Euphorion, 1992 (Anul 3, nr. 22-30)
1992 / nr. 22-24
RENOVATIC - urmare din pagina 1 -înțeles pe care l-a dobîndit, după Decembrie 1989, sincronizarea europeană. Numărul triplu consacrat tematic "provinciei deschise" reprezintă, în sensul respectiv, o "schimbare la față" (prin trecerea la culegerea computerizată și tipar offset) a Euphorion-u\u\, care rămîne acelaşi în spirit. De la începutul existenţei sale, revista şi-a propus decomplexarea din faţa inhibiţiei nejustificate a celor din ţară faţă de capitală. Acolo unde tot ce se întîmplă în cultură, se întîmplă bine, credem că se poate stabili un centru. Vom căuta să permanentizăm pagina (poate chiar la plural) deschisă, începînd din numărul trecut, activităţii Centrului European de Poezie şi Dialog Cultural Est-Vest, înfiinţat în 1991 la Sibiu, începînd tot de acum, alături de paginile germane integrate în revistă încă de la primul număr din 1990, vor fi pagini şi în alte limbi de circulaţie. Credem că orice ieşire în Agora, indiferent de limbă, înseamnă pe lîngă o datorie civică şi o renovaţie spirituală. , Vfe/W Pf fME \ rtfcWA/j/r *- kp.'*** ***' ' Și 2SSSSS 1. Ce înseamnă pentru dumneavoastră ideea de provincie ? 2. Care sînt, după părerea dumneavoastră, tabu-urile provinciei (culturale) în contrast cu cele ale centrului, ale capitalei ? 3. Cum se poate deschide original provincia, impunîndu-şi valorile în competenţă cu capitala ? 4. Aţi ales întîmplător ca gazde ale Centrului European de Poezie şi Dialog Cultural Est-Vest, nişte oraşe de provincie (Sibiu, St. Petersburg, etc.) ? 5. Care este, după dumneavoastră, şansa marii provincii, geografice şi spirituale, al sud-estului european ? FZUPHORION în Belgia, cuvîntul "provincie" nu are o conotație negativă, totuşi din el a derivat peiorativul "provincialismul". Juridic, provincia constituie un instrument administrativ neutru, cum era în imperiul roman şi reluat în dreptul public belgian prin intermediul juriştilor lui Napoleon, în descendenţa lui Napoleon, cuvîntul "provincie" a fost abandonat și înlocuit cu termenul "departament". în constituția belgiană actuală, conceptul "provincie" se referă la repartizarea administrativă în teritoriu. Este vorba de un eșalon în sistemul ierararhic administrativ, provincia situîndu-se deasupra comunei şi sub guvernarea regională flamandă şi valonă, care constituie nivelul exact de partea guvernării naţionale. Pentru a încheia această scurtă schiţă de drept administrativ trebuie notat că provincia ca eşalon administrativ este ameninţată din simplul motiv că va fi superfluă în viitoarea structură federală a Belgiei. în Ţările-de-Jos, provincia se menţine solid, ea dă chiar membrii senatului, care reprezintă cea mai înaltă adunare în Parlament. De unde această conotaţie negativă ? în viaţa naţională, provincia este aproape invizibilă. Ea joacă în mare parte un rol de tutelă asupra comunelor. Această funcţie este, pe deasupra puţin simpatică; în al doilea rînd, conducătorii provinciei se manifestă puţin i viaţa publică, competiţia lor de a gestiona nu este deloc apreciată. Mai mult, guvernarea naţională şi chiar cea regională se consideră de departe superioare colegelor dar din executivul provincial. Un alt motiv, mai degrabă sociologic, al deprecierii provinciei, este teritoriul limitat, relativ mic în raport cu teritoriul naţional şi regional. Se vede fără îndoială un reprod de îngustime a spiritului ca principală marfă a mentalităţii provinciale. Pentru populaţie provincia nu constituie o identitate. Istoric vorbind provincia este mai mult o specie de supravieţuire a ducatelor şi comitatelor vechiului regim, care ocupau atunci suprafeţe mai întinse. Ele sînt altfel spus regate care şi-au pierdut amploarea. Aşa se explică faptul că provincia Brabant nu mai este decît un palid reflex al vechiului ducat care poate fi considerat ca un mic imperiu întinzîndu-se de la Leuven la Breda şi la Bois-leduc în Olanda. Noi credem că există motive obiective în măsură să explice conotația negativă a provinciei. Cultural, provincia nu reprezintă nimic, ea nu constituie o identitate în măsură să dea o marcă unui teritoriu. în acestsens, cuvîntul "regiune"(streek în neerlandeză) are o valoare mult mai operativă. El are de asemenea o conotație negativă, dar mai mult decît în cadrul mişcării regionaliste în Europa, are şanse în contextul unei viziuni federaliste a Europei, în care privinţă Denis de Rougemont este unul dintre principalii teoreticieni. "Regiunea" s-ar