Evenimentul Zilei, iunie 2008 (Anul 17, nr. 5188-5215)

2008-06-13 / nr. 5198

Evenimentul _____________ _ __ ________EVENIMENT Și-a salvat soția cu prețul vieții EROU. încolțit de viscol pe un munte din SUA, Eduard Burceag și-a sacrificat viața punându-se paravan între vântul năprasnic și soție Sergiu Rusu serenii.msui3­ev?.ro U­n român stabilit în SUA a mu­rit înghețat pe munte, încer­când să-și salveze soția, sacri­ficiul său fiind apreciat drept „eroic“ de salvamontiștii de peste Ocean. Eduard Burceag (31 de ani), împreună cu soția sa Mariana (31 de ani) și un prieten și coleg de serviciu - Daniel Vlad (34 de ani) - au fost surprinși în urmă cu patru zile de un viscol puternic pe un munte din statul Washington. Cei trei turiști, considerați alpiniști cu experiență, au plecat în drumeție luni și au ajuns la jumătatea ascensiunii spre vârful Reinier, cu o înălțime de aproape 5.000 de metri. Daniel Vlad și Eduard Burceag au escaladat vârful­ Reinier și în urmă cu doi ani. ..Credeau că sunt pregătiți pentru condițiile de ascensiune, dar vremea era mult mai rea decât au anticipat“, a decla­rat Kevin Bacher, purtătorul de cuvânt al Parcului Național Reinier. Cei trei au fost surprinși de o furtună puternică în timp ce coborau muntele. Afară erau doar -6 grade Celsius, dar vântul a făcut ca tem­peratura pe care o simțeau cei trei alpi­niști să fie apropiată de -20 de grade C. „A murit ca un erou“ în aceste condiții, Burceag s-a așe­zat cu spatele la viscol, iar între el și prietenul său s-a așezat soția acestuia, Mariana. Vântul bătea cu peste 70 de metri pe secundă, motiv pentru care Eduard s-a expus la intemperii încăl­­zindu-și soția. David Gottlieb, comandantul echi­pei de salvare, a declarat că românul a murit ca un erou, pentru a salva viața soției sale și a prietenului său. „Prin po­ziția în care s-a așezat, cu spatele direct la viscol și refuzând să facă schimb cu ceilalți, Eduard Burceag a făcut posibil ca soția și colegul său să supravie­țuiască“, a precizat Gottlieb. Imediat după ce viscolul s-a oprit, Vlad a reușit să urce la o tabără situată la o altitudine mai mare pentru a chema ajutoare, iar cei doi supraviețuitori au fost duși cu un elicopter al armatei în Seattle, unde au fost tratați de hipo­­termie și degerături. Cei doi n-au vrut să povestească nimic din cele întâm­plate. Corpul lui Eduard Burceag a fost recuperat de pe munte miercuri Eduard Burceag și soția sa Mariana au doi copii, în vârstă de 3 și, respectiv, 2 ani, și emigraseră în SUA acum șapte ani. Bărbatul era angajat ca director la Active Voice, o firmă specializată din in­dustria de telecomunicații, el fiind specialist în software după ce a absolvit Universitatea Tehnică din Iași, în același loc muncea și colegul său Daniel Vlad. SACRIFICIU. Suceveanul Eduard Burceag, un pasionat de alpinism, și-a găsit sfârșitul pe munte TATĂL LUI EDUARD POVESTEȘTE „Voia să-i fie aruncată cenușa pe munte“ Eduard Burceag, alpinistul român care a murit înghețat pe muntele Reinier, din apropiere de Seattle, salvând alte două vieți, a soției sale și a unui prieten, este fiul procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Destinul a făcut ca, în momentul în care suceveanul în vârstă de 31 de ani își găsea sfârșitul la altitudine, mama sa să fie în SUA. Femeia își luase concediu încă de la sfârșitul lunii mai și în momentul tragediei se afla acasă la Eduard, în Seattle. Traversase oceanul ca să-și vadă fiul, și de la începutul săptămânii - când Mariana și Eduard Burceag își începuseră ascensiunea - femeia avea grijă de cei doi nepoței chiar la locuința familiei românilor emigrați în State. Valentin Burceag, tatăl lui Eduard, spune că soția sa nu a avut puterea să-l sune după ce s-a întâmplat neno­rocirea. Procurorul era la Suceava în acel moment și a aflat cumplita veste de la un coleg „Soția nu a avut curajul să mă sune... Abia acum mă pregătesc să mă duc spre București, și mâine plec la Seattle“, spune Valentin Burceag. Acesta își amintește că