Evenimentul, octombrie-decembrie 1910 - ianuarie-februarie 1911 (Anul 18, nr. 189-285)
1910-12-08 / nr. 243
XNUL’XTOC No. 246 5 Bani AB © m HEUTE Fö un an . . . Lei 20 Fs» jumătate an . 10 P<* trei lani ... 5 In străinătate un an 80 Un număr vechi 30 bani ms ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu 44 MERCURI 8 DECEMBRIE 1910 — «summmmmms: __ _ _ ms Sani UHUSfi CIUf Haaa,»erili și reclamo. In pag. a 2-a rândul 1 leu In pag. a 3-a rândul 50 b. In pag. a 4-a rândul. 30 b. rr.si.iEiF’oist ir ®, as O lecție de constituționalitate îndrăzneala și amenințările tachiștilor și-au găsit în ședința de Sîmbată a Senatului o bine-meritată lecție prin magistralul și documentatul discurs pe care distinsul și autorizatul fruntaș al partidului conservator, d. C. C. Airim, la rostit la discuția Adresei. După îndrăzneață și pe alocurea necuviincioasa cuvîntare a d-lui Păltineanu la Cameră și după discursurile d lor N. Xenopol și C. Disescu la Senat, discursuri în care Coroana era amenințată cu pierderea popularităței și cu mișcări în țară în cazul cînd a fostînduse de la normele constituționale ar încredința puterea d-lui Petre Carp, era necesar să li se țină tachiștilor un curs de drept constituțional, în care să se arate și prerogativele și îndatoririle Coroanei cu ocazia schimbărilor de guvern și cu misiunea aceasta s'a însărcinat d. C. C. Arion, al cărui discurs a produs o adîncă impresiune asupra maturului corp. Relevînd declarațiunea d-lui Disescu care deși recunoștea că Regele are alegerea liberă in numirea primului ministru, dar totuși îl avertiza să nu cheme pe d. Carp căci atunci ar isbucni un conflict între Țară și Coroană, distinsul fruntaș conservator a răspuns că Coroana avînd dreptul de alegere necondiționată și neimpusă tocmai prin aceia că stă deasupra tuturor partidelor politice, orice partid politic care tăgăduește acest drept Coroanei sâvîrșește o gravă necuviință față de Coroană. Și d. Arion a ilustrat spusele sale cu admirabilul exemplu de disciplină constituțională pe care d. Petre Carp și amicii săi l-au dat la 1904. Coroana în deplină libertate conform prerogativelor sale da puterea cui crede de cuviință—a zis d. C. Arion— și țara prin colegiile electorale sancționează sau nu hotărîrea Coroanei. Dacă colegiile electorale nu vor sancționa alegerea, atunci începe conflictul dintre Țară și Coroană. Dar ,Regele poate să facă un al doilea și un al treilea apel la țară. Acesta e cel mai nimerit și mai energic răspuns ce se putea da acelora cari de cîteva luni încoace nu fac decit să încerce pa toate căile și prin toate mijloacele de a forța mîna Suveranului dacă nu a chema direct pe d. Tache Ionescu la guvern, dar cel puțin să intervină pe lîngă d. Carp ca să-i remarcheze, încercare naivă în care întîlnim cînd milogenia, cînd necuviința, cînd amenințarea. După secțiunea aceasta de constituționalitate pe care a dat-o tachiștilor, distinsul fruntaș conservator,trecînd la altă ordine de idei a întrebat majoritatea dacă cu aprobarea ei d. Procopiu a dat certificat de seriozitate programului d-lui Carp, întrebare la care majoritatea a păstrat un mutism foarte semnificativ, iar în partea finală a discursului său d. Arion a distrus’cu o aleasă documentare legenda creată de liberali că numai partidul lor a fost acela care a arătat o vie solicitudine față de clasele de jos. D-sa enumerînd toate legile înfăptuite de d. Carp pentru propășirea clasei muncitorești și a păturei rurale și trecînd în revistă toate ideile profesate și răspîndite de șeful partidului conservator în această direcție, a aratat că în afară de legea de la 1864 liberalii n’au făcut nimic pentru țărani și că la 1884 însăși Mihail Kogălniceanu liberal convins, se ridicase contra alor săi, tocmai pentru falsele sentimente care ile nutrea partidul liberal față de populația rurală. Discursul d-lui Arion a fost cel mai admirabil