Evenimentul, iulie-septembrie 1906 (Anul 14, nr. 111-184)

1906-09-26 / nr. 180

&mh SIV. - No. 180 REDACȚIA. SIlADMINISTRATIA 44 straam Ms&putnewnu 44 I I '.pare în toate «Stele de lucru Un număr vechiu 50 bani Telefona. JWUIlKAMili IO BANI Ziar Gonser D. Ministru Greceanu și discursul de la Curtea de Apel Cunoscut e cazul d-lui Sc. Popescu, primul președinte al Curții de Apel din București, care, în discursul său de deschidere a noului an judecătoresc, în loc de a vorbi de magistratură și interesele obștești ale ei, a găsit cu cale să facă personalități, ponegrind activitatea fostului ministru de justiție, d. Al. Bădăreu. Ministrul de acum, d. D. Greceanu, spre a menține la înălțimea ce i se cuvine demnitatea de prim-președinte, a oprit de a se publica în „Monitor“ acel înjositor discurs, înserînd însă, în locu-i, motivul pentru care nu se publică Această faptă a d-lui ministru a avut darul de a nu place mai cu seamă „Secolului“ care, zilele trecute se năpusti cu o destul de brutală și barbară furie împotriva d-lui Greceanu. Dacă ar fi vorba numai de acest ziar liberal, nu ne-am mai pierde acum vremea de a reveni și noi asupra supărării lui ; căci, prin trivialitățile sale, „Secolul“ s’a arătat o curată secătură. Dar de aceiași supărare îl vedem cuprins și pe d-nul George Panu ’n „Săptămîna“ sa de zilele trecute. Directorul „Septămmei“ oricum nu e o mediocritate ca sufletul „Secolului“ și de aceia credem că s’ar cuveni să ne ’ndeletnicim și noi cu judecățile d-lui Panu. Ne spune „Săptămîna“ că guvernul, și, deci,d. Greceanu, a fost „ridicol“ nepublicînd discursul d-lui Se. Popescu ci înserînd, în locu -i, motivul pomenit pentru care nu-1 publică. Dacă guvernul nu era „neghiob“ și „lipsit de bun simț“, zice d. Panu, s-ar fi mărginit pur și simplu de a nu publica discursul, dar și de a nu însera motivul pentru care nu l-a publicat, sau în cazul cel mai bun, ar fi tras în judecată pe primul președinte care l-a rostit. Cel ce gîndește, însă, astfel despre fapta d-lui Ministru Greceanu, nu-și dă socoteală despre ea și nici despre mentalitatea partidului conservator, pe care și în acest caz îl întrupează ministrul de justiție. De aceia, putem noi spune că partidul nostru, prin însăși ideia temeinică ce’i alcătuește sufletul și propria sa individualitate, nu se simte ’n stare și nu vrea să tăinuiască faptele cari, pornind din mijlocul său, se referă la viața publică a statului. Așa că, de acelaș duh cinstit și deschis Conservator însuflețit, d Ministru Greceanu nu putea să ascundă de a spune în „Monitor“ că d. Sc. Popescu a ținut acel discurs la Curtea de pel. O așa tăinuire, care ar fi fost o abatere de la obișnuita cinste și lealitate conservatoare și, pe care ne-o recomandă d. Panu, ar fi putut-o făptui dînsul, sau vre-un ministru cu mentalitate liberală, dar nici de cum unul Conservator, și cu deosebire nu d-nul Greceanu. Ministrul nostru de justiție e croit din stofa celor ce se feresc de a se folosi de combinații șirete și expediente ’n vederea vreunor interese condamnabile de partid. De aceea, un om distins sufletește, ca dînsul, nu putea să ascundă, ci trebuia să spună de ce nu publică în „Monitor“—cum ar fi căzut— discursul ținut de d. Sc. Popescu. Apoi, tot închipuindu-și că va „stîlci“ guvernul și pe d. Greceanu, d. Panu mai pretinde că, dacă nu ar fi fost „lași“, ar fi tras în judecată pe d. Popescu, cînd au socotit că discursul aducea jignirea magistraturei și ministrului de justiție. Dar, zice d Panu, ‘ guvernul s-a temut să nu fie condamnat de justiție; și de aceea, spre a se răzbuna, s’a mărginit de a da pe furiș acel „blam“ primului președinte. Fără ’ndoială, însă, că, și cu privire la această ’nvinuire, * directorul „Săptămînei“, stră- ] puns de patima-i opozițio ‘ nistă, nu pricepe’a de ajunsi mentalitatea conservatoare,care-i superioară celei liberale. 