Evenimentul, octombrie-decembrie 1897 (Anul 5, nr. 1353-1424)

1897-11-26 / nr. 1398

ANUL AL V-lea No. 1398 ■ „ 36— Un număr 10 bani EVENIMENTUL ZIAR COTIDIAN ABONAMENTE Înainte pe un an : « 6 luni . ,, ,, 3 luni . In străinătate un an Lei 24— . • „ 12­ 6— EDIȚIA IV-a MERCURI 26 NOEMBRIE 1897 Anunciuri inserții și Reclame Pe pagina 1 linia garmond Lei 4­•»­­» NI >> • > . jj HI »» jr „ „ IV „ Un număr 10 bani Mmmmpaasa __ REDACȚIA LA TIPOGRAFIA EVENIMENTULUI | \ Director Politic STRADA STEFAN CEL MARE No. 38 |­1­1. G­R. SCORȚESCU 2— 50 25 ADMINISTRAȚIA LA TIPOGRAFIA „EVENIM­­EM­TUL“ STR. STEFAN CEL MARE LA GATUL l-iu Sum­briu Nici scuze, nici garanție Teroarea\dirija capitala Situația intolerabilii TEROAREA DIN CAPITALĂ simț nu va îndrăzni să se gîndească la așa ceva. "Toate nelegiuirile, tot duiumul de fapte neomenoase, in sfîrșit toate prostiile se­­virșite pană acum, mai pot­­î oare o ga­ranție pentru viitor ? Cu ce alt „trecut“ va garanta Sturza, pentru a­­ ce mai hă­răzi incă odată puterea ? Si cine va fi oare acela care să mai aib­a incredere intr’un guvern unde Sturza va prezida ? Lucrurile incep a sa limpezi. Unanimi­tatea Camerei astă­zi a devenit o mino­ritate pentru a susține pe Sturza. Ori ce ar mai incerca Sturza să facă ie de prisos, alungarea lui de la guvern și din fruntea partidului liberal se impune nu­mai de­cit. Țara nu mai poate su­porta guvernarea lui Sturza. Dion.n­u­­ li seite, ni­ci prairie Am văzut pană acum pe Dimitrie A. Sturza, președintele consiliului de miniș­tri, manifes­tîndu-se in toată splendoarea ignoranței sale. Am văzut, ceia ce nu ne inchipuim vre odată să vedem. In sfirșit tot ce a avut de făcut Sturza s’a îndeplinit cu cea mai mare sfințenie, în­cît astăzi toată strădania lui pentru a continua inainte la cîrma ferer­ie impo­sibilă. Întregul său program ocult, care cu­prinde un intreg ciclu de reforme mai mult de­cît reacționare, l’a pus in prac­tică, dovedind terei intregi toată nedes­­toinicia sa de guvernare. Nu s’a sfiit a face nici cel mai mic act de lingușire, nu s’a sfiit a minți nici chiar in fața Suveranului. A avut o îndrăzneală ne mai pomenită intru îndeplinirea re­formelor înscrise in programul ocultei și votat de o intreagă pleiadă ce forma sta­tul major al pretinsului șef al partidului liberal In rîvna sa pentru a face fericirea a­­cestei țari, Sturza nu se dă in lături cu nici un­ chip, pentru a lasa cîrma țăreî și in mîna altora care ar voi să mai facă și iei ceva pentru țara aceasta. Dar, precum d*I Sturza reinvațat a răs­punde la toate prostiile săvîrșite de iei, numai prin scuze, tot așa și a­stă­zi se în­cearcă a aduce drept argumente pentru invinuirele ce i se aduc, iarăși scuze, dar aceste scuze nu mai pot avea nici o cre­zare, nici o influență asupra poporului. M. S. Regele, a chemat la 1893 partidul liberal pentru a lua frînele țarei și a în­drepta multe din relele lasate de parti­dul conservator. La început, țara intreagă parcă respira mai in liniște, "parcă alt soare strălucia; o eră cu totul nouă se părea că a luat locul de până atunci. Ce se intîmplă insă? Nu trecu mult și Sturza incepu să-și deie arama pe față. De unde mai inainte, cît timp a stat in opoziție, ducea o luptă inverșunata contra tuturor celor care căutau să ne in­­toarcă iarăși in vremurile de restriște din epoca fanarioților, imediat insă ce a pus mina pe putere, Sturza, a uitat ori­ce angajament luat față de țară, și in loc să urmeze adevaratul­ program cetit in sala Pastia din Iași la 1893, a inceput a urma inainte ca reformele reacționare ale pre­decesorilor sei. Mai mult încă, Sturza nu s’a mulțumit numai să căpâtuiască toate licherile din jurul său ; nu s’a mulțumit că a introdus o seră nouă de reacționarism ; iei a cău­tat să se puie