și mai bine documentat discurs care s-a rostit cu ocazia actualei discuții a Adresei la Senat. CHILUL TÂKEST Pentru lumea creștină carnavalul n’a început încă și nici nu ’ncepe decât după postul Crăciunului. Pentru takiști Insă, carnavalul a început de alaltă ori data, cu prima sindrofie din sala Dacia la București, demn absolut nepărtinitor martor ocular, ne-a istorisit în mod exact tot ceea ce s’a petrecut la acea întâlnire, cars grosul publicului îl alcătuia numai băeții de băcănii și elevii de pe la licee, plus mitocănimea arvanită a un franc de cap, încolo nici un fir de public mai de samă, și dacă statmajorul tukist nu ar fi figurat pe platforma din jurul tribunei, apoi lumea de la acea întrunire ar fi fost o lume pe toată linia necunoscută. De câte ori un orator venea la tribună să vorbească, era primit cu aplauze asurzitoare, ropote și tropote din picioare, urale nesfârșite și zgomotoase, în fine cu un entusiasm infernal. Pe bietul d. dr. Istrate îl năpădise lăcrămile și plângea înduioșat de manifestația spontanee al cărei obiect era. Când însă pour la bonne bouche, Take Ionescu a cerut cuvântul, a fost un delir, cum zice chiar ziarul „Dimineața“ organ esențialmente takist. Era ceva mai mult decât delir, un fel de delirum tremens chiari care dacă ar fi continuat să fie ma mult de jumătate de oră cât spun gazetele aventurii că a ținut, crăpau zidurile și putea să die loc la mari nenorociri, provocând congestii cerebrale și transporturi pe targă în spitalele mai apropiate. La eșirea pe stradă a băeților de prăvălii s’a petrecut adevărate orgii de entusiasm. Clocotea văzduhul de urale, iar de pe balconul clubului takist d Jean Tehaș a ha ranget poporul suveran care bucurându-se de legea reproșului duminical își petrece oarele de mică recreație ascultând politica takistă. Reprezentația de la Dacii, a fost dăta numai pentru deschiderea stagiune — de acum încolo are să fie și mai frumos O să plece prin țară o întreagă caravană care are se fie primită su bancisturi muzici și foc bengal. Festivalurile takiste, se snunță deci a fi foarte atrăgătoare din punctul de vedere tămbălăuristic, și este de sperat că o se ajungă la un nec plus ultra da perfecțiune, care o să întreacă întreaga sălimbăcărie produsă până astăzi de toți puitții din univers, du-și ei cei dintăi blamul insuficienței lor. E chestiunea însă dacă alegătorii se vor lăsa convinși ca să lupte pentru o revenire la cîrmă a partidului a cărui retragere o cer de mai bine de doi ani și care a fost o adevărată calamitate pentru teatrele categoriile sociale din această țară. Tadîștîi și Cartelul Electoral Singura speranță care le mai rămăsese tachiștilor nu pentru a veni la putere, dar pentru a zădărnici apropiata guvernare a partidului conservator, era aceia a unui cartel electoral cu partidul liberal. In acest scop în timpul ultimelor două săptămîni atît d. Tache Ionescu cît și fruntașii tachiști de la centru au pus toate insistențele posibile pe lîngă liberalii de frunte, pentru ca aceștia să decidă pe Brătianu a primi alianța cu cadrele democrate. O parte infimă dintre liberali s'au arătat dispuși pentru această combinație dar grosul partidului liberal s'a declarat contra oricărei conlucrări cu elementul tachist care Incurajând nemulțumirile personale din toate partidele și fiind un azil cu ușile zi și noapte deschise pentru transfugi, constitue o adevărată pacoste pentru moravurile noastre politice. * Primul care s’a declarat fățiș și categoric contra unei alianțe cu partizanii d-lui Take Tonescu a fost d. Costinescu ministrul de finanțe. D-sa a reușit în puțin timp a convinge și pe d Brătianu că din o atare combinație acei care vor eși păcăliți vor fi însăși liberalii care prin aceasta nu vor face nici mai mult nici mai puțin decît jocul takiștilor și datorită d-lui Costinescu am avut de înregistrat la Cameră faimoasele declarații și a d-lui