Evenimentul, octombrie-decembrie 1906 - ianuarie-februarie 1907 (Anul 14, nr. 185-285)
1906-12-08 / nr. 238
A No. jfl MD A € TIA '81 ADMINISTRAT!A .áítftt“*-«#» K,tí.$»u*ií9*'fí.nM 4^ I. A. 3? I VpArc în toate zilele de lucra un număr vechiu 50 Dani Telefon Oligarhie de moda nona Celebra întrunire a liberalilor în jurul căreia se făcuse atîta sglomot, dacă a rămas fără nici un rezultat practic sau real pentru organisarea partidului, a avut cel puțin darul de a pune și mai bine în lumină mentalitatea adversarilor noștri. Toți oratorii cari s’au succedat la tribună, nu numai că n’au adus nimic nou în discuție, dar încă, chiar vechile clișee, reeditate de toți oratorii, în loc să fie readuse sub o formă mai nouă pentru a momi cel puțin pe cei mai slabi cu duhul—și de aceștia erau slavă Domnului destui—au fost, din contra, desvoltate cu o rugineală care mirosea dacă nu a 1821 dar cel puțin a 1848. Un singur om, dl Iarca, a cercat să arunce o idee mai modernă, propunînd a se intercala în program, votul universal; dar gura îndrâsnețului buzoian a fost imediat astupată și glasul său înăbușit. Dar nu e vorba să discutăm programul, căci nici nu ne-am propus aceasta. Programul liberal-national reînviat la congres are atît de multe părți slabe și absolut nule, încît dacă este să le relevăm, nu mai revine nimic din el. Ceea ce voim sa atingem este modul puțin civilizat și atît de nepotrivit cu secolul al douăzecelea al erei creștine, în care s-au presentat 1umei atente, corifeii liberalinaționali la întrunirea din casele d-nei Stolojan, mod care nu cadrează de loc cu pretențiile unui partid ce vrea să treacă de a fi totdeauna în curent cu mișcările vremei. Mai întâi adversarii noștri au venit cu un factum de pe care scuturînd praful aglomerat de patrusprezece ani , au presentat onor P. T. public ca marfă nouă. Apoi digresiile, pe care oratorii și le-au permis, erau toate îndreptate contra partidului conservator care a fost tratat de vorbitori, în modul cel mai sălbatec. Ni s a contestat dreptul la viața constituțională, ni s’a contestat existența și s’a conchis că nici nu avem ființă. Dl Costinescu a mers pană a declara ca astăzi, în țara românească nu există ca partid de guvernămînt decît partidul liberal-național. Se știe de multă vreme încă, ceea ce urmăresc liberalii. Regimul de 12 ani al reposatului Ion C. Brătianu era o îndrumare către idealul pe care, un moment, ei îl credeau deja atins. Se cunosc și peripețiile prin care a trecut căderea acelui regim. A trebuit ca să se verse singe pentru ca țara să scape de epoca asasinatelor, crimelor și proceselor scandaloase, —după cum, într-un moment de expansiune, o taxase îlustrul defunct. Dl Sturze, acum doi ani și ceva, iacă încercase o nouă ediție de regim liberal-național perpetuu. Dumnealui anunțase că va remînea 8, 12 și un mai mare număr de ani încă la putere, într’un moment de iritație care’l făcuse să uite că nu putea să revină la guvern până a ajunge sâ-și serbeze centenarul. Zilele aceste la congres, dl Costinescu sub o formă mai deghizată, încă a propovăduit așa ceva, afirmînd că în țară nu există decît partidul liberal,—ergo,—lui numai i se cuvine a conduce afacerile țarei. Această năzuință sălbatică a protivnicilor noștri, această lăcomie nemăsurată a lor de a acapara continuu mânuirea intereselor și mai cu suma a banilor publici, denotă socotim îndeajuns că liberalii sunt un partid staționar, ba chiar retrograd, de vreme ce tind mereu la distrugerea echilibrului constituțional și la așezarea unei autocrații sub eticheta