Evenimentul, iulie-septembrie 1909 (Anul 17, nr. 117-189)

1909-07-24 / nr. 135

T =“ANUL XVII NO. 135 A­BON­AM­ENTE Pe un an.........................Lei 20 Pe jumătate de an . . . »10 Pe trei luni.................... *„5 In străinătate pe un an. „ 30 Un număr vechi 30 bani T­I-­FON SUB DIRECȚIA & bani — XMAJt­ CON@JEM VA CLUBULUI CONSERVATOR VINERI 24 IULIE 1909 -ANUNGIURI Inserții si reclame In pagina a 2-a rândul 1—Leu In pagina a 3-a rândul 0.50 bani In pagina a 4-a rândul 0.30 bani REDACȚIA și­ ADMI­NISTR­AȚI­A STRADA LĂPUȘNEANU No. 44 IAȘI Carț-i calorpoia? Fata de repetitele «învi­nuiri* ce s’au adus în ulti­mul timp, în diferite prilejuri, de către oamenii noștri poli­tici, unora dintre acei ce a­­veau atari veleități, presa, de ori ce culoare era, începuse și continuă chiar să arate pe cutare ori cutare, drept făp­tașul celor ce ar aduce o­probiul și rușinea asupră și. E vorbă de niște împămîn­­teniri. Ori din toți cei vizați ca„ mij­locitori “pentru o cit mai curîn­dă îndeplinirea acestor împă­­mînteniri, atît din zisele pre­sei, cît și din graiul tutulor reeșea că nu poate fi alt­ci­neva de­­cît un domn cu­ o strașnică reputație de agent electoral de seamă și una și mai mare iubitor de... (unii zic de evrei, noi zicem de­...) bani evreești, la timp am vorbit despre acestea, însă credincioși vor­bei bătrînești că vinovatul e acel ce face gură, pe cînd ne­vinovatul tace, mîndru, în disprețul clevetirei, am aș­teptat, cumpănind înțelep­ciunea zicerei bătrîne din des­fășurarea faptelor. Și cele ce așteptam s’au îndeplinit, înainte însă ca vinovatul să glăsuiască, și să ceară nu­mele celor pe care iar fi îm­­pămîntenit. »Secolul“ a avut ideia poznașă de-ai ghici in­tențiile și, ciudățenie a soar­­tei, tocmai în ziua cînd îm­pricinatul cerea acuzatorilor nume, ziarul liberal i le dă. In adevăr „La Roumanie“ tipărește, în numărul său de azi o „telegramă din Paris“, începută pe tonul jalnic al omului care nici în nenoro­ciri nu e lăsat în pace, în care, cerîndu-se nume, consideră pînă la darea lor toate aceste învinuiri drept „calomnii odioase“. Iată însă că ziarul liberal își da sarcină de-a o face, fără chiar a da ragaz să se formuleze în minți vre-o în­doiala asupra acuzațiunilor. Și numele pe care le dă sunt cunoscute, le-am grăit noi în diferite prilejuri, le-au spus chiar protivnicii noștri, după cum tot ei le dau și de data aceasta, le șoptește o Moldovă întreagă, pentru că relațiunile și „afacerile îm­pricinatului“ fiind făptuite prin partea aceasta a țarei, împămîntenirile s’au făcut printre „pamântenii" de aici. Lucrurile stau astfel. Ru­ii­ele s’au dat și se dau. Cel cu musca pe căciulă pare-se c’ar trebui să tacă și să-și „mănînce rușinea* "pentru că chiar ultimul argument și ultima-i cerință, în care-și formulase nădejdea scăpă­rei, pare-se, i-a fost spulbe­­rată ! Aici s’a încheiat afacerea întru­cît îl privește „perso­nal“ pe acel cu „împămîn­­tenirele grase“. Ceia ce pare, însă curios, este mentalitatea scribilor de la forțele democrate. Aceștia nu vor să se dea bătuți cu una, cu două, ci cer ca, musai, să vorbească d. G. Gr. Cantacuzino, ca fiind acel ce-a formulat învinui­rile. Nu înțelegem rostul cu care ar mai glăsui d. Cantacuzino, cînd nu un om, care poate fi supus greșelilor, mai la urma urmei, dar chiar protivnicii d-lui, protivnicii de idei, de activitate,... oameni cu care zilnic venim în conflict, gă­sesc temeinice acele acuzări, cînd chiar ei își iau însărci­narea de a da „numele ce­rute“ cînd o țară, de la Do­­rohoi la Severin, le știa în­dreptățirea ! Iar acum ce putere ar avea spusa unui om, fie acela chiar d. Cantacuzino, fostul prim ministru, în fața acuzărilor aduse de un neam întreg. Iată ce nu pot înțelege u­­nele pamflete democrate, iar aceasta este o probă mai mult de noima care-o are „parti­dul conservator democrat!?