B. Missir și a primului ministru, declarații cari au produs o adevărată consternare în rândurile democraților. La Senat d. Costinescu a reservat pentru d sa lovitura de grație takiștilor și ocazia i s’a prezintat de minune atunci cînd d. Disescu a somat să declare dacă intr'adevăr a spus că un guvern taktet ar fi un guvern arhi-ridicol, somație la care ministrul de finanțe a răspuns că a spus aceasta și n’a spus numai odată, ci de două ori. A îngrijorat de această neașteptată atitudine a acelor cari dețin directiva partidului liberal, d. Take Ionescu și-a convocat în pripă comitetul și a luat decizunea pe care de altminteri o înregistrează și ziarul „Adevărul“ că takiștii din județ vor avea toată libertatea de a încheia carteluri electorale cu liberalii, acol unde aceasta va fi cu putință» Se afirmă însă că atît d. Brătianu cît și d. Costinescu au luat hotărîrea să se aducă chiar de pe acum la cunoștința tuturor organizațiilor liberale din țară că centrul oprește orice cartel electoral cu grupările takiste. Prin sistemul acesta și conform deciziei luate de către d. Take Ionescu takiștii din județe vor putea cel mult să sprijine nerugați de nimeni listele liberalilor, dîn FARAMITURI Principalul punct al noului program enunțat de d- Tache Ionescu, suprimarea clasei VIII a avut efect. La întrunirea da la Dacia au fost peste 400 elevi de liceu care au ținut să prezinte omagii marelui reformator democrat. La un moment dat, pe cînd vorbea dl. Tache Ionescu, elevul No. 312 l’a întrerupt foarte cuviincios 1 — Suprimați și clasa Vli-a, ca să putem intra mai repede în viața publică... Dl. Tache Ionescu i-a răspuns plin de bunăvoință că deocamdată nu se poate clar că la anul cu prilejul enunțărei programului conservator-democrat, o va face. D D. deputat Iarca a depus un proect de lege pentru înființarea unui imposit direct pe decalitru care să constitue ascens. Singurul care a protestat cu energie a fost Nea Ianou Brătescu. — Asta-i o lege absolut unipersonală care nu va trece. Nu înțeleg să se creeze un imposit special pentru mine. INSEMNĂRI 6 Sfiamă... „Stimată doamnă, subscrisa... trăind dintr’o pensie de 30 lei pe lună, cu soțul meu, bătrân neputincios și copila mea atinsă de o grea suferință de nervi, neavând mijloacele necesare pentru a putea plăti vizita doctorului X, care singur ar putea, ca specialist în astfel de boli, cauta și vindeca pe scumpa mea copilă, vă implor cu lacrimi in ochi, a mă ajuta cu ce veți crea....“ cu neîncrederea ce inspiră da obiceiu suplic ® de aceste, întinseiu cu un ban de argint hârtia ca rai’o dăduse o femee bătrână, care stetea smerită in capul scărilor. Fără sâ vreau însă, privirile mi se opriră o clipă pe înfățișarea ei. Obrazul uscat, pământiu și ochii scurși de lacrimi, atitudinea și tăcerea nenorocitei celeia, exprimau o durere așa de covârșitoare, așa de vizibilă așa da teribilă, incât avui imediat siguranță că cele ce citisem nu erau minciuni. Simții cum o căldură subită mi se urcă la obraz, îmi era rușine de bănuiala ce-mi trecuse prin minte. Cum cunoșteam pe doctorul de care era vorba, mă obligai să-l aduc îndată chiar la locuința bolnavei, pentru a-mi plăti astfel greșala de a fi suspectat o durere care plângea. Peste o oră eram, într’o trăsură, cu doctorul, într’o mahala a lașului. După multe cercetări ne merităm căsuța săracă în care se petrecea o dramă așa de chinuitoare. Medicul intră. Peste puțin zării o umbră oara fugea din casă. Eși și doctorul. Intorcându ne îmi spune : boala veche și gravă .... halucinații.... mania persecuției.... e nevoe neaparat de a fi internată la ospiciu .... boala se poate agrava.... Spre seară veni din nou bătrâna să afle avizul medicului. Ii spusei adevărul. Sterea în fața mea, nu spunea nimic și simțiam totuși cum se rup fibrele inimei celea de mamă. Pa urmă plânse și începu a vorbi. Ei, dar ori ce s’ar întâmpla, s’o pun in casa da nebuni, nu, asta nu, nici odată. Oi dormi eu și cu bătrânul afară în tindă, și tu odae, în pat, asta ea, așa cât se va mai ținea viața în ea. Oi munci, până oi cădea, oi spala cămășia cu iarna, afară, se-i pot cumpără o floare, ori o smochină, se-i pot aduce o multamire, când știe ce e cu dânsa .... Și când mă gândesc că toată boala ei, din pricina unui ticălos care i-a intors capul..