falsă. Cel Ei au ajuns a fi astăzi, un de castă, o oligarhie de modă nouă. intre Scylla si Cüary Ma De cind Congresul liberal și-a dat toate rezultatele, pe cari le putea da întru cit privește partidul conservator, cei strînși într’o sală particulară din Capitala Regatului au avut darul, în contra dorinții lor, să se arate întocmai cum sunt în realitate. Au voit să dea a înțelege Țârii precum și M. S. Regelui, că ei sunt uniți, că cazurile despre cari se vorbește, sunt sau imaginare sau numai dorința adversarilor, adică a noastră Tocmai acest rezultat insă, nu s'a putut atinge acea consfătuire politică, așa cum ii zic acum. Ba, din contra, în privința aceasta, din toate discursurile cari s’au rostit, a reeșit pănă la evidență, că numai unire nu există, și că tot ceia ce s’a spus și se continuă a se spune prin ziarele conservatoare precum și între culisele liberale e adevărat cum e adevărat că Juyi BLM sI TinO HLIWI Ziar Conservator 0 zi și cum e adevărat, de pildă, că dl Ionel Brătianu nu'l poate mistui pe dl Sturdza, deși îi ies din gură cuvinte de dragoste. Citească cineva cu atențiune discursurile cari s'au rostit de către toți ceilalți liberali, strînși în consfătuire, și-și va da seamă că nu e o cuvîntare, una singură, care* să nu stea în contradicție cu cuvîntarea șefului lor. Parcă a fost un complot, pu la cale, ca înadins, mai toți, să Vorbească altceva decît șeful, numai și numai ca să se dea a înțelege partizanilor liberali precum și Al. S. Regelui că puterea e în altă parte decît cum își închipuei-iar toți c’ar fi, sau c ar putea fi, intoînd cu dl Ionel Brătianu, care a ținut, în tot restul discursului său, în afară de partea unde vorbește de iubirea către șef,să si diferențieze în idei de șeful seu, și apoi mai toți, în afară de Emil Costinescu și Vasile Lascar, și pentru o pricină binecuvîntată, au urmat, în această privință, pe Ionel Brătianu. Numai Emil Costinescu și Vasile Lascar, au ținut să fie în nota șefului. Ei au căutat, și de data aceasta, să plătească oarecari datorii vechi către fiul lui Ioan Brătianu. Diferențierea între cele două mari grupuri liberale s’a făcut aga, în pH rămîne bine hotărît că, în condiiunile acestea, e aproape imposibilă nu numai să se dea in fața Țării că’s gata să iaa puterea pentru a reîntrona domnia Igilor, cum a zis șeful lor, și cum, din imitație, a mai repetat-o și dl Emil Costinescu, dar nici în fața Regelui. In această situație sunt între Scylla și Charybda și continuă a fi și pe viitor. Țara acum îi cunoaște. Regele s’a convins, prin urmare, e cam greu de admis că s'ar putea măcar gîndi, nu să’și mai întemeieze pe cale ce-au zis în consfătuire, că efóátisă vie la putere, cum a zis Emil Costinescu. Ei sunt între Scylla și Charybda și mai vorbesc încă de Scylla și Charybda noastră. iși atitudinea d lui Sturdza. Ia aplaurile sgomotoase ale întragei asistențe, Vasilică Morțun a lăudat consoluitfl fostului șef al partidului Ioan I C. Brătianu, care știa să aprecieze meritele celor tineri și făcea loc tuturor celor capabili la cîrma statului. S’a spus clar d-lui ceastă consfătuire, la Sturdza in acare au luat parte o sută [de membri—că șefia d-sale devine nefastă pentru partid, și că dacă nu revine pe dată la sentimente mai adevărate, trebue să se retragă. Ne intrebăm și noi, ce fel !de armânie este aceasta ? Ne întrebăm cum vor putea să cirmuiască, oamenii aceștia țara ? Căci, îi cunoaștem . Vor veni la guvern cînd le va veni vinciul să visă cu miorlăituri de pisică, pănă cînd se vor vedea cu toții cu labele ce eiolănase ; apoi, uitind