Era Nouă, 1894-1895 (Anul 6, nr. 264-326)

1895-01-15 / nr. 276

ERANOU A topisiţile ţărei Moldovei. Diaconul Minas, ca şi mulţi alţi Armeni, spre a-şi scana viaţa şi aşi păstra credinţa părintească, a fost silit atunci a pribegi din nou. El s'a dus ca slujbaş la biserica armeană cea mare din Lemberg, unde a trăit până la adinei bătrineţe şi a scris in forma Cuibului de jale ce a ajuns până la noi amintirile sale despre suferinţele indurate de Armeni de la Vodă Ştefan Rareş Cititul diaconului Minas este in versuri rimate, scris in limba armeană quasivulgară, aparţinînd epocei de formaţiune a dialectului modern ce se obicinueşte la Armenii din Polonia, Transilvania şi Moldova , de aceia şi găsim în text urme de cuvinte leşeşti şi româneşti. Stilul e simplu si chiar naiv, inţesat de dese repetiţii si adaptat in totul genului ciuturilor de jale (complaintes) care e acelaşi la toate popoarele. Din punctul de vedere literar compunerea diaconului Minas nu are decit o valoare relativă Importanţa ei e mai mult istorică, cuprinzînd naraţiuni de fapte ce autorul zice că a văzut cu ochii săi. Diaconul Minas descrie starea coreligionarilor săi din Moldova ca foarte prosperă innainte de tristele evenimente la care i-a fost dat să fie faţă. El ii arată formînd obşti compacte in mai multe orase, exersînd cultul lor, păstrînduşi limba, obiceiurile până şi costumul , enumeră oraşele Suceava, Hotin, Iaşi Vasluil şi Roman, unde ei aveau biserici binevolite, inzestrate si împodobite cu odaie de tot felul, deservite de un Episcop şi de clerici numeroşi de toate treptele. Aceste obştii se administrau in deosebi, avind in capul lor representanţi armeni, pe care autorul îi numeşte Ion Pinari şi căpitenii. Ilustrul academician, al cărui nume si autoritate se impun in mod firesc de cite ori e vorba de trecutul Armenilor din ţară, din causa numeroaselor şi importantelor studii ce a făcut in special si despre acest neam, d. Hasdeu, a semnalat in mai multe ocasii, intemeindu-se pe documente din secolul al XV lea şi al XYII-lea că Armenii aveau in Moldova nu numai o jurisdicţiune religioasă, dar in unele oraşe, mai cu seamă in Suceava si Botoşani, ei se bucurau până şi de o administraţiune municipală proprie alăturea cu cea românească, avind spituzii si starostii lor. Descoperirea d-lui Hasdeu se confirmă, dacă mai e nevoe, odată mai mult prin alusiunele diaconului Minas, in denumirile căruia de Vnii şi Capitenii sunt lesne de gicit Spituzii şi Starostii, care împreună cu Pirjarii formau administraţiunea municipală după instituţiunile timpului. In adevăr Starostii erau Capii sau (spiteniite breslelor, iar I’irgarii în număr de 12 sau de G după importanţa localităţilor—exersau sub ascultarea unui şef ce se numea Spituz atribuţiuni municipale şi fiscale. Tot din 12 sau din 11 magisraţi se compunea tribunalele speciale ce aveau armenii din Polonia, si care se conduceau de un şef, sub denumire de Voit. E probabil, că această potrivire a minierului de subalterni ce avea şoitazul si voitul, mai mult decit asemănarea atribuţiunilor ce unul exersa in Moldova şi celălalt in Polonia, a făcut pe autorul armean să traducă din analogie Spitaz prin Voit. Dar această viaţă a armenilor atit de isolată de poporul în mijlocul căruia trăiau, incăt pentru înlesnirea relaţiunilor ocîrmuirei ţărei cu ei, mai mult decîtpentru a li se concede un privilegiu, a trebuit să li se ingădue representanţi speciali, ori cit de mulţumitoare putea să pară generaţiunilor de atunci, nu putea să nu Ie atragă din timp