Evenimentul, octombrie-decembrie 1903 - ianuarie-februarie 1904 (Anul 11, nr. 191-293)

1904-01-15 / nr. 272

No. 272 I­n­ faripații Amicii din Vaslui, a candidatului­­ administrației, au împrăștiat urmă­torul pamflet: Cetățeni Suntem în ajunul alegerei unui Deputat pentru colegiul I de Came­­­­ră, care trebue să reprezinte și să susție interesele marei proprietăți a­l­e județului nostru. Avem înaintea noastră trei can­didați: unul din partea guvernului,­­ d. Iorgu Motăș, altul din partea o­­­­poziției conservatoare , Pavel Gor­gos, și nu al treilea, de nuanță ju­nimistă dar de proveniență ocultă, d. R. Ștefănescu Delavrancea. Pe cei doi dintăi îi cunoaștem cu toții.—Ne vom întreba însă, dar ce caută un d. R. Ștefănescu Delavran­­cea să candideze în județul nostru, de care e cu totul străin și puțin îl interesază nevoile lui ? Și apoi, ce partid vrea d-sa să re­­presinte ? Pe cel junimist ? Dar nici nu s’au găsit cel puțin zece alegă­tori din acea nuanță, care să’i poa­tă propune candidatura , s’au găsit numai cinci iar pentru restul de cinci i s’au cerșit iscăliturile unor naivi și a unor paraponișiți, între care și cele­brul O. Ciocan, represented pe șe­ful seu, paraponisitul d. Neron Lu­pașcu. Ast­fel d. Ștefănescu Delavrancea este candidatul asociaței „Lupașcu—­­ Bastache—Ciocan — C­ine“, cu ca­re formează un buchet, ce exalează­­ cele mai plăcute mirezme de cinste și înaltă moralitate. Cea mai vie do­vadă de asanarea moravurilor trim­­bițată de conu Petrache Carp, IL Să le fie de bine și de cinste. Prea puțin timp a trecut de la trista epocă a jafurilor și gheșeftu­­rilor de sub administrația d-lui Ne­­rone Lupașcu, și prea multă cute­zanță din partea acestuia de a se în­­driji, în contra chiar a guvernului, care sa mazilit odată pentru tot­dea­­una. Și nu e vorba de personalitatea d-lui N. Lupașcu care, isolat nu a­­re nici o importanță, afară de aceea de a se fi îmbogățit pe spinarea noastră pr­in tot soiul de mijloace,— dar trebue să ne dăm samă de acea neagră asociații­, de faptele ei, de scopurile și interesele ce urmărește, precum și de binele ce resimt» pen­tru siguranța avutului nostru și a a­­verei obștești de cînd s’a pus capăt vestitului pașnlic de tristă amintire. Este dat de cea mai imperioasă datorie a fie­cărui cetățean să stă­­ruiască pentru stîrpirea din rădăcini a acelei plante otrăvitoare, a acelui sistem de jaf, prin care a sleit ave­rea obștiei d. Lupașcu spre a se înbogăți și a hrăni pe ai săi Să se știe de toți ei acest tinat personaj este cu totul redus și de­­­ considerat politicește; că promisiu­nele cu care să încearcă a ademe­­­­ni, și amenințările cu care nu se sfiește a intimida pe alegătorii naivi,­­ cele dintăi sunt false și de­ră credință, iar celelalte absolut neputincioase Influența de care a dispus odini­oară și din care a tras prea multe și abusive foloase, i-a dispărut pen­tru tot­d­a­una ; toți guvernanții, foștii săi șefi, sunt mulțumiți că au scăpat in sfârșit de pretinsul său con­curs, atît de dezinteresat (?) Așa­dar, moralistul d. Delavrancea nu va putea avea de olt cele 10­15 voturi ale grupului său și jaltele cam pe al tea ale bandei d-lui N. Lupașcu, al căruia candidat este. Un om cinstit, un om conștiincios va respinge cu dispreț toate ademeni­rile, intimidările, promisiunile false și amenințările acestei asociațiuni și va da votul seu, fie candidatului guvernamental, dacă este mulțumit de bina­facerile