că harța sa-ar putea primejdui norocul se vor lua din nou la ceartă, silindu-se să hrăpiască fiecare partea cea mai mare. Și biata țară va suferi. Cu drept cuvint, partidul liberal a fost numit „partidul călugărilor ] ”. Partidul călugărilor In nejlonul așteptării și a nerăbdării generale, congresul sau conferința liberală—cum [vreți să-i spuneți s’a deschis. Și, după primele ședințe, atunci cînd d. Dimitrie A. Sturdza, iubitul și mai ales necontestatul ij șef al partidului liberal a cetit faimosul său program—care mai de aproape analizat, numai numele de program nu-l merita—, atunci cind ceilalți motani călugăriți ai partidului au venit cu voce miorlăitoare să depue, în auzul tuturora profesia lor da credință la picioarele șefului, se încumetau pare ca corifeii liberali să tune din nou că armonia cea mai complectă domnește in partidul lor. Se făceau a uita discursul d-lui Ionel I. Brătianu, sa tăceau a nu înțelege ce se ascundea sub frazele dubioase ale micului pretendent la șefia partidului. Dar abia două zile au trecut, și iată că in mijlocul Bucureștilor, in afară de marele Congres, în afară de mirea consfătuire oficială, un nou congres se ține : congresul răzvrătiților, congresul celora care nu mai știu de multă vreme ce însamnă influența degetului magnetic al d-lui Sturdza „Intr’un mare restaurant din Capitală, răzvrătiții s’au întrunit astă seară și au descalificat din nou șefia Domnia legilor O altă formulă aruncată în public cu prilejul așa botezatului „congres colectivist“, pe lingă acea de „coheziune“, e pompoasa trîmbițare : „Domnia legilor“. E o nuanță din nota demagogică pe care și-au dat’o totdeauna liberalii expresiilor lor. Auziți,... „Domnia legilor* ; nu-i vorbă cuvintele sunt foarte sunătoare, dar ne e greu să știm ce vor cu ele și ce înțeleg prin ele, liberalii. Prin natura însăși a organizării noastre sociale, și pe cîtă vreme suntem o țară constituțională în care formă trăim de jumătate de veac strigătul liberal „Domnia legilor“ n’are nici un sens și nu i se poate da nici o altă explicație decît următoarea : Neavind ce să spună în pretențiosul lor congres, neavînd nici păreri, nici principii, nici dorințe de realizat, și trebuind, pe de altă parte, să spună ceva publicului pe care l adunase sub această firmă de paradă, a căutat să-și acopere golul cu vorbe generice, tunătoare într’adevăr car care nu spun nimic ; căci, dacă am aduce lucrurile la ultima lor expresie ar rezulta că liberalii fâgăduesc cînd vor veni la putere. „Domnia legilor“. Ca și cum am trăi în Patagonia, oricine știe în ce altă țară unde într’adevăr ar fi potrivit strigătul „domnia legilor“. La noi însă, domnesc legi destule și frumoase și toate cele făcute pănă acum sunt păzite și respectate; ceia ce ne trebuie sunt legi noi și adecuate cu cerințele fiecărui moment Dar, de aceste fac toate partidele politice în măsurile capacităților și energiilor lor. Să vede însă că liberalii ne prea avînd de acestea in tabla în care spun că-și țin programul însă să păzesc să ni-i arăte, să mulțumesc să arunce cuvinte generice, fără nici un rost și numai așa ca să fie spusa. Asta e unica explicare a faimosului strigăt... „domnia legilor“. VINERI a DECEMBRIE OM ~:r...