Evenimentul, iulie-septembrie 1910 (Anul 18, nr. 115-188)

1910-07-24 / nr. 133

= ANUL XVIII No. 141 5 IB 3.ni ABONUt­ EliTe Pe un an . . . Lei 20 Pe jumătate an . 10 Pe trei luni ... 5 In străinătate un an 30 Un număr vechi 30 bani ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lapușneanu 44 SÂMBĂTĂ 24 IULIE 1910 5 Bam­bfäul&IUILI Xia.w © riti ști reclam« In pag. a 2-a rândul 1 lea In pag. a 3-a rândul 50 b. In pag. a 4-a rândul­ 30 b. TELEPON 3STO,Sa Zăpăceala takiștilor Pentru ca să-și poată face cine­va o ideie complectă de dezorientarea care domnește în lagărul takist, n’are de­cît să urmărească ideile și ten­dințele ce se manifestă zil­nic de către fruntașii și presa acestei grupări.­­Pe cînd „Opinia“ nu mai sfîrșește cu călduroasele ape­luri în vederea unei conlu­crări cu partidul conservator ducînd în același timp o în­verșunată campanie contra guvernului, ziarele takiste din Capitală nici, voesc să audă de conlucrare și păstrează fa­ță de guvern una din cele mai rezervate atitudini. Pe cînd d. Take Ionescu susține că încă nu a sosit mo­mentul oportun pentru refor­ma electorală și că chestiu­nea comportă un studiu în­delungat, d. Bădărău cere la Huși imediata înscriere în pro­gramul grupărei a contopi­­rei colegiilor întâi și al doi­lea de Cameră și Senat și lăr­girea colegiului țărănesc. Să se noteze că în afară de idei­le d-lor Bădărău și Take Io­nescu, în ce privește chestiu­nea reformei electorale mai sunt două curente, unul din extrema stingă a d-lui Sebas­tian Moruzi care cere cole­giul unic pe toată linia și al­tul din extrema dreaptă, al mastodonților takismului cari se declară categoric contra ori­cărei reforme electorale, susținînd că și sistemul în vi­goare e prea larg pentru edu­cația politică pe care o au astă­zi masele cetățănești. Inchipuia se fi-și acum ori și cine cam cît de lămurit tre­­bue să fie grosul partidului în ce privește reforma elec­torală. Dar buimăceala e și mai mare atunci cînd e vorba să se hotărască în mod defini­tiv atitudinea pe care grupa­rea takistă trebue s’o ia față de apropiata cădere a guver­nului liberal. D. Bădărău nici nu voește să audă de cochetării cu li­beralii, dînd ca cel mai pu­ternic argument al unei con­lucrări cu partidul conserva­tor tocmai necesitatea răstur­­nărei imediate de la cîrmă a partidului liberal. Apelurile călduroase ale d-lui Bădărău au stîrnit însă o vie conster­nare în rîndul naivilor cari potrivindu-se celor ce timp de doi ani li s’au cîntat la ure­che încă mai nutresc speran­țele unei mari și puternice guvernări takiste. Dar nu nu­mai pe aceștia au nemulțu­mit declarațiile d lui Bădărău ci și pe prietenii personali ai d-lui Take Ionescu, care fără Îndoială are pănă acum cea mai ridicolă situație in ce pri­vește viitoarea atitudine a gru­părei sale. D. Take Ionescu nu se poa­te declara fățiș pentru o fu­ziune sau conlucrare căci în cazul acesta și-ar pierde toată leftem­a față de partid pe care nu atîtea rînduri l-a asigurat că va veni singur la putere. Pentru o conlucrare în vede­rea răsturnărei partidului li­beral de la cîrmă iarăși îi vi­ne greu să se pronunțe, fi­­ind­că atunci cînd partidul conservator începuse campa­nia de răsturnare, d-s- a o­­ferit cel mai larg credit și cel mai bine-voitor concurs, d-lui Brătianu. Ba mai mult de­cît atît, nu sunt de­cît do­uă luni de cînd d. Take Io­nescu increzîndu-se în pute­rea magică a d-lui Brătianu de a decide succesiunea la cîrmă, înclina In sensul unei apropieri cu partidul liberal, iar astăzi ambii șefi se gă­sesc în cele mai strînse și mai excelente relații. Acum, iarăși, e ușor să ne închipuim cam cît de lămu­rit se găsește grosul partidu­lui și asupra acestei palpi­tante chestiuni. Și cînd te gîndești că față de acest balamuc care dom­nește în rîndurile takismului, se mai găsesc ziare ca „Or­dinea“ și care să cînte pe toa­te tonurile disciplina, armo­nia și mai ales omogenitatea de concepții a grupării de­­mocrate.