in vază in fața nu numai a țărei, prin nechibzuința ș­i slugărnicia față­ de capul Statului, ci și­ in fața strei­nilor. Nu mai amintim nimic , ori­cine știe că Sturza a întrebuințat lingușirea și slu­gărnicia in gradul cel mai mare, pentru a se putea menține la putere. Asta­zi, cînd țara se găsește intr’o si­tuație atît de încurcată, cind nimenea nu mai are încredere in d. Sturza, cum crede iei, că va mai putea continua ina­­inte la cîrma țerei. Să credem oare că Mitița Sturza s’a po­căit ? Să avem incradere că in viitor Sturza va căuta să indrepte tot râul ce l’a făcut ? le cu putință aceasta ? Nici un om cu citu-și da puțin bun Șefia d-lui Sturza ne place grozav, nouă ăsto­ra, care n'avem nimica­n Pînt­­re șef și nu glumă, și are soldați care il ascultă orbește, fiind­că ie­­ cît se poate de capabil. In primul rînd cel mai devotat soldat este Fleva, apoi Aurelian . Stutescu de asemenea ascultă de „sef“; numai vorbim de K. K. Călită Mârzescu, Delavrancea și alti soldati devotată. D-oo’astra nu va place șefia lui Sturza ? FIGURI IEȘANE Ghiță Baltă Dăm azi portretul d-lui Ghiță Baltă persoană destul de cunoscută lașului și in special cetățeni­lor care au fost înscriși in reposatul club B. Z. D. Fost agricultor mai multă ani, insă din cauza anilor răi avutî in acea branșa, se stabili in Iași inscriindu-se in baroul avocaților. In anul 1895 cînd d-nii Grigora M. Sturza și Nicu Catargiu înființară clubul supranumit B. Z. D. d-sa se înscrise ia acel club și la 4 Octom­­bri acelaș an cînd au venit liberali la putere. Clu­bul B. Z. D. fuzionînd dl. Baltă era se fie ales deputat­ insă a fost sacrificat pentru dl. Cozmovici. In toate intrunirele ce s’au făcut inainte de alege­­rele de deputată, dl. Baltă a luat parte activă și in unele a și luat cuvîntul, insă din toate aceste nu sa ales cu nici un scaun macar de consilier com­unal. Astă-vară dl. Baltă se strămutase la București spre a profesa avocatura, insă din cauze neprevă­zute, d-sa sa reîntors­earăși la Iași unde-și exer­cită profesia de avocat. Dl. Baltă onându-se tras pe sfară de liberali, s-a înscris in partidul conservator și azi d-sa con­tează ca soldat desciplinat in clubul conservator din Iași. B. A se ceri pe pagina „Intriga mortală“. IV-a romanul: _________N­EPORTACOLU________ COMITETUL 8IUDESTESC SI FA Duminică 23 Noembre a. c. la orele 2 p. m. a avut loc in sala teatrului de aici a doua întrunire națională a comitetului studențesc ieșan in unire cu comitetul li­­gei locale. încă inainte de 2 care sala era plină de publicul cel mai ales al Focșanilor—a com­puns damele —­ așa încât peste o ju­mătate de oră multă lume a fost silită să râmăe afară din cauza lipsei de loc. Se proclamă președinte pe respectabilul d. Caianu, profesor de lieu și cunoscut luptător naționalist. D-sa prin o cuvîn­­tare caldă recomandă un termini elogioși cetățenilor focșăneni pe delegații studenți­­mei ieșene făcind și o ochire generală cu o competență incontestabilă asupra mișcă­­rei ce întreprind. In primul loc se dă cuvintul d-lui Că­dere care după căte­va considerații ge­nerale arată documentând dreptatea cau­zei in numele careia luptăm a cererilor fraților noștri din Ungaria, de o egală îndreptățire cu maghiarii. Arată totodată că in Ungaria lupta intre romîni și un­guri pentru dobindirea drepturilor e mai încordată de căi in toate provinciile sub­jugate din cauza politicei de asuprire brutală a ungurilor. Spum că am văzut greșelile comise in această chestie in tre­cut, greșeli care au dăunat atâta cauzei comune, și că această greșală trebue să ne servească de lecție care să ne invețe a lucra in această cauză căt se poate de dezinteresat și fără a amesteca alte ches­tii și interese cu ea. Aplause L. se succed foarte des. Dl. Drăgănescu