Era socialistă, ianuarie-iunie 1988 (Anul 68, nr. 1-12)

1988-04-10 / nr. 7

ч 38 1968, autorităţile franceze au încercat să controleze pe diferite căi imigraţia. Apoi, în legătură cu degradarea situaţiei eco­nomice şi cu sporirea şomajului, guver­nul a hotărît oprirea provizorie a imigrării oficiale. Dar au început să acţioneze alţi factori de sporire a populaţiei străine re­zidente în Franţa. Astfel, se apreciază că în perioada 1975—1986 s-au născut, anual, în Franţa circa 80 000 de copii din părinţi străini; au intrat, de asemenea, anual, peste 40 000 de persoane pe baza formulei de „reunificare a familiilor", iar alte aproximativ 130 000 de persoane au trecut clandestin graniţele ţării în căutare de lucru. Acest ultim flux a fost întreţinut şi de activităţile multiple ale societăţilor transnaţionale (firme franceze cu capital străin, cum li se spune oficial). începînd din 1977, în Franţa au fost adoptate şi măsuri de facilitare (stimu­lare) a „întoarcerii asistate" a străinilor în ţările lor de origine. De obicei, astfel de acţiuni au fost concepute şi promovate împreună cu factori de decizie politică din aceste ţări. Rezultatele obţinute nu au fost spectaculoase, însă un anumit număr de persoane au intrat totuşi sub incidenţa acestor măsuri. Astfel, pînă în 1986, aproape 100 000 de muncitori străini au părăsit Franţa. In ultimul deceniu, în ţările capitaliste s-au înregistrat modificări însemnate şi în raportul dintre populaţia străină ocupată şi totalul acestei populaţii, în sensul scă­derii ponderii celor ce lucrează. în anii ’60, ponderea salariaţilor în totalul populaţiei străine din aceste ţări capita­liste dezvoltate era, în general, ridicată. Era perioada cînd, pe bază de acorduri internaţionale, imigrau mai ales cei ce în­­cheiaseră încă din ţara de origine con­tracte de muncă şi se deplasau fără fami­­lie pentru a lucra temporar în ţara de imi­graţie. Ca urmare, în unele cazuri, populaţia ocupată în totalul populaţiei străine rezidente ajungea pînă la 85%, faţă de 46—48% în cazul populaţiei au­tohtone. Începînd însă din primii ani ai deceniu­lui trecut, scade ponderea celor ocupaţi oficial în totalul populaţiei străine din ţă­rile capitaliste dezvoltate (populaţie for­mată din cei ce au imigrat oficial şi clan­destin, ca şi din persoanele născute în familiile de imigranţi existente în aceste ţări). în Europa occidentală, de pildă, nu­mai în anii crizei economice ciclice din 1974—1975, numărul străinilor angajaţi s-a redus cu aproape două milioane — de la 7,5 la 5,6 milioane persoane, în timp ce populaţia imigrantă nu s-a redus considerabil, în anii următori, gradul de ocupare în rîndul populaţiei străine din ţările capitaliste dezvoltate a oscilat în ju­rul nivelului, scăzut, din anii crizei ciclice menţionate, fapt ce a făcut ca, în 1986, numărul salariaţilor străini să nu-l depă­şească pe cel din 1975, şi aşa redus, după cum s-a arătat. Ceea ce s-a consta­tat, de regulă, în anii de recesiune eco­nomică au fost reducerea mai puternică a ocupării forţei de muncă în rîndurile imi­granţilor faţă de cea din cadrul populaţiei autohtone şi creşterea mai lentă a ocupă­rii acestora atunci cînd s-au înregistrat anumite relansări ale vieţii economice. Ca urmare a unor asemenea evoluţii ine­gale ale gradului de ocupare, în perioada 1973—1987, s-a înregistrat o scădere spectaculoasă a ocupării forţei de muncă străine. Astfel, în R.F.G. , de la 2 498 000 muncitori ocupaţi, numărul lor a scăzut în 1987 la circa 1 550 000 per­soane, în condiţiile în care populaţia străină existentă în această ţară a crescut de la 4,196 la 4,453 milioane, ponderea salariaţilor în totalul populaţiei străine a scăzut pînă la 33%, faţă de 60% în 1973. S-a inversat raportul dintre ponderea ocupării în rîndul populaţiei străine şi cea în rîndul populaţiei autohtone, aceasta din urmă fiind de 44—46%. în unele ţări, inversarea respectivă s-a produs mai ales pe seama scăderii populaţiei străine (El­veţia, Belgia), în altele — pe seama creş­terii mai rapide a ocupării forţei de muncă autohtone faţă de sporirea populaţiei străine (Suedia, Canada etc ). Pe ansamblul ţărilor capitaliste dezvol­tate, ponderea celor ocupaţi în totalul populaţiei străine tinde să scadă, mai ales dacă se au în vedere doar imigrările şi angajările oficiale, nu şi cele clandes­tine. Populaţia activă străină din ţările occi­dentale a fost afectată, în ultimii ani, tot mai mult de plata şomajului. Se cere fă­cută, în acest sens, precizarea că am­ploarea şomajului în rîndul populaţiei imigrante nu rezultă din diferenţa dintre