Evenimentul, octombrie-decembrie 1910 - ianuarie-februarie 1911 (Anul 18, nr. 189-285)

1910-12-08 / nr. 243

­XNUL’XTOC No. 246 5 Bani AB © m HEUTE Fö un an . . . Lei 20 Fs» jumătate an . 10 P<* trei lani ... 5 In străinătate un an 80 Un număr vechi 30 bani ms ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția și Administrația Iași Strada Lăpușneanu 44 MERCURI 8 DECEMBRIE 1910 — «summ­mmmms: __ _ _ m­s Sani UHUSfi CIUf H­aaa,»erili și reclam­o.­ In pag. a 2-a rândul 1 leu In pag. a 3-a rândul 50 b. In pag. a 4-a rândul. 30 b. rr­.si­.iEiF’oi­st ir ®, as O lecție de constituționalitate îndrăzneala și amenințări­le tachiștilor și-au găsit în ședința de Sîmbată a Sena­tului o bine-meritată lecție prin magistralul și documen­tatul discurs pe care distinsul și autorizatul fruntaș al par­tidului conservator, d. C. C. Airim, la rostit l­a discuția A­­d­re­sei. După îndrăzneață și pe alo­­curea necuviincioasa cuvînta­­re a d-lui Păltineanu la Came­ră și după discursurile d lor N. Xenopol și C. Disescu la Se­nat, discursuri în care Coroa­na era amenințată cu pierde­rea popularităței și cu mișcări în țară în cazul cînd a fostîn­­duse de la normele consti­tuționale ar încredința pute­rea d-lui Petre Carp, era ne­cesar să li se țină tachiștilor un curs de drept constituțio­nal, în care să se arate și prerogativele și îndatoririle Coroanei cu ocazia schimbă­rilor de guvern și cu misiu­nea aceasta s'a însărcinat d. C. C. Arion, al cărui discurs a produs o adîncă impresiune asupra maturului corp. Relevînd declarațiunea d-lui Disescu care de­și recunoștea că Regele are alegerea liberă in numirea primului minis­tru, dar totuși îl avertiza să nu cheme pe d. Carp căci a­­tunci ar isbucni un­­ conflict între Țară și Coroană, distin­sul fruntaș conservator a răs­puns că Coroana avînd drep­tul de alegere necondiționată și neimpusă tocmai prin a­­ceia că stă deasupra tuturor partidelor politice, ori­ce par­tid politic care tăgăduește a­­cest drept Coroanei sâvîrșește o gravă necuviință față de Co­roană. Și d. Arion a ilustrat spusele sale cu admirabilul exemplu de disciplină consti­tuțională pe care d. Petre Carp și amicii săi l-au dat la 1904. Coroana în deplină liberta­te conform prerogativelor sa­le da puterea cui crede de cuviință—a zis d. C. Arion— și țara prin colegiile electo­rale sancționează sau nu ho­­tărîrea Coroanei. Dacă cole­giile electorale nu vor sanc­ționa alegerea, atunci începe conflictul dintre Țară și Co­roană. Dar ,Regele poate să facă un al doilea și un al treilea apel la țară. Acesta e cel mai nimerit și mai energic răspuns ce se pu­tea da acelora cari de cîte­va luni încoace nu fac de­cit să încerce pa toate căile și prin toate mijloacele de a forța mîna Suveranului dacă nu a chema direct pe d. Tache Io­­nescu la guvern, dar cel pu­țin să intervină pe lîngă d. Carp ca să-i remarcheze, în­cercare naivă în care întîlnim cînd milogenia, cînd necuviin­ța, cînd amenințarea. După secțiunea aceasta de constituționalitate pe care a dat-o tachiștilor, distinsul­­ fruntaș conservator,trecînd la altă ordine de idei a întrebat majoritatea dacă cu­ aprobarea ei d. Procopiu a dat certificat de seriozitate programului d-lui Carp, întrebare la care majoritatea a păstrat un mu­tism foarte semnificativ, iar în partea finală a discursului său d. Arion a distrus’cu o aleasă­­ documentare legenda creată de liberali că numai partidul lor a fost acela care a arătat o vie solicitudine față de clasele de jos. D-sa enumerînd toate legi­le înfăptuite de d. Carp pen­tru propășirea clasei munci­torești și a păturei rurale și trecînd în revistă toate ideile profesate și răspîndite de șe­ful partidului conservator în această direcție, a aratat că în afară de legea de la 1864 li­beralii n’au făcut nimic pen­tru țărani și că la 1884 însăși Mihail Kogălniceanu liberal convins, se ridicase contra a­lor săi, tocmai pentru falsele sentimente care ile nutrea par­tidul liberal față de populația rurală. Discursul