in timp mari neajunsuri, într’o epocă de ignoranţă in care aversiunea dintre popoarele care.se deosebeau prin religiune, domnea, şi poate intr’un grad mare, chiar in ţările care ne-au precedat in civilisaţiune. Sint cunoscute luptele religioase dintre Armeni şi Greci, incepînd incă din secolul al X -lea, lupte a căror causă adevărată nu erau atit neinţelegerile asupra dogmelor, cu certele pentru supremaţia scaunelor. Cu sacrificii ce nu au poate seamăn in istorie, Armenii au ştiut să dobindească mai de timpuriu de cit ori care alt popor o biserică naţională, care nu şi-a pierdut neatirnarea nici pană astăzi. Această isbindă nu s’a făcut fără a lăsa contra Armenilor o ură neîmpăcată in inima Grecilor. Aceştia şi-au răsbunat taxându-i pe Armeni de eretici şi , umplînd cărţile lor pe seama religiunii armene cu calomnii, respîndind apoi poveşti ridicole, cu mai multă sau mai puţină crezare, pe la toate popoarele care au primit ritul lor. De acolo au venit şi in România, acea credinţă că Armenii nu sunt creştini, că botezul lor nu e nici drept nici curat , şi că ei sunt mai răi decit păgini. Această credinţă, e dureros a o spune, a fost întreţinută in spiritul poporului bine crezător, pănă la începutul secolului present, chiar de înalţii Prelaţi, a căror misiune era din contra de a lumina pe cei sărăci de duh şi de a potoli cu cuvîntul lor de pace vrajba dintre oameni, şi mai ales dntre acei care mărturisesc in orice rit pe singur Mintuitorul Isus Hristos. Puţini ştiu poate, căpe cînd tipopografia nu de mult se născuse in ţară şi era atit de costisitoare, că abia se puteau tipări cărţile bisericeşti de cea mai neapărată nevoe. Mitropolitul Engro- Valahiei Grigorie, in anul 1824, găsea că merită să jertfească şi banul şi osteneala sa, spre a aduna, după cum zice insuşi in „folosul neamului seu,“ multe din cele ce sau scris şi s’au povestit despre Armeni, intr’o carte:::) unde e dealungul relatată stupida fabula a unui cine in onoarea căruia Armenii ar fi avînd ş’un post. Poate şi mai puţini cunosc Cartea pastorală**) din 1816 a Mitropolitul Moldovei şi a Sucevei Yeniarain Costala care sub blestem opreşte pe drepţii credincioşi de a sluji la Armeni, de a dormi in casele lor, de a mînca, şi a bea cu dinşii. Cit de necrezut ne par tendinţele acestor doi inalţi prelaţi de la inceputul secolului făcind comparaţiune cu tendinţele altor doi inalţi prelaţi din zilele noastre, precum şi cu atitudinea generală a clerului romîn faţă cu arminii, de cînd mai ales biserica romînă a devenit un adevăr naţională, şi prin declararea autochefaliei ei s’a lepădat de orice inmurire străină. (Va urma) A N U N C I U R 1 De vânzare sau de Inchiriet De la sfântul Gheorghie sunt de vânzare sau de închiriet patru rânduri case cu toate atenansele lor, strada Buna-Vestire. Doritorii se pot adresa la proprietar cu locuința in una din zisele case. Cina ente j. \ rit unesc a *) Iată titlul intreg al acestui corp, devenită astăzi foarte rară : „Dovedirea in potriva eresului Armenilor, acum tipărită in zilele Prea înălţatului şi Prea luminatului nostru Domn, Grigore Dimitrie Ghică V. V. cu blagoslovirea Prea sfinţitului Mitropolit a toată Ungro- Valahia, Chiriu Chiriu Grigore, de care şi s’au adunat şi s’au tălmăcit spre folosul neamului nostru. In Bucureşti 1924. **) Cartea pastorală e indreptată deopotrivă contra Evreilor si Armenilor. Am găsit o traducere veche după ea in limba armeană si francesă, in hârtiile de familie. Cred că originalul se poate afla in arhiva Mitropoliei din Iași.