actualei noastre ad­ministrațiuni, fie oposițiunei cinstite și reale, dar nici intr’un caz candi­datului sprijinit, spre mai mare ru­’­ginea, de cătră un Ciocan și ai lui Mei mulți alegători ai col. I de cameră. Pe lângă regimentul XIII Ștefan , ®e 1 mare ut va Înființa în curind o școală de adulți. Astă seară are loc în cancelaria „Liceului național* întrunirea septă­­mânală a membrilor­­ Societăței lite­rare Arhiva“. Joi 15 ianuarie va avea loc ale­gerea pentru un loc la colegiul I de deputați de la Teleorman, loc va­cant prin moartea deputatului State Anghelescu Azi va veni la ordinea zilei, la Cameră, validarea alegerei d-lui C. Stere la colegiul III de deputați din Iași. Validarea aceasta va provoca în Cameră o discuție animată, căci d. Matei Cantacuzino o va combate și va lua probabil cuvîntul și d. Take Ionceea, dacă va fi azi in București. Se va redeschide cu prilejul acesta discuția asupra Casei rurale și votul obștesc, făgăduite la Iași de d. C. Stere. In dosarul alegerei se află două proteste, conținând cite 10—15 puncte min­oare caută să se dovedească i­­legalitatea alegerei, și una din pro­­clamațiunile d-lui Stere adresate l­egătorilor în care se spune : „Vreți pămtnt ? Atunci votați pe d­l. Stere, care va lupta pentru casa rurală ! Vreți dezrobirea noastră ? Atunci vo­tați pe d. C. Stere, care va realiza votul obștesc !“ Librăria Socec , Comp., sucursa­­l Iași. A eșit de sub tipar: G. Ranetti.—„Eu rid, tu rîzi, el ride“ Lei 2. .Convorbiri literare“ pe luna Ia­nuarie 1904, Lei 1­75. D. A. D. Xenopol va ținea în cu­­rînd la Bacău o conferință asupra vieței și faptelor domnitorului Cuza. Pentru monumentul lui Cuza lei 100­5 2 Evenimentul Doctor Lebett A. D. Atanasiu Frații Amira p. Boltă Rece Ing. F. hm. Asău-Com­ăn­ești Alexandru Calerghi Achille Gheorghiade Lascar Antonin Anton Lohman N. <¥. Pustia Simon Langmantel Beri Finkelstein Mărgăritarul.—Un comitet de pu­bliciști, oameni de litere și artiști din București, va scoate la 1 Fe­bruarie a. c., o pulicațiune enciclo­pedică sub numele de: ,Mărgărita­rul Această publicațiune unică până acum în țară la noi ca format, ilus­­trațiuni și articole diverse va conți­ne 4800 de rînduri de text, sau 32 de coloane, sau 30 de articole și peste 20 de ilustrațiuni. „Mărgăritarul” se va vinde pe mi­nimul preț de 20 bani exemplarul în toată țara. 20,000 Mii, Duaă-zeci, de cărți poștale artistice, de toate genurile, sosite în 4 aparate sistematice care procură cumpărătorului colecțiuni și serii variate și nenumărate, sosite astă­zi la Centrala de cărți po sale și note de muzică, unicul din loca­litate, A. Italpera din str. Golia. Succes enorm 1.. Iu-ra Augustin« IMussen învă­țătoare la școala din comuna Gi­nești, oora Buznea a obținut un con­cediu de 15 zile. 20 10 5 5 55 5 5 In ședința de azi consiliul perma­nent va disputa pe articolel acest re­gulament A. S. R. Principele Ferdinand, a plecat aseară la orele 9 și 10, spre Bârlad, unde va inspecta trupele din garnizoană, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarea jurisprudent: 1) . Neconstituirea instanței de apei, în afaceri ea interesează pe minori ne­putind să vatăme de­cît intere­sele minorilor, numai dînșii se pot plînge în Casație pentru reaua con­stituire a instanței. 