“ în țara aceasta și de parale­­zizmul ce ființează între ideile lui de activitate politică (?!) și nevoile, cerințele și dragos­tea de care se bucură între poporănii ei. Í S. treba poate unii ? Cum î­i să stea la aceiași masă d Garabet Ibrăileanu și d. Sanie­levici în casa d-lui C. Stere ? Da ! Să’i fie de bine. Și apoi, mai e ceva ; D. Ibrăileanu scria într’un fel, d. Sanielevici nu &U fel. Se vor contrazice firește. Și a­­ceasta nu e nimic ? Aceasta vrea să sică că domnește o perfectă ar­monie printre colaboratorii can s’au transformat zice-se, intr'o so­cietate de admirație mutuală, la Viața Romînească ? Să le fie și lor de bine, dacă este așa. Foarte bine deci denu­mește atunci, Semănătorul, de azil prea... ospitalier, cușca de la Viața Romînească Dari se mai vorbește și despre tînărul deputat de Bacău, ni se pare, de scriitorul Patrașcanu și de pro­fesorul (r) Patrașcanu. De profesorul cu semn de excla­mație, Patrașcanu, pentru că d. Pa­­trașcanu e profesor pi la Bacău și la București, dar nicăeri, strămu­tat, delegat, mei știm noi ce încă. E profesor, e deputat, e scriitor, e inspector și căi­ d­e inspector, in loc să facă cum trebue un raport, pe care sa-l înnainteze în chip erar­hic la ministerul de instrucție,­­căci inspectorul Patrașcanu nu poate fi tot atît de sus ca amicul său Teo­doru, care e secretar general), ci sa îl face, ci­purile, și ii preface (ra­portul),­ pentru Viața Romînescă, care, după cit știm, n’a ajuns în ea monitorul... Oficial al ministerului de culte și instrucțiune publică. E bine ce face inspectorul Pa­trașcanu ? (inspector școlar, cred că ați înțeles). E bine ce face ci. Stere, omul politic, bărbat mare de stat, că primește în revista de sub direcția­­ sale, astfel de comedii ? Nu vroim să ne ocupăm de re­compensa pe care o primește fie­care colaborator, pentru ceea ce scrie la sus zisa revistă, dar trebue să atragem atenția câ «u se cuvine să se transforme rapoarte școlare In nuvele sau scrieri, plătite, fii și de către revista Viața Romineas­­că. .Poporanista“ revistă, începe s’o sclintească și s’o ieșteleascâ cu succesurile ei... de revistă literară fruntașă. Tr­an­sfor­me­az­ o în revista poli­tică, d-le Stere (căci d. dr. I. Can­tacuzino și-a luat concediu cu anii de la revistă), de­­oare­ce tot d ti ai putut face ca să înceteze Libe­ralul, ziarul partidului liberal local, al cărui conducător ești. In acest caz, dacă vei face așa, cel puțin partidul liberal din Iași va avea un organ al său, iar d-ta și cu ai d-tale, veți putea scrie ce veți pofti și cum veți vroi. Or fi cei din jurul Vieții Românești, pu­bliciști și scriitori, cum poftiți să’i numiți, dar, numi veți desminți, că n’or fi cu toții socialiști, gene­roși, liberali... naționali (urmează alte multe denumiri, care mai sunt și care poate cearcă sâ’și facă drum). Așa, d-lor de la Viața Romînească. R. decă ce er fi cu aceasta, s’ar în­­servatoare“, indiched parcă Suve­­•<­ ‘vanului, cele