-T=^ rr.g.v^.aBC.Si.... ^^adWBI HBb saa AB08UIMESTUL Pe un an 24 lei, pe 6 luni 12 lei pe 8 luni 6 lei ÎN STRĂINĂTATE, pe un an 30 lei Anunciuri, inserții și reclame P . .v. -IV V 1 50 bani. răni>/1 în pag. 111 'X'telefon '/ ECOURI ^ jJTf-lavul Adevărul de mai multe zile se încearcă a promueri tulburări in partidul Comercâtor prin știri tendențioase de proecte de dizolvare a Parlamentului, de remanieri ministeriale și alte născociri de acest fier. Suntem în măsură de a da cea mai absolută desmințire acestor basme, care n’au acut ființă de cît în creerul scriitorului numitului ziar, zi Join, la orele> d. a. se ”Întrunește acasa la d. ministru, al justiției comisiunea instituită pentru studiarea legilor ce urmează a fi prezintate Parlamentului în sesiunea actuală a Corpurilor legiuitoare Această comisiune va lucra sub președinția d-lui Dimitrie A. Greceanu, ministrul justiției. Î . „Monitorul Oficial“ a apărut următorul buletin : Starea sănătăței M. S. Regelui, după întoarcerea din Sinaia, s’a îmbunătățit în mod simțitor. Repaosul de aproape 4 săptămini in pat și regimul apropiat au înlăturat cu desăvîrșire tulburările stomacale, așa că Maiestatea Sa poate acum să urmeze un regim alimentar mai variat. Starta forțelor s’a îmbunătățit in mod evident și greutatea corpului a crescut cu mai multe chilograme. Se recomandă încă cruțarea forțelor pentru a se asigura pe viitor rezultatele favorabile obținute, și repaosul zilnic in pat, după dojun, in timp de 1—1 juni. oră. In tot acest timp nu s’a mai manifestat nici un semn de debilitate cardiacă. Prof. Dr. C. de Noorden, general Dr. Theodori. OAMENI ȘI LUCRURI O taxă pe piano ! Franța nu area se vede să 'și piardă renumele de țară a curiozităților și a excentricităților ! Guvernanții francezi, de curînd, au venit cu un nou impozit, menit de altminteri să aducă rezultate bune. E vorba ca să se pună o taxă pe. .. piano! Nu știu motivele care, au îndemnat pe guvernanții francezi să recurgă la acest nou impos d, o fi oare acest impozit resultatul unei campanii pornită de acei ce nu pot suferi acest instrument, care cu sunetele-i plăcute te transportă cu gîndul și cu mintea și în care ei nu văd decît ceea rău, ceva care le turbură liniștea și 'i asurzesc !.... Nu poate fî admisă această părere tocmai în Franța, unde e centrul civilizației și unde gustul muzical e destul de răspîndit. Se cede însă că guvernanții francezi ținind seamă tocmai de faptul că acest instrument este atît de răspîndit, au văzut în fixarea unei taxe pentru piano o bună resursă pentru acoperirea budgetului!.... Dacă la noi, acest instrument am ajuns aproape să nu lipsească din nici o casă, apoi la Paris de exemplu, ci trebue să fie de răspîndit! Oricît de mică are deci axa la care ar fi supus pianul, impozitul va putea acoperi o parte măcar dintr’un deficit, sau va putea veni In ajutorul orei unei instituțiuni de binefacere!.... In orice caz taxa impusă pe acest instrument, ea satisface și pe acei pentru care pianul e o muzică forțată pe care nu o pot suferi! E o întrebare încă: se vor supune cucoanele acestui imposit, sau vor renunța de a‘si plimba degetele pe clapele clavirului M. TIad. „..At..... s Martira In 22 Dec. 1901 s’a represintat pentru prima oară pe scena Teatrului Național Martira, Dramă eroică In 5 acte și în versuri, prelucrare de d. Mihai Codreanu, care se va relua la 14 Decembri anul acesta. Ca cititorii noștri să-și facă o idee de succesul pe care l’a repurtat alunei premiera Martira, dăm mai la vale o dare de seamă critică, asupra spectacolului, subscrisă Emil Grrleanu și extrasă din Evenimentul din 29 Decembrie 1901. Sâmbătă 22 Decembrie s’a reprezentat pe scena Teatrului Național drama Martira prelucrată de d. M. Codreanu. Căci Codreanu și-a ales ca subiect tocmai Martira dintre toate lucrările lui Richepin, ne-a făcut cu aceasta un mare serviciu ; în raportorul nostru dramatic