luând cuvintul arată care sunt cauzele pentru care mișcarea­­ națională la noi iar țara a lâncezit o bu­­­­nă­ bucată de vreme. Arată că­ sunt de neîntemeiate și ridicole insinuirile ungu­rilor, care tind și arată că mișcarea na­ționalistă in țara la noi ar fi rezultatul unui orb șovinism și irredentism. Ca să, arate căt e de întemeiată și de serioasă această mișcare, d-sa expune foarte documentat situația românilor din regatul vecin din punct de vedere politic economic și cultural și probează asupri­rile la care sunt supuși pe aceste terenuri Sfârșește făcând apel la toți cetățeni foc­­șăneni, să lupte pentru a face să propă­­șească Liga culturală și a căuta să infil­treze căt mai mult conștiința de naționa­litate in popor. Aplause dese repetite aproba cuvinta­­rea d-lui Drăgănescu. După ă­ sa ia cuvântul dl. leatris ca­re intr’o frumoasă cuvintare arată mai întâi rolul ce e chemat să-l joace studen­țimea in această mișcare, căci pe acest teren mișcarea studențimei a dat adese ori roade bune. Apoi explică avantajul ce-l au românii din regat fiind inconju­­rați de frați de ai lor din toate părțile cari fac să nu vie in atingerea directă cu străinii prin urmare ajută la con­servarea limbii, obiceiurilor și vitali­­taței naționalei românești. Deci datoria noastră, atunci când vedem pe acești frați care ne formează haina naționalitatei noastre, in speranță, e să căutăm a-i a­­juta pe calea cea mai potrivită. Acea cale,­ urmează d-sa, este aceia a propagandei pașnice prin care să tindem a atrage atenția diplomației Europene a­­supra modului de desnaționali­zare și a­­suprire întreprins de Unguri, căci in această vreme, diferendele dintre națio­­­nalități nu se mai rezolvă așa de pe cîmpul de luptă, căt prin cale diplomatică. Sfîrșitul e acoperit de aplausele gene­rale ale publicului. Dl. Ionescu student bucureștean, vorbește in numele său per­sonal, nu ca delegat, arătînd diferența ce e intre modul de mișcare adoptat de ie­șeni —propaganda închisă și liniștită prin întruniri și conferințe, și intre cel între­buințat de bucureșteni—agitația maselor. Arătînd mizeriile la care e expusă presa, romina din Transilvania face apel la public, indemnindu-l a se abona la „Tri­buna“ din Sibiu. Aplause unanime răs­pund acestui călduros apel. In urmă dt. președinte Caianu cetește o telegramă din partea studenților ieșeni romini și supune aprobărei publicului 3 telegrame, câtre dr. Ratiu, d-nii CuUanu și Vladescu. Aplause prelungite aprobă textul acestor telegrame. La sfîrșit dl. profesor pensionar Flo­­rescu felicită pe studenții Universitari și pe cetățenii focșăneni pentru mișcarea întreprinsă și modul cum s’a răspuns la ea, și dă cetire următoarei moțiuni care e primită in salve de aplauze : „Cetățenii foșăneni, întruniți in ziua de 23 Noembrie a. c. in sala teatrului din Fo­șani pentru a se consfătui cu de­legația studenților ieșeni și, cu liga cul­turală locală, asupra mijloacelor prin care să si deștepte in poporul romînesc o mai mare conștiință națională și iubire de frați, protestează cu tărie in­p­otriva persecuțiilor rominilor de peste munți, declarîndu-se solidari cu ei intru reven­dică­rile la care au dreptul.“ Rădicîndu-se ședința, numerosul public pleacă in liniște prin oraș, impartașindu-și impresiile acestui frumos succes. ____________________________Coresp. Situație intolerabilă Și farsele politice, ca și ori­care farsă trebuie să-și aibă un sfârșit; si­­tu­ațiea pe care a creat-o partidului liberal dr. Sturza trebuie să înceteze, a devenit intolerabilă. Căci la urma,urmei, un om, pe care partidul său nu’l mai vrea, pe care țara nu ’l mai poate suferi la cîrma iei, care nu se mai poate bizui nici in parlamentul ales sub ocrotirea sa, nu mai poate un moment mai mult să