2) . Oposițiunea fiind numai un in­cident al unei instanțe, iar nu o nouă instanță, prin facerea unei o­posițiuni procesul, răpunîndu-se, în starea în care se afla cînd a lipsit partea, instanța, cu ocazia judecărei oposiției poate să considere pe par­tea oponentă In adevărata ei cali­tate de tutoare, fără ca prin acea­sta să se poată susține că ar fi re­format sentința oposată în mod ex­­tra­ordinar, și în afară de prescrip­­țiunile legei. 3) torul, . In materie de filiațiune legiui­derogind regulele de drept comun, a lăsat judecătorilor dreptul de a lăsat judecătorilor dreptul de a aprecia dacă trebue sau nu să admită proba cu martori. In urma inspecțiunilor făcute de d. I. St. Furtună inspector sanitar s-au luat măsuri severe pentru ex­tirparea epidemiei de febră aftoasă din județul nostru. Părintele George Vrănceanu, sub protoereu pentru plășile Turia Copou, văzînd că această demnitate de și o­­norofiefi, devine o sarcină prea grea in timp de alegeri, și-a prezentat demisia. La 19 Ianuarie va avea loc la Camera de comerț adunarea generală anuală a membrilor acestei camere. Institutul Meteoologic din capitală a cerut prefecturei să-i comunice la sfîrșitul fie­cărei luni informațiuni amănunțite asupra stărei sămănătu­­rilor și asupra variațiunilor atmos­ferice din cursul lunei. Comitetul executiv al partidului conservator se va întruni in cursul săptămînei viitoare, sub președinția d-lui G. Gr. Cantacuzino, șeful par­tidului, pentru a lua mai multe de­­ciziuni importante. Se dă ca sigură numirea d-lui dr. Proca, ca medic șef al Capitalei, in locul d-lui dr. Georgescu, care a în­deplinit anii de pensie. Partidul conservator va ține in curind o mare întrunire publică in Capitală. La 25 Ianuarie va avea loc a­­legerea unui epitrop al paro­hiei Cîrjoaia. Montmartre, descins la București, teatrul Liric, face sensațiuni­­— a­­ceasta e părerea unanimă a presei din Capitală. El ni se va presinta și nouă in seara de Simbătă, 17 e. Publicul local arată o deosebită simpatie lui Boite d Fursy. Janne Hading și eminenta ei tru­pă parisiană, va da 2 representa­­țiuni, în serile de 20 și 21 Febru­arie, cu piesele: la Chatelaine ș Princesse Georges­ Înscrierile la­­ Thalia“. La finele acestei luni se va judeca înaintea Consiliului de răz­boi procesul d-lui căpitan Sofia comandantul jandarmilor rurali din Folticeni acuzat că ar fi ultragiat un ajutor de judecător. Dl. Sofia va fi aparat de dl. că­pitan Stroia. Astă-seară trupa d-lui Poenariu cîntă la Coloseu hazlia operetă Cie­­reta ’n concentrare, în 4 acte de Paul Roger. Aflăm cu părere de rău că distin­sul advocat din Vaslui d. Vasile A­lexandrescu a Încetat din viață. Trimetem­ greu încercatei familii sincerile noastre păreri de rău. Epitrop al bisericei Aroneanu a fost ales de Grigore Lovinescu. Eri a fost extrădat autorităților rusești, prin punctul Ungheni, indi­vidul Ilie Felimon desertor din regi­mentul de cazaci din Kiev. Persistă cu insistență zvonul des­pre apropiata retragere din minis­ter a d-lui C. Stoicescu, ministru de Domenii, pentru a face loc d-lui Vintilă Brătianu, actualul secretar general al ministerului de finanțe. Aflăm că colaboratorul nostru A. Vojen, a întreprins publicarea dramei sale „Zadarnic“ in institute­ de arte grafice „Reînvierea“, din Botoșani. Urăm prietenului nostru isbîndă strălucită. Prefectura noastră de județ a ce­rut tuturor d-lor suprefecți să-i îna­inteze tablouri de numele tuturor sătenilor moșneni, sau a sătenilor Împroprietăriți la diferite epoci. In ultima ședință a consiliului per­manent de pe lingă ministerul in­­strucțiunei