d-lui Arion a fost cel mai admirabil și mai bine documentat discurs care s-a rostit cu ocazia actualei dis­­cuții a Adresei la Senat. CHILUL TÂKEST Pentru lumea creștină carnavalul n’a început încă și nici nu ’ncepe de­cât după postul Crăciunului. Pentru takiști Insă, carnavalul a început de alaltă ori data, cu prima sindrofie din sala Dacia la Bucu­rești, de­mn absolut nepărtinitor martor ocular, ne-a istorisit în mod exact tot ceea ce s’a petrecut la acea în­­­tâlnire,­­ cars grosul publ­icului îl alcătuia numai băeții de băcănii și elevii de pe la licee, plus mito­cănimea arvanită a un franc de cap, încolo nici un fir de public mai de samă, și dacă­­ statmajorul tu­kist nu ar fi figurat pe platforma din jurul tribunei, apoi lumea de la acea întrunire ar fi fost o lume pe toată linia necunoscută. De câte ori un orator venea la tribună să vorbească, era primit cu aplauze asurzitoare, ropote și tro­pote din picioare, urale nesfârșite și zgomotoase, în fine cu un entu­­siasm infernal. Pe bietul d. dr. Istrate îl năpă­dise lăcrămile și plângea înduioșat de manifestația spontanee al cărei obiect era. Când însă pour la bonne bouche,­­ Take Ionescu a cerut cuvântul, a fost un delir, cum zice chiar ziarul „Dimineața“ organ esențialmente tak­ist. Era ceva mai mult de­cât delir, un fel de delirum tremens chiari care dacă ar fi continuat să fie ma mult de jumătate de oră cât spun gazetele aventurii că a ținut, cră­­pau zidurile și putea să die loc la mari nenorociri, provocând congestii cerebrale și transporturi pe targă în spitalele mai apropiate. La eșirea pe stradă a băeților de prăvălii s’a petrecut adevărate orgii de entusiasm. Clocote­a văzdu­hul de urale, iar de pe balconul clubului takist d Jean Tehaș a ha­ ranget poporul suveran care bucu­­rându-se de legea reproșului dumi­nical își petrece oarele de mică re­creație ascultând politica takistă. Reprezentația de la Dacii, a fost dăta numai pentru deschiderea sta­giune­­­ — de acum încolo are să fie și mai frumos O să plece prin țară o întreagă caravană care are se fie primită s­u bancisturi muzici și foc bengal. Festivalurile takiste, se snunță deci a fi foarte atrăgătoare din punc­tul de vedere tămbălăuristic, și este de sperat că o se ajungă la un nec plus ultra da perfecțiune, care o să întreacă întreaga săl­imbăcărie pro­dusă până astăzi de toți puitții din univers, du-și ei cei dintăi blamul insufi­cienței lor. E chestiunea însă dacă alegăto­rii se vor lăsa convinși ca să lup­te pentru o revenire la cîrmă a partidului a cărui retragere o cer de mai bine de doi ani și care a fost o adevărată calamitate pentru teatrele categoriile sociale din aceas­tă țară. Tad­îștîi și Cartelul Electoral Singura speranță care le­ mai rămă­sese tachiștilor nu pentru a veni la putere, dar pentru a zădărnici apropiata guvernare a partidului conservator, era aceia a unui cartel electoral cu­ parti­dul liberal. In acest scop în timpul ultimelor două săptămîni atît d. Tache Ionescu cît și fruntașii tachiști de la centru au pus toate insistențele posibile pe lîngă liberalii de frunte, pentru ca a­­ceștia să decidă pe­­ Brătianu a pri­mi alianța cu cadrele democrate. O parte infimă dintre liberali s'au arătat dispuși pentru această combi­nație dar grosul partidului liberal s'a declarat contra ori­cărei conlucrări cu elementul tachist care Incurajând ne­mulțumirile personale din toate parti­dele și fiind un azil cu ușile zi și noapte deschise pentru transfugi, con­­stitue o adevărată pacoste pentru mo­­ravurile noastre politice. * Primul care s’a declarat fă­țiș și categoric contra unei ali­anțe cu partizanii d-lui Take Tonescu a fost d. Costinescu mi­nistrul de finanțe. D-sa a reușit în puțin timp a convinge și pe d Brătianu că din o atare combinație acei care vor eși păcăliți vor fi însăși li­beralii care prin aceasta nu vor face nici mai mult nici mai puțin de­cît jocul takiștilor și datorită d-lui Costinescu am a­­vut de înregistrat la