deție puterea. A te impune mai mult, a dori să conduci incă destinele unei țări și frînele unui guvern in asemenea condiții, ie o dovadă de cinismul cel mai paten­tat, pe care numai un om de talia și de teama lui Sturza Il poate arata. Căci să nu ne înșele iluzia că votul camerei de Jos n’a avut nici o însem­nare, și că cele 57 voturi albe sunt neexprimate ; iele sunt un avertisment, și incă un avertisment serios, că dacă partidul liberal poate incă rămânea la cîrma țărei, dl. Sturza nu mai are drep­tul să facă aceasta. De aceia situația actuală ie intolera­bilă și rea trebuie să-și găsască un sfîrșit. _____________ .Tohn. Neglijență culpabilă. [și aduc de sigur nenorocita chestiune aminti cetitorii de a uciderei proprie­tarului Gioflan de către săteni, ucidere făcută in, așa condiții in­cit asupra ce­lor învinovățiți de rea, nu au fost indicii destul­ de culpabilitate, ceia ce­ firește nu a impedicat ca învinuiți să fie condam­­nați. lera vorba de dar un exemplu sever ță­ranilor cari nedujduiți de asupririle și fără de legele pe cari le indură de la pro­prietari, aleargă de la ceia ce cred iei că ie scăparea lor: uciderea împilatorului. Vinovați ori nevinovați — cine ar pu­tea-o spune cu mîna pe inimă ? — Con­­d­mnații au făcut recurs la Curtea de casație. Ei bine au trecut atâtea luni și pro­cesul nefericiților țărani incă nu s’a tre­cut in condica de soroci­el... Știm bine că ie nevoie de o sumă de formalități și mofturi pentru acesta, dar ie evident că in atâta timp ar fi avut cei in drept cînd sa­ le îndeplinească, și nu­mai neglijența și nepăsarea lor ne expli­că aceasta indelungă întârziere pe urmă căreia sufăr­ă poate niște nevinovații... Ie aceasta incă un exemplu de solici­tudinea și de interesul cel mare pe care 'l au cei de sus, pentru mult cîntată „talpa tarei“/... Clar. Discurul d-lui i C. Cuza rostit la inmormintarea prof. M. Pompi­liu întristată adunare ! In numele societăței «Junimea», și ea prieten, pătruns de cea mai adîncă măci­­nire, mă apropiu de remășițile pămîntești ale lui Miron Pompiliu, nu pentru a spune vieața lui, bogată in fapte bune și in lu­crări, cari vor trăi, ci pentru a­ da glas durerei, care ne cuprinde. E ceasul sfint al despărțirei de pe urmă, in care ne este poruncit să stăm cu ini­mi smerită înaintea Celui A Tot Puternic, și să ne plecăm frunțile, cu umilință, bi­ruiți de taina pururea nepătrunsă a vieței. In fața veciniei ei, ceasul care trece e numai o clipă și omul, față cu nemărge­­nirea o mină de pămint. * Dar cînd clipa aceia e stăpînita de desperarea unui su­flet inecat in lacrimi, ea este o vecinicie pentru dînsul și omul, cînd e fratele de care ne despărțim pentru totdeauna, o lume pierdută pentru noi. Ce a fost Pompiliu pentru familia lui, ne-o spune jalea sfișiitoare a nemîngăiatei soții, ecoul dureros al desnadejduirei fra­ților și a mamei, ce ne vine de departe. Și vor sta dovadă despre gingășia senti­mentelor lui ca fiu, ca frate, ca­ soț, re­gretele lor eterne. Ce a fost Pompiliu pentru școală, o măr­turisesc elevii cari-l inconjoară astă­zi cu inima cernită și colegii îndurerați, cari nu’l vor uita nici odată. Ce a fost Miron Pompiliu pentru socie­tatea «Junimea»? Un membru devotat, care nu s’a abă­tut un singur moment din calea aceleiași direcții, in tot decursul vieței sale ? Un talent, care a contribuit, cu raze luminoase, la strălucirea acelui corp, îm­bogățind literatura patriei ? Un critic cu judecata luminată și si­gură, care a colaborat la îndrumarea li­­teraturei noastre, pe calea cea dreaptă a adevărului ? Și membru devotat. Și talent care a dat roade. Și critic, care” a lucrat la sta­bilirea unei direcții sănătoase in literatură. Dar mai mult de­cît atît. Miron Pompiliu a fost suflet din sufle­tul așa de