Euphorion, 1992 (Anul 3, nr. 22-30)

1992 / nr. 22-24

RENOVATIC - urmare din pagina 1 -înțeles pe care l-a dobîndit, după Decembrie 1989, sincroniza­rea europeană. Numărul triplu consacrat tematic "provinciei deschise" reprezintă, în sensul respectiv, o "schimbare la față" (prin trecerea la culegerea computerizată și tipar offset) a Euphorion-u\u\, care rămîne acelaşi în spirit. De la începutul existenţei sale, revista şi-a propus decom­­plexarea din faţa inhibiţiei nejustificate a celor din ţară faţă de capitală. Acolo unde tot ce se întîmplă în cultură, se întîmplă bine, credem că se poate stabili un centru. Vom căuta să permanentizăm pagina (poate chiar la plural) deschisă, înce­­pînd din numărul trecut, activităţii Centrului European de Poezie şi Dialog Cultural Est-Vest, înfiinţat în 1991 la Sibiu, începînd tot de acum, alături de paginile germane integrate în revistă încă de la primul număr din 1990, vor fi pagini şi în alte limbi de circulaţie. Credem că orice ieşire în Agora, indiferent de limbă, înseamnă pe lîngă o datorie civică şi o renovaţie spirituală. , Vfe/W Pf fME \ rtfcWA/j/r *- kp.'*** ***' ' Ș­i 2SSSSS 1. Ce înseamnă pentru dumneavoastră ideea de pro­vincie ? 2. Care sînt, după părerea dumneavoastră, tabu-urile provinciei (culturale) în contrast cu cele ale centrului, ale capitalei ? 3. Cum se poate deschide original provincia, impu­­nîndu-şi valorile în competenţă cu capitala ? 4. Aţi ales întîmplător ca gazde ale Centrului European de Poezie şi Dialog Cultural Est-Vest, nişte oraşe de provincie (Sibiu, St. Petersburg, etc.) ? 5. Care este, după dumneavoastră, şansa marii provin­cii, geografice şi spirituale, al sud-estului european ? FZ­UPHORION în Belgia, cuvîntul "pro­vincie" nu are o conotație negativă, totuşi din el a derivat peiorativul "provin­cialismul". Juridic, provincia constituie un instrument admi­nistrativ neutru, cum era în im­periul roman şi reluat în dreptul public belgian prin intermediul juriştilor lui Napoleon, în des­cendenţa lui Napoleon, cuvîntul "provincie" a fost abandonat și înlocuit cu termenul "departa­ment". în constituția belgiană ac­tuală, conceptul "provincie" se referă la repartizarea adminis­trativă în teritoriu. Este vorba de un eșalon în sistemul ierararhic administrativ, provincia si­­tuîndu-se deasupra comunei şi sub guvernarea regională fla­mandă şi valonă, care consti­tuie nivelul exact de partea guvernării naţionale. Pentru a în­cheia această scurtă schiţă de drept administrativ trebuie notat că provincia ca eşalon adminis­trativ este ameninţată din sim­plul motiv că va fi superfluă în viitoarea structură federală a Belgiei. în Ţările-de-Jos, provin­cia se menţine solid, ea dă chiar membrii senatului, care repre­zintă cea mai înaltă adunare în Parlament. De unde această conotaţie ne­gativă ? în viaţa naţională, prov­incia este aproape invizibilă. Ea joacă în mare parte un rol de tutelă asupra comunelor. Această funcţie este, pe dea­supra puţin simpatică; în al doi­lea rînd, conducătorii provinciei se manifestă puţin i viaţa pu­blică, competiţia lor de­ a ges­tiona nu este deloc apreciată. Mai mult, guvernarea naţională şi chiar cea regională se con­sideră de departe superioare colegelor dar din executivul provincial. Un alt motiv, mai de­grabă sociologic, al deprecierii provinciei, este teritoriul limitat, relativ mic în raport cu teritoriul naţional şi regional. Se vede fără îndoială un reprod de îngustime a spiritului ca principală marfă a mentalităţii provinciale. Pentru populaţie provincia nu consti­tuie o identitate. Istoric vorbind provincia este mai mult o specie de supravieţuire a ducatelor şi comitatelor vechiului regim, care ocupau atunci suprafeţe mai întinse. Ele sînt altfel spus regate care şi-au pierdut am­ploarea. Aşa se explică faptul că provincia Brabant nu mai este decît un palid reflex al vechiului ducat care poate fi considerat ca un mic imperiu întinzîndu-se de la Leuven la Breda şi la Bois-le­­duc în Olanda. Noi credem că există motive obiective în măsură să explice conotația ne­gativă a provinciei. Cultural, provincia nu repre­zintă nimic, ea nu constituie o identitate în măsură să dea o marcă unui teritoriu. în acest­­sens, cuvîntul "regiune"(streek în neerlandeză) are o valoare mult mai operativă. El are de asemenea o conotație negativă, dar mai mult decît în cadrul miş­cării regionaliste în Europa, are şanse în contextul unei viziuni federaliste a Europei, în care pri­vinţă Denis de Rougemont este unul dintre principalii teoreti­cieni. "Regiunea" s-ar