Evenimentul, ianuarie-martie 1900 (Anul 8, nr. 1-55)

1900-01-28 / nr. 3

SERIA Il-a AML AL Vll-lea No. 3 üli MMAR 10 BANI VINERI 28 IANUARIE 1900 ABONAMENTE: înainte pe un an . „ „ 6 luni . „ » 3 luni ‘ In streinătate un an Lei 24 12 — 6­­ 36 -Un număr 10 bani EVENIMENTUL REDACȚIA LA TIPOGRAFIA „EVENIMENTUL“ STRADA LAPUȘNEANU No. 44 Taud­.zIAR CONSERVATOR Anunciuri, Inserții și Reclame Pe pagina 1 linia garmond Lei 4 -ii v II­i­ii ii 2­i ii i> III ii ii ii 50 11 11 ** 11 11 11 Manuscriturile osc­i nu te înapoieze Un număr Vechi 30 bani ADMINISTRAȚIA LA TIPOGRAFIA „EVENIMENTUL­ 1 HOTEL TRAIAN LA CATUL I-iu Ziarele „Evenimentul“ și „O­­pinia“ susținînd aceiași causă și același partid au hotărit fusio­­narea lor, ast­fel că de la data de Luni 24 Ianuarie nu va mai apare de­cît un singur organ conservator în localitate, păs­­trînd numele de „Evenimentul“ care va fi pus sub direcția a­­celuiași comitet care a diriguit Opinia, NEMERNICIA Presa opozantă și, în special, Voința, încearcă să întunece stră­lucirea marelui act național săvîr­­șit de partidul conservator și să întoarcă vajnicului luptător epitetele ucigătoare, cu care a zdrobit pe domnul Sturdza. Vom cerca să exa­minăm lucrurile. Renta școalelor din Brașov s’a servit de mult, de la întemeerea școalelor. Ea însă a neliniștit în­tot­deauna pe Unguri, cari în două rîndurî —la 1861, adresîndu-se ma­relui mitropolit Șaguna și la 1875, guvernului român,—au încercat să lămurească lucrurile. Acest schimb de note diplomatice a fost în fa­voarea Romîniei, căci de la 1876 — 1887 renta școalelor din Brașov a fost prevăzută în budgetul statu­lui nostru. Sub­ guvernul conservator,—în epoca de aur a subvenției, cum a strigat deputatul Komjáthy în ca­mera maghiară,­—ministru de in­strucție fiind Take Ionescu și de externe Alexandru Lahovary,­con­tele Kálnoky a recunoscut în de­legația ungară că Romînia trimete școalelor din Brașov o rentă, pen­tru susținerea lor; o­­ lună după a­­ceastă declarație, Dimitrie Sturdza ține un meeting in sala Orfeu și denunță Ungariei că, pe lîngă sub­venția știută, președintele eforiei școalelor, protopopul Voina, prin mandatele cu numerile 169 și 15^5 a ridicat de la guvernul român 150,000 lei în 1894 și 103,000 lei, în 1894. Acesta e momentul psihologic, clipa supremei uitări de țară; res­tul, „tradarea“ proprie e urmarea logică a acestei nemai­auzite por­niri pătimașe, în care un român, un „patriot național liberal a cer­cat să stîngă facla culturală a Ro­­mînilor supuși,—­spre a pune mîna pe dorita putere. Aceasta-i tradare, — în toată goliciuni­ea ei hidoasă ; în acel moment, îmi spunea unul din fruntașii bucovineni, șeful liberali­lor merita să fie bătut cu petre, căci comisese cea mai imprudentă și cea mai neomenoasă fără­delege. Venit la putere, în urma acestui denunț, Dimitrie Sturdza trebui­se su­prime renta­l și o suprimă. E adevă­rat că domnia sa, azi, pretinde că a făcut aceasta, întăi, fiind­că prie­tenul d-sale, baronul Banffy, a­menința să închidă școalele și al doilea, fiind­că avea de gînd să fee afacerea pe cale diplomatică. Două sfruntate neadevăruri și două monstruozități logice. In interegnul aurelianist intre cele două mi­nistere Sturdza, renta s’a servit școalelor, fără ca nici una să fie închisă; aceasta e cea mai evidentă probă de minciuna aserțiune a d-lui Sturdza. Intervenirea diplo­matică nu s’a făcut decît în 1898, după cunoscuta interpelare a d-lui Take Ionescu, cînd țara întreagă acuza pe ministrul liberal