ce trebue să facă D. Ghibănescu nu se mai astâm­pără, de­și noi îl cam iertăm, căci, fiind, vara, ce să facă bie­tul om, decit să scrie lucrări, pe care le crede extra­ordinare, po­litică „înaltă“, chestiuni „arză­toare“, în sfîrșit să scrie astfel, nncit, cum crede d-sa, să atragă atenția asupra iscăliturei Gh. Ghibănescu, de la sfîrșitul artico­le­lor de fond. D. Ghibănescu e de părere că Suveranul, pentru a face concen­trare, va face apel generali Gh. Manu și la d-nii Teodor Rosetti, ba și la d. I. Kalinderu Peste Take Ionescu, mai e de p­ărere d. Gh. Ghibănescu, nu se va putea trece. Ba, d. Gh. Ghi­bănescu m ’ are o părere că s’ar putea încă ca un P. Carp să lucreze supt.. Taki Ionescu și din alte multe păreri încă pe care le mai are d. Gh. Ghibănes­­cu, e că d. P. Carp nu s'a con­topit cu... partidul conservator. Doar, înțelegeți ce vroește să spună d. Gh Ghibănescu prin aceasta. D. Gh Ghibănescu vrea să spună că d. P. Carp nu s'a putut contopi cu partidul conser­vator, pentru că în partidul con­servator cu care s’a contopit d. P. Carp, nu vedem figurînd pe Al. Băd­ărău (conservator, țineți­­vâ rîsul), pe Brătășanu, pe Gh. Ghibănescu poate, pe Cananăii, Antonii, Chir­ilii, Buznii, Cinen, ba chiar și pe vre-un Ghica, fie el și de la Dumbrăveni, ori pe vre­un boer de la Dagăra. Nu remăniți înmărmuriți ? D. P. Carp dacă s’ar fi contopit cu „partidul“ conservator, din care face parte d. Gh. Ghibănes­cu, care înlocuește pe d. Vespa­sian I. Pella la Opinia, atunci ar fi fost ceva de dînsul. Așa însă, nu face nici cît o ceapă degerată. Mare poznaș mai e și croni­carul de la Opinis, ce se zice Ghibănescu Gh . — Dacă a plecat Alecu și s’a dus și Vespasian în viligiatură, de ce n’aș veni eu în lipsa lor, cu ideuri, spusu și-a d. Gh. Ghibă­nescu ? Căci ideurile d-lui Ghibă­nescu, mai în­tot­dea­una, i’au adus beneficiari, dovadă țăranii .. . din jud. Fălciu.—..— Iar Românul fatalist din firea sa, tace, pleacă fruntea și închinându-se zice: „Doamne ferește-ne de mai rău“. Cum­ ar fi datoriile unui adevărat Director General ? înainte de toate să ia măsuri se­rioase, practice și urgente pentru com­baterea boalelor cari contribue pu­ternic la degenerarea neamului: pe­lagra, pa’udismul epidemiile. Cu surle și trâmbițe s’a urcat pe scaunul Direcției, actualul Director și fiind­ ca poarta un nume distins și este un savant, lumea, spera în bine, credea ca o eră noua va începe pen­tru serviciul sanitar. Ce desamăgire amară ! O nouă eră s’a inaugurat, era ne­păsătoi, a procopsirei partizanilor și favoriților, era destrăbălătei, înainte de toate, d. dr. Cantacuzino și-a pri­copsit ciracii cocoțându-i inspectori sanitari, apoi a creat sinecure prin­ciar plătite, reducând în acelaș timp legile personalului inferior a suprimat la spitalele rurale, posturi de infir­miere, spălătorese (adică de ce s’ar mai spăla rufăria bolnavilor?) obli­gând pe bucătărese să fie și spălăto­rese. Ast­fel aceste femei cari spălau rufe molipsite mergeau apoi la bucătărie să gătească mâncare. gânt picior unde se cuvine­ și natu­ral, această ripostă, mai mult de­cât vehementă, a umplut de indignare sufletele confraților ast­fel atacați. Adana jignit de acest tot și de a­­tâta îndrăzneală, „Viitorul“ înfierează energic o asemenea atitudine și de­clară, in numărul său de astăzi, că va preciza, chiar mâine, acuzațiunile ce se aduc d-lui Caragiale. Așteptăm aceste