l-a văzut ultima oară pe Eduard în 2006. „Mai mergeam noi la el, mai venea el aici... lucra foarte mult. Era un copil extraordinar, din toate punctele de vedere. Și un bun familist, și bun din punct de vedere profesional", mai spune bărbatul. Cu ochii în lacrimi, Valentin Burceag povestește că fiul său a plecat în SUA, în urmă cu aproximativ șase ani, după ce a absolvit Liceul „Ștefan cel Mare“ din Suceava și, mai apoi, Facultatea de Electronică din Iași, cu specializarea Telecomunicații. „Nu era pentru prima oară când mergea pe munte. Era un alpinist experimentat. De data asta însă, viscolul i-a prins nepregătiți. Erau la vreo 3.000 de metri altitudine. Mai în glumă, mai în serios, spunea că dacă ar fi să moară, ultima lui dorință ar fi să fie incinerat, iar cenușa să fie aruncată de la înălțimea munților, într-un loc pe care noi, familia lui, să-l alegem. Asta a fost dorința lui și nu pot să trec peste ea...“, povestește, cu emoție, Valentin Burceag FAMILIE. Eduard și Mariana, împreună cu cei doi copii în Seattle CĂUTATĂ DE POLIȚIE O elevă a fugit de-acasă cu 100.000 de euro! Raluca Dan Raluca,dan@evz.ro O tânără în vârstă de aproape 18 ani, de naționalitate turcă, este cău­tată de polițiștii din toată țara și a fost dată în consemn la frontieră, după ce a fugit de-acasă cu toți banii tatălui său, 100.000 de euro, în timp ce oamenii legii sunt aproape siguri că tânăra Zeynep Cimen se ascunde la vreun prieten, tatăl fetei - care și-a petrecut ultimele 24 de ore dând declarații în fața polițiștilor - are un singur mesaj pentru fiica sa: „Dacă nu se întoarce cu banii, mai bine să stea departe de noi!“ Potrivit anchetatorilor, este posibil ca Zeynep să-și fi pregătit în amănunt plecarea. „Miercuri, în jurul orei 14.30, le-a spus părinților că trebuie să mear­gă la Spitalul Clinic de Urgențe Oftal­­mologice din Capitală pentru un con­trol la care ar fi fost programată. Oame­nii s-au îngrijorat abia seara, când au încercat în zadar să-și contacteze fiica pe telefonul mobil. Apoi, tatăl fetei a observat că cei 100.000 de euro pe care îi avea în casă au dispărut. A așteptat până în jurul orei 0.00 și a alertat polițiștii din localitatea ilfoveană Popești-Leordeni, unde familia Cimen locuiește, cu chirie, din noiembrie anul trecut. Tatăl fetei a declarat că a strâns acești bani din «afacerea» pe care a pus-o pe roate în complexul comercial Europa“, au precizat surse din rândul anchetatorilor „Nu știu să aibă vreun iubit!“ Ieri, tatăl lui Zeynep - An­ Cimen un bărbat trecut de 35 de ani și destul de urât de proprietarii vilei în care locuiește și de vecini - a susținut că nu știe ca fiica sa să aibă vreun iubit sau vreo prietenă apropiată la care s-ar putea ascunde. De altfel, nici el, nici soția sa nu le-au putut fi de prea mare ajutor polițiștilor. Pentru că familia Cimea - care mai are trei copii - s-a stabilit în România în 2002, tânăra Zeynep este, la aproape 18 ani, elevă în clasa a VIII-a la Școala nr. 133 din Capitală. „I-a fost destul de greu să învețe româna și să se acomodeze aici. Era însă o fată liniștită, de fapt cea mai liniștită din familie, dar părinții au greșit că i-au dat pe mână mulți bani. Toată ziua se plimba cu taxiul. De altfel, și ieri a așteptat-o un taxi aici, în fața casei, de dimineață până la prânz când a plecat și nu s-a mai întors“, spune una dintre vecinele familiei Cimen,­ care și-au umplut ziua de ieri sporovăind în stradă doar despre pățania „turcului“. „Pe strada Bărăganului, nimeni nu-l iubește. Nouă ne-a făcut numai probleme, nu-și plătește utilitățile, nu-și plătește la timp chiria, de-aia am și apelat la instanță pentru a scăpa de el din casa noastră. Este un escroc care mi-a și lovit soția. Am făcut și plângeri împotriva lui la poliție și așteptăm rezultatele de la SMS. Despre fată nu vi pot spune nimic. Pentru că nu știu Știu doar că m-a deranjat taică-său și a adus azi-noapte poliția aici să facă poze“, o întrerupe pe femeie proprie­tarul casei în care locuiește Ai­ Cimen