Cameră faimoasele declarații și a d-lui B. Missir și a primului ministru, declarații cari au produs o ade­vărată consternare în rândurile democraților. La Senat d. Costinescu a re­servat pentru d sa lovitura de grație takiștilor și ocazia i s’a prezintat de minune atunci cînd d. Disescu­­ a somat să declare dacă intr'adevăr a spus că un guvern taktet ar fi un guvern arhi-ridicol, somație la care ministrul de finanțe a răspuns că a spus aceasta și n’a spus­­ numai odată, ci de două ori. A îngrijorat de această neaștepta­tă atitudine a acelor cari dețin directiva partidului liberal, d. Ta­ke Ionescu și-a convocat în pripă comitetul și a luat deciz­unea pe care de alt­minteri o înregistrează și ziarul „Adevărul“ că takiștii din județ­ vor avea toată liberta­tea de a încheia carteluri electo­rale cu liberalii, aco­l unde aceasta va fi cu putință» Se afirmă însă că atît d. Brătia­­nu cît și d. Costinescu au luat ho­­­tărîrea să se aducă chiar de pe a­­cum la cunoștința tuturor organi­zațiilor liberale din țară că cen­trul oprește ori­ce cartel electoral cu grupările takiste. Prin sistemul acesta și conform deciziei luate de către d. Take Io­nescu takiștii din județe vor pu­tea cel mult să sprijine nerugați de nimeni listele liberalilor, dîn­ FARAMITURI Principalul punct al noului program e­­nunțat de d- Tache Ionescu, suprimarea clasei VIII a avut efect. La întrunirea da la Dacia au fost peste 400 elevi de liceu care au ținut să prezinte omagii marelui reformator democrat. La un moment dat, pe cînd vorbea dl. Tache Ionescu, elevul No. 312 l’a întrerupt foarte cuviincios 1 — Suprimați și clasa Vli-a, ca să putem intra mai repede în viața publică... Dl. Tache Ionescu i-a răspuns plin de bună­voință că deocamdată nu se poate clar că la anul cu prilejul enunțărei pro­gramului conservator-democrat, o va face. D D. deputat Iarca a depus un proect de lege pentru înființarea unui imposit direct pe decalitru care să constitue as­cens. Singurul care a protestat cu energie a fost Nea Ianou Brătescu. — Asta-i o lege absolut unipersonală care nu va trece. Nu înțeleg să se creeze un imposit special pentru mine. INS­EMNĂRI 6 Sfiamă... „Stimată doamnă, subscrisa... tră­ind dintr’o pensie de 30 lei pe lună, cu soțul meu, bătrân neputincios și copila mea atinsă de o grea suferință de nervi, neavând mijloacele necesare pentru a putea plăti vizita doctorului X, care singur ar putea, ca specialist în astfel de boli, cauta și vindeca pe scumpa mea copilă, vă implor cu lacrimi in ochi, a mă ajuta cu ce veți crea....“ cu neîncrederea ce in­spiră da obiceiu suplic ® de aceste, întinseiu cu un ban de argint hârtia ca rai’o dăduse o femee bătrână, care stetea smerită in capul scărilor. Fără sâ vreau însă, privirile mi se opriră o clipă pe înfățișarea ei. Obrazul uscat, pământiu și ochii scurși de lacrimi, atitudinea și tăcerea nenoro­citei celeia, exprimau o durere așa de covârșitoare, așa de vizibilă așa da teribilă, in­cât avui imediat siguranță că cele ce citisem nu erau minciuni. Simții cum o căldură subită mi se urcă la obraz, îmi era rușine de bănuiala ce-mi trecuse prin min­te. Cum cunoșteam pe doctorul de care era vorba, mă obligai să-l aduc îndată chiar la locuința bolnavei, pen­tru a-mi plăti astfel greșala de a fi suspectat o durere care plângea. Pes­te o oră eram, într’o trăsură, cu doc­torul, într’o mahala a lașului. După multe cercetări ne merităm căsuța să­racă în care se petrecea o dramă așa de chinuitoare. Medicul intră. Peste puțin zării o umbră oara fugea din casă. Eși și doctorul. Intorcându ne îmi spune : boala veche și gravă .... halucinații.... mania persecuției.... e nevoe neaparat de a fi internată la ospiciu .... boala se poate agrava.... Spre seară veni din nou bătrâna să afle avizul medicului. Ii spusei ade­vărul. Sterea în fața mea, nu spunea nimic și simțiam totuși cum se rup fibrele inimei celea de mamă. Pa ur­mă plânse și începu a vorbi. Ei, dar ori ce s’ar întâmpla, s’o pun in casa da nebuni, nu, asta nu, nici o­­dată. Oi dormi eu și cu bătrânul a­­fară în tindă, și tu odae, în pat, a­sta ea, așa cât se va mai ținea viața în ea. Oi munci, până oi cădea, oi spala cămăși­a cu iarna, afară, se-i pot cumpără o floare, ori o smochi­nă, se-i pot aduce o multa­mi­re, când știe ce e cu dânsa .... Și când mă gândesc că toată boala ei, din prici­na unui ticălos care i-a intors capul..