s’a admis in principiu re­gulamentul pentru examenul de ca­pacitate pe specialități, ce se va ți­nea în luna Iunie, pentru școlile se­­cundare de fete. EVENIMENTUL D-ra Sofia Goldenberg Dl. Lupu Kohn Eduard Urban Primăria com­. Tg. Neamț Dă în arendă pentru 10—20 ani exploatarea apelor minerale de la Stațiunea băilor Oglinzi aflate ime­diat în vecinătatea orașului, din­pre­­ună cu toate construcțiunile ce le a­­parțin anume : Un stabiliment de băi Clasa I a cu două săli pentru hidro­­terapie, două basonuri și deosebite cabine cu căzile de faianță in sol. Un alt stabiliment Clasa II-a cu căzi de zinc și sală de inhalație, avînd a­­cestea toate, instalațiuni sistematice pentru funcționare.­Un hotel, un ca­zino, una vilă și alte dependințe cu mobilierul lor actual, cu parcurile din pădurea î­cunjurătoare și acelea din locurile deschise toate pe o în­tindere de 17 hectare. Licitația se va ținea în localul Pri­măriei în ziua de 9 a lunei Februar 1904, de la ora 10 a. m. Condițiunele se pot vedea ori­cînd a­parele de lucru la Grefa Pri­măriei. Garanția provizorie lei 1000 și cea definitivă 6000 Primar D. G. Apostolin. 1 Casă de Bancă, Brün (Austria) Se recomandă spre procurarea tu­turor transacțiunilor în Austria care se rapoartă cu afacerile privitoare Casei de Bancă. Cumpărare și vînzare de efecte de valori. împrumuturi pe deposite de efecte. Vinzare de obligațiuni cu premii (împrumuturi cu premii) contra plăți parțiale. Toate comandele se efectuează foarte prompt și curant. Agenți so­lizi se angajează pretutindeni. Provisiune mare, prețuri ieftine. ping Car 90 bani sticla origi­­­­nală. Conserve de legume cu­­ prețurile fabricei. Tot fel de li­­p H queruri cu sticlă și la pahar. R B Vinuri de tot felul : Aperitive Comestibile și de- p 1904 Logodiți Iași P.­Iloaie In loc de ori-ce invitație Joi 15 Ianuar­ie Încep examenele actualei sesiuni la facultatea de me­dicină. Simbătă 17 Ianuar se reprezintă la teatrul național mult aplaudata dra­mă „Taina Spovedaniei“ (Les deux consciences) în care Coquelin la Pa­ris a repurtat cel mai strălucit suc­ces. Piesa e tradusă de d-nii C. Not­­tara și M. Neculau. Rolul abatelui Pioux va fi susținut de d. Nottara. In ziua de 24 Ianuarie, va avea loc In Capitală, adunarea generală a societăței proprietarilor și Cultiva­torilor din Romînia Iată chestiile la ordinea zilei : 1. Darea de seamă despre mersul Societăței în anul 1903; 2. Expune­rea situațiunei financiare a Socie­tâței pe anul 1903; 3 Raportul cen­sorilor pentru verificarea gestiunei anului 1903; 4. Alegerea censorilor pentru verificarea gestiunei anului 1904; 5. Votarea budgetului pe anul 1904; 6. Discuțiunea ori­căror pro­puneri venite din inițiativa adunărei; 7. Alegerea a 12 membrii in Co­mitet In cursul lunilor Noembrie și De­cembrie au fost următoarele cazuri de boli infecțioase in raionul ora­șului Iași. Noembre : Difterie 24 cazuri mor­tale 4. Febră tifoidă 5, mortale 2 Scarlatină 23, mortale 7. Decembre : Difterse 14 cazuri, mor­tale 8 Febră tifoidă 6, nici unul mor­tal. Scarlatina 30, mortale 11 Căpitan A. Stroia Fost comisar regal. Demisionat din armată, se ocupă cu procese de competința consiliilor de război, chestiuni atingătoare de recrutare, căsătorii militare etc. Str. Sărăcie 107 L Obrag în Piața Unirei No. 19 Casele Motăș SE CAUTA UN S­TOLER BUN pentru moșie A se adresa la administrație. Marele Hotel Traian — JASSY — Situat în centrul orașului — Piața Unirei — Reperat radical, atit în lăuntru cit și afară. Bucătăria construită din nou și înzestrată cu toate atensiile necesare din cele mai moderne. Pa toate etajele s’au instalat water­­closete, cu apă în permanență, după cel mai higienic sistem englez. 