Evenimentul Zilei, ianuarie 1994 (Anul 3, nr. 464-487)

1994-01-15 / nr. 474

Paradoxurile tranziției, im ом GNE S-A OPUS fï ai Ш IX AlpIS GU т­икай Е В IB ira €> DES! A FOST CONDAMNAT DE REGI­MUL COMUNIST CHIAR ÎN TIMPUL RE­VOLUȚIEI, EL NU ARE STATUT DE RE­VOLUȚIONAR Ne­u Chiriță din comuna Fitionești, ju­dețul Vrancea, în vîrsta de 60 ani, grav bolnav, și-a scris necazul pe niște pancar­te, aceasta pentru că toate încercările lui de a i se face dreptate, au eșuat. Prin sentința penală numărul 1253 din 19 de­cembrie­­ 1939 a Judecătoriei Brăila, a fost condamnat la 3 ani închisoare, reținîndu-se că începînd din luna mai 1989 a confec­ționat și a răspîndit materiale anticomu­niste și anticeaușiste pe raza județelor Vrancea și Brăila. Prin conținutul mani­festelor ei cerea condiții de muncă și de viață mai bune pentru popor, încetarea minciunii și a terorii, solicitînd ca Nicolae Ceaușescu să nu mai fie reales la Congre­sul al XIV-lea al partidului. Pe data de 23 decembrie 1989 (rețineți data !) Tri­bunalul Județean Brăila a admis recursul (decizia penală 550) și, în mod firesc, l-a achitat. Asupra condițiilor detenției su­portate începînd cu data de 16 noiembrie 1989, credem că orice comentariu este de prisos. De 4 ani, acest om, care a­ luptat efec­tiv contra sistemului totalitar riscîndu-și viața și libertatea, care are în întreținere o soție paralizată, el însuși fiind grav bol­nav, umblă să-și caute dreptatea. Asocia­țiile, legile revoluționarilor au motivat că nu îl pot ajuta să beneficieze de preve­derile Legii 12/1990, deoarece nu a par­ticipat la revoluția din decembrie. Adevă­rat, numai că atunci Nelu Chiriță se afla în pușcărie. Tot ceea ce a realizat după 4 ani de­zbateri, este suma de 200 lei lunar, con­travaloarea perioadei arestării și condam­nării sale. Deci, exact prețul unei pîini în fiecare lună. LIDIA POPEANGA ■ЗЗдЕШГЛ ! 1 к­я 3 [ 1 к­­ в 11 ] к I Deoarece cel mai spectaculos proces postrevoluționar din Suceava a fost mutat la București, Fecalele prefectului de Suceava vor fi analizate de Parchetul General IN CAZUL UNUI REZULTAT POZITIV, RECLAMANTUL VA SOLICITA SI O EX­PERTIZA PSIHIATRICA Evenimentul zilei a informat în nr. 413, din 29 octombrie 1993, despre cel mai spectaculos proces post-revoluționar din Suceava care, din motive necunoscute, a fost mutat la București. Față în față se află reclamantul, Doru Octavian Popovici, re­dactor șef la Uniplus - Radio Suceava și prefectul județului, Ioan Băncescu. Doru Octavian Popovici a publicat în ziarul local, Nord Pres, din 8 septembrie 1993, un pamflet acid intitulat „Nesimțiții de lîngă noi", în care era atacat prefectul județului. în ziua următoare, redactorul șef a primit, prin poștă, un plic în care se afla propriul articol, alături de un bilet. Articolul era mînjit cu excremente umane, iar în bilet se scria printre altele : „D-le Doru Popovici, eu m-am șters efectiv la c..r cu producția dumitale jurnalistică" Deoarece stilul biletului îl indică drept autor pe prefect, redactorul șef l-a acțio­nat în judecată pe Ioan Băncescu, cerînd analiza fecalelor acestuia. Doru Octavian Popovici a primit, zilele trecute, o carte poștală din partea Par­chetului General, prin care era invitat să se prezinte în ziua de 18 ianuarie, ca re­clamant, în exclusivitate pentru ziarul nos­tru Doru Popovici a declarat : „Salut În­cadrarea în termenul de 90 zile, prevăzut de lege, și-mi exprim încrederea în justiția română. Prefectul Băncescu ar fi normal să urmeze o pîrtie deja deschisă de Sălcu­­deanu și Everac". TIBERIU AVRAM După ce a primit-o cu colindul