* Îmi istorisi aici o istorie lungă și nu­­înțeleasă, și începu se plângă iar .... Mă gândesc în seara aceasta la în­tâmplarea din timpul zilei, la drama aceasta familiară, la durerile necu­noscute a lumei aceștia mari și la multe altele. Și înfățișarea bătrânei, care își sacrifică ultimile zile ale vie­­ței își ia bucățica de la gură și sa expune de a fi gâtuită mâine, poi­­mâne de mâinele ficei ei, care știe că singura șansă de sespare a copi­lului e tocmai să o interneze la Os­piciu, și totuși în­potriva legilor na­turale, i­­potriva judecății și speran­ței de îndreptare preferă prezența du­­reroasă, periculoasă, a nebunei lângă ea, pentru că e copilul ei, carne ai suflat din carnea și sufletul ei... Ce simțimânt al inimei omenești poate sta alături, sau pe aproape măcar de acesta ? Sărmanele mame­i AVE. P.­S Dacă, întâmplător, cineva ar dori, a cerceta și ajuta nenorocirea aceasta, ar putea depune la ziarul nostru, sau într’un mod discret, di­rect la locuința nenorocitei aceștia Str. Platon No. 3­ ofranda lor. ................. .. Din țara mîncăto­rilor de cîni Ziarele streine ne destăinuesc că, în timpurile din urmă, a sporit în mod considerabil consumațiunea căr­­nei de ciuc in Germania, și, Saxo­nia ocupă rîndul întâi. Acest fapt a fost exploatat, în timpul ultimei cam­panii electorale în Anglia, da cătră liberali. Ei zugrăviră cu culori în­grozitoare, lucrătorilor din Londra soarta care îi așteaptă dacă vor­­ da voturile lor conservatorilor. Le spu­neau, că în scurt vor ajunge, ca și tovarășii lor din Germania, să se hrănească cu friptură de carne de cine, și, aceasta,­,încă numai în zile de sărbători. Iată rezultatul anchetei făcute de cătră unul din organele cele mai răspîndite a presei germane „Ber­liner Tageblatt“ in privința alimen­­eției cu carne de cine a poporului german: După statisticele oficiale, s’au tă­iat, pentru consumație, „In întregul imperiu german 6,156 cîni în 1905; 6 521 in 1906; 6,461 in 1907 și 6 362 in 1908. Regatul Saxoniei ține recordul nu­mai în Chemnitz, oraș cu o populație de 272,000, în 1907 și 1903, s’au tăiat cite 704 cîni. Totuși este de notat că in 1902, an­ua lipsă, dintre 112,000 animale tăiete la căsăpie au fost numai 332 etni. De aci nu se poate susține că sărăcia e cauza unică pentru vare se consumă carnea de cine, ci pare că și fineța gustului la unii lacomi In ale mîncărei, joacă un rol, căci actualminte, în Germania carnea de cal se vinde cu 40 pfenigi (50 bani), iar acea de cine cu 50 pfenigi (62 bani). După spusele amatorilor, se pre­pară din carnea de cine un bulion care are acelaș gust în bulionul pre­parat din carnea de miel. Părțile cele mai apreciate sunt ri­nichii și ficatul. Acesta din urmă se zice că este mai delicios de­cit fi­catul de gîscă. Ginii cei mai căutați pentru ali­mentație sunt acei de lux, fiind­că sunt mai bine hrăniți și mai grași, vin după aceia eînii mari de căsă­pie, și, in ultimul rang em­ii de vinat. Se mai pretinde că superstiția joa­că încă­ un rol, căci grăsimea de cine are reputația de a fi un medi­cament infailibil în contra tubercu­lozei care face multe victime în Sa­xonia, și, în special în regiunile un­de lucrătorii sunt întrebuințați in mi­nele de cărbuni și în uzinele de sti­clărie. De altm in trelea credința a­­ceasta, că carnea de cine e bună in contra tuberculozei,există și la noi. 1). In ceia ce privește prepararea căr­­naților și în genere întrebuințarea cărnei de câne în șareuterie cu se poate face fiind­că, întocmai ca și acea de oaie, e foarte friabilă. 1). Nota redacțieî.

Next