Evenimentul Sibian, iulie-septembrie 1995 (Anul 5, nr. 557-622)

1995-07-01 / nr. 557

PENTRU ORGANIZAREA FESTIVALULUI DE JAZZ ’’SIBIU *95”, PRIMĂRIA VA ALOCA ÎNTRE 8 ŞI 15 MILIOANE LEI! Mare şedinţă de consiliu municipal în data die 29 iunie 1995, la sediul Primăriei... Problemele care s-au dis­cutat şi ce anume s-a hotărât, constituie subiectul unui material distinct care va apare într-un număr viitor al publicaţiilor noastre, menţio­nând doar că totul s-a cir­cumscris ordinii de zi pe care şi noi am publicat-o zilele trecute. Două lucruri am dori să lămurim. Primul, face referire la proiectul de HOTĂRÂRE­­privind suplimentarea fon­­durilor alocate până la sfârşitul anului în curs Can­tinei de ajutor social,care stipula o majorare cu 46.000 mii lei şi nu cu 46.000 lei cum,­­în mod neintenţionat şi pur întâmplător s-a reţinut din­­materialele puse la dispoziţie­­cu amabilitate de dl Mihai Baltador, şi cum a fost arătat în articolul „BIROCRAŢIA ÎNCĂ LA MODĂ. PENTRU 46.000 LEI A FOST NEVOIE DE UN PROIECT DE HOTĂRÂRE“ de joi, 29 iunie a.c. î. Ne cerem scuzele de rigoare pentru această nedorită greşeală dar ţinem, să menţionăm că, dacă suma de 46.000 lei ar fi fost cea pusă in discuţie, ne-am fi menţinut punctul de vedere din articolul amintit. A doua problemă pe care am dori să o atingem este cea legată de gestul municipalităţii de a sprijini financiar or­ganizarea şi desfăşurarea festivalului de Jazz „Sibiu ’95“ cu o sumă ce va fi cuprinsă între 8 şi 15 milioane lei, în funcţie de disponibilul bugetar la zi. Această aprobare se adaugă sprijinului pe care Primăria l-a acordat prin punerea la dispoziţia festivalului a Pieţii Mari şi a scenei, cu puţin noroc, administraţia locală intenţionând, după cum spunea d-na Iuliana Drăgu­­ţoiu să „achiziţioneze şi copertina ce va acoperi scena, această investiţie fiind necesară şi altor manifestări în aer liber or­ganizate de Primărie şi de Consiliul Municipal“. Victor TOCARIU CU SPRIJINUL D-LUI ROMEO TRIFU, CONSILIUL JUDEŢEAN A DISPONIBILIZAT 15 MILIOANE LEI, DIN REZERVA PREŞE­DINTELUI C.J. la iniţiativa şi ,cu sprijinul nemijlocit al d-lui Romeo Trifu, preşedinte al Con­siliului Judeţean Sibiu, în şedinţa care a reunit joi pe toţi consilierii judeţeni, a fost aprobat sprijinul financiar, in valoare de 15 milioane lei, provenit din rezervă Preşedintelui C.J., pentru susţinerea efortului de or­ganizare a Festivalului de Jazz „Sibiu ’95“... Astfel, banii necesari aces­tei manifestări încep să se strângă, cu toate discuţiile, i­­nutile, pro şi contra legalităţii Fundaţie de Jazz „Nae Iones­­cu", principal organizator al festivalului. Bine că a biruit interesul Sibiului... (V.T.) LA ADMITEREA I IU LICEU, ESTE OBLIGATORIE ORTOGRAFIA CU "Â" ŞI "SUNT" Ieri, 30 iunie a fost ultima zi a înscrierii candidaţilor pentru­­Concursul de admitere în­­liceu, sesiunea 1995. Exa­menele vor începe miercuri 5­­iulie, zi în care se va susţine­­lucrarea scrisă la limba şi literatura română, joi 6 iulie, ,proba scrisă în limba maternă pentru candidaţii de la şcolile­­cu predare în limbi ale minorităţilor naţionale, iar pe 7 iulie, se va desfăşura lucrarea scrisă la matematică. Pentru proba scrisă în limba şi­teratura română este­­obligatorie ortografia cu „â" şi „sunt”, candidaţii care nu vor­­respecta această grafie (riscând să fie depunctaţi Sever de către comisiile de depunctare (L.B.) CONFERINŢĂ DE PRESĂ LA PNŢ­CD SIBIU „Nu vrem să batem la Porţile Europei ca nişte cerşetori,, ci ca nişte oameni conştienţi de dem­nitatea lor ca popor şi ca ţară!“ - a declarat domnul deputat Gavriil Dejeu, liderul PNŢCD Sibiu, în conferinţa de presă susţinută ieri la sediul PNŢCD. Datorită faptului că aceste conferinţe de presă ale domnului Dejeu, deşi rare, sunt deosebit de consis­tente şi fac referire la o mulţime de probleme ce frământă societatea românească actuală, toate de o maximă importanţă, vom reveni în numărul viitor cu o mai amplă relatare. (M.M.) TOPUL VITEZOMANILOR Sibienii respectă în continuare tradiţia ••• Joi 29 iunie staţiile RADAR ale Poliţiei rutiere Judeţene au înregistrat în comuna Săcel noi încălcări ale vitezei maxime legale de circulaţie. Pe baza datelor existente am alcătuit următorul TOP: 1. Bordianu Vasile - conducătorul