profitând parcă de ocazie pentru a-ș spune oful URMĂRITĂ. Zeynep Cimen este căutată de polițiștii din toată țara Infograf „Magnet“ pentru locuri de muncă sursa. Ernst&Youne România a atras anul trecut 150 de proiecte de investiții străine directe, care au creat aproape 12.500 de locuri de muncă noi, piața locală plasându-se astfel pe poziția a șasea în Europa în funcție de aceste criterii într-un top realizat de compania de consultantă și audit Ernst & Youne nu­mai 5.013 Marea Britani Polonia Cehia Romanii­mberz we noteaza! Credeți că scoaterea autorilor consacrați, precum Eminescu sau Creangă, din subiectele de la Bacalaureat este o decizie bună a Ministerului Educației? > Nl » Nu stiu/Nu mă interesează Rezultatele sondajului de ieri. Considerați că noua Constituție este prioritatea României în acest moment! I<M Ha Nu știu/ iu mă interesează zer* Numărul de voturi exprimate până ieri, la ora 18.00. 1.670 voteaza pe evz.m 71* Evenimentul Fondator: Cornel Nistorescu - Director (1997-200^ Ion Cristoiu - Director (1992-1997) Mihai Cârciog - Președinte fondato Redactor-șef: Horia Ghibuțiu Editori coordonatori: Călin Hera, Alin Paicu, Andrei Velez Florian Bichir (Ediția de duminica), Laurențiu Manolache (Suplimente), Laurențiu Ciornei­­ Ediția on-line, Editorialist: Ioana Lupea Art Director: Felix Gigore Secretar General de Redacție: Cristian N. Pop; Editor foto: Marian Die Senior­ Editor: Mircea Marian Editor texte: Diana Pașa Șef Departament DTP: Robert Grigore Editori: Adina Stan (Eveniment), Silviu Sergiu (Politică), Ana Jităru­; (Economie), Laurențiu Mihu (Investigații), Liviu Iolu (Reporter speciali), Gabriela Jianu (Corespondenți), Șerban Stoica (Externe) Dollores Benezic (Social), Matei Udrea (Sport), Petrișor Oba< (Media), Simona Chițan (Cultură), Diana Evantia Barca (Life­ Style) Mihaela Călinoiu (Ghid TV), Magda Spiridon (Ediția de duminică) Geta Roman (Sănătate V­iața), Sabina Nicolae (Casa), Cristian Ionescu (Auto), Felicia Niculae Trăistariu (Joburi) Senatul EVZ: Mircea Cărtărescu, Rodica Culcer, Răzvan Exarhu Sorin Ioniță, Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieș, Radu Paraschivescu, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roma Patapievici, Andrei Postelnicu, Vladimir Tismăneanu Comentatori: Daniel Cristea-Enache, Adrian Georgescu, Christian Mititelu, Marie-Louise Semen, Mihai Cosm; Adresa redacției: Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 6 (Novo Parc), cod poștal 020337, sector 2, București Tel 202.20.00/209.34.00; Fax: 202.20.01; Internet: www TeL departamente: Eveniment: 202^0.17; Investigații: 201.27.39; Reporteri speciali: 20L27.13; Politică: 202.20.41; Externe: 202.2048; Social 202.20.61; Economic 202.20.82; Spăl: 201.27.32; Mass-Media: 202^0.55 Cultură 201.27.60; Monden 202.20.67; Sănătate/Viața: 2020.44; Casa­ 20200.72; Auto: 202.2025; Joburi- 202.20.13; Corespondenți 2020 0.10; Ghid TV: 202.20.84; Ediția de Duminică 20200.70; Ediția on-line: 2020025 Cotidian editat de SC Ringier România SR OOO Kinder Director General: Marius Hagger Director General Adjunct: Claudiu Șerban Director Publicitate: Mirela Murariu Director Marketing: Mihaela Stănculescu Director Producție: Dan Saroș Director Distribuție: Dan Saroș Director Vânzări: Gina Ionescu Tel. Departament distribuție: 203.09.31,203.09.33; Fax: 203.09.31 TeL Departament­mente: 209.33.13,209.33.14; Fax: 203.09.90 TeL Departament marketing: 201.27.56 Comenzile de mică publicitate se fac de luni până vineri, între orele 8.00-16.00. Relații la teL: 202.20.36 Comenzile de mare publicitate se fac de luni până vineri, între orele 9.00-18.00, la teL: 202.20.30,202.20.31; Fax: 202.20.34,202.20.3 Tipografia „Evenimentul zilei“ - Director Victor Terneanu­­ 493.63.87 Imprimeriile MEDIA PRO­­­CU” Evenimentul zilei“: ISSN 1222-328 Biroul Roman de Audit al Tirajelo Tiraj: 133.001 prpmntar p ’otrrat art. 206 CP, responsatasta j­uridică pentru conținutul articoluri ÜKA Evenimentul zilei I Vineri: 13 iunie 2008 ! 3

Next