de tră­dare. Ea consta din o notă, care, din cauza numelui, ce o semna, n’a avut absolut nici un efect. Deci, suprimi renta în 1895 și, peste trei ani, cînd o lume întreagă te acuză, scrii o notă neputincioasă, aceasta care nu învederează că ai căutat pur și simplu să suprimi renta și că n’ai avut nici un alt plan? Nu-i oare vădit pentru fie­care că declarația de la Orfeu e fatalitatea, care te urmăria și te făcea se mergi din umilință in u­­milință, domnule Sturdza? Căci, altminteri, ce logică de cap sănătos ar fi aceasta, că avînd un obiect în litigiu, să începi prin a-1 suprima ? Ce plan, că după ce su­primi pur și simplu renta, să in­­tervin tocmai peste trei ani ? Adevărul e că n’a avut nici un plan. D. Sturdza, a fost urmărit de o fatalitate, — acea a urmărilor. Consecințele logice ale ticăloasei sale declarații de la Orfeu,— cu atât mai mișelească, cu cît era făcută pentru meschinul scop de a fi prim-mini­­stru,—Ta făcut să se scoboare din umilință în umilință, din decădere în decădere, pănâ la ultima treaptă de rușine, la care poate ajunge un om politic. E de plîns. ■t.GLO * Ő.­ÍSSO i ! F­OCUL DE ASTA NOAPTE Sultanul a primit in audiență, cu ceremonialul obișnuit, pe d. Ghica, mi­nistrul Rominiei la Constantinopol. D. Ghica era acompaniat de perso­nalul legațiunei consulatului general, toți erau in mare ținută. D. Ghica prezentînd scrisorile de a­­creditare, vorbi despre consolidarea re­­lațiunilor cordiale a ambelor țări și își exprimă speranța in buna-voința Sul­tanului pentru inplinirea misiunei sale. M. S. răspunse, asigurîndu’i spriji­nul seu, adăugind că singurul sezon care a intîrziat audiența a fost din cauza tulburărilor tinerilor musulmani. D. Ghica va fi primit probabil Vineri în audiență privată de către Sultan, după ceremonia Selameikului. ______Coresp PROFILE Duduia Itenuța Duduia Itenuța e năstută, oacheșă și... șu­­gubală. Părul său e negru ca ochii săi; na­sul, dacă se poate întrebuința acest cuvint pretențios in cazul de față, privește spre cer­­e ușa de poetic ! Duduia tlenulu e elevă in unul din pen­sionatele din localitate— și elevă bună , toată ziua și mare parte a nopței iși umple ochii cu formulele algebrice și șterge cu șuvițele părului literile, pe care maestrul său con­dei le așterne —mai ales, când traduce din nemțește. . „ Duduia Ilenuța e foarte ințepă­toare și răz­boinică; in special, duce luptă crâncenă,­­ cu un junimist întunecat, violonist di primo cartello, război care a ținut mai mult de­cit cel troian, căci ostilitățile continuă deci na duduia avei cinci ani; acum are atlția ani, alte note sunt in două game, cum ar spune teribilul violonist, cu care războește a­­prig. Dar nu vă speriați: muzicantul e frate cu duduia Ilenuța. Semne particulare : Zereează , ze te prie, ne mers pas mon profile dans le journal, ze me fasse. _______________________Rapsod ȘTIRI MĂRUNTE Se caută un om providențial,­­ cu portofolii. A se adresa la clubul junimist. Ecouri și Noutăți Calendarul: 27 Ianuarie Răsăritul soarelui: 7.31 Apus : Timpul : Ploios. Politica N’are noroc opoziția și pace ! Făcea fel de fel de calcule pe so­coteala neînțelegerilor din sînul par­tidului Conservator, se vedeau deja ajunși. Mirajul acesta ademenitor tre­­buea să devie realitate după întruni­rea majorităților de Marți seara. Ma­joritățile s’au întrunit—și guvernul e mai tare de­cît ori­cînd.* Dar gazetele opoziției continuă cam­pania pe această temă, căci țin să desmintă proverbul latin : non bis in idem. Vor să fie de cele­ mai multe ori ridi­ Economie. Epigramă. 