autoturismului înmatriculat BV-02-VLB - cu 109 km/h. 2. Bocșa Nicolae AB-02-PEC - cu 98 km/h. 3. Străculescu Petre - 2-B-22102 - cu 93 km/h. 4. Duca Constantin - SB-02-BAV - cu 86 km/h. 5. Muntean Constantin - 5-SB:4082 - cu 84 km/h. 6. Aga Ovidiu - SB-01-M2V - cu 80 km/h. Monica MIKLOŞ De astăzi se majorează preţul biletelor pe mijloacele de transport în comun TURSIE­RA Sibiu aduce la cunoştinţa publicului călător, că începând de astăzi 01. iulie 1995, preţul unei călătorii cu bilet pe mijloacele de transport în comun se majorează la 250 lei. Preţul abonamen­telor pentru luna iulie, rămâne nemodificat, putând fi procurate în prima săptămână a lunii, de la agenţiile şi chioşcurile de vânzare a biletelor aparţinând unităţii. INTERVIU CU NOAPTEAN CAP - Bună dimineaţa! Datorită faptului că, în sfârşit în această dimineaţă nu mai plouă îndrăznesc sâ vă supun, atenţiei oareşce întrebări neobişnuite. Eu sunt Mitea Marius de la „Evert­imentul sibian".­­ Mă bucur să vă cunosc. Numele meu este Mircea Dragotă.­­ Aşadar, în cazul în care aţi primit gîrginoasă vila de la p.c.r* acum puteţi deveni proprietarul ei, plătind o sumă infamă, ca să zic aşa...! Vă bucuraţi de chestia asta? - Să fim serioşi, am­­o figură de nomenclaturist?­! Despre legea aia, cu casele naţionalizate, n-am o părere prea bună, deşi eu nu sunt în cauză. Dar e o chestiune de principii! ***** - Să înţeleg că veţi porni o mare afacere abia după ce va câştiga Opoziţia alegerile? ! - Am avut o micuţă afacere, dar a murit... Dar ceea ce spuneţi; dumneavoastră nu e total lipsit de sens! Dacă eşti un om cinstit, nu acum e vremea marilor afaceri. S-ar putea că, dacă Opoziţia vine la putere, să mă gândesc într-adevăr la ceva în sensul ăsta. *■ Obsesia naţionalizării ne mai bântuie? - Nu ştiu, totu-i posibil în situaţia actualâ. - Vă mulţumesc şi... succes în afaceri! Manus MITEA Un eveniment de mare importanţă pentru Sibiu în prezenţa Grupului de Pompieri Militari Sibiu şi a oficialităţilor locale, ieri 30 iunie a avut loc inaugurarea­ noului sediu al Serviciului de Intervenţie, Asistenţa Medicală de Urgenţă şi Descarcerare Sibiu din strada Vasile Cîrlova, în colaborare cu staţia de Salvare şi Facultatea de Medicină. Cu acest prilej s-a oficiat un Tedeum cu participarea părintelui vicar Aurel Răduleţ. Apoi, domnul general Marinescu, coman­dantul Statului Major de Pompieri din România, prezent la­ inaugurare, a mulţumit sprijinului acordat de oficialităţile locale, patronilor de societăţi comerciale şi nu în ultimul rând domnulu­i Antoon Strybos - reprezentantul unei firme olandeze car împreună cu inimoşii colaboratori germani din oraşul Wuppertal au donat noii instituţii sibiene patru maşini de salvare.­­•­ Acest eveniment constituie atât o realizare pentru cei care-şi desfăşoară activitatea în noul sediu, dotat cu aparatură şi­ tehnică medicală de ultimă oră, cât şi pentru toţi acei care vor­ apela, de acum­ încolo la serviciile prompte şi calitative ale­ instituţiei. Victor CHIDU INFO JAZZ 30 IUNIE 1995 FESTIVALUL DE JAZZ SIBIU *95 27 de zile ne mai despart de Ediţia Jubiliară a Fes­tivalului de Jazz Sibiu ’95. Situata financiară la zi Buget de acoperit. Subvenţionări: 130.000.000 lei Consiliul Judeţean Sibiu Primăria Sibiu Inspectoratul pentru Cultură Ministeru­,Culturii RAGCL 15 milioane tei 8-15 milioane le) 8 milioane lei 6,3 milioane te) 5 milioane lei Sponsorizări: Lufthansa, TVROM International, Europharm S.A., Magazinul ROMARTA, Sere Dumbrăveni, Bulevard BINGO, Skip, S.C. COMAT S.A. Există promisiuni ale Consiliului Judeţean şi ale Primăriei Sibiu în ceea ce priveşte facilitarea transportului amfiteatrului Cerbul de Aur Braşov şi pentru realizarea copertinei pentru scenă. Deficitul în data de 30 iunie 1995: 87,5 milioane lei. Facem apel la toţi agenţii economici sibieni pentru a se alătura eforturilor organizatorilor. Contribuţiile personale se primesc la sediul Publicaţiilor EVENIMENTUL SIBIAN, P-ţa Mică, telefon 436161. Fundaţia de Jazz NAE IONESCU este prină fundaţie­ culturală înregistrată la Judecătoria Sibiu, funcţionând în­ baza sentinţei civile nr. 948 din 20.02.1992, cu avizul Ministerului Culturii. COMITETUL DE SPRIJIN MASS-MEDIA AL FESTIVALULUI DE JAZZ SIBIU '95

Next