1 Fapta d-lui Popescu, de a înjoși pe ceilalți magistrați,, prezentîndu-i din pricina supărărilor și pretențiilor sale personale, ca oarbe instrumente, nu putea fi de cît de 1 osîndit. Dar, sufletul nesectar al partidului nostru, nu poate nici de cum să lovească sau să caute a răpune pe cineva, c care, din o pripită ambiție * personală nesatisfăcută, ar că * ata să-1 înjosească. Mentalitatea sectară a liberalismului ar fi recurs, în așa caz, la principiul talionului, cea conservatoare însă, îngăduitoare [ și cuminte, se conduce, cum s]a condus, după : „iartăle, ] Doamne, că nu știu ce fac“. Ceea ce putea face, deocam 1 iată, un suflet cu adevăratu [conservator, era să dea o bine-voitoare dojană celui ce a pus ambiția sa personală mai presus de interesele justiției, foarte bine ’nțelese de d. Bădăreu. O așa dojană a și dat-o ministrul de acum, în serîndiu „Monitor“ motivul pentru care nu s-a publicat discursul d-lui Popescu. Dar afară de aceasta d. ministru Greceanu, cu admirabilului spirit cumpănit, nu s ar fi putut gîndi niciodată ca să tîrască dinaintea justiției demnitatea de prim-președinte al Curței de Apel, chiar dacă aceasta a fost într-un moment trecător înjosită de un așa discurs brutal și pătimaș ca al d-lui Sc. Popescu. Iată ce n-a înțeles d Panul în afacerea discursului de la Curtea de Apel, cu toate că, un om cu reputația de psiholog, ca Domnia sa, ar fi trebuit să priceapă atîta lucru. Cu despre „Secolul“ nu mai vorbim! B. Secolul și luri Greceanu Secolul, ziar liberal-național, binn’nțeles, găsește da cuviință în numărul de ieri, să atace un chip mizerabil și cu termeni de mahala pe actualul Ministru al Justiției. Nu aceasta ne îmboldește a sta de vorbă măcar, și a discuta cu cei de la Secolul, fiindcă’n definitiv nu avem ce și pentru ce discuta. Voim numai să facem o constatare asupra resentimentului care le-a pus condeiul la mină și să arătăm , că atacuri de acest fel, cu atît mai mult îl înalță pe Ministrul Justiției cu cît nici odată nu s’a scoborît până la dînsele. Resentimentele păcătoase cari clocotesc in unele suflete, neputincioase a și le stăpîni, constituesc criteriul cel mai bun și mai sigur după cari judecăm fondul sufletesc al acelora cari atacă, nu al acelor cari sunt atacați. Ori, in cazul in specie, Secolul se năpustește asupra Ministrului Justiției, nu cu termeni obiectivi și reci, cari pot convinge măcar pe cei cari-l citesc, dar cu termeni aricioși, resentimentali, oglindă a invidiei răutăcioase. Dacă și-ar face o introspecția rece a conștiinței lor, ar vedea că nici ei nu cred nimic din ceea ce eu spus. Nâpustirea aceasta proastă și răutăcioasă, e oglinda perfectă a sufletului celor cari au atacat. De prostie și răutate dă dovadă scriitorul Secolului, atunci cînd fără să citeze un singur fapt, ce-ar sta în răspunderea Ministrului, face două coloane aproape, pline cu insulte ordinare, legate între ele fără nici un rost și fără nici un Dumnezeu. Aceasta ar constitui și oglinda intelectului acelui sau a acelor de la „Secolul“, fiind-că oamenii cari nici prostiile și răutățile nu la pot lega intre dînsele, arată că stau pe cea mai joasă treaptă a mentalității