lipsea o lucrare de acest gen. Lumea a alergat, dată fiind reputația lui Richepin și raritatea spectacolului. Piesa a fost primită foarte bine, iar d. Codreanu chemat de mai multe ori la rampă. Găsesc că publicul nu a fost decît la înălțimea meritului d-lui Codreanu. Prelucrările în versuri sunt rare la noi, mai cu seamă ca aceea făcută de Codreanu Așa cum Martira ne-a impresionat in seara de reprezentație, cum ne-a lovit auzul cu muzica versurilor și mintea cu claritatea gîndirilor, cred el publicată nu va perde nimic din infamul tatea pe care i-o dăm acum. După cu am auzit d. Codreanu a ucrat un an la această prelucrare. Aceasta înseamnă că d-sa are putere de muncă și că știe a trece cu ușurință peste greutățile ce-ți ridică propia-ți limbă, atunci cînd tu servești a modela cu dlnsa gindirile sculptate într’o alta străină. Cum d. Codreanu posedă talentul și e atăpfn peste tehnica versului, dorim ca in curînd să apreciem într’o lucrare cu totul originală, deși putem spune că Marthra este și ea o lucrare originală, închei cu d. Codreanu, arătînd că printre tinerii ce pășesc pe drumul literilor, d-sa ține un loc foarte frumos. Publicul desigur își va face datoria și-l va încuraja și mai departe cum. a făcut-o de data aceasta. Piesa a fost bine redată. Mai cu seamă ne-a mirat acest fapt, cînd cu o zi înainte 2 dintre artiștii ce trebuiau să fie roluri principale se înbolnaviză. Locuiitorii însă și-au dat silința a nu face ca reprezentația să sufere, și-mi pare bine a spune că au reușit pe deplin. Rolul lui Latron care trebuia să debuteze ! d. Constantinescu a fost tinut de către d Borelli In afară de dicție și pentru care nu i se poae imputa nimic, fiind nevoit a ține rolul in limba romîneascâ, d. Borelli a fost cit sa poate de bine jocul de scenă bun ca totdeauna, starde b unerești prin care rolul îl face să treacă, bine redate, și mai cu seamă acea siguranță de care d-sa e pătruns pe scenă a făcut publicul să-l aplaude de mai multe ori. In scena din actul al II-lea în care își spune amorul Flammedei și in aceea din actul al lll-lea cînd rănește pe Johannes, d. Borelli a reușit pe deplin. Domnul Dragomir în rolul lui Johannes, a repurtat iarăși un succes, arâtîndu-ne încă odată modul inteligent cum știe ași studia rolurile. Ca și pe d. Borelli publicul l’a răsplătit prin aplaude, Johannes fiind o fire blindă, în casă ...,E rotiță și cea dintâi odraslă. • Voica stă pe laițâ și toarce, iar taitica nu-și găsește ioc prin casa..... Grăsuță cu două rujiți aprinse în obrăjuri, și cu ochii ca cicoarea, Tudorica rîde drăguț și umblă popușor de colo plnă colo... Se cumpenește binișor pe piciorușele fragede și mișcă mănușițile în ser ca două aripioare. Rochița învoartă in ape ce-ți iau ochii, se lasă pănă la călcăe... I acopere vârfurile opincuților cu canafi și-i încurcă mersul grăbit... Ear ei nu-i pasă... Ride, bate din palme și aleargă... Măicuța privește lung după odoru-i și uită să mai tragă din caer... Dreapta ține firul întins departe, iar fusul se odihnește la pămint atirnat de greutatea tortului.... Pieptul plin de nevastă tînără se ridică într’un oftat de dragoste și ochii îi strălucesc de bucurie... O pierde din ochi de dragă. Lasă furca din firîu și da fuga după ea... Mitică unde sgomotos și grăbește pașii să scape... Dar o prinde, o stringe cu drag la pieptul ei de mamă și o sărută cu nesațiu.. Ii crută apoi și-o joacă pe genunchi... Ia jocul ei nestîmpărat, bielșugul de păr bălai i s’a lăsat peste ochi... Mama îi stringe moțișor în creștet și ca „să nu fie de depahiu" îl