acuzațiuni ! V­iitorul face un foarte rău serviciu patronilor săi cînd vorbește de egoismul de clasă. Căci vorba bătrânească , nu trebue să vorbești de furie în casa spânzu­ratului. Apoi clasa mai oprimatoare pen­tru popor de­cât industriașii și că­mătarii liberali nici nu cunoaștem. Sub cuvânt de industrie națio­nală liberalii exploatează nevoile tuturor claselor și mai ales ale po­­pulațiunei sărace. Și nu numai că industriașii libe­rali storc ultimul ban din buzuna­rul nevoiașilor dar prin faptul că au scumpit în mod exagerat de pildă, prețul hârtiei, ei opresc chiar progresul intelectual al țărei. Nicăeri părinții nu plătesc căr­țile de școală mai scump ca la noi, prin faptul că în România din cauza scumpetei hârtiei prețul imprimatelor este foarte urcat. Noi avem obligativitatea învăță­mântului primar Țăranii cari nu’și trimit copii la școală sunt supuși amendei. Dar oare nu se știe că mulți țărani nu’și trimit copiii la la școală de­oare­ce cărțile didac­tice costă prea scump? Și aceste cărți au costat prea scump tocmai din cauza spiritului rapace egoist al liberalilor admi­nistratori ai fabricilor și tot odată miniștrii în guvern ? Ce zice „Viitorul“ ? —­—■—■—-un-pooo—---■-------­ o pe CEI DE LA „Viața Rombească“ In Semănătorul din 19 Iulie o­ găsim în revista...revistelor, o foar­te bună apreciere asupra Vieței Ro­­mînești, apreciere care de­și descri­să pe scurt, redă perfect de bine, situația de la revista politică a d­lui C. Stere Mai întâi, d. C. Stere a ținut să aibă numai decit colaborarea unui domn Smielevici (nu știu sigur cum ii e numele de acasă) din Galați, profesor probabil de la 1 Septem­brie ce vine, la un gimnaziu din Iași, prin grația și voința înaltu­lui său protector, care e președinte al unui club liberal din orașul Iași. Și, acest domn Sanielevici, a in­sultat odată pe d. Carabet Ibrăi­leanu, care e de mult colaborator la Viața Romînească și mai de mult la punerea în aplicare a ideilor... înaintate ale d-lui C. Stere. Și a­ Nepăsare și destrăbălare Dacă respectul legilor, libertatea, siguranța persoanei și a avarei, dis­tribuirea dreptăței, sunt lucruri sfinte care ar trebui să preocupe guvernul unei țări cu pretenții de civilizație, paza sănătăței populației trebue să fie una din primele lui griji. S’au rostit atâtea glasuri arătând povârnișul pe care se rostogolește că­tre prăpastie poporul rom­ânesc; s’au arătat că rassa noastră degenerează, că talia și vâcjoșia scad, după cum constată medicii recrutori, că boalele endemice sleesc vigoarea Românului, că epidemiile seceră copiii. Dar toate aceste par nimicuri față de preocu­pările de alt ordin ale guvernului . Ai noștri să fie la putere“, este de­viza, în cele puțin le pasă dacă vor guverna un popor degenerat sau un întins cimitir. Și aceasta ni se pare cu atât mai ironie azi, când guvernează țara un partid botezat „național-liberal“, adică prieten al poporului. „Rabdă foame, fiind însetat de dreptate, îmbolnăveș­­te-te de pelagră și paludism, mori li­niștit; noi guvernul național miruit »1 Părerile" i-lui filinea D. Ghibănescu, care a rămas se vede să înlocuiască la „Opinia“ pe d. Vespasian I. Pella, s’a apucat de comedii și anume s’a apucat să scrie „Cui revine pu­terea ?“ și „Concentrarea con- cu socialism, veghem, te iubim. ————În WWWi/W?