70 camere elegant mobilate și în­zestrate cu tot confortul modern sunt puse la disposiția călătorilor, aseme­­nea Marele și elegantul Salon, un­de odinioară a fost clubul liberal, este pus la disposiția onor­ public pentru întruniri, banchete, nun­ți etc. Otelul cuprinde un elegant Res­taurant cu Bucătărie romînă și fran­ceză, Bererie și Cafenea cu toate ziarele din țară și străinătate.—locul de intilnire al tuturor călătorilor. Totul e iluminat cu electricitate. — Serviciul prompt și cu prețuri moderate — Intr’un cuvînt administrația n’a cruțat nemic, pentru a corespunde cerințelor de azi, al unui otel de primul rang. Prețul odăilor de la 2 lei în sus. — Domnii pasageri pot avea pen­siune complectă cu prețuri reduse. ADMINISTRAȚIA Mutat! Mutat ! Mutat!­­ S’a mutat vis-a-vis de Cofe­­n tăria Tufli R Băcănia Modernă ! — M3. » Rog­onor, mea clientelă și R­onor. Public să mă visiteze și­­ se va convinge de­­ftinătates o prețurilor a serviciului prompt R și conștiincios. Q Am asortat magazinul cu tot fel de fel de mărfuri , calitate R și proaspe: Q Icre negre de Tuigan, icre de R știucă. Zilnic proaspete, hrăn- Q zeturile cele mai fine Rom St. O James Ananas și Jamaica,Cea­ R­iuri Popoff, Caravana, Com­­a pagnie Colonial, Anani Kieros­ n­ici floare etc. R tambon de Praga, Unt de Q Doma, Unt­delemnurile cele mai­­ fine, Provence Sublime etc. Q Spirt denaturat, Bere Sl­e- # Cunard Line Vapoare Engleze “ de mare viteză Linia maritimă cea mai repede Intre Romînia și America (Via Fiume) — Serviciu de pasageri și mărfuri— Cea mai puțin costisitoare prin estin­itatea drumului pănă la Fiume pe C. F. Ungare —Hrană bună și suficientă— Prețuri învingînd ori­ce concurență Informațiuni la Casa de Expediție S.­­ W. Hoff­mann București, Str. Carol 93 sau la agențiile acest­i case din Galați, Brăila, Constanța Dr. Al. A. Lambor Medic al Spitalului Sf. Spiridon Consultații de 1—3 p. m Strada de Sus Mo- 34 AD­ȚIA G-LA A PROPRIETATEI STANCA $duce la cunoștința ge­­nerala punerea în vînza­­re*cs a tot felul de cereale pentru a intența. Specia­­­itate Cracoaica și © wsls Coand, great- hector. 52. Administrația generală Proprietățel STANCA I­A se adresa : Strada Carol 21. VI­T*A ^ MOȘIE in ju­­r­­U V lUZcui “dețul Tutova, de­părtare o oră de un tirgușor și trei ore de Bărlad, întindere 210 fălci din care 110 arabile, iar restul su­­dat, fînaț și pădure mică. Case splen­dide cu 2 etaje. Vie, acarete. Se ce­re 80,000 lei. Vînzătorul lasă cu i­­potecă in moșie 40,000 lei cu 8 la sută anual. Afacere grabnică. Pentru ori­ce informații a se a­­dresa sub A. S. Poste-Restante, Berlad. Ho­­­ 6nz are o mașină de cusut Uc Van&ait Ocazie din fabri­ca „Singer1”. A se adresa la depo­zitul de mașini Singer, Str. Lăpuș­­­­neanu. Plata se poate face și in rate. On aci­ M încasatori cu referințe OC­O dUla tune. Ofertanții se vor adresa firmei. Bonnnt? & €t. Iași. Cassa­­ io Schimb Cassa de Scont stabilită în Iași, str. Ștefan cel Ma­re 29, alături de Cafea Europa, face ori­ce operațiuni de împrumut, vin­­culațiuni, primește spre ine?