5.30 — S’a scumpit zaharul, dragă, — Nu’i nimic, respunde ea. — Vrau să fac «economie» ? Dă-mi guriță la cafea... Giordano. Ziarele Engleze, in chestia războiului, ziarele Albi­­onului sunt cînd abătute, cind de-o deosebită veselie. Dar Leeds Mercury aduce o știre sensațională. Ar fi vorba de o nouă anchetă a­­supra raidului lui Jameson. Se știe că prin această incursiune s’a început luptele între Buri și Engleji. Răboi. „Opinia‘l avea o rubrica Kabul. Cuvîntul acesta născuse discuție : tra­­bue pronunțat răbuș sau răboj ? Mulți erau pentru forma‘d’întăi, ca potri­vită cu vorba poporului. Totuși Eminescu a introdus cuvin­­tul In limba literară, sub forma de doua . De pe galbinele file el aduna mii de coji, A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj. Deci confratele a avut dreptate. Statistica Se știe că unul din mijloacele prin care s’a făcut cunoscută limba ger­mană in Franța e și schimbul de co­respondență intre școlarii francezi și germani. Cei dintăi scriu nemțește, iar cei de al doilea răspund franțu­zește. Biuroul din Lipsca, care centrali­zează acest fel de corespondență, pu­­blică următoarea statistică: 185 de școli franceze uzează de acest procedeu, din care 149 licee de băeți, 18 de fete, 7 institute private, 5 școli normale de institutori, 2 școli primare superioare și 4 seminarii. Gluma Zilei. Doctorul chemat la crîșmar, care are toate indiciile de otrăvire. — Spune-mi, dragă, nu cumva ai băut din vinul destinat pentru clienți ? Endy. TELEGRAMELE NOASTRE — De la corespondenții noștri speciali — Declarațiuni importante Constantinopol 28 Ianuarie Complectez știrea ce v’am transmis, cu privire la audiența d-lui Ghica mi­nistrul plenipotențiar al Romîniei la Constantinopol. Francezii despre Romîni Hasardul mi a pus sub ochi un nu­măr din „L'Indepindant“. Sub titlul „Coutumes étrangeres”i consacră 2 coloane mari moravurilor romînești, ce întovărășesc ivirea fie­cărui an. Articolul nu e scris în mod fantas­tic, după cărți, ci chiar de un fran­­cez, care a fost ca spectator la aceste obiceiuri, cu prilejul unei vizite într'un sat numit Zănești din județul Neamț. Faptul nu poate de­cît să ne bucure, mai cu seamă că articolul n'are de­cit cuvinte de laudă pentru noi. Dar să vedem ce spune acest străin despre noi. Vorbind despre ospitalitatea țăranu­lui nostru, zice: 2) După ce vorbește încă despre po­­siția pitorească a orașului Piatra, des­pre frigul de 26 grade, simte mare fericire auzind uraturile ce le spun băeții de la țară pe la case în ajunul S-tului Vasile, și traduce un pasaj dintr’o mătură tare drăguță. E mirat iarăși, de talentul ce­ l au țărancele noastre în ce privește jocul și m­usica ■ „Les petit sf paysannes [UNK]“ Am admirat încă forma cu totul o­­riginală pentru limba francesă, în care a tradus urările sămănătorilor din di­mineața S-tului Vasile Viver longtemps, florissez ?..... După alte aprecieri destul de favo­rabile pentru noi, autorul articolului face niște reflecții foarte drepte asupra originei acestor obiceiuri : Les Coutumes encore pratiquées. Bucuroși că streinii se ocupă de noi am crezut de a noastră datorie să a­­flăm și modestul autor al acestui ar­ticol, ce se ascunde sub inițialele H. D. Am aflat incă, că acesta nu e cel întăi articol as­upra țarei noastre și sperăm că nu va fi nici cel din urmă scris, de acest Domn, care după infor­mațiile noastre nu este altul de­cât Henri Dupont, repetitor de