—----------­ Ecouri politici JYTőifen români din Vatna W - V au ținut o consfătuire și au hotărât, în unanimitate, să nu participe la congresul medical internațional din Budapesta. Un comitet a fost însărcinat cu redactarea unui memoriu, care zilele acestea va fi trimis sau pu­blicare ziarelor din București. Asociaț­iunea medicilor români din Vi­ena a mai dens să se a­­dreseze prin circulară tuturor co­legilor lor națonali din Austro- Ungaria, îndemnându-i să se ab­țină de la lucrările congresului budapestan. J Nici până acum nu i-a trecut ș ^ presei tariste necazul pen­­tru înfrângerea pe care a Incercat-o 11 alegerea* d­n Caracal Da aceea, in fie­care zi ne bom­bardează cu articole pe această nefe­ricită chestie. Așa până mai ele ne vorbeau de „triumful moral“, acum au stabilit o cu triumful și caută să ne explice.... cum a devenit cazul. Și explicația o știți : conservatorii au dat concurs liberalilor, de aceea takiștii au rămas înfrânți. Hai să zicem că o fi fost așa, de­și to­­tă lumea din Caracal știe că a fost alt­fel. Acum întrebarea care sa pune este aceasta: Romanațul mai este o cita­delă tekistâ? Caracalul mai e un fort In care comandă d. Pavlică Brătășanu? Asta e asta C­hestia articolelor scrise sau in­spirate de măiestrul Cara­giale, în privința Teatrului Național, amenință să ia proporțiile unui viu incident, între „Viitorul“ și „Ordinea“ La somațiile ziarului l­beral de a lua apărarea cunoscutului scriitor. In contra acuzațiunilor ce i s’au adus, „Ordinea“ a răspuns­uri că măiestrul nu poate acorda scriitorului din „Viitorul“ de­cât cel mult un „eie­ Respi­nsul filor roii DIN VIENA Se știe că d rul Ra jto Sandor, un­gur, și d-rul Dumitrescu, romîn­ re­­negat în slujba ungurească, au pu­blicat un apel către intelectualii și medicii romîni din Ungaria, ca să ia atitudine ostila față de memoriul A­­sociației medicilor din Romînia. La aceste apeluri, medicii cărora li se adresase, răspund prin articolul de mai jos.* In No 172 de la 22 Iulie n. a. c. ziarului „Pesti Hírlap“ a apărut sub titlul „Romînia orvosa“ un articol is­călit de dl. dr. Rajto Sandor. Acest semn face apel la intelectualii de naționalitate romînă din Ungaria și în special la medici—mai cu seamă la cei aplicați în funcțiile statului — ca să ia poziție contra memoriului medicilor din Romînia. Lansarea apelului o motivează cu împrejurarea, ca în justiția modernă, acuzatului nu i s’ar da crezămînt, fi­­ndcă el are voe a se apăra și cu minciuni ; și că acuzații fiind în a­­cel memoriu maghiarii, deci nu er­au să se apere, ci e o datorie a ce­tățenilor maghiari de naționalitate romînă din Ungaria, ca să spul­bere calomniile și minciunile memo­riului. 5) Din filosofia renaștere! Școala din Padua.—Cremonial­ul Galilei ini Acțiunea ea asupra universului se poate asemăna cu aceea a unei ope­re de artă care ne atrage și ne pune în mișcare prin dorințele pe cari fru­musețea ei le deșteaptă in sufletul nostru, pe cînd ea însă­și rămîne ne­mișcată. Această acțiune însă n’o exercită primul motor in mod direct de­cit numai asupra părții superioare a universului, asupra­­ primului cer care este sfera stelelor fise. Această sferă animată de o mișcare perfectă, adică continuă și uniformă, își exer­cită la rîndul ei acțiunea asupra res­tului sumei și se numește din aceas­ta cauză „primul motor mobil“. Dar această acțiune e numai rela­tivă. Sferele planetare, pe lîngă miș­carea generală „de la răsărit la a­­pus“ datorită impulsiunii primului motor mobil, mai