omenești. De altfel, aceasta se mai trădează și prin stilul în care-i scrisă proza „Secolului“. Ori, stilul e omul.. Și stilul „Secolului“ trădează prostie și răutate. întrunirea de la Craiova Partidul conservator din Oltenia, a ținut ori o mare întrunire la Craiova, unde s’a așezat și dezvăluit bustul elamentului nostru fruntaș dl Take Ionescu, dăruit clubului conservator de către dl N. Economui, șeful partidului conservator local. La această festivitate strălucitul conservator dl Taki Ionescu a fost rugat să asiste, și eri la ora 12 dl T. lonescu cu doamna, au sosit la Craiova, unde i s’a făcut o primire mai mult decât călduroasă. . Cetățenii craioveni în număr colosal de mare au venit la gară, atît întru întimpinarea sărbătoritului fruntaș, cit și mai cu samă, să ureze bună reîntoarcere în țară veneratului nostru șef, dl Gh. Gr. Cantacuzino, care tocmai aproape la aceeași oră, trecea cu expresul prin gara Craiovei, venind din străinătate. Cetățenii au întimpinat cu urale nesfirșite și entusiaste pe cei doi mari bărbați de Stat, cari fac fața partidului nostru, și după ce trenul din străinătate și a urmat calea spre București, miile de cetățeni craioveni au condus în oraș pe iubitul nostru fruntaș dl Take Ionescu ministru de finanțe. La oarele 3 p. m. a avut loc întrunirea la clubul conservator, unde s’a desvăluit bustul ministrului sărbătorit, în mijlocul unor ovații entuziaste de nedescris. Au vorbit, din Economu, Guran, și in urmă a luat cuvîntul dl Take Ionescu, care prin cuvinte adtine simțite a electrizat auditorul. Nu avem încă date pozitive, spre a putea reproduce exact discursul ilustrului fruntaș; da aceia ne rezervăm a face o dare de samă mai aminunțită, după ce vom avea toate discursurile rostite, în întregimea lor. In treacăt, marele nostru barbat ik stat, a ținut să releveze, a ceea ce p o șase ani s’a inventat, anume : tekismul, un cuvînt fără înțeles. Dacă eu nu sunt takiat, cum o să fiți d-voastră takiști ?, a adaos iubitul nostru fruntaș în mijlocul tunetului de aplauseala auditorului. Discursul d-lui Teke Ionescu are o prea deosebită și mare importanță, pentru ca să ne permitem aprecieri premature și intempestive poate. De aceea, cum am zis, îndată ce’l vom avea în mod exact, ne vom face o deosebită plăcere și mulțumire sufletească, de a’l reproduce și analiza. Zvonuri tendențioase .Liberalul* de cînd am început a da la iveală diferitele neînțelegeri din sinul clubului liberal, și după ce el singur, prin atitudinea-i din urmă confirmă tot ceia ce am înregistrat, ar vrea, se pare, să dea o lovitură de maestru. Ea ar consista în a inventa tot soiul de neînțelegeri între membrii marcanți ai partidului nostru. Așa, de curînd, au dat într’o coloană, cu toate amănuntele ce comportă, știrea cum că d. Cananău, prefectul nostru de poliție, ar fi ca să-și dea dmisia din funcțiunea ce-o ocupă și să trecă nu știu în ce alt post, iar în locul d sale să vină dl. Chirilă. Știrea aceasta fantastică nu are nici o legătură cu realitatea. Nici d. Cananău nu s’a gindit și nu se gindește la aceasta, dar nici d Chirilă. Știți numai, bani cititori, cine se gindește la ea?... Numai „Liberalul“.... Gîndul, aduce mare mîngiere omului in lipsa realității. Măcar cu gîndul să s8 liniștească bietul „Liberalul”. MARȚI 26 SEPTEMBRIE 1806 ABO OAMEMTIM. Pe un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 3 luni 6 lei În stRÂINĂTATE, pe un an 30 lei Anunciurî, inserții și recîrma 50 bani rândul în pag. 111 Telefon ECOURI Circulara d lui