limba fran­ceză la liceul internat din localitate. D-lui se ocupă mult de limba, obi­ceiurile și mișcarea noastră literară și științifică și chiar în acest timp lu­crează la traducerea în franțuzește a tratatului de pedagogie a d-lui Găvă­­nescul, pe care îl gășește de mare va­loare. Suntem bucuroși că străinătatea va putea ast­fel să cunoască mai bine pro­gresul țarei noastre. Iași o pătură de lume, formată in mici cuiburi prin diferite puncte ale orașu­lui, care de­și nu merge nici la tea­tru nici la baluri, nu e totuși mai pu­țin amatoare de petreceri. Această pătură de lume cu o cul­tură și o educație la nivelul aproape al celor mai bune cercuri sociale,­­iși are modul ei propriu de a petrece, consistind principalmente in partide se­x­uale regulate, cu joc de cărți, puțin drîngănit de piano, ceaiuri, cafea cu lapte, dulceți, cafele și chiar bomboa­ne pentru cucoane,­­ iar pentru dum­nealor după terminarea tradiționalului preferans: ceva mezelicuri stropite cu numeroase păhăruțe de vin, cărora nu le pune adeseori capăt, decît zorii zi­lei ce incep a inălbi geamurile feres­trelor. Autorele principale ale acestor partide serale, sunt mai cu seamă cucoanele măritate amatoare de maus, susținute puternic de văduvițele independente prietine intime și devotate. Peste zi, cucoana Elena Răstoacă bună­oară, care a lipsit cîte­va zile din oraș, se duce să-și vadă prietina ei in­timă pe madam Șopronescu, spre a se informa despre cele petrecute in lipsa sa. Revederea e sgomotoasă de sărutări și veselie, și cele două prietine se pun alăturea pe o canapea. — Bine mașez, de cînd ai plecat tu, marți­acu o săptămînă, s’a intîm­­plat o mulțime de lucruri nostime. — Ce spui soro ? — Ba zeu așa! Știi că Frosa a luat vinerile, de sgîrcită ce e, ca să nu dee cafea cu lapte sub pretext că poate multă lume postește. Pe la 12 ceasuri îți dă o b­arcă de ceai cu niște posmagi fără ou nici za­­har, uscați ca niște scînduri, incit ții le hamete de ceaiul ei. Unde mai pui, că nataflețul ceala de curtezan, mustul, îi șade’n spate toată noaptea cu­ joacă maus, se uită’n cărțile celorlalte și face semne pe sub masă cînd să bată și cînd să nu bată. E un adevarat scandal maparoldonior. — Dar, ia spune’mi, adevarat e că pe Drageasca a prins’o cînd scotea asa de sub cărți, de cîte ori Ii venea rîn­­dul să le facă ? — Cam așa ceva, dar te rog nu mai spune că ai aflat aceasta de la mine. Și prietinele se sărută, din nou dis­­părțindu-se și dînduși intîlnire pe sară la Frosa. Cucoana Elena are grija de a veni mai de­vreme și a pune pe coana Frosa in curent de toate cancanurile ce se debitează pe contul ei, adăugind bine ințeles o sumă de lucruri ce nu s’au spus. Urmeaza apoi, esplicațiile care de­generează in­sfezi, rupturi de relații, și apoi peste o săptămînă sau două, reconcilieri ce leagă din nou priete­niile pentru ca peste puțin să se rupă iarăși. Așa trec nopțile lungi de iarnă prin pătura această de lume, care nu e bo­gată, nici din neam mare, ca să se a­­runce in sferi inalte, dar nici prea po­pulară și lipsită de cultură ca se nu’i poți spune: cucoană, boerule. Prin aceste cercuri ofițerașii și am­ploiații de la ajutor de grefă’n sus, petrec de minune, căci de multe ori, sindrofiile din sinul lor, prin varietatea incidentelor și a conversațiilor­­ Iți des­crețesc fruntea, te amuzează și te a­­trag. f Tim­plic. 5 PRIETINELE.... Intre pătura de lume, care fregven­­tează mai des teatrul, și cea care ține recordul eleganței și bunului ton