Evenimentul Zilei, aprilie 2011 (Anul 20, nr. 6146-6170)
2011-04-08 / nr. 6152
EVENIMENT Reforma pe genunchi a sănătății Ifili' fii fii =1 ii U HI Reorganizarea rapidă și din birou a spitalelor a adus pacienți și medici în situații disperate. Din 71 de spitale anunțate că se reprofilează, 9 au fost scoase de pe listă, iar alte 5 adăugate Cristina Lica cristina.lica@evz.rc n goana după reformă, ministrul sănătății și-a pus în cap politicieni, primari, manageri de spitale, angajați și pacienți deopotrivă. E acuzat că a făcut planul „pe genunchi“ din birou, fără pregătiri și analize, a desființat spitale modernizate din fonduri europene ori strategice, după care s-a răzgândit, în timpul războiului de uzură din birouri, un bărbat a murit ieri în fața spitalului din Bălcești, proaspăt desființat. Cei care au pornit cu bărbatul de 41 de ani spre spital nu știau că nu mai există. 67 se reprofilează, 10 s-au comasat La întrebarea ce se desființează și ce se comasează exact, răspunsul e încă într-o nebuloasă. Din cele 180 de spitale propuse inițial spre desființare și comasare, 67 de unități se transformă în aziluri de bătrâni sau centre de permanență, cu toate că cifra anunțată inițial era 71. „Au fost scoase de pe lista inițială 9 spitale care aveau în derulare proiecte cu fonduri europene sau care erau strategice, cum e cel de la Cernavodă, iar alte 5 au fost adăugate, explică reprezentații MS. Toate cele 67 de unități nu mai au de la 1 aprilie finanțare de la asigurări, cu toate că aveau contracte încheiate până la 31 mai, în ceea ce privește comasările, din cele peste 100 anunțate, momentan 10 au fost efectiv unite. De exemplu, la Institutul „C.I. Parhon“ din București, care ar fi trebuit să se unească cu Institutul de Diabet„Nicolae Paulescu“, procesul de comasare a luat o pauză, „încă nu ne-am unit cu Institutul «Paulescu» și sperăm să nu se întâmple. Nu putem compara mere cu pere“ spune Constantin Dumitrache, fost manager al institutului. Institutele, mărul discordiei Situație e similară și în alte locuri. „Trei unități au făcut obiectul unor discuții aprinse. E vorba despre Institutul «C.C. Iliescu», Institutul «Marius Nasta» și Institutul «Paulescu», care simt unități coordonatoare la nivel național pe segmentele respective de activitate (cardilogie, diabet și TBC). Soarta acestor instituții nu a fost încă tranșată“ detaliază consilierul prezidențial Virgil Păunescu. Nici acolo unde s-au făcut comasări nu este liniște în Iași, unde s-au unit patru spitale, halatele albe și-au declarat război deschis. CAZ TRAGIC. Un bărbat din județul Vâlcea a fost dus către spitalul desființat cu mașina unor vecini și a murit înainte ca medicii să-l consulte 2 I Vineri, 8 aprilie 20111 Evenimentul zile VÂLCEA Bărbat de 41 de ani, mort lângă spitalul desființat Nicoleta Ene nicoleta.ene@evz.rc Un barbat de 41 de ani a murit ieri-dimineață în fața spitalului Bălcești, județul Vâlcea, unitate care fusese transformată în azil de bătrâni, de la 1 aprilie, prin ordinul Ministerului Sănătății. „L-am găsit leșinat în curte, l-am suit în mașină și am sunat la 112. Am convenit să ne întâlnim pe drum. Dar nu s-a întâmplat asta și am ajuns la spitalul din Bălcești, unde era lacătul pe poartă. Am mers apoi la ambulanță și, cât timp au urcat să caute pe cineva, și-a dat sufletul“, povestește Alexandru Voinea, verișorul victimei. „S-a produs o încurcătură“ Serviciul de ambulanța din Bălcești deține trei Salvări, dar are