^^^^^^ VUtilTIVE „Șeful noatru iubit n'are la «pere spiț* de neamuri*... Ghibănescu Ce să-i facem ? Rău ne pare Că de neamuri spiță n’are Șe­ful vostru mult iubit. Ar avea acum o spiță Dacă, mai de mult, pe Ghiță Nu l ar fi tăgăduit. Bum. Gazeta tîmpită Ziarul bădărănist local este un ziar timpit, iar cei care-l scriu nu cunosc macar sensul vorbelor de care fac uz. Și fiind­că acel ziar e timpi­, In lipsă de argumente, pune minele ’a, sold și dă drumul gurei. .Opinia“ ne ’»jură. Ea ne ’»jură pentru că a usturat-o stașnic consta­tarea noastră că patronul ei, depu­tatul Cananău, nu ți-a făcut datoria față de cetățenii care 1 au trimes în parlament pentru alt­ceva de­cit ca să încaseze diurnă și să voiajeze cu liber parcurs. Pretextul, pentru care ziarul tîm­­pit ne batjocorește, este că noi am fi luat apărarea epitropilor Sf. Spiridon și In chestia inchiderei spitalului central și In chestia feluritelor pa­namale. „Opinia a minte ca un ovrei care te inșală la olntar. Noi am denunțat publicului cele ce se petrec la Sf. Spiridon, am Înfierat cu toată energia pe cei vinovați, dar, după ce ne-am făcut datoria, am Încetat a duce o campanie persisten­tă căci am găsit o inutilă cînd ne-am convins că nu are sorți de izbindă, pe cită vreme Închiderea spitalului era prevăzută prin buget, deci prin lege votată de Cameră. Și am zis gazetei tîmpite:" las-o mai domol, furato, că, uite, chiar u­­nul din patronii tăi nu și-a făcut da­toria ori fiind-că a fost absent de la post, ori fiind-că nici odată n’a știut despre ce este vorba la Cameră, ori, -IX/VA/V#———•*. J FARÂMITURI Se știe că Ia Huși, dl. Gîdeiu, t talenta­­tul orator takist, a numit pe dl. Bădărău Napoleon I. Ni se spune că alți oratori de frunte aș­­teapă diferite ocăzii pentru a mai da Vul­turului Moldovei și alte nume ca bună­oară: adaogam azi, nu a’a priceput cum să apere interesele lașului care l’a.... ales. Cum rezultă mă rog din toate a­­cestea că noi am luat apărarea epi­tropilor ? Dacă aceștia sunt vinovați de o risipă, pe cere cu greu o poți atribui dorinței desinteresate de a aduce îmbunătățiri spitalului, nu e mai pu­țin adevărat că singurul deputat ce s’a ales, dregă­ doamne, în opoziție, aci în Iași, trebuia să pună oare­care interes ln controlul ca era obligat să facă celor de la putere. Deputatul Cananău, care domiciliază tot acolo unde este și reședința și În­treaga administrație a așezămintului Sf. Spiridon, dator era să țină din scurt activitatea actualilor epitropi, mai cu seamă că se cam­eflse de la 'nceput cam In ce direcție aveau de grad să lucreze actualii efori. Repetăm, dacă d. Cananău ar fi luat cuvântul in Cameră și-ar fi ară­tat intențiunile lor criminale, lumea s’ar fi alarmat iar campania ce presa ar fi întreprins ar fi putut avea re­zultatul dorit, căci s’ar fi putut mo­difica bugetul și deci s’ar fi împede­­cat Închiderea spitalului. Dar d. Cananău a tăcut. Și a tăcut nu pentru că era obosit, surmenat de o activitate parlamentară încor­dată, ci pentru că nu putea face mai mult. Prin urmare zadarnic țipă gazeta timpită că o „dezavuam“ cînd zicem că s’a scris destul in chestia Inchi­derei spitalului. ’I-am spus numai că in calculele sale a plecat de la o dată greșită, căci a socotit bugetul Epitropiei de 27« milioane d­ad In realitate el a­­tinge cifra de 37« milioane. Prin urmare campania ziarului tim­pu­ era fantezistă iar gălăgia prea mare dată fiind musca de pe căciula d-lui Cananău. Dar, pentru oamenii cu bun simț, gălăgia, pe care o face Levin prin gazeta lui, apare exagerată și din pricină că ea nu izvorăște dintr’un sentiment de durere pentru tot ce atinge interesul public. Sunt Împrejurări In care ziarul timpit tace cu o incăpăținare pe care numai cei ce cunosc de aproape ros­­tul presei takiste o pot Inteliga. Să ne răspundă gazeta tîmpită pentru ce In chestia