au și o mișcare specială de la apus la răsărit. E fe­nomenul retrogradării, de care am pomenit adineauri. Aceste sfere au deci, fie­care un motor special, rela­tiv independent care e un zeu. Acești zei planetari, prin mișcarea lor retro­grada, fac nu numai un act de inde­pendență ci și un act de ostilitate față de Dumnezeu—ceea ce constitue­nceputul răului în univers un înce­put din fericire de abia simțit, de vre­­­me ce mișcările anarhice de care vor­bim sunt foarte reduse, și in linii generale, rotațiile planetelor se con­formă cu acelea ale celorlalte cor­puri cerești. In fine principiul ierar­­h­­ei formelor care juca un așa de mare rol în filosofia lui : Aristoteles, silea pe cugetătorul grec să admită că după cum intre primul motor im mobil și m­­oarele secundare ale planetelor se interpune primul motor mobil, tot așa între Dumnezeu și zeii planetari sa interpun zeii astrali, zeii stelelor fixe. Odată stabilită natura divină a cor­purilor cerești era firesc să se caute și o deosebire materială între ele și pământ. Căci corpurile cerești de și sunt­­„forme superioare“, nu sunt to­tuși după Aristotelis forme pure ci au și un substrat material. Formă pură absolut imaterială a numai Dumnezeu. Și această materie a cor­­­purilor cerești e o „esență“ deose­bită, un „element“ deosebit de cele ce alcătuesc lumea pămîntească. Em­pedocle redusese aceste elemente la patru : focul, aerul, apa și pămîntul. Astrele sunt compuse din eter. Prin acest eter, Aristoteles nu înțelege­ tocmai un al cincilea elemet, ci un fel de materie primitivă ce ar servi de substrat comun celorlalte elemen­te în felul aceleia pa care Anaxi­mandru o numea „apeiron“. Căci A­­ristoteles confundând noțiunea fizică de stare cu noțiunea chimică de ele­ment, credea că cele patru stiri ale lui Empedocle se pot transforma u­­nele între altele de vreme ce corpuri­le solide ale căror tip este pămîntul se pot preface în corpuri lichide ale căror tip este ape, iar acestea se pot preface în corpuri gazoase, al căror tip este aerul sau sub o formă mai subtilă focul. Ceea ce Însemnează, zicea filosoful grec, că cele patru elemente trebue să aibă un substrat comun mai subtil de­cit ele, substrat care ar putea să fie eterul. Comentatorii arabi însă au consi­derat eterul ca un al cincilea ele­ment, ca o quintezență. Cremonini admitea și el această interpretare, de unde și titlul uneia din lucrările sa­le : „de quinta coeli substantia“. Ar­gumentul de căpetenie pe care îl a­­ducea Cremonini în sprijinul părerii sale era deosebirea pe care o indi­case și Aristotelis dar fără să i dea o așa de mare desvoltare dintre miș­cările corpurilor cerești și ale celor pămîntești. Cele dintâi au o mișcare circulară perfectă și continuă, cele din urmă au o mișcare rectilinie im­perfectă și întreruptă. Această miș­care rectilinie este de două feluri: de jos în sus și de sus în jos. Una e mișcarea corpurilor ușoare, ca ae­rul și focul, alta e mișcarea corpuri­lor grele, ca apa și pămîntul. Cor­purile ușoare tind către sferele su­perioare, cele grele tind către centrul universului. Și fiind-că elementul cel mai greu cunoscut e pămîntul, tre­bue să admitem că pămintul stă în centrul universului, nemișcat sau nu repaos pe cînd toate celelalte ele­mente se mișcă în jurul lui, împreu­nă cu sferele cerești, care se rotesc vecinic după legile lor proprii. (Convorbiri Literare) (Va urma)

Next