substitui no­ţiunii de Stat centralizator şi ar putea funcţiona ca un instru­ment de descentralizare şi ca o consecinţă de democratizare, apropiindu-se de guvernarea de către COCor printr-o mai înaltă participare a tuturor locuitorilor la gestionarea ei. în acest sens, regionalismul european oferă șanse de deschidere (decloi­­sonnement) la un sistem guver­namental, mai degrabă închis decît birocratizat. Mai mult, re­giunea se referă la un ansamblu integrat de moșteniri, pe care le­­am putea numi culturale: limba, ca element constitutiv, peisajul, ca element caracteristic teritorial major, istoria, ca substanţă uni­ficatoare, elementele antropo­logice referitoare la hrană, obiceiuri rămase vii, arhitectura caselor vechi etc. Pe plan literar, artistic şi chiar poetic, regiunea a dat naştere unor romane, poeme, cîntece, exprimînd leg­ătura afectivă dintre creatorul de artă şi locul natal. Această dra­goste de teritoriu exercită o forţă care descătuşează (decloison­­nante), eliberatoare şi înălţ­ătoare a regiunii, ca spaţiu trăit, existenţial. Poetul revelează puterea spirituală a regiunii, a peisajului şi a oamenilor care o locuiesc. De acolo forţa de co­municare care rezidă în multe dintre testele sau operele artis­tice. Astfel poetul flamand Anton van Wilderode scrie: "Pămînt natal deschis în toate părţile". Regiunea este pămîntul unde oamenii trăiesc, adică unde se nasc, mor şi sunt înhumaţi. Ea este pămîntul unde oamenii sunt chemaţi să-şi făurească exis­tenţa, în suferinţă sau în bucurie. De aceea regiunea poate exer­cita un rol generator în societa­tea care, după cuvintele filozofului francez Georges Domenach, trăieşte în "absenţa politicii“, a lui Dumnezeu şi, să zicem, a omului." El nu mai vor­beşte despre "desprinderea dintre individ şi societate, un fapt cultural (sunt eu cel care subliniază) despre care trebuie să ne pronunţăm cu clari­­tate"(Europa: înfruntarea cul­turală, 1990 p. 138). 2. Tabu-urile provinciale se si­tuează în sensul unui sentiment de superioritate al locuitorilor de la oraş, faţă de cei de la ţară, cu care regiunea, în vechea ei ac­cepţie, a fost identificată. Acest sentiment este axat sau fixat pe un mod de a gîndi, care sta în general mai marcat de sen­timentul metafizic sau religios al vieţii, foarte adesea în raport cu natura. I se reproşează absenţa forţei intelectuale. Omul din provincie ar fi un om cultural in­ferior. El nu participă la istorie şi la modernitate. Deja din evul mediu, el era numit "le berger des champs" (Maitre Partheliu). Mişcarea ecologistă oferă o şansă de redescoperire şi rede­­finire a regiunii. 3. Se poate deschide provin­cia sau mai degrabă regiunea printr-o politică culturală, în care învăţămîntul, radioul şi televizo­rul pot juca un rol capital. Unul dintre primele obiective constă în protejarea regiunilor, spre a-şi păstra puritatea. De altă parte, nu-i vorba de-a face nişte "rezer­vaţii" (parcuri protejate) sau nişte "Walt Disneyland", care aruncă mai mult regiunile, printr­­un mecanism de discriminare pozitivă, în cultura banalizată a turismului de consum, care riscă, pe deasupra, să distrugă peisajul. Este vorba în primul rînd de­ a schimba tipul de socie­tate industrială, reconectînd-o la cultura ca element fondator al oricărui proiect de societate. 4. Alegerea Sibiului este in­spirată, în mod deliberat, dintr-o viziune descentralizatoare opusă lăcomiei marilor oraşe sau megalopolisurilor societăţii moderne. Un oraş istoric a păstrat de asemenea scara umană. Este uşor de recunos­cut, de identificat, nepierzîndu-şi integritatea de oraş ca loc de întîlnire la scara umană. Un proiect cultural ca acela al Cen­trului European de Poezie şi Dia­log Cultural Est-Vest este în acelaşi timp fondator al acesui loc. Locul de cultură prezintă o reţea multiplă de elemente care sînt susceptibile de a îmbogăţi proiectul: instituţii religioase şi universitare, muzee, biblioteci, edituri, scriitori şi artişti. în sfîrşit, un Centru de poezie preferă să desfăşoare activităţi într-un loc la scară umană. Locuri de cul­tură, oraşe ca Sibiu, St. Peters­burg, Fabbix en Malagas, care vor servi de asemenea ca antene constituind reţeaua poeţilor europeni, prezintă un caracter internaţional. Ele n-au teamă de ceea ce este străin, avînd o identitate foarte puter­nică. Sínt locuri de fertilitate cul­turală şi de schimbări umane. Sínt locuri fără frontiere. (Traducere din limba franceză de Dumitru Chioaru) Sibiu, 16 februarie 1992 WzziS ■ E U R l­ l O R 1 O 1l­l Eugene rigE van Itterbeek

Next