lucrărilor de a­­ducerea apei, nu suflă un cuvânt? Pentru ce, in loc să publice ca noi procesul verb­al al inspectorului va­mal care constata fraudele societăței Union Baugesellschaft, .Opinia ș­i-a luat apărarea, dând largă ospitalitate, în coloanele sale, prozei impertinente ale incorectului director? Pentru ce nu a găsit de cuviință să =și unească glasul cu toată presa locală In scop de a face lumină In chestia morței d-nei Szakmary? Și acolo este crimă bine constatată, dar gazeta timpită nu strigă : ,asasinul! iată asasinul­­* după cum da o lună de zie a­pă în urechile epitropilor care au Închis spitalul. Să mai explice ziarul timpit pen­tru ce a luat apărara d-lui Stere a­­tunci cind noi am dat la lumină fap­tele sale incorecte ca avocat al Zemst­­a noului ? Și In timp ce noi publicam Ia fac­simile documente zdrobitoare In contra d-lui Stere, ,Opinia“ dain coloanele sale scrisoarea apocrifă a d-lui Matei Cantacuzino numai pentru a induce lumea în eroare și a face să triumfe liberalul Stere î Ori poate .Opinia“ are anumite aficțiuni printre liberali ? Se vede că politica gazetei timpite prescrie a atrlnge in brațe pe d. Stere și a da la cap d-lui Pennescu ? Dar „Opinia“ ne mai impută — și aci e culmea timpeniei — că nu am denunțat opiniei publice și pe cei­lalți deputați de Iași care „ar fi pu­tut protesta macar in culise contra felului cum a fost întocmit bugetul Sf. Spiridon” ? Să denunțăm că deputatul Pen­nescu n’a protestat in contra operei eforului Pennescu­­? Dar dacă atitudinea deputaților li­berali ieșeni se explică prin un spirit de solidaritate politică rău Înțeleasă, atitudinea sau mai bine zis lipsa de ori­ce atitudine a d-lui Cananău prin ce se explică ? Declarăm deci însă odată, ca să priceapă și ziarul timpit, că nu am apărat și nu vom apăra nici­odată faptele necorecte. Vom da însă tot­deauna peste nas celor care țipă mai tare de­cât si nedreptățesc propriile lor fapte. Și pentru a încheia, amintim că în timp ce noi am tratat după cum me­rită pe exorocul Delainy, poetul Ro­dion ridică un naltul cerului pe avi­atorul pungaș ce nu se putuse urni de la pâm­ânt. Deci gazeta tîmpită să priceapă și să tacă, dacă nu dorește să revenim cu detalii mai picante. Ludovic al XIV, Yasco de Gama, Ca­rol Martel, Madame de Sevigné, Oc­­tavian August, Blériot, Garibaldi, Cho­pin, Roosewelt, Decebal, Adelina Páti etc. Dl. Bădărău își va comanda costume în consecință. Er­ a și fost la Huși îmbrăcat ca Napolion /■ Azi poate fi văzut la Iași în Chantecler care ține loc de Vulturul Moldovei. ". " Din aforismele lui Ghibănescu Lax­in : „O țară e mai cuminte ca o clasă soci­­ală, și o clasă socială mai cuminte ca un individ". Și cu toate astea, Ghibănescule, și o țară și o clasă socială sunt conduse fiecare de către un singur individ.­­O­Mare jelație în redacția „Opiniei*. Toate m afacerile veroase* ce erau de făcut la Sf. Spiridon, n'au făcut. Se ștoe că față de viitoarea necetă de afaceri, fruntașii takiști, împreună cu dl. Badarău, a'au convins că o t conlucrare" nu mai are nici un rost CONCEPȚIA POLITICĂ a lui C­aracal. Asupra unui scriitor mare, „cu a­­devărată vocație artistică“, se pot face diferite studii. Un studiu inte­resant se poate face asupra c­on­c­ep­­ți­ei lui politice, dacă scrii­torul, prin genul în care scrie, și-o manifestează in opera sa. Fiind-că unul din cei mai mari scriitori ai noștri, o „inteligență foar­te frumoasă" și „cu adevarata voca­ție artistică", este Caragiale și fiind­că acest mare scriitor manifestează nu numai in opera sa,­­ci și in acti­vitatea sa practică o anumită con­cepție politică, voi căuta prin acest studiu să o scot in evidență, pe cu­ tmi va sta cu putință, analizînd ope­ra sa literară și idealul cu care a in­trat și cu care luptă in rîndurile nou­lui partid „conservator democrat“. In adev­ă, pe acest mare scriitor „nu i este permis unui« critic »,conștiincios