­sare ac­cepte plătibile în Iași și provincii. Vinde și cumpără efecte pubi­­e du­pă cursul zilei. Scontează la ori­ce timp cupoane cu un scăzămint mi­nim. Schimbă ori­ce fel de monedî străine. Ho­tárnvire Casele siUuUe U8 vânzare str. Sf. Teodor No­u compuse din 6 camer­e de stăpin trei de servitori, grajd, șură, pivniță, gră­dină de lux și pomi roditori. Lumi­nă electrică. 2) . Casele situate Str. de Sus No. 96 compuse din patru aparta­mente. 3) . Casele situate str. Sfirăria No. 66, compuse din 4 camere curte și grădină. A se adresa la dL Propietar. Dr. Pastia Str. Sf. Teodor No. 1 in toa­te zilele de la 12—2 p. m. caixH25a-*ț * *-in. - f . Veți cumpăra Gramofoane numai la noi Pentru­ că firma noastră de ani in zile e cea mai recunos­cută firmă de in­credere cea mai vastă in ale­gerea aparatelor și a plăcilor. Pentru­ că cunoaștem pănă in cele mai mici detailuri fabri­carea acestor aparate in care scop avem și un atelier special de­­apa­ratură. Pentru­ că numeroasa noastră cli­entelă e cea mai bună cchezășie că Gramofoa­­nele ce a cumpărat la noi sunt veritabile și ce­le mai durabile. Pentru­ ca prețurile oferite de noi suunt cele mai eftine. Magasinul de Muzica România Musical și Iași Str. Lăpușneanu No. 24 I ZOaccetli ®. I. ERMACOT — Iași, Piața Unirei — Recomandă onor­ public toate articole de băcănie de calitate ire­­proșabilă și cu prețuri ee desfid ori­ce concurent loială. Unicul deposit complect de toate produsele fabricei de conserve Buftea a „Principelui Barbu Știrbey”, și vind cu prețurile fabricei. Zilnic sosesc noutăți surprise in delicatese, mezeluri fine și fruc­te.­­ Bomboane veritabile rusești. Local separat pentru APERITIVE ales © Mare depozit de excelente vinuri de masă din propriele vii (renumi­tele podgorii Uricani) vin din anul trecut cu 60 b. litrul alb și 80 b. roș, vin vechi 1 fr. alb, și 1.20 roș, vin din 1899 cu 1.60 alb, și 2 fr. roș, Colnar, tămîios, pelin, și diverse băuturi fine. Sanatate, bucurie. Nu cazați la spițerie Cea mai bună doftorie O găsiți la băcălie... IST. 3B33B»3aaaa-«aupca-n­„Consumul Oriental“ MAG­ASIN Coloniale, delicatese și Comestibile — Strada Lăpușneanu Casele Valter — Aduc la cunoștința Onor, mele clientele, și Onor. Public, că tu o­­cazia apropiatelor Sf. Sărbători, mi-a sosit noi transporturi de mân­­uri de Coloniale și delicatese proaspete, asemenea îmi mai permit a recoman­da, bogatul asortiment de vinuri de Champanie și Lichioruri mărci franci­­se, vinuri vechi indigene alb și negru, unicul depositar al renumitului Rom Jamaica Ch. Edward Bounce , Co. Brânzeturi fine, streine și indigene sosesc zilnic proaspete. Mărfuri Orientale, Cafele și Ceaiuri superioare sunt specialitatea n­a­­gasinului. Conservele Alimentare, Știrbei și Staicovici se vînd pe prețul falnicei Devisa magasinului, fiind, a consuma mult, prețurile vor fi simțitor reduse, și îmi permit deci a ruga Onor. Public și stimata, mea clientela, a mă visita, pentru a se convinge de realitate. Cu deosebită st­mă ______________ „Comisumul Oriental“ la marele S­ragazin Frații Smirnov Strada Lăpușneanu 13 Au sosit pentru sf. serbători mari transporturi de Champagnes fine ca: V­ve Cliquot, Louis Rooderer, Pommery, Gh. Mumm, Grand vin cabinet și altele. Mare deposit de vinuri Uricani din renumita vie a d-lui Sutzu. Li­chioruri streine și indigene. Zilnic sosesc noutăți proaspete și Delicatesa și Comestibile. Conserve alimentare indigene și străinătate din fabricele cela azei renumite. ________________. — Prețuri foarte reduse — Lel & S­ivé

Next