echipaje medicale doar pentru două dintre ele. Ieri-dimineață, acestea erau plecate la spitalul din Drăgășani, una cu o gravidă și cealaltă cu un pacient cu accident cerebral. Atât poliția, cât și Ministerul Sănătății au declașant o anchetă în acest caz. „S-a produs o încurcătură. Bărbatul a fost transportat cu mașina către spitalul din Bălcești de un vecin, iar altcineva a sunat la ambulanță. Au stabilit să se întâlnească pe drum, dar nu s-au mai întâlnit pentru că cei de pe ambulanță nu aveau datele de contact ale celor din mașină. Investigăm acum toate înregistrările și apoi ne vom pronunța“, ne-a declarat Raed Arafat. Spital modernizat în 2009 Spitalul din Bălcești a fost modernizat acum doi ani, când Ministerul Sănătății a investit 500.000 de lei, din care aproape 100.000 de lei numai pentru aparatura medicală. Unitatea avea linie de gardă, 55 de paturi și 57 de cadre medicale, deservind aproximativ 50.000 de persoane din Bălcești și localitățile limitrofe. Pe 17 martie, consiliul local a decis ca unitatea să-și păstreze specificul, însă Ministerul Sănătății a stabilit transformarea în azil. Asta în condițiile în care întreținerea unui azil costă 200.000 de lei lunar, iar întreg bugetul orașului este de 700.000 de lei, spun autoritățile locale. SCANDAL DUPĂ COMASĂRI LA IAȘI Război între un fost manager și un „ceapist“ La Iași a luat naștere un adevărat conglomerat în urma comasării Spitalului de Urgența „Nicolae Oblu“ cu Spitalul „Sf. loan“ Spitalul „Sf. Spiridon“ și Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie (IGH). Uniunea l-a încăierat însă pe fostul manager al IGH, medicul Răzvan Constantinescu, cu actualul manager, Ioan Bârliba, care au ajuns să se acuze reciproc că suferă de probleme psihice. Criterii haotice la internare Pe de-o parte, medicul Constantinescu este nemulțumit că actualul manager, „ceapist de profesie“ le solicită limitarea numărului de internări, după criterii haotice și că îi lasă fără materiale sanitare, „de la hârtie igienică, până la hârtie pentru șters gelul după ecografii și cearșafuri de unică folosință“ „Unele analize nu se mai pot face deloc, sugerându-se bolnavilor să și le plătească, la altele primim rezultate aberante, iar asistentele trebuie să ducă probele, în mână, în patru locuri diferite din spital. Explorările CT și RMN pe care altădată le efectuam în 24 de ore acum le facem în 14-21 de zile“ afirmă medicul Răzvan Constantinescu. Pe de altă parte, actualul manager are replică pentru fiecare acuzație în parte. „Nu am limitat numărul internărilor, la noi, ca în orice spital de urgență, au prioritate urgențele. La data preluării institutului,pacienții erau trimiși să- și facă analizele la o firmă privată. IGH cheltuia 250.000 de lei pe lună, la o capacitate de 114 paturi, în timp ce Spitalul Sf. Spiridon, cu o capacitate de 956 de paturi, cheltuia 200.000 de lei, a precizat Ioan Bîrliba, managerul unității rezultate în urma comasării. Cât despre analizele de tip CT și RMN, acesta mai spune că „se fac la «Sf. Spiridon», deoarece deținem un aparat de ultimă generație, în regim de urgență. La IGH, doar 36% din cazuri sunt urgențe, pe care le preluăm. Restul pacienților sunt programați, fără întârzieri mari“. Cât despre pregătirea lui, Ioan Bârliba comentează că, „în momentul în care am terminat facultatea, pentru că am fost student bun, am fost repartizat la un IAS de lângă Iași, dar, ulterior, am urmat două mastere și sunt doctor în management“