de Crăciun, Ion Pietroșel a violat o fată bolnavă psihic promițându-i că se va căsători cu ea EL FUSESE ELIBERAT DE LA O ȘCOALĂ DE REEDUCARE ÎN APRILIE 1993 în ajunul Crăciunului, C.N., de 17 ani, din Slatina, rămasă fără supraveghere a plecat cu colindul. Cînd fata a sunat la una din ușile unui bloc de garsoniere, i-a deschis un tînăr în slip care a introdus-o în hol, rugînd-o să aștepte puțin ca să se îmbrace. I. Pietroșel a invitat-o pe C.N. la un bar unde au băut bere, cafea și pepsi pînă la miezul nopții, după care, cu promisiuni și amenințări, a adus-o în garsonieră. Pentru că refuza să se dezbrace, I.P. i-a cîrpit cî­­teva palme și a violat-o. Dimineața i-a dat drumul să plece în­­vățînd-o să nu spună nimic părinților pen­tru că va veni la ea acasă și o va cere in căsătorie. Derbedeul n-a uitat să-i ia fe­tei ceasul și banii. Ion Pietroșel, 19 ani, fără ocupație, care fusese pus în libertate de la o școală de reeducare în aprilie 1993, a fost arestat sub acuzația de viol și privare de liber­tate, circumstanță agravată de faptul că fata este bolnavă psihic. MIRCEA BOTEZ Conform Ordonanței privind calitatea în construcții , construcție fără autorizație se amendează cu 5 milioane lei VECHILE AMENZI ERAU INTRE 10 000 SI 40 000 LEI In curînd, va intra în vigoare Ordo­nanța privind calitatea în construcții, în care sînt considerate contravenții neres­­pectarea reglementărilor în vigoare și, ca urmare, se sancționează cu sume de la 100 000 la 7 500 000 lei­­ în locul vechi­lor amenzi între 10 000 lei și 40 000 lei. Proiectarea, verificarea, expertizarea sau realizarea construcțiilor ori executarea de modificări fără respectarea normelor privind stabilitatea și rezistența construc­țiilor, demolarea integrală sau parțială a unui imobil sau modificarea lui în lipsa unei autorizații se amendează cu 1 500 000 lei pînă la 7 500 000 lei. Cu 1 milion pînă la 5 milioane sînt sancționate realizarea de construcții sau de modificări, modernizări, consolidări etc., fără proiecte sau pe­ bază de proiec­te neverificate de specialiști. Cele mai mici amenzi prevăzute sînt de la 100 000 la 200 000 lei pentru nesesiza­­rea inspecției de stat din cadrul Ministe­rului Lucrărilor Publice și Amenajării Te­­toriului în cazul producerii unor acciden­te, lipsa nemotivată de la verificarea lu­crărilor ajunse în faze determinante etc RALUCA STURDZA La Muzeul Județean Satu Mare. Uși băiat de 13 ani a murit intoxicat cu dioxid de carbon FOCHISTUL INSTITUȚIEI A SCAPAT CU VIAȚA Joi, 13 ianuarie, la centrala termică a Muzeului Județean Satu Mare, a fost gă­sit cadavrul unui minor cu identitate necunoscută, în vîrsta de 13 ani. în a­­ceeași incintă, fochistul T­raian Pop (33 ani) se afla în stare de inconștiență. După primele investigații a rezultat că Traian Pop a intrat de serviciu în seara zilei de 12 ianuarie, ora 19,00, iar în ju­rul orei 21,00 a părăsit locul de muncă reîntoncîr­ki-se cu mintea tulbure de bău­tură, la ora 1­30 însoțit de minorul res­pectiv, în urma autopsierii cadavrului s-a sta­bilit că moartea s-a datorat intoxicării cu dioxid de carbon. In p­rezent, Traian Pop se află internat in spital fiind în afara oricărui pericol, RALUCA TOMESCU Ing. GHEORGHE DABELA Este absolvent al Facultății de Energe­tică din cadrul Insti­tutului Politehnic București. A fost nu­mit director general al RADET în luna de­cembrie a anului 1990, după o activi­tate de mai bine de 20 de ani în cadrul Regiei. „Aflîndu-ne abia la începutul perioadei de rezolvare a pro­blemei aprovizionării Capitalei cu căldura mai avem încă enorm de multe lucruri