complex și de felurit al socie­­­tăței literare, care s’a numit Junimea. El era una din fețele acelui cristal, care s’a format sub inm­urirea unor impreju­­rări anumite, topindu-se același material Foița ziarului „EVENIMENTUL“ MINCIUNA 124) SINGULUI Mare roman Parisian inedit de Roger­ Miles și Louis Qastine XXXIX. Toto la Gargouille are o intălnire neașteptată: sera pe inserate. După plecarea păsito­­rilor și a lui Pelgy, nebunele se mai liniștiseră puțin. Din fericire nu le veni in g­ănd să atace și celulele care rămăse­seră incluse și nici pe acea unde se re­fugiaseră singurele criere sănătoase din secția nebunelor furioase. XL: flilasură preventivă. După plecarea lui Jean, contesa Helena fu nevoită să-și caute căt mai in grabă un alt vezeteu. Automedonul care luă in primirea suc­cesiunea iubitului Georgettei, respundea la dulcele nume de Josef. Avea o compe­tență rară in cea ce privea îngrijirea cailor fiind­-că servise la țară șease ani la un veterinar, ca vezeteu insă, nu prea avea talent de seamă. Nu fusese nici odată in contact cu ser­vitorii, de aceea n’avea nici tonul și nici obrăznicia lor. l­ra un băiet silios, cum rar se vede. De cum intrase, băgă de seamă firea Georgettei și iea de asemene văzu ce impresie făcuse noului venit, dar căt de­spre Josef­ iei ar fi lasat să treacă și ș­ase luni fără a îndrăzni să-și exprime pe fată admirația și subreta pricepu­indată că viitorul său soț nu prea avea de ce să se teama, fiind-că locțiitorul nu iera de fel primejdios. Cu toate aceste intr’un moment dat ’i se păru că prea repede ’l judecase inca­pabil, cănd se intămpla s’o cheme intr’o zi cănd trecu pe d’inaintea lui. — Ascultă, domnișoara Georgette. — Ge ! Mie ’mi vorbești ? — Da, am să-ți spun ce­va. Ia n’auzi, da ce te-a apucat ? Nu-ți ie bine ? — lea ? nu. Niciodată nu-s bolnav ieu. Am vrut să-ți spun numai că doamna contesa a plecat. — Auzi vorbă ! Doar o ști și dumneata de­oare­ce ai petrecut’o la o gară aseară. — Da, și va veni mâne dimineață. — Fără îndoială, și tot dumneata ai să te duci s’o aștepți !... Dacă pentru.... — Așteaptă, geambașul d-nei contese, a venit azi dimineață, și a adus iapa, care are să inlocuiască o lună de zile calul doamnei. — Hei, băiete, ’ți bați joc de mine, dacă m’ai chemat ca să-mi spui palavre de aste apoi.... — Așteaptă ! Voiam să-ți spun că vreau să cerc iapa la cupea și mă duc la Bois de Boulogne... Dacă ți-e pofta să faci o primblare ? — La Bois de Boulogne ? — Nu, dacă vrei nu mergem acolo, fiind­că s’ar putea recunoaște trăsura, dar putem merge ori și unde... la Vincennes de pildă. — Ști că te aproape hazliu, cea ce-mi propui dumneata. - Iți spun drept, l­u nu știu,... ți-am spus-o fiind­că am crezut că asta poate să-ți facă plăcere, dar nu trebuie să te superi pe mine... — Ba nu, dragul meu, nu mă supăr, din potrivă... și dovadă că fug să mă îm­brac. Cât are să treacă pănă ce vei pune caii la cupea ? — Cinci minute. — Cinci minute, da iute o mai iei! Nu ie nevoie să te grăbești atâta, mie ’mi trebuie un sfert de ceas ca sa mă gătesc. — Bun, atuncea după un sfert de ceas. — In mai puțin de jumătate ceas. d-șoara Georgette apăru îmbrăcată intr’o rochie frumoasă compusă cu foarte multă ghibă­­cie din rochiile mai vechi ce­ i le dăduse contesa, Iera foarte drăguță și Josef se simțea foarte măgulit in amorul său pro­priu cănd o conduse la trăsură cu un zel, pe căt simțit pe atât de natural­­iera incăntător. Trăsura mergea ca ful­gerul­ in mijlocul birjelor, a echipajelor și o mulțime de vehicule negustorești ce circulă pe ast­fel de drumuri. Domnișoara Georgette mai curajoasă de­căt cava­lerul iei, spusese că nu-i de fel necuviincios ca să se ducă le Bois de Boulogne și Josef se grăbise, să-i împlinească dorința. (va urma)

Next