prin baluri și serate cu danț, mai există in și se tratează nebunii Nu de mult Ieșenii au purut. tartan in vitrina „Agenției te au­ interesantă expoziție de nere, pălării, coșuri și buc —cari păreau toate open­­eranți de școală pedagog Mulți priviau uimiți—ne încrezători inscripția car­ginea obiectelor expuse, e­fecționate de... bolnavele de nebune, la Golia. Reflecția ce se impun ori­cării minți era aceast­­tru executarea unor atam­­ple, dar totuși rezultate t­gente creatoare, nu era oare­care doză de luare memorie, de pricepere și soșiri pe care sunt obicinit și a le găsi numai la o­toși, la minte ca și la c Aceiași reflecție o făcui t ea vizitînd împreună cu al ospiciului, sălile ce ad meroasele alienate și trec,­telierul“ unde erau ocupate,­­ de bolnave, cu confecționarea ouie­­lor de paie sus menționate sau a flo­rilor de hîrtie. Nebunia! Guvâitul se rostește ușor,­­ dar no­țiunea pretinde să fie bine aprofundată, pentru ca să ne facem o ideie dreaptă despre marele complex de simptome și manifestări ce alcătuiesc această stare, tot pe atria de caracteristică speciei omenești ca și inteligența in­­săși, care a făcut să se atribuie spe­ciei epitetul de homo sapiens Căci nebunul nu încetează de a fi om. Ba, fără teamă de a fi paradoxal, afirm că nimeni dintre noi n’a scăpat in cursul anilor de trecătoare momente de exaltare și alienare ce constituie, numai prin durata lor, starea de ne­bunie. Apoi știința insă­și n’a cercat oare să găsească urme­­ sau ,,t­ire“ — de alienație in manifestările cele mai geniale ale gîndirii omenești, incepînd cu Socrat, cu Christ, cu Galileu ? Am zis că durata înstrăinării de la normală constituie caracterul distinc­tiv al nebuniei, dar tot pe atîta de a­­devărat e că in această serie lungă de inconsecinți și de întunecimi lică­resc clipe de logică sănătoasă, asocia­ții de idei, putință de a percepe și concepe, după ----------------" Facultăți stinse, facultăți dispropor­ționate, exagerate, iată in rezumat de­finiția celui alienat, dar intre dînsele supraviețuesc facultăți normale, care la un moment dat prin un tratament rațional bună­oară -ajung a fi precum­pănitoare și a reda pe cel alienat so­­cietăței din care face parte. Cine a petrecut vr’odată, cîte­va mo­mente in atmosfera unui ospiciu de a­­lienați și n’a rămas izbit de fenome­nele bizare manifestate in psihicul ne­bunului, variind de la o totală lipsă de minte și simțire până la cea mai prodigioasă scînteiere a imaginației sau solubilitate a expresiei ? * * * * Din moment ce știința a întărit ere­zia am putea zice nebunia medie­vală de a considera pe cel alienat ca bîntuit de spirite rele și scos din nea­mul omenesc, e firesc lucru că trata­mentul acestor bolnavi a trebuit să intre treptat-treptat in domeniul tera­peuticei raționale, tinzînd nu de a de­părta pe nebun de societate, ci de a’l readuce in sinul ei. O vastă literatură există in Europa întemeiată numai pe abuzurile și ex­cesele la care a dat loc tratamentul „FORȚA EVENIMENTULUI* CRIMELE 197 ASCUNSE XXX. Afacerea din Strada Carolinei începu a cerceta diferitele hărții de valoare ale bursei și dădu ordine care dovedeau o pricepere perfectă a ope­rațiilor la care se deda. — Are, zise Lefort lui Laurent, un chip de a se distrage care i-ar putea mări cu mult averea. Seara dl Strong veni iar la Laurent avea un zâmbet misterios pe buze. — Hei ! zise iei, am căpătat cîte­va informațiuni (n’am de­cît aceasta de făcut) și am aflat un lucru... știu ce durere ai