ministru de justiție ) Dimitrie A. Greceanu, ministrul justiției, a adresat o importantă circulară, judecătorilor de pace, prin care le pune în vedere ca să nu mai lipsească de la post, fără permisiune de concediu, obținută in mod formal, deoarece aceasta cauzează pentru împricinați multe neajunsuri. ministru al justiției, pune în vedere d-lor judecători și ajutorilor de judecători că, imediat ce i se va aduce la cunoștință că, un magistrat va fi lipsit de la datorie, cu nesocotința legii și a acestui ordin, va dispune să se aplice cele mai severe pedepse. Se știe că, la judecătoriile de pace nu sunt decit doi magistrați, judecătoril și ajutorul, iar la multe judecătorii numai de un judecător, fără ajutor. Lipsind unul dintre magistrați, iar celalt fiind ocupat cu judecarea proceselor, împricinații cari au de rezolvat hârtii urgente rămân cele mai de multe ori cu afacerile nerezolvatezolvate. Exportul camel a r a sosit în țară o comisiune de agronomi, zootehniciani și ingineri, sub conducerea d-lui W. Andrews, reprezentantul societăței, The Merchandt Investors Limited, din Londra, care a obținut la noi concesiunea exportului de carne în Anglia și colonii. Comisiunea va vizita tîrgul de rîmători din Turnu-Severin apoi porturile Constanța, Brăila, orașul Iași și domeniile ce au fost arendate de către ministerul agricultural, numitei societăți. In cele din urmă comisiunea societăței engleze va vizita și pe mai mulți mari proprietari agricoli, de la cari societatea va avea să cumpere vite cornute pentru exportarea carnei lor. OAMENI ȘI LUCRURI Șahul Zilele acestea s’au început și continuă la Expoziție luptele de șah-Incăerările se desfășoară cu multă ardoare și luptătorii pun toate sforțările să iasă triumfători. E de ținut seamă că nu valoarea premiilor, relația mici, ci numai mîndria triumfului înfierbîntă pe șahiști. In toate timpurile a fost tot așa, căci jocul acesta de fi are o vechime de peste, o mie de ani pe pămînt, pare tot atît de tînăr ca și la începutul său. El știe să pasioneze pe omul modern întocmai cum a pasionat odată pe Indieni și pe Perși. E o distracție dacă vreți care nu cunoaște rang și aristocrație, de vreme ce se găsește tot atît de bine în coliba săracului ca și în palatul regelui. Dar din alt punct de vedere vreau să vorbesc de acest pretins joc. Sunt țări cum e Anglia și Statele Unite, în care șahul este obligator în școli și elevul care n'ar întruni nota de trecere la acest studiu, rămîne repetent, întocmai cînd n’ar ști la matematică, fizică etc . și poate că Englezii și Americanii au dreptate Nici o știință nu poate reuși mai bine ca infinitele combinații de la șah, să formeze cugetarea dlndiei elasticitate, pre ședere, vigoare, și metodă. Goethe, marele poet și filosof german a spus de șah că e o creațiune a spiritului omenesc care e prea joc ca că poate fi numită știință, dar, în acelaș timp, e prea știință ca să poată fi numit joc. Iată pentru ce în toate timpurile șatul va pasiona, spiritele și va fi practicat nu în vederea vreunui cîștig meschin ca celelalte jocuri, ci numai pentru gloria încingerei. Noi Monumente ■ > și înscripțiuni găsite la Adam-Klissi, Constanța și Celei ? Academia Romînă a ținut Vineri 1 15 Septembrie ședință publică, în care profesor Gr. Tocilescu a făcut o interesantă comunicație asupra neîncetatelor cercetări arheologice, cu cari în fiecare an îmbogățește tesaurul științific al aceste ramuri de cunoștințe. In timp de două ore d-sa a întreținut învățata societate și numerosul