leagă cu fir de mătasă roșie... Sărutîndu-i apoi ochii, obrajiorii aprinși, moțul auriu, li dă drumul iar pe jos... Și în casa vesela, plină de dragoste, răsună iarăși rîsul nevinovat al Tudorei. Ostenită de atîta joc, fetița se culcă pe așternutul din preajma focului. Strigă frumos pe pisoiul care aleargă intr’una după fusul mamei, și cearcă să-l amăgiască cu o fărâmiță de pine. Motocul dă fuga la tovarășa lui de joacă și răsturnîndu-se pe spate, bate cu laba spre mămuța care-i chiamâ. Dar fetița adoarme în curînd și pisoiul rămas singur se face colac alături, începind torsul lui fără fir. Și în casa plină de dragoste se face liniște...; doar fusul harnic al mamei, deși mai zice cîntecul, în ciuda motanului care nici îl bagă în samă... Soarele venit in de amiazi, privește pieziș prin fereastră și improșcă supatul cu suliți de lumina caldă. Puișorii scoși de cu vreme, se odihnesc in culcușul cald de pene. Dornici de caldele rare primăvăratici, mititeii încep să eie unul cîte unul de supt cloșca legată de piciorul patului și se soresc în ploaia puzderiei de raze, care se cern prin frunzișul garofei din fereastră. Se îngînă în ciripit alintat și se lasă pe o coastă în petele de lumină, închizînd ochii somnuroși.... întind apoi piciorușele lor împinte toate peste cari își resfiră trubele din sfîrcul aripilor. Alții mai guralivi, în ciripitul lor tînăr, aleargă prin casă... Cîțiva se string ciucul in jurul fetiței care doaame. Au dat de mina care ține strins fărîma de pînă. Ciupesc veseli și ciupesc pe’ntrecute. Copila doarme încă, dar motanul de alături prinde de veste și dă o spaimă bună puilor cari aleargă supat. Unii dau navală la fărima de pine, iar alții o sboară pe fetiță și să string împrejurul moțului de păr auriu. Se miră și ciupesc cu frică din firul roșu de mătasă. Copila se deșteaptă. Deschizînd ochii somnoroși, cată cu drag la năvala nevinovovaților puișori.... întinde încetișor o mină și cearcă să prindă pe unul, dar în ciripit voios sboară de s’ascund sub aripele ocrotitoare. Micuța nu vrea să se lese amăgită. Se scoală apropiindu-se de marginea patului, le face dumicat strigîndu-i drăguț, pui, pui, pui, pui... Înaripații dau iar năvală și pe întrecute ciupesc din fărămituri. Un beghet mai îndrăzneț sa’șază din sbor pe mânuța copilei și ciupește cu zor din pine. C’o bucurie nespusă Tudorica întinde dreapta să-l prindă. Puiul sboară și darnicul îngeraș se supără foc Plînge neîmpăcat și se svîrcolește la pămînt. Tovarășii obrasnici nu iau în samă supărarea fetiței, ei se string ciucul pe ea Unii ciocănesc cu pliscul lor fraged în coaja opincilor, alții întind din canafii pestriți ori ciupesc din rotocoalele de piele ce ne văd prin destrămătura ciorapilor, făcând’o astfel să țipe și mai ciubos. Baghetul care a supărat’o, după ce ciupește din firul roșu al moțișorului, nimerește iar la fărâmă de pîne și cumpăninduse pe mina fetiței care se mișcă în aer, ciugulește nepăsător. Face parcă în ciudă... Printre lacrimile cari curg din bielșug, Tudorica 11 zărește... începe să ridă și întinde cealaltă mină... In ciripit vesel puișorii dau goană și a’ascund cu toții supt cloșcă... Aprinsă la față, cu ochii țintă supat și în mersul pe brînci, se trage în grabă după fugari... La apropierea prîdalnicului, cloșca se umflă în pene și cire speriată... Mînietă foc, suspină și se ascunde in poala mamei care-i sărută moțul văzînd, iar tinerii gicevoși scot capetele lor micuțe printre penele ocrotitoare și uitlndu-se cind cu un ochiu cînd cu altul, se miră de dudoasa tovarășă. 1. Ciocîrlan