aici ! zise iei punînd degetul pe giletca lui Laurent îa locul inimei. — Ce ? zise Laurent surprins. — Bine ! nu roși, cunoaștem noi a­­ceasta. Ah ! zise dl Strong suspinînd, asta îmi amintește de timpul cînd aspiram la mîna d-nei Strong. Dar socrul meu nu era așa o vită ca acest Suchapt. — Cum ? Suchapt... — Ei­ liniștește-te, îți cunosc pasi­unea și fata o împărtășește, după cum se zice. Ah ! o iubesc pe această copilă!... !ne­ bine lasă pe mine, voiu lucra Pentru d-ta și îi voi convinge pe tatăl și pe mamă. Ah! ce oameni abuzivi! zise iei cu un aier de compătimire. Laurent, cu toate întrebările lui, nu putu să scoată nici o lămurire asupra planului acestui straniu ajutător. Dl Strong urmă să zâmbească înainte, re­­petînd : — Bine... lasă, d-le Calissier, încre­­de-te în mine... ai nădejde. Amestecul acestui curios personaj in facerile lui Laurent, îl tulbura strașnic Pe acesta, se întreba dacă trebuia să se scuture brusc de serviciile lui sau dacă trebuia să-i mulțumească. Două zile mai tîrziu, o rădicare a fondurilor publice confirmă prevede­rile d-lui Strong care lichidă imediat și luă opt mii de franci ca diferență. — Se curios­­ zise iei cam molatic, altă dată speculam cu via dorința de a cîștiga, și nu făceam alta de­cît să pierd, astă­zi cînd totul îmi ie indife­rent cîștig. Ordonă pe moment o nouă opera­ție. Ca un bun englez ce era. Se plic­tisea deja la Paris, dar jurase, spunea iei, de a nu-l părăsi înainte de a asi­gura fericirea lui Laurent. Mijloacele lui nu­­ erau în­tot­deauna în gustul a­­cestuia. Așa găsise cu cale ca să se ducă la Suchapt și să-i reproșeze pur­tarea lui față cu protejatul său . Su­chapt îl dăduse afară. — Dar ce gîndești ? zise Laurent, foarte supărat de acest demers făcut fără aprobarea lui. — Bine ! lasă... zise zâmbind dl. Strong, ai să vezi și altele. Mă însăr­cinez să înlătur toate piedicile. De alt­minteri, toate merg bine. Această mulțumire­­ provenea de la informațiile ce le obținuse cu privire la cele ce se petrec la Puteaux : o luptă declarată între Emiliene și mama iei, iele trăiau oare­cum sechestrate, un singur vizitator, dl de Mierac, fu­sese primit in zilele din urmă, dar primirea rece a Emilienei probabil că nu la încurajat pentru viitor. — Și cum știi aceste amănunte ? întrebă Laurent. — Foarte simplu, prin fiul casei, dl Emery Suchapt. — îl cunoști ? — De două zile. L’am întâlnit in salonul unei domnișoare Coralie, la care joacă. I-am împrumutat chiar niște bani, căci cu mult mai puțin sfint de ci­ d-ta. N­ aștept desară la masă n’am consimți să vii și d-ta ? Laurent primi. Dorea să se apropie de Emery și să-l audă repetînd pe el știrile pe care le aflase de la domnul Strong. Dl Strong primi pe cei doi tineri într’un apartament mobilat cu mai mult lux de­cît gust, servitori în li­vrea serveau. Emery fu foarte prietinos cu Lau­rent, repetă, fără a se face rugat spu­sele d-lui Strong. Numai atît, dragul meu Laurent, adause iei, ceia ce are să-ți strice față cu papa Suehapt (ți-o spun între noi și nu trebuie să te su­peri) ie ceia ce s’a relevat in proce­sul teu anul trecut cu privire la ta­tăl teu, și ziarele au mai amintit-o și dăună­ zi. Laurent încreți din sprincene și nu răspunse. — Ei­­ ie ridicul, zise dl Strong. Dar fii liniștit, o să aranjăm lucrurile. Pentru a îndepărta această ideie, în­cepu să glumească pe socoteala d-lui de Mherac. — Privitor la dl de Mherac, zise Emery­ie adevarat ce ni s’a povestit azi dimineață ? — Ce anume ? (Va urma)

Next