de rezolvat dar este ne­voie de foarte mulți bani. Aceasta este o problema de durata care nu se poate rezolva într-un an­ doi. Cînd va fi livrată mai multă căldură decît acum, cheltuielile pe gigacalorie, vor fi mai reduse, ceea ce va avea un impact benefic asupra buzunarului cetățeanului". CRISTIAN BURCIOtt­ Printr-o scrisoare adresată Președinției ,Guvernului și Parlamentului, SFÎNTUL SINOD CERE INTERZICEREA PRIN LEGE A AVORTULUI . SE SOLICITA, DE ASEMENEA INTERZICEREA PORNOGRAFIEI ÎN PRESA, CI­NEMATOGRAFIE, SPECTACOLE ȘI DISCOTECI In încheierea lucrărilor sale. Sfintul Si­­nod al Bisericii Ortodoxe Române, a a­­dresat ieri o scrisoare Președinției, Gu­vernului și Parlamentului României prin care solicită măsuri legale și interzicere­a avorturilor, a pornografiei in mass-med­ia și îngrădirea prin lege a mișcărilor reli­gioase oculte și agresive, întrucit în ultimii 4 ani au fost operate peste 1 500 000 de avorturi - aproximativ 40 000 de copii uciși, în fiecare zi — Sfin­tul Sinod apreciază că interzicerea prin lege a avorturilor va opri „genocidul na­­țional infantil și va fi promovat darul­­ fin­el vieții poporului român”. Se propune ca sfatul să acorde ajutoare financiare spo­rite familiilor cu mulți copii. Sfintul Sinod solicită sfatului să ia masurile necesare de interzicere a pornografiei în cinemato­grafie, presă, spectacole, discoteci, pen­tru a se stopa degradarea demnității uma­ne a tineretului. De asemenea, Sfintul Si­nod cere punerea sub urmărire penală a grupurilor și mișcărilor religioase care constituie un pericol social. Aceste solicitări adresate de Sfintul Si­nod Președinției, Guvernului și Parlamen­tului României sînt formulate - se spun? in scrisoare - in urma sesizărilor credin­cioșilor, preoților, monarhilor, duhovnici­­lo, profesorilor de teologie, și tinerilor, cu convingerea că vor însănătoși viața noas­tră socială ION ZUBASCU „Evenimentul zilei prezintă: Lista caselor naționalizate prin Decretul 92/1950 emis de MAN a RPR 97*. Bog­h­iei Gheorghe, 8 apartamente. Bocu­­rești, Bdul.Bucureștii Noi nr. *16. 973. Banca Com. Italiană și Română, *8 apar­tamente, Brăila, str. Misiților nr. 25. Galați Bdul Ana Ipătescu nr. 17, Constanța, str. Brîn­­coveanu nr. 1, Timișoara, Piața Libertății nr. 2, București, str. Ghenadie Petrescu nr. 139, str. Bursei nr. 2. 974, Baicoiescu N. Mihail. 13 apartamente: București, str. Prof. I. Bogdan nr. 17, str. Va­­sile Lascăr nr. 154, Băneasu — Ilfov, Șos. Bucu­­rești — Ploiești nr. 38, Bușteni —­ Prahova, Bdul Libertății nr. 191. 975. Bunea Ștefan, 19 apartamente. Bucu­rești, Șos. Ștefan Cel Mare nr. 92, str. Linăriei nr. 1. 976. Balian Leon, 1<» apartamente. București, str. p. Lupu nr. 31 , Constanța, str. Karl Marz nr. 31 977. Balcanescu Virgil, 11 apartamente, Bucu­­rești, str. Tunari nr. 83, str. Vasile Lascăr nr. 154, Banca Ilfov, șos. București , Ploiești nr. чя 978. Beloianu Ecaterina, 16 apartamente, București, Calea Dudești nr. 223 979. Bănică Elisabeta, 10 apartamente, Bucu­rești, Calea Dorobanților nr. 95 980. Baiadjoglu Gh. și Elena, 2 apartamente. București, str. Speranței nr. 26, Galați, Bdel Republicii nr. 7 MIRELA FLOREA Printr-un memoriu adresat președintelui Iliescu, Sătenii din Rast cer eliberarea primarului lor EL A FOST ARESTAT PENTRU CA A DAT PA­MINT ȚĂRANILOR Peste 500 de săteni din comuna Rast, județul Dolj, s-au plîns printr-un memoriu președintelui Ion Iliescu, că fostul lor pri­mar, ing. Iulian Silișteanu, a fost arestat preventiv de Poliția județului Dolj, sub acuzația unui prejudiciu de 28 milioane de lei. Surse apropiate