public care-l asculta cu cea mai mare atențiune, ocupîndu-se mai întâi cu falnicul monument triumfal de la Adam-Klissi. D-sa arată că de la ultima sa comunicare din Aprilie a acestui an, nimic n’a mai apărut care să merite o desbatere serioasă, deoarece polemicilor injurioase publicate de către un domn (din nefericire profesor al uneia din Universități) prin ziare, nu merită a li se da vre-o atențiune. Cît despre lucrarea în limba franceză a aceluiaș polemist despre monumentul de la Adam-Klissi, ea a fost apreciată în străinătate după cum merită și chiar mai dăunăzi ilustrul profesor și arhheolog, d. Furtwängler a scris despre dînsa că e o lucrare de nimic și fără nici o valoare și că „cu pretinsele notiți ale acelui domn, culese de la lucrători, nu e nimic de făcut». Alt profesor, dr. Sieveking din München, spune într’o revistă din Berlin că lucrarea aceasta e demnă de citit din cauza naivității ei. Și cînd astfel e judecat autorul lucrării în limba franceză de către savanții străini, chiar această judecată face inutil orice răspuns. In Palatul Artelor din Expoziția Generală, s’a expus modelul în gips al Monumentului triumfal, după ultima restaurație, care in partea sa superioară — adică a Trofeului propriu zis — diferă puțin de restaurația propusă de d-nii Furtwängler și Niemann. In această restaurare s’a ținut seamă și de fragmentul de piatră (sfinxul) de la coiful Trofeului, care fragment a fost găsit de d. Tocilescu anul trecut și care dovedește că coiful era de piatră, iar nu de metal cum se susținuse. Astfel restaurat Trofeul, cîștigă foarte mult în frumusețe, lucru care a fost recunoscut de toți specialiștii cari l’au văzut. In privința restaurației altarului milităresc sau mausoleului lui Traian partea de jos împreună cu friza o cu totul asigurată Intru cit există toate elementele restaurației, căci ni s’au păstrat la întreg fundamentul sau baza inferioară trei trepte din scară, precum și bucăți de friză, un pilastru unghiular la colțul Sud Ostie, un colț din friza cu acanthus, patru plăci din cornicea principală a monumentului și o lespede cu ghirladă. Rămînea partea superioară sau acoperișul altarului. Acest acoperiș sau era oblu in formă de terasă sau că edificiul era neacoperit și reprezenta o ara (un altar roman). Ambele ipoteze trebuiau înlăturate deoarece în primul caz un acoperiș care măsura aproape 81 metri trebuia susținut de coloane cu birne, despre care nu ne-a rămas nici o urmă. In ipoteza a doua se cere existența unei uși de intrare în interiorul camera, care iar nu s’a aflat. Tot așa trebue să respingem propunerea că spațiul interior era umplut cu miez de pămînt avind înăuntru o construcție masivă piramidală de pămînt sau domînii FAȚA DE MAI ALES CU PRIVIRE LA Chestio5Kocedo - Romînă (Urmare. 48). SÂRBII BULGARI Aceeași numire de sârbească vedem că o dau și pămîntenii noștri. Firește, se zice la noi (ca și în streinătate, limbei slave bisericești „limba slovenească’*; limba uzuală însă, care se scria, și mai ales a documentelor se numea in general sârbească, nume care unaori se aplică chiar și celei din cărțile bisericești, desigur din pricină că ea se pronunța după fatul sârbesc. La 1588 ne spune Alexandru Lăpușneanu că veneau în Moldova după atunci tineri din Galiția spre a învăța „cântarea grecească și sârbească)“. Diaconul Coresi, care de multe ori ne spune că compune cărți din „sârbește pe limba romînească“, ne mai și mărturisește că era considerată de sîrbească limba bisericei de la noi, zicînd : „ce