numărul imigranţilor şi cel al persoanelor ocupate efectiv din rîndul acestora. Sta­tistica şomajului — încadrarea în catego­ria de şomer a unei anumite persoane — se întocmeşte, şi în cazul acestui seg­ment de populaţie, potrivit criteriilor unice valabile în fiecare ţară în anii '60, aproape să nu se înregistrau şomeri în rîndul populaţiei active imi­grate. Era perioada cînd rata şomajului era, în genere, relativ scăzută, rata şoma­jului în rîndul populaţiei străine rezidente în ţările capitaliste dezvoltate fiind mai scăzută decît rata generală a acestuia. De pildă, în R.F.G., în ultimii ani ai dece­niului al 7-lea şi în primii ani ai deceniu­lui al 8-lea, la o rată generală a şomajului de 0,7—1%, rata şomajului în rîndul străi­nilor nu depăşea 0,5%. De altfel, în acea perioadă, raportul dintre numărul şomeri­lor şi cel al locurilor de muncă vacante era redus, locurile de muncă oferite de­păşind uneori, ca număr, pe cel al şome­rilor. în anii crizei economice ciclice, rata şomajului în rîndul populaţiei active străine a atins însă niveluri foarte înalte, în unele ţări de peste două ori mai mari decît în cazul celei autohtone. Astfel, în 1986, în Franţa, rata şomajului în rîndul străinilor era de circa 18%, adică de peste două ori mai mare decît rata gene­rală a şomajului din această ţară. în R.F. Germania, în anul 1982, 11,8% din populaţia activă străină se afla în situaţia de a nu avea de lucru, faţă de 6,7% în ca­zul populaţiei vest-germane, pentru ca în 1986 acest raport să ajungă la 17% şi, respectiv, 8,2%. Probleme deosebite ridică gradul de ocupare a tinerilor din familiile străine re­zidente în ţările occidentale, în condiţiile în care, în general, tinerii sub 25 de ani din aceste ţări întîmpină mari greutăţi în găsirea unor locuri de muncă adecvate, tinerii imigranţi sau proveniţi din familii imigrate se află de nenumărate ori aproape în imposibilitate de a găsi de lu­cru. De aceea, tinerii şomeri proveniţi din cadrul muncitorilor străini oferă imaginea unei categorii sociale puternic dezorien­tate, grav alienate moral, economic, poli­tic, social. Se observă un decalaj tot mai mare între dorinţele fireşti ale acestor ti­neri de a fi consideraţi egali cu autohto­nii, de a li se asigura condiţii elementare de învăţătură, de muncă, de viaţă şi mo­dul crescînd discriminatoriu, brutal şi în­jositor în care sînt trataţi în aceste ţări. Deşi s-au născut aici şi nu cunosc un alt mediu de dezvoltare, totuşi ei sînt consi­deraţi nişte intruşi, nedoriţi şi neadaptaţi, cu slabe şanse de a se integra în viaţa socială a ţărilor respective, ţări în care părinţii lor au imigrat cu mari speranţe şi la dezvoltarea cărora ei şi-au adus o mare contribuţie. Aceste şanse sunt cu atît mai reduse cu cît tinerilor imigranţi, ca, de altfel, tineretului în ansamblu, nu li se asigură dreptul fundamental de a munci pe măsura pregătirii lor, nu li se oferă condiţii pentru a-şi dezvolta capaci­tatea de muncă pe măsura exigenţelor contemporane, nu li se acordă şanse egale de pregătire profesională, nu li se oferă nici o posibilitate de a se bucura de un statut social şi politic egal cu cel al populaţiei autohtone. Şomajul juvenil se interferează, totodată, cu exploatarea cruntă a muncii copiilor de vîrstă şcolară, care constituie o sursă ieftină de muncă şi depun o activitate istovitoare. Refluxul migraţiei internaţionale a for­ţei de muncă, măsurile adoptate în aproape toate ţările capitaliste dezvoltate în vederea limitării migrărilor, ponderea mare a şomajului în cadrul populaţiei imigrante generează mari probleme so­ciale şi naţionale, adîncesc contradicţiile dintre ţările sărace, exploatate, de regulă „exportatoare" de forţă de muncă, şi ţă­rile bogate, exploatatoare, „importatoare" a unei asemenea mărfi, într-un articol apărut în revista americană „Newsweek" (nr. 2/1988) şi intitulat sugestiv „Negrii din Marea Britanie sunt confruntaţi cu o dublă povară­­ rasială şi de clasă", se arată că, după aproape 22 de ani de le­gislaţie antidiscriminatorie, cei 2,4 mi­lioane de străini din această ţară conti­nuă să rămînă la baza piramidei social-e­­conomice. Şomajul în rîndul populaţiei de culoare (termen care include şi pe in­dieni şi pe pakistanezi) se ridică la 20%, rată de două ori mai mare în comparaţie cu cea caracteristică pentru ceilalţi oa­meni ai muncii. în acelaşi timp, muncito­rii de culoare cîştigă, în medie, doar pînă la 85% (în cazul cel mai bun) din venitul celorlalţi salariaţi, chiar dacă ei preiau muncile cele mai grele, ocolite de autoh­toni. Primii la concedieri, tot mai multi

Next