PD(FSN), pe listele că­ruia a candidat acest primar, declară că arestarea lui Iulian Silișteanu este un abuz. în memoriu, sătenii afirmă că fostul primar nu a făcut altceva decît să dea pămîntul celor în drept. Primarul din Rast a fost destituit de guvern; împotriva a­­cestei hotărîri, el a introdus o contestație ce formează obiectul dosarului numărul 58/4/1993 al Curții de Apel din Craiova. Conform declarațiilor primarului, demn de reținut este faptul că măsura destitui­rii și ancheta penală pornită împotriva lui se datorează modului în care a apli­cat dispozițiile Legii nr. 18/1991, privind reconstituirea dreptului de proprietate funciară a locuitorilor comunei Rast. El ține să precizeze că ROMSILVA deține fără titlu și bază legală o suprafață de 70 ha pădure. De asemenea, exista seri­oase discuții și dubii în privința unor te­renuri agricole aparținînd fostului CAP și preluate ulterior de către AGRORE­­LACTIS RAST. Tot fostul primar afirmă în memoriul trimis președintelui Ion Iliescu că arestarea sa este un joc al colonelului Grecu din Poliția județului Dolj care, în mod insistent și nejustificat a cerut pro­curorului să emită mandat de arestare preventivă. Inițial, procurorul a conside­­rat că nu există motive pentru această a­­restare, dar peste 20 de minute s-a răz­­gîndit. După destituirea lui Iulian Silișteanu sătenii au ales, cu o majoritate covîrși­­toare, în postul de primar, pe soția aces­tuia, Ersilia Silișteanu. Ieri a fost prelun­git mandatul de arestare a fostului pri­mar din Rast. EMÎL BERDELI UTILITARE *** UTILIZARE *** UTILITARE *** UTILITARE *** UTILITARE ASTRONOMICE EÎMBATA — 15.01.1994 SOARELE FIASARE — 7.49 SOARELE APUNE — 17.02 ZILE TRECUTE — 15 ZILE RÂMASE — 350 LA BUCUREȘTI . Cerul va fi noros, Temperatura va urca până la 5 grade. Meteorolog- DUMITRU BALTĂ CU V. PAVEL TEBEUL ȘI IOAN COLIBAȘUL (15 ianuarie) Cuviosul loan Colibașul s-a născut în Constantinopol, în timpul împăra­tului Leon cel Mare (457-474) și a­ fost fiul senatorului Eutropie și al Teodorei. Cînd a început să meargă la școală, mama sa, văzînd înclinația fiului ei către cele duhovnicești, i-a dăruit o mică Evanghelie ferecată cu aur. La vîrsta de 16 ani, cuv. Ioan, fără con­simțământul părinților, a hotărît să intre în monahism, intr-o mănăstire din apropierea Constantinopolului, nu­mită a „neadormiților“. După cîțiva ani petrecuți in post și rugăciune, în această mănăstire, Cur. Iean a început să fie chinuit de dorul părinților. Atunci, a mers la starețul mănăstirii, căruia i-a mărturisit necazul său. Acesta i-a îngăduit să iasă din mănăs­tire și să trăiască într-o colibă aproape de casa părintească. De acolo își ve­dea părinții, care treceau pe lîngă el, dar nu-l luau în seamă. Cînd a simțit că va muri, Cur­ Iean a chemat-o pe mama sa și i-a arătat Evanghelia cea ferecată cu aur. Părinții lui au rămas uimiți și nu știau ce să facă : să se bucure pentru că și-au găsit fiul, sau să se întristeze pentru sfîrșitul lui. Peste cîteva zile, Cuv. Ioan a murit și a fost îngropat în apropierea coli­bei lui ÎNCHINARE CINSTITULUI LANȚ AL SF. AP. PERTU. SF. MC PEVSIP, ELASIP, MESIP ȘI NEONILA (16 ianuarie) Sf. Persip, Elasip și Mesip s-au năs­cut și au trăit în Capadochia (Sec. Ш d.Hr.). Erau pricepuți la dresarea cai­lor sălbatici și în întrecerile hipice. Odată, cu prilejul unei serbări în cinstea zeiței Nemesis în Capadochia cei trei frați au invitat-o și pe bunica lor, Neonila, neobosită predicatoare a creștinismului. Aceasta a reușit să-și convertească nepoții, care, noaptea, au distrus idolii ciopliți în piatră din templu. A doua zi au mers la guver­natorul cetății, căruia i-au mărturisit fapta lor și că sunt creștini. Acesta a poruncit să fie chinuiți până se vor lepăda de Hristos.