* Îmi istorisi aici o istorie lungă și nuînțeleasă, și începu se plângă iar .... Mă gândesc în seara aceasta la întâmplarea din timpul zilei, la drama aceasta familiară, la durerile necunoscute a lumei aceștia mari și la multe altele. Și înfățișarea bătrânei, care își sacrifică ultimile zile ale vieței își ia bucățica de la gură și sa expune de a fi gâtuită mâine, poimâne de mâinele ficei ei, care știe că singura șansă de sespare a copilului e tocmai să o interneze la Ospiciu, și totuși înpotriva legilor naturale, ipotriva judecății și speranței de îndreptare preferă prezența dureroasă, periculoasă, a nebunei lângă ea, pentru că e copilul ei, carne ai suflat din carnea și sufletul ei... Ce simțimânt al inimei omenești poate sta alături, sau pe aproape măcar de acesta ? Sărmanele mamei AVE. P.S Dacă, întâmplător, cineva ar dori, a cerceta și ajuta nenorocirea aceasta, ar putea depune la ziarul nostru, sau într’un mod discret, direct la locuința nenorocitei aceștia Str. Platon No. 3 ofranda lor. ................. .. Din țara mîncătorilor de cîni Ziarele streine ne destăinuesc că, în timpurile din urmă, a sporit în mod considerabil consumațiunea cărnei de ciuc in Germania, și, Saxonia ocupă rîndul întâi. Acest fapt a fost exploatat, în timpul ultimei campanii electorale în Anglia, da cătră liberali. Ei zugrăviră cu culori îngrozitoare, lucrătorilor din Londra soarta care îi așteaptă dacă vor da voturile lor conservatorilor. Le spuneau, că în scurt vor ajunge, ca și tovarășii lor din Germania, să se hrănească cu friptură de carne de cine, și, aceasta,,încă numai în zile de sărbători. Iată rezultatul anchetei făcute de cătră unul din organele cele mai răspîndite a presei germane „Berliner Tageblatt“ in privința alimeneției cu carne de cine a poporului german: După statisticele oficiale, s’au tăiat, pentru consumație, „In întregul imperiu german 6,156 cîni în 1905; 6 521 in 1906; 6,461 in 1907 și 6 362 in 1908. Regatul Saxoniei ține recordul numai în Chemnitz, oraș cu o populație de 272,000, în 1907 și 1903, s’au tăiat cite 704 cîni. Totuși este de notat că in 1902, anua lipsă, dintre 112,000 animale tăiete la căsăpie au fost numai 332 etni. De aci nu se poate susține că sărăcia e cauza unică pentru vare se consumă carnea de cine, ci pare că și fineța gustului la unii lacomi In ale mîncărei, joacă un rol, căci actualminte, în Germania carnea de cal se vinde cu 40 pfenigi (50 bani), iar acea de cine cu 50 pfenigi (62 bani). După spusele amatorilor, se prepară din carnea de cine un bulion care are acelaș gust în bulionul preparat din carnea de miel. Părțile cele mai apreciate sunt rinichii și ficatul. Acesta din urmă se zice că este mai delicios decit ficatul de gîscă. Ginii cei mai căutați pentru alimentație sunt acei de lux, fiindcă sunt mai bine hrăniți și mai grași, vin după aceia eînii mari de căsăpie, și, in ultimul rang emii de vinat. Se mai pretinde că superstiția joacă încă un rol, căci grăsimea de cine are reputația de a fi un medicament infailibil în contra tuberculozei care face multe victime în Saxonia, și, în special în regiunile unde lucrătorii sunt întrebuințați in minele de cărbuni și în uzinele de sticlărie. De altm in trelea credința aceasta, că carnea de cine e bună in contra tuberculozei,există și la noi. 1). In ceia ce privește prepararea cărnaților și în genere întrebuințarea cărnei de câne în șareuterie cu se poate face fiindcă, întocmai ca și acea de oaie, e foarte friabilă. 1). Nota redacțieî.