folosul lor de ca popa grăiește ’n limbă striină Rumânilor sârbește dă nu ’nțeleg“ 2). Miron Costin, în poemul său polon, ne spune că trimișii lui Alexandru cel Bun la Ohrida „primiră hirotonia împreună cu uzul limbei sârbești în biserică și în actele oficiale“ , cu toate că tot el numește „Ohrida, oraș bulgăresc“ 3), cunoscînd deci și intrebuințind termenul „bulgăresc“. Mitropolitul Dosoftei numește tot astfel limba slavă întrebuințată in Țară , căci ne spune s. ex. în Psaltirea-i slavo-romînă de la a. 1680 că „și acea puțână sîrbie ce o învăța de-nțăîegea, încă s-au pă2) . Cf. a mea: Fonetica Alfabet. Cirilic. p. 57. răsit ’n țară“ și că „rumîniia nu să potrivește cu sîrbiia,s. Iar in altă parte, ’n „Viața Sfinților’* din a. 1682, declară că „am nevoit de le-am scos de pre grecește și de pre sârbește pre limbă rumînească, ca să ’nț&leagă toți“ 1). Iar în Transilvania, la a. 1675, mitropolitul Sava II Brancovici in soborul ce convoacă la Alba-Iulia hotărăște ca : „popii, cari nu se nevoesc cu rumînia ce tot cu sîrbie, uni ca aceia... să se oprească din popie“ 2). Așadar și străinii (Bongarsio, arhiepisc de Nona, Adalbert Wurmloch, Paul de Alep) și pămîntenii noștri numesc sârbească limba slavă întrebuințată la noi nu numai in biserică ci și în pașapoarte, scrisori etc. Aceasta ar arăta, firește, că sirbească iar nu bulgărească era forma sub care se manifesta între Români slavonismul în timpul de după sec. XIII sau XIV, și ar confirma ca adevărata spusele lui Miron Costin că o mulțime de Sârbi încep a veni In Țara Românească odată cu descălicarea ei de Radu Negru, pe care o pune in al XIII veac 3). Așadar limba “slavă de la noi era numită in multe izvoare „slavonească“, în foarte multe „sîrbească, iar numai în câteva, din regiunea Brașovului, „bulgărească“. încă mai sus am arătat (p. 111) că epitetul de „slavonească“ nu arăta nici de cum caracteristica de „bulgărească“ a acestei limbi, ci printr’insul se înțelegea limba slavă in care scrisese Ciril și Metodiu. Iar aceasta se înțelegea a fi bulgărească numai cînd ea era pronunțată in felul celei bulgare , pe cînd tot ea, cea numită slavonească, se înțelegea a fi „sârbească“ când se pronunța după felul celei sârbești, sau rusească atunci când se pronunța după felul celei rusești. Incașurile din regiunile Brașovului dar, limba slavonească era „bulgărească“, fiindcă acei Șahei de pe acolo o pronunțau bulgărește. In cele mai multe cazuri insă, în special în Principate, limba slavonească era considerată drept „sârbească“, fiindcă pe aici ea se pronunța după felul limbei sârbe. Aceasta pentru limba cărților bisericești, când e numită sârbească. (Va urma). Ilie Barbulescu Cercetări istorico-filolo- 3) . Arch. Istor. I, 1, 168 Cf. că la a. 1503 Visarion, ucenicul Mitropolitului Teoctist de sub Alexandru cel Bun, a scris la mînăstirea Zografos ,,din izvod sârbesc“ o „Tilcuire la cartea lui Iov“ (A. Iacimirskij, Slav. rukopisi Njameckago Monastirja v Rumynii. p. 21), și că acelaș Teoctist a fost hirotonisit de Nicodim patriarhul din țara sârbească (Ilie Bârbulescu : Vechile relații cu Croația). 1) . Vezi acestea și în Bibliogr. român, veche III p. 226, 230, 224. Cf. Acsente, Uricarul, care la începutul sec. XVIII traduce „de pe sârbii românește“ (Iorga : Studii și Doc. VI, partea 2, pag. 57). Așa și un altul la T.Jiu ("Al. Ștefulescu : încercare as. ist. T.-Jiul, p. 61). 2) . Cf. ale mele Cercetări istorice filologice p.97. 3). Archiva Istorică I, 1, p. 168. 1). Ilie Barbulescu glie p. 80.