substitui noţiunii de Stat centralizator şi ar putea funcţiona ca un instrument de descentralizare şi ca o consecinţă de democratizare, apropiindu-se de guvernarea de către COCor printr-o mai înaltă participare a tuturor locuitorilor la gestionarea ei. în acest sens, regionalismul european oferă șanse de deschidere (decloisonnement) la un sistem guvernamental, mai degrabă închis decît birocratizat. Mai mult, regiunea se referă la un ansamblu integrat de moșteniri, pe care leam putea numi culturale: limba, ca element constitutiv, peisajul, ca element caracteristic teritorial major, istoria, ca substanţă unificatoare, elementele antropologice referitoare la hrană, obiceiuri rămase vii, arhitectura caselor vechi etc. Pe plan literar, artistic şi chiar poetic, regiunea a dat naştere unor romane, poeme, cîntece, exprimînd legătura afectivă dintre creatorul de artă şi locul natal. Această dragoste de teritoriu exercită o forţă care descătuşează (decloisonnante), eliberatoare şi înălţătoare a regiunii, ca spaţiu trăit, existenţial. Poetul revelează puterea spirituală a regiunii, a peisajului şi a oamenilor care o locuiesc. De acolo forţa de comunicare care rezidă în multe dintre testele sau operele artistice. Astfel poetul flamand Anton van Wilderode scrie: "Pămînt natal deschis în toate părţile". Regiunea este pămîntul unde oamenii trăiesc, adică unde se nasc, mor şi sunt înhumaţi. Ea este pămîntul unde oamenii sunt chemaţi să-şi făurească existenţa, în suferinţă sau în bucurie. De aceea regiunea poate exercita un rol generator în societatea care, după cuvintele filozofului francez Georges Domenach, trăieşte în "absenţa politicii“, a lui Dumnezeu şi, să zicem, a omului." El nu mai vorbeşte despre "desprinderea dintre individ şi societate, un fapt cultural (sunt eu cel care subliniază) despre care trebuie să ne pronunţăm cu claritate"(Europa: înfruntarea culturală, 1990 p. 138). 2. Tabu-urile provinciale se situează în sensul unui sentiment de superioritate al locuitorilor de la oraş, faţă de cei de la ţară, cu care regiunea, în vechea ei accepţie, a fost identificată. Acest sentiment este axat sau fixat pe un mod de a gîndi, care sta în general mai marcat de sentimentul metafizic sau religios al vieţii, foarte adesea în raport cu natura. I se reproşează absenţa forţei intelectuale. Omul din provincie ar fi un om cultural inferior. El nu participă la istorie şi la modernitate. Deja din evul mediu, el era numit "le berger des champs" (Maitre Partheliu). Mişcarea ecologistă oferă o şansă de redescoperire şi redefinire a regiunii. 3. Se poate deschide provincia sau mai degrabă regiunea printr-o politică culturală, în care învăţămîntul, radioul şi televizorul pot juca un rol capital. Unul dintre primele obiective constă în protejarea regiunilor, spre a-şi păstra puritatea. De altă parte, nu-i vorba de-a face nişte "rezervaţii" (parcuri protejate) sau nişte "Walt Disneyland", care aruncă mai mult regiunile, printrun mecanism de discriminare pozitivă, în cultura banalizată a turismului de consum, care riscă, pe deasupra, să distrugă peisajul. Este vorba în primul rînd de a schimba tipul de societate industrială, reconectînd-o la cultura ca element fondator al oricărui proiect de societate. 4. Alegerea Sibiului este inspirată, în mod deliberat, dintr-o viziune descentralizatoare opusă lăcomiei marilor oraşe sau megalopolisurilor societăţii moderne. Un oraş istoric a păstrat de asemenea scara umană. Este uşor de recunoscut, de identificat, nepierzîndu-şi integritatea de oraş ca loc de întîlnire la scara umană. Un proiect cultural ca acela al Centrului European de Poezie şi Dialog Cultural Est-Vest este în acelaşi timp fondator al acesui loc. Locul de cultură prezintă o reţea multiplă de elemente care sînt susceptibile de a îmbogăţi proiectul: instituţii religioase şi universitare, muzee, biblioteci, edituri, scriitori şi artişti. în sfîrşit, un Centru de poezie preferă să desfăşoare activităţi într-un loc la scară umană. Locuri de cultură, oraşe ca Sibiu, St. Petersburg, Fabbix en Malagas, care vor servi de asemenea ca antene constituind reţeaua poeţilor europeni, prezintă un caracter internaţional. Ele n-au teamă de ceea ce este străin, avînd o identitate foarte puternică. Sínt locuri de fertilitate culturală şi de schimbări umane. Sínt locuri fără frontiere. (Traducere din limba franceză de Dumitru Chioaru) Sibiu, 16 februarie 1992 WzziS ■ E U R l l O R 1 O 1ll Eugene rigE van Itterbeek