vremea lui Mihai Viteazul este Cantacuzino, pe când, în această privință, d. Panaitescu și eu suntem de acord (p. 25) că este vorba de două persoane deosebite. SI LA O COMUNICARE A D-LUI PROF. N. IORGA Intr’o recentă comunicare la Academia română (1937), intitulată: „Au fost Moldova și Țara Românească provincii supuse Fanarioților?”, d. N. Iorga restabilește adevărul despre epoca privită îndeobște ca începutul tuturor nenorocirilor ce au căzut asupra principatelor române. Am însă de făcut câteva obiecții de amănunt: 1. Suțeștii nu erau „asiatici” (p. 9). Toată istoriografia grecească este de acord, și memoriile învățatului beizadea Nicolae Al. Sutzo o confirmă, că erau epiroți. 2. Nu cred că Tudor Vladimirescu s’a opus, de la început, lui Al. Ipsilanti, fiindcă și-ar fi dat seamă că acesta avea intenția de „pătrundere” a grecismului la noi. Socoteam a fi dovedit că eteria n’a urmărit un asemenea scop, că Tudor a înțeles aceasta și că desbinarea între el și Ipsilanti s’a născut abia mai târziu, din pricini neatârnate de voința lor. Dar, sunt cazuri, se vede, când orice argumentare este zadarnică. 3. Nu există un Iordache Facă în divanul de care vorbește d. Iorga, la p. 13. 4. Acel „un Ștefanache medelnicerul”, răzvrătitul de care vorbește d. Iorga la p. 15, a fost identificat de mult, de mine, în articolul „Un grec românizat, stolnicul Ștefanache Cremnidi”, articol publicat la 1915 în „Revista istorică” a d-lui Iorga. De altfel, d-sa se referă la un document ce a publicat în colecția Hurmuzaki, vol. XIV, partea II, pag. 1122, unde, în notă, trimitea la zisul meu articol, pe care însă, acum, l’a uitat. IOAN C. FILITTI