­­ Rămînînd statornici în credință, Sf. Persip, Blasip și Mesip, împreună cu bunica lor Neonila, au fost arși pe rug. T­V SIMBATA, 15 IANUARIE 1994 PROGRAMUL 1­ 8.00 — Bună di­mineața de la Cluj-Napoca­­ 9.00 — Calendar 9.10 — Ala­bala portocala 10.00 — Film serial pentru tineret „Trei zile pentru a cîștiga“ 10.30 — Gimnastica minții 11.00 — Documen­tar științific 11.30 — Vîrstele peliculei 12.30 — 1001 audiții 13.30 — Curat­­murdar ! 14.00 — Actualități 14.10 — Ora 25 — Tranzit TV 19.15 — Teleen­­ciclopedia 20.00 — Actualități 20.40 — Publicitate 20.45 — Editorialul săptă­­mînii 20.55 — Film serial „Dallas“ 21.50 — Săptăm­îna sportivă 22.10 —■ De-ale umorului 23.10 — Film serial „Hunter“ 24.00 — Actualități 0.15 — Song — Ultimul concert 2.00 — închi­derea programului PROGRAMUL II. 14.00 — Actuali­tăți 14.10 — In căutarea civilizațiilor extraterestre 15-00 — între umor și duioșie 16.00 — TVE Internacional 16.30 — Film serial „Și bogații plîng“ (Mexic) 17.00 — Studioul de literatu­ră 18.00 — Tradiții 18.20 — Bursa in­vențiilor 19.00 — Conviețuiri 20.00 — ZDF 20.30 — Intre noi, complexații 21.00 — TVM Mesager 21.30 — Va­rietăți internaționale 22.00 __ TV­M Europe 22.30 — Turnul de fildeș 23­00 Orașe și civilizații 23.30 — Pro me­moria 24.00 — închiderea programu­lui. DUMINICA, 16 IANUARIE 1994 PROGRAMUL 1­­8.00 — Bună dimi­neața 9 00 — Calendar 9.10 — Arle­­chino 10.00 — Film serial pentru tine­ret „Trei zile pentru a cîștiga“ 10.30 —­ Lumină din lumină 11.30 — Viața satului 13 00 —• Din albumul celor mai frumoase melodii populare 13.20 — Pompierii vă informează 13.30 — A­­tlas 14.00 — Actualități 14.10 — Poșta TV 14.20 — Video magazin 18.20 Știință și imaginație 18.50 — Specta­colul lumii 19.20 — Robingo 19.55 — Publicitate 20-45 — Film artistic „Răz­boiul dintre bărbați și femei“ (SUA, 1972) 22-35­­— Duminica sportivă 23.00 Carmen Syla 24.00 — Actualități 0.10 — Baschet 1993 1.00 —■ închiderea pro­gramului PROGRAMUL П . 14.00 — Actuali­tăți 14.10 — Main street jazz 15.00 — Petreceți cu noi... la hanul melodii­lor 16.00­­— TVE Internacional 16-30 — — Film serial „Și bogații pîing“ (Me­xic) 17.00 — Serata TV 20.00 — ZDF 20.30 — Desene animate 21.00 — TVM Mesager 21.30 — Video-satelit 22.00 — TV 5 Europe 22.30 *— Divertisment in­ternational 23.00 La puterea a doua 24.00 “ închiderea programului V . , ~ ÎN ȚARA : Vremea va fi închisă în toată țara și mai rece decît ieri îndeo­sebi în nordul țării teritoriului. Vor cădea precipitații sub formă de ploaie în timpul zilei pe arii extinse în jumă­tatea nordică a țării și pe alocuri în cea nordică, apoi la noapte și aici pe arii extinse­ în Maramureș, Transilva­nia, nordul Crișanei­­ și al Moldovei ploile se vor transforma în lapovițâ și chiar ninsoare iar cantitățile de apă pot depăși izolat 10—15 1/m2. La munte va ninge. Temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între numai 0 grade in Maramureș, nordul Transilvaniei și al Moldovei și în depresiuni și 8 grade în sud. în urma ședinței de licitație valu­tară desfășurate la sediul Băncii Na­ționale a României in ziua de 14.1.1994 au fost obținute Următoarele rezultate: cursul de referință 1345 lei/USD volumul tranzacțiilor Încheiate 2.948.000.48 USD Cu­rsul de referință împreună cu lista cursurilor de schimb ale princi­palelor valute sînt valabile 24 de ore, începînd cu ora 0:00 a zilei de : 13.T.1994. Fegina 2 • NR. 474 / 15 IANUARIE 1994

Next