să-l piarză din vedere.... Cadrul meu e prea strict ca să pot închide intr’m­aul* toată măre­ția unei asemenea concep­ții. .Voesc numai să contribuesc și eu la consemnarea materialului nece­sar unui viitor*.... critic mai complect; „și sunt autorizat a o face-eu am fost“ și sunt unul din cei mai mari admiratori ai talentu­lui maestrului Carig­ale. .Am asistat la mărirea și..." (nu cred să am o­­cazia să asist și la decadența talen­tului său). * * * Se știe că tot ce a fost mai „pa­triot naționale* in această țară , tot ce a fost mai „vrăjmaș jurat al tira­nilor și frate pasionat al poporului*; tot ce a fost mai „ultra-progresist* și mai „liber-schimb­at“; toți aceia care au fost mai „moderați... adică nu exa­­gerațiuni...“ și care n’au fost „ori prea-pres, ori foarte-foarte*; cei mai „eminenți studenți*, „tribuni ai ti­­nerimei“, care, „cu toată prodigioasa lor activitate de tribuni politici, nu și-au neglijat studiile decit foarte pu­țin, frecventând regulat cursurile la Universitate șapte, opt ani“; — toți aceștia, și alții încă, au fost făcuți nemuritori de Caragiale, au fost evi­­tați—am putea spune—de acest mare artist, fiind-că i-a iubit, și i-a iubit astfel cum numai un Homer și-a iu­bit «toii săi și i-a cvitat. Amindouă partidele politice istori­ce au fost câitate de maestrul Cara­»Alte inteligențe frumoase și cu adevăra­­tă vocație artistică, n’au fost injugate la oarul politicei, pentru care n’aveau vocația de loc ? Poate că nici una din acestea, mul­te puține atte le avem, n'a scăpat de acest jug, singurul care garantează sigur vreun succes și bogat și onorabil*. Caragiale: „Politică și Cultură*­* giale pentru moravurile politice *tnăl­­țătoare“ ale partizanilor lor, dar «În* biciunea lui a fost partidul „liberal­­naționale", fiind-că numai acesta a știut ca alături de niște moravuri mult mai.... Înaintate, „mă’nțelegi*, de oit acelea ale multor membri din partidul conservator, să cultive și »idei subversive*, idei prea Îna­intate, mă’nțelegi", de care partidul conservator tn dorința lui de „a sta pe loc” a căutat să se ferească. Și cînd dl. Ta­che Ionescu, care și-a făcut școala politică, de mor­a­­v­ur­i și idei, la finul partidu­lui „liberal-naționale”, a avut fericita idee de a strînge un partid,—al­ trei­lea partid,— a știut cu o pricepere rară să-și culeagă. Înainte de pleca­rea sa din partidul conservator, a­­pr­o­a­p­e pe toți cei din rându­­rile partidului pe care-l iubea mai mult maestrul Caragiale, a știut, de asemenea tot cu acea pricepere rară, care-1 caracterizează, să adune și din partidul „liberal naționale“ pe m­u­lți partizani ai „idealului" măreț, ex­primat de dinsul și de cei mai intimi „amici“ ai lui.... mai ales pe la dife­rite banchete, agape sau ospețe popu­lare, ce au Întrecut in măreție pe a­­celea ale partidului „liberal-naționale* ! A știut astfel să atragă la „ideal*, din partidul liberal, pe Cațavencu, pe Farfuridi, pe Brînzovenescu, pe Trahanache, pe Agamiță Dandana­­che și alți m­uiți încă din neamul lor, „amici* buni cu Caragiale și oln­­tați deja de maestru. Dacă însă dl. Take Ionescu a izbutit să-i culeagă în partidul său aproape pe toți „a­­micii* cei mai buni ai maestrului din partidul conservator,— din partidul liberal n’a putut să adune de olt o parte; cea mai mare parte a rămas la matcă spre fericirea parti­dului liberal și a țării. Cum se ex­plică aceasta ? F­oarte ușor , partidul conservator a căutat să le Înlesnea­scă eșirea celor ai săi, căci, deși e­­rau mulți, nu avea nevoe să guver­neze cu ei. Partidul liberal, avind ne­­voe să guverneze numai ca de aceș­tia, i-a reținut pe cei mai mulți, pe unii chiar cu sila. Și acela care a contribuit mai mult la inălțarea prestigiului acestui nou partid adunat de „idealul“ d-lui Ta­ke Ionescu, a fost maestrul Caragiale. Intrarea maestrului in rîndurile par­tidului ,nou­l conservator«democra»

Next